marți, octombrie 26, 2021

„Sfânta mânie“ sau despre lacrimile unui procuror

„Sfânta mânie“ este o sintagma abuzată în trecut și îndeobște nu prea limpede. De ce ar fi „sfântă“? Sau când devine mânia „sfântă“? Se vorbea nu demult și despre o „sfântă mânie proletară“, dar asta înseamnă că nu orice mânie – și cu atât mai puțin una care se revarsă în crimă – e din capul locului „sfântă“, deși e decretată astfel prin escrocherie retorică.

N. Steinhardt identifică însă „sfânta mânie“ printre atitudinile cristice esențiale. Ea se „sfințește“ atunci când scapă din sfera egoismului și se transformă în virtute, ba chiar în datorie creștină, adică atunci când este „…iscată de erupțiile prostiei și răutății din juru-mi, de suferința nemeritată a fratelui meu, de minciuna nerușinată, de disprețul pentru om, discriminări, înșelăciune, palme peste ochi date celui nevinovat, asuprire a celor lipsiți de apărare, batjocorire a celui slab“[1].

Acum câteva seri am asistat cu toții la al nu știu câtelea episod al fărădelegii publice. Un slujbaș mărunt al puterii s-a proțăpit tare țanțoș la tribună de a început să arunce cu venin într-un profesionist. Și nu s-a oprit până nu l-a împroșcat vreme de un ceas cu sulfuroasa lui limbuție, vezi bine, de mare profesor căftănit prin universități din răsărit! Salivând de pofta propriilor cuvinte iotacizate și articulate cu căznite accente de retor prăfuit, eminentul profesoraș își lingea buzele la fiecare punct din cele 20 de capete de acuzare. Își degusta veninul cu o poftă nesățioasă, își savura ura până la sudoare, își digera frustrarea cu râgâieli savante, întorsături de fraze putrede, priviri languroase aruncate bieților jurnaliști ajunși la exasperare.

Ce spectacol sinistru! Aproape imposibil de urmărit fără lămâie și emetiral, calmante și comprese reci. De unde oare atâta minciună, rea-credință, poftă de răzbunare? Mi-e greu să cred că doar beneficiile materiale pot face asemenea ravagii în natura umană. E ceva mai mult aici, o cruntă invidie acumulată îndelung, o ură viscerală față de oricine se dovedește a fi mai bun decât tine, față de orice virtute manifestată și recunoscută în semenul tău. Dorința de a face rău devine astfel a doua natură pentru astfel de ființe orbite de mânia „prostească, ridicolă“ a unui ego supradimensionat.

De cealaltă parte am văzut un om adânc rănit de nedreptatea ce i se face, atins în demnitatea sa umană și profesională, conștient de rolul pe care-l joacă în acest moment în istoria noastră. Lacrimile lui, abia reținute, m-au îndurerat, m-au revoltat, m-au umplut de o cumplită mânie. Până unde se mai poate întinde coarda răbdării noastre? Cât timp vom mai putea îndura atâta fărădelege, minciună, sfidare, palme pe obrazul celui nevinovat? Cum vom spăla aceste lacrimi prea sincere, prea bărbătești?

Câți ani trebuie să treacă peste noi ca să se facă, în sfârșit, dreptate? Când vor fi oare pedepsiți toți cei care au comis atâtea fărădelegi? Aceia care în 1989 au împușcat oameni nevinovați, cei care au chemat minerii să ne omoare în bătaie, cei care, în 10 august 2018, ne-au gazat, pe noi, pe copiii și bătrânii noștri, ne-au bătut și ne-au alergat pe străzi ca pe niște tâlhari. Cei care ne-au furat tot, până și pâinea de la gura celor mai amărâți copii. Cei care i-au luat pe părinți de lângă copiii lor, risipindu-i în lumea largă și care îi alungă și pe copii de lângă părinți, ca să-și caute alt viitor. Cei care ne lasă să murim cu zile prin spitale. Cei care ne amanetează viitorul, doar ca să-și scape pielea.

Ei sunt urmașii celor care ne-au omorât bunicii și străbunicii în închisorile ororii comuniste, fii și nepoți de turnători, securiști și milițieni care au înhățat puterea și se zbat cu disperare să nu o scape din gheare. Sunt în stare distrugă totul, absolut totul, doar ca să scape de pedeapsă. Lipsiți de scrupule, nici măcar nu se mai obosesc să-și disimuleze prostia, tot mai agresivă ori de câte ori deschid gura, aroganța, minciuna sfruntată. N-au rușine, n-au mamă, n-au tată. Lumea a început și se termină cu ei.

Pe lângă ei s-a pripășit o șleahtă întreagă de profitori dispuși la compromis pentru un rest de la masa stăpânilor. Avocați ai poporului ahtiați după bani și concedii de lux, președinți de academie care semnează, alături de infractori celebri, cărți publicate din bani publici, exaltați ortodoxiști de orientare putinistă care au pus mâna pe publicații cândva onorabile, așa-ziși jurnaliști, în realitate argați pe moșiile infractorilor mai vechi sau mai noi, autori de manuale semidocți care își bat joc de generații întregi de copii, actorași buni de lingușit cuconițe cu buget mare în poșetă. Toți lucrând cu spor la marele edificiu al nemerniciei naționale. Toți cu patria pe buze și cu ochii ațintiți la stăpânii care le umflă buzunarele și carierele.

De cealaltă parte, mulțimea, oamenii obișnuiți care încearcă să-și ducă viața de zi cu zi. Și, cu toate că muncesc cinstit, își plătesc taxele, viața lor nu poate intra în normalitate, căci se poticnește în fiecare moment: pe șoselele care au devenit capcane ale morții, în mijloacele de transport pline până la refuz, în spitalele de unde riști să pleci mai bolnav decât ai intrat, la ghișee de tot felul unde ești repezit chiar dacă ai venit să plătești taxe, pe străzi unde, la fiecare colț, te izbești de prostul gust decorativ, pe lângă casele vechi, monumente de arhitectură, ajunse ruine, în gospodăriile unde nu mai poți crește nici măcar un porc de Crăciun, pe vârful muntelui unde îți paști oile pe care nu ai unde să le mai valorifici, în satele depopulate unde bătrânii și copii își poartă singuri de grijă, apăsați de dorul celor plecați.

Și astfel, marilor nedreptăți li se adaugă cele de zi cu zi. Fără sfârșit, ca un blestem sisific. Oare cât e tare și cât de sus trebuie să se ridice strigătele celor nevinovați peste care apasă jugul fărădelegii lor, ca să se aprindă în noi, în toți, acea sfântă mânie?

Căci lacrima celui nedreptățit nu poate fi ștearsă decât prin înfăptuirea justiției. Doar așa este redată onoarea victimelor, doar așa lucrurile se pot așeza pe făgașul lor firesc și pacea se poate așeza între oameni. Parafrazând-o pe Hannah Arend, care vorbea despre Germania ei de după război, putem spune și noi: dacă vrem ca această țară să aibă un viitor, nu putem aștepta doar Judecata de apoi.

NOTE_____________


[1] N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Ed. Dacia, Cluj, 1994, p. 213

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Doamnă autoare,

    Mânia (poate nu chiar sfântă, de vreme ce nu-i încă validată de viitorul Fondator) s-a aprins de mult „în noi, toți”, dar o controlăm încă mulțumitor. Dacă vrem ca această țară să aibă un viitor și nu putem aștepta Judecata de apoi, va trebui să înceapă chiar acum să arunce cu piatra cel care e fără de păcat, căci alt fel vorbim vorbe despre „urmașii celor care ne-au omorât bunicii și străbunicii în închisorile ororii comuniste”, definim la fiecare 20 de ani profilul modernizat al Fondatorului, dar lumea merge mereu mai în jos…

  2. „pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”
    se ascundeau ca sobolanii prin cotloane, arzindu si carnetele de partid si lepadindu si hainele de militieni si tortionari.
    „ce ncepe prost, se termina si mai prost”
    ca la un semn, lighioanele deghizate, nu schimbate, au inceput sa surida, spaima ce le nghetase singele n vene, trecuse, erau tot ai lor dintre ai lor !

  3. CSM-ul spune ca „În dosarul de candidatură al procurorului general Augustin Lazăr nu există o rezoluţie de clasare vizându-l pe preşedintele Iohannis”.
    Atunci, singura solutie Tudorele, e sa-ti dai demisia. Ce zici?

    • SIngura solutie pe care o vede un #prost. Rezolutia de clasare nu era singurul motiv pentru revocarea politrucului plangacios. Interesant ca la cea mai mica scama, #stupizii cer demisia. In schimb cei la care se inchina ei pot sa faca orice, pot sa incalce legea, li se gasesc scuze pentru orice si nu trebuie nicicum sa paraseasca scaunul de care s-au lipit.

    • Numai ca nu a fost CSM-ul, ci doar sectia de procurori a CSM. Si nu a semnat cel a carui nume figura pe raspuns, ci alt procuror.
      Incurcate treburi.
      Minciunile exista, din ambele tabere, asa ca stergerea unor opinii nu ajuta :P

  4. Am citit foarte multe articole care se refereau la situatia tarii noastre, dupa 1989. Toate m-au impresionat si mi-au intarit convingerea ca nu sunt singurul care gandeste asa.Trebuie sa marturisesc insa ca acest articol m-a impresionat profund. Atat de scurt, dar atat de cuprinzator. In el se vede ca tara e impartita in doua. Cei care au pus mana pe putere si cred ca au descoperit adevarul absolut si pentru acest lucru merita sa fie plati ,,regeste”si cei care sunt siliti sa traiasca de azi pe maine sperand ca va veni si vremea cand vor trai si ei bine, daca-i vor mentine inca la putere de acum inainte pe cei care ne conduc astazi spe ,,un viitor luminos.”
    Sunt oare atat de inconstienti sa nu-si dea seama ca au mai fost si altii inaintea lor care s-au pierdut in negura istoriei mai indepartata sau mai aropiata? Nu cred. Sunt insa convinsi ca niste animale salbatice care aduna inconstient prada. Acumuleaza averi peste averi, crezand ca le vor fi bune pentru zile negre.
    Quod deus vult perdere dementat spuneau latinii. Cand Dumnezeu vrea sa piarda, le pierde mintile. ( Ii face sa-si piarda mintile)

  5. N-am inteles sa fie vorba despre sudistul TUdoreD scolit in cea mai veche si prestigioasa Universitate a Romaniei care chiar are cu cine se lauda in lumea civilizata cu absolventii ei, spre deosebire de voi, rEstul…, insa nu am urmarit subiectl, drept sa va spun nu ma pasioneaza – ma frapeaza doar reactiile sfitzite asa-zisilor ardeleni si ence da pacilea, ori de aiurea, care nu prea au dat nimic vreodata omenirii, in general, nu doar ROMANIIEI in particular, vreodata, indiferent de cat la Vest se cred ei a fi plasati de catre DUMNEZEUL LOR.

  6. Pe muțenia, delăsarea si individualismul nostru s-a așternut un strat gros si ranced peste care si-au clădit in voie paienjenisul lor de relații, comploturi, compromisuri, parvenitism, dispret, ocară, batjocură.
    Nu mai poți trai bine de unul singur nici macar cu buzunarul plin.
    Până ce nu ne lecuim de egoism nu vom putea clădi nimic împreună. Poti cel mult sa iti cladest singur o casă, o firmă, dar nici intr-un caz o țară. Si daca pleaca bestiile astea care ne-au otravit zilele, dar cei care ii vor înlocui vor fi la fel de egoiști, nu se va ridica NIMIC. O sa colcaim in zeama nostra egoista si vesnic otravitoare.
    Sunt nemernici, este adevărat, dar i-am lăsat!

  7. Frumos scris, bine intocmit textul, sfanta asta manie va veni, in Polonia oamenii si-au dat foc i. Strada, protestand impotriva subjugarii justitiei. Palalaia va ajunge si la noi, sunt sigur de asta. Si un singur lucru mi-e clar: la putere nu va renunta nimeni de bunavoie. Uitati ce ne fac, distrug mai degraba o tara intreaga, ca sa scape cu prada. Cine sa-i mai opreasca daca vor incaleca justitia?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristina Cioaba
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010). Activează ca profesor de limba română.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.