vineri, martie 29, 2024

Sistem de vouchere pentru învățământul din România

Concept. Sistemul de vouchere în educație a fost gândit de economistul Milton Friedman, fost laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Voucherele școlare reprezintă subvenții pentru școlarizare acordate părinților/copiilor.Un voucher este echivalentul unei sume de bani (să zicem, în România, ar fi echivalentul costului standard per elev). Pe baza voucherului, părinții aleg școala la care își trimit copilul – poate fi o școală publică sau o școală privată:

  • la școala publică voucherul suportă integral costurile unui an școlar;
  • la școală privată voucherul poate să nu suporte integral costurile unui an școlar: dacă părinții aleg o școală privată și taxa de la școala privată respectivă depășește contravaloarea voucherului, părinții vor achita diferența (exemplu: dacă valoarea voucherului este de 4.500 lei/an, iar taxa de la școala privată dorită este de 6.000 de lei/an, părinții vor mai achita 1.500 lei/an).

Țări în care există sistem de vouchere în educație. Există mai multe țări în care acest sistem a fost implementat, printre care: Belgia, Chile, Estonia, Franța, Georgia, Germania, Israel, Lituania, Norvegia, Noua Zeelandă, Pakistan, Polonia, Qatar, Slovacia, Spania, SUA (în 17 state și în districtul federal Columbia), Thailanda.

A asigura educație vs A furniza educație. Dreptul la educație este garantat în România prin Constituție. Însă este foarte important de înțeles că asigurarea dreptului la educație nu înseamnă că, obligatoriu, statul trebuie să și furnizeze educația. Dacă statul nu furnizează educația unor copii, asta nu însemană că nu le asigură acelor copii dreptul la educație (din 2016: alocând finanțarea aferentă costului standard per elev școlilor private; ideal: printr-un sistem de vouchere).

O analogie în acest sens putem observa în ceea ce privește asigurarea asistenței medicale. Persoanele care plătesc CASS pot beneficia gratuit/la prețuri reduse de servicii private de sănătate.

Beneficiile sistemului de vouchere. Principalele două beneficii ale acestui sistem constau în creșterea calității educației și în reducerea costurilor.

Sistemul de vouchere introduce competiția între școli, ceea ce duce la:

1. Creșterea calității educației primite de copii. Dacă părinții nu sunt mulțumiți de calitatea educației primite de copil la o școală publică/privată (celelalte condiții rămânând neschimbate), atunci își voi muta copilul la altă școală – iar asta duce la mai puține fonduri pentru școala de la care pleacă copilul. Prin urmare, școlile ar fi nevoite să îmbunătățească constant calitatea educației oferite copiilor, în caz contrar fondurile obținute scăzând.

2. Reducerea costurilor. Iar aici vorbim de școlile private. Dacă părinții au copilul înscris la o școală privată și află că se deschide o altă școală privată unde costurile sunt mai mici (celelalte condiții rămânând neschimbate), atunci, rațional, își voi muta copilul la noua școală. Prin urmare, performanța economică a școlii de la care pleacă copilul scade. Așadar, pentru a avea o cotă mai mare din piață/pentru a rezista pe piață, școala inițială va trebui să scadă și ea prețul – astfel încât să nu îi plece copiii. Dacă școala nu se adaptează –scăzând prețul- în cele din urmă, datorită competiției, va falimenta.

Mai mult, vor exista școli private care vor cere taxe egale cu valoarea voucherului – deci părinții și-ar putea da copilul la o școală privată fără a plăti nici un ban în plus.

Și nu doar beneficiarii direcți ai sistemului de vouchere –copiii- au de câștigat, ci întreaga societate. Printre externalitățile educației se găsesc: creșterea ratei de participare la vot, creșterea economică, diminuarea inegalităților, reducerea șomajului, reducerea ratei sărăciei, creșterea investițiilor străine directe atrase, creșterea veniturilor populației.

Argumentul moral. Pe lângă beneficiile venite la pachet cu sistemul de vouchere, este necesar să avem în vedere și argumentul moral. Din moment ce părinții plătesc taxe, este moral să poată alege școala la care își trimit copiii. Este moral să nu li se impună să își trimită copiii la o anumită școală. Este moral să beneficieze de taxele pe care le plătesc, chiar dacă aleg o școală privată.

Optim paretian. Un argument folosit împotriva sistemului de vouchere se referă la situația școlilor din zonele devaroziate. Există persoane care recunosc plusul de valoare adus de sistemul de vouchere în zonele dezvoltate, însă spun că, practic, copiii din zonele defavorizate vor avea parte de aceeași educație ca și înainte.

În primul rând, această măsură este optimă din punct de vedere Pareto – îmbunătățește calitatea educației primite de niște copii, fără a diminua calitatea educației primite de alți copii.

În al doilea rând, eu afirm că prin acest sistem vor avea de câștigat și copiii din zonele defavorizate. Haideți să vorbim pe cifre. Să luăm ca exemplu o școală dintr-o zonă defavorizată, din mediul rural – aici, în învățământul gimnazial, costul standard per elev este de 5.075 lei. Să ne imaginăm că la această școală există 400 de elevi înscriși. 5.075 lei x 400 de copii = 2.030.000 lei/an (adică aproximativ 450.000 de euro/an). Probabilitatea ca la o cerere care valorează 450.000 de euro/an să existe competiție este destul de mare – cel mai probabil vor exista invetitori care să își dorească să înființeze școli private în aceste zone.

În al treilea rând: ”In Pakistani Punjab, the Education Voucher Scheme (EVS) was introduced by Dr. Allah Bakhsh Malik Managing Director and Chief Executive of Punjab Education Foundation (PEF), especially in urban slums and poorest of the poor in 2005. The initial study was sponsored by Open Society Institute New York USA. Professor Henry M. Levin extended Pro-Bono services for children of poor families from Punjab. To ensure educational justice and integration, the government must ensure that the poorest families have equal access to quality education. The voucher scheme was designed by the Teachers College, Columbia University, and the Open Society Institute. It aims to promote freedom of choice, efficiency, equity, and social cohesion.” sursă: https://en.wikipedia.org/wiki/School_voucher#Implementations

Așadar, sistemul de vouchere îmbunătățește calitatea educației primite și pentru copiii din zone defavorizate.

Mod de implementare. Acum câțiva ani, cei de la ”SoLib – Societatea pentru Libertate individuală” propuneau următorul mod de implementare a sistemului de vouchere:

  • ”  Fiecare cetățean român, la vârsta de 6 ani, va primi 12 vouchere anuale ce vor putea fi folosite doar în sistemul de invațământ. Atât școlile de stat cât și cele private pot încasa contravaloarea în lei (subvenție directă) odată ce elevul se înscrie și depune voucherul la școala respectivă. Pentru a satisface ideea gratuității învățământului, școlile de stat nu vor putea taxa pentru educație mai mult decât valoarea voucherului. Ele vor putea obține venituri suplimentare din alte servicii de educație.
  • Valoarea unui voucher anual este determinată prin împarțirea bugetului Ministerului Educației (după scăderea unui procent destinat cheltuielilor birocratice) la numărul total de copii eligibili pentru vouchere. Dacă datele ministerului arată diferențe sistematice în indicatorul <<cost standard per elev>> în funcție de ciclurile în care se afla acesta (primar, gimnazial, liceal) vom face voucherele de diferite valori în funcție de ciclu.”

Sursă foto: https://www.houstonpublicmedia.org; Grafică: Todd Wiseman / Chris Cole

Sursă foto: http://bluecerealeducation.com

Sursă foto: http://educationnext.org

Referințe:

EdChoice – How does school choice work in other countries?, disponibil online la: https://www.edchoice.org/school_choice_faqs/how-does-school-choice-work-in-other-countries/

EdChoice – What are School Vouchers?, disponibil online la:

https://www.youtube.com/watch?v=OSYZrZWkaxc

Learn Liberty – What You Should Know About School Choice, disponibil online la: https://www.youtube.com/watch?v=GPvotHZNpyE

LibertyPen – Milton Friedman: Educational Vouchers, disponibil online la: https://www.youtube.com/watch?v=EUSOtID5RsQ

Logica Economică – Cu ce ar trebui să înceapă reforma educației?, disponibil online la: https://logec.ro/cu-ce-ar-trebui-sa-inceapa-reforma-educatiei/

OECD (2012) – Public and Private School:How management and funding relate to their socio-economic profile, disponibil online la: http://www.oecd.org/pisa/50110750.pdf

Wikipedia -School vocuher, disponibil online la https://en.wikipedia.org/wiki/School_voucher

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Si eu sunt de acord cu sistemul. Nu este neaparata nevoie sa fie imaginat in forma sa fizica (cupoane).

    Insa el va functiona daca si numai daca:
    a) scolile sunt obligate sa adopte masuri de transparentizare (trebuie mai intai sa stii, ca sa poti alege)
    b) este permisa prin lege dar si prin practica administrativa o diversitate de scoli (ca programa, pedagogie, oferta extracurriculara), pentru a putea alege
    c) scolile dobandesc autonomie reala in ce priveste angajarea personalului (cum altfel s-ar putea perfectiona pentru a atrage mai multi elevi?)

    ===

    Da este una din masurile necesare, pe care o sustin. Numai ca ea singura nu va fi functionala, nu va garanta nimic.

    Trebuie sa actionam asupra cerere de educatie, nu (doar) asupra ofertei.

    • Ma altur comentriului lui Dedalus ca sa evit whataboutismul altor comentatori la articol adaugind.

      Si Suedia practica acest sistem, in invatamint dar si in sanatate.

      Vreau sa mai atrag atentia asupra unei disfunctii istorice romanesti extrem de daunatoare si care influenteaza si libertatea de miscare a elevilor si drepturile lor individuale.
      Este vorba de conditiile de inscriere in scoli, facultati, scoli militare de subofiteri etc.

      La inscriere copii sint obligati sa prezinte copii legalizate dupa actele de identitate ale ambilor parinti si sa completeze o serie de date despre acestia. Aceasta cerinta continua si dupa virsta majoratului, transformindu-i pe cei care vor sa se inscrie in dependenti pe viata de parinti. Am intilnit cazul unui „copil” de 22 de ani, student sarac, care pe un forum intreba cu disperare cum sa faca sa devina „orfan” pentru ca facultatea ii refuza niste drepturi materiale (apropo de vaucere). In cazul despre care vorbesc, partintii respectivei fete abordasera o atitudine dusmanoasa fata de ea si mai erau si plecati la munca in Spania. Nu exista nicio modalitate pentru aceasta fata ca in timp sa poata intra in posesia documentelor cerute. Exista 4 milioane de romani plecati. Multi dintre ei au primit cu usurinta acte de identitate in tara in care i-a primit si s-au dat batuti sa mai urmeze procedura birocratica si imposibila de a-si reinnoi actele de identitate romanesti. Multi dintre ei si-au lasat sau abandonat copii la bunici sau alte rude in tara. Alti copii sint orfani, crescuti la camine sau prin canale.
      Nimanui nu trebuie sa i se restrictioneze dreptul la invatatura si dreptul de a fi un individ independent pentru acest gen de restrictii. Pentru cei care cred ca e complicat ii asigur ca de exemplu administratia suedeza are solutii simple pentru aceste „dileme”. Un tinar român este primit instantaneu fara restrictii la scoala sau facultatea suedeza (i se creaza imediat un CNP suedez) pe cind acelasi tinar se loveste refuzul unor autoritati total lispsite de empatie la el acasa!

      Am facut aceasta paranteza incercind sa constientizez cit mai mult romani de aceasta problema invizibila dar si din convingerea ca propunerea la care subscriu a domnului Alex Vesa se va izbi mai devreme sau mai tirziu si de acest obstacol.

      • Dificultatea actelor administrative provine in Romania, dupa parerea mea, din prevalenta formalismului. Cetatenii nu se mai gandesc la nimic altceva decat la hartii.

        Dar de ce se intampla asta? Pentru ca oamenii sunt obisnuiti sa ajunga la succes pe calea colectarii de hartii, nu pe calea efortului personal. Cine stie ca are nevoie de diploma, nu de cunostinte, va accepta cu usurinta ca efortul sau sa constea nu in a invata ca sa intre la facultae, ci in a pregati „dosar”. Efortul sau nu a fost si nu va fi de a intelege, ci de a colecta hartii (diplome). Asa ca, odata ajuns intr-o pozitie administrativa, se va ocupa tot cu gestiunea hartiilor. Pentru asta va fi platit.

        Munca inutila tinde sa creasca in detrimenul celei utile, in orice organizatie. Mai ales daca nu actioneaza nici o forta externa contrara.

        Voucherele nu rezolva situatii de tipul celei descrise de Dvs. , intr-adevar. Dar rezolvara situatiei nu sta in administrarea sa, ci in a lasa piata sa controleze si sa regleze domeniul educatiei.

        Stiu ca vor sari multi plangand pe cei dezavantajati. Dar rezultatul conteaza, nu intentia. In prezent, sistemul centralizat din Romania este catastrofal. Si intentia de a-l face „pentru toti” prin egalitarismul propmovat de educatia centralizata finantata direct de stat a dat gres, fara nici o perspectiva de indreptare.

        Am pierdut aproape tot: elevii din ciclul primar, secundar si gimnazial, studentii, cadrele didactice, infrastructura. Suntem pe cale sa ii pierdem si pe cei cativa chinuiti care mai tin educatia in picioare, cadre didactice si parinti pentru care s-ar cuveni sa ridicam statui. Ca si asa nu am avea prea multe de ridicat…

        Impactul moral este inca mai zdravan: dispretul muncii a ajuns la extrem, toata lumea considera ca „i se cuvine”, ca simplul fapt de a exista este un motiv suficient pentru ca romanii care castiga sa le dea si lor din castig (fie indirect prin impozite, fie chiar direct de la angajator).

        Cum sa intoarcem aceasta tendinta de deprofesionalziare si de „jigodizare” a romanilor?

        Sa acceptam: „cine nu munceste, nu trebuie sa manance”. Educatia este parte a acestei morale, nu este in afara ei. Adica, cine invata trebuie sa -si indeplineasca visele si sa ajunga la dorita bunastare. Cine nu – nu! Sa ne uitam in jurul nostru: asa este in Romania?

        Scolile au ajuns sa fie locuri unde ii tinem pe copiii, nu unde invata ceva. Si asta pentru ca totul este centralizat, opac si pentru ca – si aici e partea importanta – pentru ca piata muncii e rigida, investitiile sunt descurajate, concurenta statului SRL este peste tot.

        Nu exista cerere pentru educatie pentru ca traim mult mai bine decat meritam si fara ea.

        ===

        Solutia e simpla, dar pentru ca doare rau si ne e frica, prefaram sa o tot amanam. Solutia este statul liberal. Cum ajungem la el, avem suficiente exemple in lume – de la Chile la Plano Real, thatcherismul in UK – ar fi doar cateva din sursele de inspiratie.

        Sistemul de vouchere functioneaza in societati care au inteles ca nu poti sa faci omleta fara sa spargi ouale, ca nu poti sa ai o societate in care 100% din populatie sa traisca bine indeferent daca oamenii dorm 5 ore si restul lucreaza sau invata sau daca se zbenguie prin cluburi 90% din timp.

        ====

        Pe calea autorului am mers si eu, luni de zile. Pe masura ce avansam in conturarea masurilor (cu zecile!) alte si alte masuri se dovedeau necesare pentru a contracara efectele negative ale celor identificate anterior.

        Am ajuns la concluzia ca sungura modalitate de a controla central educatia este sa controlezi central intreaga economie si intreaga societate.

        De fapt, ceea ce facusem in luni de zile nu era decat un efort disperat (si inutil) de a elimina piata din educatie.

        Si am aruncat totul la cos. Daca vrei sa ai succes in reforma sistemului educatiei, trebuie sa accepti rolul regulator al pietei si sa fii suficient de abil sa o faci sa lucreze pentru a imbunatati lucrurile, nu pentru a le inrautati.

        ===

      • Universitatile din vestul europei incearca sa faca parintii sa plateasca. Daca te uiti atent sunt obligati practic sa-si intretina copii pana la 24 de ani, vezi fisele de impozitare. In unele cazuri chiar taxele sunt stabilite functie de veniturile parintilor, ajutoare poti avea doar daca nu au parintii bani, demonstrezi cu acte. In alte tari nu e asa, in unele copii iau credit pentru scolarizare. Exista si un film francez, o comedie, cand parintii nu reuseau sa-l dea pe fisu afara, el i-a dat in judecata si erau obligati sa-l tina, au luat la propriu si ii puneau pampers ca la copil mic.

        In cazul acelui om de 22 de ani, e clar ca e un copil care s-a certat cu parintii si habar nu are ce e viata, nu ii apreciaza pe ei, nu are experienta de viata, nu e in stare sa se descurce in lumea birocratica, nu intelege pe ce lume traieste. Dar acest om se trezeste la realitate, incepe sa invete ca daca vrei sa mananci trebuie cineva sa lucreze, ca trebuie sa inveti sa ai relatii bune cu toti, mai ales cu acei care te hranesc, ca exista societate cu birocratie si inegalitati, nedreptati. Peste 10 ani va fi un alt om.

  2. Deficiente:
    1) Notiunea conform careia „Pentru a satisface ideea gratuității învățământului, școlile de stat nu vor putea taxa pentru educație mai mult decât valoarea voucherului. Ele vor putea obține venituri suplimentare din alte servicii de educație.” inseamna eliminarea principiului economiei de piata in invatamantul privat. De ce este asa ceva corect?

    2) Extras din „Voucherele scolare nu au functionat in Milwakee de K. McMahon, Globe Gazette, 19 februarie 2018:
    „Într-un articol din 4 februarie în Waterloo-Cedar Falls Courier, „Posibilitatea de a alege școala îmbunatateste educația tuturor elevilor”, deputatul Rogers declara că școlile de voucher nu dăunează școlilor publice. În sprijinul argumentelor sale, el citează cercetările legate de programul de alegere a scolilor din Milwaukee, cel mai vechi sistem de voucher din țară.

    În calitate de fost profesor de școală publică din Milwaukee din perioada 2002-2011, pot spune cititorilor că Rogers nu a prezintat corect efectele negative ale voucherilor școlare din Milwaukee.

    Timp de nouă ani, am privit cum școala primară la care lucram era mereu lipsita de fonduri pentru nevoi esentiale până cand nu am mai avut nici un profesor de artă, o sală de gimnastică sau una de muzică. Biblioteca, altadata avand personal calificat pentru cinci zile pe săptămână, acum este goală în patru zile din din cinci.
    Aș vrea să pot spune că școala mea nu reflectă majoritatea școlilor elementare. Însa in doar nouă ani, aproape 20 de școli de vouchere și-au închis porțile si au fortat elevii sa se mute. Aproape 20 de școli private care foloseau vouchere si-au închis portile din 2011.

    Rogers, de asemenea, nu a recunoscut faptul că banii contribuabililor sunt irosiți în publicitatea școlară folosita pentru a atrage elevii la anumite scoli. Nu doar atat insa, școlile de voucher sunt binecunoscute ca folosesc banilor contribuabililor pentru a-i MITUI pe părinți pentru a-și înscrie copiii într-o anumită școală. Cu doar câțiva ani în urmă, orașul Milwaukee a adoptat o ordonanță care interzice practica de a da bani, iPad-uri sau calculatoare în schimbul înscrierii la o anumita scoala. Dar această practică continuă nestigherita la școlile de voucher.

    În ceea ce privește îmbunătățirea rezultatelor elevilor, Rogers nu furnizeaza date exacte. Nu există nicio cercetare care să arate că școlile de voucher depășesc școlile publice sau îmbunătățesc calitatea instruirii în școlile publice. Desi sistemul de piață liberă de selecție a studenților se aplică doar la școlile de vouchere, școlile publice din Milwaukee continuă să depășească școlile de vouchere. Când a fost solicitată să apere dosarul programului de alegere a părinților de la Milwaukee, ministrul educației Betsy DeVos a refuzat această oportunitate, deoarece succesul programului este deja in cadere libera.

    Nu vă lăsați păcăliți de sistemul de vouchere. Statul ar trebui să se concentreze asupra finanțării corespunzătoare a școlilor publice din inima fiecărei comunități din statul Iowa.”

  3. Seamana a minciuna prin omisiune faptul ca asterneti pe hirtie doar argumente pro: Iar modul de sistributie e foarte schematic.

    – investitorii vor deschide scoli private in zonele defavorizate.
    Cind or fi destui profesori capabili care doresc sa se mute in zonele defavorizate poate ca si aceste institutii vor functiona cum trebuie. Altffel vom avea academii primare si secundare ce pregatesc viitorii doctori in interes national. Am dubii ca doar un salariu mai bun ii va determina sa profeseze in aceste scoli daca vor avea un salariu mai bun. In Washington DC profesorii de la scoli private au in general salarii mai mici si au contracte pe un an spre deosebire de cei din scoli de stat care au post pe viata. Compenseaza:

    marimea claselor (clasele sunt mai mici in sistemul privat),

    elevii selectati in aceste scoli in urma unor examane au performante academice mai bune decit media si parinti care au timpul si capacitatea sa se ocupe de parcursul lor scolar.
    Cine stie? Poate vre-o biserica sau organizatie religioasa sa fie interesata de apostolat si asa sa fie deservite zonele defavorizate.

    Nu sunt impotriva impartirii responsabilitatii educatiei prin vouchere sau printr-un sistem public – Mi se pare stupida lozinca: „it’s your tax money it should be your choice” Daca nu am copii banii sunt ai mei dar voucherul se duce la copiii altuia. Pot eu sa decid ca cineva sa si dea copiii doar la o scoala de fete cu drapele la poarta in capitala unui judet de munte?

    In ce mod o scoala poate absorbi sa zicem cu 20% mai multi copii peste capacitatea sa odata ce acest sistem este implementat ? Pot eu sa aleg acum in Bucuresti liceul Lazar pentru copiii mei daca am vouchere si nu Liceul Unirea?

    – fiecare elev va primi 12 vouchere.

    Priviti cum se falimenteaza programul de vouchere pentru invatamintul primar si mediu in capitala SUA: In conditiile in care oamenii aia macar isi platesc taxele si administratia locala e la fel de inventiva ca a noastra.
    https://www.washingtonpost.com/local/dc-politics/mismanagement-has-bankrupted-a-dc-nonprofit-endangering-programs-for-at-risk-youth-board-members-say/2016/04/26/51f4a51c-0bb4-11e6-bfa1-4efa856caf2a_story.html?utm_term=.ba9164fb4b45

    Implementarea cu 1 voucher pentru fiecare an de scoala mi se pare iar o prostie intr-o tara in care acreditarea institutiilor de invatamint e o gluma. Daca o scoala isi pierde acreditarea in timpul anului, cum sunt absorbiti studentii in alta scoala privata sau de stat daca nu mai au fonduri? Daca pe mine ma nemultumeste calitatea scolii cum imi transfer copilul de acolo cind voucherul e deja incasat de ei?

    Probleme
    Repetentii ar reprezenta un lest pentru scoli ca nu au vouchere suplimentare daca s-ar termina scolaritatea lor in 13 ani. Ati penaliza copii pentru ca sunt bolnavi ?

    Cum se poate frauda sistemul
    Cineva poate lasa voucherul la o scoala si pleca prin Europa unde i se asigura educatia prin grija statului respectiv
    Cineva poate lasa voucherul la o scoala si se lasa de scoala
    Cineva poate inventa elevi fictivi

    • „Am dubii ca doar un salariu mai bun ii va determina sa profeseze in aceste scoli”.

      Voucherele fac parte – cum am scris in alta parte – dintr-un sistem bazat pe piata. Autorul s-a referit doar la ele, e adevarat. Dar nu au cum sa fie introduse daca tot restul ramane ca in prezent. De fapt, si in prezent exista „finantarea urmeaza elevul”.

      ===

      „Daca nu am copii banii sunt ai mei dar voucherul se duce la copiii altuia.”

      Acest lucru se intampla si in sistemul cu finantare centralizata.

      Educatia in Romania este platita din fonduri publice, nu este rezultatul unei activitati voluntare.

      ===

      ” Daca o scoala isi pierde acreditarea in timpul anului, cum sunt absorbiti studentii in alta scoala privata sau de stat daca nu mai au fonduri?”

      Pierderea acreditarii in timpul anului nu poate fi decat rezultatul unor evenimente absolut dramatice, foarte rare. Eu nu am auzit de asa ceva in Romania.

      Ca sa nu mai spun ca unele scoli de stat, daca ar fi fost private nu ar fi primit niciodata nici macar autorizarea.

      ===

      „Cineva poate lasa voucherul la o scoala si se lasa de scoala”

      Exact asta se inampla si acum. Nu depinde de vouchere.
      ===

      „Cineva poate inventa elevi fictivi”

      Asta e imposibil. E imposibil pana si in Romania…:-)

      ===

      „marimea claselor (clasele sunt mai mici in sistemul privat)”

      Marimea recomandata a claselor in preuniversitar este de 10-15 elevi. Cam asa e si prin multe tari din Europa. In Romania clasele ajung si la 33 dintr-o multutudine de motive – mai mult sau mai putin obiective. Dar 30-33 nu e un numar care sa permita aplicarea unor metode didactice rezonabile.

      In privat a fost acceptat in Ro si un numar mai mic de 10 (nerecomanbdabil)- iarasi din multe motive.

      Sistemul de vouchere ar sprijini si micosrarea numaruluji de elevi in clasa.

  4. Problemele invatamantului romanesc sunt altele:
    1. Metodologia de predare: invechita, orientata pe acumulare de cunostinte, de multe ori platitudini inutile.
    2. Programa scolara, inca aflata in spatele „Cortinei de fier”, cu prespectiva de intoarcere la „Scoala Ardeleana”
    3. Sistemul de valorizare a activitatii profesorilor.
    4. Politizarea excesiva a structurilor din educatie.

    O mica observatie legata de calculul dvs asupra scolilor din mediul rural: nu stiu de unde ati estimat dvs. nr. de 400 copii la o scoala din mediul rural. Sunt scoli din mediul rural care au 10 copii de varste diferite si care invata diferite materii cu acelasi cadru didactic, de multe ori necalificat si foarte prost platit, totul in locatii absolut improprii. Probabilitatea de a exista aici concurenta e absolut nula! Singura sansa reala de educatie pentru acesti nefericiti este de a li se asigura conditiile de cazare si masa, prin intermediul unor internate, pentru a frecventa cursurile unei scoli adevarate din mediul urban.

    Inca ceva: niciodata profesorii nu vor agrea un astfel de sistem bazat pe finantare transparenta pentru ca „traditia” meditatiilor nefiscalizate din epoca de trista amintire e mult mai performanta…

  5. Nu vreau sa fiu carcotas dar sistemele descrise in general de Friedman ca fiind foarte bune pentru o economie de piata s-au dovedit in final deficitare. Pentru cei care vor sa stie mai multe studiati istoria recenta 1970-2010 din CHile si gasiti implicarea lui Friedman si a grupului denumit Chicago Boys. Osa descoperiti cum conceptul de capitalism extrem a distrus o natiune. Ultima inventie de care am auzit in legatura cu individul a fost capitalizarea ajutoarelor post dezastre. Eraimediat dupa Katrina si individul incerca sa convinga guvernul AMerican sa creeze un sistem de vouchere pentru ajutarea oamenilor.

    • Mostenirea lui Allende in Chile a fost cu siguranta una catastrofala. Aici nu cred ca exista vreun istoric sau analist care sa fie de alta parere.

      Lui Pinochet -au fost aduse multe acuzatii, de la incercarea de a fasciza tara pana la torturarea adversarilor politici. Greu de spus care, cate si in ce masura sunt reale. Mai ales ca figura sa si a lui Friedman (prin ricoseu) a fost tinta multor actiuni de propaganda stangiste.

      In orice caz insa, marxismul lui Allende nu putea fi eliminat fara dureri. Sa ne amintim ca si Romania a trecut prin mineriade…

      Si „miracolul chilean” din perioada lui Pinochet este cert.

      Din pacate, istoria nu este un basm, ci o poveste cu personaje reale, mai bune sau mai rele. Epoca era complicata, CIA intervenise incercand sa il elimine pe Allende, criza rachetelor, criza petrolului, rasboiul rece etc.

      Pretentia ca masurile lui Friedman din anii ’70 sa fie propagate pana in 2010 este cred eu, cam indrazneata. In anii 70 au dat rezultate.

      Desigur, exista plangeri cu privire la reforma educatiei in Chile, legate intre altele – de „purjarea” banilor universitatilor private.

      Dar sa ne intoarcem la statuile noastre vii.

      Sistemul de vouchere este intr-adevar cunoscut de multi ca urmare a sustinerii sale de catre Friedman. Dar ideile sale sunt de acum multe decenii, nu ar trebui sa credem ca este necesar sa fie preluate ca atare in prezent. Sistemul educatiei din SUA, spre exemplu, a evoluat de atunci, avem acolo „chartered schools”, avem sisteme avansate de creditare scolara, e un intreg esafodaj necunoscut pe vremea lui Friedman.

      Incontestabil insa, Friedman a stiut sa explice pe intelesul tuturor acest sistem.

      ===

      Din pacate insa, numele sau actioneaza ca o esarfa rosie in fata stangistilor, colectivistilor, progresistilor.

      In Romania este si mai rau, pentru ca – din observatiile mele – foarte multi intelectuali de stanga se declara de dreapta, dupa criterii imaginare.

      Dincolo insa de toata aceasta divagatie, intrebarea mea este: OK, de acord, nu e bine cu vouchere. Dar atunci cum sa fie? Adica, in ce anume ar trebui sa constea reforma educatiei in Romana?

  6. Locuiesc in Belgia, am 2 copii la scoala, in ce priveste scoala primara secundara 1-12, nu exista nici un vaucher. Nu stiu de unde va informati, daca va uitati in referenta pe care o aveti catre wikipedia, zice ca in europa iti poti alege scoala, dar nu zice ca exista vauchere.

    „In most European countries, education for all primary and secondary schools is fully subsidized. In some countries (e.g. Belgium or France), parents are free to choose which school their child attends.”

    Mai jos aveti Irlanda, Suedia. Unde sunt restul? Ma indoiesc ca sunt vauchere in franta, germania.

    In Belgia, iti alegi scoala si platesti facturi. Facturile nu sunt foarte mari, teoretic ar trebui sa fie in limita 100 euro/luna, dar in realitate isi mai trag ei niste bani gen copii xerox (pe care nu le vezi niciodata) calatorii scolare, teatru, etc. functie de scoala, si clasa se pot ridica la cateva mii suplimentare pe an. Au un obicei de exemplu sa mearga in strainatate in excursie scolara si desi merg cu autobuzul si dorm mai multi in camera costul pentru un copil ajunge la 700-800 euro, motivand ca exista norme de securitate sporita care cresc pretul excursiei. Incearca sa refuzi excursia … Se dau si meditatii, e o industrie intreaga pe extrascolar. Diferenta cu Romania ca totul e legal, fara suparari.

  7. Nu, nu exista vouchere pentru invatamant in Franta. Dar intrebarea principala care se pune este : daca acest sistem prin care viitori investitori privati in invatamantul primar si gimnazial ar avea acces la banii publici (prin vouchere) ar da rezultate mult mai bune de ce nu s-a intamplat la fel in invatamantul universitar ?? Unde exista o foarte mare libertate de alegere si (nici macar) nu exista vouchere, cu toate acestea rezultatul fiind catastrofal ?

    • Nu, nu va creste calitatea invatamantului gimnazial sau primar. Din cauza sistemului de „meditatii”. „Traditiile” nu dispar…
      In sistemul universitar, nu exista centre universitare propriu-zise ci „fabrici” de diplome, infiintate de profesorii „de la stat”, cu ….experienta.
      Multe din ele au acces „pe proiecte” la banii europeni, care finanteaza si partide politice dar si „cresterea nivelului de trai” …al domnilor profesori.

      …fara nici o legatura cu educatia sau invatamantul

    • Iti dau un simplu exemplu, in bucuresti, unde aveam copilul, scoala avea paznici, camere video prin scoala. Si mereu erau probleme, mereu intrau tot felul de straini si ba il batea pe careva, ba vindeau ceva pe acolo. Parintii au cerut masuri, incepuse sa faca un regulament, ca sa vina un parinte si sa arate ca scoala are regulament, dar el nu e cunoscut nici de administratia scolii nici de profesori, nici de parinti, nici de copii. Mereu in clasele primare dispareau ba pixuri, ba altceva si se faceau cercetari cine si cum.

      Cand am venit in Belgia, nu era nici un paznic, nu e nici o camera video, cand au fost probleme statea politia cu cainele la iesirea din scoala sa miroase droguri sau arme. Cand am venit am primit, citit si semnat si copii si parintii regulamentul scolii. Au un sistem de cartonase, ai luat cartonasul rosu, esti dat afara, cauta alta scoala. Toate obiectele copiilor trebuie sa fie semnate, ai gasit pixul lui ion la francois, ion primeste cartonas. Asa, la prima vedere au mult mai putin personal in scoala, dar au metode mult mai eficiente.

      Faptul ca totul e cu factura, profesorul nu isi bate capul si inventeaza cum sa faca sa mai castige niste bani. Se deosebesc si adunarile cu parintii, in loc sa fie toti la un loc si sa discute bugete, ca in romania, la ei fiecare parinte se intalneste cu profesorul dorit si are alocate 20 de minute pentru conversatie. Aceasta e o schimbare radicala. Pot sa continui, sunt multe detalii din care se compune totul, si detaliile conteaza. Poate e mai simplu de copiat un sistem care ne place decat reinventat altul.

  8. Iarasi un articol ultra simplist, dezvoltat pe ideea „ce bine sa ai BMW in loc de Logan”. Da, e bine, dar cine isi permite?

    Din articolul dvs lipseste in mod notiunea de „eficienta economica”, adica cantitatea de efort didactic pe leu cheltuit. Ciudat, dar revelator, avand in vedere ca eficienta este motorul dezvoltarii capitaliste, care decide cine pierde si cine castiga. Ati vedea atunci ca la scoala privata eficienta este mai scazuta, pentru ca necesita bani mai multi pentru acelasi program educational. E treaba parintilor, veti spune. Da, dar la nivel de sistem national, este limpede ca o tara ca a noastra nu poate suporta, in medie, o cresterea spectaculoasa a cheltuielilor cu educatia, fie private fie publice. Nu este de unde. La fel este si in sanatate, unde, surpriza, maternitatile private nu au eliminat maternitatile de stat de pe piata, pentru ca nasterea la privat costa 60 milioane iar la stat costa la jumatate, incluzand si spaga – si marea majoritate nu isi permit asemena costuri. De beneficiile voucherelor va putea profita doar o minoritate infima, de genul IT-istilor din Bucuresti si 2-3 orase mari. Restul vor avea de suportat costurile.

    Am remarcat ca dvs va contraziceti copios in cel putin 2 locuri:
    – spuneti la inceput ca la scolile private parintii platesc bani pe langa voucher, apoi la zonele defavorizate spuneti ca scolile private se vor inghesui se se dezvolte in acele zone doar pe banii voucherelor (ca doar somerii din Valea Jiului n-or sa aiba bani suplimentari de dat). Contradictie.
    – spuneti ca parintii isi vor muta, rational, copiii la scolile cu costuri mai mici, pentru a reduce costurile. Pai atunci puteau sa ramana de la inceput la scolile de stat, unde costurile aditionale sunt (aproape) zero. Contradictie. In realitate, n-au cum sa scada costurile per total, din moment ce unii parinti vor plati mai multi bani decat platesc acum.

    In plus, va rog sa meditati la urmatorul punct: ce se va intampla atunci cand guvernul anunta diminuarea cu 25% a voucherelor, dupa metoda Basescu 2009? Atunci s-a salvat tara de la faliment (zice-se), pentru ca scoala de stat a continuat sa functioneze, vrand-nevrand, cu randament 33% mai mare (adica cu buget cu 25% mai mic). Ce va face scoala privata? Va creste costurile parintilor cu 25%, sau poate ca va da afara 25% din elevi, din lipsa de buget. Ce va fi atunci?

    Per total, mi se pare un articol foarte slab, care nu atinge deloc chestiunile de impact ale problemei, ci doar flutura niste lozinci. Ar merge poate pe click.ro, dar nu pe contributors.

    • Cred ca veti avea dreptul sa criticati un articol cand veti publica Dvs. unul.

      Si dreptul de a eticheta o solutie propusa de cineva – doar cand veti propune si Dvs. o solutie.

      Dvs. ati dori ca autorul sa va scrie un tratat despre finantarea prin vouchere, cum o vede el si sa ia punct cu punct toate probleme care ar putea sa apara.

  9. „Creșterea calității educației primite de copii. Dacă părinții nu sunt mulțumiți de calitatea educației primite de copil la o școală publică/privată” – Fals. Mai mult de o schimbare de scoala pe ciclu poate compromite procesul de invatamant (cu atat mai mult cu cat programele sunt diferentiate).

    „Dacă părinții au copilul înscris la o școală privată și află că se deschide o altă școală privată unde costurile sunt mai mici … își voi muta copilul la noua școală.” – Fals din acelasi motiv. Acest principiu functioneaza la produse cu rulaj mare, de exemplu paine, unde cumperi in fiecare zi. Scoala este o alegere pe termen lung.

    „În al doilea rând, eu afirm că prin acest sistem vor avea de câștigat și copiii din zonele defavorizate. … Să ne imaginăm că la această școală există 400 de elevi înscriși …” – 400 de elevi intr-o zona defavorizata?! Sa fim seriosi, sunt scoli comunale in care nu sunt mai mult de 10-20 elevi pe an de studiu (pentru ca pe an de studiu e relevant, nu la gramada). Nimeni nu va investi intr-o zona cu potential atat de scazut.

    „Dacă școala nu se adaptează –scăzând prețul- în cele din urmă, datorită competiției, va falimenta.” – de acord, dar in cat timp, si cate generatii vor fi sacrificate? Vorbim de un sistem cu evolutie foarte lenta, e nevoie de decenii pentru a converge catre un echilibru. Principiul e valabil, dar pentru sisteme cu evolutie rapida. Viteza cu care un sistem converge spre echilibru e esentiala pentru o autoreglare eficienta.

    „școlile ar fi nevoite să îmbunătățească constant calitatea educației oferite copiilor, în caz contrar fondurile obținute scăzând.” – Fals. In realitate nu poate fi ignorata structura costurilor. In acest caz ponderea mare a costurilor fixe duce la un efect contrar. Costurile sunt aceleasi indiferent daca ai o clasa de 10 sau 20 de elevi. Spre exemplu daca o scoala foarte buna are o singura clasa si vin inca 10 elevi, costurile de dubleaza (pentru ca acum are doua clase), dar incasarile cresc doar cu 50%. Deci paradoxal, randamentul scade desi creste numarul de elevi. Iar situatia e de fapt mult mai complicata, daca ai nevoie de o sala in plus s-ar putea sa trebuiasca sa construiesti o cladire noua, deci costuri mult mai mari.

    „Printre externalitățile educației se găsesc: creșterea ratei de participare la vot, creșterea economică, diminuarea inegalităților, reducerea șomajului, reducerea ratei sărăciei, creșterea investițiilor străine directe atrase, creșterea veniturilor populației…” De unde pana unde, care e relatia de cauzalitate!?

    „Este moral să nu li se impună să își trimită copiii la o anumită școală” – e singurul argument corect.

    Sistemul de vouchere poate functiona, dar e departe de a fi un panaceu. Probabil ar avea rezultate bune in orasele mari, dar in niciun caz in cele mici sau zone defavorizate. Prost aplicat va fi doar o noua metoda de capusare a statului (vezi cabinetele medicale private care functioneaza in sedii de stat, cu chirii modice, cu aparatura statului, salariatii statului, doar profitul fiind privat).

    Un asfel de sistem nu poate fi implementat mecanic, pe baza de sloganuri, fara a intelege perfect conditiile de piata, barierele de intrare si factorii de influenta specifici (structura costurilor, disponibilitate personal, disponibilitate reala de migrare, etc). Am mai avut cazuri de sisteme care in alta parte functioneaza perfect, dar la noi au fost un esec lamentabil. E cazul sistemului de admitere pe baza mediilor din anii de studiu. Asta pentru ca cine l-a implementat n-a inteles ca e nevoie mai intai de asigurarea calitatii instructorilor si de metode de evaluare comparabile atat pentru instructori cat si pentru elevi.

    • Sistemul de vouchere este parte a unei societati care functioneaza pe baza acceptarii pietei.

      Nu trebuie sa ne imaginam aceste vouchere ca fiind fix niste bucati de hartie si nimic altceva.

      Exista nenumarate variante ale finantarii proportionale concurentiale, pentru despre asta e vorba de fapt.

      Atunci cand parintii au dreptul de a alege scoala, scolile alese de mai multi parinti primesc mai multi bani.

      ====

      Intr-un fel, asta se intampla si acum in Romania, numai ca alegerea nu este libera, ci impiedicata administrativ. Este o libertate mimata, falsa.

      De fapt, sistemul functioneaza doar daca scolile au posibilitatea legala de a se diferentia intre ele. In Romania nu au. Dar ar trebui sa o aiba, cu vouchere sau fara.

      O alta conditie a sistemului de vouchere este sa cunosti oferta scolilor. Orice parinte din Romania stie ca treaba asta este cumplit de dificila.

      ===

      Dar odata data autonomie scolilor si impusa transparenta, voucherele vor fi de la sine intelese. Intr-o forma sa alta. Sa nu uitam ca traim in era digitala.

      • Franta si alte tari se lauda ca orice scoala e la fel de buna. Altfel vor fi unele scoli bune si unele proaste, cum se intampla in multe state, sua, belgia. Ai nimerit in scoala mai putin buna, iesi mai prost decat ai intrat. Loc in scolile bune nu va fi pentru toti, multi parinti au alte probleme decat copii. Asta inseamna ca in loc sa ii tragi pe toti in sus, ii tragi doar pe o parte, iar restu raman in ghetou, iar ei de obicei sunt multi si trag societatea in jos.

      • Hai sa fim seriosi. Exista o piata privata si concurentiala in cazul invatamantului universitar. Si cu toate astea nu functioneaza. De ce? Pentru ca economia reala nu tine cont de lozinci si clisee invatate de la TV. Ca sa gandesti un astfel de sistem trebuie sa intelegi perfect fenomenul economic si conditiile de piata. Altfel ajungi ca Dragnea cu revolutiile lui, sa dai vina pe unul si altul ca nu functioneaza cand de fapt propria ignoranta e de vina.

        • In invatamantul superior din Romania nu exista concurenta. Sau, mai bine spus, exista un simulacru de concurenta. Concurenta ar fi inseamnat ca stundetii sa aleag in functie de niste criterii, diploma sa prezinte o relevanta diferentiata intre universitati iar universiatile sa fie in drept sa raspunda cererii de educatie.

          Nici una din aceste conditii nu este indeplinita, asa ca simplul fapt ca sunt mai multe si ca le punem o eticheta „autonomie” nu inseamna ca sunt in concurenta.

          ====

          Dar trebuie sa vedem lucrurile in ansamblul lor.

          Voucherele (intelese in sens larg) vin sa completeze un cadru al pietei si o organizare scolara.

          Daca vrei sa identifici doar o masura ca fiind cheie sau daca vrei sa schimbi doar educatia fara a reorganiza cadrul economic, nu merge. Pe de alta parte, este imposibil sa lasi doar piata sa actioneze. Nu ca nu ar face-o, dar dureaza prea mult.

          ====

          Dupa parerea mea, obstacolul major in calea reformei educatiei in Romania este ca nu se intelege ca nu se poate realiza doar din interior.

          Obstacolul secundar este perfectionismul. Majoritatea ar dori ca o reforma sau o masura (in acest caz – voucherele) sa fie perfecta, exceptionala, sa nu aiba nici cel mai mic efect secundar, sa dea rezulte excelente de maine si sa nu fie nimeni, niciodata, nemultumit.

          • Cum sa nu fie concurenta cand avem de doua ori mai multe universitati decat tari cu invatamant avansat si mare parte sunt private? Sunt o gramada de exemple de domenii in care exista concurenta dar efectele sunt contrare asteptarilor „expertilor” (farmacii, turism, invatamant). Iar explicatia nu e „asa-i la noi”, ci ar trebui sa fie la indemana oricui a invatat economie din alta parte decat de la TV. Asa se intampla cand gandirea economica se limiteaza la lozinci gen „privatizarea si concurenta rezolva tot”. Uite ca nu rezolva (ba din contra) daca nu stii care sunt factorii de distorsiune specifici pietei si nu stii sa-i contracarezi. Si nu perfectionismul e problema, ci faptul ca unii incearca sa copieze proiecte ale caror mecanisme intime nu le inteleg. Dupa care se mira ca nu merg, dar de platit tot noi platim.

            • Simplul fapt ca exista mai multi ofertanti nu inseamna ca exista concurenta. Am explicat de ce e asa in postarea mea anterioara.

              Daca in piata sunt 10 comercianti care au voie sa vanda numai rosii de 4-5 cm diametru, pe care au voie sa le produca numai intr-un singur fel, cu aceeiasi bani si sa le expuna toti la fel – asta nu mai e concurenta ci pur si simplu vanzare prin mai multe magazine.

              Exact asa e si cu universitatile din Romania: le se impun conditii fixe din toate punctele de vedere. In plus, cererea este nediferentiata, este in fapt cerere pentru diplome. Neexistand pozsibilitate de diferentiere intre universitati nici dinspre oferta si nici dinspre cerere, simplul fapt ca sunt mai multe nu inseamna nici o concurenta.

              SAu, daca vreti sa o spun altfel;, concurenta este intre toate universitatile din ROmania (vazute ca magazine multiple pentru aceleasi diplome, cu pret usor diferit) si diverse universitati straine

              ===

              Imi mentin parerea cu privire la perfectionism ca obstacol in reforma educatiei. Sigur ca exista diverse modalitati de organizare a educatiei prin alte parti. Oricine doreste sa schiteze o reforma a educatiei se inspira si din acelea. Nu cred ca le copiaza cineva. Desigur, exista un prim moment cand iti pui intrebarea daca nu cumva ai putea prelua ceva. In acest caz- sistemul de vouchere.

              Si schitezi o prima incercare de adaptare a sistemului de vouchere in Romania (ceea ce a facut autorul). Nu inseamna ca trebuie aplicat fix asa si nici ca e final.

              Orice sistem educational se creeaza si se desavarseste. Nu am cunostinta de vre unul care sa fie asternut seara pe hartie de un singur om si a doua zi aplicat ca atare in toate detaliile sale.

              ====

              Perfectionismul romanilor asa arata: sa vina cineva, un tip absolut genial, care sa puna pe hartie o reforma a educatiei care sa multumeasca pe absolut toata lumea.

              Comentariile la acest articol exact asta arata: lipsa de apetenta constructiva. Intotdeuana altcineva trebuie sa faca, noi trebuie doar sa criticam si sa vedem ce nu e bine. 99% se rezuma la a critica si la a evidentia tot ce ar putea merge prost (real sau imaginar, totul e sa ai satisfactia ca ai gasit o buba, o hiba, ceva…).

              Dar aproape nimeni nu se gandeste ca poate ar trebui vazut ce e bine si cum s-ar putea perfectiona sau modifica sa fie bine.

              Si aproape nimeni nu se gandeste ca reforma educatiei este un proces, nu a un eveniment singular. Nu ai cum ca peste noapte, printr-o lege sa ajungi sa reformezi educatia.

              De-asta spun ca romanii sunt perfectionisti si ca obstacolul acesta este fatal.

              ===

              Presupunand ca un politician binevoitor citeste cometnariile de pe contributors la articolele despre educatie, incercand sa auda „vocea poporului”.

              Ce intelege el?

              Politicianul intelege din asemenea comentarii ca nu exista nici o solutie, ca totul e o mizerie generala, ca toata lumea copiaza, striga lozinci, ca nimeni nu stie, nu intelege, nu sunt in stare, ca sunt toti la „genunchele broastei” (! :-))).

              Si apoi, aceiasi comentatori striga – mai tarziu, la alte articole- ca politicienii nu sunt buni de nimic, nu asculta vocea poporului…

              ===

              Eu cred ca multi au plecat din tara nu neaparat pentru bani (sunt probabil si unii care au plecat pentru bani si departe de mine gandul de a le face vreun repros- fiecare om are dreptul sa caute mai bine).Au plecat pentru ca s-au prins ca intr-o tara in care 99% din efort este depus pentru a distruge ceea ce 1% din cetateni inceraca sa cladeasca, sansele sunt aproape zero.

            • @Dedalus
              Care perfectionism? Perfectionism ar fi fost daca nu faceam nimic cautand o solutie perfecta. Ori noi am avut 30 de ministri, si fiecare a daramat tot ce a facut cel dinainte pentru a impune propria viziune. Am avut zeci de „reforme”. Sigur vorbim despre acelasi lucru? Nici vorba de perfectionism, e doar amatorism.
              Nici n-am ce sa comentez la afirmatia „simplul fapt ca exista mai multi ofertanti nu inseamna ca exista concurenta”. E o vorba goala de genul „asa e la noi”, nu aduce nicio explicatie, niciun argument. Iar mai multi ofertanti, complet independenti, privati, inseamna dupa orice definitie, concurenta. Daca oferta nu este cea asteptata, nu inseamna ca nu exista concurenta, ci ca exista alti factori de influenta (economici, sociali, psihologici, etc) care influenteza piata. Atata timp cat acesti factori nu sunt identificati, lucrurile nu functioneaza. Asta se pare ca nu intelegeti. Doar cu sloganuri si explicatii simpliste nu se rezolva nimic.
              N-am nimic impotriva sistemului de vouchere, din contra, am fost adeptul sau, chiar si acum cred ca ar putea avea un succes limitat. Am si semnalat punctual cateva probleme, si se pot gasi multe altele. Dar cat timp nu respecti regulile unei analize de tip SWOT, prezinti doar avantaje, si acelea tratate superficial si bazate pe surse discutabile, fara identificarea riscurilor, punctelor slabe, n-ai cum sa astepti rezultate.

  10. Ca sa publice texte cu valoare adaugata Contributors trebuie sa promoveze mai întâi limbă română. Voucher = bon valoric. Punct.

  11. Pe mine comentariile la articolele despre educatie m-au lamurit de ce multi se lasa pagubasi dsi pleaca din tara.

    Sensul dezbaterii ar trebui sa fie de a gasi solutii, de a incerca sa gandesti cum e mai bine.

    Ce intelege un politician citind multe comentarii din care reiese ca de fapt nimic nu e bine? Si nu vorbesc doar despre articolul de fata.

    Cineva spunea ca nu trebuie sa incercam sa alegem oamenii „de bine” , in speranta ca ei vor face ce trebuie. Asa ceva e imposibil in politica. Ceea ce ar trebui sa gandim este cum sa ii facem chiar si pe cei care nu fac parte din aceasta catgegorie sa faca lucrurile necesare.

  12. @nmn

    „mai multi ofertanti, complet independenti, privati, inseamna dupa orice definitie, concurenta”.

    Nu e deloc asa. Piata trebuie vazuta in ansamblul sau, lucrurile nu stau asa de simplu. Am explicat de ce existenta mai multor universitati nu inseamna automat concurenta.

    In limba engleza avem „free market” – care poate ca ilustreaza mai bine ce vreau sa spun.

    Eu am descris mecanismul prin care acesta multitudine de ofertanti de educatie nu reprezinta de fapt o concurenta reala, atat aici cat si in alte postari.

    ===
    Autorul a descris un sistem de finantare, intr-un articol pe Contributors. Este mult mai mult decat s-a facut la case mai mari. Daca Dvs. va asteptati la un tratat privind finantarea educatiei, puteti gasi asa ceva pe internet, dar au sute de pagini si tot nu pot epuiza subiectul.

    Cat priveste analizele SWOT, mai toate pe care le-am vazut prin diverse lucrari si rapoarte din Romania sunt insiruiri de platitudini, asa ca din acest punct de vedere mai bine ca nu a facut-o.

    Daca vreti sa ajutati, aveti la indemana calea propunerilor.

    Incercati sa faceti o propunere de reforma a educatiei, in 2-3 pagini A4.

    ===

    Nici a schimba mai multi ministri nu inseamna reforma si a incerca ci doar atat – a schimba ministri. Mai mult, nu ministrii reformeaza educatia. Reformele, de orice fel, pleaca dinspre partidele politice, iar acestea la randul lor preiau dorintele societatii, samd. Ministrii de fapt nici nu au o importanta prea mare in ce priveste reforma educatiei.

    Prin perfectionism ma refeream insa la asteptari, nu la ce fac ministrii.

    ===

    Oricum, eu am constatat (din comentariile pe aici dar nu numai) ca de fapt aproape nimeni nu vrea nici o reforma a educatiei. Fiecare vrea doar rezolvarea problemelor din educatie pe care el personal le are.

    • Au fost zeci de reforme in invatamant, de la sistemul de notare, la programe, statuturi, si pana la admitere, fiecare cu multiple modificari ulterioare si reveniri. E usor de verificat. Iar cauza esecurilor nu e ca fiecare ar face modificarile care-i rezolva problemele personale, ci lipsa unei viziuni strategice si a responsabilitatii. Intr-un cuvant, amatorism.
      Concurenta este una, piata functionala este alta. Iar una nu o implica automat pe cealalta, e conditia necesara, dar nu si suficienta. Acest lucru e foarte clar pentru oricine are studii economice si experienta de management. Si orice analiza care nu identifica riscurile este egala cu zero. Imi are rau, dar asta e situatia. Avem cel mai bun exemplu cu „reformele” fiscale recente. N-are niciun sens sa ne contrazicem daca nu aveti argumente, ci doar lozinci.

      • Micile modificari ale legii (sau chiar cele sa spunem – mai pronuntate) nu se constituie in nici un caz intr-o reforma. Simplul fapt ca faci niste modificari pe care pui eticheta „reforma” nu inseamna ca faci o reforma.

        Spre exemplu, introducerea camerelor de spraveghere la Bac nu poate fi considerata o reforma. Este doar o masura administrativa care a rezolvat, temporar, o problema. Spun temporar, pentru ca in timp, au aparut contra-masuri – tot administrative. Sau mobilitatea scolara la gimnaziu. Este o masura in esenta buna, dar ea singura iarasi nu e o refroma. A generat destul de rapid contra-masuri (opacitatea conducerilor scolilor, „clasa de engleza intensiv” si alte si alte lucru de acest fel).

        Si exemplele ar putea continua. Fiecare ministru a considerat ca a initiat o „reforma”, poate si din doritna de a castiga un capital politic, poate si din graba sau necunoastere – nu stiu. Dar clar este ca de fapt masurile punctuale (posibile doar acelea in decursul unui mandat sau al unui ciclu de 4 ani) nu au condus la intoarcerea tendintei de prabusire.

        Explicatia acestei stari de lucruri nu sta dupa mine in anumite opacitati sau manifestari de incultura ale ministrilor de-a lungul vremii. Si daca ar fi fost reincarnarile lui Dewey, tot acelasi timp avea la diposzitie si tot aceleasi conditii disfunctionalitat de piata ar fi avut de invins.

        Reforma educatiei trebuie sa schimbe esential, structural modul de integrare a acesteia in societate si sa schimbe controlul administrativ cu unul de piata. In conditiile in care o piata functionala (adica diversa) ar exista. Nu e cazul in Ro.

        ===

        Nu este in nici un caz obligatoriu sa „identifici riscuri” pentru a avea o analiza.

        Nu inteleg de ce tot insisistati ca un articol pe Contributors (sau pe orice platforma, indiferent de orientare) sa aiba structura si continutul unui studiu.

        Mai spuneti ca exista concurenta intre unversitati „pentru ca sunt mai multe” , dar ca nu se concretizeaza intr-o crestere a calitatii. Refuzati sa va aliniati conceptiei ca „asa e in Romania” (ceea ce e OK in esenta). Spuneti ca sunt alti factori care stau la originea acestei situatii, nu spuneti care sunt, nici pe cei amintiti de altii nu ii acceptati.

        ==

        Se adauga continua insinuare ca nici eu si nici autorul nu am avea suficiente cunostinte economice.

        Sa acceptam atunci acest lucru. Sa acceptam si ca in viziunea dvs. Concurenta e una si piata functionala e alta, desi daca pastram proprietatea termenilor, acest lucru nu este logic posibil si nici nu am auzit de o asemenea conceptie. Dar ok, accept si aceasta idee.

        Acceptand toate aceste lucruri, va astept sa propuneti Dvs. o solutie pentru reforma educatiei, intr-o postare aici, care sa respecte toate regulile unui raport (sau studiu, cum doriti), cuprinzator, stiintific, care sa reflecte toate conditiile de piata pe care doar Dvs. le intelegeti corect, sa contina o analiza SWOT, una de risc, sa fie echilibrata, scurta si clara, sa ia in considerare toti factorii si sa nu contina lozinci.

        Voi comenta solutia propusa de Dvs. cu placere.

        ===

        V-am tot raspuns pentru ca mi s-a parut important sa subliniez ca o dezbatere se bazeaza pe intentia de a se ajunge la o solutie, nu este o continua lupta pentru a le demonstra celorlalti ca tu ai dreptate si ei nu.

        Aceasta atitudine este cea care sufoca in fasa orice reforma e educatiei. Educatia apartine unui „nucleu intim” al unei natiuni. Din acest motiv este mult mai dificil de reformat decat – sa spunem – politica fiscala.

        Reforma educatiei in ROmania in special necesita multi ani de dezbateri serioase, in care oamenii sa discute ce este de facut. Desigur, orice opinie, orice articol in domeniu se supun criticii. Dar una este a critica si cu totul altceva este a desfiinta…

        Din aceste motive, dupa parerea mea, orice reforma a educatiei in ROmania trebuie sa inceapa cu crearea unui cadru constructiv de dezbatere. Nu o luati (din nou) ca pe o lozinca. Uitati-va la numarulsi felul comentariilor de pe aceasta platforma.

        Interesul pentru educatie ar trebui sa se reflecte si in acestea. Ori, nu e asa. Oamenii s-au obisnuit cu gandul ca nu mai e nimic de facut, ca singura solutie reala este plecarea din tara. Pleaca cei ce inteleg, adica exact cei care ar putea sa contribuie la reforma educatiei.

        Acest exod nu se vede acum, pentru ca traim din osanza, din imprumuturi din orice in afara de efortul nostru. Cand nimic din toate astea nu va mai fi („banii altora se termina”) va veni si scadenta.

        ====
        Este ultima mea postare aici, pentru ca discutia noastra a deturnat dezbaterea de la subiectul articolului, ceea ce este contraproductiv.

        ====

        OT – cred totusi – umila mea parere- ca ar fi fost mult mai instructiv daca autorul si-ar fi sustinut punctul de vedere prin postari de raspuns la comentarii.

        Nu pentru a se „apara” ci pentru ca tabloul subiectului s-ar fi imbogatit foarte mult.

        Intamplator, cunosc sistemul propus de autor (pe care il si sustin in forma sa moderna), dar ar fi fost deplasata sa intervin postand in acest sens, peste autor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alex Vesa
Alex Vesa
Alex Vesa este alumn Teach for Romania, iar în anul școlar anterior a fost învățător în Ferentari. Anterior a fost implicat într-un start-up cultural și a fost manager de proiect al evenimentului ,,TEDxPiațaUniriiED - Educație care contează”. A absolvit Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată din cadrul ASE București și a urmat un master în "Politici Publice și Integrare Europeană" la SNSPA, Facultatea de Științe Politice. De asemenea, a absolvit Academia de Leadership și Pedagogie - cel mai mare bootcamp educațional din România, în cadrul căruia sunt pregătiți profesori-lideri pentru a rescrie povestea copiilor, familiilor, școlilor și comunităților cu provocări.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro