Unsprezece ani de putere sunt astăzi mulţi chiar şi în Orientul Mijlociu, unde timpul curge mai lent iar dinamica opţiunilor politice este de regulă încetinită, cel puţin în comparaţie cu democraţiile liberale occidentale. Enough is enough, ar suna această nevoie de schimbare într-o traducere anglo-americană ultrasimplificată. Lunga şi, în general, fructuoasa epocă Erdoǧan se apropie de final. Despre „impasul Turciei post-kemaliste” am mai scris [1], acum şase luni, anticipând practic reluarea şi amplificarea protestelor din marile oraşe ale ţării, chiar şi după epuizarea scandalului legat de parcul Gezi.
Disperata denunţare a „loviturii de stat judiciare” (adică poliţia şi justiţia împotriva puterii democratic alese), formula abracadabrantă prin care longevivul premier Erdoǧan asmute poporul împotriva statului de drept şi se apără de mega-scandalul de corupţie din guvernul său, sună la fel de caraghios şi de ipocrit ca „lovitura de stat parlamentară”, conceptul invers din România anului 2012, prin care se asmutea Occidentul împotriva unei voinţe populare majoritare, dincolo de orice dubii. Asta nu înseamnă că Turcia şi România ar fi lipsite de experienţa istorică a loviturilor de stat; dimpotrivă, frecvenţa lor din trecut constituie motivul pentru care sunt invocate astăzi de către liderii contestaţi, care preferă să se autovictimizeze atunci când scaunul lor se clatină.
Cu alte cuvinte, în spaţiul bizantin, liderii acceptă cu greu sau deloc plecarea de la putere, respectiv ideea de a se bucura de o pensionare liniştită, idee atât de firească în democraţiile occidentale, unde am văzut recent că până şi regii abdică (nu mai vorbim de preşedinţi şi premieri), fără ca lumea să fi ieşit neapărat în stradă, pentru a le solicita plecarea. În Orient, bineînţeles, numai o „lovitură de stat”, o „trădare”, o „conspiraţie a agenţiilor străine” etc. poate să le conteste liderilor, de la preşedinţi de republică sau de partid până la primari ori rectori, geniul conducător şi să-i decupleze în cele din urmă de la exercitarea puterii de-a lungul întregii vieţi. Altfel ei nu pot înţelege, de bună voie, că totul are un început şi un sfârşit. Este o veche lecţie a Răsăritului, reparcursă periodic dar niciodată învăţată. Este, totodată, o tară profundă, moştenită din generaţie în generaţie, a culturii politice orientale (de ieri şi de azi), într-un spaţiu al lăcomiei şi cinismului unde sultanii, voievozii şi ţarii nu se lăsau uşor duşi de pe tron, poate tocmai pentru că ştiau atât de bine ce înseamnă atât privilegiile personale şi familiale, cât şi riscurile pierderii puterii în ţările lor. În tradiţia orientală, liderii naţionali şi locali ajung mai repede sau mai târziu ciocoi, de tip vechi sau nou, pentru a-l parafraza pe Nicolae Filimon, indiferent cât de nobile vor fi fost intenţiile începutului.
Recep Tayyip Erdoǧan a fost indiscutabil un mare lider al Turciei, cu multe calităţi politice şi umane (tenacitate, voinţă de fier, dorinţa de a combate corupţia în primii ani ai guvernării sale, apropierea de oamenii simpli, capacitatea de a cataliza dezvoltarea economică şi afirmarea Turciei ca mare putere regională etc.) dar vremea schimbării se pare că a sosit. Orice model de creştere îşi atinge limitele, mai devreme sau mai târziu, şi atunci o masă critică va cere schimbări conceptuale, de abordare şi structurale inevitabile. Turcia a crescut mult în regimul său, economic, politic şi simbolic. Marile oraşe s-au modernizat spectaculos iar baza societăţii turce, tradiţional scufundată în sărăcie şi ignoranţă, s-a emancipat. Islamul e desigur prezent, dar e moderat şi neagresiv, ca şi naţionalismul local, şi nu distorsionează de o manieră semnificativă luciditatea, raţiunea, realismul şi compatibilitatea Turciei cu lumea occidentală.
Faptul că Turcia nu este încă membru al Uniunii Europene nu este exclusiv imputabil turcilor, care au făcut din 1963 (anul semnării Acordului de Asociere) mari progrese, ci şi marilor puteri vest-europene care s-au temut şi se tem de schimbarea unor echilibre sensibile ale puterii comunitare. Turcia ar fi devenit, conform mărimii sale, egala Germaniei şi Franţei ca pondere decizională la Bruxelles, ceea ce, evident, ar fi schimbat profund perspectiva geografică a „Europei unite”, pe care au avut-o fondatorii săi la sfârşitul războiului. Dar Europa se schimbă multicultural oricum, cu sau fără Turcia, şi asta putem vedea cu ochii noştri într-o plimbare pe străzile din Londra sau Paris. A ţine Turcia departe de Uniunea Europeană a fost/este o greşeală şi o nedreptate făcută unei ţări de o importanţă colosală în relaţiile internaţionale actuale, unei naţiuni puternice, care a fost mult timp dispusă să se „occidentalizeze” şi care ar fi putut oferi mult Uniunii Europene, economic şi strategic, ca punte reală între Occident şi Orient. Respingerea Turciei poate naşte, la frontiera sudică a Bulgariei, un recul cultural şi o problemă infinit mai mare decât integrarea ei.
După 11 ani de succese interne şi internaţionale, Edoǧan a intrat în spirala unor greşeli politice (aproape) inevitabile, care-i vor determina îndepărtarea de la putere, chiar dacă AKP ar recâştiga alegerile din 2015. De ce spun inevitabile? Pentru că modernizarea Turciei s-a întors împotriva lui iar virajul treptat spre islamism politic şi măsuri autoritariste, vizibil după 2010-2011, a fost practic făcut pentru a consolida baza electorală a AKP (Partidul Justiţiei şi Dreptăţii, la guvernare) printre turcii săraci şi în special în zonele rurale (consolidare reuşită pe deplin), dar în acelaşi timp l-a îndepărtat pe fostul primar general al Istanbulului de spiritul marilor oraşe, de intelectualitatea kemalistă şi de upper middle class, de elitele educate ale statului şi, paradoxal, chiar de administraţie şi sistemul de guvernământ de sub cabinetul său. Mai nou, autoritarismul său exacerbat îl izolează treptat de propriul partid, aşa cum arată analistul turc Ihsan Yilmaz [2]. Noua generaţie a turcilor de succes, cosmopolită şi pro-occidentală, îşi doreşte acum altceva iar Erdoǧan face eforturi disperate de a-i anihila numeric cu suporteri politici animaţi de un discurs tot mai conservator.
Premierul Erdoǧan a avut inteligenţa (sau lipsa de inspiraţie?) în ultimii ani de a trece o lege care limitează la maxim trei mandate posibilitatea de a fi reales în parlament şi, implicit, prim-ministru. Un lucru foarte bun, s-ar putea spune la prima vedere! În acest fel, continuarea previzibilă a carierei sale politice (care a atins deja trei candidaturi de succes şi trei mandate de premier) ar fi funcţia de Preşedinte al Turciei, pentru că, fireşte, nici Erdoǧan nu se gândeşte să se retragă în glorie şi să se ocupe de nepoţi. Doar nu e Helmut Kohl, Tony Blair, Charles de Gaulle, Václav Havel sau Regina Beatrix.
Premierul Erdoǧan este deocamdată marele favorit pentru a-i succeda, anul viitor, la şefia statului turc, fostului său prieten şi partener politic, actualul Preşedinte Abdullah Gül, fost prim-ministru între noiembrie 2002 şi martie 2003. Mai mult decât atât, o altă lege adoptată tot de majoritatea AKP îi interzice practic lui Gül un nou mandat de preşedinte, deci lucrurile par a fi rezolvate. Pe de altă parte, Abdullah Gül nu a candidat la ultimele alegeri legislative şi ar putea reveni în parlament, poate chiar premier. Un schimb de locuri între cei doi pare o bună soluţie de tip bizantin, care să le rezolve viitorul amândorura, viaţa lor fiind desigur greu de conceput fără putere politică.
Dar socoteala de acasă nu se potriveşte întotdeauna cu cea de la târg. Mulţi din liderii importanţi ai AKP nu mai pot candida, datorită limitei celor trei mandate, şi nici nu pot avansa simbolic pe linia preşedinţiei, deci sunt frustraţi şi îşi fac probleme pentru viitorul lor politic. Dincolo de confruntarea acutizată cu gruparea social-religioasă Hizmet condusă de fostul său aliat, clerul musulman Fetullah Gülen, care trăieşte în Statele Unite, partidul de guvernământ pare divizat momentan în cel puţin două facţiuni, seniorii şi juniorii. De asemenea, revenirea Preşedintelui Gül în partid la sfârşitul mandatului are efecte incerte, cu atât mai mult cu cât relaţiile dintre Erdoǧan şi Gül nu au mai fost în ultimii ani chiar atât de bune şi se pare că Erdoǧan nu l-ar mai dori pe Gül la şefia guvernului.
O izolare politică a lui Erdoǧan în 2014, relativ previzibilă, pe plan intern şi internaţional (deteriorarea relaţiilor sale cu Uniunea Europeană şi Statele Unite, destul de clară în ultimul an, îl vor împinge inevitabil spre un discurs anti-occidental şi islamic-conservator tot mai explicit, ca singură soluţie de supravieţuire în bătălia politică internă) vor face curând din Recep Tayyip Erdoǧan liderul de care Turcia nu mai are nevoie pentru a-şi continua progresele şi ascensiunea, în regiunea complicată care uneşte două lumi. Mega-scandalul de corupţie din guvern (trei miniştri acuzaţi, zece miniştri remaniaţi recent) anulează exact una din virtuţile simbolice majore ale regimului AKP, de la victoria din 2002 încoace, şi anume combaterea corupţiei, temă la care propriul electorat a fost în trecut foarte sensibil.
Dar, pentru că liderii din spaţiul bizantin nu înţeleg şi nu pot să plece „de bună voie şi nesiliţi de nimeni”, conform tradiţiei locale, singurul lucru cert este că în Turcia urmează un an politic teribil de greu, cu manifestaţii şi contra-manifestaţii puternice în care liderii de opinie îşi vor măsura forţele şi influenţa în societatea turcă tot mai divizată, sperăm doar simbolic şi nu pe calea confruntării directe. Teza „loviturii de stat judiciare” şi a „amestecului puterilor străine” va reapărea în discursul premierului, în forme tot mai radicale. Şi, totuşi, o criză politică majoră a Turciei nu este de dorit, nici pentru securitatea Uniunii Europene, nici pentru stabilitatea Orientului Mijlociu.
Cu sau fără Erdoǧan la putere, ascensiunea Turciei ca mare putere (geo)-politică, economică şi militară în regiune va continua probabil în anii următori, la fel ca şi importanţa strategică pe care Statele Unite şi, putem spera, democraţiile vest-europene o vor acorda potenţialului enorm al acestei ţări.
_________________________________________
[1] https://www.contributors.ro/editorial/ciocnirea-culturilor-politice-si-impasul-turciei-post-kemaliste-dar-raspunsul-uniunii-europene/
[2] http://www.todayszaman.com/columnists/ihsan-yilmaz_321362-akp-erdogan-gul-and-2014.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
@Bogdan Naumescu
„sună la fel de caraghios şi de ipocrit ca „lovitura de stat parlamentară”, conceptul invers din România anului 2012, prin care se asmutea Occidentul împotriva unei voinţe populare majoritare, dincolo de orice dubii.”
Le incurcati. Acolo vorbeam – vedeti si concluzia raportului Comisiei de la Venetia – despre incalcarea de catre Parlament (da , de catre Parlament ! ) a principiilor statului de drept.
In democratie statul de drept nu poate fi incalcat, nici de catre Parlament, nici de catre o „vointa populara majoritara, dincolo de orice dubii”.
Mantra asta, “vointa populara majoritara, dincolo de orice dubii”, este pentru mine, cel putin, suparatoare. O aritmetica simpla spune ca 7 milioane si ceva de votanti impotriva lui Traian Basescu nu sunt o “vointa populara majoritara, dincolo de orice dubii”. Dar ceilalti 11 milioane, printre care si umila mea persoana, care nu au vrut sa voteze la referendum, ce sunt? Aaa, pentru ca nu au votat nu conteaza. Serios? Dar de ce trebuie sa ma simt eu obligat sa votez de fiecare data cand un grup de impostori politici vor sa isi faca ei jocurile? Stimate domnule profespr Naumescu, uite ca eu nu ma recunosc in “vointa populara majoritara, dincolo de orice dubii”, si poate or mai fi si altii ca mine.
Mi se pare normal ca niste alde C. Stefanescu si C. Ivan sa clameze “vointa populara majoritara, dincolo de orice dubii” in meciurile lor politicianiste, asta face parte din regula (murdara) a jocului asa zis politic. Dar dumneavostra?
Si chestia asta, cu ‘asmutirea Occidentului’, ce naiba este? Va pregatiti de un sequel la ‘Der Untergang des Abendlandes’? Nu stiu cum ar fi sunat ‘asmutirea’ in versiune spengleriana, dar mi se pare interesant sa imi imaginez Occidentul ca pe un maidanez intaratat de golanul de Basescu…
Cat despre Turcia…, uitati de vadimica ‘Atentie la Ungaria!’ si ‘luatul Transilvaniei’ si ganditi-va la ‘Atentie la Turcia!’ in perspectiva anilor 2020 si ‘luatul Dobrogei’ (nu radeti, va fi provocarea externa fundamentala pentru statul roman in perspectiva unei ofensive coalizate turco-saudito-qatareza in sud-estul Europei, sub privirea indiferent complice a Americii).
Un stat – orice stat – inceteaza sa fie „de drept” atunci cand eludeaza (de jure sau de facto) vointa populara!
Desigur, pentru a intelege acest lucru ar trebui sa acceptati ca statul este o forma de conducere/reglementare agreata de catre cetateni, si ca atare ar trebui sa lucreze in interesul acestora… Si nu invers, asa cum se intampla astazi.
NU, domnul meu, voința populară are niște limite, atunci când trebuie pusă în aplicare. Într-o țară ca România, voința populară ar putea face legală șpaga la medic, ar putea face legală pedeapsa capitală sau ar putea face legală aplicarea unei taxe individuale pentru construcția de biserici. ”Voința populară” omoară femeile cu pietre în Arabia Saudită sau în Afghanistan și nordul Irak-ului.
Rolul unui stat de drept este și acela de a nu lăsa voința populară să degenereze în linșaje și violențe arbitrare. Printre altele.
Părerea mea e că exprimarea voinței populare ar trebui limitată la domeniul ei de competență. ”Democrația” sună foarte frumos (inclusiv Ceaușescu folosea termenul) însă ajunge lipsită de conținut atunci când voința populară se manifestă mai liber decât e cazul.
Fauna actuală din parlament a ajuns acolo exact prin voință populară și respectiva faună nici măcar nu se mai deranjează să legifereze, adică să-și îndeplinească rolul. Preferă să lase guvernul să conducă țara prin ordonanțe, că ei au lucruri mai importante de făcut, în interes personal.
Cred că la nivelul actual de educație al românilor, voința populară e bună să aleagă niște consilieri locali sau niște primari de comună, dar deja pentru parlament își cam depășește competența.
Eu nu contest afirmatiile dumneavoastra!
Problema este alta, si in acest sens trebuie citit comentariul meu: daca pretindem ca este democratie atunci decizia se afla in mainile majoritatii (atentie, n-am afirmat ca este un lucru bun). In schimb, daca decidem – pe buna dreptate – sa adoptam o meritocratie (sau macar un set de principii imuabile, bazate pe drepturile naturale), atunci sa nu mai pretindem ca vointa majoritatii conteaza… Si mai ales sa mergem pana la capat!
„I see, said the blind man, as he waved his wooden leg”
Nu e prima (si nici ultima data) cand faceti previziuni gresite. Si asta nu datorita unor incapcitati ale dvs., ci datorita nepredictibiltatii evenimentelor din aceasta zona apropiata.
Toata lumea de bun simt stie ca de fapt zgomotele din Turcia sunt de fapt agitatiunile unor servicii secrete, raspuns la faptul ca Erdogan a avizat (verbal) unele operatiuni neconforme cu interesele si politica altor state din zona.
Pentru ca Erdogan sa plece (oriunde ar pleca), trebuie sa se creeze un dezechilibru al balantei – ceea ce va fi foarte greu, deoarece, din fericire pentru ei, toti turcii ce au o stampila si un pix sau ceva de scris in mana sunt corupti. Si asta nu o spun eu, o spun cu parare de rau profesori universitari si cadre didactice dintre cele mai credibile – de origine turca, care au vizitat Romania in aceasta perioada de dupa 15.12.2013.Indiferent ca sunt din aripa conservator musulmna (Erdogand sau mult prea bogatul american de origine turca), sau ca sunt din aripa progresit liberala – pro vest, toti cer bacsisul. Sau altfel spus, sublimul coruptiei, la ea acasa (ca doar ei au perfectionat-o cateva sute de ani) .
US-Turkey crisis averted over corruption probe – Al-Monitor: the …
http://www.al-monitor.com/…/united-states-losing-pat…Traducerea acestei pagini
24 dec. 2013 – Erdogan has trotted out his usual accusations when he finds himself in a … is behind them, Erdogan blasted at the American ambassador over …
Domule Naumescu aveti perfecta drepate cand faceti paralelisme in lumea bizantina.
Pe mine nu similitudinea pe care o vedeti cu evenimentele din 2012 de la noi din tara ma uimeste ci faptul ca nu amintiti deloc ca vointa populara din Romania in acea vara a fost profund viciata, rezultatul fiind de fapt dorinta expresa a catorva, destul de intelepti sa scoata jarul cu mainele altora.Parera mea.
Lumea bizantina este departe, în timp, si adjectivul „bizantin” nu este cel mai potrivit pentru a caracteriza o anumita situatie din zona fostui Imperiu Otoman. Statele succesoare ale acesatuia sînt înca marcate de tendinta spre „sultanism”. Sultanismul este un regim politic in care administratia si puterea militara actioneaza ca simple instrumente ale sefului de stat (Max Weber). De aceea, cred ca termenul “otomanism” este mai potrivit decît “bizantinism”.
Pe de alta parte, termenul «balcanism » este consacrat, din ratiuni geografice, ca un atribut al statelor europene formate prin descompunerea Imperiului Otoman. Daca ar fi sa gasim un termen alternativ, justificat prin considerente politice, atunci „otomanism” ar fi, cred » mult mai potrivit decît „balcanism”.
Cenusa imperiului este înca fierbinte !
Wow! Prima oară când citesc așa ceva pe Contributors: „sună la fel de caraghios şi de ipocrit ca „lovitura de stat parlamentară”, conceptul invers din România anului 2012, prin care se asmutea Occidentul împotriva unei voinţe populare majoritare, dincolo de orice dubii.” Cum de a scăpat cenzurii?
Apropos… nu vă e frică de a fi etichetat că vă hrăniți de la Antena 3 ?…
Toată stima!
Erdogan are in spate majoritatea turcilor si asta se va vedea in martie la alegerile locale. Asta e democratia, chit ca ea nu convine uneori prin rezultatele alegerilor „globalizarii” de binecunoscutul tip. Cu egiptenii le-a mers, armata ucide la greu opozantii, ca vinerea trecuta, dar si acolo majoritatea populatiei isi va impune vointa pana la urma. Nu poti guverna stand pe baionete, vorba lui Napoleon, asa cum viseaza cei care conduc azi USA pentru tarile musulmane.
Domnule Naumescu dupa cum a spus si doamna Merkel multiculturalismul a dat gresi. Lumean inconjuratoare a europei este diferita si nu se va integra in sistemul de valori occidemtal. In Turcia s-au bagat bani multi occidentali si tot nu s-a obtinut rezultatul scontat.Inafara de citeva puncte dezvoltate Anatoloa este saraca si corupta.
„Sfarsitul erei Erdogan”?Nu stiu…se pare insa ca dvs detineti informatii clare in acest sens,sau talente divinatorii,care va permit sa exprimati asta fara dubiu!
„Lovitura de stat”,leitmotiv al spatiului bizantin,deoarece vi se pare ca este invocata ca pretext pentru ca unii sa se mentine la putere,contra „vointei populare covarsitoare”?
Iar nu stiu pe ce va bazati cand faceti aceasta afirmatie,se pare deci ca n-am trait aceleasi evenimente in ultimul timp… ;)
Cred ca atunci cand analizam popoare,oameni de culturi asemanatoare si,paradoxal,atat de diferite,ca cei care traiesc AZI in ceea ce dvs numiti „spatiu bizantin”,ar fi intelept sa ne abtinem de la generalizari si alte amalgame…
Mi se pare chiar o lipsa de respect fata de identitatile nationale individuale,tratarea lor „la gramada”…Nu e nici constructiv ,nici edificator si nici demn de o adevarata analiza politica!
Romanii nu sunt turci,nici bulgari,nici greci,si reciproc,romanii sunt „doar” romani,!
Evenimentele din vara 2012 in Ro au fost specifice strict situatiei locale si conjuncturale,fara nicio similitudine cu cele din 2013 in Turcia,care si ele sunt,cu strictete,proprii acestei natii!!!
Daca totusi,faptul ca oamenii se revolta mai peste tot in lumea asta,va incita la generalizari,ori nu cedati tentatiei si va rezumati la ce cunoasteti bine,ori o faceti cu profesionalism,si atunci vorbiti si despre tailandezi,de ex,ale caror revendicari actuale chiar ca par mai apropiate de ale turcilor…
O ultima remarca:atunci cand va exprimati dezaprobarea cu privire la refuzul UE de a integra momentan ;) Turcia,in ciuda importantei sale „COLOSALE”(?) in relatiile internationale actuale,uitati sa specificati ca aceasta ESTE DOAR PAREREA DVS,multumesc pentru eventuala rectificare!
Un nou an fericit!
Domnule Naumescu,
va rog sa-mi raspundeti la intrebarea: cine „asmutea Occidentul impotriva vointei populare”?
Monica Macovei care denunta atacurile impotriva justitiei si statului de drept sau Crin Antonescu in cardasie cu Viorel Ponta care voiau sa supuna justitia?
Va multumesc pentru un eventual raspuns (de care nu va cred in stare)
Ioan V.
O parabola?Mai incet cu pianul pe scari,d-le Naumescu.
E grobiana aceasta asa zis parabola,asa cum grobiana este si incercarea d-voastra permanenta de a alatura derapajele lui Erdogan evenimentelor politice din Romania.Turcia aluneca incet dar sigur intr-un periculos islamism fundamentalist,politica lui Erdogan frizand tot mai mult isteria proprie celor pentru care convietuirea pasnica cu religii altele decat islamismul este de neconceput.Si inca odata,abtineti-va de la a considera occidentalii ca o turma de neaveniti tinuti de zgarda de Basescu si acolitii sai.Oricat de nedemocratica a fost politica lui Basescu,,el nu a putut egala prostia etalata de cei care va stipendiaza si care inca isi mai inchipuie ca ,la adapostul votului popular isi pot permite orice pentru a ii face de neatins pe ei si acolitii lor…Diderenta fundamentala intre Basescu si Ponta/Antonescu este ca Basescu este un golan bine intenrionat in timp ce celalti doi raman niste simpli golani.(ca sa il parafrazez pe D-l PLesu,care s-a confruntat cu grobianismul unui Basescu pe vremea cand „sirena”Udrea facea legea la Cotroceni si care stie despre ce vorbeste atunci cand scrie despre golanii care conduc Romania…)…,
Mai incet in sus? Sau in jos?
In cazul dvs., mai incet la stanga (extrema)? Sau la dreapta (tot extrema).
Daca ati sti unde se duc fondurile rezultate din accizele pe bauturi, blanuri, cilindree, aur, argint, platina, diamante, rubine, benzine, motorine, tigari, bauturi …, … etc., ar fi OK . As zice, uite dle. un om care stie. Si asta in contextul in care balanta nu a inclinat atat de abrupt, catre necesitati.
Si totusi … se cer bani, se colecteaza bani, … se distribuie bani …
Unde? Ar fi bine sa stim de ce partea a V-a din Monitorul Oficial nu este publica. De ce nu este publica? Intrebati-i (la raport) pe dnii. Maior si pe dl. de la SIE, sau macar sa va comunice care este fondul de salarii sau nivelul „fondurilor speciale”, cu care este rasplatita vorbaria (limbutenia) unor persoane.
Lumea se pregateste in aceasta zona de pace, sau de razboi. Ca sa le faci pe amandoua, iti trebuie informatii, oameni si in al doilea caz si ustensile. TOATE COSTA , si te felicit ca participi activ la toate acestea prin plata de taxe, impozite si accize.
Individul acela din Guvern (membru al nu stiu carui Grup economic … ) care a spus ca e bine daca cineva stie ca banii se duc la autostrazi – el nestiind acest lucru, a fost un baiat finut.
Cu alte cuvinte, Turcia va alunca pe panta ce si-o va alege. Si ma indoiesc ca turcii au nivel de discernamant foarte ridicat. Cu siguranta ca vor alege ceea ce le va fi mai comod, mai usor. Care in totdeauna s-a dovedit a fi si foarte prost .
Avand in vedere generalizarea coruptiei (bine indicata de cineva de mai sus), exista si varianta optiunii vestice; dar tot corupti vor fi si aceia. Asa ii dorim noi in UE? Asa vor ei sa intre in UE? Nu crezi ca sunt destui Nastase, Berlusconi, greci corupti si corupatori, nemti ce isi ascund banii prin Elvetii, Austrii si Liechtensteinuri ?
Ce isi aleg, sa fie primit. Ca doar nu crezi ca iti vor da si dumitale niste bani daca ajung in UE !?
Ca tot vorbim de Bizant:
„sună la fel de caraghios şi de ipocrit ca „lovitura de stat parlamentară”, conceptul invers din România anului 2012, prin care se asmutea Occidentul împotriva unei voinţe populare majoritare, dincolo de orice dubii.”
Nu am putut citi dincolo de aceasta fraza, sorry…
N-ar fi mai de interes să lăsaţi, un pic, Turcia şi să scrieţi un articol detaliat despre, vă citez, „asmutirea Occidentului împotriva unei voinţe populare majoritare, dincolo de orice dubii”?
Subscriu la cererea dvs. Mai ales că ”asmuțirea Occidentului” începe să semene a ”înfierare proletară”, despre care unii dintre noi credeau că nu face parte din retorica de pe Contributors.
De obicei citesc cu interes (moderat) analizele d-lui Naumescu, dar chestia cu „asmutirea Occidentului impotriva unei vointe populare majoritare din acest articol” ma face sa-mi reconsider pozitia. Precum sugera un comentariu precedent, acest fel de soparle s-ar simti mai acasa la A3.
La rece dle Naumescu.
Contrar dumneavoastra in opinia mea,diabolizarea Occidentului( in 2012 de catre Ponta Crin Antonescu practicata in forma soft, nu ne dicteaza nimeni cum sa ne comportam, chiar daca ne-am comportat ca si derbedei politici incalcand orice cutuma europeeana si civilizata occidentala, de la nominalizarea unui prim-ministru acuzat de plagiat la folosirea problemei minoritatilor nationale pentru a castiga voturi) si cea practicata de Erdogan -serviciile secrete occidentale-acum au similaritati suprinzatoare.
Se incearca legimitizarea pe plan intern politic a unor partide si aliante politice corupte printr-un mecanism sociologic simplu, noi*identitate nationala* care vrem binele economic al tarii vs straini care vor sa-si impuna propriile legi*si corporatii- la noi acasa*.
O tema politica care a functionat recurent pe spatiul carpato-pontic-dunarean.
Da , nu este o lovitura de stat, este un stat corupt care da lovituri repetate notiunii de democratie.
Ceea ce se impune, crearea unui nou concept sociologic de definire a statului, schimbarea polului actual axat restrictiv pe religie si armata spre un pol in care libertatile economice si democratice individuale primeaza iar societatea e deschisa tuturor energiilor.
Romania militar oricat de nationalisti si indrazneti ar fi actualii guvernanti- a caror sursa de putere venea si de la tipi nostaligici ca si Dogaru- nu e si nu va fi capabila sa autosustina un conflict cu puteri mai mari, exceptand doar cazul cand doctrina va deveni una spartana si Romania nu poate supravietui pe termen lung in termeni de societate religioasa- in care B.O.R e regulator de cicluri electorale.
Nu e nici o mirare ca marea sursa de cosmaruri a politicienilor actuali e pierderea controlului.
Domnul Naum(escu) se reorienteaza. Semneaza si el, ce-i drept, cu oarecare intarziere, scrisoarea „intelectualilor” USL catre Comisia Europeana, alaturi de colegii sai Marga, Pecican, Ioan Aurel Pop, Gyemant.
Cred ca si politolog informat urmariti pe Ian Bremmers. Dupa comentariul postat anterior, am dat peste evaluarea grupului sau privat, Eurasiagroup
http://www.eurasiagroup.net/pages/top-risks-2014 referitoare la Turcia.
„Important economic, security, and social risks will intensify and converge in Turkey in 2014, promoting greater volatility for business and markets. We’ve already included Turkey among our diverging markets because of the risks surrounding the upcoming electoral cycle.
But among emerging markets, stability in Turkey is especially vulnerable from a range of directions. In particular, Turkey is facing serious spillover effects from the ongoing civil war in Syria and a reemergence of the Kurdish insurgency; and Erdogan’s increasingly emotional and aggressive behavior threatens to further unhinge market and investor confidence.
In the aftermath of the Gezi Park protests last year, Erdogan refocused on mobilizing his political base and has stepped back from his earlier forward-leaning outreach to the Kurds, pushing the peace process with the Kurdistan Workers’ Party (PKK) toward collapse. There is a very high chance that the PKK cease-fire will break down after March’s local elections. If so, sustained guerrilla activity will resume over the summer.
In addition, Turkey, like Iraq, is increasingly vulnerable to a spillover of violence from Syria, in particular to potential Al Qaeda–linked attacks in border towns as Turkey continues to wind down its support for militant Sunni groups as they come under heavier extremist domination. More broadly, the intensification of sectarian identities in the region is entering Turkey’s politics. There are already mounting sectarian tensions between Sunni and Alevi populations, and Erdogan will work to shore up his nationalist/conservative base on the eve of elections, further deepening societal divisions.
Amid this setting, the risk from Erdogan’s increasingly polarizing populist rhetoric has worsened. Under pressure, he will be inclined to become aggressive, attacking foreign businesses and raising foreign conspiracy theories against the West and Israel. The coming battle over the chairmanship of the ruling Justice and Development Party (AKP) in September will only intensify this trend, as Erdogan is likely to try to block President Abdullah Gul from taking on party leadership. While Erdogan and the AKP are set to win the upcoming elections, intensifying fights within the party will be the real political story to watch, and the business and policy environment will become even more unpredictable. Against a challenging economic backdrop of a large current account deficit, poor-quality financing, and the private sector’s large net foreign exchange position, Turkey will be particularly vulnerable to political and policy uncertainty this year.”
Discutam pana acum in termeni geopolitici in care contextul si analiza se poarta in termeni geografici si politici legati de impactul deciziilor umane in structuri institutionale clasice.
In termeni absoluti, exista la ora actuala mai multe riscuri si incertitudini care pot afecta climatul geopolitic si evolutia organizarilor de tip statal. Riscuri care depasesc notiunea de social, barierele agreate ONU si cele identitare(limba religie natiune).
Riscurile majore, in opinia mea ar fi reprezentate catastrofele la scara geografica larga.
Eventuale furtuni solare de clasa X , impactul probabil cu asteroizi, pandemiile, cutremurele plus activitatea vulcanica. Plus, incalzirea climatului.
Doar
Fenomene necontrolabile de catre umanitate.
Pentru asemenea riscuri, nici un guvern nu e pregatit corespunzator, nivelul de organizare si raspuns e unul rudimentar.
O furtuna solara de magnitudine X *-exemplul de azi si impactul respectiv aici http://www.swpc.noaa.gov/rt_plots/pro_3d.html ar putea complet paraliza activitatea economica (caderea infrastructurii legata de electricitate- dependenta totala) dar mai mult ar aduce societatile in haos.
Ori de capacitatea de a reface infrastructurile tehnologice la un nivel actual e redusa, in urma unor asemenea fenomene.
Insa guvernele si cei care au acces la centre moderne de predictie, informatie actualizata si tehnologie actuala -prepreparedness-plans vor avea intotdeauna un plus.
Societatile construite in jurul ideii de educatie si stiinta tehnologica de asemeni.
Raspunsul unor societati construite in jurul unei idei de planificare si organizare*bugete corespunzatoare educatiei , cercetarii si inovatiei* evident va fi mai adaptat, va fi unul de avertizare si supravietuire*de la sisteme de informare in masa la solutii imediate de logistica si gestiune umana*
Chiar daca imi displace sa exprim, refugierea intre zidurile bisericii locale in cazul unor asemenea evenimente nu va ajuta la mare lucru.
De aceea e in opinia mea, e indispensabil ca divortul intre Stat si Religie*ca si consumatoare de resurse bugetare* trebuie sa fie unul complet.
Felicitari pentru curajul de a puncta inspirat si corect similitudinile dintre „lovitura de stat” din Romania in vara anului 2012 si cea evocata de Erdogan, intr-un material prezent pe contributors.ro, recunoscuta platforma filobasesciana. Contextualizarea bizantina creaza un argument istoric si socio-cultural – politic consistent. Veti avea insa de infruntat isteria legiunii encomiastilor tismaneano-macoveizanti, fiind raportat, inevitabil, si la A3 (Gyuri S. vegheaza si ordona!). In alta ordine de idei, dar totusi on-topic, cred ca un discret factor favorizant al turbulentelor politice din Tr. l-a constituit si sugerarea optiunii orientarii spre Uniunea Euroasiatica sau OCS. Chiar daca aceasta „optiune” a fost exprimata ca o eventualitate indepartata, Tr. fiind un solid suport al NATO, cu elite pro-occidentale, probabil ca Poporul Ales si Cei Exceptionali (!) au reactionat preventiv, urmand probabil ca o noua rocada civil>militar sa se consume curand. Nu este exclusa, in mod absolut, nici o egiptianizare a Tr., ceea ce ar fi, evident, un mega-dezastru regional. Sa speram ca totul va fi bine!
Domnule Naumescu, daca aveti ceva respect pentru profesiunea pe care o practicati, ar fi bine sa scrieti despre teme pe care le cunoasteti dincolo de frunzarirea unor stiri. Situatia din Turcia are cu totul alte particularitati pe care este clar ca nu le cunoasteti, nu numai de la fata locului, dar nici macar din literatura de specialitate.
As puncta numai doua afirmatii hazardate ale autorului, fara prea mare legatura cu Turcia. Prima este, desigur, catalogarea reactiei civice (atata cata a fost…) la uzurparea USL din vara 2012 ca fiind „caraghioasa si ipocrita”, „asmutire a Occidentului impotriva unei voinţe populare majoritare, dincolo de orice dubii”… E surprinzator de la un profesor de stiinte politice sa nu stie diferenta intre legalitate institutionala si abuzul a doua puteri ale statului (Parlament si Guvern) impotriva institutiei Presedintelui. Suspendarea a fost viciata de la bun inceput, nefiind motive constituionale pentru aceasta procedura, fapt confirmat de avizul Curtii Constitutionale (dat fortat in 24 de ore, in treacat fie spus). Nu vointa populara, ci vointa unei clase politice abuzive a dus la suspendarea Presedintelui si la organizarea unui referendum inutil si grotesc. Sunt lucruri atat de bine cunoscute de toata lumea, incat a le rastalmaci acum este cel putin contrariant…
A doua afirmatie care ma contrariaza, prin generalitate, este cea privind spatiul rasaritean:
„Este, totodată, o tară profundă, moştenită din generaţie în generaţie, a culturii politice orientale (de ieri şi de azi), într-un spaţiu al lăcomiei şi cinismului unde sultanii, voievozii şi ţarii nu se lăsau uşor duşi de pe tron, poate tocmai pentru că ştiau atât de bine ce înseamnă atât privilegiile personale şi familiale, cât şi riscurile pierderii puterii în ţările lor. În tradiţia orientală, liderii naţionali şi locali ajung mai repede sau mai târziu ciocoi, de tip vechi sau nou, pentru a-l parafraza pe Nicolae Filimon, indiferent cât de nobile vor fi fost intenţiile începutului.”
Sa fie aceasta numai o tara a politicii orientale?! Oare regii Frantei sau Angliei se lasau atat de usor inlaturati de la tron? Ca sa nu mai vorbim de intrigile, crimele si razboaiele purtate pentru a ajunge pe acel tron… De ce sa preluam necritic o inclinatie constanta a istoriografiei occidentale, de a considera mereu spatiul bizantin ca fiind mai inapoiat si mai necivilizat decat Occidentul?! Sa nu uitam, totusi, ca Imperiul Bizantin a fost timp de 1000 de ani continuatorul vechiului si marelui Imperiu Roman, iar popoarele care i-au preluat stafeta (inclusiv cel roman) au purtat mereu cu onoare aceasta mostenire. Impresia mea este ca autorul se lasa prea usor influentat de o prejudecata occidentala, nascuta dupa Marea Schisma si dupa cruciade, ca Orientul e mai degraba suspect…. Iar „parafraza” lui Nicolae Filimon chiar nu are legatura cu ideile sustinute in articol.
Eu nu inteleg cum de evenimentele din Romania din 2012 pot fi descrise prin termenii „în spaţiul bizantin, liderii acceptă cu greu sau deloc plecarea de la putere, respectiv ideea de a se bucura de o pensionare liniştită, idee atât de firească în democraţiile occidentale, unde am văzut recent că până şi regii abdică (nu mai vorbim de preşedinţi şi premieri)”.
Pe logica asta, ar fi legitim si ca orice presedinte american sa fie destituit de indata ce, in urma a midterm elections de exemplu, pierde majoritatea in Congres. Notiunea de coabitare si-ar pierde orice sens in cazul in care o majoritate parlamentara nou formata ar putea destitui un presedinte ostil inainte de terminarea mandatului lui.
Or, forta Americii (si a democratiilor occidentale in general) vine intr-o mare masura si din stabilitatea institutionala.
Asa incit comparatia dintre Romania si Turcia mi se pare complet deplasata.