luni, octombrie 25, 2021

Singurătatea vârstnicilor în timp de coronavirus

Singurătatea e o stare negativă în care suntem confruntați cu noi înșine. A se diferenția de solitudine care implică o izolare agreabilă cu sine însuși, de multe ori încurajată și productivă. Singur este cel care se îngrijorează de sau îi e frică de propria persoană din varii motive. Plictiseala, neputința, propria insignificanță îi sunt trântite în față în momentele de slăbiciune când este aruncat în propria conștiință, sterilizată de prezența celorlați. Și asta creează anxietate, acel vârtej al emoțiilor negative în care rațiunea se pierde.

Filozoful german Martin Heidegger (1889-1976) a observat că ființa este neglijată în detrimentul ființării. Ființarea noastră constă în a face ceea ce facem. Ființa în schimb există. O numea Dasein, faptul-de-a-fi-în-lume. Noi suntem capabili să facem doar ceea ce facem, fiind în același timp într-un proces continuu de devenire, și asta caracterizează existența noastră, propria conștiință. Spre deosebire de cogito-ul cartezian, ‚Cogito, ergo sum‘ (‚Cuget, deci exist‘), care separă eu-l gânditor de lumea înconjurătoare, Dasein-ul lui Heidegger e introdus într-un context socio-istoric temporal. Singurătatea ființei ar putea atunci interveni doar în mijlocul celorlalți, când intersubiectivitatea este deconectată.

Observăm această deconexiune momentan în timpul coronavirusului care răvășește lumea. Belgia, care în data de 20 aprilie 2020, consemna 5828 de decese (worldofmeters.info), este pe primul loc în lume privind rata deceselor pe cap de locuitor (503 per 1 milion). În comparație, Italia și Spania au 391 si respectiv 446 per 1 milion de locuitori. O parte a populației belgiene a fost împinsă în singurătate. Din totalul deceselor, aproximativ 3000 au fost înregistrate la căminele de bătrâni și cu toate că sub 5 % din cazuri sunt confirmate printr-un test pozitiv COVID-19, situația este tragică. În ciuda faptului că puțin mai mult de 50 % din paturi la terapie intensivă sunt ocupate în continuu în timpul pandemiei în Belgia (aici), multe persoane au fost lăsate vulnerabile în fața coronavirusului în azilurile de bătrâni.

Immanuel Kant (1724-1804) insista asupra unicității ființei umane, a existenței ei ca scop în sine. E imoral de a trata omul ca mijloc, indiferent de circumstanțe. Fiecare om contează. Pentru Kant, actul moral implică datoria de a face bine, dar această datorie trebuie cuplată cu rațiune și nu cu emoții, care pot fi volatile. Nu toți dispunem de milă, generozitate, empatie în orice moment, și astfel datoria noastră de a face bine ar fi afectată. În schimb, rațiunea ne obligă să acționăm moral în orice situație.

Dar ce este binele? E obligată Belgia, de exemplu, să trateze vârstnicii în mod egal cu restul populației? Kant ar zice că da, și introduce imperativul categoric care postulează să acționezi „numai conform acelei maxime prin care poți vrea totodată ca ea sa devină o lege universală.“ Cu alte cuvinte, nu fă altuia ce ție nu ți-ar plăcea. Însă sunt unii care nu preferă să fie tratați la bătrânețe ca persoane demne de respect în situații de criză, clătinând moralitatea kantiană. Deriva lor morală ar putea fi contracarată relativ prin introducerea în ecuația comparativă și a persoanelor dragi lor, nu doar pe ei înșiși. Nu fă altuia ce ție sau celor dragi nu ți-ar plăcea să vi se facă.

Atât Heidegger cât și Kant accentuează prezența celuilalt. Nu putem acționa moral față de noi înșine și nu putem trăi într-o lume vidată de alte ființe. Singurătatea intervine când sinele se dezunifică, când lanțul intersubiectiv este rupt. În aceste momente când suntem conștienți de prezența celuilalt, filozoful francez-lituanian Emmanuel Levinas (1906-1995) ar zice că avem o responsabilitate față de el, ce se manifestă în grija noastră față de propria lui existență.

Fie că e tânăr ori vârstnic, “numai omul există,” afirma cândva Heidegger, “pentru că el are conștiința a ce reprezintă.” Și anume, o ființă reală.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Singuratatea , izolarea ca efect al pandemiei , poate fi greu de suportat , poate fi si mai greu de acceptat , dar cum alta solutie nu exista fara sa vrem ne obisnuim cu ea . Pentru cei tineri este infinit mai greu decit pentru cei in virsta , atacurile de panica ale batrinilor provin doar din rindul celor ce prezinta comorbiditati si boli grave asociate infectiei cu coronavirus si unde riscul de deces este foarte mare . Pentru mare parte dintre batrini singuratatea este o stare aproape permanenta ,iar pentru alta parte este o obisnuinta din care nici nu doresc sa iasa . Pentru batrini , cu precadere cei care locuiesc de unii singuri, chiar daca isi vad copiii cind si cind ,tot singuratatea este starea lor obisnuita si doar gindurile ce nu pot fi impiedicate in aparitia lor ii omoara . Zicerea atit de des pomenita la intrebarea adresata lui CE MAI FACi TATA ? parca imi rasuna mereu in ureche -ca sa fac fiule – gindurile ma omoara -.

  2. da, Belgia e, la prima vedere, un exemplu extrem de rau. Unde mai pui ca tocmai in Belgia se afla crema Europei, mult stimatii europarlamentari condusi de eminenta von der Leyen.

    Suna extrem de cinic, dar stie cineva cum se numara mortii? Se fac autopsii sa se vada cauzele exacte ale mortii?
    E adevarat, pe total, mortalitatea in Belgia a depasit media anilor precedenti.
    Se pare ca cei 97% din savantii lumii care oricum habar nu au de nimic, considera ca batrinii nu mai trebuie trimisi in spitale, se pare ca oricum nu exista posibilitati de tratare, sansele de salvare fiind practic nule.

  3. Tragedia acestei pandemii ne arata ca oamenii in anumite conditii se intorc la atitudini din zoriile exislentei sale, date de supravietuire. Prin urmare, cei varstnici vor trebui sa plece la verdeata cat mai repede. Casele de batrani au fost o solutie de a elimina obligatiile familiilor si a comunitatii de a le duce grija. Acum au devenit focare ale pandemiei. Dincolo de toate citatele filozofice, asumarea responsabilitatii fata de acestia s-ar traduce prin ingrijire acordata fiecaruia in parte, dar pentru aceasta asigurarile sociale si de sanatate ar trebui sa fie acumulate de fiecare din primii ani de munca. Probleme grave vor fi pt. someri, si cei din afara sistemului care traiesc de azi pe maine.

  4. A vârstnicilor?
    Dar a tinerilor de 16 25 ani? O bomba socială care va devasta societatea. Nimeni n.o simte, nimeni n.o vede.

    • Nu te astepta ca boomerilor sa le pese. Your problem, amigo. Si nu e vorba doar de grupa de varsta mentionata de tine, exista muuuulta frustrare in societate si la alte varste. Lovitura dupa lovitura pentru oricine nu doreste altceva decat sa duca un trai relaxat undeva intr-o clasa de mijloc. Sincer asta cred ca e pericolul cel mai mare la nivel societal, subminarea acelui middle class generator de echilibru si multumire (atat cat se poate).

    • Să fie trimiși toți bătrînii în tabere, fiecare în cortul lui. Fiecare tabără cu un crematoriu de campanie și deviza Alter Macht Frei la intrare. Populația aptă de muncă să fie pusă la treabă pentru un castron de ciorbă pe zi și cine vrea bani, să marș la sparanghel! Niminea nu mai plătește bir, armata e cu noi, nu ne vindem țara, dacă ești babă sau moș ești eliberat pe coș!

  5. Singurătatea nu afectează doar populația vârstnică în acest context, iar ea nu este decât unul dintre efectele izolării acasă a unei însemnate părți a populației, lucruri care sunt consemnate de ceva vreme în alte state, apărând zilele acestea și în media locală. Efectele izolării nu sunt nici vreo descoperire nouă, nici uimitoare însă, în contextul în care omul a evoluat preț de mii de ani bazat pe ideea de comunitate, pe interacțiune și coeziune. Un exemplu grăitor în acest sens este un studiu de pe vremea canatinei impuse în perioada epidemiei SARS din 2002-2004:
    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3323345/

    În plus, izolarea mai adaugă un strat de cărămizi unei situații de însingurare a populației pe măsură ce tehnologia, social media și în general ceea ce numim lume virtuală / spațiu virtual au luat din timpul petrecut în compania efectivă a unor oameni, înlocuind acest timp cu un surogat.

    În cazul vârstnicilor însă, izolarea ia și puținul contact cu lumea exterioară ce mai rămăsese, cu atât mai mult pentru cei care nu sunt familiarizați nici cu comunicarea bazată pe tehnologie dincolo de clasicul telefon. Pentru oameni care au mobilitate redusă, dependență de servicii medicale regulate și implicit temeri date de cele două din capul locului, imperativul ‘Stați acasă!’ se arată precum blestemul traversând Balcanii în romanele lui Ismail Kadare. Cunosc oameni care nu au mai ieșit din casă de 3-4 săptămâni. Îmi este mai teamă de efectele acestei izolări la nivelul întregii populații, precum și de isteria generală generată și propagată cu voluptate de media decât de cele ale epidemiei în contextul căreia au apărut acestea. Din păcate, zilele acestea trăim într-un mediu toxic cu potențial nociv asupra oamenilor dincolo de o rată a morbidității și mortalității a acestui virus. Un mediu al cărui mecanism și efecte amintește de experimentul lui Philip Zimbardo de la Stanford.

    De aceea, poate că soluția, dincolo de vreun medicament sau vaccin disponibil mai devreme sau mai târziu, ar fi ca omul să revină la acel bun simț care să caute esența lui ‘a fi’, și nu teama perpetuă, ambalată și propagată cu tot soiul de potențiatori de aromă, cu unica menire de trigger de marketing. Vorba lui Platon: ‘Putem ierta un copil căruia îi este teamă de întuneric; adevărata tragedie a vieții apare însă atunci când oamenilor mari le este teamă de lumină’.

    Ușor-ușor însă, impunând reguli și restricții care mai de care, îndepărtându-ne unii de alții (a luat O.M.S.-ului câteva luni să facă diferența între termenii de ‘distanțare fizică’ și ‘distanțare socială’), ne opacizăm și nouă înșine simțurile, transformându-ne cu toții în acea categorie ‘de risc’ pe care o izolăm în case cu permisiunea de a ieși 2 ore sau nici măcar acelea. Și, chiar dacă am căpătat lumină acum câteva zile, ne e teamă de lumina soarelui, de viață.

  6. Felicitări pentru abordare şi felicitări şi staff-ului Contributors.ro pentru că a lăsat să apară acest articol. Stimată autoare nu aţi vrea să faceţi trimiteri şi la conştiinţa morală – ce este şi ce rol are în societatea umană, de ex.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Margareta Hanes
Margareta Hanes a obtinut doctoratul in filozofie politica la Vrije Universiteit Brussel. Principalele ei pasiuni sunt filozofia morala, temele existentialiste si interculturalismul. Este vorbitoare a mai multor limbi straine (engleza, germana, franceza, maghiara, olandeza), iar momentan locuieste la Bruxelles.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Să amânăm o vreme arderea pe rug a Angelei Gheorghiu!

Am cumpărat cartea O viață pentru artă în care marea soprană Angela Gheorghiu își spune povestea, fiind stimulată de întrebările bine țintite...

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.