duminică, ianuarie 17, 2021

Selfie. Ce-i nebunia asta?

În iulie 2015, rețelele de socializare s-au umplut de selfies postate de mii de spectatori la concertul lui Robbie Williams de la București. Numeroși participanți au vrut să își ateste prezența și satisfacția de a fi fost acolo. Avalanșa de imagini luate cu telefonul, agățat sau nu de bățul telescopic special inventat pentru selfie, l-a făcut pe un mucalit să se întrebe pe Facebook ”dacă eu n-am un selfie de la concert, înseamnă că e ceva în neregulă cu mine?”. Extinderea epidemică a sefies a fost stimulată de însuși starul pop, care le-a transmis fanilor un mesaj selfie-video, echipat în tricou și chiloți:„Robbie Williams aici, în casa mea, cu bățul pentru selfie. Nu mi-am imaginat că voi folosi așa ceva vreodată. Dar, iată:’Hei!’. Abia aștept să vă distrez săptămâna aceasta, vineri, în București”.Promovarea a avut efect: biletele s-au vândut, iar fanii au urmat modelul.

Practica auto-reprezentării prin imagine digitală – foto sau video -, cel mai adesea destinată difuzării pe rețele sociale, n-a rămas în afara interesului cercetărilor media, sociologiei, psihologiei, antropologiei etc. Există statistici și cărți despre fenomenul selfie care indică ”eroziunea click cu click a culturii generale”, spun într-un studiu Theresa M. Senft de la Universitatea din New York și Nancy K.Baym de la Microsoft Research. Anvergura fenomenului depășește estimările: Google raportează în 2014, la nivel global, numai pe modele de echipamente Android (telefon, tabletă etc.), 93 milioane de selfies pe zi! Pentru majoritatea cercetătărilor, indicatorii unei autoreprezentări tip selfie sunt: tânăr, conectat, atras de divertisment. Statisticile Samsung arată că o treime dintre cei care se postează sunt tineri între 18 și 24 ani, dintre care 52% femei. 48% din poze ajung pe Facebook, 27% pe WhatsApp și doar 8-9% pe Twitter, respectiv pe Instagram. Proiectul SelfieCity încearcă să evalueze relația dintre spațiul cultural și frecvența acestui tip de comunicare, iar primele rezultate arată că fetele din Moscova sunt active în proporție de peste 80%, în timp ce la Berlin și New York doar 60% sunt postări feminine.

A pune în circulație publică o imagine personală luată cu telefonul, de regulă nu foarte avantajoasă din cauza distanței reduse, a devenit o practică extrem de populară grație facilităților incredibile ale tehnologiei, a ușurinței cu care se poate capta și transmite o imagine. Pe rețele, utilizatorii au altă conduită decât telespectatorul sau scormonitorul pe Internet. Cel mai adesea nu sunt dispuși să aprofundeze, ci ”ciugulesc” frugal informație și divertisment și trec mai departe, la următorul mesaj superficial, jucăuș, de la ”prieteni”. Tinerii, dar nu numai ei, nu-și bat capul cu chestiunile convenționale de identitate, de regim privat/public, ci se promovează ușor, rapid, vizând notorietăți de o clipă și vizibilitate instantanee. Dorința ieșirii din anonimat, nevoia de atenție, sunt, în fond, tot chestiuni de identitate. S-a încercat o explicare a fenomenului în termenii patologiei sociale, a unui narcisism amplificat de o slabă stimă de sine a adolescenților, dar teoriile acestea sunt intens combătute de cele care pun în centru percepția sinelui ca personaj autentic, o figură, un corp, o persoană care se arată celorlalți, care se declară martoră la evenimente, interpelează, face haz, sau vrea să transmită un mesaj de avertizare. Dincolo de strategiile de marketing politic și de PR-ul celebrităților care includ deliberat și difuzarea de selfies, tinerii și alte categorii de cetățeni invizibili social exersează o formă de exprimare liberă, contestând prin autopromovare inaccesul la notorietate, la importanță socială. Toate acestea, fiindcă oricine poate avea, în lumea civilizată, un smartphone. Nebunia modei selfie, uriașă în Australia, SUA, Canada, a contaminat și lumea politică la nivel înalt. În decembrie 2013, premierul danez, Helle Thorning-Schmidt, își făcea un selfie cu președintele Barack Obama, acesta fiind considerat ”selfie-ul anului”, dar și un potențial ”Selfiegate”, cum l-a numit New York Times. Nici sobrul premier britanic, David Cameron, n-a ezitat să se fotografieze cu propriul telefon la funeraliile lui Nelson Mandela. Mass-media a circulat în milioane de secvențe imaginile. Tabloidizarea și trivializarea presei împing lumea la abandonarea convențiilor și a eticii tradiționale, care reglau percepția comportamentului just, decent, onorabil. Un selfie nu-i un păcat, chiar dacă e seminud. Considerat și un ”artefact digital”, BestSelfie a ajuns anul trecut în expoziție la galeriile Grinberg din capitală. Autoportretele lui Brâncuși, fotografiate în atelierul de la Paris, ar fi cele mai glorioase selfies din arta românească, iar filmul cu acest titlu regizat de Cristina Iacob a luat deja un premiu de debut. Pe Facebook s-a inventat pagina Selfie România, o invitație dedicată ”celor care sunt și știu că sunt simpatici și au curajul să arate asta”. Poftim!

Articol apărut în revista ”22”

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Eu nu știu ce-i cu nebunia asta, în care toată lumea cade în analize profunde ale unui fenomen extrem de simplu. „Moda” selfie-ului este o consecință firească a evoluției tehnologice, a apariției smartphone-urilor și a camerelor frontale încorporate. Dacă un om e singur într-o vacanță, acum poată să-și facă singur poze, fără a mai interpela din 10 în 10 minute câte un trecător. După logica secolului al XX-lea, ar trebui să ne angajăm un fotograf personal sau – mai penibil de atât – să facem numai poze cu peisaje, pe care le puteam lua foarte bine de pe google.
    Rezultatul la care ajungeți dvs. ca urmare a analizei este similar cu a spune că oamenii folosesc astăzi e-mail-ul nu pentru că e mult mai simplu și rapid, ci pentru că n-au bani sau nu știu să trimită scrisori.

  2. Fenomenul selfie este reprezentativ culturii mondiale, actuale, exact de acelasi nivel si de aceeasi calitate cu calitatea imaginilor abundent vehiculate, deci reprezentative!
    Candva, o opera de arta semana mai de graba cu Notre Dame din Paris, sau cu „Strigatul” lui Munsch, astazi, orice dama in vizita la Paris este o capodopera :) , technologie oblige, si nu se aud nici multe strigate de indignare, ignorance aidant ;)
    Vive la mondialisation des cons :(

  3. Astept cu mare interes un articol despre axiologia selfie-urilor …

    Mie personal mi se par de un nemasurat prost gust intrucat se vede ca cel care pozeaza e si cel care face poza si in esenta afiseaza niste grimase talambe in fata unui telefon sau aparat foto.

    La faza cu fotograful care ii fotografiaza pe subiecti de obicei se suprinde fie un instantaneu fie in cazul portretelor oamenii pozeaza pentru fotograf ceea ce scoate la iveala latura umana …

  4. Selfiurile au inceput sa fie din ce in ce mai periculoase.

    Am citit despre cazul unui californian zurliu care a crezut ca poate sa isi faca un selfie cu un sarpe cu clopotei.

    Sarpele l-a muscat si s-a trezit omul cu o nota de plata de la asigurare de 150 de mii de dolari, pentru ca asigurarea medicala nu plateste pentru dorinta de distractie a unora sau altora.

    Am mai vazut alti despteti care au incercat sa-si faca selfie cu animale pradatoare dupa ce au sarit gardul de protectie la zoo, sau au incercat sa isi faca selfie cu rechinii in ocean.

    Nu pot sa zic pentru astea decat ce zice ardeleanul: „Tulai, Doamne!”

  5. „Drama orfanului de 15 ani care s-a curentat în gara L. când își făcea selfie pe un vagon este pe sfârșite. Acesta a fost externat de curând de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din București unde a ajuns cu arsuri grave pe 70% din corp.”

  6. fraza care clarifica totul (pentru cei care nu stiau deja) „tinerii și alte categorii de cetățeni invizibili social exersează o formă de exprimare liberă, contestând prin autopromovare inaccesul la notorietate, la importanță sociala”

  7. Selfie ca si galeata cu gheata turnata in cap si filmata este modul de a se exprima al unei lumi indragostite de ea insasi. O forma de narcisism social/cultural in care individul adera mimetic la aceasta beatitudine a omului ajuns in ceea ce crede el ca este virful evolutiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Stânga europeană iubeşte de fapt neoliberalismul şi corporaţiile, cu condiţia să fie chinezeşti

Chiar pe 31 decembrie, când lumea punea şampania la rece, UE a semnat cu China un acord comercial cu cântec. Comisia –...

Populismul conspiraţionist, ruperea relației de încredere popor-tehnocrație și criza democrației liberale. Trei scenarii pentru guvernările viitoare

Despre criza democrației liberale se vorbește deja de mai mulți ani, nemaifiind o noutate. Ne referim aici doar la spațiul occidental, unde...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.