În primii ani după ce au fost instituite de constituția din 1991, Ordonanțele de Urgență au fost emise respectând litera legii fundamentale: în caz excepțional, o dată de două ori pe an. Situația s-a schimbat radical după alegerile din 1996, numărul lor a ajuns de ordinul zecilor, apoi al sutelor, cu un maxim de 300 în 2000. Excepția devenise regulă, pe fondul unui parlament divizat și incapabil să țină pasul cu ambițiile legislative ale guvernelor. Numărul OUG-urilor s-a temperat în guvernarea instalată după 2000, rămânând în ordinul sutelor. Plus de asta, ajunseseră cumva indispensabile, căci sistemul intrase într-un cerc vicios: o bună parte din efortul legislativ al parlamentului se consuma pe aprobarea, cerută de constituție, a OUG-urilor deja emise și intrate în vigoare.
În 2003 constituția a fost revizuită. E o ironie amară că în atâtea alte cazuri constituanta a introdus ce a considerat în mod pripit a fi soluții și care s-au dovedit tot atâtea probleme. În schimb în acest caz, știind foarte bine că au o problemă, au ratat soluția evidentă, categorică. Sau măcar unele parțiale dar eficace. În loc de asta, autorii revizuirii au înlocuit condiția anterioară cu una mai elaborată, mai extinsă, incluzând excepții explicite. Ca și cum atunci când vezi că cineva a găsit o cale să-ți ocolească gardul reacția ar fi să-l faci și mai înalt. Revizuirea a înlocuit o condiție dovedită în mod amplu și evident a fi nefuncțională cu una mult mai strictă, dovedită rapid și în mod amplu și evident a fi, de asemenea, nefuncțională. O adevărată surpriză.
De fapt, situația s-a agravat serios, după non-soluția de la revizuire. Nu doar că numărul Ordonanțelor de Urgență a rămas la fel de ridicat, dar guvernele au găsit noi și noi forme de abuz. Punctând doar reperele, în 2012 în interiorul unei săptămâni câte un OUG a lăsat CCR fără o atribuție, a trecut Monitorul Oficial la Guvern și a eliminat condiția de validare din referendumul pentru demiterea președintelui. În 2014, împotriva unei decizii explicite a Curții Constituționale, legea electorală a fost modificată cu câteva luni înainte de prezidențiale, tot prin OUG. Un alt OUG a suspendat temporar prevederile legii „antimigrație politică” – Curtea l-a declarat ulterior neconstituțional cerând corectarea efectelor produse, fără succes. În 2017 un OUG ar fi trebuit să opereze amnistii penale, unul a extins considerabil și neconstituțional atribuțiile SIIJ, unul a numit practic un șef la Inspecția Judiciară, unul ar fi trebuit să modifice Codul Penal.
Și, dacă tabolul nu e deja destul de sumbru, aș adăuga două observații. Prima, cu fiecare nou abuz, pragul de alarmă al societății, societății civile și instituțiilor a fost tras după el în sus. Un fel de desensibilizare civică și instituțională. Abuzuri ceva mai puțin scandaloase au ajuns trecute cumva cu vederea. Și ele se adună, și rezultatul e mizerabil. Sunt domenii întregi și fundamentale pentru stat reglementate exclusiv de guvernele succesive, prin acte care n-au trecut niciodată prin parlament, care n-au fost niciodată controlate de constituționalitate. Domeniul fiscal, domeniul administrativ, mai nou dezvoltarea locală, totul pe bază de OUG. A doua observație este că, privind retrospectiv, cineva ar putea trage concluzia rezonabilă că autorii și instigatorii acestor acte și-au ratat scopurile din reținerea de-a abuza acest instrument la deplina lui capacitate. Condiția de validare a referendumului a fost reintrodusă de parlament, în 2012. Premierul din 2014 a considerat probabil că cele două OUG-uri îi sunt îndeajuns ca să câștige prezidențialele, încurajat de sondaje. În 2017 OUG-ul de amnistie a fost retras de guvern în final, și partidul de guvernământ a decis să meargă pe calea parlamentară. În consecință președintele acestuia în loc să ajungă în fruntea guvernului a ajuns la închisoare, după ce premierul, deși selectat și impus de el, a refuzat să semneze OUG-ul care l-ar fi salvat.
Acest din urmă episod e semnificativ. OUG-urile sunt în sine o problemă gravă. Dar ele mai provoacă în mod direct o alta, distinctă: fac instituția care le emite să fie mult, mult prea puternică. De fapt, ținând cont de atribuțiile sale în cadrul guvernului, delegarea legislației primare dă o putere de decizie extraordinară celui care ocupă postul de prim-ministru. Nu în ultimul rând pentru că se adaugă la cea pe care o are deja, și la noi și aiurea, fiind în vârful ierarhiei administrative. Premierul Cîțu are deplină dreptate să se prezinte drept Superman, fără niciun fel de glumă. Deși calificativul nu-l privește personal, ci privește postul pe care-l ocupă vremelnic și în urma unei conjuncturi. Sau, ca să ne păstrăm în metaforă, puterile nu le are el, îi vin de la costum. Orișicât, prim-ministrul român are o putere de decizie la care alți demnitari, ba chiar omologii din alte state democratice pot doar să viseze.
Problema e că un sistem democratic n-are nevoie de Superman. De fapt, are o nevoie fundamentală să anihileze orice potențial Superman, are nevoie de garanții că nicio instituție și persoană nu concentrează prea multă putere. De asta o distribuie între instituții separate menite să se controleze reciproc, pe de-o parte, și să funcționeze în continuare, fără blocaje, pe de cealaltă parte. OUG-urile au făcut din postul de premier unul mult prea puternic, iar asta pune în primejdie acest echilibru.
E drept, există diferențe față de situația de la Curtea Constituțională (e notabil însă că ambele instituții care au ieșit din matca lor constituțională sunt numite, nu alese). Din fericire, premierul cu guvernul său poate fi în continuare demis de parlament, cel puțin cât timp moțiunile de cenzură încă mai funcționează. Iar la numire președintele este cel care are un cuvânt foarte important de spus, cel puțin cât timp nu are o majoritate parlamentară ostilă care să ia în calcul suspendarea lui – deși asta nu e neapărat un lucru pozitiv. Sunt instrumente standard pentru o democrație parlamentară. S-ar putea să nu fie îndeajuns.
Asta pentru că, cu cât „costumul” (postul ocupat) oferă mai multă putere și mai puține restricții, cu atât devine o țintă mai asiduu vânată. Și prin asta o primejdie pentru instituție în sine și pentru întregul sistem. În ce privește Curtea Constituțională, primejdia e captura, pierderea independenței și abandonarea rolului. În ce privește premierul, primejdia e blocajul, fie pentru guvern, fie pentru parlament. Ultimul precedent, comis de premierul în exercițiu, demonstrează că dincolo de ficțiunea formală, în practică primul-ministru n-are egali, n-are colegi, și guvernul nu e cu adevărat o echipă. Se pot semna înțelegeri, programe, protocoale și se pot numi miniștri și vicepremieri. Nu contează absolut deloc, în final puterea rămâne concentrată în mâinile premierului, înțelegerile pot fi călcate, programele ignorate, miniștrii revocați. Și OUG-urile emise în continuare, totul prin voința unei singure persoane. Instituția care-l învestește și demite, parlamentul, este fragmentată în partide și facțiuni. Președintele care-l desemnează, de vreme ce nu-l mai poate revoca, are și el un interes propriu în persoana care ajunge acolo. Și în timp ce la Curte sunt nouă judecători constituționali, la Guvern e un singur premier. Superman o fi, monstrul lui Frankenstein nu e. Nu poate fi compus din bucăți, ceva pus de un partid, ceva pus de altul, ceva de președinte, să fie toată lumea mulțumită. În condițiile astea riscăm într-un caz să avem un premier care se menține în post, cu toată puterea aferentă, deși nu mai are o majoritate parlamentară care să-l sprijine, doar pentru că nu există nici o majoritate parlamentară dispusă să-l vadă înlocuit cu altul. Iar în alt caz riscăm situația în care un premier și guvernul său să nu mai poată fi învestit, căci pentru asta trebuie să-și dea concursul mai mulți actori politici cu interese distincte și potențial divergente, cel puțin unul nefiind dispus să renunțe la un post atât de puternic încât pierderea lui nu poate fi compensată în niciun fel.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnul Iliescu ne-a promis in 1989 o democratie originala. A livrat ce a promis. Ca la noi la nimenea…
Problema principala nu cred ca este la constitutie. Cred ca problema este de cutuma. In fond o constitutie este un text… conteaza cum il interpretezi fi folosesti mai mult decat ce scrie acolo. Spre exemplu UK nici nu are o constitutie (in sensul modern) si totusi pare sa mearga mai bine decat alte state cu constitutii moderne precum Romania. SUA are o constitutie anacronica din secolul 18… si iarasi pare sa mearga mai bine ca Romania. (Aproape ca s-ar putea zice ca o constitutie este ca un vin nobil, cu atat mai bun cu cat este mai vechi.)
Asa este cand creezi de la zero un stat, cum s-a facut la noi in 1990. Cand iti propui sa fii original iti asumi ca inveti numai din propriile greseli, iar asta ia timp. Trec generatii pana se stabilizeaza problema.
Dupa inca 2-3 generatii se vor fi creat niste cutume care vor ghida oamenii politici in interpretarea constitutiei, iar sistemul va merge bine. Cine stie, poate va servi drept model altor state democratice in curs de facere. (Presupunand ca nu toate statele democratice in curs de facere isi propun sa fie originale – asta cred ca este o tema de analiza pentru specialistii in stiinte politice)
Totul este sa nu mai vina alta catastrofa peste noi, precum comunismul, sau alt berbec bine intentionat care sa modifice schimbarea, care sa ne oblige sa o luam de la capat cu alta democratie originala, pentru ca in felul acesta batem pasul pe loc. In rest, rabdare si tutun…
@Toru foarte frumos spus: „un stat creat de la zero”. Intr-adevar, Romania a trecut dintr-un mediu comunist, intr-unul liber, democratic, cu un sistem politic adaptat noii lumi. A fost ca o renaștere, o a doua Înviere a poporului român dupa 50 de ani de comunism. Un nou stat semiesuat.
Oare să conteze vechimea? Haide să-ți dau un exemplu, fix pe constituția Statelor Unite. De la bun început, și cât se poate de intenționat, președintele federal e ales indirect, alături de vicepreședinte. Inițial, membrii colegiului electoral primeau două voturi, obligația fiind ca cel puțin unul să fie pentru un candidat din alt stat. Președintele era câștigătorul la vot, vicepreședintele cel de pe locul doi. În primele alegeri contestate, în 1796, efectul acestui sistem a fost că președinte și vicepreședinte au fost aleși doi politicieni rivali. Un rateu. Patru ani mai târziu, și cu ceva mai bună organizare facțională (pe partide, cum ar veni), electorii au dat cele două voturi echipei preferate, politicieni din aceeași facțiune – însă pentru că nu erau diferențiate fiecare a primit același număr de voturi. Conform constituției, blocajul a ajuns în Camera Reprezentaților, care avea altă majoritate decât echipa câștigătoare. Într-un final, Camera a ales un președinte, dar asta contează mai puțin.
Știi ce au făcut politicienii americani de la început de secol XIX constatând că constituția lor e deficientă dintr-un punct de vedere? Au amendat-o. Au revizuit-o. Imediat. Deja la următoarele alegeri cele două voturi erau pentru președinte și vicepreședinte și blocajul a dispărut. Sistemul s-a păstrat neatins până azi, pentru că n-a mai fost nevoie să fie modificat.
Altfel spus, nicio cutumă. Nu, pragmatism din cel mai simplu și sec: nu merge, corectăm. Ultimul amendament la constituția Statelor Unite a fost adoptat în 1992.
Sigur ca unele lucruri se ajusteaza pragmatic.
Totusi in SUA toata lumea vorbeste de constitutia din 1796 nu de cea din 1992 cand a fost adoptat ultimul amendament.
Cea mai mare parte a constitutiei a ramas in picioare ca in 1796.
Pragmatismul si cutuma se completeaza nu se exclud reciproc.
Un sistem democratic are nevoie acum mai mult ca nici o data de un „supermann” , actualii lideri europeni si chiar mondiali devenind mediocri si chiar slabi in fata provocarilor din partea altora care au mai multa autoritate.
Echipa, se tot vorbeste de echipa, in sport si mediul economic isi are in rostul acolo este nevoie sa se joace in echipa dar echipa nu trebuie sa devina „actorul suprem” ca in fotbal, o echipa fara fotbalisti de exceptie care pot prelua singuri raspunderea o va avea foarte greu.
Bun, acestea fiind spuse la nivelul nostru romanesc poate a sosit momentul sa avem un premier ceva mai dur si autoritar orientat catre rezultate concrete si palpabile si catre mai putina gargara politica.
Catu nu este politician, ele este un technocrat obisnuit cu alte proceduri, proceduri mai apropiate mediului de afaceri decat celui politic. Acolo daca nu dai rezultate esti eliminat si inlocuit cu altcineva poate mai performant.
In politica e altfel, est nevoie de multa negociere, de luarea in calcul a multor puncte de vedere, de multe ori contradictorii, de luare a in calcul a caracterului si profilul emotional/sentimental personal al celui implicat si multe altele, cu alte cuvinte, ce „toane si ifose” are unul sau altul.
In aceste conditii este de la greu la imposibil de luarea unor hotarari cu impact major asupra celor dorite a fi implementate, de regula negoicierile fiind un compromis la numitorul cel mai mic comun, cu alte cuvinte, de regula solutii ineficiente, proaste si fara impactul dorit.
De accea Johannis il sustine pe Catu si nu l-a mai sustinut pe Orban, mai maleabil si dispus la compromis.
Cu alte cuvinte Johannis isi impune autoritatea indirect prin Catu, probabil si dansul dorind mai repede rezultate si mai putina vorbarie politica.
O putem lua cum vrem, unii il privesc ca fiind prea autoritar, altii il accepta insa daca stau si ma gandesc nu s-a dorit din totdeauna un personaj politic puternic care se poate impune ?
Nu vad unde Catu a incalcat vreo lege, a facut ceva ilegal, politic joaca insa dur.
Pt Romania acesta abordare daca da rezultate este benefica si da, avem nevoie de un supermann. !!!
Nu îmi dau seama ce anume dorești să spui.
Ar trebui schimbat premierul învestit în funcție anul trecut? Sau?
Nu vad nici un motiv ca actualul premier sa fie schimbat
@alin 27/09/2021 At 12:30
Teoria asta ar putea fi acceptabila in cazul in care „omul autoritar” ar avea si o reprezentativitate mai larga.
Dar PNL a fost votat doar de 25% dintre cei care au votat, deci 75% dintre acestia NU au votat cu PNL (o parte dintre acestia au votat impotriva, altii au votat pentru alte prioritati, nu neaparat antagoniste dar nici de neglijat).
Si, daca ne raportam la totalul electoratului… Catu nu are nicio indreptatire sa conduca cu mana de fier si/sau sa-si neglijeze (ca sa nu zic sa-si sfideze) intelegerile cu partenerii.
Daca mai punem la socoteala ca in PNL are sustinere 60% cu toate „artificiile” facute, ramane destul de putin.
Cat despre asta:
„Catu nu este politician, ele este un technocrat obisnuit cu alte proceduri, proceduri mai apropiate mediului de afaceri decat celui politic. Acolo daca nu dai rezultate esti eliminat si inlocuit cu altcineva poate mai performant.” …
Si eu am avut impresia asta la inceput, dupa care mi-a trecut.
Nu dupa ce am aflat ca a facut puscarie pentru ca a condus beat manga (am fost chiar revoltat ca s-a dezgropat si s-a facut caz pentru asa ceva, un lucru care se poate intampla o data si gata; nu putini trec prin episoade similare la tinerete, doar nu sunt prinsi de politie sau nu se desconspira) dar cand a inceput sa ne abureasca cu neexplicatii despre cardul neacoperit – recuperatorii au renuntat doar pentru ca paguba era mai mica decat efortul de recuperare – adica a fugit prea departe sa-si piarda urma – nu mai vorbim de mediul de afaceri ci de escrocherie/gainarie.
Din mediul de afaceri a fost cam rejectat pentru practici neortodoxe. Si a ajuns in politica.
Partea proasta pentru noi este ca acum are protectie politica dar este acelasi om care nu se jeneaza sa „ia” daca stie ca nu va fi prins.
„Hotul neprins este negustor cinstit” zice o vorba dar … totusi nu-i dai cheile de la casa si averea ta pe mana.
Hai sa vedem din alta perspectiva ceea ce autorul contesta si anume prezenta Ordonantelor de Urgenta (decizie a premierului in functie ) ce au capacitatea de a fi parte a deciziei premierului si care au in componenta si nevoia de aprobare ulterioara a Parlamentului , intre timp ele producind efecte ce tin de urgenta lucrurilor .In situatia de fata(ca si in mai toate situatiile existente in Romania de a lungul timpului ) relatia Parlament – Guvern este practic nefunctionala . Deciziile luate in Parlament sunt fie puse temporar la sertar fie greu aduse la vot (plimbate si rasplimbate prin comisii ) si ele nu fac altceva decit sa opreasca functionarea Statului la parametrii de avarie asa cum ne aflam, chiar acum , (pandemia face ravagii si cetatenii nu se vaccineza )cind vorbim .Cetatenii Romaniei nu ofera, de multa vreme , un vot masiv prin care pot responsabiliza Partidul cistigator in alegeri si care , vot , poate astfel modifica configuratia Parlamentului Romaniei ce de fiecare data se afla la limita supravieturii . CCR a aratat in clar cum toate Institutiile Statului trebuie sa dovedeasca loialitate, in cadrul relatiilor lor , loialitate ce trebuie sa conduca la buna functionare a Romaniei si nu la impiedicarea acestei bune functionari, discretionar,fara motivatii corecte si posibil aplicabile .Curind CCR se va exprima tinind cont exact de cele decise in repetate rinduri anterior si va arata cum buna functionare a statului este obligatorie mai ales in momentele actuale de extrema urgenta decizionala . A te juca prin a schimba premierul,ori de de cite ori li se nazare unora, nu este benefic pentru Tara . Ajungem in situatia in care oricind si oricine poate schimba aiurea un premier ce deja a obtinut o majoritate(votul nu poate fi mereu modificat functie de nastrujnicia unora ) .Aceasta stare de fapt trebuie sa inceteze . Nu putem sa functionam ca Tara daca schimbam la fiecare sedinta din parlament Guvernul . Totul trebuie reconsiderat in spiritul nevoii de loialitate .
Un premier se schimba atunci cand pierde sustinerea parlamentara. Motiune de cenzura. Atat. Cat de des trebuie sa fie acel vot, si ce prevede mai exact principiul colaborarii loiale nu e definit nicaieri. Cat despre OUG-uri sunt o prostie. Ele se justifica doar in timpul starii de urgenta si atat.
„… iar dacă realitatea spune altceva, ATUNCI CU ATÂT MAI RĂU PENTRU EA!”
Uite, ți-am completat comentariul.
„In situatia de fata(ca si in mai toate situatiile existente in Romania de a lungul timpului ) relatia Parlament – Guvern este practic nefunctionala”
Ai un singur exemplu care să susțină afirmația asta?
Dacă e vorba de legislație privind Covid, una singură a inițiat guvernul în parlament anul trecut, nu de voie ci pentru că l-a obligat o decizie CCR. E vorba de legea nr. 55/2020. Știi cât a durat să treacă prin parlament? Două zile. A fost depusă de guvern pe 12 mai, și adoptată de ambele camere pe 13 mai. Ce poate fi mai funcțional de atât?
Însă eu mă întreb cu ce oare se vor fi ocupat liderii Executivului între declanșarea pandemiei, în februarie, și inițierea legislației, în mai? Mă întreb retoric, desigur.
Cind zic nefunctionala zic si arat numarul mare de decizii luate de catre CCR in diferitele situatii ce au fost aduse in fata CRR de catre executiv , Presedintie , Av . Poporului etc .etc . Nu am numarul exact al acestor cereri dar ele sunt extrem de numeroase . Daca aceste aminari , contestari , ce au schimbat de multe ori chiar Constitutia , daca legile tinute la sertar si neaduse spre dezbatere in parlament sau legile ce au fost mereu aminate la nivelul deciziilor prin vot vi se par putine si vi se pare ca toate acestea au inlesnit functionarea Statului atunci asa o fi , dar eu cred exact opusul cum cred si ca in situatii de acest fel :Pandemii , dezastre naturale , revolte populare , razboi , conflicte ce apar in vecinatatea statului , si multe alte urgente , sanitare , sociale , militare decizii imediate ce trebuiesc luate in situatii diferite functie de caz , de la punerea de acord cu legislatia europeana pina la vaccinarea atit de necesara , cade in obligatia guvernului de a lua masuri imediate transpuse in realitatea imediata prin OUG .Parlamentul se poate exprima in lentoarea propriului ritm .
Vorbeam, nu, vorbeai specific despre relația dintre guvern și parlament. Pentru că asta are avea legătură cu ce scriu: OUG-urile instrumente de delegare a legislației primare. Ce va fi având cu asta numărul de decizii CCR?
Domnule Damian, pertinentă și la obiect analiză. Sugerați, cumva, o dezarmare nucleară a premierului de OUG-uri, totală sau parțială (îna cest ultim caz să existe o limită a numărului de OUG-uri per sesiune parlamentară)?
Pledez public de aproape douăzeci de ani ca OUG-urile să fie desființate. Eliminate pur și simplu din constituție. Dacă s-a schimbat ceva între timp este tocmai că argumente pledând pentru asta se tot adună, și cele împotrivă dispar.
Spre exemplu, o bună vreme unul din argumentele forte să fie păstrate OUG-urile a fost „Nu se poate să le scoatem cu totul, că dacă chiar vine o urgență?”. Uite că a venit. S-a descurcat semnificativ mai bine, fie și doar pe acest plan îngust, România decât oricare din statele europene unde legislația primară nu e la pixul prim-ministerial? Nici vorbă.
OUG-urile trebuie desființate.
Foarte bun articolul; multumim d-lui Miron Damian.
As supralicita: mi se pare ca insusi mitul lui Superman (sau al unui super-erou sau Mantuitor) este periculos. Pentru ca sustine ca dezirabil ca o persoana sa aiba puteri extraordinare ca sa faca bine omenirii, iar oamenii sa astepte pasiv un astfel de erou.
In realitate, un conducator puternic, chiar bine intentionat, are sanse mult mai mari sa faca rau decat bine:
1. E mult prea usor pentru un conducator sa nu vada – si, din orgoliu, sa nu vrea sa vada – cand ia decizii proaste. Si pentru cei din jurul lui sa nu comenteze (fie ca sa nu-si pericliteze postul, fie ca pur si simplu au incredere deplina in el). Lucrurile sunt complexe, rezultatele unei actiuni sunt greu de anticipat, si e mult prea usor sa strici ceva, chiar dorind sa faci bine. Drumul spre iad e pavat cu bune intentii.
2. Ca sa fii conducator puternic, trebuie sa tii la distanta alti doritori de putere. Si, pentru asta, trebuie sa te inconjori de oameni fideli, in defavoarea celor integri si competenti. Moment in care s-a terminat cu facerea de bine.
Cred ca istoria a demonstrat clar: puterea (politica) trebuie tinuta in frau. Puterea corupe; puterea absoluta corupe in mod absolut. Trebuie „checks and balances”.
La noi SRI face check și SIE balance. SPP supraveghează tot procesul cu ”multă atenție și îngrijorare”.
Eh, serviciile din țara asta au o aură legendară că fac tot și controlează tot. Măcar de ar fi atât de competente, fie și într-un abuz. În practică, politicienii care au acuzat că „i-au lucrat serviciile” s-au dovedit de multe ori a se fi lucrat ei înșiși.
Știm cu toți cam cum stau cu intelectul băieții cu ochi albaștri. Problema e că recrutează din ce în ce mai mulți proști care fac numai tîmpenii odată infiltrați. Pînă la urmă e datul sorții, baza de recrutare s-a dus cu IQ-ul la vale, majoritatea sînt guriști și tupeiști cu școala puțină și multe doctorate plus căcatul ăla de colegiu de apărare, nu prea te poți baza pe ei fiindcă n-au minte și cred că dacă sînt pe felie cu secu’ au liber la furat, că d-aia se și bagă să servească patria, după care își rup gîtu’. Nu realizează că sînt simple unelte și după ce ăștia își termină treaba cu ei îi aruncă la gunoi. De ”lucrat” politicieni nu-i mare jmekerie, toți au dosărele și au făcut măgării care sînt bine documentate și stau la arhivă. Dacă încep să cîrîie, procurorii și judecătorii din cîmpul tactic doar le arată coada pisicii și se liniștesc imediat, după care execută ordinul întocmai și la timp. Băsescu a avut elevi buni, care iote, au prins curaj și guvernează țara fără circ și fără să recurgă la alegeri, democrație, parlament și alte cîcaturi d-astea care încurcă afacerile și cashflow-ul.
Dar ăsta e alt subiect :-)
„Superman”-ul dlui Cîțu vine pe un fundal ceva mai vechi: e mitul politicianului providențial. Foarte puternic prin anii ’90. Emil Constantinescu și-a inaugurat mandatul prezidențial la Alba Iulia, după tipicul regelui Ferdinand, întregitorul. S-a înscăunat. Dacă un președinte nou ales ar face astăzi așa ceva, lumea s-ar întreba dacă e întreg la cap. Dar atunci a avut public.