Memoriei lui Martin Malia
Pentru autenticii, respectabilii intelectuali progresişti, “Războiul Rece” este, înainte de toate, un moment istoric în care imperialismul american îşi atinge punctul culminant. Naşterea tensiunilor de după 1947 este efectul provocărilor Statelor Unite. Agresivitatea Vestului, în Europa, ca şi aiurea, este factorul responsabil pentru antrenarea unei puteri dedicate păcii, cum este URSS, în confruntarea menită să îi apere cuceririle revoluţionare. Pentru adevăraţii progresişti, comunismul generic, spre a relua terminologia lui Martin Malia, este o formulă întemeiată pe umanism şi egalitate.
Crimele sale, (tratate cu detaşarea şi cu îngăduinţa cuvenită unui experiment fondat pe cele mai bune intenţii,) nu anulează, în nici un moment, generozitatea idealurilor de la care se revendică noua orânduire. Efectele sale , pe termen mediu şi lung, iar aici şcoala revizionistă americană este esenţială prin eforturile sale, au vizat organizarea unei societăţi a mobilităţii sociale şi a şanselor de dezvoltare individuală. Leninismul a fost, în cele din urmă, o variantă de modernizare accelerată. Stalinismul a oferit URSS şansa de a ieşi din purgatoriul subdezvoltării, creând, prin terapia sa prometeică, o nouă naţiune sovietică.
Privită prin această lentilă a “ obiectivităţii” progresiste, “totalitarismul” este un instrument intelectual lipsit de relevanţă, o relicvă a monomaniei ideologice. Insistenţa pe primatul Partidului, evocarea, obsesivă, a terorii la care recurg regimurile leniniste, sunt, toate,sechele ce trebuie abandonate. Leninismul, în succesivele sale variante geografice, apare ca un agent al progresului: tăgăduirea acestei ipoteze fondatoare este un semn de reacţionarism impenitent şi, pe cale de consecinţă, un gest suspect intelectual.
Totalitarism şi zel misionar
Şi totuşi, “Războiul Rece” a avut loc, iar înfruntarea de decenii este continuarea, de pe alt versant, a asaltului pe care tiraniile veacului XX l-au dus împotriva democraţiei liberale. Înfrângerea nazismului este dublată de întărirea, colosală, a principalului său competitor totalitar. După manipularea sentimentului anti-fascist, în anii de “Front Popular”, URSS invocă efortul din Al Doilea Război Mondial spre a se descrie pe sine drept unica citadelă a păcii, dedicată apărăriii umanităţii ameninţate de atâţătorii la război.Despre episodul alianţei cu naziştii de la 1939, episod care face din URSS complice la agresiunea germană, doar tăcere – convengenţa dintre cei doi tirani este un moment delicat, care trebuie tratat ca atare.
Şi totuşi, “Războiul Rece” a avut loc, iar miza sa a fost apărarea, împotriva URSS şi a lagărului socialist, a unui tip de societate fondat pe pluralism şi pe proprietatea privată. URSS nu a fost, niciodată, un stat ca oricare altul, iar societatea pe care a generat-o comunismul generic, indiferent de contextul geografic, nu a fost o societate oarecare, asemănătoare cu societăţile occidentale. Ceea ce lectura progresistă a ignorat, deliberat, este existenţa acelui nucleu special, unic şi irepetabil, a acelui nucleu pe care îl putem descrie prin “totalitarism”. Departe de a fi irelevant sau demodat intelectual, “ totalitarismul” surprinde esenţa unor regimuri a căror vocaţie primordială nu este administrarea societăţii în mod autocratic, ci revoluţionarea lor, prin intermediul dominaţiei unui partid investit cu rolul de a interpreta istoria şi a ghida naţiunile pe drumul progresului.
Căci URSS şi statele socialiste, în ansamblul lor, sunt structuri modelate de o ambiţie cosmogonică, inseparabilă de centralitatea ideilor la nivelul genezei şi dezvoltării lor. “Războiul Rece” este epoca pe fundalul căreia se plasează această tentativă de hegemonie globală, motivată de zelul misionar al comunismului. Regimurile leniniste sunt, toate, ideocraţii care invocă, în sprijinul acţiunilor lor, interne şi internaţionale, raţiunea istorică. În acord cu propria lor teologie seculară, ele sunt un capăt de drum, ele sunt apogeul progresului, ele sunt investite cu misiunea de a elibera întreaga umanitate din cătuşele sclaviei. Toate aceste ipoteze nu sunt un simplu artificiu retoric, ci temelia edificiului lor.
Luarea în serios a acestei pretenţii ideologice este luarea în serios a vocaţiei lor istorice. Partidele leniniste au ca unică legitimitate a existenţei lor schimbarea universului în care se situează. Chiar şi în epocile de aparentă destindere, internă sau externă, ordinea leninistă din URSS nu renunţă la afirmarea superiorităţii socialismului şi a credinţei în victoria finală. Tiradele lui Hruşciov sunt expresia leninismului originar. Regimul sovietic nu este oricare alt regim: el este cel care pregăteşte sfârşitul istoriei şi lucrează pentru apropierea comunismului.
“Războiul Rece” este cu mult mai mult decât o simplă rivalitate geopolitică. Vitalitatea lagărului socialist este alimentată de această necesitate, dublă, a expansiunii şi a convertirii. Coexistenţa paşnică este un moment ce nu anulează imperativul subminării Occidentului. “ Destinderea” este intervalul în care agresivitatea sovietică în Lumea a Treia este la apogeu. Prin intermediul Cubei, URSS lansează un efort fără precedent de colonizare ideologică în Cornul Africii şi în zona lusofonă a continentului. Comunitatea naţiunilor iubitoare de pace se cere extinsă, cu fiecare ocazie pe care o oferă noile circumstanţe.
Partidul
Intensitatea şi durata “Războiului Rece” sunt inseparabile de vitalitatea şi de longevitatea instituţiei care se află în centrul regimurilor leniniste- Partidul. Unicitatea regimurilor născute după 1917/ 1945 este dată de unicitatea Partidului însuşi. Mecanismul totalitar este imaginea primatului său. Economia, societatea, cultura, toate acestea nu au existenţă separată sau autonomă în raport de Partid. Relaxarea sau abandonarea terorii sunt decizii care îi aparţin. Concesiile de conjunctură sunt urmate de îngheţuri ideologice.Pierderea monopolului de către Partid semnalează sfârşitul leninismului- comunismul nu poate fi reformat, el poate fi doar înlăturat în totalitate.
Centralitatea Partidului domină întreg procesul de constituire al statelor şi al naţiunilor în leninism. “ Modernizarea” elogiată de progresişti este, invariabil, una deviantă, supusă comandamentelor partinice, prin intermediul planificării. Primatul ideologicului asupra economicului ,afirmat în leninism, se cere acceptat ca atare. Industrializarea sau colectivizarea stalinistă sunt, înainte de toate, acte politice destinate să revoluţioneze societatea. Iată un adevăr pe care este necesar să îl reafirmăm, obsesiv. “Războiul Rece”,cu uriaşa sa mobilizare a URSS, este continuarea acestui efort prometeic pe care Partidul îl iniţiază. În cazul leninist, modernizarea nu vizează consolidarea spaţiilor de autonomie individuală, ci creşterea gradului de control şi de mobilizare deţinut de partidul- stat.
“Războiul Rece” a fost, din unghiul lagărului socialist, un efort al Partidelor. Regimurile modelate de comunismul generic au avut în Partidele lor instrumente de comandă, de mobilizare şi de planificare. Istoria urma să meargă în sensul indicat de întemeietori. Spre victoria socialismului şi spre ruina, legică, a capitalismului.
“Războiul Rece” a avut loc, iar asaltul împotriva libertăţiii, pluralismului şi al proprietăţiii private a fost unul formidabil prin tenacitatea sa. Moştenirea leninismului este această modernitate deviantă şi malformată,sinteză de subdezvoltare şi de gigantism orb. Ruinele lumii de ieri sunt decorul lumii noastre de astăzi.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Citind articolele din presa noastra, inclusiv Contributors, preponderent as zice cele din Adevarul si preluarile din Deutsche Welle am o senzatie acuta de Ziua a Cartitei suprapusa peste Goodbye Lenin. Deci un fel de comedie repetata ad nauseam despre scenarism. Oamenii bolnavi de scenarita isi trateaza pacientii cu pilule de seara, de dimineata …
„statele socialiste, în ansamblul lor, sunt structuri modelate de o ambiţie cosmogonică, inseparabilă de centralitatea ideilor la nivelul genezei şi dezvoltării lor. ”
tineretea mi am trait o sub dreapta orinduire condusa de Cel mai iubit fiu al poporului romin.
atunci in 89, cind cel mai mare revolutionat al romaniei a condus revolutia intregului popor, imi ziceam ca ceausescu si comunisti apropiati mi au facut rau; ca doar citi comunisti nu cunosteam si care se inscrisesera in Marele Partid sa poata lupta din interior !?
am realizat apoi ,ca poporul romin este la originea nemultumirilor mele
traiasca si infloreasca scumpa noastra patrie si poporul romin ce lupta ptr dreptate si adevar
ma folosesc de ocazie sa intreb contributors, cum s ar simti daca ar afirma un adevar, neplacut ,dar ar fi cenzurat de autor !?( nu ma refer la acest autor !)
Dle Dusu,
Stiu ca nu te-ai referit la acest articol/autor.
Dar din momentul in care ai recunoscut ca esti cetatean roman, de etnie romana, eu care ram destul de suparat pe unele comentarii care din amuzante puteu deveni jignitoare, am acceptat sa te referi cat doresti la propria etnie, caci eu cred ca un copil poate chia si sa-si insulte familia dar nu poate sa insulte alta familie. Asa cred eu.
Dar poate ca cel/cei care te cenzureaza nu are/au aceiasi parere cu mine si nu accepta ca in comentariile compuse cu ocazia unui articol sa se intample asta.
Daca insa sunt cenzurate doar opinii exprimate neinsultator si eventual si argumentate, fara trimiteri spre etnicisme, atunci asa ceva este condamnabil. Nu stim si nu vreau sa cred ca un autor oarecare sau administratia platformei pocedeaza astfel dar stiu sigur ca si unul si celalalt au drept de initiativa intr-o asemenea masura, dar nu stiu cat de absolut este acest drept,, adica daca are puterea unui veto.Teoretic amandoi ar trebui sa aiba aceiasi putere.
Te intreb insa daca nu ai un blog sau un feis propriu sau amical unde sa publici ca fiind cenzurate aceste texte ? Desigur daca au vre-o importanta peste nivelul unor glumite . ;)
GEORGE KENNAN, ”Telegrama lungă” din 22 Februarie 1946, extrase:
Nebuna viziune asupra lumii a Kremlinului. Sentimentul de insecuritate.
La baza nevroticei concepţii despre lume a Kremlinului stă sentimentul rusesc, tradiţional şi instinctiv, de insecuritate. La origini, aceasta era insecuritatea unui popor paşnic de agricultori care încerca să trăiască într-o vastă câmpie expusă aflată în vecinătatea unor popoare nomadice feroce. Odată ce Rusia a intrat în contact cu Occidentul mai avansat din punct de vedere economic, acestei insecurităţi i s-a adăugat frica faţă de societăţile mai competente, mai puternice şi mai bine organizate. Dar acest tip de insecuritate i-a afectat mai degrabă pe conducătorii ruşi decât pe oameni, căci liderii ruşi au simţit că puterea lor e relativ arhaică în formă, fragilă şi artificială în baza sa psihologică şi că nu poate face faţă comparaţiei sau contactului cu sistemele politice din ţările occidentale.
Din acest motiv, ei s-au temut întotdeauna de penetrările străine, s-au temut de contactul direct dintre lumea occidentală şi cea proprie, s-au temut de ceea ce s-ar întâmpla dacă ruşii ar afla adevărul despre lumea din exterior sau dacă străini ar afla adevărul despre lumea din interior. Şi au învăţat să caute securitatea doar în lupta răbdătoare, dar fatală, pentru distrugerea totală a puterilor rivale, cu care nu au făcut niciodată vreun compromis.
Nu e o coincidenţă faptul că marxismul, care a mocnit ineficient timp de jumătate de secol în Europa Occidentală, a prins şi a înflorit pentru prima dată în Rusia. Doar în această lume care nu a cunoscut niciodată un vecin prietenos sau un echilibru tolerabil al puterilor separate, fie pe plan intern sau internaţional, putea prospera o doctrină care vede conflictele economice ale societăţii ca fiind imposibil de soluţionat pe cale paşnică. După instaurarea regimului bolşevist, dogma marxistă, devenită chiar şi mai agresivă şi intolerantă graţie interpretării lui Lenin, a devenit vehicolul perfect pentru un simţ al insecurităţii de care Bolşevicii, încă şi mai mai mult decât foştii lideri ruşi, erau afectaţi.
În această dogmă, cu scopurile sale de bază altruiste, ei au găsit justificarea pentru frica lor instinctivă faţă de lumea exterioară, pentru dictatura fără de care nu ştiau să conducă, pentru cruzimile pe care nu îndrâzneau să nu le producă, pentru sacrificiile pe care se simţeau obligaţi să le ceară. În numele marxismului, ei au sacrificat toate valorile etice în numele metodelor şi tacticilor lor. Astăzi, ei nu se pot despărţi de el. […] Fără el, ar sta în faţa istoriei cel mult ca ultimii dintr-o lungă succesiune de lideri ruşi cruzi şi risipitori care au forţat ţara, în mod necruţător, spre noi culmi ale puterii militare pentru a garanta securitatea externă a regimurilor lor slabe pe plan intern.
În numele Marxismului orice valoare etică din metodele şi tacticile lor a fost sacrificată. Astăzi nu se mai pot dispensa de el (Marxismul). Este frunza de smochin a respectabilităţii lor morale şi intelectuale. Fără ea, istoria i-ar cataloga, în cel mai fericit caz, doar drept ultimii dintr-o lungă succesiune de conducători ruşi cruzi şi risipitori care au împins nemilos ţara pe culmi ale puterii militare mereu mai înalte pentru a garanta securitatea externă regimului lor atît de slab în interior.
Există motive serioase să bănuim că acest guvern este, actualmente, o conspiraţie în interiorul unei conspiraţii; îmi este foarte greu să cred că Stalin însuşi are acces la o imagine obiectivă a lumii.
… UN APARAT DE O FLEXIBILITATE ŞI VERSATILITATE UIMITOARE, CONDUS DE PERSOANE A CĂROR EXPERIENŢĂ ŞI PRICEPERE ÎN METODELE SUBVERSIVE ESTE FĂRĂ PERECHE ÎN ISTORIE.
Sigur ca ” razboiul rece ” a avut loc si pe alocuri a fost ” fierbinte ” de tot . Sa nu uitam Grecia, Coreea, Indochina ( Cambodgia, Laos si in special Vietnamul ) si numeroasele razboaie civile criminale denumite pompos ” de eliberare ” ( China, Etiopia, Moxambic, Luanda, Congo ). Au fost si incercari ” democratice” de a lua puterea si a introduce comunismul ( Chile, imediat dupa razboi Italia ) . Caracteristica esentiala a intregii perioade, inclusiv al episoadelor ” fierbinti ” a fost agresivitatea comunismului si defensiva lumii libere, pe intreg globul. Lumea libera, nu a ridicatb armele decit atunci cind a fost provocata militar si s-a mentinut in pozitii defensive, desi minti luminate precum Mac Arthur in Asia, au prevazut aceasta agresivitate generala a comunsimului si au propus din timp masuri drastice , care ar fi scutit omenorea de multe suferinte. Dar, lumea libera era in deceniul 1945-1955 satula de razboi si cauta bunastarea cu orice pret . Oamneii politicia au cenit in intimpinarea acestei dorinte majoritare si asa s-a nascut rzboiul rece care a dureaza de 70 de nai si va mai dura mult inc, datorita efectelor propagandei comuniste si mintilor infierbintate ale intelectualitatii ” de stinga ” din occident, profitoare a libertatilor si bunastarii de acolo, avida numai de succese de ” editura :, de ” catedra ” si de ” popularitte ” ieftina.
Va imaginati in lumea comunista ca propovaduitori ca Marcuse si Chomsky sa predice liberi dela catedra sa fie publicati si admirati ? America a dat un perfect exemplu de mars spre autodistrugere alegind pe comunistul deghizat Obama drep presedinte. Alegerea unui afro american ca presedinte este un factor pozitiv si de admirat, dar in euforia momentului, nimeni nu a cercetat cine este cu adevarat acest Obama , in ce mediu s-a format si cine au fost educatorii lui. ce facut rau Obama in cei 8 ani de presedintei in USA, nu se va mai repara niciodata.
Adevaratul episod definitoriu al razboiului rece , de abia urmeaza si este vorba despre uriasa i semnatate a alegerilor prezidentiale si partial legislative din USA. Va dati oare sema ca alegatorii socialistului de stinga Sanders, care reprezinta acum cca 25% din electoratul american, sint in fapt creatia presintiei lui Obama ? Ideile lui Sanders sunt mul mai la stinga oricarui partid socialist din Europa de azi, oate exceptind Grecia lui Tsipras. ests o miza uriasa in America acum si Europa se maimutareste a propos de moantele si toanele lui Donald Trump. Isi da oare cinecva cu adevarat seama ca modul in care se va termina acest razboi rece, ( sa nu mai vorbim de ” terorism „, asta este o alta fateta a aceluias razboi rece, incins de fundementalisme religioase } depinde de rezultatul alegerilor din America ?
Dle profesor Ioan Stanomir,
Multe din eseurle dvs sunt texte esentiale .Personal il consider si pe acesta printre ele .
De de? Pentruca lumineaza in putine cuvinte dar foarte bine alese si puse fiecare la locul lor <b<un adevar fundamental sustinut si de scurtul citat pe care un comentator il adauga binevenit textului dvs si ma refer la cel din GEORGE KENNAN, ”Telegrama lungă” din 22 Februarie, postat mai sus de dl Vasiliu Mircea Paul.
Acest adevar fundamental in opinia mea este:
Marxismul prin principiile sale fundamentale aplicate efectiv prin extensia sa pusa in practica, care este marxism -leninismul este o ideologie care contine in sine , in insasi regula sa de compozitie, care adica secreta inexorabil odata ce se incearca aplicarea sa sociala: totalitarism, partid unic si dictatura, ura de clasa si razboi.de tip ideologic razboi similar celui religios, jihadului musulman care spre deosebire de marxism care este ideologia ateista a ticalosiei umane, este ideologia religiasa a aceleiasi ticalosii .
Un articol extraordinar ! Idei limpezi, simplu exprimate si de inteles de la savant , la opincar. Imposibil de combatut altfel, decît cu … kalașnicovul la gît!