joi, martie 28, 2024

Serviciile secrete nu sunt reformate (dovada oficiala furnizata). Motanul SRI linge linistit de ani de zile mierea informationala de pe labe

Ce inseamna, in definitiv, « reforma » serviciilor secrete si cum putem sti ca un serviciu secret este realmente (si nu doar declarativ) reformat?

Mai multi parametri de evaluare pot intra in joc: inexistenta in cadrul serviciului a unor ofiteri angajati inainte de 1989; existenta unor sefi si adjuncti deasupra oricaror banuieli sau suspiciuni cu privire la respectul lor fata de Constitutie si lege ; apartenenta acestor servicii la structurile militare NATO ; increderea Presedintelui Romaniei (sef al CSAT) in servicii ; buna colaborare a serviciilor secrete cu organele de urmarire penala si cu instantele judecatoresti. Lista ar putea continua, nu o mai lungesc.

01Ma surprinde insa faptul ca ori de cate ori vine in discutie « reforma » serviciilor secrete, nimeni nu pomeneste nimic de cadrul legislativ al acestora ! Mentiunea facuta de MRU in articolul din ziare.com privind modul cum zace in Parlament de 10 ani pachetul ce contine noile proiecte de legi ale securitatii nationale a Romaniei si ale serviicilor secrete este destul de singulara. Nu garantez ca e unica, insa singulara, iar eu personal nu imi amintesc sa fi auzit ceva similar din partea vreunui om politic sau a unui director de serviciu. Pana si Traian Basescu, atunci cand a vorbit recent de « reforma » serviciilor secrete, a mentionat-o ca o dogma, amintind diferenta intre serviciile actuale si cele de dinainte (« Dar atunci, in 1997, vechea mentalitate a serviciilor inca domina scena publica. Era perioada in care serviciile nu erau reformate. Acum, asa ceva e exclus. Serviciile sint foarte puternice, au fost avangarda Romaniei in procesul de integrare », sursa), fara a spune nimic de cadrul legal actual de functionare al serviciilor.

Evident, nu ne puteam astepta ca serviciile insele sa ceara Parlamentului sa le faca alte legi de functionare (iar MRU a vorbit despre cadrul legal doar dupa ce nu a mai fost sef de serviciu), insa chestiunea care trebuie ridicata public, in toata grozavia ei, este urmatoarea :

Cum de s-a intimplat ca nici macar in mandatele Presedintelui reformator Basescu si in timpul guvernarii PDL nu s-a reusit schimbarea legilor in materie, desi  legea sigurantei nationale dateaza din 1991 si legea SRI din 1992 (anii de glorie a FSN-ului si a lui Ion Iliescu) ?

66Cand MRU declara (impartasind in aceasta privinta optimismul Presedintelui Romaniei) ca serviciile sunt mature (« Eu am mare incredere in comportamentul nonpolitic al serviciilor. Au nota maxima in privinta apararii interesului national indiferent cine se afla la putere. Au reusit, sunt mature »), el ignora problema pe care tocmai o semnalase anterior : cadrul legislativ inadecvat. Poate ca el are „incredere” si garanteaza corectitudinea si legalitatea actiunilor SIE cat timp a fost el sef acolo, insa nu se poate cere nimanui din tara aceasta sa aiba incredere in toate serviciile doar pentru ca directorul unuia dintre ele garanteaza pentru serviciul pe care l-a condus.

Principial vorbind, cum se poate sustine ca „serviciile” (plural, fara distinctie) sunt reformate cand legea sigurantei nationale si legea principalului serviciu secret provin din epoca iliesciana ? Cum sa aiba incredere cetateanul de rand intr-un cadru legislativ croit in anii celui mai pur fesenism ?

Asa cum vad eu lucrurile, increderea cetateanului de rand in servicii trebuie sa emane din cel putin doua surse :

– cadrul legislativ adecvat, care defineste strict functionarea serviciilor, nelasand loc la interpretari si abuzuri;

– garantiile constitutionale reale si efective precum că acest cadru nu incalca intru nimic drepturile si libertatile fundamentale garantate de Constitutie si de Conventia pentru apararea drepturilor omului.

Or, dati-mi voie sa o spun direct : nu este de ajuns sa ai ofiteri tineri, incadrati dupa 1989 ; nu este de ajuns sa fii structura NATO ; nu este de ajuns sa ai increderea Presedintelui tarii ; nu este de ajuns sa sustii DNA-ul cu interceptari ; nu este de ajuns sa ai sefi ai seviciilor scrupulosi in a respecta legea.

02Cand functionezi ca serviciu secret in acelasi cadru legislativ iliescian delimitat de legea sigurantei nationale din 199 si de legea SRI din 1992, nu esti serviciu reformat, indiferent cine ar afirma acest lucru !

Orice pseudo-dovezi de « reforma » precum cele invocate mai sus nu sunt decat fente ieftine, menite sa mascheze un adevar crud : desi suntem o tara membra NATO, avem doua legi decisive (o lege a sigurantei nationale si a principalului serviciu secret) care permit abuzuri si incalcari ale Constitutiei. Nu spun ca abuzurile si incalcarile Constitutiei se intimpla acum (nu am nici o dovada in acest sens), insa ele se pot intimpla oricand, pentru ca s-au intimplat cel putin o data, iar cadrul legislativ care le-a facut posibile a ramas acelasi.

***

Nu stiu cati dintre cei care  sustin ca toate serviciile secrete s-au reformat cunosc numele fostului ofiter SRI Constantin Bucur. Acest om a reusit sa obtina o condamnare a Romaniei la CEDO (cu decizie unanima a judecatorilor din complet), la data de 8 ianuarie 2013. Legal, in decizia Bucur contra Romania, a fost condamnata Romania, insa miza din spatele acestei decizii era  legea de functionare a SRI-ului si practicile sale uzuale desfasurate  intru apararea „sigurantei nationale”. Hotnews a scris acum un an un articol, aproape nebagat in seama (un singur comentariu!), rezumand astfel intregul dosar:

03Fostul capitan din Serviciul Roman de Informatii (SRI) a reclamat incalcarea dreptului sau la libera exprimare, prin condamnarea sa (la doi ani de inchisoare cu suspendare in 20 octombrie 1998 – n.r.) pentru divulgarea unor informatii clasate „strict secret”, arata CEDO. Totodata, Bucur a reclamat incalcarea dreptului la un proces echitabil in cazul sau. Constantin Bucur a fost judecat pentru incalcarea Legii privind siguranta nationala dupa ce, in conferinta de presa a PRM din 13 mai 1996, el a facut publice inregistrari de convorbiri telefonice ale unor personalitati politice si din media efectuate de SRI, semnaland ca a constatat o serie de nereguli in activitatea Serviciului….Cei trei reclamanti s-au plans si de incalcarea dreptului la un remediu efectiv in urma actiunilor lor in instantele din Romania. CEDO a constatat ca in cazul lui Bucur au fost incalcate articolele 10 – libertatea de exprimare – si 6 – dreptul la un proces echitabil – din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dispunand ca acestuia sa ii fie platita suma de 20.000 de euro, cu titlul de prejudiciu moral. In ceea ce-i priveste pe Mircea si Sorana Toma, CEDO a hotarat ca au fost incalcate articolele 8 – dreptul la respectarea vietii private si de familie – si 13 – dreptul la un recurs efectiv – din Conventie” (Sursa).

Bun, decizii de condamnare a Romaniei la CEDO au mai fost si vor mai fi, cata vreme cadrul legislativ din Romania nu va permite apararea adecvata a drepturilor omului, insa Decizia Bucur contra Romania este speciala, deoarece cea mai inalta instanta posibila s-a aplecat asupra conformitatii cadrului legislativ in care functioneaza serviciile secrete din Romania (anume legea 51/1991 si legea SRI, 14/1992) cu Conventia pentru apararea drepurilor omului.

Pentru cei care nu au timp sa citeasca (desi recomand cu caldura!) hotararea CEDO (doar 32 pagini A4), sunt cateva aspecte faptice care merita retinute:

1. Procedura prin care SRI facea interceptari in anul 1996 (in luna mai, deci in regim Iliescu) pe baza legii sigurantei nationale erau pline de abuzuri: „În cadrul activităţii sale, primul reclamant a constatat mai multe nereguli: toate rubricile din registrul compartimentului, în care se făceau înregistrări cu creionul, nu erau complete, şi anume numele real al persoanei puse sub ascultare, numărul actului de autorizare a interceptării emis de procuror, adresa postului telefonic pus sub ascultare sau motivul care justifica măsura; de asemenea, nu exista concordanţă între persoana indicată în registru ca fiind proprietarul postului telefonic şi titularul real. Pe de altă parte, un număr considerabil de jurnalişti, oameni politici şi oameni de afaceri erau puşi sub ascultare, mai ales după afacerile răsunătoare menţionate în presă”.  Atentie, nu spun ca interceptarile erau ilegale, ci ca erau abuzive.

2. Superiorii instiintati pe cale ierarhica nu au luat nici o masura, ba mai mult, l-au mustrat pe Constatin Bucur. Relevanta a fost reactia structurii de comanda a SRI: „Reclamantul afirmă că a comunicat aceste nereguli colegilor săi şi şefului compartimentului de supraveghere-înregistrare. Acesta din urmă, la ordinul comandantului unităţii, l-a mustrat, l-a sfătuit să renunţe la cele susţinute, i-a spus că avea unele probleme, dar şi copii de crescut şi a declarat „nu noi schimbăm ordinea lucrurilor”. Ordinea iliesciana a lucrurilor!

043. Bucur a facut o conferinta de presa, intrucat nu avea incredere ca onor comisia parlamentara de control a SRI sau CSAT-ul vor reactiona: „Acesta şi-a justificat acţiunile prin dorinţa de a vedea respectate legile române şi, în primul rând, Constituţia. Acesta a menţionat că informaţiile făcute publice nu constituiau secrete de stat, ci dovada activităţilor de poliţie politică desfăşurate de SRI, la ordinul directorului acestuia, în decursul unui an cu alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Interceptările convorbirilor telefonice erau, în opinia sa, în beneficiul partidului aflat la putere şi al diverselor partide politice pentru afacerile lor interne. În cele din urmă, reclamantul a declarat că nimeni nu poate fi obligat să păstreze un secret de stat în scopul ascunderii încălcărilor legii şi că observase deja că nici Preşedintele Republicii, nici Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, nici Comisia parlamentară pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI nu reacţionaseră în trecut, atunci când presa dezvăluise nereguli de o gravitate excepţională comise de directorul SRI”. Trecem peste faptul ca acea conferinta de presa a fost facuta la sugestia lui Vadim Tudor (aspect nerelevant in cazul de fata), insa va rog sa observati motivatia lui Bucur: „nimeni nu poate fi obligat să păstreze un secret de stat în scopul ascunderii încălcărilor legii”.

4. Evident, a avut loc si o ancheta parlamentara terminata in coada de peste: „Comisia l-a audiat pe directorul SRI [Virgil Magureanu], care ar fi lăsat să se înţeleagă că interceptările făcute publice de către reclamant ar fi fost realizate de către acesta în nume propriu. Comisia i-a audiat, de asemenea, pe şeful compartimentului însărcinat cu interceptările, care ar fi declarat că nu existau acte de autorizare a interceptării convorbirilor telefonice ale unora dintre persoanele menţionate de reclamant”.

5. Cum s-a terminat toata istoria? Constantin Bucur a fost trimis imediat in judecata de Parchetul Militar, a fost trecut in rezerva, a fost acuzat de  săvârşirea infracţiunii de furt (infracţiune pedepsită prin art. 208 şi 224 din Codul penal) pentru sustragerea unor casete audio din sediul SRI si a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu suspendare. Procesul s-a incheiat in anul 2002 la ICCJ, care a mentinut condamnarea.

056. Constantin Bucur si alti reclamanti carora li se ascultasera telefoanele au dat Romania in judecata in anul 2002 (11 noiembrie: pentru cei care stiu semnificatia religioasa a acestei zile, data e relevanta) si au castigat la CEDO in 2013.

Imi este imposibil sa trec in revista sicanele, obstructiile, tergiversarile, refuzurile si toate actele procedurale abuzive savarsite de Guvern, procuratura si de servicii (de aceeasi parte in speta) in numele „secretului de stat” si care l-au impiedicat pe Constantin Bucur si pe ceilalti reclamanti sa aiba parte de un proces echitabil. Macar pentru aceste aspecte merita sa cititi cele 32 de pagini de motivare, pentru a vedea ce se poate savarsi in numele „secretului de stat”. Ma voi opri insa numai la ceea ce spune CEDO despre cadrul legislativ al sigurantei iliesciene a statului si despre functionarea SRI-ului, caci exact aceste aspecte au atras condamnarea Romaniei de catre Curte.

***

Mare a fost mirarea judecatorilor CEDO cand au constat ca, in numele „secretului de stat”, Guvernul refuza sa ii puna la dispozitie documente oficiale! Citez:

„Guvernul nu a putut furniza nici volumul nr. 9 al dosarului constituit în etapa judecării cauzei de către instanţe, care cuprindea, printre altele, cererile de autorizare şi actele de autorizare a interceptării convorbirilor telefonice în litigiu. Guvernul a prezentat o notă a SRI din data de 28 decembrie 2007 [atentie, 2007! – n.mea] prin care acesta din urmă precizează că volumele sus-menţionate conţin secrete de stat care nu pot fi divulgate, declasificarea acestora intrând în atribuţiile Guvernului, în temeiul Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate; în nota respectivă, SRI consideră totodată că este în conformitate cu dreptul intern şi internaţional, inclusiv cu convenţia şi jurisprudenţa Curţii, clasificarea ca secrete de stat a volumelor sus-menţionate….Guvernul nu a negat că se află în posesia dosarului integral, dar a trimis Curţii doar o parte a acestuia. În cazul volumelor nr. 1, 2 şi 9, Guvernul a invocat caracterul strict secret al înscrisurilor, care nu puteau fi dezvăluite publicului, nici măcar unei organizaţii internaţionale.

06Secretul bate tratatul! CEDO se gasea ea insasi in situatia in care se gasisera inculpatii in fata instantelor romanesti: „autorităţile au refuzat să le ofere o copie a diverselor documente depuse la dosarul penal al primului reclamant invocând caracterul strict secret al acestora. Aceştia nu au putut copia, de mână, decât foarte puţine documente, având în vedere timpul scurt de care dispuneau pentru a consulta dosarul la grefa Tribunalului Militar”.

Miezul problemei dezbatute de CEDO era daca ofiterul Bucur avea voia sa divulge, in numele libertatii de exprimare si al dreptului sau de a aduce in atentia publicului chestiuni pe care el le considera  de mare interes (abuzurile SRI) si care, conform cadrului legislativ, erau „secrete de stat”.

Examinand argumentele partilor, CEDO a decis ca atat solutia caii ierarhice, cat si a sesizarii comisiei de control a SRI (sustinute de Guvern) sunt ineficiente, dat fiind cadrul legislativ:

„Curtea nu este convinsă că eventualele plângeri interne depuse de reclamant ar fi condus la o anchetă şi la încetarea neregulilor denunţate…. Cu privire la acest aspect, Curtea constată deficienţele sistemului de control instituit de către stat în ceea ce priveşte SRI. Astfel, Curtea consideră că atunci când un cetăţean informează un reprezentant al poporului cu privire la pretinse nereguli în cadrul unui organism al statului, acest reprezentant, care mai este şi membru al comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra activităţii organismului respectiv, trebuie să se sesizeze asupra faptelor şi să nu lase totul în seama acţiunii unei persoane private. Având în vedere cele de mai sus şi presupunând că reclamantul a fost îndreptăţit să sesizeze comisia sus-menţionată, Curtea nu este convinsă că sesizarea oficială a comisiei respective ar fi constituit un mijloc eficace pentru denunţarea neregulilor”.

Sper ca toti cei care sustin „reforma” serviciilor (la plural) inteleg bine ce a scris CEDO !

Mai departe: este justificata divulgarea secretului de stat atunci cand la adapostul lui se incalca drepturile fundamentale ale omului (deoarece nu exista garantii constitutionale si legale suficiente ca serviciile nu fac abuzuri)?

07Spune CEDO: „Curtea consideră că informaţiile divulgate de reclamant prezentau incontestabil un interes public. Interceptarea convorbirilor telefonice prezenta o importanţă deosebită într-o societate care s-a confruntat în timpul regimului comunist cu o politică de supraveghere strictă de către serviciile secrete. Mai mult, societatea civilă era afectată în mod direct de informaţiile divulgate,  convorbirile telefonice ale oricărei persoane putând fi interceptate. Pe de altă parte, însăşi Curtea a fost preocupată să se convingă în repetate rânduri de existenţa unor garanţii corespunzătoare şi suficiente împotriva abuzurilor în materie întrucât un sistem de supraveghere secretă destinat apărării siguranţei naţionale implică riscul de a submina, ba chiar de a distruge, democraţia sub pretextul apărării ei (Klass şi alţii împotriva Germaniei). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că informaţiile divulgate de reclamant aveau legătură cu abuzurile comise de înalţi funcţionari şi cu fundamentele democratice ale statului. Nu mai există nicio îndoială că este vorba despre chestiuni foarte importante care aparţin dezbaterii politice într-o societate democratică, asupra cărora opinia publică are un interes legitim de a fi informată”

Mai departe: cei care sustin ca serviciile sunt « reformate » si ca actiunile lor respecta strict legea atunci cand opereaza cu notiunea de « siguranta nationala », trebuie sa ia seama la ce spune CEDO, cum s-ar putea ca instanta doar sa aprobe « ca primarul » ceea ce serviciul ii pune sub nas :

« În hotărârea din 20 octombrie 1998, confirmată de instanţele superioare, Tribunalul Militar s-a limitat să constate că interceptările convorbirilor telefonice fuseseră realizate în temeiul unor acte de autorizare emise de procurori şi depuse la dosar. Deşi se poate admite că autenticitatea cererilor şi a actelor de autorizare nu putea fi verificată decât prin intermediul unei proceduri de certificare a autenticităţii, pe care reclamantul nu a iniţiat-o, Curtea nu înţelege de ce instanţele au refuzat să examineze temeinicia acestora, adică eventuala existenţă a unor circumstanţe care să constituie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale şi să justifice interceptarea convorbirilor în litigiu”.

Cand instanta nu intra pe fondul chestiunii, avem de a face cu o mascarada a „verificarii” legale, ascunsa sub simpla forma a „consultarii” instantei, care se uita ca pisica in calendar si lasa motanului serviciilor dreptul de a decide ce este si ce nu este amenintare la adresa securitatii. Maimutarire sinistra a garantiilor constitutionale si a misiunii Justitiei!

In fine, penultimul aspect, extrem de grav, consta in condamnarea unui om la inchisoare (fie si cu suspendare) in baza unor „probe” (sa folosim acest termen de dragul Justitiei, insa el este o mascarada) considerate de servicii „strict secrete”, pe care acuzatul si avocatii lui nici macar nu le-au putut consulta! Cand asa ceva are loc, atunci putem spune, fara urma de indoiala (si sa ma scuze atat Presedintele reformator al tarii, care garanteaza respectarea Constitutiei si buna functionare a institutiilor, cat si fostii directori care garanteaza senin pentru corectitudinea altor servicii secrete), ca traim intr-un regim militar, nu intr-unul democratic!

08Citez: „În cele din urmă, în observaţiile scrise transmise Curţii la 16 aprilie 2008, reclamantul se plângea, pentru prima dată, că mijloacele de probă esenţiale pe baza cărora a fost condamnat nu i-ar fi fost puse la dispoziţie fiind declarate „secrete de stat”…. Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din convenţie, înglobează, printre altele, dreptul părţilor în proces de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor. Întrucât convenţia nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete şi efective (Artico împotriva Italiei), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt cu adevărat „înţelese”, adică examinate cu atenţie de instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică în special în sarcina „instanţei” obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor propuse de părţi, cu excepţia cazului în care se apreciază relevanţa acestora [Perez împotriva Franţei  şi Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos]. Curtea reaminteşte că, din perspectiva art. 10 din convenţie a constatat că refuzând să verifice dacă părea justificată clasificarea „strict secret” în lumina eventualelor date culese de SRI, precum şi să răspundă la întrebarea dacă interesul păstrării confidenţialităţii informaţiilor prevala asupra interesului public de a lua cunoştinţă de presupusele interceptări fără drept, instanţele interne nu s-au străduit să examineze cauza sub toate aspectele, limitându-se la a constata doar existenţa actelor de autorizare prevăzute de lege. Or, era vorba despre un argument esenţial în apărarea reclamantului, pe care instanţele l-au lăsat fără răspuns Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că această cauză care a condus la condamnarea penală a reclamantului nu a fost soluţionată într-un mod echitabil. În concluzie, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie”.

Iar ultimul aspect, gravissim, care ar trebui sa puna capat odata pentru totdeauna mascaradei propagandistice numita „reforma” principalului serviciu secret al Romaniei, se refera la cadrul legal, legile 51/1991 si 14/1992:

555„Curtea observă că legislaţia română aplicabilă în materie de măsuri de supraveghere secretă în legătură cu siguranţa naţională a fost examinată pentru prima oară în cauza Rotaru, citată anterior. În acel context, Curtea a concluzionat că Legea nr. 14/1992 [a SRI], care vizează, printre altele, culegerea şi arhivarea datelor, nu conţinea garanţiile necesare protejării dreptului persoanelor la viaţa privată. Legea nu indica cu destulă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul avut în vedere (Rotaru, citată anterior). Ulterior, în cauza Dumitru Popescu, citată anterior, examinarea minuţioasă a cerinţelor legislaţiei care autorizează măsurile de supraveghere în cazul unei presupuse atingeri aduse siguranţei naţionale, şi anume Legea nr. 51/1991 [a sigurantei nationale], şi a obstacolelor factuale potenţial întâlnite de orice persoană care se consideră vătămată de o măsură de interceptare a convorbirilor sale, a relevat deficienţe incompatibile cu gradul minim de protecţie dorit de supremaţia dreptului într-o societate democratică. Curtea constată că, în absenţa din legislaţia naţională a unor garanţii că informaţiile obţinute ca urmare a unei supravegheri secrete sunt distruse imediat ce nu mai sunt necesare pentru atingerea scopului urmărit (Klass, citată anterior), riscul ca înregistrările convorbirilor telefonice ale reclamanţilor să se afle încă în posesia SRI fără ca reclamanţii să aibă acces la acestea este foarte plauzibil. În ceea ce priveşte argumentul Guvernului potrivit căruia înregistrările convorbirilor reclamanţilor ar fi fost distruse după zece zile, Curtea observă că, presupunând că regulamentul intern al SRI îndeplineşte condiţiile unei „legi” accesibile şi previzibile, nu se schimbă faptul că distrugerea datelor este subordonată condiţiei să nu fi existat nicio cerere de transcriere şi de transmitere din partea unităţii care a solicitat interceptarea. Or, în prezenta cauză, Guvernul nu a furnizat Curţii niciun înscris care să ateste existenţa sau absenţa unei astfel de cereri. Ţinând seama de concluziile formulate în cauzele citate anterior şi de circumstanţele prezentei cauze, Curtea consideră că reclamanţii nu au beneficiat de un grad suficient de protecţie împotriva arbitrariului impus de art. 8 din convenţie, în ceea ce priveşte păstrarea de către SRI a datelor culese în activitatea sa de interceptare a convorbirilor telefonice. Prin urmare, Curtea consideră că, în prezenta cauză, acest articol a fost încălcat”.

***

Ma opresc aici cu citarea Hotararii CEDO, caci e destul pentru ce am avut de aratat. Insa nu as vrea sa inchei acest serial si acest articol lung fara a formula cateva concluzii.

1. Lui Constantin Bucur in continuare nu i se face dreptate in Romania. Pe baza Deciziei CEDO, omul a introdus in februarie 2014 o cerere de revizuire a deciziei de condamnare (o puteti citi aici: Bucur) insa, ce sa vezi? Desi exista o Hotarare CEDO, SRI refuza in continuare sa declasifice documente, sub pretext ca ele sunt „secrete. Urmatorul termen este la data de 4 noiembrie 2014 (de cati ani isi cauta Constantin Bucur dreptatea in Romania?!).

2. O astfel de situatie se poate intimpla oricarui lucrator in servicii care ar lua cunostinta de un abuz si ar incerca sa il denunte public. Un civil nu ar putea proba niciodata un eventual abuz, pentru ca nu ar lucra in interiorul serviciilor si nu ar putea pune mana pe dovezi ale abuzurilor. Ideea ca „cine are probe sa mearga in Justitie sa dovedeasca incalcarea legii” nu tine! A incercat deja  cineva care avea probe si…iata ce s-a intimplat! Ce se va intimpla cu civilul care nu are nici o „proba” (caci acestea sunt secrete), ce instanta il va crede?

093. Romania a fost condamnata la CEDO insa in plan legislativ nu s-a intimplat nimic. Continua si azi sa fie in vigoare legea sigurantei nationale si legea 14/1992 care au atras condamnarea statului. Statul a platit lui Constatin Bucur din banii nostri, serviciul responsabil pentru aceasta e bine merci. E „reformat”.

4. Ar fi de dorit ca persoanele care se pronunta pe subiectul serviciilor sa nu mai faca in interviuri afirmatii transante despre toate serviciile, de genul „legea nu permite„, caci sunt contrazise de CEDO. Legea nu e solutia, legea e insasi problema! Chiar legile 51/1991 si 14/1992 permit abuzurile si incalcari ale Constitutiei, sub masca „secretului”. Nu e destul sa ai o lege, trebuie ca ea sa respecte Constitutia si tratatele pe care Romania le-a semnat! Aceste doua legi au fost croite in epoca iliesciana special cu anumite brese, pentru a permite abuzurile sub masca legalitatii. Legalitate nu inseamna constitutionalitate si nici dreptate. Poate nu ar fi atat de nepotrivit un efort legislativ in Parlament si o presiune publica intensa  care sa vizeze aducerea in discutie a pachetului de legi ale sigurantei amanat de 10 ani.

5. In acelasi timp, ar fi de dorit ca factorii decidenti la cel mai inalt nivel sa nu mai abureasca electoratul cu abordari de genul „Insa o spun public – serviciile au devenit extrem de puternice si performante si tentatia oricarui serviciu e sa acapareze cat mai mult control si influenta. Va trebui ca imediat dupa alegeri sa se gandeasca un sistem mult mai complex, adaptat capacitatii formidabile pe care o au cele doua servicii, pentru ca ele sa fie controlate. Acest lucru il voi lasa pe notita celui care va castiga alegerile”. Avand in vedere ca legile in cauza dateaza din 1991-1992, putem spune ca macar un serviciu a fost dintotdeauna extrem de performant si de puternic, si ca asta a convenit oricarei guvernari si oricarui decident constitutional cat timp si-au exercitat mandatele. A veni acum cu o „notita” in care sa fie trasate liniile de control (pe viitor!) al serviciilor mi se pare dovada de cinism. Constitutia se apara de eventualele abuzuri ale serviciilor in timpul mandatului, nu dupa finalizarea lui, si 10 ani si o majoritate favorabila pentru cativa ani ajung pentru colmatarea breselor iliesciene din legile sigurantei nationale!

0106. „Performanta” serviciilor trebuie insotita si de realul lor control, pentru a preveni abuzurile facute cu legea iliesciana de partea serviciilor „moderne”. Daca CEDO insasi a spus ca nu exista in Romania un real control al serviciilor (cel putin al unuia dintre ele), inseamna ca asa este.

7. Daca nu s-au schimbat legile iliesciane ale sigurantei din 1991 si 1992 in mandatele lui Traian Basescu, slabe sanse ca vor fi schimbate de acum inainte. Cel putin pe cale parlamentara ele nu se vor schimba, pentru ca unii parlamentari au grija sa fie tinute la sertar proiectele de lege. Este imperativ ca CCR sa se aplece asupra acestor doua legi si asupra altor prevederi conexe ale legislatiei sigurantei nationale, daca ar fi sesizata fie pe calea unui proces civil, fie pe calea unui conflict juridic de natura constitutionala. Spunea ceva de felul acesta Presedintele acum cateva zile, sa speram ca nu e doar o fumigena ieftina.

8. In Hotararea CEDO (in introducerea ei, paragraful „Procedura”) aveti si numele unuia dintre cei doi avocati care l-au ajutat pe Constantin Bucur sa isi sustina cauza in fata Curtii.

Articol publicat initial pe blogul PoliteiaWorld. Primele doua parti au fost publicate pe Contributors saptamana aceasta. Multumesc celor care le-au citit si au avut rabdarea sa citeasca si ultima parte, cea mai lunga.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. buna ziua !
    asa se intampla cand o intreaga famiglie ( neamurile lui ponta , nashi -cumetri-veri etc ) ajung in pozitie cheie ale statului.
    nu s-a mai vazut tara membra UE si NATO in care premierul sa-l aiba nash pe seful unui serviciu de info , pe cumatru sa-l aiba ministru de interne , pe socru sef de grup la senat , pe verisor ministru la justitie etc etc etc .
    dictatura mitomanilor !

  2. Interesanta serie de articole, desi am o mare nedumerire legata de titlul lor – cine a mai vazut vreodata o pisica sa arate un minim interes fata de miere?
    Trecind peste asta, observ faptul ca autorul se apleaca asupra cadrului legal in care functioneaza „organele” noastre. Ar fi multe de spus asupra subiectului, dar mi se pare eronata obsesia referitoare la cadrul „iliescian” in care ar fi fost elaborate legile respective. Legile au aparut in 1991 – 1992, iar cei care le-au elaborat doar au vrut sa existe o minima reglementare intr-un domeniu in care „serviciile” oricum faceau tot ce pofteau. Care servicii? Vorbim aici de – era sa zic „fosta”, dar asta ar fi o naivitate, mai potrivit ar fi „eterna” – Securitate. Care Securitate, dupa schimbarea regimului, si-a pus la dispozitia noilor conducatori vechile sale servicii, care au fost primite ca atare. Iar legea din 1991 a stabilit macar o limita a puterii Securitatii, ce nu mai putea acum sa salte oamenii de pe strada, asa cum facea inainte, dar mai mult de atit nici nu si-a pus nimeni pe atunci problema ca ar putea face.
    Problema a fost ce s-a intimplat ulterior. Toti ocupantii fotoliului de la Cotroceni au visat sa aiba macar o parte din puterea primului presedinte – vorbim aici de Ceasca – iar „organele” au avut grija sa le intretina iluzia asta prin „informatiile” furnizate. Au fost si rasplatite in consecinta – controlul asupra lor a ramas iluzoriu, iar bugetele le-au crescut exponential. Cum am putea vorbi de „reforma” serviciilor din moment ce au fost incadrate de la bun inceput cu toti oamenii Securitatii – cu extrem de putine exceptii – mentinuti in sistem pina la pensionare, timp in care au detinut functii de conducere in aparat, au recrutat noi „cadre” si le-au educat dupa „principiile” pe care le-au urmat si ei o viata intreaga? A, ni se spune acum ca nu mai sint oameni din fosta Securitate in sistem? Pai, normal ca n-or mai fi, au trecut 25 de ani din 1989, s-or fi plictisit si au iesit la pensie si ei, linistiti de faptul ca le-au luat locul „bobocii” pe care i-au crescut tot ei.
    Consecinta iresponsabilitatii cu care au tratat problema toti cei care s-au perindat la conducere din 1989 incoace este diferenta esentiala dintre „organele” de acum si cele din vremea lui Ceasca – lipsa controlului asupra lor. Pe vremea celui batrin, Securitatea avea, teoretic, o putere mult mai mare asupra simplilor cetateni, dar, in acelasi timp, era supusa unui control draconic din partea organelor de partid, in frunte cu Ceausescu. Asta nu putea sa-i incalzeasca pe simplii cetateni, dar era sursa unei intense frustrari a organelor inainte de 1989. Dar a venit Revolutia, care le-a eliberat si pe ele. In schimbul asa ziselor „informatii” pe care le-au pus la dispozitia celor aflati la putere, au fost ferite de orice fel de control civil si cadorisite cu bugete practic nelimitate, care ar fi facut sa paleasca de invidie orice sef de Securitate din perioada zgircitului Ceasca.
    Consecinta? Acum nu mai avem o Securitate calarita de partid, ca inainte de 1989, ci Securitatea calareste partidul dupa cum pofteste. Avem doi presedinti care, la final de mandat, se pling ca au fost invinsi de Securitate, ca civilii nu controleaza serviciile etc. Scandalul cu „ofiterii acoperiti” nu face decit sa lumineze o mica frintura din viermuiala care exista in toate structurile de putere din Romania, iar cine isi inchipuie ca parlamentarii din comisiile de control ale serviciilor sint si altceva decit lucratori de pe statele „organelor” este un biet naiv. Iar Securitatea se perpetueaza la putere, ajungindu-se la situatia penibila in care seful unuia din principalele servicii este fiul unui informator de-o viata al Securitatii si chiar ofiter de Securitate, pentru o scurta perioada de timp. Poate ar trebui sa multumim ca „organele” nu ne salta deocamdata de pe strada, ca inainte, dar cit o sa mai dureze pina atunci? Hotarirea CEDO citata mai sus – foarte interesanta, de altfel – nu arunca decit un crimpei de lumina asupra a ceea ce se petrece pe la noi si exista si sentinte ale unor instante din Romania de condamnare a SRI pentru activitati de „politie politica”, fara ca cineva sa-si puna vreo problema asupra anormalitatii situatiei – vezi cazul lui Dinu Patriciu.
    Cica serviciile sint „reformate” pentru ca sint apreciate de partenerii externi, in special cei din SUA. Ar trebui aici sa spunem ca „organele” se iubesc intre ele, daca-si fac servicii reciproc, iar cele din SUA nutresc o mare apreciere si pentru organele de Securitate iordaniene, de exemplu. Iar aici ar trebui sa ne aducem aminte de scandalul „inchisorilor secrete”. Vrem sa avem o „democratie” ca in Iordania?
    Problema cea mai mare este insa gradul de acceptare a situatiei de la noi. Oamenii nu-si pun problema ca ceea ce se intimpla este anormal si periculos pentru viitorul pe termen mediu si lung al regimului democratic – atit cit avem – ci cauta numai sa profite de pe urma lui. Asa se face ca toti politicienii care ocupa pozitii de putere cauta sa beneficieze de sprijinul serviciilor sau sa-si creeze unele concurente, la dispozitia lor, care sa se dedea la aceleasi abuzuri – vezi cazul tenebroasei Cancelarii a prim-ministrului, structura total netransparenta, care colcaie de fost angajati ai SRI sau chiar ai Securitatii, infiintata, desfiintata si reiinfiintata de nu stiu cite ori pina acum – iar oamenii obisnuiti incearca sa profite, in felul lor, de bugetele foarte generoase ale serviciilor si sa-si incadreze odraslele in schema de personal tot mai umflata a vreunuia dintre ele. Daca asta este tara in care vrem sa traim, sa ne fie de bine!

    • buna seara! :) Mierea a fost aleasa pentru ca e sugestiva ca imagine. Teoretic trebuia sa scriu „smantana”, insa mierea are forta metaforica mai mare.

      Cand o lege e facuta in anii 91-92 si cand CEDO o desfiinteaza, nu exista nici o circumstanta pentru acea lege iliesciana. Nu e o obsesie, e un dat inconturnabil, legile alea nu sunt standarde de constitutionalitate si respectarea drepturilor omului.

  3. Cetatene,
    Intai statatorul gandirii strategice, dl George Maior, priveste lumea si o codifica -trecut, prezent, vitor- drept INCERTITUDUINE dupa ce, anterior semnaliza un RAZBOI AL MINTILOR la scara planetara. Hipercompetentul domn Mihai Razvan Ungureanu ne declara in nume propriu LOIALITATE vesnica.
    Avem motive de indoiala?
    Lumea este cu siguranta un domeniu incert. In termenii fizicienilor, asta inseamna ca la nivel elementar nu putem sti, simultan/fara sa alteram realul, pozitia si impulsul unei particule. Or simtul comun este prevenit de ce consecinte poate starni un falfait de aripa de fluture in Asia taman aiurea in America. Riposta: un ac mic fixeaza in insectar fluturele si lumea e salvata chit ca lantul trofic ar putea suferi disfunctii cronice legate de polenizare.
    Totusi, daca nu vrem ca lumea sa se transforme intr-un muzeu, razboiul mintilor musai sa decida: cine-unde-cand-cum sa traiasca si sa infloreasca ca doar sfera intamplarilor nu trebuie sa se rostogoleasca in voia hazardului. Lucrurile serioase nu se decid de corupta clasa politica si,cu atat mai putin, de niste neica nimeni cetateni.
    Prin urmare, in jocul de-a Dumnezeu, sfintiile lor secrete sunt loiale: patriei, poporului, licuricilor; stiu ele mai bine cui.
    De ce n-am crede asta? Inspiram, expiram; inspiram, expiram…inca. Multumim/Multumiti

  4. Stimate Cetatean,
    iti inteleg simpatia pentru cea mai „Buna pentru Romania” si amaraciunea ca serviciile au lucrat-o in foi de vita dar scopul a fost nobil… au aratat bizonului mioritic unde-i este competenta maxima: in cosmetice (adevar graita Liiceanu). Or fi canalii printre ei, isi apara cu indirjire privilegiile dar uite ca mai fac si cite un bine tarii: pun parasutele acolo unde le e locul!
    Cit priveste obsesia Iliesciana cred ca uitati un mic amanunt: tov. Iliescu, dupa ce a vazut cum a fost tradat si ciuruit Ceasca, in zi de Ajun, s-a inconjurat NUMAI de militari (vezi prospat anchetatul „celalalt” Iliescu). Fara Secu’… d-aia ia si lasat sa zburde, in timpul mandatelor lui.
    Dar cand l-a servit pe Baselu cu facatura „rapirea jurnalistilor”, era bine? Era democratic… Acum se schimba jupanul si bajetii se reorienteaza…ca-asa-i in tenis!

  5. am urmarit articolele dvs. felicitari.
    in mentalul romanului exista frica (indreptatita) de securitate (bratul armat al dictaturii). sunt convins ca n rindul functionarilor din servicii exista multi oameni integri in slujba cetatenilor care le platesc salariile (cum ar fi normal intr o tara sanatoasa). doar ca slujbasii de la baza nu au imaginea intregului ca sa decida (ei string frinturi de informatii) ci cei din ierarhiile superioare. iar virful piramidei (nu doar in servicii ci si in celelalte institutii ale statului) este ocupat daca nu de vechii activisti si securisti atunci cu siguranta de odraslele acestora. iar astia nu si servesc neamul. interesul lor este puterea, banul si clanul. dupa 90 nu s a facut curatenie (motivele sint arhicunoscute) iar cei care nu s lasati sa moara nu te lasa sa traiesti (acum prin progeniturile lor)

  6. Evident ca nu sunt reformate, dar nu cazul lui Constantin Bucur e dovada elocventa. Dovada e translarea acestui securist infect de teapa celor ce se invart in jurul lui Vadim Tudor, din securitatea ceausista in SRI. Bucur nu e o victima, e un actor intr-o cearta interna, care a vrut sa transforme infrangerea in profit, prin CEDO.

    Impanate cu astfel de personaje serviciile secrete sunt probabil mai oribile decat alte institutii publice, gen politie sau ANAF, dar ca n-o stim caci sunt secrete. Asa s-a creat un mit absurd ca serviciile secrete ar lucra profesionist si sunt formate din „patrioti”.

    Acestea fiind spuse exista zero dovezi ca serviciile secrete ar fi fost implicate in povestea Udrea la Paris. Daca ma nimeream pe-acolo si as fi recunoscut-o pe Alina Bica la brat cu Elena Udrea si eu si multi alti am fi facut o poza si as fi dat-o la toti prietenii pt ca nu e normal ca un procuror sef sa mearga la shopping de weekend cu un politician atat de controversat. Cei ce sustin ca e o chestiune privata gresesc. Oamenii legii, cel putin cei aflati la varf, trebuie sa ia distanta nu sa cultive astfel de cumetrii.

  7. In vara 2014 am avut ocazia sa vedem cu totii ce inseamna adecvarea la realitatea democratica a unui general SRI. Generalul Dumbrava a desantat batos in Parlament, la comisia de IT & C si a solicitat urgentarea votarii proiectului legii securitatii cibernetice.

    Am vazut desfasurandu-se in Parlament logica de militian din gandirea generalului Dumbrava, am vazut cu profunda neplacere replica timida a parlamentarilor din comisie le referirile cvasi-dispretuitoare facute la adresa „civililor” de acest individ, Dumbrava.

    Nu stiu despre ce reforme vorbesc laudatorii din presa ai acestui serviciu, dar daca un ins cu reflexe de militian de sector ca Dumbrava a putut ajunge general, mai degraba vorbim de contra-reforma si dispret pentru lege si democratie.

  8. 3 secunde – atat mi-a trebuit sa dau google „Constantin Bucur securist” Primul link e un articol ce ne arata clar cine e acest „securist patriot” – in proprile sale cuvintele. Un tip care sustine senin ca a intrat in securitate sa slujeasc patria, nu regimul ceausist. Victime sunt cei pe care-i urmarea si turna, el ramane exact ceea ce-am spus desa: un securist infect.

    http://adevarul.ro/news/eveniment/constantin-bucur-am-intrat-securitate-sa-mi-servesc-patria-1_50abaff87c42d5a6637e8eb4/index.html

    • Nici nu pretinde ca ar fi fost altfel, dar ce spune este destul de interesant: „Înainte de 1989, când ascultam un sportiv, trebuia să am cinci autorizaţii, să fac tone de hârtii administrative. În 1995, acest aspect oficial nu mai exista: mi se dădea o hârtie cu numele persoanei luate în vizor”. Nu s-ar putea spune ca Revolutia a fost facuta degeaba din punctul de vedere al organelor, nu?

    • Asta nu inseamna ca, intr-un proces pe o anumita speta, securistul infect (oricare ar fi el) nu poate avea dreptate; sau ca i se poate refuza accesul la justitie pe motiv ca e infect sau securist sau ambele :) . Dupa cum vedeti (daca cititi decizia), CEDO i-a dat dreptate lui Bucur in procesul cu Statul roman. Asa ca una-i una si alta-i alta… Cum ar veni, e un securist infect care are dreptate intr-o cauza anume, cauza data ca exemplu aici, in articol. Asta in rezumat, asa, caci cazul securistului/sereistului Bucur e mult mai complicat decat pare. In plus, desi va poate parea paradoxal: unul dintre drepturile meu de cetatean, acela de a beneficia (la un moment dat) de servicii secrete cat mai reformate, democratice, performante si transparente, depinde SI de dreptatea facuta securistului infect. Asta e!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cetatean
Cetatean
Cetatean este administratorul platformei Politeía (fostul blog Theophylepoliteia).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro