vineri, martie 29, 2024

Seriozitate şi politică

Mi se pare că am început să înţeleg ceva despre seriozitate :) Mulţumită unor prieteni de preocupări. Aşa că mă grăbesc să le pun pe masa de discuţie. Are consecinţe asupra a ce vrem şi am putea vrea de la clasa politică.

Trepte ale seriozităţii în procesul de dezvoltare intelectuală:

  • neseriozitatea. Dezacord între scopuri şi mijloace, fuşăreală, veleiterism. Pe plan intelectual amestec de limbaje ale unor domenii diferite. Să propui o teză cu titlul Peratologia analitcă a biologiei. Baţi câmpii, amesteci limbajul tehnic al lui Liiceanu cu filosofia ştiinţei.
  • seriozitatea care se ia în serios. Există acord regional între scopuri şi mijloace, dar lipsind imaginea corectă a contextului global crezi că se poate extrapola conţinutul de cunoaştere şi metoda. Sau că peste tot găseşti acelaşi nivel de certitudine. Sau că dacă nu este acelaşi atunci acel domeniu e inferior celui de care te ocupi. Scientismul, de exemplu. Biologul care crede că ştie că ce se poate spune în mod serios despre om este în primul rând ce spune el. Ecologul care proiectează dezvoltarea durabilă a omenirii. Filosoful de sistem; nu că n-ar avea sens să construieşti sisteme ca încercări de reconstrucţie conceptuală a lumii, dar nu ca produse pretins definitive, investite cu autoritatea definitivă în faţa neiniţiaţilor. Gândirea nu curge, n-are fluiditate, nu joacă şi nu se joacă. E un deficit epistemic aici, supralicitezi ce şti. Din ambiţie poate. Miza e morală, pentru că inevitabil faci rău. Seriozitatea care se ia în serios duce la construirea unor paturi ale lui Procust nu doar pentru sine, ci şi pentru alţii. E sursa autoritarismelor şi totalitarismelor. E anti-politică, dacă politica e arta compromisului şi a ceea ce se poate face. Este o seriozitate incompletă, un rigorism, un fariseism bine intenţionat poate, dar ale cărui scopuri bune vor fi ratate. În fond este o manifestare a mândriei.
  • seriozitatea care nu se ia în serios. Pune înţelegerea regională şi locală într-o navă care pluteşte pe un râu existenţial real, cu turbulenţe şi necunoscute. Cosmosul e un efort permanent de a structura haosul. Este o explorare serioasă a lumii văzută ca niciodată reprezentabilă complet cu propria minte. Este adaptativă. Ludicitatea e un mijloc pentru detensionare. Neputinţa cognitivă şi practică a omului este recunoscută ca o dimensiune firească a omului, nu un defect. Este o manifestare a smereniei.

Ce fel de oameni sunt cei din clasa politică a României ? Exemplul paradigmatic de neserios pare a fi Ponta. Dar Băsescu a fost serios ? Mai degrabă un neserios care trage de el să fie serios. Să credem că e un serios care nu se ia în serios e o interpretarea binevoitoare ? Serioşi care se iau în serios par a fi Iliescu, dar şi Monica Macovei, sau Iohannis. Nu ştiu dacă MRU se ia în serios, s-ar putea să pară doar aşa din declaraţiile publice, pentru că oamenii cer pe cineva serios.

E capabil electoratul să ceară pe cineva serios care nu se ia în serios ? N-are nevoie o parte din el mai degrabă de lideri neserioşi ? Iar cealaltă parte nu vrea mai degrabă oameni serioşi, fără să sesizeze riscul rigidităţii gândirii ? Seriozitatea care nu se ia în serios e înţelepciune. Câţi vrem să ne conducă un om înţelept ? Termenul “înţelept” mi se pare evitat în discursurile publice. Din ruşine,  din neînţeleger, nu ştiu, ca şi cum ar avea conotaţii negative.

Este sistemul nostru de educaţie construit în aşa fel încât să încureze atitudinea de tip socratic, seriozitatea care nu se ia în serios, gândirea contextulă, gândirea ca inseparabilă de viaţă, înţelepciunea ? Sau mai degrabă ambiţia cognitivă decuplată de viaţă, teoretică, liste de adevăruri definitive, rigiditatea limitelor cunoaşterii personale, lipsa lor de permeabilitate epistemică şi prin asta un soi autism grupal ? Dacă societatea e spartă şi manipulabilă nu este şi din acest mod de a gândi, din degradarea publică a valorilor echilibrului, negocierii interioare cu propriul sine, deliberării cu alţii, renunţării ludice la ambiţiile prea mari când complexitatea situaţiei depăşeşte bagajul cultural pe care îl deţinem, dar fără să renunţăm la  bunele practici locale care ne menţine ordinea în barca existenţială comună ?

A nu se lua (prea) în serios :)

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Pai toata lumea e neserioasa pana can e nevoie sa fie serioasa. Cand e sa spui lucrurilor pe nume, sa te confrunti cu realitatea palpabila, acolo brusc oamenii care ori pareau seriosi ori neseriosi deopotriva, dau din colt in colt. Cand vrei sa auzi lucruri de genul: hei se da o teapa, branza nu e branza e de fapt un fel de plastic da uite ce bine seamana, apoi laptele care nu e lapte e doar un produs care contine lapte sau e facut din cu totul si cu totul alt produs. Limbajul se extinde in viata reala, pana acolo incat realizezi ca mai ai un pic si pasesti pe aer … In timp ce toata lumea te asigura in modul cel mai serios sau neserios, dupa caz, ca e totul in regula … pana ii poftesti sa incerce. Acolo realizezi de fapt care e granita intre seriozitate si neseriozitate … Serios ? Serios de data asta!

    Votul pentru investirea lui MRU nu avea cum sa adune 278 de voturi fara ca PSD-ul, care a „boicotat”, sa voteze si el. Nu iese la numaratoare … Deci e totul un balci bine jucat intre Ponta, Iohannis, servicii, actualul lor sef, „opozitie” ? Ar trebui sa radem ? Adica ce poate fi mai distractiv decat o tara in care se face stand-up commedy ? Partea proasta e ca daca sunt obligat sa rad … parca nu prea imi arde … Serios …

  2. Într-o lume perfectă, nimeni n-ar trebui să se ia prea în serios pe sine. Pentru că distanța între ce facem și ce ar trebui să facem e întotdeauna destul de mare. Sau altfel spus, majoritatea oamenilor se ocupă de lucruri care îi depășesc. Honni soit qui mal y pense :P

  3. „Boicotarea” in cazul majoritatii parlamentare … e o cacialma. Daca se prezentau la vot nu numai ca se intrunea cvorumul dar putea sa-si impuna decizia votand impotriva.

  4. Eu unul,consider articolul unul care s-ar vrea serios. Si trage de el sa fie considerat, dar nu ma convinge.
    Gaseste putine persoane serioase (cu adevarat):
    – Ion Iliescu;
    – Monica Macovei;
    – sau Iohannis (dece „sau” si nu „si”?). Poate ca „sau” face referire la vara lui 2012?
    Ponta este neserios. Ce devoalare :P
    Basescu „Mai degrabă un neserios” (al naibii neserios cum si-a riscat cariera politica sa nu ajungem noi, acum 5 ani, in situatia de azi a Greciei).
    „Nu ştiu dacă MRU se ia în serios”.
    Cu asemenea aprecieri discuti despre seriozitate?
    Noroc cu incheierea: „A nu se lua (prea) în serios :) ”
    Asa va fi ;)

  5. He He ! daca ne-am decide sa CONSTRUIM ceva, orice, masini de tuns oua, macar, am deveni seriosi, volens nolens. Noi suntem neseriosi, adica neangajati, ptr ca nu cladim nimic. Cine face devine serios, afara de cazul ca e virtuos.(e o greseala de ortografie, cred ca din repezeala (sa supralicitezi ce stii)

  6. Legat de intrebarea cu sistemul de educatie … cu siguranta da … Ori ajungi in timpul scolii sa te intrebi de ce trebuie sa inveti toate aberatiile … deci are natura reflexiva … apoi cand il termini si vezi ca nimic din ce ai facut nu are legatura cu se intampla in realitate, cand te intrebi din nou pentru ce ai mai facut scoala daca si asa nu foloseste la nimic, apoi in discutiile interminabile despre cum ar trebui reformat sistemul de educatie pentru a-l aduce pe linia de plutire … Fara greutati, cum am putea sa ne dezvoltam intelepciunea si sa gandim contextual, situational ???

  7. Poate era mai nimerit „Seriozitate sau politica” … sau doua articole separate unul despre seriozitate si unul despre politica la modul neserios evident … dar apoi ce faci ca sa te scoti din prima categorie si unde ii situeaza raportarea asta pe politicieni la a doua ? Cred ca incercand sa corelam cumva termenii riscam sa eludam posibilitatea de a aspira la intelepciune.

  8. Oricum e un inceput bun … poate va urmeaza si altii exemplul si scriu ceva mai funny. Domnul Remus a facut si el o deschidere … deci material ar fi. Gurile rele spun ca Divertis ar fi saturat sectorul de umor politic … da nu poti sti niciodata …

  9. 1.Seriozitatea garanteaza competenta?
    Cred ca la fel de mult ca incruntarea care ar denota concentratie maxima la „ce trebuie” ;) , ceea ce ne-ar conduce sa declaram ca numai cei cu riduri pe frunte sunt oameni de incredere!?
    Ridicol, deci!
    2.Exista politicieni seriosi si mediocri?
    Tone, evident! Merita sa ne dorim sa se inmulteasca?
    3.Politicianul serios este incoruptibil?
    Daca seriozitatea ar anula cupiditatea, s-ar sti! Or, istoria umanitatii si, mai recent, a neuropsihologiei, arata ca una cu alta se impaca foarte bine! Atat de bine ca sunt interdependente, deoarece aparenta de seriozitate este cel mai bun camuflaj!

  10. Logică impecabilă a autorului, provocare cu măsură – cu toate astea rating dezamăgitor. Asta merită (în sine) o analiză separată, la rigoare ar putea indica o direcție corectă privitoare la tonul dezbaterii în spațiul public din România.
    Presupun că nu suntem în etapa „maieutică”, spațiul public trebuie perfuzat mai înainte cu un soi de „certitudini” din regiunea primelor trepte ale piramidei lui Maslow. E posibil ca multe segmente ale societății să fie contaminate de „modelul politic” dominant: vasalități postfeudale (a se vedea boierii locali), modernitatea ratată (rațiunea descalificată prin incapacitatea ei de a produce profit imediat ori succes – în orice caz nu mai mult decât vorbăria descurcăreață). E posibil ca un anumit fond biologic să fie terenul propice al „mutației” postrevoluționare?

    • E si o piramida a nevoii de cunostinte … Cunostintele care sunt legate de buna derulare a activitatilor cotidiene sunt pe primul loc, aici intra informatii si cunostinte fara de care relatia cu persoanele apropiate sau activitatea zilnica ar fi serios afectate. Apoi intra cunostinte cu un caracter mai general despre situatia din lume, aspecte legate de asimilarea cunostintelor care servesc unor scopuri sau activitati cu bataie mai lunga, apoi cunostinte cu un caracter temporal mai lax. Cunostintele per se au o valoare direct proportionala cu gradul de intelegere si dezvoltare a celor care participa la dialog. Apoi receptionarea lor nu trebuie perceputa per capita de asimilator cunostinte o data si a doua oara temporal. Poate ca ele nu isi gasesc un ecou acum dar poate ca intr-un an sau in zece …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro