vineri, martie 29, 2024

Şi uite aşa începu dezastrul cultural…

Pelagra instituţională, instalată odată cu venirea la putere a USL, face ravagii! Încă o instituţie de prestigiu este ameninţată să fie făcută praf şi pulbere de Guvernul Ponta. După demiterea plină de abuzuri a profesorului Vladimir Tismăneanu de la şefia IICCMER, a venit acum rândul Institutului Cultural Român de-a fi linşat. O ţintă, de altfel, previzibilă. Cred că nu se îndoieşte nimeni că Ordonanţa de Urgenţă care trece ICR-ul în subordinea Senatului e un act clar de vendetă publică la adresa lui H.-R. Patapievici şi a lui Mircea Mihăieş.

Dar înainte de-a intra în subiect, o mică şi inofensivă curiozitate interogativă: Oare câţi dintre scriitorii promovaţi de ICR (felicitări, Radu Vancu, pentru reacţia promptă!) se vor cutremura de indignare faţă de mazilirea politică care i se pregăteşte lui H.-R. Patapievici? Posibil răspuns, luând în calcul alte situaţii în care preşedintele ICR a fost terfelit în moduri inimaginabile: Dacă nimeni nu se va atinge de politica de traduceri, să vă pregătiţi aparatele foto pentru o memorabilă poză de generaţie, căci tare am impresia că, în cele mai multe cazuri, vom asista la tactica-celor-trei-maimuţe: nu văd, nu aud, nu vorbesc.

Reacţiile laudative ale unor prestigioase publicaţii precum „The New York Times”, „The New Yorker”, „Chicago Tribune”, „La Stampa”, „Figaro Littéraire” etc. vizavi de proiectele artistice ale institutelor culturale române, prestigiul acumulat de ICR, prin şefia EUNIC (Reţeau Institutelor Naţionale de Cultură din Uniunea Europeană) preluată de H.-R. Patapievici în intervalul iunie 2010- iunie 2011, extrem de productivele programe de finanţare în străinătate a traducerii şi publicării culturii române scrise (bilanţul după şase ani de funcţionare: 319 aparitii, în 28 de limbi şi 29 de ţări), acţiuni de mare anvergură precum “Cultura româna în regiunile Cehiei Moravia şi Silezia“ (2011), „Luna 9 a Bucureştiului în Praga“ (2009), „Târg de arta meşteşugărească“ (2009-2011) (ICR Praga), proiectul paneuropean “Generation 89” (2009-2010), Festivalul Internaţional de film „New Waves, New Ways“ (2009, 2010), expoziţiile de patrimoniu „O jumătate de mileniu de carte tipărită pe teritoriul României“ (2008) şi „Culorile Avangardei. Arta în România 1910-1950“ (2009), prestanţa ireproşabilă a României la Salonul Internaţional al Cărţii de la Torino (2012) sau cele trei evenimente majore programate pentru 2013: Salon du Livre, la Paris, şi Salonul de Carte de la Goteborg, România fiind la ambele evenimente invitată de onoare, iar în toamna lui 2013, găzduirea celei de-a şasea runde a dialogului China-EUNIC – iată doar câteva dintre performanţele unice în cultura română bifate de H.-R. Patapievici la şefia ICR, care pot fi rase cât ai clipi de ţâfna vindicativă a Guvernului Ponta. Alonja culturală se câştigă greu, dar decăderea durează doar o secundă. Iar după cum ne indică “viziunea” USL în arta guvernării, ar trebui să ni se ridice părul pe mâini la gândul că  “maniera Buzura” ar putea fi din nou instaurată, iar ICR-ul s-ar putea întoarce la statut de instituţie-dugheană. Mai ţineţi minte cum mai şuiera el, deşertul, pe holurile Institutului pe vremea directoratului lui Augustin Buzura sau, tot din acele timpuri medievale, remarca lui Jonathan Scheele, care zicea că “peste hotare, marca România este necunoscută” şi care mai spunea că “cetăţenii Europei nu ştiu nimic despre România, în afară de faptul că este plină de câini vagabonzi, că are probleme grave de mediu şi că furnizează imigranţi ilegali”? Aţi uitat cumva de orgia producţiei de carte şi reviste executată pe stoc? Dacă da, atunci haideţi să ne împrospătăm puţin memoria: “Era o cantitate uluitoare de carte şi publicaţii în subsolurile instituţiei. Din 2003, foarte multe dintre revistele editate de Institutul Cultural Român se produceau direct pe stoc, revistele nu mai erau distribuite. Cum ştiţi, ICR este bugetat de statul român să producă sau să achiziţioneze anumite publicaţii, pe care, în scop de propagandă culturală legitimă, este indreptăţit să le distribuie. Or, revistele nici măcar distribuite nu mai erau. Zăceau în subsolurile Institutului ” – explica H.-R. Patapievici într-un interviu, după preluarea conducerii ICR.

Observ că unele reacţii privind decizia lui Victor Ponta au început să apară, însă mă aşteptam ca până la această oră să se declanşeze un scandal cultural de proporţii. Deocamdată, cântă greierii.

Mă îndoiesc că, în ignoranţa lui structurală şi cu turma de sfătuitori confuzi ce-l înconjoară, premierul Ponta înţelege implicaţiile de politică externă a debarcării lui H.-R. Patapievici, prin linşaj politic, de la conducerea ICR. Aşadar, s-o luăm şcolăreşte:

1) Poate că primul ministru al României nu e la curent cu prestigiul cultural al lui H.-R. Patapievici la nivel internaţional, care nu este clădit doar pe dimensiunea lui filosofică şi eseistică, de o valoare exemplară incontestabilă, ci şi pe faptul că, după două mandate la şefia ICR, a reuşit, ca reprezentativitate externă, să transforme cultura română dintr-o arteră anonimă rătăcită într-un colţişor anonim din sud-estul Europei într-un actor cultural global (repet: actor cultural global!). Dacă Victor Ponta crede că demiterea lui H.-R. Patapievici va rămâne fără ecou peste graniţe, atunci e în derivă interpretativă.

2) O singură frunzărire a bilanţurilor anuale ale Institutului ne demonstrează, cu exces de concreteţe, că, la nivel extern, odată cu preluarea conducerii instituţiei de către H.-R. Patapievici şi odată cu ieşirea culturii române din puţ direct pe piaţa culturală internaţională, ICR a devenit poate cel mai viabil magnet de capital de imagine pentru statul român.

3) În contextul în care, în 2013, ICR este protagonist în trei evenimente culturate de importanţă capitală, modificarea componenţei consiliului de conducere va avea efectul unei lovituri în moalele capului, făcând ferfeniţă cooperaţia administrativă dintre birouri şi, prin extensie, va destabiliza inserţia internaţională a Institutului.

În fine…

Nu există canalie de ultimă speţă pe metru pătrat în această ţară care să nu-i vânture lui H.-R. Patapievici ştreangul moralist prin faţa ochilor şi nu există analfabet care să nu-i pocească ideile.

Acestea fiind spuse, concluzia n-o pot trage decât “golăneşte” şi în absolut: orice demnitar, orice scriitor şi orice artist ar trebui să-i pupe picioarele lui H.-R. Patapievici pentru eleganţa şi productivitatea cu care a administrat imaginea culturală a României, scoţând-o din cuşca ei cenaclieră.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

    • 2011 în cifre

      859 – evenimente organizate de institutele culturale românești din străinătate
      111 – evenimente în România
      31 – evenimente dedicate românilor din diaspora
      23 – evenimente EUNIC
      2670 – artiști și personalități culturale au luat parte la proiecte derulate de ICR în străinătate
      2680000 – persoane din afara României au participat la evenimentele ICR
      65 – titluri publicate în străinătate cu sprijinul financiar al ICR
      93 – beneficiari ai burselor și rezidențelor ICR
      250 – cursanți au învățat limba română în România (la București și Brașov)
      peste 2500 – menționări în mass-media din România

  1. Stimate Domnule Stan
    Nu am onoarea de a vă cunoaşte şi – foarte probabil – nici nu o voi avea. Dar este absolut neesenţial…
    Nu sunt întrutotul de acord cu opera Dlui Patapievici, însă nu pot decât să fiu în totalitate de acord cu realizările Dsale la ICR. Culmea este că – sincer – nu l-aş fi considerat un manager de excepţie, iar exact asta a reuşit să fie. Mare păcat, multe regrete!
    Cu bune urări.

  2. ” Oare câţi dintre scriitorii promovaţi de ICR (felicitări, Radu Vancu, pentru reacţia promptă!) se vor cutremura de indignare faţă de mazilirea politică care i se pregăteşte lui H.-R. Patapievici? ”
    Sinteti naiv, dle Liviu G. Stan.

  3. Domnule Stan,
    „…mă aşteptam ca până la această oră să se declanşeze un scandal cultural de proporţii…”
    Pentru ce? ICR a fost subordonat Parlamentului Romaniei, cel care ii aproba finantarea de la buget! Acum Parlamentul va fi raspunzator pentru buna activitate a ICR…
    „…că demiterea lui H.-R. Patapievici va rămâne fără ecou peste graniţe…”.
    Cand a fost demis Domnul Patapievici? Sau Mafalda a gandit ca….
    Din cate stiu, functiile de conducere la varf ale ICR sunt echivalente functiilor de secretar, respectiv subsecretar de stat – deci sunt functii POLITICE. Normal ar fi fost ca organigrama ICR sa nu cuprinda astfel de functii supuse schimbarilor politice!
    P.S. Va intreb si pe dumneavoastra : cum l-atzi sprijinit pe domnul Patapievici in demersul sau disperat in Parlament pentru ca ICR sa obtina un buget rezonabil pentru anul 2012 ?

    • Limbajul de sorginte proletcultista în care a fost scrisă această OUG anticipează direcția în care se va îndrepta Institutul Cultural Român condus de politruci numiți prin ordin de partid:

      „Având în vedere necesitatea consolidării şi amplificării, sub diferite forme, a relaţiilor culturale cu comunităţile româneşti de peste hotare, în scopul păstrării şi perpetuării identităţii naţionale, deziderat de o importanţă deosebită în contextul fenomenului de globalizare, inclusiv culturală, (…)

      luând în considerare faptul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă va duce, pe de o parte, la prelungirea efectelor profund negative ale unor stări de lucruri care tind să afecteze, cu titlu de permanenţă, sentimentul de apartenenţă la naţiunea română a celor stabiliţi, vremelnic, în alte state (…) Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.”

      Dacă doriți să opriți agresiunea politicienilor asupra uneia dintre puținele instituții românești care promovează cultura românească contemporană așa cum aceasta merită, veniți duminică, 17 iunie la ora 15h00 în Piața Universității, cu cărți, instrumente muzicale sau obiecte de artă, și treceți succesiv de pe o parte pe cealaltă a străzii, înainte și înapoi, fără a încalcă regulile de circulație și fără a scanda sloganuri, dar suficient de des încât să atrageți atenția trecătorilor.

      Nu rămâneți indiferenți față de încercările de suprimare a libertății de exprimare culturală și artistică! Opriți politizarea Institutului Cultural Român!

  4. Câtă isterie și ce ton apocaliptic!

    ICR nu se desființează, ci doar trece sub controlul Parlamentului. Dacă este o decizie bună sau nu, urmează să vedem din numirile care se vor face la conducerea institutului, din modul în care va fi condus, din rezultatele pe care le va avea.

    Ce mă uimește este că oameni care se consideră inteligenți își dau cu părerea pe un ton visceral fără să aibă încă datele necesare unei analize comparative. Văd doar comentarii și reacții isterice bazate pe presupoziții sau patimă politică.

    • de ce credeti ca ar trebui sa asteptam si sa vedem daca decizia este buna ori ba ? nu vi se pare hidos ca totul se schimba cu o repeziciune inexplicabila pentru orice om de bun simt ? considerati ca focusul in aceasta perioada trebuie sa fie pe Comisia de etica sau pe Institutul Cultural Roman ?? totul in jur este extrem de tensionat, vestile din economiile europene sunt tot mai ingrijoratoare, in Romania totul pare sa fie concentrat pe vendete, rearanjari, recompense, „pupat piata Independetei” si tot asa. ati auzit de vreo masura care sa stimuleze mediul privat, cu exceptia preocuparii excesive pentru „reparatiile bugetarilor, asistatilor, pensionarilor de tot felul”… daca da, este foarte bine, eu n am sesizat nimic in directia asta si ar fi foarte bine daca in iuresul acestor schimbari, ar aparea si cate un ghiocel economic…. ne ar mai da niste sperante si noua, care incercam sa supravietuim intr un mediu economic din ce in ce mai ostil, dar, pierduti in admiratia noului guvern si a apetitului insatiabil, demonstrat de acesta, pentru chestiuni, care – sunt sigura- ca nu sunt prioritare.

    • Nu este un refex pavlovian cum a fost la alegeri.
      Sunt judecati emise prin prisma ultimelor actiuni ale actualului guvern.
      1. Nu se poate nega calcarea in picioare a educatiei.
      2. Nu se poate nega calcarea in picioare a eticii profesionale (vezi cazul Mang si comisia de etica).
      3. Nu se poate nega umorile revarsate care matura pe toti ‘cei vechi’ buni – rai, nu conteaza.

      Se vorbeste de o restauratie. Nu fara motiv. Si se doreste ca ICR sa nu intre in aceasta restauratie.
      ICR nu trebuie sa ‘cante in acelasi cor’ cum plastic s-a exprimat ministrul culturii, indiferent de unde isi primeste bugetul.
      De altfel, exprimarea minsitrului culturii imi aduce aminte de o sceneta de dinainte de ’89 in care un ‘mare de la centru’ vine la filarmonica si este infuriat de faptul ca cel care canta la timpan are acelasi salariu ca si un violonist. Ori in comunism asa ceva nu este posibil. Acum suntem pusi sa cantam in cor.
      Trist…

      • ICR s-a mișcat bine în ultimii ani, mai ales după ce a început să țin cont că trebuie să se adreseze și românilor din afara granițelor, în special celor din țările vecine. Probabil că schimbările care vizează ICR nu sunt de bun augur. Probabil. De ce să repari ceva care merge?

        Dar, cei care intervin în apărarea status qvo-ului ICR o fac pe un ton isteric, care nu cred că ajută demersului lor. Uitați-vă la titlul acestui articol: …„dezastru cultural”, de parcă are loc o Fukushima a culturii româneâ. se ard biblioteci, sunt vânați bieții pictori și scriitori pe stradă.

        Schimbarea propusă, de trecere a ICR în subordinea Senatului poate fi criticată. Poate că nici varianta de până acum (sub controlul Președinției) nu este cea mai bună. Și una și altă presupune un anumit control politic. Mai util ar fi să dicutăm ce alte opțiuni sunt pentru construcția instituțională a ICR și asigurarea unui cât mai bun cadru de funcționare. Haideți să vedem cum este în alte țări, să comparăm cum procedează alții și să încercăm să adaptăm la noi.

        Din păcate, dezbaterea se rezumă la: „aoleau, ce nenorocire culturală pregătesc neo-comuniștii”, „pe ei pe mama lor”, „să ieșim în stradă”, „jos intelectualii lui Băsescu”, etc. Nu văd decțt patimă politică și de o parte și de altă. Dacă lumea mai deșteaptă s-a concentrat la dreapta, mă așteptam ca de aici să văd luări de poziții mai echilibrate.

        • De ce tocmai acum? Si de ce sa schimbi una dintre putinele institutii care functioneaza bine?

          Privind la ce se intampla in Educatie de cand prim ministru este Victor Ponta, temerile intelectualilor sunt cu totul indreptatite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Liviu G. Stan
Liviu G. Stan
ziarist freelancer

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro