joi, februarie 9, 2023

Singuri pe lume

O anecdotă spune că, iritat de pretențiile de inteligență și valoare pe care și le manifestau unii intelectuali de gazetă români, Ion Luca Caragiale, acest savant neîntrecut al moravurilor românești, i-a întrebat odată retoric: ,,Ce știți voi, boilor, despre Motaigne?” Oricât de inteligent este Caragiale – iar, fără îndoială, chiar așa stau lucrurile –, un român hâtru, iar de spirit mucalit nu ducem lipsă, ar întreba drept ripostă: ,,Dar, mă rog, ce știe Montaigne despre noi? Am stat cu el la masă?” Nivelul intelectual al replicii ar confirma de la sine sensul întrebării lui Caragiale. Rezultatul direct al acestui mod de a gândi este o gamă largă, deși repetitivă, de practici sociale pe măsură.

Partea proastă cu obiceiurile noastre românești, care nu au, de fapt, nimic specific în ele (în fond, merg treburile publice mai bine în Bulgaria, Paraguay sau, ce întâmplare, Rusia?) s-au răsfrânt, vrând-nevrând, în modul de funcționare a unor instituții din statul nostru. Dacă ne uităm la învățământ și la Ministerul Educației, raportul cultură globală-etos local devine translucid. Să nu uităm că un fost ministru al învățământului, Daniel Funeriu, despre care, să zicem, că ne putem permite orice părere politicoasă referitoare la activitatea sa politică sau la personalitatea sa publică, era luat la refec pentru că nu deținea o diplomă de absolvire a examenului de Bacalaureat în sistemul de învățământ românesc. Mulți se hlizeau mai mult sau mai puțin comic pe acest subiect, suduindu-l pe fostul ministru nu doar cu apelative de galerie, ci și cu acuza de a nu fi bun român, în înțelesul obscur și la grămadă de ,,unul de-al nostru”. Ce mai conta că Daniel Funeriu îl avusese drept coordonator al tezei sale de doctorat pe un laureat al premiului Nobel în chimie sau că a studiat la instituții de o calitate mult superioară celor echivalente românești? ,,Cine e ăsta? A copiat cu noi la Bacaluareat?” – la asta se reduce totul. Adevărul sinistru este că, într-adevăr, în România nu e suficient dacă ai recunoaștere internațională. Degeaba ai studiat la Stanford, ai jucat în cadrul Royal Shakespeare Company sau ai ridicat Cupa Mondială, dacă nu te omologhează ștampila Ministerului Educației pe o diplomă luată într-un sediu de universitate din Crevedia, alta a teatrului de vară din Mizil și, nu în ultimul rând, una cu sigla Federației române de fotbal. Nu provincialismul este marea problemă, ci obtuzitatea agresivă, camuflată într-un discurs naționalist primitiv și fără substanță practică, de-a dreptul înapoiat și ridicol pe fondul unor lipsuri strigătoare la cer, pe care o afișează românul realizat care, adesea printr-o combinație sau printr-o șustă financiară, a ajuns să se ocupe de și să dicteze legi, ordonanțe de urgență, hotărâri de guvern. Un sclav eliberat este întotdeauna un om mai bun de vreme ce și-a obținut dreptul la demnitate, dar un sclav care ia subit locul stăpânului cel rău este întotdeauna mai crud, mai distrugător și mai aprig în toate din resentiment și dorință de răzbunare. Nu e nicio diferență morală între acest sclav propulsat la vârful societății sale și un semidoct care nu a ajuns să termine liceul la vârsta potrivită din pricina neputinței intelectuale probate, nicidecum a sărăciei sau a unei afecțiuni psihosomatice, dar care aglomerează cu duiumul titluri academice, catedre și cărți fără cititori în numai câțiva ani, imediat ce se vede propulsat în funcții publice înalte. Este condiția României de astăzi.

Dar dacă despre recunoașterea meritelor educaționale ale celor care au realizat tot felul de performanțe sau doar au studiat pe alte meleaguri ne-am lămurit, nici ,,noi între noi” nu o ducem de minune. Bunăoară, abia recent, într-un O.M. cu nr. 4224/06.07.2022. s-a reglementat la zi Metodologia-cadru privind asigurarea calităților programelor pentru dezvoltare profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și de acumulare a creditelor profesionale transferabile. Ce înseamnă pentru un necunoscător înșiruirea de cuvinte de-abia menționate? Sensul denumirilor de mai sus are direct de-a face cu relația deficitară care există în țara noastră între nivelul universitar și cel preuniversitar ale educației naționale. Problema este veche, iar, ca atare, va rămâne mereu nouă. Un profesor de liceu și gimnaziu trebuie obligatoriu să aibă studii academice, neapărat de licență. La cum stau lucrurile în prezent cu deficitul actual de studenți s-ar putea ca în câțiva ani să se impună și obținerea unei diplome de master pentru profesorii din preuniversitar, cel puțin în ciclul liceal de predare. Aceste studii fac parte din performanța pregătirii unui cadru didactic. Diplomele de grade didactice, licențe, masterate și doctorate sunt emise și certificate de o universitate, instituția fundamentală în materie de educație superioară. Cu toate acestea, din pricina neglijenței și indiferenței venite de sus a mediului universitar ca întreg în raport cu ,,colegii” lor din preuniversitar, diplomele de licență, masterat și doctorat sunt bazate exclusiv pe o serie de credite europene transferabile (ECTS – European Credit Transfer System), care sunt legate de sistemul Bologna, valabil în statele membre din Uniunea Europeană. De aceea, ca o soluție salvatoare, profesorii din preuniversitar pot urma cursuri, webinare, workshopuri etc., dar diploma pe care o primesc trebuie să aibă un sistem de credite care să valideze efortul real și compatibilitatea sa oficială cu ansamblul sistemului de învățământ. După cum ziceam, sistemul nostru universitar desconsideră de facto pe cel preuniversitar, de parcă profesorul din liceu ar locui într-o altă lume, croită după cu totul alte reguli, decât acela care predă la facultate. Și pentru ca prăpastia care îi separă artificial pe unii de alții să poarte un nume, s-a inventat în sistemul preuniversitar un sistem sui generis de calculare a programelor de formare, sistem ad hoc, care poartă titulatura de credite profesionale transferabile. Aceste CPT-uri nu au nicio legătură cu ECTS-urile. În loc să se dorească o formă de a armoniza ce e sus cu ce e mai jos în ierarhie – drept dovadă că locuim în aceeași țară – s-a căutat lărgirea diferențelor dintre ciclurile de învățământ. Nu ne putem pronunța dacă această dezbinare a fost intenționată sau s-a creat natural, în urma mișcării browniene din statul român, dar rezultatul îl cunoaștem cu toții pe pielea noastră.

Rezultatul este unul hilar, absurd, pe alocuri noir spre grotesc: să presupunem că ai terminat un doctorat magna cum laude la Universitatea Babeș-Bolyai. Predai filozofie la cel mai eminent liceu din Cluj-Napoca. Degeaba ai fost audiat în comisia compusă din profesori universitari, unii realmente de prestigiu, și ți-ai publicat lucrarea la o editură cu vizibilitate națională. Inutil că primești deja sporul acela de doctorat, despre care întreaga societate, de la mic la mare, vuiește că este ,,un privilegiu”, deși suma finală se ridică la un cuantum de 950 lei brut pe lună (minus 45% dări către stat, plata finală este de 500 de lei, adică 100 de euro pe lună). Fericită societatea europeană în care ,,un privilegiu” costă o sută de euro pe lună! Trecem peste toate acestea. Ieșit din comun este că acea de diplomă de doctorat/masterat/licență trebuie transformată în CPT-uri, adică echivalată la nivelul liceului/școlii gimnaziale/grădiniței etc. de către o comisie alcătuită din alți profesori. Până acum câțiva ani de treaba aceasta se achita Casele Corpului Didactic din fiecare județ al României. Putem să pariem că nimeni din rectoratele marilor universități din România nu știa că diplomele tipărite de ei urmează o altă validare, după un sistem paralel de lucru, pentru a fi conforme cu nevoile de pregătire educațională a profesorilor din preuniversitar. Dacă nici de profesorii societății românești nu se ocupă universitățile, de restul meseriilor ce să mai zicem?

Concluzia este una singură: indiferent de condescendența gratuită cu care se uită neoficial un profesor universitar, un patrician, la proletarii din licee, școli gimnaziale și grădinițe, în cele din urmă, calificarea reală profesonială, cea care asigură performanța în carieră pe ultimii cinci ani ai oricărui profesor (inclusiv dosarul de gradație de merit, transferuri, restrângeri de activitate), o acordă sistemul CPT-urilor, de parcă diplomele academice nu au valabilitate până la capăt fără girul unor instituții inferioare în structura instituțională a Ministerului Educației. Birocrația românească reușește să fie modestă în ciuda formalismului exagerat de a păstra rangurile intacte. Obrazul subțire cu cheltuială se ține.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Problema pleaca de la serviciile secrete si implicarea lor in societate. Cadrele din Servicii sunt cu studii si titluri idoielnice si ei isi creaza retele pe masura lor. In invatamint, cultura, cercetare si politica. Cum „bisericutele” (retele „informative” din teritoriu) controleaza tot (viata economica, activitatea admin. locale si centrale, politie/ justitie si chiar Parlament), apar o gramada de disfunctionalitati in societatea noastra. In loc sa se rezolve, din 1990 incoace, mai rau s-au adincit. Si tind sa nu mai poata fi rezolvate niciodata.
    Invatamintul este doar un aspect din multiplele disfunctioalitati create. Doar un simptom. Cauza trebuie cautata in alta parte.
    E nevoie de noi legi ale serviciilor si de o noua raportare la cetatenii obisnuiti. Plus de o reducere drastica a numarului de agenti. Si de o strategie noua a Serviciilor democrate fata de vechii agenti GKB/Securitate si nomenclaturii, activistilor de partid. Cu beizadelele lor, cu tot.

  2. Obsesia cu titlurile este o chestie pur europeana.
    De fiecare data cand vad prefixul Dr. ma intreb „doctor in ce?”.
    Salariatii vor salarii mai mari. Oriunde in lume.
    Daca criteriul este sa aiba o patalama, intrebarea este ce atesta patalamaua aia.
    In Israel de exemplu acum zeci de ani politistii si gardienii isi faceau „studiile” pentru o astfel de patalama la o reprezentanta locala a universitatii din Derby, UK.
    In Romania abisul cred ca a fost cu universitatea Spiru Haret, la timpul respectic cea mai mare fabrica de patalamale din Europa.

  3. Politica de recunoastere a diplomelor e ciudata peste tot.
    Exemple, mie mi s-a recunoscut dipl de ing in Ge imediat. Dar unei prietene medic i-au cerut sa dea diferente, in schimb unui fost colege de fac de al ei, de nationalitate germana, i s-a recunoscut mintenas, desi facuse aceeasi fac in Ro ca si prietena.
    A existat o perioada in care nu se recunosteau carnetele de conducere, era permis sa se circule un an, dar apoi erai obligat sa dai examene. Cred ca si azi e asa cu carnetele din afara EU.
    O prietena care a studiat pianul la un institut Roial din Londra nu a obtinut echivalarea ca prof la un liceu din Buc.
    In fine, in Ge poti fi „medic” nutritionist, sau homeopat, fara nici o diploma, dar daca vrei sa deschizi o frizerie iti trebuie diploma de maistru frizer.
    Nu mai vorbim de politicieni, poti ocupa absolut orice post fara nici o diploma sau cu o diploma luata pe sest.

    • Asociațiile profesionale ale medicilor sunt cele mai tari sindicate din lume. Sunt precum breslele din evul mediu. Asta nu numai în Europa. Sub pretextul de aparare a standardelor doctorii vor sa blocheze acesul noilor veniți la practica medicala.
      La fel se întâmplă la noi cu notarii și mai recent cu dentiști.
      Intr-o vizita recenta în România am fost șocat sa constat ca dacă vrei sa închizi un contract de electricitate pentru un părinte bolnav îți trebuie o procura, apoi o alta procura pentru gaz, alta pentru TV, etc. Toate costa multi bani si majoritatea notarilor lucrează numai cu numerar. Uneori trebuie sa mai plătești încă o data sa anulezi toate aceste procuri. In numerar lucrează multea estaurante (mai ales la petreceri mari, cu cheltuieli de zeci de mii de lei), firmelecde ingropaiune, etc. Sunt mai cinstiți taximetriștii decât notarii.

    • La noi formalismul este litera de lege. La nivel de universitati luarea in atentie a calcului de credite pe discipline era una de chichi. Conta ca profesorii sa isi pastreze 1-2 norme iar problema studentilor lasata la urma. Am trait aceasta experienta. Apoi la nivel de cercetare, nu exista o profesionalizare evidenta a cercetatorilor. Majoritatea participa la studii si proiecte prin asa zisele licitatii de proiecte ori finantate de stat fara a dovedi ca cunosc un subdomeniu, ca au publicat si scris ceva cel putin 5-10 ani. Sar de la o tema la alta fara a avea cunostinte acumulate si apoi ne miram de ce nu avem experti.

  4. ..o recentă destructurare a unei rețele care-i ajuta pe analfabeții cu mașini să obțină permisul auto, ne-a arătat faptul că România e țara-n care unii se chinuie să învețe primele 4 litere ale alfabetului, doar ca să poată bifa răspunsurile corecte, obținute pe cale frauduloasă de la complici.. Iar analfabetismul e în creștere..

    Vorbim de talpa țării, de baza piramidei în vârful căreia s-au cocoțat șmecherii cu doctorate „copy-paste”. Vârful și baza trăind bine-mersi într-o simbioză complice, asezonată cu populismele cotidiene la care se adaugă, la patru ani odată, pomenile electorale..
    E de la sine înțeles că o masă de analfabeți e mai lesne de manipulat, iar decidenții se pricep de minune să mimeze preocuparea pentru educație..

    În acest ocean tulbure, câteva insule de oameni educați (unii dintre ei chiar excepționali), care încă n-au luat calea pribegiei prin cele străinătățuri pentru că aici, în țară, nu-i bagă nimeni în seamă.. Mai putem oare visa la o schimbare ?

    • Au existat permise auto eliberate unor indivizi care primeau ajutor social pentru ca rău orbi. Și nu la Suceava, undeva prin Valahia.

      • Aa ca „sa ne radem” ….. cu multi ani in SUA nu stiu ce stat federal s-a gandit sa elibereze permis auto .. orbilor! Orbi-orbi pe bune! Motivil?
        In SUA nu exista act de identitate gen „bolentin” .. cel mai uzual mijloc de a te legitima fiind .. carnetul de conducere! Deci, s-au ganbdit sa elibereze orbilor un canet de conducere .. anulat!!! Dar , cu care un oaresicare Doe Jonson sa probeze ca asa il cheama …

  5. ”sporul acela de doctorat, despre care întreaga societate, de la mic la mare, vuiește că este ,,un privilegiu”, deși suma finală se ridică la un cuantum de 950 lei brut pe lună (minus 45% dări către stat, plata finală este de 500 de lei, adică 100 de euro pe lună). Fericită societatea europeană în care ,,un privilegiu” costă o sută de euro pe lună! ”

    Sporul acela de doctorat nu se aplică doar la profesorii de liceu. ”Esențialii” cu epoleți și ochi albaștri iau niște sporuri de doctorat mult mai consistente. Iar profesorii de liceu, când își apără cei 100 de euro pe lună, apără și sporul ”esențialilor”, ăsta e mecanismul real.

    Ca soluție alternativă, ar trebui să crească salariul de bază al profesorilor de liceu cu acea sută de euro, dar sporul de doctorat ar trebui desființat pe ansamblul sistemului bugetar. Polițiștii și militarii n-au nevoie de doctorate ca să-și facă treaba pentru care sunt plătiți.

  6. „Fericită societatea europeană în care ,,un privilegiu” costă o sută de euro pe lună!” Sporul de doctorat/masterat este o absurditate pur româneasca ; n-o vom gasi prin alte societati normale la cap. Una dintre consecintele lui nefaste este inflatia de diplome de doctorat/masterat care numai magna cum laude nu sunt. Subiectul e pe agenda publica in mod constant. Pe urma ca principiu, esti remunerat pentru ceea ce faci nu pentru ceea ce esti. Doctoratul serveste pentru o cariera academica iar valoarea lui ar trebui sa conteze la salariu si nu ca spor.

  7. Statul român face educație scumpă și proastă cu banii cetățenilor.

    Cum dă bonuri de masă la angajați, ar putea să dea bonuri de educație la părinți iar părinții să decidă singuri și independent câte ore și cu ce profesor vor face copiii lor vor matematică, biologie, educație fizică, religioasă și/sau sexuală.

    Nu scrie nicăieri că toată lumea trebuie să aibă aceași educație. Nici nu e util.

  8. Pestele se impute de la cap (ul statului). Recent KWI a declarat ca trebuie sa intelegem clar ca blocarea plagiatelor și falsele doctorate se aplica doar de acum înainte. Cele de pana acum, inclusiv al lui Ma-Ciuca, sant OK și nu trebuie atacate „pentru ca erau alte legi atunci”.
    Sant înclinat sa cred ca singura modalitate de a termina cu aceasta ciuma este anularea sporului pentru doctorat. Asta va nedreptăți vreo 10% din cei cu doctorate, dar este un sacrificiu care trebuie făcut.
    BTW vad va de mai bine de un an au încetat articolele de pe Contributors despre ciuma roșie, articole foarte frecvente acum vreo doi ani. S-au luminat brusc autorii foarte prolifici pe aceasta tema sau s-a schimbat ordinul de zi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dan Alexandru Chiță
Dan-Alexandru Chiță (n. 1985). Absolvent al Facultății de Științe Politice a Universității București (2008), Master (2010) și Doctorat (2014) în cadrul aceleiași universități. Profesor în sistemul preuniversitar din București.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro