„Micul război” de pe Stadionul Partizan Belgrad, soldat cu întreruperea şi abandonarea meciului de fotbal Serbia-Albania, nu poate trezi decât reflecţia sumbră a fragilităţii regiunii în care trăim. A imaturităţii şi vulnerabilităţii ei profunde, a „crudităţii” ei culturale, cosmetizată puţin de modernizările tehnologice şi stilistice postcomuniste, sau de noul limbaj oficial, de inspiraţie euro-atlantică, al regimurilor de la Belgrad, Tirana, Pristina şi aşa mai departe. O idee iresponsabilă a declanşat totul. Drona cu harta Albaniei Mari (incluzând Kosovo), care a survolat terenul de joc şi a aprins focul mâniei galeriei sârbe dar a încăierat şi jucătorii între ei, ne arată ce uşor pot exploda lucrurile în întreaga zonă.
Spoiala de vopsea democratică, liberală şi europeană lasă să se vadă sub ea, în situaţii limită, petele mari de sânge şi ură colcăitoare imprimate de o lungă istorie a frustrărilor. Ar mai trebui, probabil, vreo trei-patru straturi de vopsea occidentală şi vreo două sute de ani de pace şi dezvoltare economică pentru ca relaţiile să ajungă, să zicem, ca între vecinele Belgia şi Olanda, şi ele cândva cu o istorie încărcată.
Şi nu e vorba aici de Sudanul de Nord şi Sudanul de Sud, să ne înţelegem. Albania este totuşi un stat membru al NATO (de cinci ani) iar Serbia o ţară candidată (de trei ani) la aderarea la Uniunea Europeană, având deci, şi unii şi alţii, un anumit grad de compatibilizare şi convergenţă (cel puţin formală) cu criteriile politice ale Occidentului. Constatarea ar trebui să ne pună pe gânduri.
Răbufnirea de la Belgrad este o mărturie şocantă a bolilor nevindecate ale istoriei, a urii dormante care sălăsluieşte între naţiunile fostului Imperiu Habsburgic în această periferie nefericită a Europei, la 100 de ani de la atentatul care a dus la declanşarea „Marelui Război”, petrecut tot aici, peste drum de noi, la Sarajevo. Albania Mare, Ungaria Mare, Serbia Mare, etc.(?), în partea aceasta de lume toţi sunt mici şi se visează mari, vechile obsesii şi pierderi teritoriale lucrează încă adânc în conştiinţa oamenilor, în aşteptarea ceasului răzbunării istorice. Toate-s vechi şi nouă toate, cum bine ştim din Glossă, modernizarea ţinând în acest caz doar de purtatea mesajului provocator de o dronă telecomandată, se pare, dintr-o boxă VIP a stadionului, de către fratele premierului albanez, Olsi Rama, reţinut în noaptea respectivă de poliţia sârbă. Acesta a negat acuzaţiile şi a fost eliberat, pentru a nu complica lucrurile şi mai mult.
Ştiu, vor spune unii, pare departe de noi, par imagini dintr-o altă lume, pare că nu ne priveşte, că noi nu suntem aşa, că riscurile acestea au fost evitate definitiv între maghiari şi români odată ce am aderat la Uniunea Europeană, dar să nu uităm că nici Belgradul nu este în Africa, este la doar 160 de km de frontiera României. Tot aşa de aproape era şi în timpul teribilului război al anilor 90, finalizat prin bombardarea Iugoslaviei (muribunde ca proiect statal) de către avioanele NATO, acum 15 ani.
Ce coincidenţă!, premierul Albaniei, Edi Rama, urmează (urma) să vină în vizită la Belgrad săptămâna viitoare, prima vizită a unui premier albanez în capitala Serbiei, după 70 de ani. Şi Vladimir Putin urmează să viziteze curând Serbia. Şi tocmai acum a apărut drona cu Albania Mare. Păi să nu dai de pământ cu ofiţerii ăştia acoperiţi din estul Europei, că-s buni numai de diversiuni?, ar putea cineva întreba retoric, în glumă desigur…
Primarul Pristinei (capitala simulacrului de stat Kosovo) îl îndemna, înainte de meci, pe premierul albanez să nu meargă în Serbia. Oprirea meciului a fost sărbătorită în Albania ca o mare victorie a naţionaliştilor, iar membrii delegaţiei oficiale a Albaniei au fost primiţi la întoarcere ca nişte eroi. Culmea este, spun oficialii sârbi, că reprezentanţii Uniunii Europene au insistat pentru primirea galeriei albaneze pe stadion, deşi aceştia nu aveau bilete iar pericolul confruntării fusese anticipat. Un nou „succes” al ineptei diplomaţii europene, despre care tocmai am scris săptămâna trecută.
Nu vrem să ne imaginăm cum ar arăta, anul acesta, un meci la Kiev între Ucraina şi Rusia. UEFA a interzis dealtfel meciurile care opun echipe ucrainene şi ruseşti. Ar fi trebuit să interzică, spun unii, şi Serbia-Albania, să nu cadă în aceeaşi grupă. Dar unde am ajunge cu aceste incompatibilităţi? Ar trebui ca în Europa să avem numai meciuri Serbia-Norvegia, Albania-Elveţia, Suedia-Ungaria? Violenţele cu caracter explicit inter-etnic de pe stadioanele europene sunt, din păcate, un semn destul de clar (să nu spunem al eşecului proiectului Europei unite, poate am merge prea departe), ci al imaturităţii noilor democraţii de pe continent, fără o istorie suficient de consolidată a ideii de naţiune şi a statelor naţionale suverane tinere, unele absolut improvizate la capătul unor războaie „neterminate”.
Există în toate aceste situaţii de violenţă bruscă, neaşteptată, inimaginabilă, o explicaţie care se vrea liniştitoare. O aud frecvent. Zice că lasă, nu e nimic grav, cei care au provocat tulburările nu sunt reprezentativi pentru naţiunea în ansamblu, au fost doar o mână de oameni în raport cu populaţia ţării, sunt doar nişte extremişti, nişte huligani care trebuie ignoraţi. Lumea serioasă stă deoparte şi n-are treabă cu luptele de pe stadioane, cu manifestaţiile de pe străzi. Teoretic, explicaţia este corectă dar asta nu are relevanţă practică. Marile evenimente istorice nu le-a provocat lumea serioasă care stă acasă şi „nu se bagă”. Şi cele bune, şi cele mai puţin bune, şi revoluţiile, şi războiale civile au fost provocate de o mână de oameni mai îndrăzneţi decât semenii lor şi care aveau mai puţine de pierdut. Rolul manipulării politice este imens. Iugoslavia ştie cel mai bine lecţia bulgărelui mic de zăpadă care se rostogoleşte şi distruge tot, ajungând să-i facă şi pe cei mai cuminţi dintre cetăţeni, pe bibliotecarul cu ochelari, pe vânzătorul de ziare din colţ, pe taximetristul şugubăţ şi pe profesorul de istorie cu geantă ponosită să pună mâna pe armă, când societatea se prăbuşeşte sub ochii lui.
Ne place sau nu, meciul Serbia-Albania ne-a arătat cât de fragile, la scara istoriei, sunt încă echilibrele Balcanilor şi ale Europei de est. În particular ne-a arătat nouă, românilor, cât de norocoşi am fost. Cum ne-a trecut glonţul dezbinării pe lângă ureche, în martie 1990, la Târgu-Mureş. Privim acum spre nord şi est: Ucraina divizată, însângerată, aproape falită. Privim spre vest: Iugoslavia dispărută, Serbia căutând ezitantă şi frustrată drumul spre Occident, mereu provocată de vecini şi cu pusee de orgoliu naţionalist devastatoare. Tot la vest, premierul ungar Viktor Orban ne explică, pe teritoriul României, că modelul democraţiei liberale a apus, că modelele Ungariei sunt acum China, Rusia, India etc. În Marea Neagră se zbenguie fregatele americane şi ruseşti încoace şi încolo, e agitaţie mare. Urmează alegeri cruciale în Ucraina şi Republica Moldova. Corupţie la nivel mare în tot Estul, strigă americanii. Faceţi ceva, decuplaţi-i de la butoane, daţi-le o pauză de reflecţie! Le dăm, strigăm noi, dar sunt al naibii de mulţi. Mai vedem şi că aveam (mai avem?) magistraţi ofiţeri acoperiţi din serviciile secrete, chiar şi după aderarea la NATO. Nu e simplu, fraţilor, dar nu ne lăsăm.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnule Naumescu, cu tot respectul si regretul, exagerati. Mie mi s-a parut geniala ideea cu drona. Am ras de m-am tavalit. Ca sarbii n-au simtul umorului asta e altceva si de asta au ajuns unde au ajuns, adica o tara de ultrasi, asa cum cu totul altceva este ca nici romanii n-au simtul umorului exact atunci cand e nevoie. Ar fi semn de IQ datator de sperante… Nu dau, de la obraz, citatul din George Calinescu fiindca am inteles ca omu’ nu mai e de mult pe val si nici nu fac trimitere la razboiul fotbalului din America Latina de acu’ o juma’ de secol. Ar fi ca si cum m-as speria eu insumi in oglinda. :)
Chiar nu vad nimic de ras atunci cand cineva face deliberat un act de provocare in conditiile unor tensiuni extreme. De fapt, chiar in absenta acestor tensiuni, tot n-as vedea nimic comic (sau macar deosebit) intr-o drona care duce un steag. Nici legatura cu IQ-ul n-o vad, dar fie…
Astfel de harti „mari” au avut si ungurii la meciul cu Romania, dar si romanii la meciul cu Dinamo Kiev. Din fericire relatiile intre romani si unguri sau ucraineni nu sunt (in prezent) atat de tensionate incat un astfel de gest sa escaladeze rapid. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne jucam cu focul. Trebuie sa constientizam foarte bine pericolul de care am scapat milimetric in 90, a doua oara s-ar putea ca norocul sa nu mai fie de partea noastra.
Dl. Nimrod,
Cu tot respectul, am impresia ca sunteti insuficient informat, ca sa nu spun pe langa subiect. Pt a exemplifica simplismul abordarii Dvs. va rog sa luat aminte la un alt incident petrecut in timpul aceluiasi meci. Televiziunea sarba transmitea live, iar reporterul intervieva un oficial prezent la partida cand un ultras a reusit sa intre in cadru (in prim plan chiar) si sa scandeze: Vucic homosexualule de cateva ori (Vucic fiind prim ministrul Serbiei). Dincolo de homofobia afisata, interesant este profilul acelui ultras. Refugiat din Kosovo in urma conflictului cu toata familia, mai putin fratele si unchiul care au fost ucisi de UCK. Exista zeci de mii de „refugiati” in aceasta situatie in Serbia si evident o mare parte sunt in Belgrad. In aceest context, puteti faace un exercitiu de empatie si sa intelegti ca probabil acei oameni nu pot rezona cu simtul extrem de dezvoltat al umorului care va caracterizeaza. Iar apelul la IQ este poate fi cel mult un exercitiu scolastic, atat de caracteristic persoanelor inteligente dar care vai, in momentul confruntarii cu realitatea in general scot la iveala carctere josnice si tare morale dintre cele mai abjecte.
Stimate D-le Naumescu,
Va multumesc pentru analizele competente pe care le urmaresc totdeauna cu mare placere. Este reconfortant sa constat ca exista analisti adevarati in spatiul public, analisti care ar trebui ascultati cu mai mare atentie. De prea multe ori calitatea de „analist” este atribuita unor personaje care nu au nici cunostintele nici „statura” necesare. Va mutumesc si va asigur de fidelitatea mea de cititor interesat de orice informatie/analiza obiectiva, avand insa si valente literare certe.
O observatie: a pune un semn de egalitate intre conflictul din 1830 ce a dus la formarea statelor actuale Belgia respectiv Olanda (mai prescis Regatul Tarilor de Jos, Olanda de Nord si Olanda de Sud fiind doua provincii) este o fooooooarte mare exagerare. Sugerez autorului sa vada proportiile si in consecinta sa analizeze dintr-o alta perspectiva cauzele si (sa speram) rezolvarea conflictului sarbo-albanez cu privire la provincia Kosovo. Un singur soldat olandez a cazut victima „razboiului” de la 1830 (in enciclopediile moderne se vorbeste de o revolta si nu de un razboi). Relatiile flamando-olandeze sunt bazate pe o limba comuna (cu mici diferente dialectice), pe o cultura comuna si o impartasire comuna a valorilor democratice. Relatiile sarbo-albaneze se bazeaza pe cu totul altceva. Chiar conflictul si respectiv reconcilierea germano-olandeza trebuie privita dintr-o alta perspectiva decat cea balcanica. Nu e de mirare ca diplomatia vestica are mari probleme in intelegerea fenomenului balcanic, si asta pt. ca ura perpetua e de neinteles(stra-bunicul tau acum 100 de ani la omorat pe stra-bunicul meu, nu te cunosc insa te urasca de moarte). Exista un film bun realizat dupa razboiul din anii ’90 in care in cadrul unui context oarecare, un sarb si un croat se gasesc prinsi intr-un transeu n mijlocul zonei de conflict. Singurul mod de a scapa e sa colaboreze. Sunt ajutati in procesul de reconsiliere chiar si de castile UN (un german si un francez). Germanul e siderat de ura (ilogica de altfel) pana la moarte dintre cei doi. Evident ca filmul se termina ca si realitate de pe teren. UN pleaca, cei doi mor in ura comuna.
Hmmm…recitind textul constat ceva greseli gramaticale…mea culpa, am o mica scuza…sunt la servici si citesc pe furis ziare.
no man’s land este film ok si plin de invataminte. Ati scapat insa masajul legat de castile albastre :) si in general fortele occidentale de mentinere a pacii
Trai asca Ro mania Do doL oatza!
(…vedeti si dvs ce se poate intampla in autobuzele ratb cu care au fost trasportati suporterii unguri pe stadionul national dupa ce si-au aruncat toate petardele in Ardeal?
Nu e foarte clar cine a provocat evenimentele (inclusiv la tgmu), dar e foarte clar cine are de castigat dupe urma lor.
…in niciun caz Europa, UE, democratia si noi!
Dupa cum stiti prea bine Regiunea AUTOnome Maghiara MUresh a fost infiintata la insistentele armatelor sovietice stationate pe teritoriul RPR pana in 1957 – deci, dupa revolta din Buda si-au relocat trupele lasand un spate foarte bine asigurat -, ca sa avem niste amintiri placute maghiarilor care au vanat ca trupe de secu luptatorii din munti (orientali) si au participat activ si nemijlocit la comunizarea si socializarea ROMANIEI ca si la castigarea Cupei Campionilor Europeni desi minoritari! alaturi de bulgari, evrei, ucraineni, serbi fiind majoritari in majoritatea structurilor noului stat creat de sovietici si comiternisti.
(tot sovieticilor le datoram regiunea OLTENIA si regiunea Suceava pe care udemereu – azi la fel de dreapta ca si pedeleul basescian – o vede ca BUco vina)
Si ce pretentii aveti la un stat ca Serbia, in care cetatenii de etnie sarba sunt procentual mai putini decat cetatenii de nationalitate moldovan din Rep.Moldova?
– „armatelor sovietice stationate pe teritoriul RPR pana in 1957”
1958.
Oricum, postarea dvoastra sufera de aceleasi confuzii.
kosovo e serbia.