miercuri, aprilie 21, 2021

Sindromul „Coriolan Drăgănescu” în societatea românească de azi

Am primit ieri, pe adresa personală de mail, un mesaj din partea SRR, Societatea Română de Radio. Eram anunțată că 1000 de salariați din Radio cer Guvernului, Președintelui Senatului și Comisiei de Cultură a Parlamentului, demiterea, din Consiliul de Administrație al Radioului Public, a liderului de sindicat Adrian-Valentin Moise, pentru motivul că a denigrat instituția.

Cunosc oarecum situația din Radio. Am asistat la câteva dezbateri pe marginea acesteia, moderate la GDS, de oameni de a căror probitate, verticalitate și consistență morală și intelectuală nu am nici un motiv să mă îndoiesc. Dacă aș vrea să descurajez cititorul să mai citească, aș da linkuri la toate documentele cu ajutorul cărora să reconstituie istoricul litigiului. Fapt este că din tot Radioul, Adrian-Valentin Moise nu a avut în mod deschis de partea lui decât pe președinta Asociației Ziariștilor Independenți din România, Teodora Stanciu. Vorbesc de jurnalista recent pensionată din Radio, căreia i s-a interzis, acum vreo două luni, accesul în instituție și în favoarea căreia există o listă de semnatari, în număr de vreo 2.000 – aceștia chiar unul și unul! – de la Mihai Șora, Annie Bentoiu, Sanda Golopenția, Monica Pillat, Micaela Ghițescu, la Dan Hăulică, Livius Ciocârlie, Nicolae Manolescu, Lucian Pintilie, Alexandru Zub, Ana Blandiana, Andrei Pleșu. Și încă: Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Grete Tartler, Monseniorul Robu, Basarab Nicolescu și mulți, mulți alții, până la 2000. Nici nu știam, înainte de a citi această listă, că România mai are atâtea spirite strălucite și că se pot încă aduna, în jurul unui singur nume, și deci al unei singure cauze.

Știam, desigur, că nici Adrian-Valentin Moise, nici Teodora Stanciu nu instituția Radioului o „denigraseră”, știam deci și cine îi susține și de ce. Pe scurt, ei contestaseră o serie de abuzuri, presiuni, lipsa de transparență în conducerea instituției, dar, mai ales, legitimitatea și legalitatea prezenței în fruntea ei a PDG-ului Ovidiu Miculescu, titular al unui dosar de informator R 94603, datând din 27 martie 1987, când semnase un angajament să presteze, în beneficiul securității, serviciul de „apărare contrainformativă a persoanelor care fac parte din grupul de presă ce participă la activități protocolare”. ( Faptul că „direcția de specialitate” din CNSAS nu a putut constata dacă „Adrian” – numele de cod al lui Ovidiu Miculescu – s-a achitat de acest angajament nu-i poate cu nici un chip anula „meritele” de a și-l fi luat și pe acela de a fi titularul acestui dosar R 94603). Asta contesta Teodora Stanciu, unul dintre cei mai respectați oameni din presa românească, în acea zonă a ei unde mai există respect, și cei vreo 2000 de semnatari ai petițiilor în favoarea ei și a emisiunilor dispărute din grilă în vara anului trecut. Asta contesta și Adrian-Valentin Moise. Anume inexistenta legitimitate și falsa legalitate a conducerii, de către un asemenea om – a cui rudă o fi el și al cărui partid? –, a unei instituții publice, Radio-ul, plătită din bani publici.

Ceea ce spuneau Adrian-Valentin Moise și Teodora Stanciu – și confirmau acei aproximativ 2000 de semnatari – era că Ovidiu Miculescu este cel care înjosește Radio-ul, nu ei. Îl înjosește prin dosarul acela, o tinichea de coada personală a acestui PDG, pe care o trage după ea, zăngănind rușinos, toată instituția. Și prin încă un lucru, lipsit de ambiguități: ANI constatase conflictul de interese rezultat din prezența dlui Ovidiu Miculescu în Consiliul de administrație al SRR și în cel al unei instituții care presta servicii către SRR.

Or, ceea ce mă intrigă, în mesajul primit ieri, din partea salariaților instituției – care, chipurile!, se simt jigniți nu de faptul că sunt conduși de cine sunt conduși, ci de îndrăzneala lui Adrian-Valentin Moise de a contesta această conducere – ceea ce mă intrigă, așadar, nu este faptul că mesajul NU conține și lista celor 1000 de semnatari. Deduc, desigur, că ceilalți 1500 dintre salariații Radio-ului NU au semnat, spre cinstea lor!, și nu mi-e prea greu să-mi închipui cum au făcut ei să nu semneze. Probabil că oamenii care se știu profesional impecabili au și demnitatea de a nu fi încântați să-i conducă chiar fitecine și, în plus, să-i manipuleze. Știu câteva nume despre care aș putea să-mi imaginez că NU aveau nevoie să o semneze, ba chiar că NU și-ar fi dat voie să o semneze.

În toată acea listă de 1000 de semnatari (or fi atâția?), listă păstrată secretă, un singur profil uman mă interesează, acela care a avut „ambiția” să nu rămână în anonimatul unei liste susceptibile de evanescență, nu? Să apară, care-va-să zică, vizibil, pe listă! Este un portret care mă fascinează prin misterul lui insondabil, deși ilustrează unul dintre cele mai răspândite fenomene din lumea noastră de azi: sindromul Coriolan Drăgănescu. Faptul că acest exponent al unei metanoia pe dos a fost portretizat încă de acum vreo 130 de ani înlătură măcar o eroare de analiză. (Pentru cine nu și-l amintește, a se vedea întreaga schiță a lui Caragiale, Tempora, aici: http://biblioteca.rocarta.info/792/tempora-de-i-l-caragiale/). Eroarea de a crede că frica de represalii mai bântuie azi societatea românească înseamnă aplicare unei grile de lectură paradoxal anacronică. Există și aici o frică, dar nu o moștenire a comunismului este acea frică. Dovadă că descrierea, pe fundalul unei societăți democratice de tip românesc de acum 120 de ani a celui mai nociv exponent al ei, se regăsește atât de bine în societatea de azi! Coriolan Drăgănescu, personajul care se află de partea bună a baricadei până în momentul în care simte gustul prăzii disponibile doar pe partea ei rea, nutrește și el o frică. Faptul că ea, această frică, mai mult decât foamea de bani, funcții, confort, pentru el și familia lui, explică transformarea pare evident: azi, atât în România și cu atât mai mult în lumea largă, se pot câștiga bani mulți și fără să-ți dai conștiința la întors pe dos, ca pe un intestin din care faci cârnați. Imboldul incontrolabil din momentul acelei diavolești metanoia, momentul când, sătul/nesătul, treci cu zel înmiit la apărarea oarbă a minciunii, a ilegalității și ilegitimității, care poate să-ți ucidă sau să-ți împingă la sinucidere adversarul și tot să nu poți lăsa prada din gură, este o altfel de frică decât aceea la care ne gândim toți, marcați de comunism cum suntem și de grila lui de analiză. Este frica adâncă de propria mediocritate și incompetență și de inaniția care te paște când trebuie să renunți să sugi la sânul generos al banului public. Dacă printre cei al căror nume NU am putut să-l aflu, în pretinsa listă de 1000 de semnatari, există și oameni străluciți profesional, înseamnă că analiza mea este caducă iar misterul lui Coriolan Drăgănescu rămâne în continuare intact, cum îi și stă bine unui personaj etern, cum este acesta al lui Caragiale. Dacă nu, cu siguranță cei străluciți se vor manifesta în curând, dezicându-se de cine trebuie, nu de ei înșiși.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. ” Pe scurt, ei contestaseră o serie de abuzuri, presiuni, lipsa de transparență în conducerea instituției, dar, mai ales, legitimitatea și legalitatea prezenței ”
    Din pacate nu doar aici se intampla asta….

  2. Ovidiu Miculescu este fratele Danei Nastase si a fost intotdeauna in functii cheie, dedicat trup si suflet PSD. El este cel care a zburat-o pe doamna … de la Europa Fm cand cu interviul cu Nastase. Miculescu era vicepresedintele postului la acea data.

    • ”Este frica adâncă de propria mediocritate și incompetență și de inaniția care te paște când trebuie să renunți să sugi la sânul generos al banului public”
      io ash spune ca tovarasii sint constientzi ca unitatea in partidul nostru i a catzarat mai sus decit probabil li s ar fi cuvenit.in lumea libera exista totushi o limita a nepotismului .
      in romanica de la primul om in stat pina jos ,pile,relatzii cunostintze,PCR,este modul de a gindi si actziona.
      mai bizar si scirbos mi se pare,atunci cind ai din virf incep sa spuna ca societatea e corupta !
      comunistii n au avut si nu au rusine !

  3. Autoare e o minte desteapta si cultivata! Cati Coriolani Draganescu nu sunt azi prin institutiile noastre? Se pare ca va fi o conferinta de presa pe tema asta, luni la GDS la ora 5 dupa amiaza.

    • Pe tema lui Coriolan Drăgănescu sau a presiunilor inadmisibile asupra unui salariat care n-a facut nimic decat sa-si asume ceea ce o institutie intreaga, cu 2 500 de salariati nu-si asuma: contestarea conducerii de catre cumnatul unui infractor dovedit? O sa ajungem sa fim o tara intreaga condusa din puscarie, de putinii infractori ajunsi acolo?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Doina Jela
Doina Jela
Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist- 1995- Humanitas, Bucureşti, Telejurnalul de noapte, Polirom, Iaşi, 1997,( Ediţia a II-a Vremea, 2005), Această dragoste care ne leagă, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar, Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui tortionar, 2001), Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001. Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, Reuşeşti sau mori– convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski. Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist în colab. Cu Vladimir Tismăneanu (Curtea Veche, 2006). O suta de zile nu Monica Lovinescu, editura Vremea, 2008. A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil. A fondat si a fost multi ani secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Deocamdată avem două stele la impactul cu Europa. Și o intrebare de la Bruxelles: Voi nu aveți nicio ambiție?

Printr-o ciudată potrivire, miercuri 14 aprilie, taman când mașinăria noastră politică intra pe contrasens, de undeva de pe lângă Bruxelles ne venea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro