Destinul lui Sir Isaiah Berlin se desenează pe fundalul unui veac XX marcat de amprenta nemăsurii totalitare. Libertatea, demnitatea umană, pluralismul, moderaţia devin suspecte în acest mediu modelat de credinţa în ideile mântuitoare. Intelectualul este chemat, în acest veac al radicalizării, să-şi asume postura de instrument al tiraniei şi de portavoce a îndoctrinării. Cei ce refuză, asemeni lui Berlin sau Raymond Aron, sunt judecaţi ca reacţionari şi suspecţi. Scepticismul lor nu îşi are loc în vuietul de entuziasm al fanatismului.
Secolul biografiei lui Sir Isaiah Berlin nu este doar secolul Holocaustului şi al nazismului, ci şi secolul sovietic. Diplomat, universitar şi istoric al ideilor, Sir Isaiah Berlin este el însuşi parte , prin ereditate şi educaţie, din acest drum al veacului comunist. În personalitatea sa se întâlnesc filoanele evreiesc, rus şi englez: umanismul său se naşte din dialogul purtat cu aceste nivele de trăire şi de limbă.
De aici şi timbrul special al unui volum precum “The soviet mind
”, tradus acum la editura Humanitas. Textele sale sunt bilanţul unei experienţe impresionante de analiză şi de participare: Berlin este, în paginile aşternute vreme de jumătate de veac, în terminologia aroniană, un spectator angajat. Între evocări şi analiză se stabileşte un raport de fecundă interacţiune intelectuală. Vocea scriitorului se distinge cu claritate memorabilă. Ca şi în alte ocazii portretele sale au o tuşă de clasicitate: profunde şi nuanţate, ele păstrează în urna textului ceva din mişcarea celui pe care îl descriu.
“ The soviet mind” este cronica unei epoci. De la 1945 la 1990, liberalismul lui Sir Isaiah Berlin interoghează spaţiul sovietic, în vreme ce traversările cortinei de fier sunt ocazia de a pătrunde în intimitatea totalitară. Asemeni lui George Kennan, Berlin posedă un dar aparte al introspecţiei lumii ruse.

Recitite acum, în anii agresiunii ruse din Ucraina, eseurile sale capătă o nuanţă profetică. Între Rusia demnităţii intelectuale şi Rusia despotismului, tensiunea este una dramatică şi continuă. În Rusia lui Putin dialectica lui Stalin renaşte, iar paranoia oficială se suprapune peste apatia colectivă, hrănind imperialismul criminal.
Comunism, izolare şi conformism
Călătoriile lui Sir Isaiah Berlin în URSS sunt călătoriile în inima unui sistem care, întemeiat pe ereditatea istorică imperială, se serveşte de marxism- leninism ca de o religie politică. Universul sovietic este întrevăzut de Berlin în două dintre momentele sale de inflexiune: anii de după 1945 şi cei care urmează destalinizării.
De ce alege să se izoleze Rusia, iată interogaţia care dă titlul unei alocuţiuni fondatoare din acest volum. În acelaşi moment cu George Kennan, Berlin propune o explicaţie pentru conduita postbelică a URSS. În politica şi regimul sovietic se întrevede un element de continuitate, acea paranoia ce investeşte acţiunea occidentală cu un sens ascuns . Rusia sovietică se opune Occidentului în virtutea unei suspiciuni ideoologice ce nu poate fi eliminate. Separarea Rusiei de Occident, în anii de după 1945, ţine de logica supravieţuirii ordinii sovietice înseşi.
Războiul rece este, aşadar, modul de manifestare al unei politici in care marxism-leninismul se grefează pe tradiţia imperială rusă. Stalinismul rafinează ceea ce Sir Isaiah Berlin descrie a fi o dialectică sui-generis. Între teroare şi armistiţiu, între epurare şi relaxare temporară, Stalin concepe un mod de administrare al totalitarismului. Aparent imprevizibilă, dialectica sa este aceea a unui autentic marxist- leninist. Interpretarea istoriei şi practica politică sunt una.
Peste un deceniu, destalinizarea oferă ochiului lui Berlin imaginea unei societăţi peste care teroarea nu mai domneşte- ordinea de după Stalin se fondează pe un contract social al supunerii şi al apatiei. Linia de demarcaţie între guvernanţi şi guvernaţi este una trasată cu claritate. Ordinea vieţii cotidiene este întemeiată pe înţelegerea acestei datorii de a accepta. Privarea de drepturi politice este parte din acest destin colectiv. Dezvrăjirea ideologică nu afectează monolitismul sovietic. Supuşii îşi trăiesc zilele în cadrul trasat de partid.
Exil interior şi demnitate intelectuală
Dar privirea lui Sir Isaiah Berlin pătrunde şi în spaţiul ce nu are nimic în comun cu acest conformism al supunerii: întâlnirile sale cu Anna Ahmatova şi Boris Pasternak, ca şi evocarea lui Osip Mandelştam sunt ocazia de a medita la posibilitatea artei de a oferi, în vremuri teribile, o alternativă la abjecţia colectivă.
Sunt aceste evocări paginile în care emoţia turgheneeviană colorează scrisul lui Berlin. Vizita în Leningradul Annei Ahmatova, în anii de după 1945, înseamnă revenirea în trecutul pierdut al unei lumi. Pentru poetă conversaţia cu Berlin va fi un alt păcat înscris în dosasrul de cadre: denunţarea publică de către Jdanov este parte din această istorie la care participă şi Berlin. În Ahmatova diplomatul şi mai apoi savantul au revelaţia eroismului care nu are nevoie de retorică calpă spre a exista, ca un protest împotriva tiraniei.
Chipul lui Osip Mandelştam este chipul artei martirizate de Stalin. Fragilitatea poetului contrastează cu tenacitatea memoriei sale: arta şi viaţa sa sunt una, iar invocarea lor este invocarea acelei Rusii care trăieşte, în pofida terorii. Persecuţia devine o anticameră a morţii.
Silueta lui Boris Pasternak este cea mai enigmatică din acest triptic. În poetul şi prozatorul de geniu Berlin întrevede tensiunea unei frâmântări etice. Bântuit de amintirea conversaţiei telefonice cu Stalin, cea care pare să îi decidă destinul lui Mandelştam, Pasternak este captiv în exilul său interior, fără a înceta să se simtă solidar cu patria sa. “Doctor Jivago” este testamentul unei tradiţii: claviatura romanului aspiră să surprindă sunetul unei întregi istorii.
Este această Rusie cealaltă Rusie, cea pe care imaginaţia intelectuală a lui Sir Isaiah Berlin o reconstituie cu ataşament melancolic. În continuitatea intelighenţiei pasionate de libertate Berlin va vedea, în pragul de ani nouăzeci, seminţele unui alt viitor.Andrei Saharov este evocat ca un reper al unei linii ce pare neîntreruptă. Rusia de după comunism ar putea fi şi Rusia celor asemenea lui.
Dar Rusia lui Stalin a învins, însă în cele din urmă, iar Rusia de acum este Rusia unui emul stalinist. Putinismul a strivit şi amuţit această Rusie a demnităţii. Apatia colectivă domneşte, netulburată de război. Paginile lui Sir Isaiah Berlin devin, în acest prezent tragic, pagini despre viitorul născut din trecutul de despotism. Libertatea rusă este sacrificată pe altarul imperiului. Între Saharov şi Stalin, ruşii au ales, iar din alegerile lor se nasc catastrofa şi carnagiul de acum.
Da, Comunismul, Fascismul, Nazismul au fost nu numai ideologii, au vrut să fie Religii, altele decât cea creștină (pe care, bineînțeles, au încercat să o anihileze prin politică de stat). Dar să nu uităm, TOATE aceste -isme au fost creații intelectuale ale culturii burgheze occidentale…
Comunismul cel puțin a fost creat de Marx și alții și experimentat în Rusia prin finanțarea bolșevicilor Lenin(de Germania) și Trotki (de finanța din SUA). Am putea spune că acest comunism a fost creația Occidentului. Așa că să nu învinovățim numai victima ci și autorul moral. Dostoievski a analizat genial o astfel de situație în Frații Karamazov….
Secolul XX a fost un secol al terorii. Dar și sec. al XXI-lea mai poartă din inerție păcatele secolului trecut. Iar Europa ca remediu salvator a găsit „progresismul”, tot un fel de ideologie în oglindă a comunismului.
Ca părere, viitorul este negru. Iar frumoasa idee a Libertății incepe să devină un Vis pierdut.
… este greu de decelat adevărul din carențele gîndirii umane.Da, sunt pertinente și plauzibile argumentele dv.Restul sunt nuanțe… Însă, avem în ADN-ul uman… SPERANȚA și credința că ” somnul rațiunii, naște monștri” nu va ajunge in Europa, la un așa nivel încît să aducă o nouă noapte a minții, gen orice formă de totalitarism…
Buna Dimineata Lucifer
Occidentul are Numeroase Pacate. Incontestabil, insa, Occidentul nu are in contabilitate suprimarea vietii pentru propriul plac. Stalin, este si ramane cu propriul plac de a ucide oameni doar pentru simplu fapt ca acei oameni gândeau diferit de Stalin. Faptul ca Occidentul NU a decimat oameni pentru exprimarea gândurilor lor face ca in prezent si cu cel Putin 200 ani in urma sa fie destinația multor oameni, chiar din Rusia pentru a trai altfel, pentru a putea gandi altfel. De 200 ani, migrația in Rusia nu are aceeasi pondere ca migrația in Occident. Atunci, sa concluzionez : unde ai migra daca ar fi nevoie pentru a pastra viata si gandurile tale ? In Rusia sau in Occident ?
Domnule, sunt de acord cu Dvs, dar să nu idolatrizăm Europa de Vest. Ea și-a permis democrația și libertățile civile pe baza exploatării sistematice a coloniilor. Pe baza bunăstării și-au permis(ca și în Grecia antică) să dezvolte cultura, știința, civilizația, etc. Iar cele două-trei războaie mondiale au fost tocmai pentru redistribuirea coloniilor.
Repet: să nu facem Îngeri din Diavoli…. și să ne închinăm lor….
Cnezatul Moscoviei a asuprit 5 decenii coloniile : Ungaria, Polonia, Cehoslovacia ( chiar a invadat o in 1968), Yugoslavia, Bulgaria si Romania. Au introdus in cinci decenii Democratia pe plaiurile Slavice Asiatice si Europene ale URSS ? Va rog nu Învârtiti mamaliga ca se taie ! Precum maioneza.
Stimate domn, referitor la postarea dumneavoastra am un alt punct de vedere referitor la Yugoslavia, in sensul ca nu a fost asuprita de catre URSS la pachet cu celelalte state nominalizate.Primele asperitati intre TITO si Stalin au aparut chiar in momentul in care trupele F3 Ukrainian au inceput in cooperare cu brigazile partizanilor IUGOSLAVI luptele impotriva germanilor si aliatilor sai .Ca peste tot in Estul Europei soldatii sovietici au comis violuri si crime,chiar daca Tito era aliatul lor.(au fost comise peste 1000 de violuri ,urmate de 100 de omoruri ale victimelor).Alt diferend serios a fost neinstintarea de catre Stalin a lui TITO despre faptul ca Grecia a fost cedata la schimb cu Romania ,Angliei in conditiile in care TITO a trimis armament si oameni in cantitati mari in sprijinul comunistilor eleni in razboiul civil.Bomboana pe coliva declansarii Conflictului IdeologicTito-Stalin a fost pusa de initiativa lui TITO si Dimitrov de a creea o federatie fara aprobarea atotputernicului si paranoicului STALIN.Conflictul a inceput in 1948 si a durat pana in 1956,A fost o blocada totala a frontierelor Yugoslaviei cu Bg,Ro,Ung.si Zona Sovietica de Ocupatie din Austria .Yu. nu a facut parte din CAER si Pactul de la Varsovia in care dictau sovieticii.Pe timpul acelei blocade Yu a beneficiat de sprijin economic si militar (avioane de lupta si tehnica occidentala).Putini cunosc faptul ca Yu. a fost printre putinele state (12) care a construit submarine pentru armata nationala (9 bucati din Clasa Gheroi) avand traditii in domeniu-La Fiume /Rijeka a fost prima fabrica de torpile din Europa in primul R.M. Prin anii 70 a avut loc o destindere in relatiile yugoslavo-sovietice. Surse : MILOVAN DJILAS-Intalniri cu Stalin; JACK DE LUNAY- Istoria secreta a Cominternului; Muzeul Razboiului Belgrad.
Si ce sa facem? Sa distrugem Occidentul ca s-a democratizat sau sa-i provocam pe ceilalti sa-si ridice nivelul…Era mai bine ca popoarele colonizate sa fie lasate la nivelul triburilor pierdute din Amazon sau colonistii au procedat bine ca au lasat in urma lor macar o bruma de civilizatie…Ultimele colonii s-au eliberat cu mai mult de 50 de ani in urma. Mai pot pretinde ca le asupreste cineva in afara propriei coruptii??
Desigur Isaia Berlin a fost un mare ganditor. dar lupta dintre autoritarism si democratie e relativ recenta, pentru simplul motiv ca in istorie autoritarismul are o linie mult mai lunga decat democratia, care apare doar in ultimele doua secole. Insa lumea a fost mult timp bipolara: lumea civilizata contra lumea barbara, lumea stationara contra lumea migratoare, lumea islamica contra lumea crestina, umea imperiala contra lumea periferica, lumea comunista contra lumea capitalista si acum lumea autocratica contra lumea democratica. Si ultima bipolaritate va fi lumea necrestina contra lumea crestina ce va aduce razboiul final.
„Si ultima bipolaritate va fi lumea necrestina contra lumea crestina ce va aduce razboiul final.”
F simplista concluzie; deocamdata nici hindusii, nici budistii (totusi reprezinta o buna parte a populatiei lumii)NU vor sa adere la acest tipar de conflict civilizational.Iar in privinta multor atei,hmm;cred ca mai degraba vor adera la tabara crestina vrind nevrind;islamul nu prea e appealing pt. maj. lor.
Din perspectiva economică, este o luptă eternă pentru resurse.
Utopia comunistă este prin definiție falimentară, din cauza ineficienței proceselor economice pe care se structurează.
Prin urmare, nemulțumirea populara se administrează prin constrângere, mergând până la teroare, iar falimentul economic se evită prin expansiune și jaf.
Regimul putinist este “pseudo-stalinist”, este un regim oligarhic, dar seamănă cu cel stalinist pentru ca se confruntă inevitabil cu aceleași probleme socio-economice și, neinspirat, aplică aceleași soluții pentru a evita falimentul socio-economic.
Romantismul artei ruse este romantism artistic și-atât. Realismul ineficienței economice este cel care zdruncina în prezent Rusia și o determină, pentru a supraviețui în paradigma veche, să-și cotropeasca vecinii din nevoia disperată de resurse. Noua paradigmă, ce se construiește, ar putea impune Federației Ruse o reorganizare profundă.
Aveti dreptate! Putinismul si stalinismul sunt diferite; chiar antagoniste.
Dar au aceeasi forma si raspunsuri. Si de multe ori, ideologii lui Putin -sau chiar el- apeleaza la ideile staliniste.
Cum ar zice romanu’ „lucru dracu’n casa popii”.
…100% ADEVĂRAT !…
E o greseala in ce spuneti…Rusia nu are nevoie de resurse, are din belsug…problema ei este ca nu se pricepe sa foloseasca resursele in scopul bunastarii cetatenilor…are nevoie de astfel de razboaie pentru a evita raspunsul la intrebarea rusilor, de ce traim prost daca avem atatea resurse..
@tibi1 _ „E o greseala in ce spuneti.”
Un principiu de bază în Economie spune că resursele sunt limitate, în timp ce nevoile umane sunt nelimitate. Sau, dacă privim procesual pe termen scurt, că resursele cresc mai încet decât nevoile.
Privind dintr-o altă perspectivă, observăm că unul dintre cei mai importanți susținători ai Rusiei în acest moment este China, mai ales prin importul masiv de resurse rusești, cu precădere energetice, deși ea însăși deține importante resurse și investește strategic în acest sens inclusiv pe alte continente (Africa, spre exemplu).
„Linia de demarcaţie între guvernanţi şi guvernaţi este una trasată cu claritate. Ordinea vieţii cotidiene este întemeiată pe înţelegerea acestei datorii de a accepta. Privarea de drepturi politice este parte din acest destin colectiv. […] Supuşii îşi trăiesc zilele în cadrul trasat de partid.”
Cred ca istoria Rusiei ar trebui invatata la scoala. Ar trebui trase invatamintele din ce se-ntimpla atunci cind te supui neconditionat, asa numita disciplina liber consimtita.
Este azi altfel? Desigur metodele sunt ceva mai rafinate, nu e maciuca lui Stalin si nici cazutul de pe fereastra a lui Putin, nu este nici macar Dumnezeu, sau Alah, nu e nici patriotismul, nici macar bunul simt, acum e „stiinta”, ea e cea care ne invata cum sa traim.
… EDUCAȚIA… este antidotul IGNORANȚEI…care „permite” utopia /tragedia totalitarismului…
In ,,razboiul” cu dictatorii, supusii nu aleg!Cel care ,,alege” este dictatorul!Dupa 1917 rusii au ,,ales”, vrajiti de comunismul lui Lenin!Astazi toti stiu ca sint supusi pentru ,,binele” unui singur om si a camarilei care-l sustine.
…da , „știu”.DAR nu le vine , sau REFUZĂ să creadă.SAU SĂ ÎNȚELEAGĂ…???…
Din anii 30 pana prin 60 a fost epoca existentialismului, o atmosfera, un ´spirit al timpului´ dincolo si dincoace de curentele, tendintele si certurile ideologice. Aceleasi motive, teme, ipoteze, ´dileme´ etc. erau puse prin toate limbajele ideologice, liberale, socialiste, conservatoare si fasciste, mult mai inrudite decat vrea sa se admita azi, ´asemanari de familie´, ceea ce poate explica schimburile, comunicarile si, uneori, complicitatile, la un nivel de profunzime, de substrat cultural, toate acestea respirau acelasi aer, ´modernist´, ´revoltat´, ce se poate detecta dupa ´stil´- afise, slogane, manifeste, expresii artistice, extrem de similare, avand in centru omul nou, ´prometeic´, muncitor, soldat, antreprenor, creator al ´Istoriei´. Vorbeau acelasi jargon, in sens larg, ´existentialist´. Un agnosticism si anti-gnosticism – paradoxal, pt. ca existentialismul era in sine o ´gnoza´, una nihilista ( ce nu e deloc in contradictie cu religiozitatea, ba chiar nihilismul secular isi avea radacinile intr-un nihilism religios ) – cum precizase H. Jonas – , nominalism, anti-intelectualism, ´anti-platonism´, vitalism ( Nietzsche, Bergson, W. James, Whitehead) , ´experientialism´ ( la noi ´trairism´) si voluntarism sau ´decizionism´, pe scurt, Contra-iluminism. Era o suspiciune generala fata de ´ratiune´ si ´intelect´, un irationalism difuz, pt. care expresia cea mai pregnanta a constituit-o psihanaliza sau psihologia analitica, ´a adancurilor´, cu disocierea si dizolvarea ´subiectului´ cartezian, un ´pesimism´ (´tragic´) antropologic, toate aceste tendinte anuntau postmodernismul. I. Berlin a fost considerat un precursor al postmodernismului, un ´relativist´ si ´contra-iluminist´, desi a facut eforturi, spre sfarsitul vietii, sa nuanteze si sa corecteze aceste impresii. Liberalismul postbelic s-a inchis, a devenit un liberalism ´al fricii´, anti-utopist, ´realist´, ceea ce se traduce prin ´pesimist´, un liberalism ´viguros´ ( cum il numise R. Aron) , adica ´muscular´, ´decis´, acelasi voluntarism ´prometeic´ ( in sensul romantic si nietzscheean, dezvrajit si autoedificator ) ce razbatea prin intregul spectru ideologic, de la comunisti la fascisti. Era voga ´realismului´ politic, teoretizat stralucit de C. Schmitt, – I. Berlin, R. Aron sau H. Arendt – ´anti-totalitarienii´, erau, fiecare in felul sau, ´machiavellieni´´. Liberalismul lui I. Berlin a fost numit un liberalism ´contra-iluminist´ ( existand si un contra-iluminism de stanga, nietzscheeanismul poststructuralist, criticat de Habermas ). Dar exista o diferenta fundamentala intre un relativism corectiv, ce corecteaza un anumit absolutism sau ´monism´ rationalist, si un relatvism de principiu, ce contesta ratiunea insasi si cunoasterea, rezultand in irationalism si ´vitalism´ anarhic. I. Berlin a fost destul de ambiguu si in aceasta privinta : el spunea ca intotdeauna e bine sa inveti de la inamici dar, cum corect obiecteaza Z. Sternhell ( in ´The Counter-Enlightenment Tradition´, ampla lucrare ´dedicata´ lui Berlin ), cand ii frecventezi atat de mult pe ´inamicil´, acestia nu mai sunt inamici, ci prieteni, in timp ce ´prietenii´ sunt sistematic criticati si respinsi ca inamici. E vorba, desigur, despre inamicii Liberalismului, ´contra-iluministii´. Berlin a fost inventatorul unei marci de Liberalism ´Cold War´, cu putine lucruri in comun cu Liberalismul anterior. Era, in acest sens, contemporan cu Hayek, care avea un anti-intelectualism analog, cu Voegelin ( care nu era liberal, ci conservator) cu influentele sale teze despre ´gnosticism´. Toate aminteau insa despre indarjirea lui de Maistre impotriva ´sectei filozofilor´, ce ar fi stat la originea Revolutiei. Aceleasi tendinte contra-revolutionare si ´reactionare´, la unii discipoli ai lui Aron, la intelectualii francezi ´anti-totalitarieni´. ´Totalitarismul´ socialisto-fascist ( si eventual, chiar liberal, in viziune conservatoare ) era pus pe seama rationalismului, intelectualismului, ´dialectica iluminismului´, ´gnosticism´, chiar ´platonism´, utopism etc., dandu-se preferinta simtirii, experientei ( ´istoriei´, contingentei, ´facticului´), ´intuitiei´, spontaneitatii si ´autenticitatii´, un vitalism atotpatrunzator. Toate acestea vorbesc despre despotismul Zeitgeistului, care e un ´dialectician´. Voegelin gasise urmele ´gnozei´ in practic toate ideologiile politice moderne, de la Comunism, prin Liberalism, la Fascism, si in multe altele, in filozofie, religie, ´magie´ si ocultism, justificand butada lui T. Altizer : ´Pt. Voegelin gnoza e totul´ , inclusiv propria teorie, dupa chiar propriile criterii, ca explicatie ultima si definitiva a tuturor celorlalte, o mare ´gnoza´ antignostica, o perfecta autoreducere la absurd … La fel, despre I. Berlin s-a spus ca el credea in multe adevaruri mici care impreuna alcatuiau un mare adevar unic … Sau dialectica (contradictia) contra-Iluminismului.
Cateva corectari si completari.
Mai potrivit : ´I. Berlin avea multe idei mici care impreuna alcatuiau o mare idee unica´, in legatura, bineinteles, cu celebra distinctie a lui Berlin dintre oamenii cu multe idei si oamenii unei singure idei, monomani, ´vulpile´ si ´aricii´. Relativism corectiv si un relativism ´de principiu´ sau ´absolut´. Cum se stie, negarea tuturor dogmelor poate deveni dogmatismul cel mai rau, scepticismul dus la limita presupune certitudinea pe care pretinde ca o neaga, etc. ´Marea idee´ conducatoare a lui Berlin find, in termenii postmodernisti, contestarea ´marilor naratiuni´ iluministe ce ar fi dus, dupa el, la totalitarismul sovietic. Un Liberalism ´contra-iluminist´ isi neaga originile, principiile de baza, e oarecum´subversiv´. Arendt, Aron si Berlin, care, trebuie mentionat, spirite libertariene, nu se agreau, erau machiavellieni, nu ´machiavellici´, adica il admirau pe florentin, inventatorul ´politicii moderne´, ´realiste´. Existentialismul politic e cel mai bine conturat la H. Arendt, ea vazand in ´platonism´ , in idealism, in ´contemplatie´, cauza ´uitarii politicii´si actiunii ( via activa), cu fuga de aceasta lume ( in loc de amor mundi) influentata, evident, de Heidegger (dar si de Schmitt), o destul de curioasa actiune spontana sau nedeliberata – foarte criticata de altfel, s-a spus, o dramaturgie politica ( de rezonante anarhiste ), ´revolutie interioara´, ´existentialista´, permanenta, o democratie participativa destul de elitista, etc. Amintind, evident, si de actiunea spontana a ´pietei´, aceasta entitate pur mitologica. Despre intelectualii francezi anti-totalitarieni, ex. cel mai proeminent fiind Furet, mai potrivit decat ´reactionari´ ( termen denigrator) e revizionisti. Sigur ca ´dialectica iluminismului´ nu avea chiar acelasi sens precum critica culturala conservatoare germana ( in trecere tr. mentionat ca Aron era format, ca sociolog, in traditia germana, era un weberian ), cu nietzscheanismul ei anti-platonic si anti-(iudeo)crestin. ´Dialectica contra-iluminismului´, a intelectualilor anti-intelectualisti si modernistilor anti-modernisti, un rationalism intors impotriva siesi ( cum se vede, de ex., la Sestov, foarte admirat de anti-totalitarieni ), autodizolvant, Contra-iluminismul era o supralicitare interna a Iluminismului ( un soi de ´accelerationism´), Romantismul fiind, genetic si istoric, odrasla Iluminismului si nu, simplu, ceva opus lui. Oarecum, un Iluminism dezvrajit si ´pervers´, morbid ( devalorizarea valorilor), tot asa cum postmodernismul e supralicitarea si epuizarea ´modernismului´. Fapt e ca alternativa la totalitarismul real ori imaginar a fost nu atat o ´societate deschisa´ liberala cat un nou autoritarism, in versiunea unui (neo)-Liberalism (neo)conservator, neo-conservatorii (New Right), in sens mai larg, conservatorii postbelici, avand acest specific, de a veni din Stanga ( Liberalism sau Socialism, Marxism, Trotskism ), o Stanga intoarsa spre dreapta, in contextul anti-comunist si anti-stalinist.
Uneori mi se pare că prea multă libertate produce monștri intelectuali.
adânc
Ceea ce spuneți este foarte aproape de principiile „celei de treia căi”. Problema acestei „căi”este, dacă admiteți o metaforă, aceea care apare în cazul unei doamne despre care se spune că „este puțin gravidă”.
Astfel, tendința naturală a celei de-a treia căi este de a aluneca într-o politică de tip Xi, sau Maduro.
Libertatea este starea naturală a oamenilor și ea se întinde până la limitele libertății celorlalți.
Economia liberă concurențială de piață este sistemul economic dezvoltat natural în universul cunoscut. Economiile planificate centralizat de tip socialist (national-socialist, comunist, spre exemplu) sunt cazuri particulare ale economiei libere concurențiale de piață, la care au fost aplicate diverse restricții și limitări ale libertăților.
Multumesc pt. obs., prilej pt. cateva note.
Ceea ce obiecteaza Conservatorii ´vechi´ ( nu ´paleo´- paleo-Conservatorismul in sens strict e un curent american de prin anii 80, legat de excentricul P. Gottfried care, desi evreu, are simpatii fasciste deschise ) – dar aceeasi obiectie au preluat-o si fascistii – este chiar ´primatul economicului´, nu un anumit sistem economist sau altul. Conservatorismul politic ´clasic´ e anti-capitalist, anti-burghez si anti-liberal. Daca ne intoarcem la Aristotel ´economicul´ e inferior ´politicului´ asa cum viata vegetativa, legata de necesitati, e inferioara vietii morale si actiunii (praxis) – si chiar Arendt urmeaza aceasta traditie clasica. Hegemonia (sau chiar ´demonia´) economicului implica materialismul, utilitarismul,´eudaimonismul´. Evident ca in aceasta persp. clasica economicul e condus de factori superiori, morali si politici, specific umani si rationali, in timp ce, lasat in voia lui, e o stihie, ´subuman´ sau sub demnitatea omului liber, ´cetateanului´, de-personalizeaza omul.
Din aceasta perspectiva Hayek sta cam pe acelasi plan cu Marx, adica e implicit un determinism analog: Hayek era un darwinist , pt. el superiorul, insusirile specific umane, cultura, arta, politica, ´libertatea´ insasi, se deduceau din factori economici si materiali, daca acestia sunt reglati corespunzator, piata libera sau interventionismul ´socialist´ – ´totalitar´, rezulta libertatea sau inrobirea. ´Economia´ e o lege inflexibila, ´anterioara´, un soi de divinitate ( de unde si ´religia pietei´, fundamentalismul pietei, cu preotii ei ), iar guvernarea o simpla asistenta sau obedienta – totodata o ´stiinta pozitiva´, paradoxal, tot o ´gnoza´ ( spinozist-hegeliana, libertatea e necesitatea inteleasa), economia e, cum s-aspus, ´destin´, luand locul providentei ( ´mana invizibila´).
Hayek a fost mult mai mult influentat de tendinte culturale la moda in epoca – vitalismul/existentialismul, ´decizionismul´ ( teoria lui are o aroma nietzscheana ) – decat de traditia iluminista scotiana, cu care a fost asociat. Se poate remarca deci acelasi spontaneism, ´autenticism´ sau decizionism, adica voluntarism ´prometeic´ care era un spirit al epocii ´moderniste´, teoria lui Hayek e o forma de ´comunitarism´, ´organicism´ sau ´holism´ opuse ´interventionismului´ rationalist-mecanicist etc. , super-individul libertarian e, evident, o varianta de ´supraom´ ( ceea ce se vede mult mai bine in ´obiectivismul´ lui A. Rand – care era nietzscheana inflacarata ): ´The Masters of the Univers´ e o lucrare despre neo-liberalism.
In orice caz, el se pretindea ´liberal´, un liberal de moda veche, nu conservator, R. Kirk, care impartasea anti-capitalismul conservatorilor continentali, il dispretuia pur si simplu ( si pe libertarieni in general, despartindu-se astfel de Buckley, artizanul Conservatorismului postbelic). De unde si tendintele anarhiste, ´anarho-capitaliste´ sau ´accelerationiste´.
Problema e insa mai complicata, pt. ca Hayek nu era un ´libertarian´ extremist – in stil american, un adept al laissez-faire absolute, cum a fost Friedman sau Rothbard, ci tocmai teoria lui seamana f. mult cu asa-zisa ´a treia cale´ ( initial, intre Liberalism si Comunism, mai larg, intre Dreapta si Stanga dar care, nu retin cine spunea, e de fapt intotdeauna de Dreapta, denumirea a fost adoptata de non-conformistii si personalistii interbelici, corporatisti, comunitaristi ) – care pare sa fi reusit atat de bine in China ´neo-liberala´, pt. ca neo-liberalismul ´austriac´ presupune un ´stat minimal´ dar puternic ( ´viguros´, viril , de mana forte sau ´de fier´, cum le place dreptacilor de pretutindeni), deci un anumit tip de autoritarism. Alternativa lui Hayek ( si a altora ) la ´totalitarism´ era de fapt acest tip de autoritarism ( pe care Chicago-boys il testau prin ´lumea a treia´, in Chile sub Pinochet ) iar acest vis al dominatiei economice e la randu-i cat se poate de ´utopic´ si eshatologic, mantuirea prin economie.
„Maestre” scrii atat de plictisitor… Un carnat lung, fad cu sensuri absconse si fond sastisit, usor prolix.Deh talmes balmes ul de lecturi inghitite anapoda si la repezeala isi spune cuvantul, sau cuvintele ce stau sa dea navala. Aferim! 😮
M-ai facut curios, sa vad ce lecturi ordonate ai si ti-am citit unele comentarii. Doar arunci cu rahat in stanga si-n dreapta, uite o mostra in Revista 22 ( 01.08.2023, Torționarii sunt liberi ), un raspuns pe care-l adresai dnului Dan Perjovschi :
´Aurolacule, cand te vede austriacul la frontiera asa netesalat si scos din ghena, crezi ca mai conteaza ca te-ai vaccinat cu Pfizer?
Autor: ´Sir blues stelu´.
Mai comentezi si cu alta semnatura dar nu ma int. ´sa fac sapaturi´, ´Syr Stelu´, cred ca ne-am mai intersectatat, le dai asa, seci, nu-ti place vorba lunga, te recunosc dupa stil. Esti fan G. Liiceanu, foarte frumos ! Dar mizeriile le dejectezi sub pseudonim, nu poti sa te abtii.
Ceea ce e in discutie e o veritabila teologie si ´gnoza´ economista, ´explicatia lumii prin economie´, o ´soteriologie´ ( caracterul ´global´ al teoriei lui Hayek, v. de ex. Jerry O’Shea: Hayek’s Spiritual Science, in Modern Intellectual History, Volume 19, Issue 2, June 2022 ) – tipic pt. existentialisme, mantuirea Umanitatii prin economie, e, se poate spune, ´teologia´ epocii burghez-liberale a Capitalismului tarziu. Economia, ca instrument de putere, ´biopolitica´. Trebuie chestionate orizonturile si antropologia acestei ´stiinte prime´ ce a luat locul metafizicii de odinioara, ce fel de ´mantuire´ promite ea. Lumea condusa de economie e un haos, informa, o jungla, virgina, pe care cei care detin cunoasterea, iluminati, predestinati, o pot guverna si stapani. In joc e aceasta vointa de putere, puterea de dragul puterii. E o adaptare a Lebensphilosophie, un vitalism nihilist, asa cum l-a predicat Nietzsche. In acest sens, Neo-liberalismul ´austriac´ e o specie de ´modernism´, un estetism economico-politic. Evident ca nu orice reglementare rationala e ´totalitara´, altminteri orice deliberare, rationament si actiune politica sunt ´totalitare´, recunoastem aici un ´spontaneism´ irationalist si anarhist, ´primatul vointei´ si ´instinctului´ ( conform ´naturii´, explicit in darwinismul hayekian) asupra cunoasterii si ´adevarului´ ( din nou Nietzsche). Desi apare ca o conformare fata de ´natura´ ( dar care inseamna bestie ), aceasta conceptie e transgresiva ( si subversiva) in raport cu ordinea rationala, umana, sociala. E aceeasi revolta a instinctului ( deghizat in ´traditie´! ) impotriva ´ratiunii´, o specie de ´primitivism´ utopic si futurist. Odata eliberat prin economie omul nu va mai fi la fel ca inainte, vor cadea legaturile conditionarilor social(ist)e, ´totalitare´, isi va regasi starea naturala, ´spontaneitatea´ pre-rationala, va deveni astfel un ´om nou´, e deci si o forma de postumanism. ´Accelerationismul´ libertarian e un ´nihilism activ´ sau ´distrugerea creatoare´, eliberarea de necesitatea economica prin economie – ´libertatea ca necesitate inteleasa´, transfigurare, ´regenerare´, economia ca ´opera de arta´- , prin consumarea sau epuizarea interna a acesteia si de aici trasaturile propriu-zis ´gnostice´, antinomiene ( unde economia joaca rolul ´Legii´ ), ´stapanii Universului´ se comporta ca niste ´eliberati´ ce nu mai pot fi atinsi de ´Lege´, stapani ai ´Legii´ (´Pomul cunostintei´, ratiunea diviziva si calculatoare, cauza ´degenerarii vietii´ ) care ii stapaneste pe muritorii de rand. Se poate remarca usor si analogia cu Marxismul. Toate acestea, desigur, la o analiza de adancime a ´discursului´, urmarind sursele, influentele, strategiile si intentiile, sub mesajul mai conventional vehiculat de dealerii de idei de mana a doua …
Facilitatea de a gandi nu este “default” . Este efectul studiilor parcurse la timp si ordonat.
Si o nota orientativa, despre ´Dreapta´ si ´Stanga´. Liberalismul e, la origine, ideologia burgheziei, a ´starii a treia´, iar Conservatorismul, vechiul Conservatorism, era politica nobilimii, a ´elitei´ aristocratice si regale. Relatia sau alianta cu Biserica e putin mai complicata, intrucat Conservatorismul european era mult mai apropiat, in spirit, de politica antica, precrestina, in vreme ce Biserica primara avea tendinte ´socialiste´ – fie si intr-un plan ´spiritual´-, egalitariste, anti-aristocratice si anti-regale, asa explicandu-se cearta investiturilor si dintre ghibelini si guelfi. Aceasta e semnificatia originara a Dreptei si Stangii, Conservatorism si Liberalism, despartite prin Revolutia franceza. Ulterior, a intervenit cea de-a patra stare, ´proletariatul´ si politica de mase, Socialismul, – Conservatorismul aristocratic aproape ca a disparut, odata cu aristocratia, a avut loc o restructurare sociala si politica. Deci ceea ce azi se numeste ´Conservatorism´ se afla de fapt, structural, tot la ´Stanga´, e un Conservatorism burghez, economist-materialist, oligarhic, numit ´conservator´ doar pt. ca apara status-qvo-ul si se opune, instinctiv, miscarii revolutionare integrale, a ´starii a patra´ sau ´Socialismului´ ( si versiunii extreme a acestuia, Comunismului). Termenul ´Liberalism´ a fost reinterpretat, fie in sens ´conservator´, fie in sens socialist, adica s-a divizat, la Dreapta si la Stanga, dar tendinta, ´revolutionara´, conforma propriei logici emancipatoare, e mai degraba aceea de a se dizolva in Socialism, exista o afinitate (´revolutionara´) de necontestat intre Liberalism si Socialism. Dar deosebirea dintre aristocratia regala si burghezie e mult mai mare, mai importanta, decat aceea dintre burgezie si ´proletariat´, termenul ´Conservatorism´, care trimite la ´traditie´, pierzandu-si practic semnificatia, ajungandu-se la un ´Conservatorism´ popular sau populist, ´de mase´, care ´conserva´ doar inertii, prejudecati, instincte, atavisme, distanta e aceea de la Rege la tiran si mascarici. ´Conservatorismul´ modern si contemporan se proclama ´anti-liberal´ doar intrucat confunda Liberalismul cu Socialismul, in realitate e doar vechea iodeologie a burgeziei, cu aceeasi mentalitate mercantila si ´capitalista´, ´mica nobilime´ burgheza. Civilizatia americana e in intregime creatia Revolutiei burgheze si liberale, a carei expresie culturala a fost Iluminismul, eventual reprez. aripa ´conservatoare´ si puritana a Liberalismului. Despre intoarcerea spre Dreapta a Stangii, dar ca aproape intotdeauna ´neo-´ e doar un ´pseudo-´ …
Cred ca se vorbeste prea mult de izolarea Rusiei de Occident, din perspective prea inguste. Din cauza copacilor, nu se mai vede padurea.
Rusia s-a izolat de Occident dupa noiembrie 1917. (Pina atunci a fost buna prietena cu Occidentul si a reprezentat Occidentul pentru Orient. Campaia lui Napoleon nu este campania Occidentului impotriva sa, ci este campania Frantei imperialiste impotriva Rusiei, ce nu respecta embargoul impotriva Angliei. Anglia era tot Occident… Deci Rusia era prietena cu Occidentul. Razboiul Crimeii a fost cu fortele occidentale, pentru ca nu s-au inteles in privinta Imperiului Otoman. Franta si UK doreau mentinerea imperiului, rusii nu. Nu a fost o lupta Orient/Occident, ci o caraiala intre occidentali. Rusii, ca de obicei, dau drumul la arme, in loc sa stea la negocieri. Duraci!)
Cauzele izolarii au fost 2: 1. intretinerea unor campanii militare(de forte occidentale) impotriva puterii sovietelor; campanii esuate, in timpul razboiului civil; aparent, Rusia/URSS era in defensiva si voia sa se fereasca de gandurile rele ale Occidentului; dar…2. in acelasi timp, URSS, prin Internationala Comunista, dorea exportul de revolutie in toata lumea. Rusia a devenit o noua putere imperialista, ce-si intindea tentaculele peste tot; a inceput cu spionajul; „mireasa in zdrente” de care pomenea Panait Istrati, avea ace cu stegulete pe care le infigea in harta lumii, sperind sa devina liderul revolutiei mondiale. (Atacul lui Hitler a fost un accident, datorat prostiei lui Hitler. Stalin a batut palma cu el si au impartit Europa. Si in acest atac, Occidentul a venit de partea lui Stalin, impotriva lui Hitler.)
Curios este nu ca URSS s-a izolat de Occident, pe care-l vedea ca pe un dusman si viitoarea victima. Curios este ce ideologie si putere economico-militara are Putin, ca sa revina pe pozitile si mentalitatile staliniste. In ciuda unei colaborari avantajoase pentru Rusia (cu Occidentul), datorita politicii Gorbaciov.
Nebunia aici incepe. Dupa 2014.
@mongolul _ „Nebunia aici incepe. Dupa 2014”
Fără a fi cinici, dar nici excesiv de romantici, vă propun să ne închipuim că profesorul Ioan Stanomir este rugat de un student să descrie pe scurt situația politică a Rusiei după 2014.
Probabil [așa cum a făcut și în emisiunile televizate la care a participat], ar observa dorința Rusiei de a-și reface sfera de influență și faptul că a început prin invadarea regiunilor estice ale Ucrainei în cadrul unui război hibrid, cu tot ce înseamnă acesta, inclusiv „omuleții verzi”. După care, a extins războiul în întreg teritoriul Ucrainei, care a rezistat în principal datorită ajutorului SUA.
Dintr-o dată, teroriștii Hamas au atacat Israelul, ucigând câteva sute de persoane și luând ostatice alte câteva sute, iar după cum era previzibil, statul Israel a ocupat regiunea Gaza, ucigând câteva mii de persoane și făcând curățenie acolo.
În acest context, SUA au ajutat statul Israel să se apere și să prevină un atac din partea unor state care susțin terorismul internațional. Or, este cunoscut, pentru că a fost declarat în repetate rânduri, prioritățile SUA sunt Israel și Taiwan, China fiind un pericol potențial uriaș. Astfel, ajutorul pentru Ucraina a fost redus (eliminat la ultima propunere a Președintelui Biden), iar Ucraina fără sprijinul SUA nu se poate apăra în fața Rusiei.
Așadar, Rusia a învins. Dacă a fost la originea atacului sinucigaș al Hamas asupra Israelului, Putin și consilierii săi au avut o inspirație de geniu. În cazul în care republicanii vor câștiga alegerile în SUA, sprijinul pentru Ucraina este și mai redus, iar războiul din Europa va fi înghețat.
Rusia a învins în războiul contra democrației început în 2014, asta ar fi de spus studentului de către profesorul Ioan Stanomir.
Mie mi se par lucrurile mult mai simple: URSS a pierdut bătălia tehnologică cu Occidentul în „războiul rece” și a făcut implozie, pierzându-si imperiul. Apoi Rusia a constatat că a devenit o putere de mâna a doua și, dacă va continua în același mod, va face din nou implozie. Vreau să spun că Rusia nu mai avea nicio alternativă, pierdea în toate variantele. Deci Putin a fost obligat ca, pentru a salva Rusia, să revină la politica de agresiune permanentă, care a făcut din Rusia mare putere. Sper ca de data asta Occidentul să fie mai ferm(deși Europa de Vest este mai degrabă predispusă la compromisuri cu Rusia, ca întotdeauna în ultimii 300 de ani…).
… ORICE” nebunie” (…) are un istoric, nimic nu se întâmplă fără cauze… toate cauzele derivă din aceleași ancestrale comportamente ale omului ieșit din grotă : pentru a „supraviețui” …”trebuie”să stăpânească prin orice mijloace ( fizice , de obicei) pe semeni lui.Pentru că celor puțini să le „meargă” BINE…celor mulți trebuie să le „meargă” RĂU.Este prețul lipsei educației, este „gustul” fructului numit IGNORANȚĂ…
Vă întrerupeți firul logic și vă mirați (perplex) de ce atuuri economice/militare ar fi avut Putin de s-a decis să revină, după 2014 pe poziții staliniste. Adică anti occidentale. Nebun totuși n-a fost găsit încă. S-o fi bazând el pe ceva. Ia să ne gândim…
Speranța lui Putin este ca Occidentul să se prăbușească înaintea Rusiei.
NB. Iar Occidentul face totul ca speranța lui Putin să se îndeplinească….
”ce atuuri economice/militare ar fi avut Putin de s-a decis să revină, după 2014 pe poziții staliniste (…)” S-o fi bazând el pe ceva. Ia să ne gândim…
S-a bazat pe desființarea în 2011 a Flotei a 2-a a Atlanticului de Nord, dar Trump a reînființat-o în 2018, iar acum nu mai poate fi desființată din nou. Biden are el multe păcate, dar nu urăște America, cum o urăște fostul lui șef. Șef ai cărui părinți s-au cunoscut (big surprise …) la cursuri de limbă rusă.
S-a mai bazat pe retragerea ”discretă” în 2011 – 2012 a tancurilor americane din Germania, dar și pe astea Trump le-a adus înapoi în 2018 . S-a mai bazat și pe mingile ridicate la fileu în 2012, care i-au permis Rusiei să se implice în Siria și să revină în forță pe arena internațională.
Numai că toate astea au trecut, iar Rusia a ajuns astăzi la capătul funiei. Nu merge să mai retragi azi tancurile americane din Polonia și nici desființările de flote americane nu mai merg.
„Vieţuim, dar sub noi ţara tace mormânt.
Când vorbim, nu se-aude măcar un cuvânt.
Iar când vorbele par să se-nchege puţin,
Pomenesc de plăieşul urcat în Kremlin.
Are degete groase şi grele,
Sunt cuvintele lui de ghiulele.
Râd gândacii mustăţilor strâmbe
Şi-i lucesc a năpastă carâmbii.
Are-o turmă de sfetnici cu gâturi subţiri –
Semioameni slujindu-l umili –
Care şuieră, miaună, latră câineşte,
Numai el, fulgerând, hăcuieşte.
Potcovar de ucazuri, forjează porunci:
Glonţ în ochi, glonţ în frunte şi glonţ în rărunchi.
Orice moarte-i desfată deplin
Pieptu-i larg de cumplit osetin.” (Osip Mandelştam)
ADEVARATE si TOTODATA ACTUALE VERSURI !
Da Stalin avea stramosi osetini. Osetinii fiind urmasii cruzilor alani /sciti.
Andropov parintele razboiului hibrid s-a bazat pe METODELE unui general oset in inabusirea sangeroasa a revolutiei ungare din 1956.Metodele de atunci au fost aplicate de uneltele A.V.O.in dec.89 si martie 90 in Romania in general si in Transilvania in Special.
Surse: Tudor Pacuraru-Planul Nistru-1989,Ed.a II a,2022
Tudor Pacuraru-Aurora Zorilor -Tg.Mures martie 1990
Nu trebuie sa fii Freud ca să vezi că Rusia e imaginea în oglindă a unei rezervatii. Încă nu are, oficial, un gulag, dar ideea le surâde deja milioanelor de mujici abrutizați. Mujicii – prizonieri in propria tara! Stau in nizolarea abjectă și-si dau aere de importantă. De fapt, „Maica” Rusia se complace în auto-izolare, in propria mizerie pestilențiala. Seculară! Odioasa otravă a izolării ce macină suflete este suptă cu laptele matern. Și fiindcă natura rusului are groaza de lumina progresului, și fiindcă Mastodontica intinsoare-inchisoare a pierdut orice contact cu lumea civilizată, scriitorii ruși acționează în numele unei „idei” contrar naturii umane. O grea toropeala ii împiedică să se ridice. Multe forțe creatoare au părăsit Rusia lui Lenin, a lui Stalin. Și a lui Putin. Cei rămași, fie s-au ofelit, fie și-au prostituat talentul . Cat de morbidă și otrăvitoare este aceasta izolare „creatoare”, se poate vedea din acest articol. Exista, într-adevăr, o literatura rusă. O literatura a suferinței. Aceasta literatură însă nu poate fi considerată literatura sovietică. Scriitori, precum Ahmatova, Platonov, Bunin, Teffi, Nabokov etc. au fost interzis, persecutați și chiar încarcerați ca Mandelstam. Dar suferința acestor scriitori valoroși nu a contribuit la măreția mujicului. Nu a modelat mentalitalitatile cetățeanilor. Căci în țara mujicilor singura gândire pozitivă este gândirea sterilă. De aceea literatura rusă (sovietică, putinista) este falsul unei propagande de stat schizofrenic. Crescendo de minciuni și ipocrizie! In „lumea ticăloasă rusă” eurofobia este un microb ancestral strămoșesc. Saharov credea că lupta unui creator trebuie sa fie una pentru drepturile omului. In Rusia nu exista drepturi. Nu exista gândire. De aici rezultă că Rusia este un tărâm funebru.
@Sandu va contrazic un pic… Depinde mult si de liderii rusi autoritari, care controleaza serviciile de securitate, servicii care au inca mentalitatea djn vremea lui Stalin. Ați vazut ca orice protest este imprastiat cu o brutalitate teribila. Personal am vazut la o televiziune in ce hal era batut Garry Kasparov in anii 2000, atunci cand scotea lumea în strada. Oamenii stiu de frica! Putin nu ar ezita sa tragă in oameni daca acestia ar iesi in strada pretutindeni. Ar iesi un carnagiu, doar ca sa-si pastreze dementul pozitia de lider. Foarte multi rusi prezinta Sindromul Stockholm fata de Putin și statul rus, crezand ca astfel o vor duce mai bine in propria tara. Sunt femei educate care il vad ca un tip sexy, cu care ar vrea danseze sau sa petreaca o seara romantica cu el. Viseaza sa primească un raspuns de la el, dupa ce-i scriu un mesaj live, o data pe saptamana cand Putin timp de o ora intra în contact cu rusii on line. Nu stiu daca astăzi mai face asta, avand in vedere războiul. In Iran se întâmplă la fel, in Coreea de Nord la fel, in China la fel, in orice stat autoritar oamenilor le este frica sa protesteze si nici nu-si pun problema sa facă asta.
Omiteti Rusia francophona si Rusia germanophona, Rusia incuscrita cu marile Case Regale Europene.
Pierdeti din vedere sutele de mii de „rusi albi ” raspanditi pe toate continentele, membri ai comunitatilor ecleziale distincte de cele frecventate de ” rusii rosii”.
Rusia lui Putin contiuna sa aiba institutii de invatamant superior si Centre de cercetare la un nivel pe care Romania nu a reusit sa il mai aiba odata iesita din sfera de influenta a Marelui URS , din CAER si chiar din Tratatul de la Varsovia. In ntervalul 1983-1989 in Germania de Est romanii semnau marile contracte de comercializare a sistemelor de receptie prin sateliti de conceptie proprie si reprezentantii ” tarilor vecine si prietene” ii respectau, considerandu-i egali in competenta cu rusii si nemtii.
In fapt, trebuie sa intelegem ca cenzurarea si manipularea informatiilor legate de starea reala economica , sociala si culturala a Rusiei nu ne permite sa evaluam corect pozitionarea tarii noastre vis à vis de colosul de care se tem americanii si aliatii acestora .
Cenzurarea informatiilor ne pune intr-o situatie de fragilitate pe care rusii o speculeaza strategic cum bine stiu consilierii guvernului Ciolacu, platiti regeste din sacul fara fund pus la dispozitie de Guvernatorul BNR care stie leu cu leu provenienta si destinatia acestora .
A propos de cenzurarea informatiilor, pentru care motiv seismologii romani dezbat iminența izbucnirii vulcanilor din Islanda si nu fac o legatura cu recenta explozie vulcanica din Kamceatka transmisa in direct de NASA?
De ce considera departamentul de cultura al TVR drept lipsita de importanta numirea dirijorului V.
Abissinovici Georgiev, apropiat al presedintelui Putin in functia de director la Teatrul Bolşoi?
Rusia nu este populata doar de mujici asa cum Romania nu este doar izvorul hotilor de cabluri electrice, al retelelor de cersetorie si al falsificatorilor de doctorate.
https://www.science-et-vie.com/nature-et-environnement/eruption-volcan-klyuchevskoy-immense-colonne-cendres-118391.html
Comentariul lui Clement dovedeste necunoastere si o gandire neclara, e fara cap si coada. Evident ca nu 100% din rusi sunt mujici abrutizati, dar vreo 90% tot sunt… ceea ce arata clar indreptarea politica a rusiei. Iar asta nu se va schimba in viitorul apropiat. Pe mujici prosti ii poti pacali usor, ei sunt gata sa sufere in saracie si frig, sa moara pe front daca asa cred ca ajuta statul.
Mh, generatiile romanilor din perioada WW2-1990 au fost si ei mujici prosti?
Rusii sunt supusi din nou spalaturii la creier. De data aceasta, pe de-o parte cu dughinisme, iar pe cealalta parte cu exploatarea temerilor de genul ca Occidentul ar avea interese ascunse, promoveaza sentimente revansarde prin spatiul post-sovietic, urmareste dezintegrarea Maicii Rusia, ingenuncherea rusilor, etc, etc. Este evident ca lupta impotriva putinismului poate fi castigata doar pe cale politica. In acest context, dar nu numai, batjocura, rusofobiile, izolarea, sunt metode conrtaproductive – confirma de fapt argumentele nomenclaturii putiniste.
@zeus. Gresit! romanii nu au fost niciodata aidoma mujicilor rusi. E vorba de istorie diferita si tipar civilizational total diferit. La noi intotdeauna comunismul a fost respins de majoritatea populatiei; a fost impus in 1947 de tancurile sovietice. La noi bancurile cu Ceausescu erau la ordinea zilei in popor; cei care credeau sincer in comunism sau alte asemenea aberatii au fost intotdeauna extrem de putini, chiar daca la nivel oficial era propaganda. La noi si in perioada comunismului toata lumea se uita inspre Vest, chiar si la nivel national (vezi colaborarea cu Renault, cu francezii, canadienii, britanicii, neparticiparea la invazia Cehosvlovaciei, etc). La rusi e altceva, acolo majoritatea chiar crede in fantasmagoriile „imperiale” si rolul de „mare putere” al rusiei, chiar daca ei sunt rupti in fund de saraci. Economia rusiei e in mare parte export de materii prime, gaze, petrol, minereuri, nu prea au nici mancare. Pe vremea comunismului luau de la noi si din alte tari „prietene” mancare. Rusii in toata istoria lor au privit mai mult cu dusmanie si agresiv Vestul (cu rare exceptii); deci nici vorba de spalare recenta pe creier.
@Clement _ „Rusia nu este populata doar de mujici…”
Și eu sper la fel ca dumneavoastră… Elitele intelectuale ale Rusiei probabil vor înțelege că locul Rusiei europene este alături de celelalte state europene democratice, în interiorul Uniunii Europene.
Astfel, Federația Rusă, care ține cu de-a sila statele asiatice în interiorul său, se va destrăma în mod natural, redându-le libertatea. Mai devreme sau mai târziu, aceasta este calea naturală de evoluție a Rusiei, oricare alta fiind sortită probabil conflictelor și terorii, după cum ne-a arătat istoria. Adică, involuție sub suzeranitatea Chinei.
Clement, in mod obișnuit fiecare țară îți sugerează un oraș, un monument, un punct turistic reprezentativ sau o societate. Rusia îți evoca imediat Kremlinul in care un mujic degenerat, amoral și cu foame clinica de „spatii vitale” își face de cap, duce războaie (cca șase) și nimeni nu-l pune la zid, fiindcă poulimea adora autocrația dementă. De fapt, orice rus da unui străin impresia de mujic necontaminat de logica. In privinta spiritului și a sufletului, mujicii au rămas inferiori popoarelor dezvoltate, libere, democratice. Mujicii fac parada din condiția lor socială joasa (josnică). La ei accentul cade pe inconstient. Nu rațiunea, ci instinctul gregar, revansismul exacerbat le determină viata. Și asta pentru că ei nu ieșit încă din fantasmagoria Imperialista. Faptul că se mândresc, până la abject, cu intinsoarea lor fatidică, cu îngustimea provincială considerată valoare, cu setea de sânge, ii face tragi-comici. In concecinta, tărâmul mujicilor, mizerabil, dar fudulea, pervers și terorist. Pe scurt, operația speciala e o tactică teroristă. Iar idolul lor, constipat la minte și la toate celelalte părți ale corpului ramolit, siliconat, botoxat, este un Cadavru viu, pe care nimeni nu-l aruncă în groapă. Mediocritatea și ignoranta mujicilor naște dictatoru a la Putin-calaretul, Putin arheologul, Putin macho, Putin cu bicepși falși. Putin Don Coiote nevropatul, tiranul care trăiește numai pentru sine, numai pentru familia sa și pentru Famiglia. Ca urmare, Lucifericul Dictator este Muza pentru „Idiotul” din „Operația teroristă specială și Pace” de PolPuTolstoievski. Ce poți să faci! Sângele tataro-mongoli al moscalilor iese la suprafață..