Lidia Bărbulescu este o clientă veche a acestui blog. Dna cu pricina se mișcă prin sferele cele mai înalte ale justiției din țara asta, și se poate spune că reprezintă o imagine a liderilor acestei puteri a statului nostru. O imagine fidelă și deplorabilă a unei Justiții arogante, corupte și iresponsabile. Dna Bărbulescu este judecător la Înalta Curte, de acolo a fost aleasă în Consiliul Superior al Magistraturii, iar acolo a ajuns președinte. Sfidând conflictul de interese, dna Bărbulescu a continuat să activeze în cadrul Înaltei Curți; și tot dintr-un evident conflict de interese Consiliul din care făcea parte a propus-o la conducerea ÎCCJ – numirea a fost blocată de opoziția președintelui statului. Apoi, sfidând legea, dna Bărbulescu a candidat la un al doilea mandat la CSM. Și aici a avut un eșec, însă, din păcate, nici de data asta opoziția n-a fost din partea colegilor din cadrul puterii judecătorești, care au reales-o în Consiliu; Curtea Constituțională a fost cea care i-a invalidat mandatul.
Iar șirul sfidării continuă: după lege, bun-simț și principii de integritate, dna Bărbulescu își sfidează acum direct colegii. A fost citată ca martor în procesul Voicu; chiar și înalții magistrați – de fapt, mai ales ei! – trebuie să se supună legii acestei țări. Chiar și înalții magistrați – de fapt, mai ales ei! – trebuie să ajute instanțele să stabilească adevărul și să aplice legea nu doar de pe băncile completului de judecată, ci și din cea a martorilor. Vorbim aici de datorie profesională fundamentală, înainte de a vorbi de o obligație legală. Oricum, niciuna nu pare să conteze. Dna Bărbulescu refuză de 6 luni să depună mărturie, prima oară a fost citată la termenul al 14-lea, ieri a fost cel cu numărul 22 și dna judecător a absentat din nou. Unul din avocați a prezentat în instanță și motivul: ”Doamna Barbulescu a transmis o adresa in care mentioneaza ca nu doreste sa faca o declaratie in fata instantei. A mai spus ca nu are nimic de adaugat fata de ce a spus in faza de urmarire penala.”
”Nu dorește” (!) În ciuda acestui refuz fără echivoc, instanța a decis să o citeze pentru următorul termen. Probabil speră ca dorințele dnei Bărbulescu să se modifice între timp. Poate că judecătorii ar trebui să încerce și s-o îmbuneze cu o invitație specială, parfumată, niște flori, poate și o mică atenție, și, cine știe, poate le face în final hatârul și depune mărturie. Știu, ironia e trasă de păr, dar – la fel ca în atâtea alte cazuri – situația e într-atât de ridicolă încât mi-e extrem de greu să o ridiculizez și mai mult.
Scriam în articolele trecute că e păcat că nu există în sistemul legal român un bun echivalent al conceptului anglo-saxon de ”contempt of court”, de sfidare a justiției. O posibilitate ca judecătorii să sancționeze rapid și eficient pe cei care își bat joc de procesul de justiție. Mă tem acum că n-ar ajunge: chiar dacă am avea instrumentul, nu ar avea cine să-l aplice. De aici și pluralul din titlu: este vorba de un singur membru al ÎCCJ care-și sfidează colegii, dar este vina acestor colegi, judecătorii dosarului Voicu, faptul că această sfidare are succes și ajunge să fie o bătaie de joc la adresa întregii justiții. Poate că legea noastră nu le permite judecătorilor să sancționeze direct, inclusiv cu închisoare, un justițiabil care-și bate joc de ei; dar nici chiar legea noastră nu permite o asemenea bătaie de joc. De fapt, din contră! Nu cu rugăminți și invitații parfumate trebuie servită dna Bărbulescu, ci cu un mandat de aducere. Așa spune legea, și legea e singura căreia ar trebui să i se supună judecătorii. Dacă cumva completul de judecată în cazul Voicu a uitat asta, poate ar trebui să își caute de lucru în alte domenii…
Imi pare rau ca trebuie sa iti spun asta, dar sa stii ca primenirea asta se face tare incet si mai ales pe cale biologica.
Asa ca inarmeaza-te cu muuulta rabdare. Probabil ca urmatorul va fi putin mai bun, urmatorul cu inca putin samd. Eu cred ca numai in SUA , Australia, Noua Zeeland a fost un fel de tabula rasa si s-a pornit cu dreptul. In batrana Europa, progresul s-a facut cu viteza melcului.
In ceea ce priveste fiinta in discutie si inca cateva (Mona Pivniceru, Predescu…) te asigur ca ar putea fi subiectul oricarui cosmar. Brrrr!
„Doamna” mai sus mentionata trebuie sa stie ca exista si posibilitatea unui mandat de aducere. Asa ca`n filme : catuse , politisti …. Oare o prinde bine putin fier la tenul Dumneaei ?
Chiar daca nu avem institutia „sfidarii a justiției” totusi judecatorii de la Inalta din dosarul Voicu pot sa ia masuri. La o zi distanta am asistat la procesul lui Nastase unde un martor nu s-a prezentat pentru a doua oara. Instanta a decis sa fie amendat cu 500 de lei.
La madam B. nici nu s-a pus problema unei amenzi. Ar fi greu de crezut ca un judecator de la ICCJ o va amenda sau va impune un mandat de aducere. Sigur ca mandatul de aducere s-ar putea aplica pe loc pentru madam B. E in aceeasi cladire, politistii sunt la parter asa ca procedura s-ar putea realiza fara prea mare efort.
Ma bucur ca nu sunt singurul care a fost „miscat” de acesta dovada Suprema :) de aroganta.
:) Sunteti tare multi, dar disipati, fiecare pe „parcela” lui. De aia isi si permit sa sfideze.
http://theophylepoliteia.wordpress.com/2011/10/06/constitutia-poporului-%C2%AB-suveran-%C2%BB-si-republica-judecatorilor-vii/
Cit despre „calea biologica”, e hilar: se pregateste lotul Danilet, Dumbrava si citi vor mai fi. Nu e scapare!
Eu am o banuiala legata de un alt motiv pentru care madama cu pricina nu a dat curs invitatiei, a contat pe faptul ca „coledzi” sai vor mai bloca judecarea procesul inca 2-3 ani jucand alba-neagra cu ea, timpul necesar scurgerii termenului de prescriptie al faptelor incriminate. Nu poate, fatis si public „chbitza” pentru prietenul Voicu, dar ii poate da o mana de ajutor, deh … o mana pe alta se spala.
Astfel de situatii pun sub semnul intrebarii existenta insasi a statului de drept in Romania si chiar a democratiei despre care se face atata caz.Aceasta muiere trebuie luata pe sus si dusa in fata procurorilor,dara daca Basescu da un ordin in acest sens,imediat sar ca arsi vasnicii aparatori ai democratiei.De aceea se intampla asfele de sfidari batjocoritoare din partea unor oameni ajunsi la cel mai inalt nivel de nesimtire umana si sociala,care sfideaza un popor intreg supus, caruia i se aplica drastic toate legile tarii de catre „judecatori” precum cea de fata. Sa-i fie rusine acestei paiate justitiare care sfideaza bunul simt prin comportamentul ei incalificabil.
e incalificabil ce face justitia in ziua de azi, sub pretextul separarii puterilor si a independentei!
de ce nu o iau cu mascatii de acasa sa o duca la tribunal? nesimtita platita din banii nostri
pacat ca pana si oamenii de buna credinta isi pierd ratiunea si se lasa asmutiti at at de usor.e normal pana la urma intr.un mediu atat de imbecil. am luat.o razna cu totii,o sa ajungem sa uram copiii si parintii…pt ca ne.am ,,imbecilizat,,. Dar poate ca masinaria asta de ura va crapa intr.o zi si ne vom trezi din betia asta nenorocita.pacat ca inteligenta se topeste in nebunia asta care nu se mai sfar seste parca, am ajuns sa huiduim oameni pe care nu.i cunoastem.
Exista totus in actuala constitutie gaunoasa o prevedere care trebuie sa pretindem sa fie respectata: nimeni nu e mai presus de lege. Nici aceasta d-na Barbulescu. Si n-ar strica sa inceapa aceasta aplicare chiar cu d-sa. O zi buna !
[…] Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro […]