joi, martie 28, 2024

Sinodul din Creta și crucea sincerității

La un an de la Sfântul și Marele Sinod din Creta, Biserica Ortodoxă oferă o imagine mai eterogenă decât cea cu care eram obișnuiți înainte de Sinod. Departe de a fi îngrijorătoare, această imagine realistă ne atrage doar atenția că nu putem trăi unitatea Ortodoxiei Universale decât după ce am simțit diversitatea – câteodată dureroasă – a oamenilor și a culturilor care o compun. Darul – și nu datul – unității și al înțelegerii coborât la Rusalii peste Sfinții Apostoli trebuie invocat și redescoperit mereu și mereu, mai ales atunci când riscăm să ne scufundăm în Babilonul părerilor, al negării de tip protestant a autorității episcopal-sinodale și al individualismului cu chip preacucernic.

La fel ca în Biserica primară, un Sinod se întrunește pentru a răspunde unor provocări de actualitate, dar totodată receptarea acestui Sinod poate duce la noi necesități de lămurire. Sinodul de la Niceea (325) se împlinește prin cel de la Constantinopol (381), cel din Efes (431) nu poate fi gândit fără lămuririle aduse de cel de-al patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon (451).  Biserica trăiește cu și între Sinoade, drumul ei este un drum al dialogului și al propovăduirii prin Sinoade, pe baza vocilor și a minților luminate ale acelor Părinți care deschid cărarea sau bătătoresc drumul înspre un nou Sinod.

Deși ne aflăm după Sinodul din Creta și toată lumea încearcă să justifice (sau, din păcate, să demonteze) deciziile sale, mai importantă este conștiința faptului că ne situăm înaintea unui alt viitor Sinod… Timp de 40-50 de ani s-a tot pregătit Sfântul și Marele Sinod; a fost un drum al întregii Biserici, o pleiadă de mari teologi au pus umărul în acest sens. Acum privim înainte; și din toată tulburarea creată nu putem nega un aspect pozitiv: trezirea conștiinței credincioșilor pentru dimensiunea universală a Ortodoxiei.  S-ar putea ca istoria Bisericii să considere la un anumit moment dat Sinodul din Creta drept primă sesiune a unui Sinod panortodox de mai lungă durată, hotărâtor pentru drumul Ortodoxiei în mileniul trei. Cert este: drumul sinodal al Bisericii (în sine un pleonasm, pentru că synodos poate fi tradus mot à mot cu „drum împreună“) nu are sfârșit decât la a Doua Venire a Domnului. Acest drum (sau „lucrare sinodală“ cum se spune în Enciclica din Creta) ține de necesitatea propovăduirii ACELEIAȘI credințe apostolice în lume. Cine ia un singur Sinod drept un eveniment final și suficient sieși uită că Sfinții Părinți Capadocieni de aceea au fost numiți „mari dascăli ai lumii“ pentru că au diortosit Crezul Primului Sinod Ecumenic de la Niceea fără să îl abolească și fără să îi știrbească autoritatea. Dar atât Părinții de la Niceea cât și cei de la Constantinopol știau că ei nu „hotărăsc” „credința“, ci sunt doar slujitorii unei predanii și mărturisiri apostolice, care se cere transmisă, tradusă, apărată, exprimată. Să nu uităm: și pe vremea lor exista politică bisericească; și ei au avut propriile lor dezamăgiri legate de unele aspecte ale vieții bisericești sau ale unor formulări de text, ca de pildă Sf. Grigore de Nazianz în anul 381. Dar au rămas fii ai Bisericii, susținători ai acestui drum sinodal al Bisericii în istorie. Păstrând proporțiile, așa stau lucrurile și în anul 2017.

Cum merge lucrarea sinodală a Ortodoxiei pe mai departe? Din păcate, la nivel panortodox, s-a așternut tăcerea. Cele patru Biserici autocefale absente nu dau semne că ar accepta sau prelua documentele Sinodului, din contră: Bisericile antiohiană, bulgară și georgiană au transmis deja mesaje negative. Toată lumea pare să aștepte poziția Bisericii Ortodoxe Ruse care, după ce în iulie 2016 a delegat cercetarea documentelor din Creta unei Comisii teologice, se exerzează în tăcere pe marginea subiectului. Pot trece ani până când Patriarhia Moscovei se va poziționa față de cele șase documente și față de Enciclica Sinodului; aceasta, deși textele nu sunt creații noi, Biserica Rusă participând activ – până în ianuarie 2016 – la redactarea și îmbunătățirea lor!

Prin urmare, Sinodul care trebuia să arate lumii unitatea Ortodoxiei a funcționat ca un catalizator, scoțând la iveală blocaje de comunicare, orgolii de moment și incapacitățile unor Biserici Autocefale de asumare a unei auto-terapii sinodale la nivel panortodox. Acest adevăr doare, de aceea e atât de incomod să îl formulăm deschis. Dar ce poate fi mai benefic decât Crucea sincerității într-un asemenea context? Desigur, există în diplomația și politica bisericească multe alte considerente, toate la fel de pertinente și de „ortodoxe“, care ar nuanța această descriere. Până una alta, rămâne un fapt incontestabil și dureros că la un an de la Sindul din Creta nu a avut încă loc o Sinaxă a Întâistătătorilor Bisericilor autocefale care să încerce măcar ieșirea din această criză panortodoxă. Această amânare a unei necesare clarificări slăbește forța de iradiere a evenimentul însuși. Autoritatea morală și spirituală asumată la nivel universal de către Biserica Ortodoxă în fața lumii întregi – de pildă în Enciclica Sinodului – este periclitată de această prea lungă tăcere…

Fără îndoială, nu poate fi vorba de o pre-schismă sau de o autodemontare nefericită a Ortodoxiei la nivel universal așa cum se grăbesc să afirme – mai mult sau mai puțin deschis – voci din lumea catolică. Pentru unii reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice, felul în care a decurs Sinodul din Creta și presupusa stagnare panortodoxă de după nu ar face decât să demonstreze, chipurile, faptul că Ortodoxia nu este și nu va fi în stare să-și articuleze unitatea la nivel universal fără un factor al unității, adică fără primatul papal. Însă nu hazul de necaz pe care și-l permit alții trebuie să fie motivul discutării la nivel panortodox al „drumului de după Creta“, ci necesitatea de a arăta că experiența sinodală trăită la Sinod de către cei prezenți trebuie continuată. Felul în care Bisericile Autocefale prezente sau absente de la Sinod vor înțelege deopotrivă să continue în mod activ lucrarea sinodală panortodoxă este hotărâtor pentru mărturisirea unității Bisericii în lume. „După roadele lor îi veți cunoaște…“ (Mt. 7,16).

Mai importantă poate decât documentele a fost tocmai regăsirea firească și frățească a atâtor episcopi veniți din toată lumea într-un Sinod, adică într-o experiență a comuniunii liturgice și a dialogului. Documentele – despre care nu doresc să vorbesc în cadrul acestui scurt articol – sunt în primul rând expresia unui început. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a avut deja din octombrie 2016 fericita inspirație de a afirma acest lucru: „textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe.“ Documentele sunt începutul unei reflecții comune, necesare la nivel panortodox.

De ce necesare? Pentru că ortodoxul din Dorohoi și ortodoxul din Chicago pot avea soluții din ce în ce mai diferite legate de traducerea Sfintei Tradiții în modernitate. Astfel de sinoade panortodoxe nu fac decât să aleagă din marele tezaur al Tradiției câteva teme de actualitate pastorală, pentru crearea sau măcar schițarea unui etos ortodox comun, în care să se regăsească fiii și fiicele Bisericii Ortodoxe de azi, indiferent de contextul cultural în care trăiesc. Pentru mulți, semnificația postului sau chestiunea misiunii ortodoxe în lume pot părea generalități, truisme, realități de mult știute și asumate. Însă Ortodoxia trăiește în momentul de față în contexte culturale foarte diferite: ceea ce pentru unii este o banalitate (de pildă postul), pentru alții poate fi un avertisment pentru reîntoarcerea la tradiția comună; ceea ce pentru unii este profund „ecumenist“, pentru alții este asumarea unui bun simț de relaționare interconfesională și nimic mai mult; ceea ce pentru diaspora este un dat pastoral (căsătoriile mixte între creștini ortodocși și creștini de alte confesiuni), este pentru un context monoconfesional ceva lipsit de relevanță. Un document are șansa de a focaliza atenția asupra unor teme majore; el implică însă și riscul reducerii complexității unei chestiuni doar la formulările articulate în text. Biserica Romano-Catolică se luptă cu un excedent de texte și documente, încercând prin lungimea, complexitatea și cantitatea lor să acopere toate registrele și curentele existente… Este o cu totul altă opțiune decât cea a Ortodoxiei. De aceea, în treacăt fie spus, Biserica Ortodoxă este și va rămâne reticentă la elaborarea continuă de noi documente cu caracter referențial, și chiar și atunci când o face lasă loc liber renumitului proces post-sinodal de receptare și nuanțare eclezială…

Cu toate acestea, redactarea unor texte comune la nivel panortodox este și va continua să fie, în anumite contexte, o necesitate. Referitor la temele documentelor din Creta: dintr-un anumit punct de vedere, aceste teme trebuiau tratate și din obligație morală față de trecutul de câteva decenii al pregătirii acestui Sinod. Undeva trebuia început. E mult mai important cum continuăm.

Din păcate, expectativa panortodoxă de după Sinod (a nu se confunda acest lucru cu multele și edificatoarele luări de poziții ale Bisericilor Autocefale în parte) continuă să dea apă la moară auto-numiților „apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei“. Orice argument rațional, de ordin canonic, istoric sau teologic, rămâne fără drept de apel în fața obtuzității și incapacității de dialog a celor în cauză. Desigur, un istoric se va grăbi să găsească în istoria bisericească recentă anumite similitudini, de pildă, cu trecerea la calendarul nou, in anii 1920. Există și vor exista mereu minorități ultra-conservative, care deviază la un moment dat în schisme greu de recuperat eclezial; numitorul lor comun este în primul rând o educație teologică precară. Însă, incapacitatea „lor“ de a dialoga nu are voie să ducă din partea majorității „cuminți“ la pedalarea monologală pe niște discursuri triumfaliste sau apologetice, lipsite de smerita recunoaștere a carențelor existente. Aceste carențe țin în definitiv de caracterul provizoriu și imperfect al oricărui lucru care se consumă sub veac.

Purtând conștiința integrității apostolice și a plinătății eshatologice a Bisericii, să avem puterea să vedem imperfecțiunile care însoțesc drumul ei prin istorie, fără a-i periclita esența și menirea. Și să avem bucuria de a merge mai departe, într-un efort eclezial.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Ceea ce numiti dumnevoastra capacitate de a dialoga este pana la urma capacitatea de raportare la adevarul teologic, la dogma ortodoxa si la spiritul traditiei asa cum il cunoastem din cele sapte sinoade ecumenice.

    Invatatura ortodoxa a avut intotdeauna un caracter unitar prin asumarea ei de catre toate Bisericile Autocefale.

    Ori e clar ca aceasta intalnire, cum ii spune Biserica Antiohiei sau festival cum o numeste Biserica Bulgariei nu a intrunit acceptul tuturor Bisericilor Autocefale existand patru biserici care nu au participat: Biserica Antiohiei, Biserica Bulgariei, Biserica Georgiei si Biserica Rusiei.

    • Apreciez nuanta pe care vreti sa o scoateti in evidenta. Valabila, dar nu tot ceea ce ati scris se sustine. De exemplu, nimeni nu are curajul sa scrie despre mai mult decat aparenta lipsa a simtirii neinselate a starii de iluminare de la Sinod. Mai ales cand pleci cu un mandat clar de acasa (cazul grecilor) si vii cu altul. De faptul ca exista limite canonice de a caror sens macar, daca nu litera, nu se poate trece. De faptul ca in secolul 21 incalcam terminologia deja hotarata a Bisericii si avem tupeul sa venim in sinod cu referate gresite (o fi avut vreouna peer review?). De ce ne ferim sa spunem ca permisiunea de a oficia o casatorie mixta nu inseamna decat atat, permisiunea de oficiere a slujbei, cu constiinta de partea ortodoxa ca harul isi va face simtita lucrarea dupa convertirea sotului neortodox? Multe ar fi, dar totusi, nuanta e buna, desi ma indoiesc ca ultrasii o vor recepta si nu o vor trece la nefericitul limbaj diplomatic si incluziv.

      • Pai nu ati sesizat nuanta din moment ce dumnevoastra vedeti mai mult decat o intalnire sau un festival …

        Pornind de la aceasta nuanta diferendele sunt ireconciliabile … sper ca realizati …

  2. Frumos articol….. „Frumos” in sensul incercarii de a pune civilizat si chiar savant problema Sinodului din Creta.
    Din pacate neparticipările, desistările de ultim moment acompaniate de stuchiri moldovinești (style), excitări negative extreme de tipul Georgia&co dau masura locului unde se afla ortodoxia.
    Relatiile dintre bisericile autocefale sunt de la rele spre foarte rele. Cu exceptia celor care nu au granite statale comune.
    Discursurile frizează filetismul cel mai aspru, pozitia BOR este vazută, absolut nejustificat, cu o suspiciune teribilă.

    Ortodoxia se gaseste in cadrul acelorasi dihonii nesfîrsite precum in timpurile Imperiului Bizantin. Similaritatile sînt frapante (macar ptr.asta si tot merita citita cartea lui Vasiliev).
    Problemele ce tin de dogma, interpretari, relatii cu celelalte „ramuri” crestine sint, in general, simple pretexte pentru pozitionari tactice in luptele intestine.

    Prelati cunoscuti, de la noi, numesc „tîlhăresc” sinodul din Creta. Altii, erijati in singurii „apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei“ privesc complice la aplicarea acestei etichete stupide.
    Ptr.ca aveti inside info.,ma intreb daca dvs.aveti curajul sa numiti citiva dintre „obtuzii si incapabili de dialog”…..
    A bons entendeurs salut !!

    • Ah, uitasem. Cei erijați in singurii „apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei“ nu prididesc să injure, cotidian, occidentul&catolicsmul atrbuindu-le toate defectele, păcatele, crimele adevărate sau inchipuite. Și, evident, TOATE calitățile, meritele, victoriile aparținând nu doar ortodoxiei in general ci ortodoxiei românești……
      Aceiași sunt susținători necondiționați ai PSD, fani grei ai A3 si colportează trepidant cele mai bizare speculații culese de prin cuvântul-ortodox.ro. S-au agitat teribil pentru Victor Ponta pe care il considerau „intârzietorul semnelor vremurilor” vs. Iohannis viitorul prigonitor al ortodocșilor……
      Debordează de patriotism și numeroase îngrijorări……. Se aferează ipocrit la diverse pomeniri ale „sfinților închisorilor”, dar il pretuiesc la maxim (un trăitor, un sfânt, are rugăciune de foc, etc) pe informatorul dovedit IPS Pimen…..

      • Dragă domnule,

        Pur și simplu calomniezi.

        Afirmațiile pe care le atribui siteului Cuvântul Ortodox nu există.

        Nu știm care e contribuția dvs pe tema Creta. Știm ce am făcut noi: am adus critici întemeiate într-un cadru și pe un ton normal și, de asemenea, am făcut publică mărturia favorabilă despre prestația delegației BOR la Creta a IPS Hierotheos Vlachos. Punctul de vedere publicat de noi a fost preluat de Agenția Basilica.

        • Hai dom’le fii serios. Chiar credeti ca suntem toti prosti?!?

          Despre ce critici intemeiate vorbiti?!? Sunteti de coniventa cu site-ul sinodultalharesc.ro (sau .com, .org, etc) si promotori ale celor mai extremiste/talibane critici la adresa sinodului din Creta.
          Site care sa publice mai deformat, mai insidios, mai panicard decit cuv.ortodox.ro e f.greu de gasit.

          Opinia lui Hierotheos Vlachos, care o fi ea, nu poate fi decit deopotriva cu politica voastra. Ah, poate a laudat viclean BOR ptr.ca se afla aici….. Ca de viclenie nu duc lipsa talibanii ortodoxiei.
          Dar H.Vlachos e din acelasi aluat apucat, umflat de drojdii prea mult dospite….. Asta ca sa folosesc metafore de care va plac dvs. ……

          Vehiculati entuziast speculatii bizare, opinii ciudate drept stiri, fapte, certitudini…. Dar publicul caruia va adresati adora lipsa rezonabilitatii si proorocirile prevestitoare de nenorociri.

          Vi se pare ca nu suntem intr-un cadru normal si nu folosim un ton normal?!?! Va reamintesc ca nu suntem pe razboi-intru-cuvant.ro a.k.a. cuvantul-ortodox.ro

          • Pentru dvs. războiul întru cuvânt înseamnă un fel de smardoială-n vorbe. Oricât ar părea de surprinzător, la din astea chiar nu ne pricepem și nu suntem buni.

            Așa că părăsim forma asta de ne-dialog și ne vedem de treabă. Succes în munca ce o prestați. E grea, ca orice bătaie de joc la adresa adevărului și realității.

            • Numai bine va doresc si eu. Sa descoperiti rezonabilitatea, calmul si sinceritatea demersului.

              Ptr.moment mesajul dvs nu are ecou decit in rindurile unei minoritati sectare si exaltate, din fericire.
              Platforma oferita ambitiilor unor politicieni in sutana, unor resentimentari din Thesaloniki sau unor erijati in singuri„apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei“ pentru razboaie intestine drapate in discutii teologice constituie dovada indubitabila a afilierii site-ului. De ce v-am crede declaratiile inselatoare si nu faptele insesi?!?

              Gazduirea unor dezbateri, chiar si aprinse, nu reprezinta nimic rau, dar selectia pct.de.v.vorbeste de la sine.
              Pina la urma sinteti liberi sa faceti alegerile pe care le credeti de cuviinta. Net-ul este liber…..

              Pentru mine, descoperirea cuvantul-ortodox.ro (ex razboi-intru-cuvant. …) a fost o surpriza trista, dar si o sursa de info.privind viata REALA a ortodoxiei (prin taberele antagonice angajate intr-un forever war). Ptr.asta va multumesc.
              Cum sa fi inteles/stiut de PSD-izarea hard-core a „aparatorilor si marturisitorilor”?!? De unde sa fi aflat opiniile de tip taliban islamic ale unor influente personaje din ortodoxia de la noi si aiurea, prezentate f.f.favorabil de site-ul dvs.?!? Cum sa fi constientizat prezenta obsesiei anticatolice (la personajele gazduite de dvs) si preferabilitatea fesului otoman/islamic (ca sa citez celebre personaje istorice)?!?

              Asadar, numai bine!!!

      • Nu știu. Ce au în comun?!

        Dacă e să o luăm pe zone goegrafice oare ce au în comun țările din America Latină, care reprezintă cea mai mare și compactă masă de catolici din lume și care l-au scos din bască inclusiv pe papa Francisc marxistu’ cuvios :P ?

  3. Probabil ca avem doar exprimarea incapacitatii culturale de dialog si comunicare.

    Intr-o tara ca Romania, unde adesea nici nu ti se raspunde la emailuri si unde dialogul politic imbraca forma unei confruntari agresive de-a dreptul primitive, cum ar putea Biserica sa fie altfel?

    Si cum Ortodoxia este estica, probabil ca impartaseste aceasta problema sociala cu radacini adanci, care nu va face posibil vreodata un dialog real sau o unitate de tipul celei din Biserica Catolica sau o armonizare de tip protestant.

    Nu intamplator capitalismul a aparut si ca o exprimare socio-economica a protestantismului si nu intamplator comunismul a prins in tarile ortodoxe.

    As indrazni sa spun ca tinta Sinodului a fost si este irealizabila, dupa mine. Ar fi poate mai productive sa ne concentram asupra libertatii individuale ca fiind o noua dimensiune a omului religios de astazi. Nu vreau sa spun „individualism”, ci, dimpotriva, intlelegerea libertatii individuale ca o cerinta majora in orice demers spre compasiune, spre solidaritate sociala si morala.

    ======

    Cand ne lovim de o criza morala grava, cum e cazul Romaniei, cred ca ar fi mult mai bine sa alocam resursele, inclusive cele ale bisericii (in sens generic) acestei chestiuni, decat sa avem toti mai marii bisericii procupati de o unitate care, intr-un final, nici nu ar aduce vreo rezolvare macar minora, vreuneia dintre problemele societatii noastre de astazi.

    • De ce ar trebui Biserica Ortodoxă să dialogheze?! Cu cine și de ce?! Îi cere ortodoxia cuiva ceva?! Premisele de la care plecați sunt false. Tot ceea ce faceți e să regurgitați papagalicește locurile comune ale gargarei neomarxiste.

      Dacă e să ne auzăm un pic, ideologia comunistă a fost clocită în Germania și Marea Britanie (țări eminamtente protestante), pe unde au trăit Marx, Engels & Co. Capitalismul a fost la rândul său născut în micile epublici italiene (fervent catolice). În lumea ortodoxă comunismul a fost impus prin forța armelor. Bolșevcii au pierdut alegerile din Rusia organizate de ei în 1918 așa că au desființat Adunarea Constiuantă în prima zi de funcționare a ei cu baionetele. În România și Bulgaria comunismul a veni cu tancurile sovietice. Singurele locuri unde comunismul a prins prin voința națională exprimtă în alegeri libere sunt Chile în anii ’70 + Venezuela și Bolivia în zilele noatsre . Toate 3 catolice. Ce ar fi să mai puneți un pic mâna pe care înainte de a mai postula aberații ?! :P

      • Recititi postarea mea, mai cu atentie.

        Avand in vedere propozitia „mai puneti mana pe carte inainte de a postula aberatii”, nu doresc sa intru intr-un dialog cu Dvs. pentru ca nu consider ca agresivitatea este o baza de discutie.

  4. …era sa uit: Biserica Rusa este strans legata de un panslavism cu note specific ce trec dincolo de ortodoxie ca atare.

    Dughin este rus si a scris despre a patra cale in Rusia. Si asta ar trebui sa dea mult de gandit,

    =====

    Intr-o nota comica as spune ca e mai bine sa dam graunte gainilor noastre, decat sa alergam dupa strutii vecinilor ca sa ii avem pe toti in aceeasi poiata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Moga
Ioan Moga
Ioan Moga (n. 1979) este teolog și preot ortodox. În prezent este profesor conferențiar pentru teologie ortodoxă (singurul post universitar dedicat teologiei ortodoxe în Austria) în cadrul Facultății de teologie romano-catolice a Universității din Viena și coordonează programul de master pentru pedagogie religioasă ortodoxă. Funcții anterioare: lector la Catedra de istorie și teologie a Bisericilor răsăritene din cadrul aceleiași facultăți (2010-2016), asistent la Institutul de teologie ortodoxă din cadrul Universității din München (2004-2010). Specializare: dogmatică, istoria teologiei, dialog interconfesional. Publicații: trei monografii, cărți editate, zeci de articole de teologie (majoritatea în limba germană). Detalii: http://okk-ktf.univie.ac.at/ueber-uns/moga/publikationen/. Ioan Moga slujește ca preot la Biserica ortodoxă română Sf. Antonie din Viena.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro