Nu mă pricep la tenis. Așa că nu voi scrie despre tenis, chiar dacă postarea mea este legată de Simona Halep. Voi scrie despre noi, ceilalți. Cei de pe margine. Cei care ne uităm, mai mult sau mai puțin atent, la ce face acest om, la drumul lui.
În ultimele săptămâni, internetul s-a umplut de exuberanță, pe măsură ce apăreau știrile despre avansarea Simonei Halep în clasamentul mondial. În comparație cu bucuria și cu fericirea exprimate autentic de jucătoare, multe din comentarii păreau să vină din adâncurile frustrării noastre istorice.
Unii dintre noi par să se fi simțit în postura de mici cuceritori ai lumii, pe măsură ce Simona Halep se apropia de podium. Ca o revanșă a sorții, ca o mântuire a nedreptăților istorice. Nu am cucerit niciodată pe nimeni, ci am fost mereu cuceriți. Iar dacă nu am dat bir cu fugiții prin păduri, cel mult i-am înfruntat pe năvălitori, ca să salvăm ce putem. Mereu la marginea unor imperii, am fost adesea zonă de tampon și monedă de schimb în jocurile de putere de la nivel mondial. Astfel de experiențe istorice repetate lasă urme la nivelul psihicului colectiv.
De aceea poate ne-am și ales cu o matrice culturală mioritică din care nu reușim să evadăm, ca societate: ne acceptăm soarta și facem proiecții de salvare pe alții, dar nu acționăm și nu asumăm responsabilitatea propriei salvări și a propriei ridicări din mizerie.
Cum e să stai alături de un om care muncește și care luptă, pentru că tu crezi în munca lui, în lupta lui și în valoarea lui.Acum Simona Halep a pierdut UN MECI. Era în semifinală, după ce mai câștigase un turneu în urmă cu o lună. Au apărut însă comentariile și titlurile despre ”eșec” și ”ratare”.
Dacă privești din perspectiva fantasmei unei revanșe istorice– să avem și noi o campioană care să cucerească lumea pentru noi și în locul nostru – poate că este vorba de un eșec și de o ratare. Dar este vorba de eșecul și de ratarea celor care se raportează astfel la sportivii și la toți oamenii excepționali care reușesc prin muncă, determinare, sacrificiu, vocație, leadership să ajungă la un nivel cu mult peste media națională și să fie recunoscuți în străinătate. Este vorba de ratarea și de eșecul unei fantasme.
Eu cred că, pierzând acest meci, Simona Halep va învăța o lecție despre ce are nevoie pentru a merge mai departe și pentru a deveni mai bună.
În plus, ne dă și nouă ocazia să învățăm câteva lecții despre ce avem noi nevoie pentru a crește, ca societate și ca oameni:
- Cum e să fii un susținător loial, pentru că este mai importantă loialitatea decât cinismul și sarcasmul.
- Cum e să recunoști meritele și efortul, pentru că sunt singurele care aduc succes și transformare.
- Cum e să încurajezi un om nu pentru ce-ți aduce ție – în acest caz satisfacția de a le arăta celorlalți ce pot românii –, ci pentru că îi înțelegi vocația și dedicația și vrei din tot sufletul tău ca acel om să-și atingă potențialul și să-și împlinească visul.
- Cum e să faci sacrificii, pentru a obține ce-ți dorești, în loc să cauți scurtături și aranjamente. (Reamintesc că, în timp ce unele femei își măresc diverse părți ale corpului pentru a cuceri portofele și notorietate, Simona Halep și-a micșorat bustul pentru a face performanță, iar mulți români cred că doar fraierii muncesc și că succesul se obține prin șmecherie.)
- Cum e să nu te dai bătut; să mergi înainte cu determinare și cu curaj.
Cred așadar că este o bună ocazie pentru noi să învățăm să-i recunoaștem în mod autentic pe ceilalți, să le recunoaștem meritele și lupta.
Iar apoi putem să transpunem această lecție și în viața noastră de zi cu zi. Putem să îi recunoaștem și să-i sprijinim și pe oamenii apropiați nouă sau cu care ne întâlnim ocazional în existența noastră, pentru ceea ce sunt ei, pentru ce fac ei bun, pentru visele și munca lor.
Să recunoaștem meritele în mod autentic înseamnă și să renunțăm la teamă: Dacă un sportiv pierde un meci, nu înseamnă că România a mai pierdut un război. Iar dacă în viața noastră întâlnim oameni care vor să fie buni sau au succes, nu înseamnă că noi nu mai avem cum să fim buni și apreciați pentru ce suntem noi.
Am scris acest text în semn de recunoaștere pentru Simona Halep, pentru munca și talentul ei. L-am scris cu bucurie, apreciere și încredere, chiar dacă nu mă pricep la tenis și nici nu-mi trăiesc viața așteptând din partea cuiva o victorie la nivel mondial, care să ne răzbune istoria și să arate lumii ce buni suntem noi ca popor.
In spatele unui steag e OMUL. Sursa Foto: Simona Halep |
În spatele steagului nu e nimic. Chestia cu „Omul de dincolo de steag” e o fantasmă deviantă, o construcție compensatorie/reparatorie pentru frustrarea de a fi descoperit că ne drogăm cu o Halep de imaginar revendicativ (în genul „Fata asta va arăta lumii unde ne e, cu adevărat, locul…”). A o curăța pe Halep de cleiul naționalist e o întreprindere la fel de psihanalizabilă ca spontaneitatea de a o proiecta pe un cer românesc lăbărțat. Între „Simona noastră” și „Simona-Omul-merituos” nu e decît o deosebire de investiție onirică, nu și de substanță. Ambele variante au tot atîta realitate cîtă au unicornii.
„Gura pacatosului adevar graieste”. Intr-adevar, pentru romani „Omul-merituos” nu valoreaza doi bani! Nu avem repere sanatoase deoarece avem o scara a valorilor complet distorsionata. In acest sistem de „valori” viciat, meritul are „tot atita realitate cita au unicornii”. De aici si lipsa de consecventa din comportamentul romanilor (atunci cand „Omul-merituos” nu mai este „Cel-mai-tare-din-parcare”): „au aparut insa comentariile si titlurile despre «esec» si «ratare»”.
frustrare ziceti ? pai mai degraba ignoranta, bascalie si mai mult decit mioritica .
Sintem singura tara din lume care nu-si recunoaste si nu-si promoveaza valorile chiar si atunci cind acea persoana facind performanta nu a beneficiat din partea statului de nici un ajutor financiar desi Simona a platit pina acum cca 300000 $ taxe din banii incasati , cam cit plateste o multinationala serioasa in RO. In schimb TVR-ul ignora meciurile ei preferind emisiuni de „surprize imbecile ” pt care plateste 50000 euro/luna . E normal ?
Simona juca finale de turneu WTA anul trecut iar TVR, televiziunile din RO promovau femei usoare ca si divertisment deci nu aveau timp pt a promova o sportiva . Si atunci cu ce ne mandrim ? cu cei ce au fost ? cu mici , salam minune si das wunder kid . Cum sintem vazuti de alti daca noi punem in fata tuturor nulitatile si nonvalorile noastre ?
Cum sa avem o natiune sanatoasa cind e mai simplu sa bei cola si bere decit sa joci tenis spre exemplu sau sa faci inot. Ce valori urmeaza copii ? Copii la se uita si la cea ce este difuzat la TV si isi aleg idolii, pana cum avantaj wunder si salam . Ca asa-i in tenis….
As vrea sa mai scriu dar mi se termina cerneala la tastaura
@ mnicku: foarte bune observatiile tale, cu mentiunea ca se folosesc 3 de „i” in contextul folosit de tine – copiii si ceea in loc de „cea”.
Stimată doamnă Marinescu
Un articol excelent, pentru care meritați mulțumiri și felicitări!
Daca acest text e scris cu „bucurie,apreciere si incredere”,ii plang sincer pe cei care sunt in preajma autoarei,atunci cand este mai putin bucuroasa!
Mi se pare de remarcat totusi,talentul specific „mioritic”,de a pleca la drum cu intentii laudabile pentru a se lasa furat de peisaj,si astfel,antrenat invariabil,in aceeasi victimizare..!
Odata stabilite cauzele frustrarii – istoria,adica stramosii nostri si alegerile lor problematice,geografia,mentalitatea,soarta,etc.etc. – ce facem cu ele concret,ca sa nu ne mai impiedice sa avansam…?
Dvs,dna O.Marinesci ne expuneti,ca unor bieti elevi incapabili sa judece singuri,o serie de lectii pe care le-am avea de invatat…ok,nu e nimic rau in ce spuneti,dar nici nou!
Daca insa,v-ati schimba deja dvs(!),modul de interpretare a acelorasi evenimente istorice si acelorasi realitati geo-politice,ati vedea cu siguranta si partile bune ale tutuor situatiilor trecute,fara exceptie!
Punandu-va de ex,intrebarea „de ce razboaiele daco-romane sunt leit-motivul Columnei lui Traian,unicul monument care slaveste domnia marelui imparat,care a castigat si alte batalii?va veti da singurul raspuns posibil:din respect si consideratie pentru vitejia si calitatile dacilor…aceiasi stramosi cu cei pe care-i criticati de lipsa de initiativa :)
Cred ca numai asa se reeduca un om,sau un popor:valorizandu-l,incurajandu-l si dandu-i motive reale de incredere in el,de mandrie si demnitate!
Spuneti ca: „Cred ca numai asa se reeduca un om, sau un popor: valorizandu-l, incurajandu-l si dandu-i motive reale de incredere in el, de mandrie si demnitate!”. In situatia in care se afla „poporul” roman, atitudinea recomandata de dvs. seamana cu cea pe care o au mam’ mare si tanti Mita fata de d-l Goe:
– E lucru mare, cat e de destept! zice mam’ mare.
– E ceva de speriat, parol! adaoga tanti Mita.
Eu prefer enuntul: „primul pas pentru rezolvarea unei probleme este admiterea faptului ca acea problema exista”. Aceasta atitudine este mult mai utila pentru iesirea din multiplele crize (morala, economica, de repere valorice, etc.) in care ne gasim.
Si dupa ce va „enuntati”,cum procedati,pentru rezolvarea concreta a problemei pe care ati gasit-o…?Care este metoda pe care o propuneti in locul celei pe care-o ironizati?
Aveti o problema cu logica. Eu vorbeam despre mere si dvs. ma intrebati de pere! Eu am avut o reactie in legatura cu ATITUDINEA propusa de dna. Ela fata de niste derapaje care tin de „matricea culturala mioritica”, nu propuneam solutii pentru imbunatatirea acesteia (asta este o alta discutie). Si dna. Ela discuta tot la nivelul atitudinii si nu al solutiilor si cu toata astea afirmatia dansei nu v-a iritat (vezi folosirea verbului „a enunta” la diateza reflexiva: „dupa ce va «enuntati»”).
Daca un sofer care obisnuieste sa urce baut la volan omoara niste oameni nevinovati, acestuia trebuie sa i se spuna ca este un criminal, nu trebuie „incurajat, valorizat”, spunandu-i-se: „a fost o intamplare nefericita, tu esti un sofer extraordinar si un om bun”. Exista un anumit prag al decentei si al degradarii sub care afirmatia: „numai asa se reeduca un om, sau un popor: valorizandu-l, incurajandu-l si dandu-i motive reale de incredere in el, de mandrie si demnitate” este ilara, naiva, contraproductiva. Aceasta metoda poate sa fie folosita doar atunci cand omul (poporul) isi recunoaste vina (eroarea) si doreste sincer sa se „reeduce”, atitudine care indica faptul ca acel om (popor) se gaseste deasupra pragului de care vorbeam mai sus. Pentru cei aflati sub acel prag, enuntul care v-a iritat: „primul pas pentru rezolvarea unei probleme este admiterea faptului ca acea problema exista” indica prima etapa (obligatorie) in procesul de „rezolvarea concreta a problemei”: asezarea „inculpatului” in fata oglinzii (constientizarea si asumarea realitatii).
P.S. Dupa cum spuneam si mai sus, „rezolvarea concreta a problemei” este o alta discutie.
Va scapa din vedere posibilitatea ca doamna Marinescu sa se adreseze unor cititori care inteleg mai greu decat dumneavoastra. Au si ei dreptul sa citeasca presa, iar dumneavoastra trebuie sa cautati articole la nivelul pe care credeti ca-l aveti. Scuze, am fost rautacios.
Domna Marinescu nu pare sa dea lectii, doar descrie o situatie reala. De obicei, adevarul nu e foarte complicat.
Eu o apreciez sincer pe Simona Halep pentru performantele ei si ii doresc sa obtina toate performantele pe care si le doreste.
Articolul mi se pare nedrept pentru ca generalizeaza. In Romania traiesc oameni diferiti care vad lucrurile diferit. Cred ca de aici trebuie plecat nu de la o „frustrare mioritica” generalizata.
Cred ca generalizam prea rapid. Luati ca reper declaratiile Simonei dupa semifinala pierduta: Radwanka a fost mai buna si merita sa castige; eu maine merg la piscina si apoi la cumparaturi. Scurt, simplu, omenesc. Nu s-a sfarsit o lume, nu este o tragedie. Pur si simplu nu meci in care adversara a fost mai buna. Viata continua. Cu bune si cu rele. Cu impliniri si neimpliniri. Ramanem cu bucuria lucrului corect si bine facut. C-asa-i in tenis (si nu numai !).
Se vede de la o posta ca habar nu aveti de tenis. Iar frustrarea pare mai degraba a dumneavoastra: tot n-aveati un subiect pe care sa fredonati intr-o zi urata. Bine ca romanii au suficient simt al umorului si mai si fac haz de cei care scriu fara a avea nimic a spune.
Eu zic ca este corect sa te bucure bucuria altcuiva, ca este corect sa te ingrase (sufleteste) bucuria altcuiva, dar sa faci diferenta intre „ceva care este al meu” si „ceva care este ca si al meu” (o diferenta, extrem de mica in „forma” dar ca de la Pamant la Cer, in „fond”).
Nu inseamna ca daca Siimona Halep este cea mai buna din lume la tenis, noi astialalti care stam in coada sapei si ne uitam la ea cum sapa trebuie sa ne repezim sa ne impopotonam cu meritele ei. Asa s-a procedat si cu Eminescu, si cu Nadia, si cu Hagi, si cu Milosovici si cu o infinitate de alte persoane de origine romana care au avut un succes sau altul.
Daca ar fi sa ii platim cate un leu pentru faptul ca ne creeaza bucurie, nu am face-o dar, de „descarcat gratuit” cine ne intrece?
Meritul Nadiei nu este al Romaniei ci al Nadiei. Nu „noi” trebuie sa ne batem cu pumnul in piept pentru meritele ei, ci pentru meritele ei trebuie sa fie recompensata (atunci cand traieste si nu facut statui si facut din imaginea ei „stindard” imediat ce nu mai poate ridica pretentii de imagine.
Ce i-a folosit lui Eminescu ca a produs in urma lui mii si mii (poate milioane) de locuri de munca de „datatori cu parerea”, faptul ca acelasi popor care l-a adus la starea si l-a lasat sa moara in mizerie a facut din el un stindard national imediat dupa ce a dat coltul.
Nu avea Luceafarul, sau celelalte poezii ale lui aceleasi strofe si „inainte” si imediat „dupa”?
Ca sa le luam gratuit si sa i le vindem noi (sub diferite forme) am fost (ca neam) in stare, dar sa-i fi platit munca si talentul lui „atunci”, nu ne place.
Eu zic ca ma poate contrazice cineva, deabia dupa ce fiecare dintre cei care declara sus si tare ca ii bucura victoriile cuiva (inclusiv ale Simonei Halep) ii pun cate un leu in cont, de fiecare data cand se falesc cu imaginea creata de acel „campion”.
Intai ca tenisul este, dupa fotbal, unul dintre cele mai urmarite si bine cotate sporturi, asa ca e normal sa trezeasca interes.
Apoi, Simona ne-a adus multa bucurie cu rezultatele, cu stilul de joc si in special cu mentalitatea (a castigat toate finalele le care le-a jucat anul trecut- Uau!) si cu felul ei de-a fi.
Cate un carcotas sau troll se gaseste in orice ocazie, oricum ponderea lor intre cei care comenteaza pe net e mai mare decat in viata reala si de aceea nu sunt concludente comentariile aiurea.
Eu sunt mandru de fata asta si ii doresc sa fie fericita!