joi, martie 28, 2024

Simulacrul de curățenie mare din PSD și lipsa de reacție a liberalilor

Rezultatele finale ale alegerilor locale au arătat că, pentru moment, PNL ocupă pe mai departe primul loc în preferințele electoratului, PSD trebuind să se mulțumească doar cu poziția secundă. Social-democrații români au pierdut rușinos, nedemn controlul asupra Bucureștiului, politicienii lui aproape că nu mai există în alte câteva mari orașe ale țării (de pildă la Cluj-Napoca, Timișoara și Oradea), nici vorbă ca partidul să mai poată visa la scorurile urieșești obținute la alegerile din cursul anului 2016, însă vestea bună pentru el e că a fost oprită căderea pe tobogan , așa cum fusese ea arătată la alegerile pentru europarlamentare din mai 2020 ori de scorul jalnic obținut de fosta președintă a partidului, d-na Viorica Dăncilă, la alegerile prezidențiale din toamna anului 2019. Nu se poate să nu bagi în seamă faptul că PSD a recuperat în mai puțin de un mai mult de 10% din voturi, sărind de la 18% cât avea în noiembrie 2019 la un scor politic de 31% în septembrie 2020.

Bună parte dintre cele mai recente sondaje de opinie arată că ecartul dintre PNL și PSD continuă să scadă și că nici măcar în cea mai opimistă variantă dl. Ludovic Orban nu prea va putea să își îndeplinească visul de a forma singur guvernul. Potențialul de creștere al liberalilor dă semne că a ajuns la limita lui superioară, iar strategii partidului se dovedesc deficitari în ceea ce privește capitolul ofensivelor de imagine. Vin vești proaste în ceea ce privește numele unora dintre viitorii candidați ai partidului la alegerile parlamentare, dl. Orban fiind primejdios de opac, dacă nu cumva complet indiferent la capitolul criteriilor morale. Iată, cele  mai recente informații ne spun că președintele PNL nu îndrăznește să adopte măsura radicală de a nu o gratula cu un loc eligibil pe d-na Alina Gorghiu, un fel de Florin Iordache în fustă al partidului, ține cu tot dinadinsul să recompenseze pe mai departe traseismul politic, socotește că merită locuri eligibile un carierist de gabarit mare, așa cum este rectorul rectorilor, dl. Sorin Cîmpeanu, ori fostul țuțăr voiculescian și apoi pontist, Daniel Constantin. Aceasta cu prețul sacrificării unor membri tineri ai partidului care au lăsat o bună impresie în cursul primului lor mandat.

Pentru a putea păstra guvernarea, liberalii  vor trebui să meargă cu mâna întinsă fie la UDMR, fie la PMP-ul controlat pe mai departe de fostul președinte Traian Băsescu care nu este deloc adeptul jumătăților de măsură, fie să ajungă la o înțelegere cu domnii Dan Barna și Dacian Cioloș. Aceasta în situația optimistă în care USR-PLUS va obține un număr cât de cât de luat în seamă de deputați și de senatori în viitorul Parlament al României. Zilele și săptămânile acestea conducerea bicefală a USR-PLUS demonstrează că nu a înțeles nimic din colosalele pierderi înregistrate în rândurile electoratului așa cum au fost ele consfințite de alegerile locale, in cele două partide dându-se o descalificantă luptă pentru ciolan care nu prea mai are nimic în comun cu atât de clamata competiție democratică.

Extrem de interesant e ceea ce se întâmplă în PSD. Dincolo de abracadabrantul, complet nerealistul program de guvernare prezentat zilele trecute de revenantul Sorin Grindeanu, dincolo de faptul că perdantei Gabriela Firea i s-a promis poziția 1 pe lista candidaților din București pentru Senatul României, premierea perdanților fiind o specificitate negativă românească, nu se poate să nu observi că actualul președinte al partidului, dl. Marcel Ciolacu, a început măcar un simulacru de curățenie mare. După înlăturarea din fruntea organizației PSD- Vrancea a fals nemuritorului domn Marian Oprișan, sunt indicii că vor dispărea din prim-planul vieții politice din România figuri hidoase așa cum sunt cele ale unor Florin Iordache, Eugen Nicolicea, poate chiar și Șerban Nicolae, dacă nu cumva chiar și eterna academiciană cu dispensă Ecaterina Andronescu. Rămâne de văzut dacă dl. Ciolacu va avea puterea de a o elimina de pe lista candidaților eleigibilor și pe atât de detestabila doamnă Carmen Dan susținută, din câte se zvonește din ordinul lui Liviu Nicolae Dragnea, de organizația județeană Teleorman. Infotmațiile de care dispun până la această oră spun că și d-na Dan a pierdut partida. Însă marea majoritate a oamenilor lui Dragnea se regăsesc și printre cei ai lui Ciolacu. Așa că , repet, avem de –a face doar cu un simulacru de curățenie mare, dovadă faptul că Florin Iordache va fi miluit cu o sinecură pe viață în Consiliul legislativ, simulacru care nu înseamnă nicidecum că PSD se va reforma de-a dreptul. Numai că acest simulacru s-ar putea să păcăleaască. Iar PNL și USR-PLUS încă nu-i opun nimic viabil. Doar politicianism de proastă calitate.   

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Ciolac peste pupaza, USR „s-a bagat” cu mandolina’s gang. Sa traim bine! Cum spunea un „mare geniu” in viata..

  2. Indiferent de ceea ce vor sa arate , public, partidele , optiunile de vot sunt deja facute . Urma alege – nu se potriveste, ca si expresie , acestor alegeri parlamentare din data de 6 decembrie anul curent .Tot felul de incercari ,ale partidelor, care mai de care mai nereusite facute cu scopul de as maximiza votul , ne sunt aduse , in aceste zile, in fata ochilor . Aparent decizia CCR , referitoare la data alegerilor , favorizeza PSD ,ce spera la un scor mai bun pe masura trecerii timpului si erodarea PNL la guvernare .In fapt ii pune pe acestia intr-o situatie ingrata . Ce te faci ? Listele de partid ,pentru alegerile parlamentare, trebuiesc depuse pina in data de 20 octombrie . Daca PSD depune liste , confirma ca data a alegerilor parlamentare 6 decembrie a.c. Daca PSD nu depune liste si legea nu este promulgata in termen util , PSD iese din joc . Daca depune liste si legea este promulgata pentru efectuarea de alegeri in martie 2021 atunci chiar se fac de ris . Depui liste pentru 6 decembrie dar ceri aminarea in luna martie – ce poate fi mai hazliu de atit -, ca sa nu mai spunem ca decizia CCR va fi valabila pentru noul parlmanet ce va fi dominat majoritar de partidele de dreapta .Ce situatie imposibila aduce in fata PSD decizia CCR. Fiecare pasare pe limba ei piere – ne spune o veche zicala romaneasca.

    • @de la valeeeeu _ „…decizia CCR va fi valabila pentru noul parlmanet ce va fi dominat majoritar de partidele de dreapta”

      Opinia autorului articolului si mesajul pe care il transmite textul este ca viitorul parlement va fi dominat de PSD sau o coalitie dominata de acesta, pentru ca PNL/USRPLUS scade in sondaje, in vreme ce marionetele cleptocratiei cresc.

      Eventual, PNL ar putea face o majoritate daca ar coopta infimul PMP al d-lui Basescu, de fapt, apendicele PSD, dupa cum s-a dovedit. Astfel dl Basescu spera ca domnia-sa si apropiatii sai sa scape de problemele penale.

      • Ficare crede ce vrea, este la liber , dar romanii nu au votat de atitea ori in acesti ultimi ani PNl-USR-si Iohannis ca sa voteze in decembrie PSD sau PMP . Totul este jucat deja , nimeni nu isi modifica intentia de vot si tu Constantine nici atit . Poate inca nu vezi ce se intimpla in jurul tau si chitit doar sa urmaresti media de scandal , caterica , vrajeala prosteasca , nu vezi ce face tandemul Iohannis -Orban la nivel de tara , de construire si reinventare a unor parteneriate strategice . Poate nu vezi in ce situatie este intreaga omenire si inca mai crezi in partidul cel milostiv ce da lapte si miere tuturor si hirtia igienica aferenta . PNL plus USRPLUS vor trece usor de 60 de procente dupa redistribuiri ca mandate in viitorul parlament .Ne vedem in decembrie la vot , dar atentie multi nu vor prinde intrarea in parlament .

  3. Tin sa va contrazic. USR este singurul partid din Romania unde procesul electoral intern este vizibil.

    Cand vreodata s-a stiu cum ajunge sau nu ajunge un candidat PSD de Teleorman pe liste sau unul de Cluj (am dat exemple unde cele 2 partide vechi are Romaniei domina peisajul politic)?

    A, ca acum Gotiu, Presada, Alexandrescu si altii au iesit de pe locurile eligibile (in urma unui vot intern cu delegati) si fac scandal pe la toate televiziunile/posturile de radio/Facebook; asta e total altceva.

    Veti vedea ca scorul USR+ va incepe cu 2 la Parlamentare.

  4. Scorul de la alegerile locale, mare pentru PSD, mic pentru USRPLUS, se explica prin faptul ca primul avea deja organizatii locale si multi primari, iar cel de-al doilea nu avea organizatii locale si primari. Nici PNL nu ar fi trecut probabil pe primul loc la „votul politic” daca nu ar fi importat primari PSD. Dar, daca masa-media amesteca alegerile locale cu cele parlamentare (ignorand aparent diferentele), cu siguranta demersul este unul manipulatoriu.

    Cum, manipulatorii sunt si sondajele de opinie efectuate de apropiatii PSD. O data, pentru a mobiliza donatorii de fonduri, apoi, proprii membri si simpatizanti, in proximitatea alegerilor generale. Acestia trebuie sa perceapa PSD ca avand viitor, pe un trend crescator, nu spre dezastru…. Altfel, pleaca si mai multi primari PSD la PNL.

    De fapt, mass-nedia aflata in slujba cleptocratiei se teme ca PNL/USRPLUS ar putea face rdformele care sa conduca la desavarsirea perioadei de tranzitue postcomunista in Romania si depune eforturi pentru a discredita in ochii publicului viitoarea probabila coalitie de guvernare PNL/USRPLUS. Dar, eforturi mari, nu gluma!…

    • La Cluj din 14 primari in plus la alegerile recente, 13 au fost „importati”, de la PSD, dupa cum va exprimati. Nu cred ca importati este un termen prea bun. Cand faci import marfa nu vine cu obiceiurile proaste din tara respectiva.

  5. E bine ca PNL va trebui sa-si caute dupa parlamentare parteneri de coalitie, asa e normal sa fie intr-o democratie, numai forte poltic diferite pot crea acel echilibru necesar, alfel un sigur partid la putere o poate lua foarte usor razna.

  6. Se pare că acest Covid ne-a năucit şi mai mult în comparaţie cu plăcuta năuceală mioritică în care ne complăceam de mii de ani. În definitiv, ce doriţi cetăţenilor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro