Sergiu Nicolaescu a fost, fără doar și poate, cel mai redutabil producător de istorie populară în limbaj cinematografic. Nici o epocă istorică nu i-a scăpat ca regizor: antichitatea („Dacii” – 1967), evul mediu („Mihai Vitezul” – 1970, „Nemuritorii” – 1974, „Mircea” – 1989, , „Coroana de foc” – 1990), epoca modernă („Pentru patrie” – 1978, „Ultima noapte de dragoste” – 1980, „Carol I” – 2009, „Triunghiul morții” – 1999) și istoria contemporană („Cu mâinile curate” – 1972, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” – 1972, „Ultimul cartuș” – 1973, „Un Comisar acuză” – 1974, „Revanșa” – 1978, „Capcana mercenarilor” – 1980, „Întâlnirea” – 1982, „Noi cei din linia întâi” – 1986, „Oglinda. Începutul adevărului” – 1993, „15” – 2005, „Supraviețuitorul” – 2008). Are și niște filme, jalnice, despre zilele noastre.
Simpla cronologie arată că 1989 nu a fost un an de ruptură, iar filmele mențin în conținut, indiferent de epocă, tonul naționalist-eroizant. S-a vorbit mult despre contribuția popularului regizor la propaganda comunistă. Într-adevăr, Nicolaescu, un protejat (după cum povestesc foștii nomenclaturiști) al lui Ion Gheorghe Maurer și al altor demnitari comuniști, a fost util regimului prin aceea că traducea în limbaj accesibil și poveste captivantă episoade din versiunea național-comunistă a istoriei noastre. Având în vedere frecvența obsesivă cu care apare în documentele Secției de Propagandă a CC solicitarea de a transpune pe înțeles discursul oficial înțelegem mai bine cât de important era un regizor ca Nicolaescu. Evenimentele și personajele ilustrate în filmele sale reprezentau, nu întâmplător, și elementele cele mai exploatate din „epopeea națională” canonizate în discursul naționalist. Sergiu Nicolaescu reprezenta în lumea cinematografiei acel tip de naționalism sincretic, care combina elementele istoriografiei romantice, cu istoria de lemn comunistă și cu neo-naționalismul postcomunist.
Charisma și spiritul critic
Că provenea dintr-o familie cu probleme la dosar, că a fost urmărit de Securitate prin dosar informativ (pentru scurt timp), că filmele i-au fost cenzurate din când în când și că a luat (rareori) „distanță de rol” față de linia oficială nu înseamnă că nu a fost folosit. Toți creatorii oficiali pățeau la fel, erau și susținuți și monitorizați. Grație susținerii de care avea parte în lumea politică și instituțiile de forță a avut acces larg la bani, studiouri, figuranți, colaboratori și actori de bună calitate. Asta l-a ajutat să domine hegemonic ordinea cinematografică internă decenii la rând. A fost creditat cu talent regizoral și actoricesc, dar popularitatea sa venea în sprijinul regimului. Se va spune că Sergiu Nicolaescu a încercat, cum s-a putut, să-și facă meseria în vremuri tulburi. Dar și-au făcut-o și alții fără a servi miezul tematic al propagandei istorice comuniste. Centralitatea însemna înainte de 1989 compromis, iar Nicolaescu a plătit acest preț pentru a fi la vârf.
Desigur, filmele sale au sedus zeci de milioane de oameni înainte de 1989 (conform unei cifre vehiculate chiar de Nicolaescu, au fost peste 130 de milioane de spectatori în România lipsită de opțiuni) și alte milioane după, iar exercițiul critic este foarte dificil în cazul unei figuri populare și cu atât mai mult acum, în momentul decesului. România postcomunistă a trăit mereu această dilemă: ce poate face cu personajele sale amestecate, care au făcut compromisuri serioase, dar au rămas charismatice. Până acum, tendința oamenilor a fost de a trece cu vederea urâtul și de a privi partea interesantă a poveștii.
Să așteptăm să se scrie cărți analitice serioase despre Sergiu Nicolaescu ca să avem o imagine mai clară. Arhivele încă neexplorate și mărturiile celor care i-au fost în preajmă vor fi de mare folos. Sergiu Nicolaescu este un caz școală despre cum se nasc prestigii în România și despre construcția canonului istoric.
Legionarii și comuniștii
Acum voi spune câteva vorbe, cu lipsa de imaginație a istoricului, despre filmele sale pe segmentul de istorie care mă interesează cel mai mult: guvernarea legionară, regimul Antonescu și persecuțiile împotriva evreilor. Cum destui oameni au învățat mai multă istorie din filmele lui Nicolaescu decât din manuale și cărți este util de analizat gradul lor de veridicitate și în ce măsură reflectau cunoștințele istoriografice de la acel moment și propaganda oficială. Bineînțeles, nu pierd din vedere că, fiind vorba de un act artistic, modul în care este utilizat adevărul istoric ține de libertatea producătorilor. Doar că nu trebuie uitată menirea oficială a filmelor lui Nicolaescu, tocmai pomenită, și faptul că în cazul unor pelicule prezentate ca filme istorice există o anumită responsabilitate a producătorilor față de adevărul istoric. Oriunde în lume, în momentul în care un film falsifică grosier realitatea este denunțat ca atare.
Iau ca prim studiu de caz filmul „Revanșa”, lansat în 1978. Filmul face parte din seria aventurilor comisarului Moldovan, un comisar din Chestura de poliție București în timpul războiului. După ce regimul comunist organizase numeroase procese cu loturi de foști responsabili din Poliție și Siguranță implicați în represiunea politică în perioada interbelică și în vremea războiului, alegerea unui comisar de poliție ca personaj principal putea părea neobișnuită. Dar cinematografia se afla atunci în plină vogă a filmelor polițiste, iar dilema a fost rezolvată făcând din Moldovan (neverosimil) un prieten al comuniștilor. Moldovan copia modelul polițiștilor non-conformiști din filmele occidentale, iar excesele sale erau puse, mai în glumă mai în serios, pe seama regimului „burghezo-moșieresc” pe care îl servea.
„Revanșa” venea după „Un comisar acuză”, care prezenta guvernarea legionară și masacrele din noiembrie 1940, cele în care au fost uciși, la închisoarea Jilava, 64 de ofițeri și înalți funcționari acuzați că au participat la „prigoana” împotriva legionarilor, urmate de lichidarea profesorilor Nicolae Iorga și Virgil Madgearu. În film, din motive care îmi scapă, Jilava devine Viraga, iar profesorii uciși se numesc Jugu și Mărgineanu. Scena asasinatului de la Jilava este reconstituită destul de precis (de exemplu, scena cu zgomotele făcute pentru a acoperi împușcăturile), cu câteva excepții. În film, comuniștii închiși la Jilava sunt eliberați de un gardian pentru a nu fi asasinați de legionari. În realitate, legionarii pur și simplu nu i-au vizat în acel moment pe comuniști, care au rămas în celule, neatinși. În film, legionarul Paraipan (Gheorghe Dinică), membru al Poliției legionare, coordonează asasinatele. În realitate, ele au fost coordonate la fața locului, cu implicarea poliției legionare, de Dumitru Groza, șeful Corpului muncitoresc legionar, dar ar fi fost mai dificil de prezentat public acest lucru, în condițiile în care mesajul oficial era că proletariatul pactizase cu comunismul. Mișcarea legionară a avut o aderență destul de consistentă în mediile muncitorești, iar Corpul muncitoresc legionar a jucat un rol important în violențele din timpul guvernării legionare, inclusiv în timpul rebeliunii, care a fost prefațată de un protest de stradă organizat de Dumitru Groza și Viorel Trifa, șeful studenților legionari.
Pe urmele mistificărilor propagandistice
Rebeliunea este prezentată în „Revanșa”, film în care mistificările se înmulțesc. Tentativa legionarilor de a prelua puterea doar pentru ei este descrisă ca rezultat al unui plan bine pus la punct de capii legionari împreună cu Gestapo și așternut pe hârtie. Or, un astfel de plan scris nu a existat în realitate și cu atât mai puțin a fost stabilit cu Gestapo. Diferite servicii secrete germane îi sprijineau pe legionari, dar Antonescu avea sprijinul lui Hitler și astfel ambele părți erau ținute în șah (lucru surprins bine în film). Deși legionarii radicali doreau să îl răstoarne pe Antonescu, un plan coerent de lovitură de stat nu a fost conceput. Rebeliunea a fost de fapt rezultatul unei escaladări a tensiunilor între Antonescu și Sima, moment în care au intrat în scenă grupările radicale din Legiune, evoluția evenimentelor depinzând de diferiți factori situaționali.
Asasinarea maiorului german Döring, care a fost unul din pretextele pentru declanșarea rebeliunii, a fost pusă tot pe seama legionarilor, care reprezentau răul suprem în bestiarul comunist. Interesant este că Ion Antonescu (care nu apare în peliculă decât ca vorbind de la celălalt capăt al telefonului, la fel ca Horia Sima de altfel) iese bine din film – încă un semn, pe lângă cele istoriografice, că reabilitarea mareșalului începuse discret din anii 1970. În filmul regizat de Sergiu Nicolaescu, asasinul lui Döring, grecul Demetrios Sarantopoulos, este drogat și pus să apară ca țap ispășitor în timp ce Paraipan îl împușcă pe ofițerul german. În realitate, chiar grecul Sarantopoulos a fost asasinul. Pe numele real D. Sarandos, grecul era, se pare, agent al serviciilor secrete britanice, iar atentantul, care trebuia să vizeze un personaj mai important din Misiunea militară germană din România, poate chiar pe șeful acesteia Erik Hansen, era gândit să provoace disensiuni între Germania și România. Maiorul Helmut Döring nu era șeful spionajului german din Balcani, cum se spune de mai multe ori în film, ci doar șeful Departamentului transporturi din Misiunea militară germană. De ce Sarandos a ales ca țintă un personaj mai puțin important nu se știe. În timpul interogatoriilor, grecul, la origine boxer, „insensibil la dureri ca un fachir” după cum îl descriau anchetatorii germani, nu a declarat nimic sub tortură (documentele au fost publicate de Ottmar Trașcă și Ana-Maria Stan, Rebeliunea legionară în documente străine, 2002). Nici Kurt Geissler, omnipotentul om al Gestapo-ului din film, nu a jucat în realitate un rol atât de important.
În acest caz, erorile făcute de Nicolaescu erau de fapt erorile istoriografiei vremii. În perioada comunistă, doar istoricii de partid aveau voie să scrie pe subiecte sensibile precum guvernarea legionaro-antonesciană și beneficiau de acces preferențial la documente. Știm astăzi că Sergiu Nicolaescu a colaborat cu câțiva dintre ei. Nu știm încă dacă, pe baza colaborării cu Ministerul de Interne și Ministerul Apărării, avea acces și la documente originale. Dosarul Procesului rebeliunii legionare, de exemplu, se afla în acel moment la Interne. Cert este că Nicolaescu s-a bazat, în special, pe cele două cărți mari și late disponibile în epocă despre Mișcarea legionară și rebeliune: Mihai Fătu, Ion Spălățelu, Garda de Fier: organizație teroristă de tip fascist (1971) și Aurică Simion, Regimul politic din România în perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941 (1976). Erorile privitoare la Döring și Sarantopoulos sunt preluate din prima.
Pogromul absent
Dar acestea sunt, să spunem, detalii. Marea problemă este că filmul ignoră și mistifică pogromul care a însoțit rebeliunea. Poate nu toată lumea știe, în acele zile din ianuarie 1941, legionarii au declanșat violențe teribile în cartierele evreiești, ucigând cel puțin 120 de evrei, prin torturi îngrozitoare, devastând case, magazine și sinagogi. Dacă nu ar fi urmat pogromul de la Iași și celelalte masacre din timpul Operațiunii Barbarossa s-ar fi vorbit despre pogromul de la București ca despre unul dintre cele mai mari masacre de acest fel din Europa de până atunci. Evreii au fost ridicați aleatoriu de echipe legionare, duși pentru „anchetă” în diferite locații, unde au fost bătuți, umiliți, torturați și, unii, uciși. Ni s-au păstrat mai multe relatări, iar detaliile sunt terifiante: cadavre de-ale bărbaților au fost găsite mutilate de lovituri, cu organele genitale tăiate, cu limbi, urechi, dinți, degete extirpate; în câteva situații, oamenii au fost spintecați, iar intestinele au fost înnodate pe post de cravată; la Abator, mai multe cadavre au fost atârnate în cârlige; au fost cazuri de femei cărora li s-au tăiat sânii sau le-au fost găuriți cu burghiul; femei, vii sau moarte, au fost violate. Dau aceste detalii, cu scuze pentru cei care sunt șocați, pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat acolo, explozia de sadism ideologic care a însângerat capitala României. Procesul Rebeliunii, organizat în vara anului 1941 – exact înainte de momentul în care România intra în război alături de Germania nazistă și participa la masacrele împotriva evreilor din nord-estul României, Basarabia și nordul Bucovinei – a minimalizat violențele împotriva evreilor, prezentând rebeliunea doar ca o tentativă de lovitură de stat. Istoriografia comunistă a preluat această grilă de lectură. Am scris un studiu întreg, inclus în Raportul Comisiei Wiesel, în care am inventariat distorsionările sistematice din istoriografia comunistă. Este un fapt că istoricii perioadei se feresc să menționeze victimele evreiești (evidențiind în schimb victimele dintre comuniști și populația creștină), iar atunci când o fac diminuează numărul victimelor. În cartea lui Fătu și Spălățelu pomenită mai sus evreii care au căzut victime pogromului de la București sunt menționați drept „cetățeni” și atât.
La fel și în filmul lui Nicolaescu. Este prezentată o scenă cu masacrul de la Abator, dar nu spune nimeni că victimele erau evrei. În grupul victimelor, apare o singură persoană cu veșminte de rabin și rămâne ca publicul să aibă destulă perspicacitate pentru a ghici că și restul sunt evrei. De fapt, nici nu poate face asta pentru că în fruntea grupului de victime și cel care îi dă voce e medicul comisarului Moldovan, doctorul Beceanu, așadar, după nume, român creștin sadea. Scena cu devastările din cartierele evreiești se adresează, de asemenea, celor cu simț de observație, la o privire atentă apărând pe clădiri una-două firme de magazine evreiești. În rest, nimeni nu lămurește despre ce este vorba, iar filmele lui Nicolaescu nu pot fi bănuite de prea multe subtilități.
Cel mai grav este că pogromul este explicat în film ca o diversiune „anti-masonică” pe care legionarii și Gestapo-ul o organizează pentru a servi ca paravan scopului real, tentativa de lovitură de stat. În realitate, nu a existat un astfel de plan și lucrurile nici nu puteau fi puse în acest fel. Antisemitismul era chiar rațiunea de a fi a Mișcării legionare (recitiți orice program politic legionar pentru a reconfirma acest lucru). Multe din disensiunile cu Antonescu au la bază neînțelegeri privind metodele de aplicat în „rezolvarea chestiunii evreiești”. Documentele arată clar că turbulențele din ianuarie 1941 au debutat cu chemări la violențe împotriva evreilor, la care erau conjurați să se alăture Antonescu și armata. Cei care nu li se alăturau erau denunțați ca „jidoviți”. Antonescu împărtășea aversiunea față de evrei, ar fi vrut să continue cu legionarii moderați („Vreau regim legionar sută-n sută, dar cu legionari care să mă asculte!” a declarat în timpul Rebeliunii), dar, ca adept al ordinii, intuia haosul care ar fi urmat.
Filmul ratează așadar momente și explicații importante, iar realitatea bate filmul, prin complexitate și duritate.
Antonescu, o statuie vorbitoare
Perioada Antonescu este reflectată de „Oglinda. Începutul adevărului”. După 1989, Nicolaescu a rămas cu pasiunea pentru istorie (și-a păstrat și prieteniile cu foștii istorici de partid) și, cum după revoluție a avut acces direct la pârghiile puterii ca demnitar, s-a imaginat ca parte a unui efort național de restabilire a adevărului istoric. Este de notorietate implicarea sa în anchetele privind revoluția din 1989, unde a făcut mai mult rău decât bine, susținând explicațiile de tip conspiraționist. Una din cărțile sale despre revoluție repetă titlul filmului Oglinda: Revoluția, începutul adevărului (1995). Printre explicațiile date revoluției în cartea cu pricina este și aceasta: „În acest secol au fost două conjuncţiuni Saturn – care reprezintă structurile existente, instituţii publice şi politice – cu Neptun, planeta idealurilor politice şi a libertăţii. În 1917, revoluţia rusă, şi în 1953 la moartea lui Stalin. Cea de-a treia era prevăzută în 1989”.
Filmul „Oglinda” este construit mai atent decât filmele despre legionari, dar este tern, cu figuri de ceară. Rolul regelui Mihai I în lovitura de la 23 august este minimalizat și dus în derizoriu (filmul apare în perioada în care noul protector al lui Nicolaescu, președintele Ion Iliescu, era în relații proaste cu regele Mihai). Liderii partidelor democratice sunt arătați ca niște domni sfătoși și apatici, rupți de realitate. Singurul care iese bine din jocul de lumini și umbre este, și de data aceasta, Ion Antonescu, pe care se pare că Nicolaescu îl admira. În anii 1990 explodase cultul lui Ion Antonescu, dictatorul din timpul războiului fiind ridicat în diferite medii – în zone din lumea politică, în lumea uniformelor și în lumea activiștilor și istoricilor naționaliști – la rangul de erou național.
Sergiu Nicolaescu face un anumit efort să mențină echilibrul opiniilor în film, dar lui Antonescu i se construiește un profil de martir. Filmul cuprinde lungi monologuri ținute de Antonescu (de fapt, dialoguri cu parteneri inerți) în care spectatorul poate auzi că Hitler a fost expresia disperării unui popor, că dictatorul nazist plănuia anihilarea a 20 de milioane de slavi (nimic despre anihilarea evreilor) sau că nu a deportat nici un evreu din România, iar cei dislocați din Basarabia și Bucovina nu știau o boabă românește și au fost duși să înlocuiască populația deportată de Stalin în Siberia. Numai tâmpenii. Toate masacrele pentru care Antonescu a fost responsabil, începând cu pogromul de la Iași și culminând cu masacrul de la Odessa, deportările și moartea în Transnistria nu sunt menționate. Deciziile dictatoriale și antidemocratice nu sunt nici acestea reliefate îndeajuns pentru a construi o imagine corectă.
Acesta este doar un scurt bilanț. La alte filme istorice regizate de Sergiu Nicolaescu lucrurile arată și mai prost. Interesant este că regimul comunist a falsificat și istoria care teoretic îi era favorabilă, cea pe dimensiunea antifascistă, iar regizorul adulat și contestat astăzi a avut și el un rol. Nicolaescu s-a plasat mereu în zona puterii, în zona discursurilor dominante știind că astfel va avea mereu succes, într-un fel sau altul.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Opera dinainte de 1989 a venit ca o minusa in completare propagandei comuniste care spalase creierele. Era exact stratul de unt necesar, de asternut peste felia de paine. Succesul de public a fost posibil pentru ca produsul „Nicolaescu” era capacul potrivit, peste creierele spalate. Era propaganda comunista transmisa prin scoala, prin istoria oficiala, tradusa in eroi populari, clisee, replici. De ce filma Nicolaescu subiecte din trecut, cu preponderenta ?! Recursul la istorie era escapist, putea sa croseteze mai mult in meandrele trecutului. Si apoi proiectiile sale eroice sustineau tezele nationaliste: de peste 2500 de ani suntem aici, domnitori vizionari care faceau Unirea cand ei habar nu aveau ce este aia, etc.. Totul este absolut evident. A fost un artist, un talent si un maestru al limbajului cinematografic in spriijinul regimului comunist, mai ales in favoarea si beneficiul sau personal. Nu a facut niciodata filme despre realitatile societatii dinainte de 1989 si nu a condamnat nici macar moral. macar partial, ce s-a intampla inainte de 1989. Tot timpul s-a eschivat. A fugit de raspunderea morala. Sau nu este asa ?
///
eu am trait 31 de ani in fostu’ regim.
crede-ma, nimeni nu putea face un filme despre „despre realitatile societatii dinainte de 1989”
Cursa, Croaziera -filmele lui Danieliuc au fost exceptiile
Chestia cu anticomunismul pe vremea aceea era gargara. Chiar si la Dinescu, eroul ce a uitat cum tremura si-si cerea scuze ca a avut curaj. Acum isi aminteste doar ce ii convine…
Ca parere personala, „Cel mai iubit dibtre pamanteni” este un roman mai putin anticomunist decat „Pumnul si palma” al lui dumitru popescu fostul sef de la viitoarele cadre la stefan gheorghiu. depinde cum citesti
asa si cu filmele – depinde cum le privesti…
Nu sari, nu am fost decat simplu membru de partid intro fabrica, nu cu functie, nu securist
dar pe vremea aceea citeam mult, vedeam multe filme…
Lasandu-l la o parte pe dl Nicolaescu – marturisesc ca singurul sau film care mi-a starnit interesul si care nu mi s-a parut asa stereotip este Ciuleandra, problema asta a redarii corecte a realitatii istorice in filme e veche de cand lumea… OK, nu chiar de cand lumea, dar macar de cand se fac filme… Sau cronici, for that matter… Ca nu-i mare diferenta – tapiseria de la Bayeux e un soi de banda desenata, nu-i asa? Suntem noi siguri ca reprezinta „realitatea”?
Acestea fiin spuse, v-as intreba daca ati vazut „Downfall”? Realizatorii filmului au incercat sa recreeze minutios cladirile (stilul lor), mentalitatile, ce mai intreaga perioada, „realitatea” respectiva. Bruno Ganz a luat lectii ca sa capete un accent austriac pentru autenticitate (nu cunosc limba germana, asadar, din pacate, nu am putut aprecia acest lucru, dar cunoscatorii spun ca e o contributie favorabila). Am citit undeva ca marea majoritate a lucrurilor spuse de Hitler chiar ii apartin, chiar daca au fost spuse in alte momente si cu alte ocazii. Ba chiar se merge pana acolo incat se recreeaza (foarte bine, in opinia mea) ultima scena cu Hitler in viata, aceea in care ii felicita pe Hitlerjugend de ziua sa, cu cateva zile inainte de moarte, si in care i se vede mana tremurand la spate. Un film exceptional dupa mine.
Ei, mi-as dori sa vad ceva similar despre Carol al II-lea, un rege si un om controversat, cu bune si rele (poate mai multe rele) din (aproximativ) aceeasi perioada istorica, cu care fiul sau pare a nu se fi impacat nici pana in ziua de azi. Si care inca mai sta in camaruta de langa biserica manastirii Argesului, asteptand, poate, decizia daca merita sau nu sa se odihneasca langa mai ilustrii sai inaintasi…
Oarecum off topic: prima banda desenata a poporului roman e Columna lui Traian
Gerula si Bastos, ” in nemernicia mea, ca un caine turbat, am muscat mana care m-a crescut”… Ei, care vi s-a parut mai bun, „Dacii” sau „Columna”? La vizionari nu-s chiar asa departe unul de altul (http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_celor_mai_vizionate_filme_rom%C3%A2ne%C8%99ti), dar „Dacii” e in fata – dl Nicolaescu castiga. Dealtfel 8 din primele 25 (aproape o treime!) de filme romanesti ca numar de specatori sunt regizate de dl Nicoalescu…
Benzi desenate national comuniste. Manualul de istorie a Romaniei de V-VIII. Acesta era creatorul Sergiu Nicolaescu si de asta este si iubit. Pentru ca romanul mediu nu se poate desprinde de cliseele istoriografiei propagandistice cu care a fost indoctrinat atata amar de vreme. Cu ce-ar mai ramane? Cu o biata viata furata- pe la cozi pentru orice, cu frig in case, cu „victorii” alimentare de o zi-doua, obtinute ca pe vremea ocupatiei germane din timpul primului razboi. Nevoia de himere a incarceratului. De aici si disproportionata pasiune intru istorie a noastra, a tuturor-dorinta cronica de justificare a unei existente serbede-viata pe cartela.
Nicolaescu era pe post de „Mefisto” al acestui sistem kafkian-e vorba de personajul filmului lui Istvan Szabo. Ca si alti artisti sau sportivi, dornici sa-si prezerveze narcisismul in orice conditii, regizorul si-a platit senin tributul propagandistic, fericit ca-si poate insera micile lui patetisme de imatur vesnic si comic. Omul moare in toate filmele sale. La fel ca si adolescentul suicidar, care e convins ca disparitia sa ar fi urmata de un regret planetar intins pe o perioada nedefinita. Iar femeia personaj e doar un spasm al remuscarilor eterne. Un psiholog ar putea decripta mai bine profilul acestui flacau batran, cu orgoliul neconsolat, ce se avanta in marea lupta „pana la capat”.
Dupa anii ’50, cand generatia de actori interbelici si-au scris epitaful, apare genul acesta de neconsolat cvasiromantic, ce devine indispensabil scenei si filmului. Galeria e deschisa de celebra promotie ’56-marea majoritate, baieti si fete cu origini sanatoase. Rapus de autoidolatrie, tipul acesta de artist domina autoritar restul perioadei comuniste. Cautioneaza regimul din toate puterile, doar rareori, cand e amenintat, ataca bine tintit cu …”soparle”. Iar sub aparentele idealismului nepereche aduna cu dezinvoltura firimiturile de la masa puterii. Nicolaescu a fost doar regele gol al acestei reprezentatii repetate timp de aproape 30 de ani-curtenii si alaiul de poporeni s-au reintalnit la priveghi pentru ultima oara.
Excelenta analiza Genu. Mica marturisire: mi-a placut un singur film al lui Nicolaescu, cind aveam insa 11 ani!
Domnule „Genu”,
Sunt impresionata de felul in care scrieti. O intamplare rara
in viata mea in ultimii ani.
Bun condei. Fotografie.
Adrian Cioflanca: potzi sa ne spui care este stadiul anchetei privind osemintele de la Popricani? In special ce metode atzi folosit ca sa identificatzi caracteristicile victimelor: etnie, religie, domiciliu, ca identitatea ar fi prea mult, desi este dovada decisiva. Si cum de au ramas neatinse bijuteriile victimelor intr-o zona in care numai frontul a trecut de doua ori – o data in iunie 1941 si a doua oara in august 1944? Si, foarte important, care sunt concluziile anchetei procuraturii, deci a singurilor expertzi autorizatzi?
Ma asociez si eu intrebarilor tale. Dar ma asociez degeaba pentru ca in lumea asta prost facuta mistificarea istoriei si genul asta de propaganda, cit ar fi ele de scandaloase/mincinoase, sint trecute cu vederea si de istorici, si de politruci. Adica tocmai de cei care ar trebui sa puna lucrurile la punct. De frica, din interes, din dezinteres… prea putin mai conteaza. Daca cineva, cercetator intr-un domeniu stiintific (istoria nu e asa ceva, e adevarat) ar fi avut „performantele” lui A. C., ar fi fost demult exclus din comunitate si trimis sa spele eprubete pina la pensie. Pina si la sportivi se practica excluderea din activitatea competitionala, retragerea titlurilor si medaliilor pentru falsificarea rezultatelor. Doar in istorie, la fel ca in viata de zi-cu-zi din Romania, totul e permis fiindca nimic nu conteaza. Ba se mai si traieste bine si se avanseaza in ierarhii daca stii sa te orientezi putin si sa iti joci cu talent si parsivenie rolul de tovaras inocent de drum. Cit s-o mai trai, ca vine internetul peste toti si peste toate… Ca un tsunami vine. Doar ca inca nu se vede de la nivelul solului.
Filme istorice de pura fictiune si nimic mai mult. Personaje reale sau nu urmand scenarii inventate de Sergiu Nicolaescu si colegii sai. Si Oliver Stone procedeaza la fel – improvizeaza si inventeaza evenimente pe care apoi le atribuie personajelor reale sfarsind in a le promova drept productii (si) cu valoare documentara (JFK este un exemplu). Adevarul ca valoarea artistica a filmelor lui SN este sub-mediocra…norocul sau este ca au rezonat cu politica culturala a regimului comunist. E drept la vremea respectiva erau cam singurele pelicule la care publicul romanesc avea acces, alaturi de productiile din URSS (celebrele filme in care apare intodeauna un tren si o gara), Republica Democrata Germana (personaje cu acordeonul in spate) si Coreea de Nord (muncitori agitand batiste roz la trecerea conducatorului mult-iubit sau tavalindu-se prin praf la moartea personajului principal). Este unul din motive pentru care marele public romanesc a considerat bune filmele lui Nicolaescu. Tot asa cum multi romani credeau la acea vreme ca Dacia este un automobil si Pegas o bicicleta de exceptie. In realitate, raportat la ce se producea in lumea libera calitatea produselor romanesti, inclusiv a filmelor, a lasat intotdeauna de dorit. Dar, asta este, SN face parte din istoria noastra pe care trebuie sa o acceptam asa cum este. SN ramane baiatul istet care s-a descurcat de minune indiferent de ce regim a fost la Bucuresti. Uns cu toate alifiile, s-a orientat de minune intotdeauna.
De la extaz … la ….lipas de extaz.
Am mers prea mult pe o aceeasi contemporaneitate cu …Pistruiatul
pentru a putea spune ca in copilarie nu mi-ar fi placut Sergiu
Nicolaescu.
Desi a fost (si a murit) …socialist, iar eu cu socialismul nu sunt
compatibil, sunt cateva dintre filmele lui care mi-au ramas impregnate
pe memorie si… nici sa vreau nu le pot sterge.
Cred ca unul dintre ele a fost .. „Un comisar acuza” (sau poate „Cu
mainile curate) sau…poate, amandoua.
Crescusem ( de copil) cu „Incoruptibilii”, cu „john Wayne” si cu alti
„justitiari” care nu aveau de ce sa nu fie „placuti ochiului” copilului care
eram atunci (sunt nascut in 60).
Mai apoi informatiile „absorbite” m-au ajutat sa aleg intre facerile si
contra-facerile maestrului de asa natura incat nu cred sa gasesc pe
viitor vreo surpriza care sa … ma surprinda.
Ceea ce m-a surprins la un om de factura socialista ( ca Sergiu)
a fost „Supravietuitorul” (am vazut cateva secvente din acest film, mai
acum vreo 2 ani (sau, in ultimii doi ani .. nu mai pot localiza).
Cine nu e capabil sa se transpuna in situatii de asa natura incat sa
le traiesti figurativ ca si cum le-ai trai la propriu intelege tarziu (abia
cand se afla el insusi scufundat in situatie …. situatia.
„Ruleta rusa”, ca si „ruleta” (clasica), ca si „pokerul” sunt … niste
grozavii, niste grozavii care te aseaza intr-o clipa in fata ireparabilului.
Eu, as introduce predarea astui fel de „materii” in scoala, convins
fiind de propria-mi experienta de viata, ca cuiul, pe cui se scoate.
Cunoasterea ( in toata a lui dimensiune) unui „lucru” te face sa stii
cum sa te comporti in fata lui, te ajuta sa te domini.
Cu acele secvente, Sergiu Nicolaescu m-a facut sa-mi re-scot
palaria si sa-i mai sterg din „datorii” si m-a facut sa-i acord niste
circumstante atenuante asa cum am acordat Irinei Loghin sau
lui Ion Dolanescu, sau cum ii acord acum lui Victor Socaciu,
pentru activitatea lor politica.
Pana la urma, lor le-a fost bine … „asa”.
Sunt convins ca este bine … sa fii aplaudat, iar ceea ce faceau
acesti oameni faceau cu suflet ( nu discut ca .. gresit, ca …
sustinere, ca imi placea mie, sau nu).
Ci, ca lor le era bine si ca oricine care incearca sa-si conserve
„perioada buna”, si ei au facut-o.
Din pacate, Sergiu Nicolaescu, a produs mult rau (sunt convins
ca fara sa vrea asta) tot la fel cum a produs si Iliescu.
Raul pe care l-a produs (stalcind istoria) la propulsat in
situatia de a produce mai mult rau (ocupand un scaun in
senat atat amar de vreme).
Pacat de intentie. Dupa cum se stie, drumul spre iad e pavat
cu pavele pe care „zace” incrustatia …. „buna intentie”.
Evul Mediu? Din care face parte Mihai Viteazu’?! Nu va suparati, dar care este definitia pe care dvs o dati Evului Mediu, in calitate de cercetator istoric? Multumesc in avans.
E doar o mica scapare…nimic grav…termenul de modernism timpuriu ar fi fost mai fericit. Va place vanatoarea de greseli :-)
Conform istoriei comuniste, pe care am învățat-o eu la istorie, în clasa a VI-a, în 1988, evul mediu se termina odată cu „revoluția” lui Cromwell in Anglia. Deci, conform acestui criteriu, da, Mihai Viteazul e in evul mediu. E in evul mediu si datorita ecartului dintre vest si est in materie de dezvoltare institutionala – evul mediu a durat pana mai tarziu la noi …
buna precizarea. Noi am iesit (daca am iesit :) vezi ce se-ntimpla in politichia romaneasca) tirziu din Evul Mediu.
@Garammaticus
Poporul asta nu a iesit vreodata afara din „Evul mediu”. Doar aparent.
Haideti ca nu mi se pare o problema cu Mishu Viteazu, si eu invatasem ca Evul Mediu tine pana pe la 1600 (dar poate e de vina educatia comunista). Stiu ca acum limita a fost impinsa mai in trecut, pe la 1500 (sau chiar Renasterea?), dar cu siguranta pe plaiurile mioritice a mai zabovit putin.
„conform unei cifre vehiculate chiar de Nicolaescu, au fost peste 130 de milioane de spectatori în România lipsită de opțiuni”
Cu scoala am fost la multe dintre filmele cabotinului Nicolaescu fara ca sa ma intrebe nimeni daca voiam sa ma duc sau nu. Cine ar fi platit sa vada un film de Nicolaescu cand putea sa aleaga aproape de Cercul Militar, in Romania lipsita de optiuni, printre atatea filme: Krakatau la Est de Java (e la Vest dar nu conteaza), Superman, westernuri spagetti, filme cu Bud Spencer, Hercule cucereste Atlantida, Message from Space (un Star Wars japonez), Cei trei muschetari si alte prostii de serie B? Divertisment fara propaganda.
Dar m-au numarat, cand mergeam cu scoala nu ? Parca totusi, n-am vazut in cinema 7 filme de Nicolaescu
Ma intreb, cati spectatori dupa ’89 au vazut filmele sale, si cati au vazut alte filme romanesti
De ce filmele lui Nicolaescu ar trebui sa fie corecte din perspectiva istorica ???? Nu stiu – ca nu ma duc la cinema ca sa invat istorie.
Va multumesc pentru informatii, habar nu aveam.
Concluzia domnului Cioflanca este aceea ca filmele lui Nicolaescu mistifica adevarul istoric prin ignorarea cvasi-totala a suferintelor indurate de evrei. Despre Miscarea Legionara se comit cateva mici inexactitati: Groza nu era Groza pentru ca era Paraipan,Sarandos nu era Sarandos pentru ca era Paraipan,singurul care a ramas el insusi a fost prefectul Zavoianu. Iar Paraipan era de fapt omul de casa a lui Zavoianu(ministrul Petrovicescu n-a prins rol in filmul lui Nicolaescu!) iar Moldovan era rivalul lui Paraipan. Iata istoria Miscarii! Aaa,era sa uit! Nu se evoca masacrul din noaptea rebeliunii si aversiunea Maresalului si a legionarior pentru evrei.
Domnul Nicolaescu nu pomeneste in filmele sale nici despre asasinarea lui Corneliu Codreanu si a mii de legionari intemnitati de regimul lui Carol al-II-lea. Cred ca prin compensare le-a facut uitate si pe victimele din randul evreilor.
Domnul Nicolaescu nu pomeneste in filmele sale nici despre coruptia uriasa a regimurilor perindate la conducerea tarii sub domnia lui Carol al-II-lea. Multe lacune au filmele nicolaesciene. Marele regizor n-a catadicsit sa faca un film despre ororile inchisorilor comuniste,par exampla,desi pozitia politica dobandita dupa 1989 precum si sustinerea financiara de care s-a bucurat in continuare i-ar fi permis sa realizeze acest lucru. E foarte probabil sa se fi gandit ca un asemenea film i-ar fi demascat oportunismul si ipocrizia care i-au calauzit actul creator inainte de ’89. a preferat sa fie decent. Si uite asa,din decenta excesiva a unora,dupa cinci decenii de mistificare criminala a Istoriei noi ne aflam astazi in fata unui zid de ignoranta si indiferenta. Legionarii au ramas omoratori de evrei,Antonescu un imbecil manipulat de Hitler,Corneliu Codreanu ingropat sub placa groasa de beton,martirii inchisorilor niste ghinionisti,etc.
PS.
In filmul care incheie saga comisarului Moldovan,si anume in „Ultimul cartus”, exista un episod destul de lung petrecut intr-o manastire. Faptele petrecute acolo scot puternic in relief coruptia clerului ortodox,dubiosenia evlaviei monahale si relativitatea araghioasa a pocaintei. Momentul istoric pare a fi incadrat in perioada 1946-1947 si acuza faptul ca manastirile noastre erau spatii de refugiu pentru borfasii regimului burghezo-mosieresc.
In acelasi timp,in realitate,in realitatea crunta a acelor ani de prigoana a fiintei umane,membrii sinodului BOR erau asasinati pentru ca refuzau cu incapatanare sa fie partasi la lichidarea unei comunitati eclesiale,Biserica Greco-Catolica. Despre acest progrom cine trebuie sa dea marturie,domnule Cioflanca?
Zau domnule, „coruptia uriasa” din vremea lui Carol al II lea se cere eradicata prin asasinate? Sint lucruri cumplite pe seama carora ar trebui sa ne pronuntam cu decenta si fara partizanate.
„…pe segmentul de istorie care mă interesează cel mai mult: guvernarea legionară, regimul Antonescu și persecuțiile împotriva evreilor. Cum destui oameni au învățat mai multă istorie din filmele lui Nicolaescu decât din manuale” – nu serios stimate domn, si in ce manuale ati gasit dvs. toate acestea pe care le-ati enumerat? Si cam cate carti au fost scrise (exceptand cele scrise sub forma de memorii, la iesirea din puscarie de catre parintele Borsa, Tutea, printul Ghica, … etc., obligati de acei comandanti sa o faca). Prima data cand am auzit mai mult de 3 cuvinte despre legionari a fost in gura lui Iliescu in 90′, care nu mai contenea cu „elementele…”, „niste…, …”. Si tot atunci l-am auzit pe Sima din exilul spaniol indemnandu-i pe ex-legionari sa il sustina pe Iliescu (?). Nici Ceausescu nu s-a obosit sa ii laude sau sa ii blameze. Pur si simplu nu au existat .Nici despre Antonescu nu pot sa spun ca in afara … ar fi existat in alte carti si tiraje mai mari de 10.000 ex. . Despre pogromul de la Iasi si Buc am invatat la Istorie .
„Oglinda” mai releva 2 personaje: 1 (alambicat, sinuos si sulfuros) Mociony Starcea si 1 ascuns intr-o masina ascultand insingurat (iar nu singuratic) si informandu-se cu tot ce se intampla, cu can-canuri si jocuri de palat – Cristea de la SSI .Sanatescu nici nu exista.Ati remarcat ce lipsit de gandire proprie era Regele? Ati remarcat ce lipsit de personalitate era! Ce influentabil si lipsit de gandire (ce sa mai vorbim de maturitate si expertiza …) era !
Legiunea si Garda au avut ca obiective antibolsevismul si in subsidiar anticomunismul (atentie! nu anti”rusismul”). Dintre bolsevici si dintre comunistii sovietici, nu mai este un secret, au facut parte si israeliti.
Tesu Solomonovici a fost mai obiectiv decat dvs. in cartea sa „Mareşalul Ion Antonescu” : 1/2 pro; 1/2 impotriva. Concluzia o trage cititorul! Si asa ar fi fost obiectiv sa faceti .
Cu siguranta ca ati uitat sa mentionati si parerea reputatului domn Wilhelm Filderman, doctor în Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români („cel mai important evreu din Europa”). Si tot cu aceeasi siguranta ati uitat de telegramele date de catre Zelea Codreanu, intr-un drum cu trenul, intr-o iarna cumplita a anului, … in care ruga sefii partidului sau, de pe linia Buc.-Iasi sa astepte calatorii in statii cu ceai cald si mancare, iar pentru evrei branza si telemea. Asta nu sterge insa inscrisurile de pe vagoanele ce paraseau Ro .Cum va spuneam antisemitismul codrenist, trecea mai intai prin anticamera antibolsevismului si anticomunismului. Si fie vorba intre noi, daca vreti sa il blamati pe Codreanu, aratati doar zvasticile de pe cununile de cununie sub crucea crestina(???),sau publicati scrisorile lui M. Stelescu, catre Codreanu in care sunt relevate (ca si acum) deturnarile de bani de la buget, pentru deplasarile legionarilor cu CFR (la mineriade am vazut asta I-a data, nu?), deturnarile de bani de la buget pentru … . Doar publicati .. fiindca in rest gandirea va lucra .
P.S. Sunt sigur ca pentru rigurozitatea articolului,veti corecta eroarea grosiera cu „evreii” , cu siguranta intentionand sa scrieti romanii de etnie …, acestia, dupa 1923 avand dreptul garantat la „impamantenire” adica la dobandirea natonalitatii romane .
PPS Atrageti atentia cititorilor ca starea factologica nu este istorie si nici nu se pot forma profile psihologice sau concluzii cu rivire asupra unor caractere umane, doar pe baza unor stari de fapt rezumate din 25 de inscrisuri. Unele masuri sau dispozitii ale unor oameni trec intr-adevar ca fiind antisemite, sau nu .Ce o fi fost in sufletul acelor oameni, numai Dumnezeu stie! Nu si noi, la 90 ani dupa.
Domnule cercetator istoric,
Sunt oarecum surprins ca desi articolul dumneavoastra are pana acum peste 1.000 de vizualizari nu sunt comentarii.
Dumneavoastra prezentati opera cinematografica a lui Sergiu Nicolaescu numai prin prisma adevarului istoric asa cum il stiti dumneavoastra sau cum va convine dumneavoastra. Desi sunt numite filme istorice totusi aceste filme sunt filme artistice si nu documentare istorice. Nicolaescu nu falsifica istoria ci se inspira din faptele istorice avand sursele de informatii cele la care a avut acces pe parcursul timpului. In cosecinta anumite evenimente si personaje istorice sunt prezentate mai accentuat, iar altele sunt minimalizate sau omise. Nu cred ca un cineast, de oriunde ar fi el, ar trebui sa faca filme artistice, subliniez artistice, in care faptele poporului sau sa fie criticate, blamate sau neamul sau sa fie prezentat ca unul fara importanta, care n-a contat niciodata in istorie sau daca a contat sa fi facut numai lucruri de care urmasiilor sa le fie rusine. Daca imi dati un exemplu, atunci sunt de acord cu abordarea dumneavoastra.
Am observat si la alti comentatori, istorici, politologi etc care atunci cand se refera la cineva cu un dezvoltat simt patriotic este catalogat imediat drept nationalist sau nationalist-comunist.
Poate n-am dreptate, dar din ce scrieti in articol, inafara opiniei dumneavoastra de istoric cunoscator al evenimentelor din documnte si care le mentionati ca nefiind redate corect in filmele lui Nicolaescu, nu pareti a fi roman in sensul de etnie.
Un patriot este cel care tine la insanatosirea societatii in mjlocul careia traieste; acest proces de insanatosire incepe intotdeauna prin aratarea ranilor, bolilor, lucrurilor cumplite care s-au savirsit si care trebuie cunoscute, luminate. Asadar, nu cosmetizind istoria din acest spatiu, se dovedeste un om patriot, de exemplu roman.
carevasazica a fi roman in sensul de etnie inseamna a imbratisa minciuna si a scuipa adevarul. cind ma gindesc ca s-ar putea sa aveti dreptate, ma cuprinde asa o tristete de-mi vina sa ma bag in pamint.
Limita de jos a mîrlăniilor cine-istorice a fost atinsă de „Pe-aici nu se trece” (1975 regia Doru Năstase), „Capcana” (1974 regia Manole Marcus) și „Actorul și sălbaticii” (1975 același M. M.).
Culmea jegoșeniei o atinge primul, deoarece există o carte de aproape 300 de pagini apărută în 1965 („Detașamentul Păuliș” Editura Militară) scrisă chiar de comandantul școlii. În totală opoziție cu filmul din ea am aflat cel puțin trei lucruri pe care fimul le răsucește fără rușine:
1 – NU cu nemții ne-am luptat acolo ci cu ungurii (două divizii destul de slab echipate și cam lipsite de entuziasm – cf. rapoartelor grupelor de cercetare trimise de comandant – dar infinit mai puternice decît cei 400 de elevi).
2 – NU EXISTAU NICI UN FEL DE OFIȚERI GERMANI ÎN ȘCOALĂ
3 – Însă cea mai sinistră minciună îi transformă pe bieții eroi români din simpli SUBOFIȚERI în ELEVI OFIȚERI TR cu facultăți în spate – & „filosofi”, cîntăreți de orgă la biserica (catolică) Maria Radna. „Intelectualizarea” unor oameni de condiție modestă care au luptat cu un curaj admirabil este una din cele mai abjecte jigniri proferate de un regim care nu dădea doi bani pe cei cu multă carte și se pretindea „emanția poporului (asuprit)”.
„Capcana” este un pumnal otrăvit aruncat în coasta lui Ion Gavrilă Ogoranu și a TUTUROR celor ce și-au sacrificat sănătatea, tinerețile ȘI VIAȚA în rezistența anti-comunistă. Ceea ce m-a uluit ÎNCĂ DE ATUNCI (fără să știu aproape nimic despre subiect): CUM a putut un artist de mare anvergură (Victor Rebengiuc) să marșeze la un asemenea rol (șeful cvasi-dement al „partizanilor din munți” 100% LEGIONARI – muierea isterică în fustă-pantalon cu cravașă atașată personajului amplifică grotescul) ? Jur pe propriul meu suflet că ATUNCI mi-am spus în barbă: ”Rebengiuc, Rebengiuc, eșit prea mare actor pentru așa ceva. Într-o bună zi ȚI SE VA ÎNTOARCE”. Și i s-a întors: mai țineți minte ieșirea lui Răzvan Theodorescu pe TVR ? Aia cu „l-am văzut pe Rebengiuc cu steagul verde al legionarilor (sic !) în mînă”.
În fine ajungem la „Actorul și sălbaticii”. Încă un artist de primă mînă (Toma Caragiu) și-a sacrificat talentul și cariera pe altarul supraviețuirii. SUPRAVIEȚUIRE CA CE ? Citat (tot dintr-un film, dar american – Proces la Nurnberg): ”O ţară nu-i o stîncă. Şi nici prelungirea cuiva sau altcuiva. Este ceea ce rezistă atunci cînd a rezista pentru ceva este cel mai greu.” Legionari buni pentru cămașa de forță, Hitler cretin cu tirada „eine kleine pușculițen” – invenție de joasă speță, Carol II caricatural (nu că n-ar fi fost). Toate astea SE POT NUMI REZISTENȚĂ ?
A nu se înțelege cumva că am cea mai slabă simpatie pentru mișcarea legionară – o bulibășeală dezordonat-pășunistă tipic românească, fără sistem, fără finalitate practică. Dar cu multe sentimentalisme deșănțat, prin urmare susceptibilă de infiltrări și manipulări. Cu consecințe vizibile ȘI ASTĂZI.
Așa că Sergiu Nicolae(Ceaușescu) este doar cel mai ȘMECHER-abil dintre cine-AȘTRII români. Ceea ce nu-i oferă nici o scuză. Nici celorlalți.
Amicus Plato, sed magis amica veritas
mi a placut!si articolul de asta data.
perioada comunista a fost a compromisurilor;pacat ca nu s aterminat.
ce ma intriga:indivizi care azi l i se pune in fatza oglinda nu pot accepta si cauta alte si alte subterfugii ptr ashi motiva lor si celorlatzi gindirea ingusta.
Confuzia planurilor. Joi seara, la GiGa TV, am urmarit o discutzie foarte interesanta moderata de Dan Suciu cu Bogdan Mugescu si Stere Gulea – un istoric adevarat si un regizor bun. S-a definit cel mai corect tipul de film care este „judecat” si aici: FICTZIUNE, fictziune incluzand insa si istorie (in sens de evenimente reale) si propaganda. Se pot discuta proprtziile – istorie, propaganda, fictziune, dar intotdeauna, la toate productziile si super-productziile de aici si de aiurea FICTZIUNEA este elementul principal. Asa ca discutzia despre adevarul (ce este Adevarul?) istoric si propaganda intr-un film ARTISTIC este otzioasa. Un exemplu concludent este Aleksandr Nevski al lui Eisenstein, film COMANDAT de Stalin la sfarsitul anilor 30 cand intuia conflictul cu Germania. Filmul este aproape o capodopera cinematografica, cu un Cerkasov magnific. Este el ISTORIE sau PROPAGANDA? Poate o fi avut un rol propagandistic atunci, dar Aleksandr Nevski este si va ramane UN FILM MARE.
Drama societatzii romanesti este ca, din pacate, si azi istoria este puternic contaminata de propaganda. Atat de „o parte” – de ex Boia, Deletant, Cioflanca etc – cat si de „cealalta parte” – Buzatu, Larry W etc. Dovada ca nu avem inca ISTORICI.
Conform logicii dlui. Cioflanca, daca SN nu a aratat (mai) explicit in finalul de la Revansa ca era vorba de un pogrom indreptat impotriva evreilor (un singur personaj imbracat in rabin, caci cei 4 membri ai familiei David nu se pun), rezulta clar, indubitabil ca Sergiu Nicolaescu a fost un antisemit !
Ba mai mult, prin difuzarea repetata (si chiar ritmica), cel putin o data pe an, indica explicit aceasta difuzare facea parte dintr-un program antisemit urmarit si bine pus la punct.
Daca tinem seama ca toate aceste filme (pe care deja am demonstrat ca sunt antisemite) erau difuzate in proportie de 99,999 % prin aproape singurul trust media PRO, inseamna ca directorul lor (…) este si el antisemit, facand parte din acelasi program antisemit .
Folosind operatorii logii ori / ori; si / si ; sau / sau, precum si cei cauzali : daca…- rezulta ca …, paradoxal, dar acestea sunt concluziile . Sau o fi un sofism de inductie si imi scapa mie.
Gresesc cumva dle. Cioflanca?
Oricum, nu discutam gusturile dvs. pt. arta filmului sau cunostintele dvs. de istorie.Nici macar inutilitatea si inestetica necesitatii existentei adevarului in arta, mai ales in cea cinematografica (exceptand filmele documentare).
Dar despre antisemitismul lui SN, cred ca trebuie sa fiti cel putin la fel de explicit pe cat a fost el in scena finala din Revansa (4 x David + 1 rabin = ?).
Cu stima,
al dvs. hristu (chitu) martagna
Mai sus, un domn reitera acea componenta ideologica a Miscarii legionare atat de des clamata-anticomunismul. Ce mi se pare ironic e lipsa comunistilor din glosarul de victime ale terorismului de dreapta de la noi. Duca, ministrii carlisti de la Jilava nu erau comunisti!
Apropos si de ortodoxia de la baza ei-asasinarea lui Stelescu,-indiferent de motive-, a fost infaptuita de niste studenti la teologie ce cantau psalmi in timp ce-l hacuiau pe ala cu topoarele. Asta, dupa ce epuizasera toate cartusele mitralierelor. Dincolo de crima, pe care, evident, Christos n-o promoveaza, ma nauceste salbaticia pagana a acestui ritual satanic insangerat. Intelectualii din generatia lui Eliade cum au putut suporta aceasta oroare? Biserica ortodoxa si clerul sau cum au putut inchide ochii? S-au scris mii si mii de pagini despre legionari, dar aspecte elementare n-au fost relevate indeajuns-lipsa lor de stima pentru viata si individ. Ori, e de la sine inteles, ca aceste valori nu prea conteaza pe la noi.
Si ma mai uimeste vesnica discutie pe tema legitimitatii acestei formatiuni. Terorismul in politica poate fi admis? E elementar. Ufff…
In cartea editata de Kevin Spicer – „Antisemitism, Christian Ambivalence and the Holocaust” exista un articol foarte bun despre relatia dintre BOR si terorismul politic. Spre deosebire de alte ideologii totalitare importate legionarismul s-a nascut in cotloanele intunecate ale sufletului romanesc. Fanatismul religios pravoslavnic s-a aliat cu un nationalism pe cat de frustrat de micimea istorica a neamului pe atat de turbat. Rezistenta reala si de netagaduit pe care unii legionari au opus-o altui totalitarism venit de la rasarit a perpetuat o mitologie si, cei care cunosc mediul studentesc ortodox stiu ca legionarismul a supravietuit.
… tot atat legatura cata are si Gigi Becali cu PNL si Adrian Nastase cu PSD, …
Daca mai adaugati stimate domn si economatele; numerus clausus (adanc si statistic analizat de Goga in „Mustul care fierbe”); munca patriotica (sau voluntara) efectuata pe Ceahlua, Eforie, Casa Verde, donatiile lui Malaxa prin avocatul Mota – catre cei saraci, tezele egalitarde, propavaduirea egalitatii drepturilor, dar si a sanselor, … constati ca singura atitudine antibolsevica a legionarilor a fost doar cand s-au intalnit pe frontul spaniol. Si acolo am dubii, …
In ceea ce privesc Notele (nu scrisoarea) lui Stelescu, catre Zelea Codreanu, acestea merita sa fie redate; sau cel putin analizate. Ar lecui pe multi de nestangismul Miscarii
Acestor note Codreanu nu i-a raspuns nicodata. Sau cel putin pana a murit Stelescu – asa cum a murit .
Da, am vazut presa din anii ’40 si m-am ingrozit. In nu stiu cite ziare vezi pe pagina din stinga (sau invers, nu este o aluzie politica) imaginea lui Iisus, pe o intreaga pagina si in dreapta instigari la crime contra unor oameni nevinovati, in plus cetateni ai unui stat (pe care statul nu i-a aparat in nici un fel!). Este cumplit acest amestec intre „crestinism” si instigarea la crima si la cele mai groaznice abuzuri, pe care generatia lui Mircea Eliade l-a trait si adesea chiar l-a sustinut. Nu simteau oamenii aceia, tinerii aceia, ca erau complicii si sustinatorii unei ideologii criminale? Nu simteau contradictia intre a fi crestini si a ucide sau a fura (unii au ajuns sa stea in case confiscate de la evrei, lucru care li s-a parut legitim, asa cum li s-a parut legitim si comunistilor sa stea in case neconstruite de ei), ca’ despre continuitatea religiei crestine cu a celor pe care-i ucideau sau ii doreau astfel, nu se punea problema, era prea subtila pentru mintile infierbintate?
Stimate domn…care presa din 1940?Sa-mi postati ceva sa va cred…eu detin o multime de ziare din 1940 si nu vad nici chipul lui Hristos si nici instigarea la orori…Domnule sa-ti fie un pic de rusine…Daca doresti iti postez eu ceva publicistica din 1940!Daca nu …lasa-ne cu propaganda ta comunista(eventual antenista)!
„Porunca vremii” va spune ceva? Si as mai adauga, dar nu doresc sa va rapesc EFORTUL PERSONAL. Daca nu, faceti-va timp sa mergeti la o biblioteca si faceti-va loc in minte pentru a intelege ceea ce acum refuzati. „Antenista” pareti dvs., prin vocatie.
Ruxandra Cesareanu,cumva?Observatorul Cultural nu mai are adepti,pardon ,cititori?
Au existat trei echipe ale mortii in istoria Miscarii Legionare:
Nicadorii(l-au asasinat pe Duca),Decemvirii(l-au asasinat pe Stelescu si nu i-au cantat psalmi printre lovituri de topor ci s-au dedat la un ritual de sorginte pagana) si Razbunatorii(au scapat Romania de Armand Calinescu). Toate cele trei echipe s-au predat autoritatilor dupa atentate. Toti au fost asasinati ulterior.Razbunatorii au fost torturati si executati in aceeasi zi in care au comis atentatul.
Nu este locul si nici momentul sa discutam ce anume i-a determinat pe legionari sa comita acele fapte mai cu seama ca stiau ca vor plati cu viata pentru ele. Dar,fara sa alunecam in tentatia evaluarii statistice a moralitatii comunismului versus moralitatea legionarismului(victimele comunismului sunt milioane in vreme ce victimele legionarilor sunt cinci mari si late:Manciu,Verchinescu,Stelescu,Duca si Calinescu),facem o singura precizare esentiala: majoritatea mambrilor Legiunii au platit cu viata pentru faptele si crezul lor. Despre comunisti nu putem spune acelasi lucru. Cu exceptia sotilor Ceausescu care au fost acuzati de subminarea economiei nationale si nu de crime,niciun lider sau membru al partidului comunist n-a fost judecat si condamnat pentru faptele sale abominabile. Farsa de proces cu lotul CEPEX nu poate fi luata in seama si oricum nimeni nu a fost acuzat de crima.
Iar in ce priveste opinia domnului Cioflanca dureros este faptul ca el remarca un singur fals istoric in discursul cinematografic al lui Nicolaescu: faptul ca a eludat progromurile anti-evreiesti ale lui Antonescu si ale legionarilor. In rest,filmografia istorica nicolaesciana poate fi o buna lectie de istorie pentru copii premierului Ponta(este declaratia premierului facuta la inceputul lui decembrie anul trecut).
Dar chiar nu se intelege faptul ca o creatie literara, dramatica etc. nu poate fi intr-u totul fidela realitatii. Atunci nu ar mai fi film artistic, ci film documentar. Scenaristul, regizorul au libertatea sa modifice nume de personaje, de localitati etc. din diferite motive. Cind americanii au facut primul film despre Rasputin, in SUA traia inca familia Iusupov. Desi in film a fost trecut un nume fictiv, familia Iusupov a dat in judecata producatorii filmului. In fond, un film despre istorie are rolul de deschidere, de a-l face pe spectator sa se documenteze mai departe.
Intr-o perioada de inchidere si neputinta, cand valorile interbelice au fost strivite (exilate, intemnitate, abrutizate), unii oameni AU FACUT ceva. Au fost activi intr-un fel sau altul in viata artistica si in viata sociala.
Pentru a cantari ce a insemnat Sergiu Nicolaescu (sau chiar Adrian Paunescu) in viata mea si in vietile romanilor, poate ca ar trebui sa ma gandesc cum ar fi fost viata mea FARA EI. Brrr, fara proiectiile la cinema, fara concertele de pe stadioane … cred ca totul ar fi fost mult mai gri.
Amandoi s-au ridicat la nivelul maxim al acelor vremuri. Desigur, se poate spune mereu ca nu au facut deajuns, destul, ca ar fi putut sa …. Dar mereu, pentru orice om se poate spune ca ar fi putut alege altceva. Ar fi putut sa maximizeze si mai mult viata si realizarile lor. In teorie. In practica, este mai greu.
Sergiu Nicolaescu a maximizat totul in viata lui. Il putem compara cu alti regizori ce au facut filme rasunatoare. Dar stau si ma gandesc cum ar fi fost „Avatar” fara un scenarist puternic, fara cel de la imagine, fara echipa de procesatori care au prelucrat fiecare frame. Sergiu Nicolaescu a dispus de toate cele de trebuinta pentru filme, dar au fost maximele de atunci. Ma gandesc la „Dacii” ca la un fel de „Clepatra” a vremii lui.
Cand FACI ceva, este greu sa faci perfect. Si imperfectiunile lasa loc de comentarii si discutii. Cand ridici o statuie mare, lumea uita sa mai vada statuia in toata grandoarea ei si isi opreste ochii in imperfectiunile marunte. Sergiu Nicolaescu a FACUT ceva urias. Nu intotdeauna perfect, dar URIAS pentru vremea lui. Si pentru asta merita respectul, dincolo de carcoteala imperfectiunilor.
Odihneste-te in pace, Maestre! Caravana ta a trecut, lasa cainii sa latre, atata stiu si pot ei acum!
Apropos de marele domn Sergiu si de caravana nerecunoscatorilor. La cativa ani dupa ’89 am vazut un film cehesc. Film obscur, fara mari pretentii. Actiunea se petrecea la tara. Eroii sunt doi tineri-gigolo-ul satului si trogloditul. Trogloditul are ochelari cu multe dioptrii, e timid cronic si mai mereu singur acasa. Din cand in cand gigolo-ul mai apela la el pentru a-si consuma vreo idila cu invatatoarea cea noua sau cu educatoarea. Premiul era un bilet la cinematograful comunal. Intr-o zi trogloditul e rugat sa se duca la film intre anumite ore-„e un film romanesc trasnet”, apasa pe pedala convigerii gigolo-ul. Dar pentru prima data pana atunci, trogloditul nu marseaza-„bun pe naiba”, zice acesta, neasteptat de indraznet. Dupa o munca de lamurire impresionanta,-invatatoarea cea noua era o bucatica pe cinste-, si inspirat, parca, de cronicile entuziaste ale domnului Ulieru, Casanova are castig de cauza si afacerea se face.
Epilog. In sala cinematografului comunal un singur spectator-trogloditul, ce primise ca „prima de instalare” si o imensa punga de popcorn. Pe ecran Mihai Viteazul-Amza Pellea si ostenii sai legendari-Walhalla romanilor. Popcornul isi pierduse gustul, iar minutele treceau al naibii de greu.
Pentru cine nu e convins il rog sa faca un mic test-sa-l convinga pe un strain sa vada un film de-al domnului Sergiu. Cu sau fara popcorn. Apoi sa-l roage sa faca vreo afacere impreuna ori sa lege o prietenie. Cine va ghici raspunsul primeste o punga de popcorn si un film, la alegere, din cele peste 60, al marelui disparut. Pentru „Coroana de foc” va recomand un japonez-maestrul ii arata tanarului vlastar de domn, jucat cu candoare si determinare de George Alexandru, cum se taie un brad mediu dintr-o lovitura de sabie. Apoi, cum se poate prinde un pastrav cu mana din raul de munte. Ecologie si maiestrie zen. Succes garantat. Sayonara!
Stimate Domnule Adrian Cioflanca
Denigrati un Om (Sergiu Nicolaescu) care nu se mai poate apara singur deoarece a decedat, o personalitate marcanta, un patriot, un profesionist. Nu stiu ce realizari aveti dumneavoastra in viata, insa Domnul Sergiu Nicolaescu este cel mai prolific si iubit regizor roman, a fost un perfectionist, un om curajos, un patriot. Ca sa citez o personalitate publica cu care sunt de acord: Sergiu Nicolaescu este un „superstar”, „un monument” prin bogatia creatie cinematografica si prin dragostea pe care i-o poarta poporul roman. Nu uitati in ce context istoric au fost realizate cele mai multe din filmele lui. Mai apar in filme (care sunt creatii artistice) si o parte de aport personal, viziune proprie, filtru propriu al scenaristului, regizorului, actorilor. Cred ca la multe din filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu au fost respectate in linii mari si de multe ori chiar la detaliu faptele istorice (de exemplu in „Oglinda”). Nu sunt filme documentare de la care sa aveti pretentia sa prezinte 100% adevarul istoric, sunt filme artistice precum le produc si alte natii. Daca nu realiza dansul aceste filme istorice nu cred ca le mai realiza un alt roman, intr-o alta epoca.
Haideti ca impreuna sa ne trecem in revista propriul statut social, recunoasterea nationala si internationala, realizarile personale inainte sa blamam pe Domnul Sergiu Nicolaescu.
Daca doriti dvs. sa precizati adevarurile istorice puteti realiza filme documentare pe temele „atacate” d.p.d.v. istoric de Sergiu Nicolaescu. Incercati sa realizati aceste filme (dvs. fiind istoric) si apoi sa le publicati. Veti vedea in primul rand care ar fi volumul de munca pentru niste „simple” filme documentare (si nu pentru cele cu 4000-5000 de figuranti si actori) si cum izbutiti sa transmiteti publicului aceste filme.
Pacat ca noi romanii nu avem mai multe personalitati ca Sergiu Nicolaescu: patrioti, harnici, profesionisti, curajosi, talentati.
Cu respectul cuvenit,
Dr.-ing. Florin-Iuliu Trifa
@Florin.I.Trifa
Socoteala se face intotdeauna dupa ce se trage linia, domnule..
Valoarea nu piere. Daca Nicolaescu a avut valoare, mai vorbim peste vreo
15 – 20 de ani.
Daca nu, nu mai vorbim.
Singurul mare dubiu pe care il am cu el in ceea ce a scris dl Cioflanca, este ca Rebeliunea Legionara din 19-21 ianuarie 1941 a avut doar un caracter anti-evreiesc. Dupa mine rebeliunea a fost o incercare a legionarilor de lovitura de stat, adica de a pune mana pe putere in mod absolut si de a-l elimina de la putere pe Antonescu. Acesta stia ceea ce ii pregateau legionarii si s-a pregatit foarte minutios pentru aceasta eventualitate. In septembrie 1940, Antonescu i-a lasat pe legionari sa imparta puterea cu el, pentru a reduce presiunea pe care-o exercitau asupra lui. Intre timp l-a delegat pe seful serviciului lui secret, Eugen Cristescu, sa afle toate locatiile cuiburilor legionare de pretutindeni, in eventualitatea incercarii acestora de a-l rasturna de la putere. Asa se explica faptul ca Rebeliunea Legionara a durat doar 3 zile. Intrucat Antonescu si-a „facut lectia”, i-a asteptat pe legionari si i-a prins ca in „oala” pe toti. Urmarea a fost ca Miscarea s-a rupt in trei, o parte sub Viorel Trifa a fugit in Germania Nazista, o alta sub Horia Sima s-a refugiat in Spania si a treia sub preotul Palaghita a fugit in Argentina. Masacrele din Bucuresti contra evreilor, care s-au soldat doar cu 122 de victime, era doar „fatada” rebeliunii, sau pretextul ei.
Cred ca comentariile Dlui GENU sint aproape complecte la acest articol. Il cunosc pe Sergiu de cind era „tehnician” la IOR si incepuse sa faca culturism la gymul dela 23 August !! anii 1962/63. Era un neica nimeni nu terminase nici un fel de Politehica cum pretindea ( a urmat ceva cursuri..) dar sa- „lipit” de Lili Maurer ( ca si Ion Tiriac inaintea lui..) Povestea cu trandafirul nici macar nu a fost ideia lui..a furato dela altii apoi „s-a lansat” in Cinematografie uzurpind pe totii din generatia lui..A inceput „productia” de filme finantate de Ceasca, in care a facut jucul COMUNIST la superlativ..Putinele filme ulterioare au fost copiate toate scenele din fime americane la care Romanii nu aveau access. Dupa Revolutie a SERVIT si deservit COMUNISMUL caruia ia fost dedicat pina la moarte. Nici o mila pentru acest impostor care s-a servit pe sine in primul rind apoi a a ingropat toate talentele potentiale ale Romaniei in materie de cinematografie, acaparind TOTI banii dedicati filmelor in Romania.
Stiti, cumva, cum se numeste autorul tehnicii utilizate in „Memoria tranfdafirului”. Din cite stiu tehnica dateaza din anii 30. S.N. s-a considerat nu doar autorul ei ci a si sustinut ca nimeni dupa el nu a mai realizat asa ceva si nu este cunoscut secretul realizarii ei.