joi, martie 28, 2024

Sf Gheorghe, povestea unui kitsch urban şi o dezbatere ratată

Are aerul că lumea artei la noi oscilează între două moduri de funcţionare principale: extazul bombastic şi indignarea paroxistică. Intre ele oamenii comută oarecum aleator, mânaţi de diverse imponderabile, însă totdeauna procesorul e setat pe high contrast, ca să mă exprim în limba barbară a aparatului foto (sau, ca să fiu obscur de tot, pe HDR). De exemplu când vine vorba de mari fapte artistice expuse în văzul obştei, de natură să schimbe faţa oraşului. De când e lumea lume arta monumentală a stârnit pasiuni şi controverse, deoarece (1) angajează de regulă resurse publice, deci tot omul care a votat cu portofelul vrea să aibă o părere, dar (2) pe de altă parte, arta fiind o treabă fundamental elitistă, nu poate funcţiona prin simplu vot democratic. A existat totdeauna această tensiune între geniile creatoare neînţelese şi hoi polloi, dispreţuindu-se cu năduf unii pe alţii.

Am avut un exemplu bun săptămâna trecută, când cu disputa de la Sf Gheorghe: un târgoveţ cu aspiraţii de mecena a tocmit nişte creativi ca să-i decoreze un calcan proprietate personală, cu cele mai bune intenţii. Muralul respectiv, o tălmăcire modernă şi înduioşător de naivă (deşi probabil se voia subtilă şi intelectuală, “cu mesaj”) a imaginii sfântului protector al mahalalei şi bisericii megieşe, în culori încântător de vulgare, de grafitti urban, se întindea pe câteva etaje şi domina cvartalul. Inevitabil lumea s-a sesizat, reprezentarea nefiind chiar pe gustul mediu al iubiţilor credincioşi din zonă, iar tema biblică n-a făcut decât să pună gaz pe foc. Drept care Consiliul Parohial – adică, pentru cine nu ştie organizarea bisericii ortodoxe, boardul executiv al fiecărei biserici, compus din acei membri aleşi de adunarea generală a parohiei, care exercită guvernarea asupra bisericii respective şi resurselor sale, având pe preot drept angajat – s-a înfiinţat mintenaş la dl Lorenzo de Medici şi i-a cerut cu glas mare să dea chestiunea jos de pe perete. Omul şi-a luat seama că nu face să-ţi pui în cap babele din cartier, rănite în sensibilitatea lor pioasă, şi s-a executat.

Bun, de aici la vale lucrurile au luat-o complet pe ulei, pentru că fiecare a sucit faptele cum se potrivea mai bine grilei sale pre-existente de interpretare, de regulă una simplistă şi generatoare de auto-justificată indignare. Şi cum sezonul ăsta se poartă ateism vs. habotnicism, cam pe aici s-a cantonat povestea. Diverşi danpurici televizaţi au mai pus la dosar o piesă atestând declinul moralei publice adus de democraţie, au identificat conspiraţia neo-păgână din spatele exhibiţiei şi au chemat la sfeştanie publică ca să se cureţe locul şi neamul.

Ateii militanţi au deschis un nou dosar de ultraj, documentând deriva statului român către fundamentalism religios, cu BOR în frunte, acuzată, pe lângă otrăvirea minţilor şcolerilor, că persecută acum şi creaţia culturală. Că nu fusese vorba de ierarhia BOR, ci poporenii înşişi, s-a pierdut pe bună dreptate în context din momentul în care popa Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, acest Jdanov al comunicării publice, a intrat în direct la toate posturile ca să facă lucrul pe care îl ştie cel mai bine: să afurisească şi să declanşeze procese de intenţie tuturor de prin preajmă, agresiv şi încrâncenat, indiferent despre ce e vorba sau de ce spusese înainte împricinatul, nu contează.

Artiştii au dat prin urmare ochii peste cap, au pozat leşinuri pe facebook şi l-au luat la ţintă pe popa Stoica, confictul escaladând astfel simbolic din cartier către Dealul Mitropoliei. S-a dus naibii şi muralul, între timp dat cu var aseptic şi canonic, şi subiectul de dezbatere publică, important şi real: cum gestionăm arta monumentală din Bucureşti, laică sau religioasă, pe bani publici sau privaţi? Avem, ca în toate capitalele lumii civilizate, acel filtru de instituţii şi expertiză care să realizeze echilibrul corect între avântul experimentalist şi inerţia tradiţiei, ambele necesare într-un spaţiu comun, care nu-i sufragerie proprie?

Avem capacitatea de a vedea că, de cele mai multe ori, genul ăsta de divergenţe nu se mulează pe clişeul artist (liber, etc) vs. biserică (retrogradă), ci artist vs. comunitate? Acesta e clivaj mult mai profund şi serios, generator de dileme, unul care ar trebui să le dea de gândit ambelor tabere dar în primul rând celor care cântă pe toate drumurile beneficiile descentralizării şi democraţiei locale, fără să-i înţeleagă limitele şi, în definitiv, fără să realizeze despre ce vorbesc. Innoirea, mai ales în artă/cultură (dar şi în materie de drepturile omului şi minorităţi, de exemplu) s-a făcut de multe ori cam nedemocratic, împisă de sus de o elită luminată şi cam arogantă, care a trecut cu tractorul peste opţiunile majoritare locale, parohiale şi conservatoare.

Dar nici asta nu-i o soluţie perfect sigură, deoarece într-o vreme în care fiecare student de anul trei – ca să nu mai vorbesc de duzinile de maeştri care îl educă – are ambiţii de Gustave Eiffel sau Diego Rivera, adică să spargă canoanele şi să lase o amprentă de neşters posterităţii, schimbând pe vecie faţa oraşelor, care e contrabalansul la această pornire demiurgică absolut de înţeles? Cu atâţia inovatori unici şi incomparabili, ceea ce e în regulă în artele spectacolului sau în alte domenii de consum privat, o dată transpus în spaţiul public urban riscă să creeze situaţii stresante, obositoare. Una e să mergi la un film de Bunuel, alta e să dai peste el afară, când ieşi din sală, în piaţa publică, eventual eternizat în marmură.

Nu de alta, dar chiar pe vremea lui Eiffel, el era unul, pe când celelalte mii de creativi, poate la fel de îndreptăţite în aspiraţii, trudeau totusi harnic în interiorul canonului, ceea ce a permis chestiunii să funcţioneze: o mare de tradiţie evoluând organic, punctată din când în când de o interogaţie radicală de geniu. Ce se întâmplă însă azi, cu toate canoanele gata sparte, când interogaţiile care se vor geniale sunt mai curând analfabete? Ce mai este nonconformismul când toţi au devenit nonconfomişti – nu cumva o nouă uniformă pe care respectivii nici nu realizează că o poartă, ca adolescenţii care se vor rebeli şi se îmbracă exact cum le arată revistele trendy că trebuie să fie un rebel? Când toată lumea face frondă, devenită ieftină, accesibilă şi de rigueur, toţi neterminaţii având ca unică grijă să se ferească de manierisme, mai are revoluţia vreo valoare?

Dezbaterea asta poate fi dusă mai departe pe exemplul Sf Gheorghe amintit, sau pe cel a frescei religioase oribile de pe clădirea de lângă statuia Aviatorilor (n-am avut timp să verific dacă stabilimentul e ortodox sau catolic) sau pe ţeapa lui Ghilduş din Piaţa Palatului, un obiect kitsch după toate definiţiile: se vrea un mesaj subtil printr-o imagine şocantă, dar nu e decât o gesticulaţie infantilă îmbrăcând o idee căznită, şcolărească, semn al nivelului conceptual scăzut şi provincialismului establishmentului artistic. Însă cred că vom rata dezbaterea şi de data asta, ca de obicei.

Text aparut in prima versiune in Revista 22

Distribuie acest articol

82 COMENTARII

  1. O dezbatere ratata pentru ca suntem incapabili sa privim problema obiectiv.

    A fost un kitsch? Cine a decis asta? Sorin Ionita, artistul?..
    O proprietate privata pe care nu se poate desena decat cu acordul comunitatii? Dar arhitectura nu este o forma de arta? Kitsch nu este si blocul gri? Il demolam pentru ca e kitsch? Intrebam comunitatea daca e de acord cu planul arhitectului?
    Singura vina a grafitti-ului mult discutat a fost de fapt mesajul religios, nu valoarea artistica. Minoritatea religioasa a cedat in fata majoritatii.. pentru ca ne aflam in Romania, o tara care inca traieste social si spiritual in evul mediu.

    • Totdeauna intrebam comunitatea daca e de acord cu planul arhitectului, nu stiati?
      Se cheama autorizatie de constructie si e data (sau nu) de autoritatea publica, adica de comunitate.

      • Sper ca e un raspuns ironic, altfel ar fi fost mai bine sa nu raspundeti. Ma indoiesc ca tocmai dvs. nu sunteti constient de lipsa oricarei legaturi intre administratie si comunitate (aici, in Romanica). Iar de felul in care se dau autorizatiile de construire…

        • Deloc: am fost toti de acord cu legea care spune ca proiectul unui arhitect se aprob de autoritate, care reprezinta cetatenii. Dupa o procedura mai complicata care poate include si dezbateri publice in cartier, depinde de proiect. N-am vazut pe nimeni sa conteste aceasta lege.
          Atat am spus, dv erati intrigat „cum, sa lasam comunitatea sa cenzureze pe arhitect…?” iar eu v-am aratat ca deja o facem

          • Deja folositi sofisme: am fost toti de acord cu legea, autoritatea reprezinta cetatenii, dezbateri publice in cartier, n-a contestat nimeni legea, bla-bla. Vorbiti „ca din carti”. Hai sa vedem daca spusele dvs. se potrivesc vreun pic cu realitatea „din teren”, de la noi, Bucuresti, Romania. Eu zic ca aici sunt doar vorbe goale.
            P.S. Eu am fost intrigat doar de raspunsul dvs. catre pehash. Nu seamana a ironie, pare mai mult o tifla mistocareasco-pontista pentru ca nu v-a convenit cum pune problema. Pentru ca va urmaresc (cu placere) de foarte mult timp, voi considera ca azi ati avut o zi mai nasoala. Se poate intampla oricui.

            • Tocmai asta am spus, ca nu era nici o gluma si nici un misto, ci o descriere a starii de fapt si a legii care se aplica, ne place, nu ne place.
              Vad ca tot cauti o ironie care nu-i acolo, apoi paradoxal, chestia te enerveaza.
              Plus, nu sunt sigur ca stii foarte exact ce e ala sofism, dar poate ma insel

      • Ba pardon, autoritatea publică NU este echivalentă cu comunitatea. Judecînd astfel ar trebui să nu mai existe nicio dezbatere publică pe marginea proiectelor de lege, din moment ce comunitatea a votat deja pentru Partidul ce a alcătuit executivul. Ar trebui să stăm cuminţi in banca noastră şi să înghiţim orice decizie a Guvernului, adică a Comunităţii.

        • Confundati un pic: dezbatem legea pana se adopta. O data adoptata, autoritatea ne reprezinta in aplicarea ei. Or noi vorbim aici de legi existente, si nu de ieri de azi, pe care vad ca nu le dezbate nimeni, nici macar dv, deci reiese ca sunteti de acord cu ele

          • Ba, să nu fie cu bănat, dar nu-i aşa. Pentru emiterea autorizaţiilor pentru construcţii civile, primăriile nu dezbat cu nimeni in prealabil, nu întreabă pe nimeni şi nu dau socoteală nimănui. Este o stare de dictat, nu un raport civil de colaborare, şi aşa stând lucrurile e firesc că abuzul este regula şi, aşijderea, că ţesătura cetăţenească este distrusă de arbitrariul deciziei administrative, şi că oamenii nu ţin deloc cont de interesele, doleanţele, drepturile vecinilor in materie de construcţii, nu se consultă deloc intre ei, nu dialoghează şi nu au niciun interes pentru unitatea stilistică a zonei. Funcţionarii departamentului de urbanism NU reprezintă comunitatea, iar realitatea străzilor hâde şi a vilelor stridente şi a blocurilor multicolore demonstrează că NICI NU le pasă de comunitate ori de stil arhitectonic.

            Şi nu, nu am fost niciodată de acord cu regulile actuale din urbanism care acordă asemenea puteri dictatoriale unui pârlit de funcţionar. Dar sunt de acord cu norma ce stabileşte un grad de protecţie superior monumentelor istorice. Ca atare, kitschul distructiv şi penal este chiar in biserica ce a iscat conflictul, unde, cu o nesimţire crasă faţă de tradiţie, s-a intervenit major prin opera recentă de „restaurare” prin adăugarea unor picturi oribile ce pun in scenă obsesia majoră a fundamentaliştilor creştini, recte decapitarea familiei Brâncoveanu. Mă întreb cum de societatea civilă nu s-a sesizat când un sărăntoc iresponsabil s-a apucat să facă pe mecena, pe banii altora, finanţînd intervenţiile catastrofale ale Bisericii asupra patrimoniului naţional. In care, desigur, sărăntocul generos este Statul român. Care, din dragoste pentru noi, plăteşte din banii noştri termopanele, marmura şi vopselele ţîpîtoare ale „artiştilor” ignoranţi şi nepricepuţi tocmiţi de BOR ca să umple pereţii prea golaşi, plini de zbârcituri, ai bătrânelor biserici.

            • Starea actuala a urbanismului din Bucuresti e un efect al faptului ca autoritatile au „dialogat” prea mult si fructuos cu „inovatorii”, nu prea putin. O aplicare mai stricta si orbeasca a regulior care au existat tot timpul ar fi dat rezultate ceva mai bune

            • Cu o aplicare „strictă şi orbească” a regulilor -care, in opinia mea, sunt aberante- Bucureştiul ar fi rămas un monstru de beton comunist, căci nu s-ar fi putut construi nimic, aşa insă arată ca un şantier haotic, lipsit pe ansamblu de bun gust, strident, insă in noianul de mizerii se intâmplă să mai răsară şi câte ceva frumos, chiar dacă ilicit.

              Cu o aplicare strictă şi rigidă a regulilor de astăzi oraşe precum Veneţia nici nu ar fi existat, ci numai oraşe-ghetou fasciste şi sovietice.

              Cu o aplicare strictă şi rigidă a unor asemenea norme dictatoriale nu ar fi apărut nici conacele pe care le calcă astăzi duminica simandicoşii tradiţionalişti dar care la vremea lor erau cu totul ieşite din comun, şi nici bordeiele mizere dar cioplite cu meşteşug admirate astăzi de elita cu figuri şi figuranţi a inteleghenţiei.

              Cu o aplicare strictă şi rigidă a regulilor de azi , tâmpite in pretenţia lor de fundamentare ştiinţifică a artei, nu am fi avut astăzi monumente ale kitschului precum Cimitirul din Săpânţa, dar ce noroc pe noi că popii acelor vremuri şi acelor tărâmuri nu arau atât de obtuzi ca ăştia de azi.

              Cu o aplicare strictă a normelor de urbanism moderne ce interzic alipirea caselor nu am fi avut nicio cetate şi niciun sat săsesc in Ardeal, iar rumânii verzi ce adoră să se dea medievali ar fi jucat in turniruri organizate adhoc in „deltele” numeroase din jurul Bucureştiului.

              Regulile ce strangulează deopotrivă creaţia şi raporturile civile de vecinătate, aplicate cu scrupulozitate, ‘nemţeşte’, sau ocolite pe ici pe colo prin manevre orientale, sunt principala cauză a sluţirii oraşelor in prezent. A doua cauză este violarea sistematică a proprietăţii private de către autorităţi.

      • Domnule Ionita, la cate autorizatii s-au dat cu derogare de la PUD (si desigur, fara a intreba vecinii) cred ca afirmatia dumneavoastra intra in categoria „wishful thinking”.
        Asta, trecand peste faptul ca proprietatea privata este… privata, desigur, si fiecare are dreptul sa o amenajeze dupa dorinta atata timp cat nu afecteaza proprietatile celorlalti.

        Interesant in toata aceasta discutie este faptul ca relativ recent unii strigau maniati „Je suis Charle!”, dar cand sunt confruntati cu o interpretare extra-canonica a unui mit religios le trece brusc toleranta pentru libertatea de exprimare. Pai daca proprietarul cladirii prelua o caricatura din Charlie Hebdo pentru „murala” ce mai faceam, ieseam cu furcile religioase?

      • Deci este acceptabil ce s-a intamplat pentru ca „autoritate publica” echivaleaza cu „comunitate”, si opinia reprezentantilor BOR a echivalat in acest caz cu acordul directiei de urbanism si planificare din primarie?

        Daca proprietarul ar fi refuzat sa acopere acel desen, primaria avea un plan urbanistic zonal care interzicea acest desen?

        Daca proprietarul ar fi cerut aprobare de la primarie, directia de urbanism ar fi putut justifica un refuz scriind cu subiect si predicat ca nu respecta „adevarul” religiei ortodoxe?

      • Tocmai de aceasta este ratata dezbaterea, fiindca reprezentatii comunitatii, adica primaria este absenta din ea. Altminteri daca o opera de arta e kitsch sau nu este o tema pur subiectiva care conduce la o non-dezbatere.

      • Da, domnule Ionita, doar ca nu-mi amintesc care au fost etapele dezbaterii publice si concluziile cu privire la amplasarea statuii lui Traian in cucu’ gol mulgand lupoaica pe treptele Muzeului National de Istorie a Romaniei, ori a „micului in scobitoare” amplasat in fata Palatului Regal. Iar acelea au fost pe banii nostri, daca nu gresesc. Peretii in ruina pot parea unora frumosi, eu ii prefer vopsiti, chiar daca valoarea artistica a picturii murale nu se ridica la nivelul exigentelor lor. Sunt de acord ca imaginea orasului ne priveste pe toti locuitorii lui, dar faceti efortul sa parcurgeti cateva sute de metri de la inceputul bulevardului Lascar Catargiu. La numarul 22 se afla Sectia 1 Politie Bucuresti. Cladirea are un aspect hidos, in disonanta cu arhitectura zonei si nu-mi dau seama cum a putut obtine autorizatiile de constructie. Cine a fost intrebat despre aspectul orasului, care, cum spuneam, ne interesdeaza pe toti locuitorii? Dar despre prabusirea zidurilor cladirilor de patrimoniu, atunci cand ele nu sunt demolate intentionat, pentrua face loc cladirilor urate precum Sectia 1 Politie, cine pe cine intreaba? Aceasta este o tema discutie, alta se poate construi pornind de la opinia dumneavoastra cu privire la Centrul Pompidou, spre exemplu, ce parere aveti, este frumos?

    • „Singura vina a grafitti-ului mult discutat a fost de fapt mesajul religios, nu valoarea artistica. ”

      Serios? A decis asta artistul-teolog „pehash”, care nu e in stare sa-si dea seama ca cere altora ce el insusi nu face? Si apoi decreteaza ca „suntem incapabili sa privim problema obiectiv”?

      „Minoritatea religioasa a cedat in fata majoritatii.. pentru ca ne aflam in Romania, o tara care inca traieste social si spiritual in evul mediu.”

      Sigur, daca nu suntem de acord cu orice kitsch si aberatie, exista intotdeauna argumentul suprem al „Evului Mediu”.

      Despre care „minoritate religioasa” e vorba? Despre atei?

      • 1. Cine a reclamat grafitti-ul respectiv? Biserica Ortodoxa Romana sau Uniunea Artistilor Plastici?
        2. Este „kitsch”? Multe biserici si troite din Romania sunt pictate intr-un stil pe care il putem numi cu indulgenta „arta naiva”. Sa le acoperim pe toate? „Aberatie”? Despre ce „aberatie” vorbiti? Desenul respectiv este mai aberant decat un desen care se conformeaza cerintelor unui.. zeu?

  2. „Avem capacitatea de a vedea că, de cele mai multe ori, genul ăsta de divergenţe nu se mulează pe clişeul artist (liber, etc) vs. biserică (retrogradă), ci artist vs. comunitate? ”

    Vreţi să spuneţi „ci pe clişeul artist vs comunitate”, nu? Pentru că nu există indicii despre existenţa unui astfel de conflict real in cazul dat. Consiliul Parohial NU este şi NU reprezintă comunitatea. Şi mi se pare destul de grav dpdv civic să acorzi trăsături reprezentative unui organism bisericesc care se face suspect de trafic de influenţă. In acest scandal, comunitatea nu a fost chestionată şi ascultată, nu a existat o dezbatere locală şi nici nu a fost dorită o asemenea polemică. Nu ştim incă ce zice şi ce crede comunitatea despre acest Gheorghe policrom, pasămite zugrăvit de nişte artişti inculţi, analfabeţi şi neterminaţi..fără pic de respect faţă de Tradiţie.

    In fapt, dezbaterea ar trebui să fie despre capacitatea Bisericii [iar prin Biserică se va înţelege orice organism clerical sau cvasiclerical şi orice persoană care vorbeşte public in numele BOR, in numele religiei „strămoşeşti” şi in numele lui dumnezeu fără ca această instituţie să dezavueze discursul autoritar şi uzurpator] de a influenţa decizia administrativă chiar şi in domenii care nu le afectează direct interesele şi domeniul, pe lângă mai vechea puterinţă de a interveni in procesul legislativ in vederea obţinerii de norme favorabile dezvoltării bisericeşti, norme de tip feudal care acordă sau conservă privilegii. Cum s-a transformat Biserica intr-o forţă politică ocultă, cum operează agenţii ei in primării, in ministere, in Parlament, ce noi ţinte şi-au fixat, ce limite constituţionale există, cum putem contracara un lobby de proporţii, atât de puternic financiar, cât de legaţi sunt politrucii din toate partidele de această conjuraţie cu reflexe teocratice? cam astea ar fi chestiunile care suscită interes printre atei, agnostici şi credincioşi cu mintea liberă. Conflictul dintre artişti şi comunitate mi se pare a fi o petardă, o temă falsă, o divagaţie răuvoitoare care încearcă să transforme cetăţenii in membri fanatici ai unor tabere artificiale.

    • Aveti dreptate, n-a fost nici o dezbatere publica.
      Numai ca, dupa lege (seculara), cei care vin cu modificarea (recte fresca) trebuiau sa supuna proiectul dezbaterii si aprobarii :)

      • Domnule Ionita, in cartierul „meu” s-a construit o biserica la distanta de aproximativ 30m de doua blocuri. Va asigur ca are fresce, clopote si megafoane care depasesc cu mult presiunea acustica acceptabila (prin lege).

        Ce credeti, ne-a intrebat cineva ceva?

        P.S. Ca sa fie mai clar, daca credeti ca problema dezbaterii publice s-a rezolvat la primarie – prin semnatura celor care cu onor „ne reprezinta” – problema poluarii fonice tine de legile in vigoare. Prin urmare, pe cine propuneti sa dau in judecata, consiliul parohial sau pe imbecilul care a semnat autorizatia? Si ca veni vorba, exista inscris undeva dreptul de a aproba ceva ilegal?

  3. Văd că a prins bine de tot ideea că s-au opus enoriașii, când de fapt nu există nici o dovadă că, în afară de preot și de o avocată relativ dubioasă, a avut cineva ceva cu respectivul calcan. Singurele dovezi apărute în public care să ateste fatul că opoziția ar fi a „comunității” vin din partea celor două persoane.

  4. Ha ha. Conformismul intru non-conformism va deranjeaza? Pe mine nu astia ma sparie, ci „babele din cartier, rănite în sensibilitatea lor pioasă”. Cred ca sint prea multe babe pe aici. Si isi dau cu parerea ….

  5. Da, grafittiul ala era zero dpdv artistic. Nu a pierdut nimeni nimic daca a fost varuit. Pacat ca nu sunt varuite si altele.
    Artistii, ca mai toti intelectualii nostri, nu au legatura cu comunitatea (si deseori nici cu realitatea). Sar ca arsi, pavlovian, daca li se pare ca cineva vrea sa dea un bobarnac unei mici pietricele de langa Olimpul pe care cred ei ca stau.
    Aceiasi isterie au facut si cu statuia lui Traian de la muzeul de istorie. Oamenii astia cred ca strazile sunt ale lor si noi doar trebuie sa platim taxe ca sa-i finantam pe ei (ca Statul, adica noi, trebuie sa le achite toate extravagantele) si sa admiram ce le trece lor prin cap.
    Cum se perfectioneaza un artist daca nu accepta nici o critica? Nu se perfectioneaza; ramane mediocru. Ce e un artist fara legatura cu publicul? Un mic Nero.

  6. CUM domnule? pai daca e ”artistic” e voie, domnule! Ba chiar ai voie sa spui si cuvinte cu ”p”. In ”arta” e voie.
    Pehash: Daca vreti sa desenati fara acordul comunitatii, e permis, dar pe dinauntru. Asa e pe lumea asta. Autiștii n-au voie sa faca pe arhitectii. Si intr-adevar, comunitatea ESTE intrebata daca e de acord cu blocul. Ii zice, la lege, „informarea si consultarea populatiei”

  7. Până la a intra în detalii de-astea artistice, dacă a fost kitsch sau nu, eu zic, că problema a fost, de fapt, una de legalitate. Proprietarul nu a obținut de la primărie un certificat de urbanism în prealabil, așa cum cerea legea, și de-aici până la reclamația făcută de popa Stoica biroului de urbanism n-a fost decât un pas, logic de altfel.
    Oricine are dreptul să reclame o lucrare făcută fără autorizație, iar proprietarul a avut de ales între o amendă și ștergerea lucrării.
    Deci, eu zic așa, că e timpul ca și artiștii să înțeleagă că trebuie să respecte aceste conveniențe sociale, chit că unele pot fi absurde.
    Dacă lucrarea ar fi avut certificat de urbanism obținut, și biserica ar fi făcut presiuni asupra proprietarului s-o șteargă, atunci am fi avut o problemă serioasă.

  8. Sf. Gheorghe NU E TEMA BIBLICA. Sfantul a fost martirizat la sute de ani distanta dupa „inchiderea editiei” atat la Vechiul Testament (muuuulte sute de ani) cat si la Evanghelii (vreo doua sute daca includem si Epistolele si Revelatia).

  9. Asta e o discutie destul de puerila. Cred ca premiza pe care va bazati este eronata: „este arta, arta daca e acceptata de comunitate si de elita autoproclamata”. Ideea asta e foarte bine surprinsa de domnul Ioan F. Pop in articolul de pe Contributors „Provincialism si centralitate”. Pana la urma dezbatere pur si simplu nu prea exista sau in cazul in care exista e una fara ecou: pentru o chestiune care priveste urbea s-a apelat la institutiile care o gestioneaza si care in cele din urma au decis. Aceleasi care decid care cladiri sunt conforme, care arhitecturi sunt ok si asa mai departe. De aici practic se restrange definitia unei opere de arta: daca ea aparea pe Facebook, ca o poza putea ramane o opera de arta, daca a intrat in spatiul public s-a supus mecanismului de filtrare al urbei care prin administratia desemnata a decis ca asa ceva nu e acceptabil. Deci suportul artei aflam ca nu poate fi mediul urban decat in masura in care ori exista o aprobare formala in acest sens, adica o decizie care sa aiba cadrul legal aferent, ori daca urbea prin personalul administrativ desemnat decide ca asa ceva nu este arta si se incadreaza la ceva vulgar sau impropriu si deci trebuie facut sa dispara. Ambele abordari limiteaza: prima prin infranarea spontanului, cea de a doua prin institutionalizarea ei. A doua abordare este mai putin daunatoare actului artistic in sine, in sensul ca artistul da o expresie interioritatii si spontaneitatii sale ca apoi urbea sa decida daca ceea ce a vazut merita sau nu sa ramana in patrimoniul ei artistic. Canoanele artistice se schimba, precum si suportul artistic in functie de epoca, de provacari … Nu cred ca are nimeni pretentia sa vedem doar pictori cu sevalet pictand in ulei cand exista atatea mijloace de expresie artistica.

    • Nu pricep: va socheaza ideea ca n-ai aceeasi libertate de exprimare in arhitectura / urbanism ca in pictura de sevalet, muzica, fotografie, etc? Ca sunt reguli care te constrang in primul caz si nu in celelalte? Si ca deci n-are rost sa vorbesti de „libertatea creatiei” in general, fara sa spui in care domeniu vrei sa se aplice? Ca nu trebuie sa accepti nici o cenzura in unele, dar ca ea e inevitabila in altele?
      Nu stiu ce sa zic, mi se parea oarecum inutil sa explic lucruri atat de clare si intelese de la sine

      • Cand vorbesti de reguli deja nu mai esti in domeniul artei. Structura de rezistenta a cladirii e una si aspectul si arhitectura sunt altele. Ca o cladire trebuie sa fie sigura da, cred ca e de acord toata lumea sanatoasa la cap cu asta dar la arhitectura si aspect exterior deja ajungi la subiectivism si stiti cum e gusturile nu prea se discuta. Cu totii strambam din nas la multe aspecte legate de gusturile semenilor: de la imbracaminte, la aspectul exterior al locuintelor, la decoratiunile interioare, la preferintele artisitice. Dar ce sa-i faci nu suntem la fel … cum spunea cred o reclama de la Mobexpert, din fericire :)

  10. E totusi vorba de o provocare!
    Nu mergi in minijupa si cu capul gol (de tot), in biserica – cel putin din respect, fata de ceilalti, fata de tine, fata de ce inseamna cladirea aia.
    Tot asa, nu pui pe un ditamai peretele, in OGLINDA, in vazul tuturor o reflectare aproximativa si naiva asupra subiectului religios de vis-a-vis, daca NU vrei sa provoci!
    (sa scotzi limba La EL e mai mult decat copilaros – mai grav decat caricaturizarea profetului in reviste cumparate din piata libera = e o provocare fatzisa, dupa care trebuie sa te astepti la reactzii indreptatite, normale si adevarate!

    • Ba io vreau să provoc, sau mai bine zis, vreau să am libertatea să provoc și n-am chef să respect pe nimeni doar pe considerente „de bun simț” atâta timp cât nu încalc legea. E singurul criteriu valabil.

      • Domnule Popescu,

        Să vă spun eu cum vine vorba cu ”provocările” Dv.

        Să zicem că nimeni nu s-ar fi repezit să pună o bombă pe clădirea respectivă și nici artiștii respectivi nu sunt luați în cătarea puștii cu lunetă. La urma urmei România nu e Yemen.

        Însă dacă o astfel de frescă nu era aprobată de comunitate, pot să vă spun la ce ar duce o astfel de provocare.

        Calcanul respectiv ar fi fost atacat cu vopsea, graffiti și altele până când arta ar fi arătat mizerabil. Astea sunt ilegale. Nu mai vorbesc de demonstrații de protest zilnice pe lângă clădire de către babele pioase din cartier până când e scos din minți și se suie el pe scară să dea cu var. Asta e partea legală.

        Proprietarul ar fi fost obligat fie să angajeze pază pentru pictura murală la vreme de noapte, să angajeze artiștii să recondiționeze calcanul în fiecare lună sau pur și simplu să schimbe ce are pictat pe calcan cu un subiect mai puțin controversat.

        Sunt cu totul pentru libertatea de exprimare, însă mi-aș alege cu grijă bătăliile. Sfidarea unei comunități locale numai ca să văd până unde pot merge cu libertatea de exprimare nu aduce nici un fel de beneficiu nimănui.

        • Orice bătălie în sensul asta e benefică pentru că mută granița puțin mai încolo, înspre eliberarea de prejudecăți.

            • Si TOTUSI, in spatiul public NU poti face orice!
              Chiar daca assta nu ti-e dictata de catre nimeni si nicio lege nu ingradeste INCA un anumit comportament/discurs – exista inca un anumit bun-simt, comun, care nu e tzaranesc decat pentru ghettoizatzii eterni ai lui ceausescu, exista cutume si reguli, n-asa?
              Liberarea la PERIFERICI, primitivi si subdezvoltati, la cei aparuti din ghettoizatzi in ghettourile de azi ale postceausiei, e o imposibilitate de nivel absolut = ei vor confunda intotdeuna LIBERTATEA cu libertinajul TOTAL.

          • Numai idiotii nu au prejudecati. Ei si „fetele fara prejudecati” care mai apareau pe la mica publicitate.

            Sa „muti niste granite” doar pentru ca asa ai chef, fara un motiv bun, e tot semn de prostie.

            Tot mutam granite, ca sa facem loc altora: supraveghere video, inregistrarea oricarei forme de comunicare etc. Dar ne satisface grozav ideea ca am avut „libertatea” sa facem niste grafitti, niste caricaturi de prost gust, etc. Poate ar trebui sa fim mai atenti ce facem cu libertatea, cu ce castigam si ce pierdem.

          • Domnule Popescu,

            Cum am mai comentat într-un alt articol recent publicat pe platforma Contributors dedicat aceluiași subiect, libertatea de expresie are și ea limitările ei. Societăți cu o democrație mult mai veche decât a României au reglementat subiectul.

            Eu personal nu am o problemă cu muralul respectiv, ci doar cu mărimea lui. Probabil dacă era un panou stradal de dimensiuni mai reduse însă același conținut nu ar fi ridicat atâtea sprâncene.

            Însă dimensiunile mari ale muralului sunt cele cu problema, nu conținutul în sine. Are același efect ca și o cruce foarte mare pusă în mijlocul străzii, menită să iasă în evidență și să sfideze.

            Dacă mărimea unor simboluri nu contează, poate porni un război al afișajelor stradale fără sfârșit de genul celui dintre SUA și Cuba mai prin anii 90. SUA deține o fâșie de pământ în insula Cuba (acolo unde este închisoarea Guantamo) și a considerat normal să pună niște afișaje stradale pe partea lor uriașe cu propagandă anti-cubaneză, vizibile din Cuba.

            Răspunsul cubanezilor a fost construirea unor afișaje stradale și mai mari, care să facă invizibile panourile americane. Americanii au construit panouri mai înalte și cubanezii pereți mai mari într-un război fără sfârșit…

            Cam la asta duce libertatea de exprimare în spațiul public.

            Din cauza asta toate afișajele stradale în Occident sunt reglementate la anumite dimensiuni maxime, inclusiv muralele, tocmai ca să nu avantajeze pe nimeni, indiferent de conținut.

            Calcanul respectiv era uriaș și vizibil de departe, aparent sfidând biserica de alături. De aici iritarea riveranilor (nu că aș ține partea BOR aici, însă dreptatea e dreptate).

            • BOR (ca și orice alt cetățean, de altfel) are dreptate doar în măsura în care aceea pictură era în afara legii. Punct.
              După logica dumneavoastră, și musulmanii ăia care i-au împușcat pe caricaturiști aveau dreptate, pentru că ăia i-au sfidat.

            • Domnule Popescu,

              În graba Dv să mă contraziceți, nu ați observat că spun același lucru ca Dv.

              Societățile democratice au reglementat mărimea simbolurilor afișate public (chiar dacă sunt plasate pe o proprietate privată) exact ca să nu apară sfidătoare la adresa nimănui și să păstreze aspectul estetic al cartierului. Pentru afișajul stradal e una să pui un panou la tine în curte de să zicem 2 m x 4 m și alta e să pui un panou de 10 m x 20 m care să domine tot cartierul. E chestie de aspect, nu de gust.

              Aici nu conținutul era cu problemă (din punctul meu de vedere), ci poziționarea lui pe un perete întreg văzut de departe și dominând vizual totul în jur, inclusiv biserica de lângă el.

              BOR pot să creadă ce vrea despre conținut, nu e problema mea.

            • Sunt orase in Romania care au la fiecare intrare principala plantata cate o cruce gigantica (ex. Timisoara). Pentru un ateu, agnostic sau credincios necrestin crucea evoca in primul rand un antic instrument de tortura. Apropo, realizarea e mai totdeauna cat de poate de kitschoasa, unele sunt ridicate fara autorizatie. Dar cine are curajul in Romania sa doboare o cruce? Va las sa „faceti matematica”, legat de sfidari si de traditionala dubla masura stramoseasca.

            • Radu Popescu, exista si o varianta mult mai logica: si caricaturistii au gresit, si musulmanii.
              E o varianta putin prea complexa pentru cei mai multi oameni, obisnuiti cu judecata simplista a galeriei de fotbal.

            • Mens sana, a admite că și unii și alții au avut vreo vină (ceea ce este o aberație, de vinovăție poți vorbi doar atunci când încalci o lege, ceea ce caricaturistii n-au făcut) e ca și cum ai admite că amândoi au dreptatea lor, ceea ce este monstruos, e ca și cum ai spune că și Hitler a avut dreptatea lui, sau că și evreii au fost vinovați. Nimic nu justifică o crimă.
              Așa că, lasă-mă pe mine acolo, în galeria de fotbal, unde lucrurile sunt mai simple dar mult mai cinstite decât în mințile unora care se pretind sănătoase.

            • @Radu Popescu

              „a admite că și unii și alții au avut vreo vină (ceea ce este o aberație, de vinovăție poți vorbi doar atunci când încalci o lege, ceea ce caricaturistii n-au făcut) e ca și cum ai admite că amândoi au dreptatea lor, ceea ce este monstruos, e ca și cum ai spune că și Hitler a avut dreptatea lui, sau că și evreii au fost vinovați. Nimic nu justifică o crimă.”

              Aberatia logica pe care o afirmi nu rezulta in niciun univers cunoscut.
              Adica 2 infractori nu se pot lua la bataie? Sau un criminal cu un mitocan? Doi soferi care incalca legile circulatiei nu pot sa se tamponeze? Ca asa ai decretat dumneata?

              Spui ca nu au incalcat nici o lege. Ba au incalcat: http://en.wikipedia.org/wiki/Hate_speech_laws_in_France
              Bineinteles ca legile se interpreteaza in functie de politica. Ce e pentru unii „libertate de exprimare” pentru altii e „hate speech”. Daca as publica aceleasi caricaturi pe care le fac ei, dar as inlocui personajele cu altele, te asigur ca as plati o amenda uriasa, in cel mai bun caz.

              „Nimic nu justifica o crima” – cand am zis eu ca justifica?

              „Așa că, lasă-mă pe mine acolo, în galeria de fotbal, unde lucrurile sunt mai simple dar mult mai cinstite decât în mințile unora care se pretind sănătoase.”

              Te las, ca n-am de-ales. Acolo lucrurile sunt mai simple, dar complet gresite. Dar daca acolo te simti bine…

    • Și încă o chestie, dacă tot nu scrieți cu diacritice, nu vă mai chinuiți cu tz, e o chestie neromânească care mă provoacă, ca să zic așa…

  11. Arta publica trebuie sa fie inteleasa si acceptata de… public. Daca nu de toata lumea, de majoritate. Altfel nu are rost.

    O caracteristica a kitsch-ului si a prostului gust in general, este ca promotorilor lui le lipseste bunul simt. Amatorii de muzica proasta o dau tare, amatorilor de grafitti-uri nu le pasa ca murdaresc niste pereti si deranjeaza privirea etc Un om cu bun simt se gandeste si la ceilalti. Se gandeste ca nu merita sa provoace un scandal pentru un grafitti fara valoare.

    Iar obiceiul asta de a ne opune neaparat la orice zice BOR pentru singurul motiv ca BOR a zis, e de-a dreptul pueril si stupid.

    Nu cred ca un grafitti care lua in ras ateii sau homosexualii (de exemplu) nu starnea proteste dramatice din partea acestor campioni ai „libertatii de expresie”, ai „iubirii” si tolerantei. Am vazut doar ce reactii au avut in alte ocazii.

  12. Bun, domnului Ionita nu i-a placut desenul, perfect legitim, nici mie nu-mi plac o multime lucrari artistice, nici asta in mod special. Dar cand nu poate sa se abtina din a insulta artistii si pe cei carora chiar le place, desfiintand lucrarea ca „kitsch”, tradeaza, sa fiu iertat, un pic de ura batraneasca si infantila in acelasi timp. Daca nu era clar deja ce inseamna kistch, Merriam-webster zice: „something that appeals to popular or lowbrow taste and is often of poor quality.” Kitsch e un balustru la o vila de lux.
    Zice el ca incearca sa fie subtila dar e doar socanta. Domnule Ionita, nu toata arta trebuie sa fie „subtila”, arta murala, arta naiva, surealismul, uneori nu sunt, si nici nu vor sa fie.
    Numai bine.

    • Foarte corect! De fapt asta e problema domnului Ionita, de asta a scris articolul si de asta si-a aparat atat de activ punctul de vedere, polemizand cu toti comentatorii (uneori la limita lipsei de politete): nu i-a placut desenul. Si daca nu i-a placut desenul, in cazul acesta e musai sa aplicam toate legile, regulile si regulamentele calcate in picioare de administratiile publice timp de ani de zile, in situatii mult mai grave. Dar pentru ca tot trebuia sa incepem de undeva, asta e cel mai potrivit si reprezentativ caz, nu? Asa cum s-a gandit si anaf-ul sa inceapa lupta impotriva evaziunii prin impozitarea bacsisului. Eu cred ca isi putea consuma energia pentru o cauza mai buna.

      • Am esuat in comunicare, sunt un neinteles :)
        Ba mi-a placut desenul, dar chestia este irelevanta.
        Subiectul are altul: cum procedam in acest sectorul al artei cu totul special care are legatura cu spatiul public. Singurul criteriu e sa-mi placa mie?

  13. @Sorin Ionita

    Pai arta care e reglementata nu e arta … Daca artistul trebuie sa obtina o aprobare in prealabil pentru a face opera de arta … deja spontanul dispare. De asta spun ca discutia e puerila … Despre ce se discuta de fapt ? Sa se armonizeze popular o decizie a comisei de urbanism ? Gata s-a decis, nu e voie sau in fine e un kitch :)) dar acuma sa nu caute aprobare in multimie pentru decizia lor … Ce vreti sa spuna toata lumea in cor da mai ce artisti nasoi cum au putut face asa ceva si mai ales peste comisia de urbanism :) Ce tupeu!

    • Puerila e definitia ta, nu te supara. Si natura e guvernata de legi, incredibil de fin reglate, si totusi e si loc de „spontaneitate”. Artistii mari, geniali, sunt cei care creaza opere extraordinare cu mijloace comune. Orice prost poate sa „sparga” tipare, legi si reguli si sa incerce sa se bage in seama prin efectul de soc, principala calitate a lui fiind faptul ca a facut ce n-a mai facut nimeni. Numai artistii lipsiti de talent se preteaza la astfel de mijloace. Arta fara nici o regula e ca si un joc fara reguli. Se transforma in anarhie, in bataie si n-are nici un farmec. In ciuda parerilor neavizate, arta nu e chiar atat de subiectiva si lipsita de criterii. E adevarat ca in arta moderna si-a facut loc si anarhia, dar e o arta care nu foloseste la nimic. E doar expresia nevrozelor omului modern.

  14. Marele câştig din toată povestea asta a fost explozia de creativitate generată de umplerea găurii albe de pe calcanul virtual de către diverşi artişti plastici, chestie care nu s-ar fi realizat dacă nu era stearsă pictura originală, ocazie cu care a ieşit la iveală că avem resurse suficiente în lupta prejudecăţile şi inerţia conceptuală. Înspre ciuda şi exasperarea babelor pupătoare de moaşte şi a popilor cocliţi.

  15. Copii (Vlad, Lucian, Dragoş) e foarte bine că sunteţi revoltaţi, asta duce la progres, dacă energiile voastre creative se canalizează pozitiv, dar trebuie să înţelegeţi că jocul ăsta are totuşi nişte reguli şi că voi trebuie să convieţuiţi lângă o grămadă de oameni care şi-au pierdut pofta de a experimenta şi se lasă conduşi de nişte legi. Îs buni şi ei să contrabalanseze avântul vostru, că dacă n-ar fi ei, ar fi haos şi în lipsa unor legi v-aţi scoate ochii unul la altul.

    • Nu va grabiti sa-mi estimati varsta dupa cele scrise pe-aici. Daca scoatem buletinele, s-ar putea sa constatati ca as putea sa va spun eu ‘fiule’ sau ‘nepoate’. No offense taken, oricum! Dimpotriva, ma simt chiar flatat. :)

  16. Sincer, am vazut o doar o incalcare a liberatilor de expresie, in stilul caracteristic BOR si imi face exact impresia ca morala PCR a fost inlocuita de morala BOR.

      • Domnule Ionita, recunosc sincer ca nu inteleg puncul dumneavoastra de verdere!

        1. Este el unul „legalist” prin care afirmati dreptul autoritatilor de a impune respectarea legii? Atunci va pot oferi destule exemple in care autoritatile au decis sa incalce legile in vigoare in favoarea BOR (si nu, nu-mi argumentati ca respectivii reprezinta comunitatea: chiar si in aceste conditii nu pot lua decizii care incalca legile in vigoare).

        2. Este el unul „estetic”? Se pare ca nu, dar chiar daca ar fi nu vad in ce masura sunteti calificat sa emiteti aprecieri estetice – exista critici de arta care se ocupa cu asta.

        3. Este el unul „moral”? Cum definiti moralitatea – de exemplu, daca respectiva pictura murala reproducea fidel o lucrare din Grecia antica, in care razboinicii apar (vai, ce oroare!) cu organele genitale la vedere, ce atitudine ati fi adoptat?

        In fine, nu ati lamurit aspectul cel mai important: cine a solicitat indepartarea lucrarii si de ce?
        Desigur, daca este vorba de comunitatea locala (desi ma indoiesc de asta) avem o „poveste” iar daca este vorba de popa rezident in biserica respectiva avem o alta „poveste”. Deci?

  17. arhitectura este mestesug inainte de a fi arta, bazandu-se deci pe norme tehnice, care nu necesita dezbateri publice
    totusi, doar birocratii privesc „normele” ca fiind niste constrangeri, pentru ca de fapt normele tehnice trebuie privite ca niste principii care lasa loc compromisurilor
    de exemplu o norma arhitecturala cere ca numarul de trepte al unei scari sa fie impar, astfel ca piciorul care paseste primul pe scara (dreptul de regula) sa fie acelasi care paraseste primul scara; evident, e o norma care poate fi incalcata fara prea multe critici, insa situatia se cam schimba atunci cand se incalca o alta norma care interzice treapta unica
    e suficient ca decizia sa ramana la latitudinea arhitectului care emite certificatul de urbanism. pentru ca, de fapt, in cazul asta dezbaterea e chiar preferabil sa fie evitata :) desigur, fac exceptie dezbaterile constructive in cazul creatiilor neconventionale amplasate in medii in care rostul creatiei e sa genereze dezbateri si nu invers
    nu sunt de acord cu titulatura de kitsch, pentru ca muralul nu indeplineste criteriile unei astfel de definitii, iar ca forma de arta ramane de dezbatut public intre bun gust si zugraveala

  18. mortala cearta!

    hai sa ne dam la gioale, hai sa bagam un stilet ironic in inamic, sigur asa vom fi mai buni si vom avea mai multa dreptate!
    si daca dam exemple de incalcari ale legii – atunci e limpede, putem face si noi una, doar e pentru o cauza buna.

    dar cel mai eficient mi se pare sa vorbesti din auzite – nu ne’a consultat nimeni pt biserica dintre blocuri, arta monumentala trebuie sa fie spontana, ca altfel nu e arta… si cat efort, cate reveniri la chestiune!

    zic si eu, ca rumanu impartial: puneti, nene, mana pe carte si mai lasati netul. intrebati cu nr de inregistrare cand vreti sa stiti ceva de la primarie si faceti reveniri. e mai plicticos si cere mai multa perseverenta decat comentariile furioase de carciuma. si poate asa creste mai iute si spiritul ala civic, fara de care ne incaleca jmekerii.

    am zis! :)

    • @porojan

      „nu ne’a consultat nimeni pt biserica dintre blocuri”

      Exact, nu ne-a consultat nimeni pentru biserica dintre blocuri. Mai mult, acea biserica incalca legile in vigoare privind poluarea fonica deci nu vad cum a putut primi autorizatie de constructie (exceptand cazul in care nu au precizat existenta sistemului de megafoane exterioare).

      Spre informarea dumneavoastra, am facut plangere la primaria de sector (fara folos, desigur) si am alertat garda de mediu care, auzind despre ce este vorba, a refuzat sa-si trimta „expertul”: raspunsul, citat din memorie, a fost „Hai dom’le, chiar crezi ca rezolvi ceva? Ne pierdem vremea de pomana”.
      Deci, exista legi speciale pentru BOR sau asistam la o incalcare flagranta a legii?

      • Nu inteleg despre ce consultare vorbiti. Daca o lucrare (biserica, pictura de inalta valoare artistica, etc) are autorizatie, inseamna ca s-a produs consultarea. Daca nu, trebuie data jos. In cazul in care are autorizatie insa exista vicii ascunse (sa le zicem asa), atunci autorizatia poate fi contestata, vezi cazul Cathedral Plaza.
        A aparut un cor intreg de bocitoare pentru pictura cu pricina :). Artisitii cu pricina au nenumarate locuri in care isi pot exprima inaltul atasament civic, nu inteleg de ce n-o fac. Sunt niste case de copii care au zidurile perfecte pentru asa ceva, copii aia chiar s-ar bucura sa vada ceva colorat, nu zidurile gri…
        Si tot vorbim de consultare: ce facem cu blocurile construite in jurul bisericilor, cu bisericile mutate/demolate si cu terenurile cu pricina? Pai daca vreti consultare, sa fie pana la capat.

        • 1. Demolarea/mutarea bisericilor a avut loc inainte de decembrie ’89, deci despre ce vorbim?

          2. Am pus o intrebare clara: cum se poate aproba o constructie care incalca legile privind poluarea fonica, respectiv in ce masura are primaria dreptul de a aproba constructii ilegale?

          3. Privind respectarea legii, de ce refuza sistematic „organismele” statului roman analiza (facuta in urma unei cereri cetanesti inregistrate) a nivelului de poluare sonora generat de biserici? Ceva ma face sa cred ca daca-i chemam sa masoare presiunea acustica produsa de o discoteca veneau fara retineri.

          4. Cum era chestia aia cu „Nimeni nu este mai presus de lege”?

          • Cred ca nu ati inteles nuanta, altfel nu vad de ce aduceti in discutie 89/90.

            Primaria este o instutie care poate gresi. V-am dat exemplul cu Cathedral Plaza. Sunt n exemple documentate, vezi si cazul din strada Lunguletu, etc.

            Stiu ca sunteti un luptator aprig, dar particularizati aiurea acum.

            • @Haplo

              Raspunsul dumneavoastra imi da o tema de gandire pe care promit sa o fructific.
              Oricum, va multumesc pentru deschiderea spre dialog – chiar daca opiniile noastre nu coincid intotdeauna apreciez o incrucisare de florete la fel de mult cum imi repugna apucarea vartoasa si ilogica a „parului virtual”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro