joi, martie 28, 2024

Slăbiciunea dreptei românești

Cele trei milioane de semnături pe care le-a adunat inițiativa pentru schimbarea Constituției în vederea menționării explicite a familiei formate exclusiv dintr-un bărbat și o femeie și așteptata decizie a Curții Constituționale în problematica extinderii sau nu a definiției parteneriatului civil și la cuplurile homosexuale nu provoacă mari mișcări în dreapta intelectuală românească. Unii, conservatori în forul privat, evită să se pronunțe public din teama de a nu fi etichetați „ortodoxiști”, „legionari”, „putiniști”, „reacționari”. Alții par aproape luați prin surprindere, oarecum derutați, și nu pot altceva decât să facă apel la „normele europene” și, în general, la „ce spune legea”. În sfârșit, există și figuri de-a dreptul ostile oricăror inițiative de conservatorism social, fiind dedicate trup și suflet societății deschise, pluralismului, occidentalizării, sau cel puțin propriei viziuni despre aceste concepte. În plus, spiritele s-au încins în mediul online după ce s-a aflat despre inițiativa cetățenească din Polonia ce viza interzicerea avortului chiar și după o sarcină rezultată din viol, incest sau în condițiile în care copilul nenăscut are malformații grave. În această temă cel puțin, consensul social și intelectual românesc pare de neclintit. Iar dreapta românească participă din plin la acest consens.

De aceea, aș propune o discuție asupra fundamentelor filosofice ale dreptei intelectuale românești. Înțeleg prin acest grup întreaga pleiadă de figuri publice care în ultimii 26 de ani s-au pronunțat pentru un anticomunism clar, susținerea fermă a capitalismului și a economiei de piață, lupta anticorupție ca prioritate absolută, integrarea europeană, întărirea parteneriatului cu Statele Unite. E o categorisire imperfectă, iar mulți dintre acești oameni nu ar fi „de dreapta” într-un context occidental. Dar la noi ea îi reunește pe toți oamenii onești, cu un minim bun-simț al judecății empirice și istorice și care au înțeles că doar o clară traiectorie pro-occidentală poate salva România din stagnarea naționalistă, socialistă, „euro-asiatică”.

Teza mea este însă că referințele intelectuale ale acestei elite sunt șubrede. Ele vin din contextul nașterii liberalismului și al revoluției științifice, creând o ordine legală a individului autonom susținut de un stat atotputernic, bazată pe o filosofie ultimă ce sapă lent la bazele acestei ordini. Există o corespondență ascunsă între liberalism, progresismul stângist și nihilism, o metafizică voluntaristă din care fiecare se hrănește și pe care nici măcar unii dintre membrii „dreptei conservatoare” nu o văd. Iar propunerea mea este ca discursul dreptei românești să se fundamenteze nu în primul rând pe „tradiție”, „experiența istorică” sau datele empirice – referințe expuse desconstructivismului istoricist; nici în mod primar pe „normele europene” sau „modelul american” – din moment ce acestea se metamorfozează lent către o dictatură a relativismului; nici pe „prevederile legale” – și acestea expuse modificărilor arbitrare; ci, pentru cei cu deschidere filosofică, pe o metafizică a legii naturale, iar pentru cei care cred, pe o robustă, neînfricată apărare a dreptului religiei de a inspira politice publice.

Argumentul meu pleacă de la teoria despre libertate a lui John Locke, unul dintre „Părinții fondatori” ai liberalismului, și referință obligatorie mai ales pentru o parte a „dreptei conservatoare”. Contextul este postularea libertății ca stare primordială, naturală a omului. Adam era omul liber prin excelență, care putea dispune de propria sa persoană și posesiunile sale fără a depinde de voința altuia; și aceasta și pentru că nu avea un tată, o legătură familială, comunitară care să-l fi condiționat. Subiectul drepturilor este individul independent de alții, capabil de a se îngriji de sine și de tot ceea ce are într-un act liber față de orice amestec extern. Libertatea, pentru Locke, nu are o condiționare ontologică, nu este legată de vreo caracteristică intrinsecă a ființei umane, de vreo orientare naturală și supranaturală a acesteia. Ea este o alegere în mod aprioric necondiționată. Este ceea ce putem numi o libertate formală, un exercițiu într-un gol metafizic, nelimitat. Omul este egal cu ceilalți în ceea ce privește drepturile, în măsura în care este un subiect având pe deplin controlul asupra propriei persoane și a posesiunilor sale. (cf. David L. Schindler, „The Repressive Logic of Liberal Rights: Religious Freedom, Contraceptives, And the „Phony” Argument of the New York Times”, Communio: International Catholic Review, nr. 4, 2011, p. 526)

Apoi, în textul lui Locke apare un calificativ crucial: „Orice om, așa cum trebuie să își conserve propria persoană… trebuie, din același motiv, atunci când propria sa conservare nu intră în competiție, atât cât poate, să-i apere pe ceilalți oameni, neputând, decât dacă trebuie să exercite un act de justiție asupra unui infractor, să ia sau să lovească în viața cuiva, sau în ceea ce o conservă, în libertatea, sănătatea, membrele sau bunurile celuilalt.” (Second Treatise on Government, ed. Thomas P. Peardon, New York, The Bobbs-Merill Company, 1952, cap. 2, nr. 6, p. 6). Cu alte cuvinte, eu trebuie să apăr dreptul celuilalt la autoconservare, excluzând deci orice formă de coerciție, atâta timp cât acest drept al său nu intră în competiție cu dreptul meu la autoconservare. Dacă acest lucru se întâmplă, propria mea persoană are prioritate asupra autoconservării altei persoane. Iar pentru Locke, subiectul autonom este cel care poate dispune liber de propria persoană și de posesiunile sale. În plan cotidian, se deschide posibilitatea ca cei care au prioritate în a-și apăra propriile persoane și posesiunile împotriva altor oameni (care, și ei, apără aceleași lucruri!) să fie doar cei puternici: adulți, independenți, autonomi în sens material și în sens formal.

Acum putem pune acest element în întreg contextul acestei noi scheme de gândire de pe scena istoriei: în zorii modernității, legea naturală este, la nivel intelectual, îngropată. Aceasta era rodul reflecției filosofice asupra ordinii lumii, a naturii umane, a individului în relație cu familia, tradiția, comunitatea locală, și, în sens ultim, cu Dumnezeu. Servais Pinckaers vorbește despre o libertate a excelenței, un drum al omului către un adevăr transcendent reflectat analogic în propriul sine, în natură, istorie și care singur oferă libertatea autentică, față de minciună, viciu, degradare. Modernitatea liberală vine în schimb cu o libertate a indiferenței: libertatea formală, exercițiul strict mecanic, neutru de a alege, indiferent de ceilalți, de natură, de Dumnezeu.

Acest tip nou de libertate este pregătit intelectual din două direcții: prima este reflecția social-politică a întemeitorilor statului liberal, incluzându-l aici pe Locke. Nu întâmplător Adam este pentru acesta din urmă un model al omului liber pentru că nu avea tată: liber cu adevărat ești doar atunci când ești detașat de orice condiționare socială, familială și, în fapt, morală. Iluzia dreptei „1iberal-conservatoare” este de a se uita către „Părinții liberalismului” și de a observa: hei, uite, ei totuși susțineau familia, ordinea, „valorile tradiționale”. Dar ei făceau asta dintr-un calcul tactic și o anumită inerție: reflexele societății creștine erau utile pentru ordinea liberală pentru că preveneau anarhia, când, în fapt, metafizica libertății moderne sapă la baza ordinii creștine. Deja pentru Locke căsătoria sau viața religioasă au o bază consensuală, cvasi-contractuală, nu naturală. Omul îl caută pe Dumnezeu sau întemeiază o familie nu în baza naturii sale umane îndreptate în mod intrinsec spre transcendență și spre viața de familie, ci în baza unui act extrinsec, care se adaugă ca un surplus la viața unui om eminamente liber de orice condiționare ontologică și socială. Și, la fel de bine cum intri într-o comunitate religioasă, la fel de bine cum începi să crezi în Dumnezeu sau să iubești o persoană, la fel de bine poți renunța, ca cineva care iese dintr-o înțelegere contractuală. Nu a fost nevoie de bolșevici pentru a submina familia. Premisele erau deja puse în armătura intelectuală a liberalismului.

A doua direcție este revoluția științifică: înlocuirea cauzalității aristotelico-tomiste cu legile mecanicii newtoniene, deci punerea între paranteze a cauzalității formale și a celei finale, noua privire asupra naturii ca realitate amorfă, indiferentă, care poate fi manipulată în mod potențial nelimitat de către om, extind în mod dramatic și conceptul de libertate. Dacă a fi liber echivalează cu independența de orice condiționare exterioară, puterea tehnologică dă acum omului de a extinde potențial la infinit aria „capacității de a dispune de propria persoană și de propriile bunuri”. Dacă o femeie este amenințată în libertatea sa de a decide asupra propriei vieți de către o altă persoană care, „întâmplător”, se află în chiar în corpul acestei femei și, conform „Părinților modernității”, nici măcar nu este o persoană cu adevărat liberă și autonomă, va fi ajutată de premisele metafizice ale liberalismului și de revoluția tehnologică să acționeze „legal și sigur” pentru a îndepărta aceasta „amenințare”. Dacă o persoană se simte lezată de „discursul cultural dominant” și, din nou, de „întâmplarea” naturală că aparține unui anumit sex, va fi, din nou, ajutată de ideologii „societății deschise” să rupă aceste condiționări, pășind în teritoriul de dincolo de sexe,  post-sexual, post-uman. Dacă uniunea matrimonială dintre un bărbat și o femeie devine, în malaxorul de cuvinte al postmodernității, „un construct”, alte tipuri de uniune ajung să fie considerate drepturi, de acordat de către un Stat pentru care distincțiile  bine/rău sau adevăr/minciună nu există. Individul atotputernic are nevoie de un Stat atotputernic: iată noua relație bolnăvicioasă de iubire-ură în care cei doi parteneri au nevoie să distrugă din calea relației lor ultimele urme ale unor comunități sau narațiuni alternative.

Vorbim cu alte cuvinte, de o mutație fundamentală: de la căutarea „Binelui” la „Drepturi”. Nu adevărul eliberează, unește oamenii și fundamentează respectul reciproc, ci o reciprocitate a respectării unor individualități care se afimă mereu negativ, una împotriva celeilalte, împotriva coerciției și împotriva, de fapt, a oricărei metanarațiuni. În acest ultim termen găsim și cheia trecerii line de la modernitate la postmodernitate: căci refuzul vremurilor noastre de a accepta în spațiul public orice narațiune cu pretenții totalizante este doar consecința logică a metafizicii libertății formale care definește modernitatea timpurie.

Așadar, ce-i de făcut? Există o referință permanentă a dreptei românești care trebuie să fie contestată: ideea că elemente precum demnitatea umană, limitele constituționale asupra puterii centrale, egalitatea în fața legii, schimbul liber de bunuri și servicii pe piață sunt invenții ale statului modern liberal. Fals. Toate acestea sunt moșteniri premoderne ale civilizației iudeo-creștine construite pe ruinele lumii greco-romane. Ceea ce propune, în schimb, liberalismul este individualismul radical, bazat pe concepție voluntaristă a alegerii într-un gol ontologic, într-o lume aflată la mila progresului tehnologic. Pe acest fond vine teoria unui spațiu public golit de pretenții metanarative care nu ar trebui să impună nimic individului lipsit, în fond, de o natură transcendentă, de cultură și tradiție. Individul modern e pură alegere. Nu e greu să se vadă că astfel, statul liberal are o metafizică ascunsă, o metanarațiune pe care o impune golind poveștile alternative ale indivizilor și comunităților.

Cu alte cuvinte, problema fundamentală a dreptei românești este această ruptură între îngrijorarea privată pe care unii reprezentanți ai săi o au față de un anumit fenomen social și dificultatea de a propune o soluție publică din teama de a nu ieși din gramatica liberalismului. Îi vei auzi spunând „eu personal nu sunt de acord cu acest lucru, dar nu știu dacă statul poate dicta în această privință”, „consider că acest act moral este o alegere personală”, „virtutea nu poate fi legiferată”. Dar dacă statul nu este un actor care să-i ajute pe oameni să ajungă la adevăr și bine, atunci care este rostul său? Sau, cumva, virtutea nu poate fi legiferată, dar viciul și crima împotriva celor mai slabi dintre noi, da?

Dar dacă narațiunea liberală nu are, în fond, o pretenție mai mare la adevăr decât altele, dacă mitul rațiunii instrumentale „neutre” a fost definitiv desființat în postmodernitate, dacă însăși distincția public-privat înseamnă o nouă cădere în capcana întinsă de secularismul aflat în război cu mizele existențiale ultime, înseamnă că referințele discursului public din România trebuie să se schimbe. Primul pas este metodologic: curajul de a crede că Adevărul încă poate fi căutat de către o națiune, chiar și la nivel politic. Al doilea pas este de a numi acest Adevăr: la nivel filosofic, el este de căutat în tradiția legii naturale, întemeiată metafizic pe acele adevăruri înrădăcinate în persoană și în structura lumii, reflectate într-un glas al conștiinței care îl împinge pe om spre a alege binele, virtutea, fericirea. Demnitatea persoanei de la concepția până la moartea naturală, proprietatea, capitalismul ca act de libertate și virtute, legăturile comunitare, familia, logica profund personală și complementară a corporalității, contemplarea lumii ca dar – iată câteva elemente în jurul cărora se întemeiază legea naturală. Iar cei credincioși pot face un pas în plus: pariul unei noi mărturii publice care să nu se teamă să propună sistemul iudeo-creștin ca referință absolută a politicii. Nu compromisul politic și filosofic va ajuta cauza dreptei, ci povestirea până la capăt a întregului mister christic, în spațiul public, fără complexe, fără încetare. Căci nu rațiunea instrumentală câștigă bătălia pentru inimi și minți, ci persuasiunea, narațiunea, frumusețea. Adevărul Revelației strălucește peste veacuri, eclipsând idolii politicului, eliberând imaginația.

Altfel spus, este un discurs care poate pleca de la această întrebare: care mai este legitimitatea ordinii seculare?

Distribuie acest articol

57 COMENTARII

  1. Am citit pină acolo unde am aflat despre „oameni onesti”, aceasta categorisire mi se pare pur și simplu penibila, nu-nteleg de ce cei de stg., centru, cei cu copii în brațe, cei care pur și simplu își trăiesc viața sunt excluși din categoria onestilor.
    Îmi imaginez ca ar urma o apologie a „dreptei”, tocmai în zilele noastre în care dreapta, în cel mai de dreapta stat al lumii, e personalizata de Trump.

    • Articolul se refera la dreapta romaneasca. Sigur, partide si mai ales miscari cu viziunea de dreapta sunt peste tot in lume.

      Chetiunea revine insa la actiunea necesara aici in Romania, in conditiile date. Faptul ca dreapta e reprezentata in SUA de Trump (intr-o oarecare masura as adauga), este un fapt singular.

      Indiferent daca Trump sau o maimuta ar reprezenta conservatorismul din SUA el ramane acelasi ca valori centrale.

      Doar politica stangii radicale poate fi essential modificata prin personalitatea unui conducator – in unele cazuri este chiar declarant sau subinteles asa ceva. La dreapta este mult mai dificil.

      • La dreapta românească mă deranjează aroganta, iluzia și pretenția ca ei sunt onesti, elite, oameni de bine, mincatori de păpădie, ascultători de muzica sinfonica, ei au confiscat tot ce-i mai de soi. Asta-i face și sa fie lipsiți de popularitate.

        • Presupunand ca aia de care amintiti e dreapta. :-).

          Sigur, intelectualii au o apetenta pentru idei de dreapta. Dar aceasta apententa si discursul individual nu-I face automat si ganditori de dreapta.

          Dreapta exprima o ideologie politica. De-aia e dreapta, ca vrea sa faca lucrurile intr-un anumit fel (as trimite ca referinta la conservatorismul classic, pentru a nu ne rataci printer multiplele doctrine de dreapta).

          Pentru un analist politic care stie sa observe, cei pe care presa ii vehiculeaza (si sunt si pe aici nominalizati) nu sunt exponenti ai dreptei romanesti. Aceia sunt niste ganditori si nimic mai mult (!). Pentru unii aroganti, pentru altii – rasati. Toti judecam si suntem judecati. Desi nu ar trebui sa judecam, suntem oameni. Nu ne asteptam sa avem cetatea condusa de filosofi, in ciuda unor vise milenare :-)

          Dreapta romaneasca reala, aia care vor sa transpuna o ideologie si niste valori intr-o guvernare, aia tac. Asta e marea problema- tac si ii lasa pe ganditorii individualisti sa apara ca exponenti ai dreptei romanesti, cand ei de fapt nu sunt.

      • O precizare: prin apelul la traditie (mai mult sau mai putin explicit) dreapta are o foarte puternica determinare locala, statala.

        Curentele de gandire de dreapta din lume sunt extrem de diverse, fiindca si traditia e diversa. Prin traditie inteleg cultura, specific national (nu hora si doina :-)).

        In plus, apelul la dezbatere ca forma de avans si fundamentare a actiunilor este iarasi determinant la dreapta (spre deosebire de stnga ce tinde spre unirea in jurul unui signur conducator – nu neaparat concretizt, dar ca optica). Ceea ce conduce la o aparenta de non-unitate in cazul gandirii de dreapta – probabil mai pregnanta decat gandirea de stanga (dar asta e doar o concluzie proprie)

  2. O simpla opinie: Romania prin cetatenii ei, nu este pregatita pentru casatoriile intre gay sau lesbiene.
    Cine-i politicianul batut in cap sa ceara voturile alegatorilor spunind ca va lupta pentru casatoriile in discutie sau ca nu crede in Dumnezeu?
    Disutiile sint sterile daca nu sint antrenate multimile; ele trebuie convinse.
    Avem doar 27 de ani de democratie si vrem, cum ne e in obicei, sa ardem etapele si sa-i ajungem, ba chiar sa-i depasim, pe altii.

  3. nu mai stiu ca pe undeva sa existe o „dreapta” si capitalism autentic. cu atit mai putin in romania (o colonie trista la marginea europei, administrata de slugoi incompetenti si hoti).
    diferentele dintre fascismul financiar bancar actual (in cirdasie cu cozile lor de topor politice) si socialism sint minore. socialistii mai vechi isi aparau cuceririle cu bita, cei actuali cu minciuna academica si o mass media total aservita. omului nou, asexuat, cu tenisi conversi, pantaloni in vine si belciuge in nas, i se creeaza senzatia de „libertate” cind de fapt el este sters pe creier, un cobai nefericit ce se gudura pe linga cel ce i arunca frimitura

  4. La care ¨dreapta¨ va referiti , mai precis , caci se intelege ca este vorba despre o dreapta nedemocratica si antiliberala . Amestecul de ¨metafizica¨ si politica a fost intotdeauna pagubos . Libertatea civica e una , libertatea ¨metafizica¨ sau spirituala e altceva , prima tine de drept , egalitate in fata legii ( v. Politica lui Aristotel , care numai ¨democrat¨ nu era ) , cea de-a doua tine de alegerea si praxis-ul individului , nu poate fi reglementata si legiferata ; numai in totalitarism fericirea e obligatorie . Amestecul de religie si politica se numeste religie politica . Ca sa nu vorbim in gol , a se vedea lucrarile lui R. Griffin , J .Herf ( Reactionary modernism ) , Zeev Sternhell , G. Mosse , W. Laqueur , A. J. Gregor , S. Payne si , desigur , E. Voegelin , pt. conceptul de ¨religie politica¨ . Cit despre dreapta ¨ traditionalista¨ , o varianta a extremei drepte , aceasta este un curent romantic si anti-iluminist ( vitalist si irationalist ) cu pretentii de pedigre , pe care unii cercetatori nu ezita sa o numeasca clerical fascism ( ex. , traditionalismul neofascist sau mai degraba neonazist italian ) . Nu va ¨acuz¨ in niciun caz de asa ceva , sint doar perplex , poate nu am inteles bine . p.s. – nu e vorba de vorbe aruncate in vint , ci de fenomene si fapte foarte bine documentate si analizate , de aceea am si adus o bibliografie minimala . Ne-ati putea indica , pt. a lamuri lucrurile , care sint acele referinte intelectuale ale ¨elitei¨ ( cit despre voluntarismul si nihilismul ¨stingist¨ , iata citeva ex. : Nietzsche , Spengler , Junger , C. Schmitt , A. Moeller si urmasii lor neopagani din nouvelle droite ) .

  5. Pe vremuri (ante 1850 prin părțile acestea) exista dreptul sabiei. Pe scurt, un răspuns simplu (simplist, ar cataloga alți oameni) la întrebarea finală textului: niciuna; fiindcă nici n-a fost vreodată vreuna.

  6. Exceptional eseu.
    Alunecarea continua spre stanga a societatilor occidentale se datoreaza faptului ca dreapta impartaseste aceleasi premise liberale si astfel e incapabila sa i se opuna coerent si efectiv. Rezultatul net e ca dreapta e „tarata” in aceasta evolutie sociala catre pozitii tot mai liberale. Dreapta de azi sustine pozitiile extremei-stangi de acum 50 de ani.

    Psobil insa ca aceasta evolutie corespunde schimbarilor economice aduse de revolutia industriala si de capitalismul pe scara larga. Ideologia, idealul individualismului radical -„pura alegere” e in esenta ‘desconstructionist’. Idealul e un individ lipsit de forma si deci infinit de flexibil, adaptabil si maleabil atat ca si consumator cat si ca participant in productie, ca forta de munca. E o maximizare a adaptabilitatii/capacitatii de functionare in acest sistem social-economic.

    Liberalismul ar fi deci, in acesta viziune, o ideologie „functionala”, expresia unui sistem economic atotcuprinzator ce integreaza fiecare individ si un mijloc pentru functionrea lui cat mai fluida.

    Statul participa la sistem, actioneaza prin sprijinirea grupurilor minoritare, deviante, la destructurarea oricarei structuri axiologice sociale permanente , previne generalizarea si consolidarea unor astfel de optiuni ce ar limita flexbilitatea sistemului („progresul”).

  7. Un text cu veleităţi ambiţioase, anunţând „o discuție asupra fundamentelor filosofice ale dreptei intelectuale românești.”, care însă dezamăgeşte prin slaba calitate argumentativă, confuzie terminologică, tautologii, contradicţii logice.

    Nici pe departe nu aflăm ceva despre matricea filosofică a dreptei româneşti contemporane, ci doar despre idiosincraziile şi schematismul rigid al unei concepţii bigote.

    Nu că liberalismul eteroclit şi confuz mimetizat de intelighenţia românească n-ar merita o examinare critică, fie ea şi nimicitoare, dar nu la acest nivel modest şi nu pe pe aceste poziţii, religios conservatoare.

    • Autorul a analizat dreapta romaneasca dintr-o perspectiva anume, pe care a considerat-o de actualitate.

      Cred ca ar fi mai bine pentru toata lumea daca am veni in completare cu diverse alte puncte de vedere.

      Articolul are meritul indiscutabil de a fi starnit o dezbatere.

      De altfel, si Dvs, l-ati citit, inainte de a-l critica, ceea ce este un punct foarte bun pentru autor si pentru toti contributorii.

  8. „ideea că elemente precum demnitatea umană, limitele constituționale asupra puterii centrale, egalitatea în fața legii, schimbul liber de bunuri și servicii pe piață sunt invenții ale statului modern liberal. Fals. Toate acestea sunt moșteniri premoderne ale civilizației iudeo-creștine construite pe ruinele lumii greco-romane.”

    Domnule,

    O afirmatie atat de puternica cere cred ceva bibliografie. Nu de alta, dar lumea greco-romana se baza exact pe inegalitatea in fata legii, restrictii ale schimbului de bunuri si servicii, etc. Nu mai zic de civilizatia iudeo-crestina. Magna Carta a fost gandita sa apere drepturile animalelor mai egale decat celelalte, daca-mi permiteti sa-l parafrazez pe Orwell.

    Poate ca ati putea elabora nitel ce-ati vrut de fapt sa spuneti?

  9. Interesant,dar nu sunt de acord.
    Rămâne totuşi de discutat întrebarea finală:”Care mai este legitimitatea ordinii seculare?”Şi aici voi da un răspuns tranşant:în actualele condiţii de dezvoltare tehnologică,ordinea seculară NU mai are nicio legitimitate.
    Dar ce poate avea legitimitate?Şi aici intrăm în sfera filozofiiei,mai bine zis a unei NOI filozofii.
    Autorul propune o nouă ordine filozofico-socială definită de „sistemul iudeo-creştin” cu „povestirea până la capăt(?) a întregului mister christic”.
    Numai că…”ordinea seculară” este într-adevăr iudaică(în sensul că se bazează pe principiul Libertăţii din Vechiul Testament,dar şi pe adaosurile de filozofie politică ale raţionalismului şi iluminismului european).Adică,vreau să spun,că ordinea seculară,ba chiar şi cea modernă,nu este deloc „christică”,ba dimpotrivă experienţa aceasta s-a sfârşit prin anii 1600-1800 când statul laic a înfrânt,prin liberalism,statul de ordine creştină(…).
    De acord că în prezent „ordinea seculară” întemeiată ca mai sus a ajuns la un punct de inflexiune şi ar trebui altceva,o altă alternativă filozofică,care să definească Umanitatea în condiţiile modernismului impus de globalism.
    Şi aici intrăm în pură speculaţie.În definitiv,schimbând întrebarea autorului cu o alta de felul:Care mai sunt valorile fundamentale ale Omului în globalism?Şi,oricât ne-am învârti în acest cerc vicios,pentru mine cel puţin,valoarea fundamentală a Omului trebuie să rămână Libertatea individuală.De aici trebuie începută orice nouă filozofie.
    Iar,ca polemică,Libertatea nu este deloc tratată în Noul Testament,IIsus Hristos nu s-a referit niciodată la Libertate ci la Iubire,Adevăr(Pilat,în ziua judecăţii:Adevărul,ce este adevărul?),Înviere.

    NU cred că există o soluţie filozofică şi socială bazată pe „misterul christic” care să salveze sau măcar să ofere o Cale Omului din sistemul global.Trebuie altceva.

  10. Picco della Mirandola sau Camelonismul politic

    Citindu-va aceste randuri, in franceza, citez „Despre demnitatea omului” a lui Picco dela Mirandola, deoarece ne inchipuim ca libertatea si optiunea pentru adevar trebuie sa fie invariabila in politica, deoarece drepta trebuie sa aiba o culoare invariabila si stanga musai diferita : ” et l’ayant placé au milieu du monde, il lui adressa la parole en ces termes : « Si nous ne t’avons donné, Adam, ni une place déterminée, ni un aspect qui te soit propre, ni aucun don particulier, c’est afin que la place, l’aspect, les dons que toi-même aurais souhaités, tu les aies et les possèdes selon ton voeu, à ton idée. Pour les autres, leur nature définie est tenue en bride par des lois que nous avons prescrites : toi, aucune restriction ne te bride, c’est ton propre jugement, auquel je t’ai confié, qui te permettra de définir ta nature. Si je t’ai mis dans le monde en position intermédiaire, c’est pour que de là tu examines plus à ton aise tout ce qui se trouve dans le monde alentour. Si nous ne t’avons fait ni céleste ni terrestre, ni mortel ni immortel, c’est afin que, doté pour ainsi dire du pouvoir arbitral * et honorifique de te modeler et de te façonner toi-même, tu te donnes la forme qui aurait eu ta préférence. Tu pourras dégénérer en formes inférieures, qui sont bestiales ; tu pourras, par décision de ton esprit, te régénérer en formes supérieures, qui sont divines. »
    O suprême bonté de Dieu le Père, suprême et admirable félicité de l’homme! Il lui est donné d’avoir ce qu’il souhaite, d’être ce qu’il veut. Les bêtes, au moment de leur naissance, apportent avec elles « du ventre de leur mère » (comme dit Lucilius) ce qu’elles possèderont. Les esprits supérieurs furent d’emblée, ou peu après, ce qu’ils sont destinés à être éternellement. Mais à l’homme naissant, le Père a donné des semences de toute sorte et les germes de toute espèce de vie. Ceux que chacun aura cultivés se développeront et fructifieront en lui : végétatifs, il le feront devenir plante ; sensibles, ils feront de lui une bête ; rationnels, ils le hisseront au rang d’être céleste ; intellectifs * , ils feront de lui un ange et un fils de Dieu. Et si, sans se contenter du sort d’aucune créature, il se recueille au centre de son unité, formant avec Dieu un seul esprit, dans la solitaire opacité du Père dressé au-dessus de toutes choses, il aura sur toutes la préséance * .
    Qui n’admirerait notre caméléon ? Ou, d’une manière plus générale, qui aurait pour quoi que ce soit d’autre davantage d’admiration ? Asclépios * d’Athènes n’a pas eu tort de dire que dans les mystères, en raison de sa nature changeante et susceptible de se transformer elle-même, on désigne cet être par Protée * . […] PIC DE LA MIRANDOLE
    De la Dignité de l’Homme, tr. fr. Yves Hersant, éd. de L’éclat
    (pp. 4-11 de la tr. fr. Boulgnois & Tognon, P.U.F. éd.) Asa ca, de ce atata mirare ca traim ceea ce traim, sub semnul cameleonului, la toate niverulie care au incetat sa fie fixe? Culorile schimbatoare ale reactiilor contradictorii sunt raspunsul la un Adevar si o Libertate multiforma.

  11. Este intr-adevar o tema de meditatie, situata undeva in spatial filosofic.

    Articolul trimite, direct sau indirect- cum vrem sa vedem – spre libertatea individului, ca o caracteristica esentiala a omului.

    Indraznesc o divagatie fata de subiectul cuplurilor homosexuale, cu voia autorului.

    ====

    Libertatea individului de a alege ramane esentiala, si nici chiar reprezentantii stangii radicale nu au indraznit sa o nege explicit, ci doar sa o subsumeze unui drept al Statului de a allege in locul locul lor.

    In istorie, Stanga radicala s-a priceput, cu maiestrie as spune, sa prezinte aceasta substituire a libertatii individului cu dreptul Statului de a alege ca fiind in benefica pentru individ, si chiar provenind dintr-un drept al Statului de a face acest lucru, ca o inspiratie divina.

    Valabil si pentru Romania mileniului III.

    Ce drepturi de a allege mai are cetateanul roman in 2016? Poate el sa alega scoala copilului lui? Nu! poate sa aleaga o slujba dupa dorintele sale? Nu! Aceste drepturi si multe altele sunt prezente pe hartie, dar au fost limitate administrativ si practic cat de mult s-a putut, pe nesimtite.

    Poate cetateanul roman sa aleaga, pana la urma ceva? Nu, nici macar dreptul de a allege reprezentantii in Parlament – un drept indraznesc sa spun vulgar in primitivismul sau absolut necesar – nu doreste sa si-l mai exercite. Ca sa pedepseasca clasa politica, vor spune unii si ii vor arata cu degetul pe cei care apleaza la aceasta „tactica” ca fiind niste neispraviti. Dar oare movul lor real – nu avem pe cine allege – nu este umva intemeiat?

    Nu cumva 70% din electorat chiar nu se regaseste in oferta politica actuala? Nu cumva partidele politice au ramas in urma isotriei Romaniei si astazi partidele crypto fasciste si cripto -comuniste nu mai au sprijinul popular necesar?

    De ce se incapateneaza toate partidele sa ofere aceesi ideologie, cand e calr ca oameniii nu o mai vor? Nu e orb mai orb decat cel ce nu vrea sa vada.

    Daca nu vrei sa vezi milioane de oameni care ar dori sa voteze intr-un anume fel si tu continui sa crezi ca ei sunt de vina pentru ca tu nu le poti oferi alternative idelogica pe care ei o asteapta?

    Cand 70% din cetatenii cu drept de vot stau acasa, pentru ca nu doresc sa voteze, despre ce fel de libertate de a allege mai putem vorbi? Ori, aceasta libertate nu le-a luat-o nimeni. Eu au ales sa se priveze de acest drept. De ce? Sa ne punem mai bine problema de ce au facut asta in loc sa-i invinuim si sa-i chemam cu tobele la vot.

    ====

    Este ingrijorator ca dreapta romaneasca nu a luat o pozitie fata de aceasta situatie, la fel cum se straduieste sa se pozitioneze fata de cuplurile homosexuale.

    Spun ca este ingrijorator ca dreapta nu adduce in prim plan libertatea individului de a allege, pentru ca asta defineste in samburele sau neschimbator dreapta in toate optiunile sale ideologice. Nu ma astept de la stanga sa aduca problema libertatii individului de a allege simplu pentru ca stanga , mai ales cea radicala va actiona nebatut, in virtutea principiului sau ideologic fundamental al Statului de drept divin, impotriva oricarei libertati de a allege a individului. Ce altceva este statul nostrum fascist decat o continua si neabatuta lupta impotriva libertatiii individului?

    Nu este o noutate pentru fascism, tema maselor vaduvite de bunastarea lor ca rezultat al unei forte externe – fie ea reprezentata de evrei, de emigranti sau de „imbogatiti”. Stanga va „da inapoi” maselor „saracite” de altii, aceasta bunastare.

    Privita ca o inapoiere, ca un act ce necesita doar un simplu vot, tema re-imbogatirii prin „a lua de la bogati” atrage oamenii la vot.

    Problema esentiala nu este a castigarii votului de catre stanga radicala, nu am pretentia ca as fi un Judecator al sortii Romaniei. Problema fundamental este insa a dezechilibrului astfel creat.

    Problema dreptei romanesti este dubla:
    a) pe de o parte ori nu stie ori nu vrea sa se pronunte clar pentru valorile conservatoire- fapt care lasa acasa milioane de oameni
    b) pe de alta parte este – pentru moment cel putin – incapabila sa iasa din introspective si sa coboare in forum, pentru a se explica

    As indrazni sa spun ca slabiciunea dreptei romanesti exacerbeaza deriva fascista a stangii, pe care in cele din urma o slabeste dincolo de ceea ce este acceptabil intr-un sistem democratic.

    O alta problema – foarte practica d daa asta – este credinta bizara a dreptei romanesti ca ar fi intr-o minoritate si de aici o tactica de lupta impotirva stangii.

    Dreapta se retine sa ofere, vrea doar sa blocheze ascensiunea stangii – ceea ce este o greseala fundmantala de tactica. Multi au raspindit idea grosolana ca daca dreapta ar trebui votata pentru a stavili ascensiunea stangii. Nu ar nici un sens- milioane de oameni vor sa se intample ceva, nu sa se opreasca ceva.

    Actiunea pozitiva este ceea ce lipseste, afirmarea clara a dreptei in ce priveste dorintele sale, scopurile si valorile, plasate apoi intr-un plan de guvernare concret, bazat pe ideologia dreptei conservatoare, nu pe tot felul de adunaturi. Un plan este ceea un partid doreste sa faca, bazat pe ideologia sa, nu o colectie de masuri disparate, ce urmeaza unei declaratii sforaitoare privind libertatea si damnarea „dusmanului” – astangii radicale in acest caz.

    Stanga are un program clar, pentru ca pentr ea e mult mai simplu, populsimul apare ca o concretizare naturala a ideologiei Statului atotputernic, atoate raspunzator si ca urmare a subsumarii individului unui Volksgemeinschaft sui-generis (ce alteceva este cuvantul „romaniii” care apare obsedant in toate sloganurile stangii radicale?).

    Stanga nu a avut nicodata probleme de propaganda, dreapta insa da. Dreapta trebuie sa se afirme, sa explice. Pentru stanga totul e simplu – trebuie doar sa ofere cat mai mult, indifferent de efortul personal la fiecarui individ. Statul stangist va avea grija de tine, daca tu faci ce face toata lumea, daca predai cat mai multa libertate in schimbul sigurantei. „Romanii” vor vota oricum asa ceva. Dar nu majoritatea! Asta e problema reala, acestia sunt minoritari, nu majoritari. Doar ca tac.

    Dreapta are datoria sa le ofere celor care tac un program afirmativ, positiv, in care sa spuna ce va face, nu sa „lupte cu coruptia” si „pentru un stat minimal” samd – sintagme oricum fara sens pentru multi. Din pacate, fara sens de multe ori si pentru cei ce le spun.

    Dreapta trebuie sa spuna celor saraci ce va face pentru ei, pentru a contracara idea larg raspindita ca dreapta lupta doar pentru bogati. De parca celor foarte bogati le-ar pasa daca stnga sau dreapta e la putere…

    In ROmania, dreapta majoritara poate pierde prin tacere, prin lipsa curajului desi este majoritara.

    Cu ea, va pierde in timp si stanga radicala, si apoi toate generatiile ce urmeaza.

    Dreapta romaneasca are obligatia morala sa iasa in forum afirmand clar si raspicat o actiune pozitiva bazata pe valori conservatoare (nuantele nu importa).

    Daca nu, nu are decat sa vorbeasca despre libelule, homosexuali si contemplarea buricului pana cand singura alegere va fi aeroportul Henri Coanda.

    • S-ar putea ca implementarea vreunui program coerent (de dreapta, sus, mijlocul susului, etc.) în stat cum ați propune dumneavoastră să fie, în realitate, (doar) apanajul stângii. Lăsați stânga să-și facă de cap cu statul, iar dreapta să rămână în privat. Până acum a funcționat. Desigur cu niște costuri cum ar spune stânga, cu sacrificii cum știe dreapta.

      • Nu vad in ce fel daca dreapta sta deoparte obtine rezultate de vreun fel.

        Pana la urma vorbim despre dreapta ca viziune care sta la baza unei forte politice. Adica sa faca ceva, de-aia e forta. Nu e forta ca sa stea :-)

        A asigura un stat minimal in viziunea de dreapta inseamna a avea un stat care terbeui cumva edificat. Simplul fapt ca tai din buget nu asigura stat minimal, ci doar bugete minimal :-)

  12. „Dar dacă statul nu este un actor care să-i ajute pe oameni să ajungă la adevăr și bine, atunci care este rostul său? ”

    Buna intrebare, dar v-o puneti cam tarziu. Rolul statului e sa asigure acele servicii pe care cetateanul nu si le poate asigura individual, gen justitie, aparare, ordine publica. In mod sigur nu este sa indoctrineze cetatenii, sa le impuna un mod de gandire sau orice alta metoda prin care „sa-i ajute pe oameni sa ajunga la adevar”.

    Restul articolului in acest context e umplutura, din pacate; subiectul putea fi inchis dupa o fraza care explica rolul statului si de ce nu trebuie reglementata viata privata prin Constitutie.

    • Rolul statului este de a crea conditiile si de a garanta ca fiecare individ are asigurat dreptul de a alege.

      Dreptul de a alege ce sa faca cu viata lui, ce cale sa urmeze samd.

  13. O vreme nu prea am inteles ce vreti sa spuneti, sunteti prea sofisticat pentru mine!
    Mici aluzii, intepaturi, „adevaruri” trunchiate, ba chiar spuse otova:
    „Nu a fost nevoie de bolșevici pentru a submina familia. Premisele erau deja puse în armătura intelectuală a liberalismului.” Brrrr….
    In final am inteles unde bateti:
    „Iar cei credincioși pot face un pas în plus: pariul unei noi mărturii publice care să nu se teamă să propună sistemul iudeo-creștin ca referință absolută a politicii. Nu compromisul politic și filosofic va ajuta cauza dreptei, ci povestirea până la capăt a întregului mister christic, în spațiul public, fără complexe, fără încetare. Căci nu rațiunea instrumentală câștigă bătălia pentru inimi și minți, ci persuasiunea, narațiunea, frumusețea.”
    Mda,referinta absoluta a politicii sa fie una religioasa…misto! Un fel de talibani liberali?
    Aaaa, nu, desigur, facem refeerire la legea naturala….dupa Locke? Aristotel? Grotius? D`Aquino? Montesquieu? Sau Mises?Rothbard? Ntzz… exista ceva mai „tare”
    „Legea „divină şi naturală”[4] îi arată omului calea pe care trebuie să o urmeze ca să înfăptuiască binele şi să-şi atingă scopul. Legea naturală enunţă preceptele primare şi esenţiale ce guvernează viaţa morală. Ea are drept pivot aspiraţia şi supunerea faţă de Dumnezeu, izvorul şi judecătorul a tot binele, precum şi perceperea aproapelui ca egal cu tine însuşi. Este expusă, în principalele sale precepte, în Decalog. Această lege este numită naturală, nu prin referire la natura fiinţelor iraţionale, ci pentru că raţiunea care o promulgă este proprie naturii umane”

    Va erijati intr-un judecator al dreptei, al liberalismului, avand, de fapt, sentinta data inainte de proces.
    Problema dreptei, la noi, este ca nu se cunosc principiile fundamentale, rolul staului precum si drepturile fundamentale, asa cum sunt definite ele astazi, nu in sec 17, si masura in care convietuirea moderna poate asigura un grad de protectie pe care individul singur nu-l poate asigura, nu mai mult. ( Daca Adam ar fi facut o apenedicita, sa zicem, cine l-ar fi salvat? Rugaciunile?)
    Literatura este berechet, mai de secol 20…chestia naspa e ca, nefiind tradusa, sau prea putin, aceste principii nu sunt cunoscute. Liberalismul este adesea asociat doar cu capitalismul salbatic, care pe care, ba chiar vad ca submineaza familia!

  14. Tot articolul se bazeaza pe o „scaldare” a conceptelor intr-o zeama ambigua. Cred ca faceti confuzie intre liberarismul ideilor si liberalismul politic si treceti de la unul la altul in functie de cum va convine.
    Daca o faceti cu buna stiinta, este o tehnica ieftina de debating.
    In oricare dintre situatii nu cred ca este o postare demna de Contributors. Dincolo de circulatie, ideile trebuie sa aiba si valoare.

    • Comentariul dvs. foarte critic demonstrează cat de diferita poate fi receptarea, înțelegerea unui text, a unei realități. Ceea ce dvs. considerați un articol fara valoare care nici n-ar trebui publicat pe acest site mie mi se pare un text bine structurat centrat pe ideea autorului ca, la noi, discursul dreptei intelectuale se fereste de o poziție tranșanta, curajoasa si ancorata in valorile credinței sau ale binelui/frumosului izvorâte din legea naturala. Despre politic autorul crede ca ar trebui si el să-și asume politici acțiuni bazate pe aceleași valori. Aceasta teza, enunțată chiar de la început, e reluata la final iar intre ele nu e altceva decât o succinta prezentare a modului cum dreapta si filosofia ei (politica) a evoluat din epoca modernității pana azi, in postmodernitate.
      Puteți contrazice ideile sau concluzia dar nu cred ca autorul poate fi expediat/ desființat ca fiind nedemn de acest site. Dimpotrivă, contribuția sa mi se pare la fel de utila ca si a celorlalți de pe aici.

      • Subscriu.

        Dreapta trebuie sa se exprime clar. Stiu ca pentru un filosof a te exprima clar e o chestier dureroasa… :-)))

        Dar asta este, Suntem in etapa in care avem nevoie de ideologia de dreapta, nu de percepte filosofice si nici de chestii sophisticate. Acestea ar trebui sa ramana ascunse adanc intr-un laborator al gndirii (valabil si pentru dreapta si pentr ustanga).

        Fara voturi, nici o ideologie nu face doi bani. Si daca nu te intelege nimeni, nici nimeni nu te voteaza.

        Ideea imprumutului abordarii populiste de la extrema stanga e paguboasa – cum sa atrage votantii tai, folosind fix argumentele adversarului?!

        Dreapta romaneasca trebuie sa iaba curajul sa isi expuna public, clar si simplu valorile si dorintele de guvernare. Eu as sugera acceptarea valorilor conservatoire calre , pure si simple. Nu neaparat ca ar fi mai bune – nu ma erijez eu in judecator al doctrinelor de dreapta. Doar ca sunt foarte clare si usor de inteles, asta singur ar fi motivul. Sau sa preia ce variant docrinara ar dori, dar sa preia ceva si sa spuna clar ce.

        I privire pe web-siturile partidelor romanesti te arunca in bratele deznadejdii: nu vezi absolut nimic ideologic in ele. Trebuie sa stai sapatamani intregi sa scormonesti prin tot felul de stiri si de luari de pozite, prin legi si alte alea ca sa te lamuresti care ce orientare are. Ca orientari au, dar nu stiu sa le exprime. Sunt toti ingineri… :-)

        In mod paradoxal, asta ar folosi si stangii, pentru a se defini ca miscare calr de stanga. La ora asta, nici stanga nu are vreun profil ideologic. Dar e ajutata de inertie, forta puternica dupa cum stim din fizica….:-)

        • Ca sa fiu clar: autorul are un merit, cel putin in ce priveste punerea problemei. Consider ca are o contributie la dezbaterea publica, aduce o valoare adaugata (ca sa citez din politica platformei).

          Si eu apreciez articolul. Cu unele lucruri sunt de acord, cu altele nu. Dar asta nu ma face sa diminuez valoarea articolului in sine.

          Pe de alta parte si critica adusa autorului, chiar asa dura cum e, a venit dupa ce comentatoarea a citit articolul. Este un punct bun sa te citeasca cineva. Mai mult, din moment ce a gasit de cuvinta sa comenteze, acest simplu fapt este un mare semn de apreciere – de ce ar pierde vremea cineva scriind un comentariu la ceva lipsit de valoare?

          Poate ca respectiva comentatoare a dorit doar sa atraga atentia asupra unor puncte mai putin tratate in articol, ma rog oricum e un articol, nu un tratat exhaustiv despre subiectul in cauza.

  15. Putem avea din partea autorului un nume care poate sa reprezinte dreapta intelectuala in RO? Unul singur va rog. Ca sa putem stii despre ce vorbim, vorbim despre o umbra, despre o fantoma, despre o dorinta sau vorbim despre o încarnare?

  16. „elemente precum demnitatea umană, limitele constituționale asupra puterii centrale, egalitatea în fața legii, schimbul liber de bunuri și servicii pe piață sunt invenții ale statului modern liberal. ”

    „Toate acestea sunt moșteniri premoderne ale civilizației iudeo-creștine construite pe ruinele lumii greco-romane”

    Imparatul crestin Teodosiu I [„cel mare”] poate depune marturie intr’un eventual proces edenic asupra mostenirilor. Decretele lui ‘tolerante’ ce consfintesc monarhia constitutionala, egalitatea in fata legii si libertatea economica se pot citi in Codex Theodosianus. Dar cum lumea nu mai are rabdare cu latina poate gasiti cu zeul Gugal referiri la prigoana dezlantuita de Teodosiu asupra paganilor si despre ruinarea templelor si a lumii vechi greco-romane. Caci da, mare parte din primele biserici chiar s’au ridicat pe ruinele templelor [cel mai frecvent mitraice] demolate in prealabil de hoarde de buni credinciosi stapaniti de un elan civilizator extras din filozofia neoplatonica, pardon, din biblie.

  17. Citind interesanta pledoarie pentru schimbarea discursului public al intelectualității liberale romanesti, mi-au venit imediat in minte câteva personalități publice de dreapta (in sensul precizat in articol) care deja de ceva vreme urmează indemnul formulat de dvs.. Dintre cei cu aplecare spre credință, H.R. Patapievici si A. Pleșu iar dintre cei cu aplecare spre filosofie (sau, mai spuneți, adepții legii naturale), G. Liiceanu si A. Cornea.
    Discursul public al unor astfel de intelectuali nu are relevanta in sfera politicului. Chiar nu vad personalități politice de dreapta capabile sa gândească un milimetru mai departe
    de interese imediate (voturi, funcții, privilegii, aranjamente) pentru atingerea cărora compromisul e singura soluție.
    In postmodernismul nostru, si el original, fiecare se străduiește să-și creeze propriul bibelou de portelan potrivind si lipind la nesfârșit cioburile celui original care s-a făcut țăndări. Intr-un asemenea peisaj dezolant nu prea se coagulează nimic iar discursul public e o mare cacofonie. Dincolo de toate acestea, soluția pe care o propuneti e buna dar grea.

    • O forta de dreapta este o forta. Simplul fapt ca esti un ganditor de geniu de dreapta nu are cum conduce la ceva.

      Tocmai asta cred ca e deficient majora a dreptei romanesti: se crede mai presus de politica. Si ajunge pana la urma sa fie in afara de orice.

      Prin contrast, gandirea de dreapta din lume are un tel politic, chiar daca are loc in afara politicului – Tea Party de exemplu.

      Sigur ca ideile politice se nasc in afara partidelor. Dar nasterea lor nu e de florile marului, asa ca sa se dea unii mai destepti :-). Ele trebuie pana la urma sa fie facute cu scopul constient de a forma o baza a politicului.

      De-asta personalitatile enumerate de Dvs. nu inseamna de fapt mai nimic in lumea politicii. Pentru ca nu gandesc pentru ca ideile lor sa fie preluate dfe politica, ci gandesc de dragul de a gandi,

      Ori, exact asta cred eu: ca principala deficienta a dreptei romanesti este ca sta in afara cetatii.

      In istorie au fost cazuri cand astfel de ganditori au format curente politice- cazul lui Julius Evola („fascismul vazut de la dreapta”). Dar chiar si mana aia de tineri care l-au urmat pe Evola s-a pierdut pana la urma, pentru ca Evola nu a gandit politic intr-un mod partinic.

      • Si a cui e vina pentru aceasta marginalizare a intelectualilor de dreapta? O sa spuneți ca e vina lor pentru ca nu se implica. Eu cred ca e vina mișcărilor politice care NU SUNT INTERESATE DE IDEI, IDEOLOGIE SAU VALORI. Aud ca acum PNL e preocupat sa racoleze pentru listele sale tot felul de personaje cu notorietate ca sa șterpelească cat mai multe voturi. A fost Denise Rifai, acum e Leon Dănăilă (84 de ani, neurochirurg de meserie, circula cu metroul si a fost intens mediatizat la tv). La fel au făcut cu M. Munteanu. Acum il monopolizează si pe Ciolos doar-doar vor mai veni mai multe voturi. Oamenii inteligenți, cu viziune, cu principii nu sunt interesanți pentru partidele noastre care au rămas grupuri de interese. Pe de alta parte, noi, cei care votam, nu prea suportam dezbaterile de idei. Vrem cearta, cancan, acuze si am ajuns sa ne dam votul celui care pare mai puțin hot si mai puțin manipulabil. Tot e un progres daca va fi așa. Sa știți ca numai societatea, adică noi, poate împinge politicienii să-și schimbe discursul si acțiunea.

        • Adevarat este!

          Doar ca nu as plasa dezbaterea pe teritoriul minat al lui ‘a cui e vina”.

          Ca in bancul ala celebru: Ion spune „Marghiolito, esti divina!” si Marghiolita ii raspunde : „Di vina suntem amandoi, Ioane!”. :-)

          Sigur, un partid sau altul pune pe listele de parlamentare pe cine considera, din ratiuni pe care doar partidul respectiv le stie.

          Nu in reprezentarea in Parlament este dezastrul ideologic (general, dar e mai vizibil la dreapta, din cauza dificultatilor pe care dreapta le are intotdeuana in a explica propria ideologie „pe intelesul tuturor”).

          Daca in Parlament am fi reprezentati de caini si pisici, nu ar conta oricum. Parlamentul voteaza, nu gandeste (nici nu trebuie sa gandeasca, nicaieri in lume politica nu se face in legislativ).

          Nici partidele nu gandesc, ele preiau doctrine si ideologiii si le transforma in politici si programe – pe alea electoratul le voteaza.

          Este aici o neintelegere venita poate si din spiritul timpului: ganditorii de dreapta nu exprima idei destinate politicului, ci idei destinate cercurilor intelectualiste si filosofice, pana la urma. De aici si impresia de infatuare si pana la urma cea de sterilitate ideologica.

          Dreapta Romaniei are nevoie de un Tea Party. Adica, de ganditori care sa se exprime cu acest scop politic: fundamentarea politicii de dreapta. Asta, fara a avea explicit o afiliere partinicica.

          Sigur, acelasi lucru se poate spune si despre stanga, dar stanga este mult prea „anesteziata” de seria de succese electorale, ca sa inteleaga ca si ea are nevoie de un grup de intelectuali de stanga care sa fundamenteze social-democratia romaneasca.

          Dreapta s-a trezit, vad. S-a trezit ca o doare. Se va trezi si stanga la primul esec electoral.

          • E / ar fi bine sa fie o relație biunivoca („reciproc avantajoasa”). Teoreticieni ar fi. Partidele (cele de dreapta) nu le simt inca lipsa. Pana acum s-au hrănit din tradiția liberalismului interbelic si din câteva personalități care i-au părăsit. Ar fi avut in Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodoro Baconski, Radu Preda, Cristian Ghinea persoane potrivite si pentru articularea unui discurs. Am dat acum exemple de oameni tineri care s-au implicat politic, e adevărat – in PDL – fapt pentru care au fost considerați oamenii lui Basescu si eliminați.
            Stânga ii are pe Iliescu si pe Dancu si pe …(?)
            Oricum, i-ar putea avea pe cei mai iluștri teoreticieni – daca nu au notorietate, charisma si nu aduc voturi, tot degeaba.
            Societatea noastră se afla acum la nivelul teoriilor elaborate de M. Munteanu sau D. Puric. Mai mult de atât nu ne cereți ca nu putem da (la nivel de mase). Nici nu simțim nevoia pentru ca de prea curând am ieșit formal de sub papucul unei ideologii si poate ni se pare ca o alta ne-ar înrobi din nou.
            Citiți mai jos si veți observa ca deja unul dintre comentatori vede in articolul comentat pericolul fundamentalismului religios si atrage atenția ca in numele creștinismului s-au făcut multe crime. Mi se pare ridicol sa tragi un asemenea semnal de alarma in subsolul acestui articol.
            Abia când vor fi trecut mai multi reprezentanți ai unei generații printr-o școală adevărata si serioasa, intelectualii de dreapta sau stânga vor putea lansa dezbateri, concepte, discursuri. Pana atunci sa căutăm sa alegem oameni mai cinstiți, mai serioși, mai pricepuți la ce au de făcut si mai responsabili.

            • Posibil sa fie asa. Dar ma mira faptul ca intr-o bogatie de optiuni ca ale dreptei, s-ar putea percepe o subjugare a gandirii. Atunci cei de stanga ce sa mai spuna?

              Da, poate ca ralierea la o personalitate este o optiune contra naturii in cazul dreptei.:-))

              Indiferent de personalitate si de pozitia ei. Dar ma intreb daca o fi fost asa, sau doar opinia publica, in lipsa de altceva mai bun, in lipsa unei afirmari clare a ideologiei, a fost cumva impinsa la asta?

              Sigur, liberalismul interbelic a fost un izvor, dar ma tem si eu ca a cam secat. Lumea merge inainte (nu „cu partidul communist” :-)).

              Dar insist asupra cererii societatii: dreaptei I se cere acum sa afirme, sa vina cu optiunea ideological pe batz, ca sa zic asa. Ce semn mai bun decat 70% neprezentare la vot? Daca aia 70% ar fi admirat stanga, s-ar fi prezentat, nu?

              Bazandu-ma pe experienta internationala a dreptei (si a stangii, ca in bancul cu ciobanul si oile albe si negre :-))) , cred ca e momentul ca dreapta sa se creama (iertat sa-mi fie, dar e mai bine sa fiu plastic, decat confuz) sa propuna maselor o ideologie pe inteles.

              De exemplu, importanta conservatorismului pentru scoaterea din saracie a celor saraci.

              Si, revin (obsesiv, dar cu plecaciunea de iertare de rigoare :-)) asupra ideii fundamentale ca ideologia se naste si se propavaduieste in afara partidelor, dar trebuie conturata pentru a fi preluata de partied.

  18. La care dreaptă faceţi referire? Cumva la gaşca veselă pedelistă (în frunte cu multstimata şi iubita Nutzi) care acum 5-6 ani, în orice ar fi spus, trebuia să fie şi o referire despre cât de dreapta sunt ei? Când se va face autopsia postmortem a pierderilor alegerilor, şi se vor căuta cauzele pentru care aşa zisa dreaptă o va fi luat în freză, sper că se vor lua în calcul şi dimensiunile astea…..

  19. Interesant articol, nu pot sa neg. Ne ajuta sa ne amintim ca si crestinismul, in pofida faptului ca pare benign acum, are o istorie cruda si sangeroasa. Ne ajuta sa ne amintim ca e nevoie de foarte putin pentru ca din spatele unei filozofii aparent complexe sa se iteasca capul had si simplu al fundamentalismului religios.

    • La o adica, unele excese ale administraatorilor debloc ar trebui sa ne avertizeze despre cat e de nociv sa vrei sa ai administrator de bloc :-).

      Istoria omenirii e plina de fapte sangeroase. Si istoria noastra – la fel.

      Autorul adduce in discutie insistent chestiuni care tin de o interpretare a dogmei crestine. Poate de aici impresia ca ar promova un liberalism crestin de nucelu dur, ca sa zic asa. Sigur ca reactia ar fi de respingere in conditiile in care o miscare politica ar porni de la dogma crestina, de la biserica in sensul institutional. Ar fi atunci cand preotii luptau cu buzduganul, ca le era interzis sa lupte cu arme taioase :-).

      Dar valorile crestine, ca parte a traditiei in cazul ROmaniei, dincolo de instialrea lor cel putin in conservatorismul clasic si in multe forme ale liberalismului (poate exceptand pe cel social, dar e mult de discutat aici) , nu au de-a face cu Biserica in sensul sau de institutie.

      Adica, excesele crestine din istorie (ca si excesele islamice sau atee, ma rog) nu ar trebui sa fie o piedica in acceptarea moralei crestine in gandirea de dreapta, fiind lipsite de legatura cu ideologia in sine.

      Hai sa o pun altfel: daca nu ar fi existat acele excese crestine, ce parere v-ati fi format?

  20. Materialul e foarte interesant, dar in viziunea mea are un viciu. In realitate nu există o singură dreaptă, ci două „drepte”. Până nu facem distincţia între cele două curente nu putem trage nici o concluzie, pentru că ipoteza de plecare e viciată.
    Există dreapta liberală ( taxe mici , stat minimal) şi dreapta conservatoare ( valorile tradiţionale, autoritarism etc) La noi conservatorii au dispărut in mare parte de pe scena politică după 1918 din cauza succesului fulminant al lui Brătianu; totuşi valorile lor nu aveau cum să dispară complet. Au fost revendicate fie de Iorga, fie de legionari, de AC Cuza etc, dar nu s-au mai putut decanta într-o mişcare serioasă şi respectabilă, şi din cauza asta poate tindem să ignorăm acest curent.
    Am observat această confuzie la mulţi dintre amicii mei „stângişti”. De fapt e şi simplu să acuzi „dreapta” în acest fel, pentru că poţi să iei exemple negative de la ambele tabere :)
    Din păcate, dreapta liberală are o singură mare slăbiciune: lipsa suportului „de masă”. Câtă vreme nu există acea clasă mijlocie dinamică şi independentă, nu are cum exista un partid liberal adevărat. PNL a evoluat firesc spre stânga, prin populism şi demagogie; alternativa era să rămână veşnic în opoziţie şi într-un final probabil să se destrame. Aşa, au salvat partidul, dar nu şi valorile … Abia acum, in ultimii ani în zonele mai dezvoltate ale ţării ( Bucureşti, Cluj, Timişoara etc) a început să existe o „masă critică” de votanţi liberali, care constată cu amărăciune că nu mai sunt reprezentaţi de nimeni; dovadă prezenţa la vot in Bucureşti. ( N-ai cum sa faci liberalism când sefii partidului lucrează la stat :) ) . Cât despre dreapta conservatoare, ii trebuie ceva timp să se clarifice şi să se dumirească, dar îi prevăd un viitor luminos; va trebui doar să găsească un diferenţiator puternic faţă de PSD – probabil ortodoxia- şi o mare masă de votanţi ai acestora, speriaţi de schimbările prea puternice din societatea noastră, vor migra aproape imediat.

    • Ba mie mi se pare foarte clara optiunea conservatoare. Sigur, atentie ca doctrinele conservatoare sunt in primul rand foarte diverse si in al doilea rand foarte dependente de fiecare stat in parte. Valorile or fi ele commune, dar statele au traditii diferite.

      Dar problema mare este a afirmarii unor valori de dreapta. Cand 70% din electorat sta acasa si spune ca nu are ce vota, imi cer scuze dar mi se pare dovada de prostie sa arunci in dezbaterea elecorala, dinspre dreapta, fix aceleasi argumente care a scos 30% din votanti la vot si I-a tinut pe aia 70% acasa.

      In final, vorbim despre o lupta politica, dreapta asta – cum o fi ea – e daatoare sa spuna ce gandeste, sa afirme clar si pe intelesul publicului larg – al electoratului, na! tot ce crede si cum crede.

      Lumea e supersatula de atitudini „impotriva”

    • Observaţii de bun simţ numai că…logica inductivă nu ajută aici(autorul are dreptate când afirmă că dreapta clasică a devenit ilegitimă;dar ideea lui că dreapta trebuie să fie de esenţă creştină este o eroare).Deci,în condiţiile globalismului,nu se poate raţiona cu definiţia clasică a „dreptei” sau a „stângii”.Vreau să spun că în noile condiţii de globalizare(globalizarea informaţiei,libera circulaţie a oamenilor şi a capitalurilor,etc) încă nu este clar(cel puţin pentru mine…) care vor fi noile tendinţe sociale care să stea la baza unor ALTE ideologii şi care vor da o nouă definiţie pentru „dreapta”,stânga”,”centru”.
      Referitor la „dreapta”,aşa zisul „conservatorism/naţionalism” este foarte probabil să dispară.Idem liberalismul care deja a devenit de „centru stânga”.
      Ce ar mai putea fi definit „de dreapta”?Ca părere-individualismul cu corolarul Libertăţii individuale.Dar cum se poate agrega individualismul într-o ideologie care în final să poată asigura conducerea socială centrală şi locală?Prin Internet,prin Facebook,prin alte forme de media?Grele întrebări.
      De aceea,în alte postări am emis ideea că este necesară o ALTĂ filozofie care să definească rolul omului în lumea globală şi care să ducă în final la o nouă teorie social-politică.

      • Mi-e greu sa cred ca Romania dispune in acest moment de ganditori capabili sa nasca o dreapta noua, specifica. Ar trebui sa apara dintre aia cativa care au macar preocupari ideologice de dreapta.

        Sigur, orice miscare de dreapta se sprijina pe Traditia tarii respective si este astfel vrea-nu-vrea – specifica tarii respective.

        Conservatorismul nu este pe cale sa dispara, cum de fapt cam nici una din doctrinele majore nu are cum sa dispara. Daca am accepta teza alunecarii spre stanga a tuturor ideologiilor prezente, ne-am trezi la capatul alunecarii cu un singur partid, si ala de extrema stanga.

        ===

        Un alt semn al exclamarii: nu ar trebui sa punem semnul egal intre gandirea de dreapta si un partid de dreapta. Sigur, un partid social-democrat care ar prelua teze conservatoare m-ar uimi. Dar multe lucruri m-au tot uimit si uite ca nu am patit nimic :-)

        Parerea mea (parerea mea! :-)) ) este ca de fapt conservatorismul are foarte multe de oferit Romaniei, dar inca nu a aparut pe scena politica intr-un mod manifest si activ. Nici macar in opozitie nu s-a manifestat in vreun fel.

        Eu as gusta vinurile din sticlele astea politice pentru a ma pronunta ce vinuri sunt, nu m-as lua dupa etichetele de pe sticle.

    • pentru a obtine „suportul de masa” imberbul national (ponta v v) defila in pre campanie c un sobor de preoti. ba mai mult, chintensenta intelepciunii romanesti (iliescu i) declara : „Eram prim-secretar de partid comunist, la Iasi, ’74 – ’79. Eu am avut relatii bune cu biserica la Iasi, si cu Biserica Ortodoxa…..” tocmai aici e problema : stinga pentru a acapara / pastra puterea recurge la orice viclesug. negrul devine alb iar stinga dreapta, stiti care i chestiunea ? omul moral nu poate minti, si ca urmare va fi mereu minoritar (dupa regulile jocului politic de azi)

    • Ca de obicei , o interventie foarte pertinenta . Daca-mi permiteti , cred ca exista cel putin trei mari curente de ¨Dreapta¨ , foarte diferite . Exista un conservatorism clasic , acela german si central-european , imperial , conservatorismul liberal englez si , net diferita de acestea , dreapta radicala ( cu importante caractere de stinga : demagogic , socialist si popular – colectivist etc. ) . Dreapta radicala , la rindul ei , nu se reduce la fascism ; urmind schemele euristice ale lui Griffin , reprezinta ultranationalismul care , atunci cind este revolutionar ( ¨ palingenetic¨ ) devine fascism . Ce legaturi ar putea fi intre conservatorismul aristocratic si skinheads si ¨ soldatii lui Odhin¨ ? De aceea nu se poate vorbi pur si simplu despre ¨Dreapta¨ , ca si cum ar exista o esenta a Dreptei ( sau , cum se spune acum , ¨ adevarata Dreapta ¨ ) .Aceeasi ambiguitate si in privinta jusnaturalismului , o ideea draga Stingii , dealtfel . Cred ca autorul se refera la national si traditional-conservatism ( mostenit si la noi , prin ¨filogermani¨ ) , practic ca si inexistent astazi . Totusi , catolicismul politic francez ( ¨integrist¨ ) de fin de siecle sau acela austriac erau de un antisemitism feroce ( de ex. Act. francaise , considerata ca un proto-fascism si condamnata de Papa Pius XI ) . Este inacceptabil sa se revina astazi cu aceste scheme teoretice dar , din pacate , sintem intr-o situatie cel putin la fel de exploziva ca aceea dinaintea Marelui Razboi . Mi se pare fara sens sa se reproseze dreptei liberale liberalismul . Apoi , ¨Stinga¨ nu e nici ea mai putin diversa si contradictorie , e abuziv sa fie redusa , polemic , la un inform ¨stingism¨ subversiv , stinga clasica , democratica , e social-democratia si nu are veleitati revolutionare . p.s. Primul meu comentariu a fost prea sever , am citit , intre timp , citeva articole religioase foarte frumoase ale dlui Vara .

    • Domnule Badici,

      Le ziceți bine.

      Însă dreapta conservatoare exista deja in România sub forma M10. Politicieni conservatori cum sunt dl. Baconschi deja militează pentru întoarcerea la un stat creștin, susținerea familiei tradiționale și restrângerea dacă nu eliminarea avortului.

      Asta e unul dintre motivele pentru care am declarat M10 ca partid non-grata (a nu se vota).

      Și se pare ca nu sunt singurul.

      • Fara a fi nici dusman nici prieten al M10, sunt foarte curios ce considerati ca ar fi ideologie conservatoare la acest partid?

        Si o a doua mare intrebare este daca de fapt considerati valorile conservatoare ca fiind importante, dar reprezentate incorect de catre acest partid, sau nu sunteti de acord nicicum cu acele valori?

        Pura curiozitate.

        • Adica luarile de pozitie citate se intilnesc de obicei la dreapta (nu e o regula totusi), dar nu exprima valori definitorii ale dreptei conservatoare.

          Intr-o analiza le-as respinge ca parametri ideologici.

          Eventual le-as pastra ca nuantari, presupuninad ca mi-as bate capul cu asa ceva.

          Sau poate intr-o lume ideologica mult mai clara, cu curente si miscari hibride, ar fi interesante, chiar nu stiu. Dar in Romania, unde ideologia de abia scoate capul de sub covor, parca nu prea le-as analiza.

        • Domnule Dedalus,

          Nu sunt de acord cu opiniile conservatoare in domeniul social dictand politicile publice.

          Daca dl. Baconschi este impotriva avortului, e dreptul dumnealui sa nu apeleze la un avort daca femeia cu care traieste devine gravida,

          Insa e alta dl. Baconschi incercand sa interzica prin lege un avort.

          Nu am o problema mare cu un guvern redus, insa nu redus la a face societatea o jungla.

          In privinta guvernului, principiul meu este guverneaza cat te tine plapuma, nu mai mult de atat.

          • Bine, sa reformulez, cu voia dvs: daca domnii citati nu s-ar fi pronuntat in chesiunile pe care le respingeti in acel fel, ati fi considerat ca sunteti in fata unei optiuni ideologice conservatoire pe care at fi acceptat-o?

          • Dupa ce am citit postarea Dvs, Zeita curiozitatii (stiti, aia care a omorat pisica:-)) m-a facut sa incerc sa vizitez web-site-ul M10. Nu merge. M-am dus pe FB. Ma rog. Nu am gasit absolut nimic legat de conservatorism. Nesfarsite referiri la lupta cu coruptia.

            Asa ca ma declar invins – personal nu pot identifica nici o ideologie in M10. Poate vor fi fost mai multe referiri pe website-ul care nu merge, nu stiu.

            De-asta am tot spus ca in Ro identificarea optiunii ideologice a unui partid (M10 nu e o exceptie, ci reflecta regula) e o aventura, in care trebuie sa ai abilitati de detectiv. Nu vreau sa spun insa prin asta ca M10 nu ar avea o ideologie anume (poate chiar ce conservatoire, cum ati spus). Spun doar ca eu nu am putut gasi inforamtii despre ideologia lor.

          • Domnule Daedalus,

            Am urmarit foarte indeaproape partidul libertarian din SUA cu al sau candidat, Gary Johnson.

            Cu toate ca agreez partea liberala a programului, nu am avut stomac pentru pozitiile lor asupra rolului SUA in lume si a rolului guvernarii. Suna prea tare cu un strut bagand capul in nisip si aratand lumea ca o jungla in care fiecare isi vede de interesele lui.

            Pe scurt, nu, nu exista ideologie conservatoare pentru care sa pot vota. Republicanii conservatori sunt chiar mai deplasati decat libertarienii.

            Sunt centrist, nu am prea mult stomac pentru ideologia de stanga extrema in aceeasi masura, asa cum este prezentata in SUA de „Occupy Wall Street”.

            • A, am inteles!

              Uitasem ca in SUA pozitiile fata de politica externa sunt foarte puternic discutate si prilej de distantare sau apropiere pentru simpatizantii diverselor curente.

              Da, un set de criterii distinct de cel din Ro, de aici si nedumerirea mea. Centru-dreapta e o pajiste cu mai multe oi pe ea decat pajistea de stanga. :-). Cel putin asta este imaginea mea dspre ideologiile din SUA – fara a avea vreo pretentie de profunzime :-).

              Multumesc pentru raspuns! Mi-a starnit ideea ca s-ar putea ca votantii romani din strainatate (nu folosesc cuvantul diaspora – pentru mine e definitorie Traditia, nu locul unde iti plasezi posteriorul pe planeta asta nu prea mare :-) ) sa inteleaga altfel lucrurile pentru ca nu au ochlarii nostri de cal.

      • Or fi cei de la M10 conservatori, dar acest partid există? :) După cum văd eu lucrurile s-ar putea ca alegerile astea să fie ultimele pe care le apucă. Tocmai pentru că nu prea văd o bază ideologică solidă , e un partid construit în jurul unui om care să admitem – măcar de dragul discuţiei- că semnifică ideea de justiţie. Dar asta nu e deloc suficient, pentru că oamenii cinstiţi pot fi si de dreapta, şi … „săraci şi cinstiţi” :) Astfel de partide, cred că acum am văzut destule ca să putem generaliza, trăiesc fix atât cât persoana care le-a catalizat rămâne activă şi consecventă. Până când filiala din satul meu natal, Mârşani ( sau de oriunde altundeva, luaţi-o ca pe o glumă :) ), nu va fi capabilă să producă şi să propulseze oameni spre vârful ierarhiei, nici un partid nu va fi viabil; Ori, eu văd foarte posibil un partid conservator în satul ăsta, în schimb nu văd cu nici un chip o filială M10 acolo. Chiar mă gândesc la o scenă de campanie şi nu-mi vin în minte decât chestii umoristice :) Deocamdată rolul conservatorilor e ocupat de PSD, dar nu aş paria pe ei în cazul apariţiei unor conservatori credibili. Cred că, în ciuda a ceea ce credem noi despre „omul simplu”, votanţii lor sunt perfect conştienţi că PSD nu sunt cafeaua, ci nechezolul :)

  21. Ideea centrala a articolului domnului Alin Vara nu este de fapt despre politica (vezi titlul: „Slabiciunea dreptei romanesti”), democratie sau stat de drept ci despre „ADEVAR”. Insa nu despre orice fel de adevar neadevarat ci despre „ADEVARUL ADEVARAT”, adica despre ADEVARUL CRESTIN („ADEVARUL REVELATIEI”) care trebuie impus tuturor cetatenilor, prin indoctrinare religioasa. Iata argumentele:

    Deoarece statul secular este dusmanul viclean al „adevarului adevarat”:

    „… distinctia public-privat inseamna o noua cadere in CAPCANA intinsa de secularismul aflat in razboi cu mizele existentiale ultime … Stat pentru care distinctiile  bine / rau sau ADEVAR (n.m. „adevar adevarat”) / minciuna nu exista.”

    autorul propune o renuntarea la secularism si infratirea dintre stat si biserica:

    „Dar daca statul nu este un actor care sa-i ajute pe oameni sa ajunga la ADEVAR (n.m. „adevar adevarat”) si bine, atunci care este rostul sau?”

    Autorul arata ca „dreapta conservatoare” si-a tradat menirea de a isi fundamenta politicile pe doctrina crestina (aparatoarea „adevarului adevarat”) si a virat inspre o doctrina care are in centrul sau drepturile omului (impusa de „secularismul aflat in razboi cu mizele existentiale ultime”):

    „Vorbim cu alte cuvinte, de o mutatie fundamentala: de la cautarea „Binelui” la „Drepturi”. Nu ADEVARUL elibereaza, uneste oamenii si fundamenteaza respectul reciproc, ci o reciprocitate a respectarii unor individualitati care se afima mereu negativ, una impotriva celeilalte, impotriva coercitiei si impotriva, de fapt, a oricarei metanaratiuni (n.m. de inspiratie crestina).”

    In aceasta lupta cu secularismul viclean, „dreapta conservatoare” are un rol esential: inlocuirea doctrinei in care apararea drepturilor omului are un rol central, cu o doctrina centrata pe „adevarul adevarat” („ADEVARUL REVELATIEI”):

    „Al doilea pas este de a numi acest ADEVAR: la nivel filosofic, el este de cautat in traditia legii naturale, intemeiata metafizic pe acele ADEVARURI inradacinate in persoana si in structura lumii, reflectate intr-un glas al constiintei care il impinge pe om spre a alege binele, virtutea, fericirea.”

    „ADEVARUL REVELATIEI straluceste peste veacuri, eclipsand idolii politicului, eliberand imaginatia.”

    „Iar cei credinciosi pot face un pas in plus: pariul unei noi marturii publice care sa nu se teama sa propuna sistemul iudeo-crestin ca referinta absoluta a politicii. Nu compromisul politic si filosofic va ajuta cauza dreptei, ci povestirea pana la capat a intregului mister christic, in spatiul public, fara complexe, fara incetare.”

    O componenta esentiala in reusita acestui demers o constituie crearea „omului nou” (pentru care punerea la indoiala a ADEVARULUI REVELATIEI reprezinta o blasfemie), prin indoctrinarea religioasa a cetatenilor:

    „Caci nu ratiunea instrumentala castiga batalia pentru inimi si minti, ci persuasiunea …”

    In fata acestei tentative de resuscitare a mentalitatilor Evului Mediu, postez in incheiere excelenta concluzie a comentatorul @Alexandru (vezi mai sus):

    „Interesant articol, nu pot sa neg. Ne ajuta sa ne amintim ca si crestinismul, in pofida faptului ca pare benign acum, are o istorie cruda si sangeroasa. Ne ajuta sa ne amintim ca e nevoie de foarte putin pentru ca din spatele unei filozofii aparent complexe sa se iteasca capul had si simplu al fundamentalismului religios.”

    • Atenție la neatenție! Desi ați citat pasaje lungi din text, v-a scăpat o nuanță esențială: autorul nu propune o singura cale, ci doua. Calea credinței (aici dvs. deja vedeți pericolul îndoctrinării religioase cu corolarul sau – fundamentalismul religios) si, pentru cei care nu sunt persoane religioase, exista traditia legii naturale „care se întemeiază pe acele adevăruri adânc înrădăcinate in persoana si in structura lumii, care se reflecta in glasul conștiinței si care-l împing pe om spre bine, virtute, frumos”. Nu numai oamenii religioși au o înclinație naturala spre bine, virtute si frumos. E in firea omului o asemenea aplecare spre bine. Dandu-i curs sau ” frâu liber”, educandu-ti copiii in spiritul binelui, întemeiezi o societate care valorizează dreptatea, binele, adevărul, frumosul, etc. Faci astfel si daca nu ești religios/credincios. Poti fi ateu si totuși adept al binelui si al adevarului. Asta vrea autorul articolului sa spună vorbind despre aceasta a doua cale a legii naturale. E o lectura pripita cea care v-a dus cu gândul la îndoctrinare, la omul nou sau la fanaticul religios. Ii atribuiți autorului intenții, gânduri pe care nu le-a formulat in text. Dimpotrivă.

      • Sustin.

        Dreapta face apel la Traditie (cu T mare). Sta pe ea ca o caracatita pe un bolovan (nu am gasit alta comparatie :-)).

        Sigur, in linii mari isi fundamenteaza ideologia pe morala religioasa (crtestina, in sfarsit). Dar asa cum bine ati subliniat, nu pune semnul egal intre a fi credincios si a impartasi o viziune de dreapta. Sau, faptul ca esti ateu nu te indeparteaza de dreapta cata vreme valorile in care crezi sunt fundamental crestine, chiar daca tu le extragi din altceva, indiferent ce-o fi acel „altceva”.

    • „Autorul arata ca “dreapta conservatoare” si-a tradat menirea de a isi fundamenta politicile pe doctrina crestina”- apoi explicati aceasta afirmatie prin referirea la teza centrala a articolului (in opinia dvs.) cu privire la „adevarul adevarat” ( a se citi adevarul revelat).

      Desigur, credinta, valorile fundamentale ale crestinismului (in cazul dreptei americane si intr-o anumita masura a unor curente europene), se regasesc in conservatorism. Dar valori nu inseamna dogma. Dogma ramane a bisericii, a credintei. Cautarea adevarului nu prea se leaga de ideologia dreptei, doar de viziunea proprie asupra subiectului a unor ganditori de dreapta, OK.

      Si exista si conservatorism in care referentialul credintei este redus la minim. As indrazni sa spun chiar (desi iarasi imi cam dau cu parerea, ceea ce e cam neplacut) ca apelul la un fundament ecumenic/credinta este restrans in conservatorismul clasic -modern (aparenta contradictie in termeni).

  22. 1. Ca sa gasesti web-site-uri consecrate ideologiei dreptei in Romania, trebuie sa stii adresele lor. Google nu le gaseste.

    2. Cand ajungi la ele, este imporibil sa iti dai seama ce fel de ideologie au- unul din web-site-uri trimite la conservatorism prin doua cuvintele in stanga sus si prin culoarea albastru inchis (asta, numai pentru cine stie dinainte sa ajunga pe web-site.)

    3. Este imposibil sa gasesti pe ele ce optiuni ideologice ofera – este absolut imposibil pentru un partid (sau pentru un analist chiar) sa gaseasca in ele un filon de unde sa extraga optiunile politice

    4. Arata ca niste ziare, in epoca in care lumea nu are timp sa citeasca zeci de articole lungi

    ====

    Se adauga ideea perdanta ca efortul trebuie sa fie la partide si la citiori, in general, nu la grupul respectiv.

    In conditiile in care trebuie sa suferi de masochism cronic in faza terminala pentru a citi web-site-urile partidelor politice (de la stanga la dreapta) – sunt pline toate de ineptii si inecate intr-o diaree verbala gretoasa. Vorbesc de taote partidele.

    Ziare nu ma citeste nimeni, la televizor – sa fim seriosi.

    Electoratul nu are timp sa sape dupa ce gandeste fiecare partid. El vrea sa deschis un web-site, si de pe prima pagina sa vada clar ideologia grupului sau partidului ala.

    Apoi trebuie sa intelega ce ofera, ce solutii fundamentate ideologic ofera grupul sau partidul ala.

    Nu gaseste nimic din toate astea. Mai ales generatia de acum- „rapid rewarding” si „digital kids”.

    ===
    Toate astea s-ar putea indrepta in cateva zile, de cativa oameni. Un effort minuscul cu un impact major.

    ====

    Dar nu! Nu, nu, nu! „Nu-I de nasul nostru!” „Sa ne gaseasca ei!” „sa faca si ei un effort” samd.

    Si la coada intreabare: „Poate gresesc in modul in care tratez adevarul absolut?” :-)))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alin Vara
Alin Vara
Eseist. Studii de istorie și teologie la București, Budapesta, Bonn și Roma. Ultimul volum publicat: Sensul martiriului. Între viața cu Hristos și neantul renunțării, Galaxia Gutenberg, 2017

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro