miercuri, iulie 17, 2024

Societățile și conectorii

Este evident că populația multor țări a devenit din ce în ce mai fragmentată, inclusiv din punct de vedere politic, social și cultural.

Pe fondul creșterii nivelului de trai și gradului de libertate în lume, fragmentarea respectivă este logică până la un punct. Oamenii fiind diferiți, cu cât au mai multă autonomie și mai multe posibilități de a-și împlini dorințele, cu atât vor evolua pe o plajă mai largă de variații.

Dar s-a ajuns mult mai departe. Un sondaj recent redat de Politico[i] cu privire la SUA arată, de exemplu, că peste 50% dintre democrați și republicani (a) s-ar supăra dacă copiii lor ar fi atrași de celălalt partid, (b) s-ar supăra dacă copiii lor s-ar căsători cu oameni din celălalt partid și (c) probabil nu ar angaja în firmele proprii oameni din celălalt partid. De asemenea, democrații și republicanii au numeroase priorități diferite și 74%, respectiv 80%, dintre ei cred că celălalt partid ruinează țara. Episoadele frecvente de agresare (și nu doar verbală) pe considerente ideologice/culturale, sugerează o divizare și mai profundă a societății.

Dacă unele aspecte pot părea specifice SUA, orice analiză obiectivă sugerează tendințe similare în numeroase alte țări, chiar dacă procentele pot fi mai mici, pentru moment, în unele dintre ele. Din păcate, nici România nu e deloc vreo țară specială în materie.

Se ridică natural o serie de întrebări. De ce diversitatea respectivă nu evoluează într-un mod plăcut, ci cu manifestarea a din ce în ce mai multă ostilitate și chiar de-a dreptul ură? De ce din ce în ce mai mulți oameni par altor oameni nu doar diferiți, ci devianți de la diverse standarde de conduită, ba’ chiar incompatibili de-a dreptul? Ce ar trebui făcut pentru evitarea unor “societăți” antagonizate?

Problema nu este deloc doar filozofică. O societate profund divizată prezintă riscuri pentru evoluția oricărei țări și a lumii în ansamblu, dincolo de afectarea eficienței majorității politicilor publice. Este important, așadar, să încercăm să înțelegem cât mai bine ce se întâmplă.

Cred că răspunsurile la întrebările menționate țin, în bună parte, de cele de mai jos.[ii]

  1. Aproape toate planurile pe care poți să compari oamenii s-au «dilatat» și diversificat foarte mult, mărind plaja de diferențe, și, deci, de potențial de necunoaștere și frustrare

Comparația și teama de necunoscut sunt vectori fundamentali ai comportamentului uman mediu.

Niciun animal social nu vrea să fie în partea mai «slabă» a grupului din care face parte, aceasta echivalând frecvent, în natură, cu marginalizarea, dificultatea de perpetuare a genelor și o expunere mărită față de riscurile din jur. Comparația cu alții este, deci, ancorată în subconștient.

În ceea ce privește necunoscutul uman, acesta poate să atragă uneori, dar, pe plan sociologic, de regulă, neliniștește și poate degenera destul de ușor în teamă sau resentiment. Acum mii de ani, când un trib se întâlnea cu un altul pentru prima dată, foarte rar se schimbau flori sau reprezentanțe diplomatice. E un aspect ancorat, așadar, tot în subconștientul nostru configurat în perioade lungi de experiențe cu privire la sursele de pericol.

În prezent, deși miza rămânerii în urmă rar mai este supraviețuirea și ne-am relaxat cu toții față de «străini», destule tendințe legate de ambele paliere nu sunt fundamental diferite. Or, lumea globalizată actuală implică manifestări umane pe din ce în ce mai multe dimensiuni comparative, precum și interacțiuni din ce în ce mai dese cu doze mari de «necunoscut».

Acestea ne fac nu doar să înțelegem mai puțin segmente largi de oameni (pentru că experiențele de viață sunt prea diferite), dar și să evoluăm gradual în «bule» pe din ce în ce mai multe planuri.

Să luăm cele mai importante astfel de planuri pe rând.

1.1 Variația generațională a crescut semnificativ față de acum 100 de ani

Cvasidublarea speranței medii de viață de la aproximativ 41 de ani la aproximativ 80 de ani în ultimul secol a lungit drumul temporal pe care sunt „risipiți” oamenii într-o societate/țară.

Este, desigur, foarte bine că se trăiește semnificativ mai mult. Pe fondul schimbărilor din lume din ultima sută de ani, acest aspect mărește, însă, în sine, distanța medie dintre numeroase generații și face mai greu pentru fiecare dintre noi să rezonăm armonios cu procente în creștere din populație. Diferențele de experiențe de viață și de perioade trăite devin prea mari pentru omogenitate culturală.

Faptul că majoritatea copiilor nu mai sunt concepuți acum la 16-25 de ani, ci la 30-40 de ani, și că numărul mediu de copii pe familie a scăzut într-o sută de ani de la 6-7 la 1-2 a adăugat la problemă.

Creșterea vârstei la care se fac copiii mărește, evident, diferențele generaționale, inclusiv culturale (dincolo de alte implicații).

Cu privire la numărul mediu de copii pe familie, se știe că anumite faze de «rebeliune» față de adult sunt aproape inerente în dezvoltarea unui copil către maturitate. Konrad Lorencz sublinia[iii] că acestea erau atenuate tradițional de faptul că frații sau surorile mai mari (sau copiii mai mari ai vecinilor) erau văzuți frecvent ca modele și aceștia trecuseră deja de faza respectivă și ponderau copiilor mai mici eventualele tendințe de abordare radicalizată. Această ponderare nu se mai prea poate întâmpla în prezent natural.

1.2. Creșterea semnificativă a gradului de complexitate a lumii și accelerarea evoluțiilor tehnologice din ultimul secol au împins oamenii (a) în direcții profesionale din ce în ce mai diversificate sau (b) spre decalare, slăbind legăturile dintre numeroase segmente și afectând modul în care ne cunoaștem și percepem reciproc.

În primul rând, până acum aproximativ 100 de ani, numărul de meserii era redus și cu evoluții lente. Acest fapt facilita natural o societate omogenă. În plus, în relația adulți-copii, marea majoritate a meseriilor de pe atunci ofereau exemple zilnice ale superiorității tehnice a adultului, permițând o evaluare „respectuoasă” din partea tinerelor generații din punctul de vedere al ierarhiilor de valoare.

În prezent, numărul de tipuri de locuri de muncă este uriaș și implică dinamici semnificative. Or, oameni care au evoluții de mod de viață, profesii și interese din ce în ce mai diferite față de segmente din ce în ce mai largi au o dificultate crescută să rezoneze cu acestea și le pot vedea frecvent ca deviind de la anumite așteptări de comportament. Au și mai puține subiecte comune de discutat.

De asemenea, pentru numeroși copii/adolescenți e mult mai greu să înțeleagă ce fac de fapt adulții și de ce ar merita respect valoric prin superioritatea stăpânirii unor meserii a căror utilitate nu mai e evidentă. Noile tehnologii chiar oferă prilejuri de «superioritate» inversă și, eventual, de ridiculizare a „rămânerii în urmă” a multor adulți.

În al doilea rând, evoluțiile de complexitate respective au făcut ca diferențele de merit potențial între capetele unei societăți să devină mult mai mari.

Meritul este o combinație între inteligență, informație, competențe practice și voință, inteligența însăși fiind, până la un punct, un proces dinamic care se dezvoltă prin interacțiuni și conexiuni.

Volumul și dinamica informațiilor și competențelor sunt semnificativ mai mari în prezent, iar voința nu mai este esențială pentru spraviețuire. Aceasta înseamnă că variațiile de inteligență, informație, dezvoltare de competențe și mod de cultivare a voinței pot avea consecințe de rezultat final mult mai mari decât în trecut – când informațiile și competențele, fiind cvasistabile și destul de comune, atenuau diferențele de inteligență și voință în practică.

De exemplu, acum 500 de ani, Einstein nu ar fi putut fi prea diferit de alți oameni. Pentru că informația și competențele disponibile erau similare, superioritatea de inteligență și de voință de a rezolva probleme nu ar fi putut fi folosită la capacitate.

În prezent, fiecare dintre elementele de mai sus poate duce la un salt al unui individ față de altul (inclusiv în direcții profesionale diferite), plaja de variație crescând mult.

În al treilea rând, creșterea rapidă în complexitate a lumii duce regulat la rămânere în urmă și frustrare. E valabil pentru noi toți, dar gradul poate varia semnificativ.

După cum menționam și mai sus, atunci când nu înțelegi ceva, înclinația fie spre a te izola, fie spre a contesta devine puternică. Este suficient să ne amintim propriile gânduri când ne-am lovit de o lecție la școală pe care încă nu o înțelegeam. Tendința de a „nu place” întreaga materie era mare.

În prezent, este o problemă din ce în ce mai pregnantă.

Pe de o parte, este vorba chiar de capacitatea unor segmente de a mai face față (fără sprijin masiv exterior) tipurilor de locuri de muncă care au cerințe mai complexe – subiect delicat și ocolit sistematic în dezbaterile politice, dar clar la nivelul studiilor cognitive. Acest aspect are și implicații mai largi, împingând spre dependență economică de stat, mai ales pe abordările actuale, concentrate pe simptome.

Pe de altă parte, chiar dacă nu este prea târziu pentru a te adapta, ritmul schimbărilor necesită eforturi regulate.

Până acum câteva sute de ani, un individ parcurgea un proces de acumulare de cunoștințe și competențe până la 15-20 de ani, după care urma o perioadă doar de practică, cu variații și evoluții rare și mici. În prezent, suntem în situația de a rămâne într-un fel școlari mai toată viața profesională și aceasta la vârste la care creierul e mai puțin maleabil, iar poziționarea de elev-profesor nu mai e la îndemână.

Potențialul de frustrare a așa ceva nu ar trebui ignorat, mai ales în lipsa unei formări în direcția capacităților de adaptare și înțelegerii dinamicilor din lume.

1.3 Diferențele economice s-au mărit și ele față de acum 50 de ani

Este un aspect prezentat, de obicei, simplist și distorsionat, deși este complex și foarte nuanțat.

În esență, pe de o parte, după cum detaliam cu alte ocazii, deși sunt și numeroase situații speculative și incorecte, multe motive pentru diferențele economice actuale sunt, de fapt, obiective (de aceea nici nu le-am numit «inegalități» cum sunt categorisite frecvent).

Astfel, raportat la compoziția meritului menționată și mai sus, variațiile de IQ, cunoaștere, competențe sau voință implică variații potențiale de rezultat economic mai mari decât în trecut, nu mai mici. În plus, o mare parte a creșterii de productivitate din ultimii 50 de ani provenind din tehnologie, nu din diferența de contribuție individuală de la un an la altul, concentrarea de bogăție la nivelul celor care inventează sau dețin tehnologiile este, în bună parte, naturală. De asemenea, cei care au o bază economică de plecare mai bună de la părinți au un avantaj. Cei care lucrează în echipă pot progresa mult mai repede, etc.

Pe de altă parte, deși orice discurs fără diferențieri de genul de mai sus este clar greșit pe fond și ar trebui combătut, de la un punct încolo nu mai contează, diferențe foarte, foarte mari care ar avea o bază ceva mai discutabilă fiind ușor de speculat și distorsionat politic într-un mod polarizant pentru societate.

Este, évident, important și faptul că extinderea planurilor de variație a oferit și destule oportunități suplimentare artificiale de diferențiere, nu doar foarte multe oportunități naturale.

Orice țară are, astfel, un interes general atât în promovarea și supra-remunerarea meritului (și în a nu ceda tentației facile de confunda și distorsiona concepte), cât și în limitarea situațiilor de diferențe énorme, în special a celor cu bază speculativă.

1.4 Diferențele socio-culturale, religioase, educaționale și de stil de viața s-au multiplicat și ele

Gradul mare de libertate, mărirea plajei economice și a celei generaționale, precum și diversificarea uriașă a profesiilor au implicații automate și cu privire la aspectele socio-culturale.

S-au adăugat fenomene recente istoric, dar semnificative, precum laicizarea parțială sau cvasitotală din multe țări și pluralitatea religioasă, echilibrarea rolului femeii în societate, migrațiile masive de la sat la oraș, creșterea enormă a numărului familiilor monoparentale, mișcările pentru drepturile minorităților, migrația la nivel global, noile tehnologii, etc.

Diversificarea educațională la nivel global a spart monopolul ideilor și a potențat toate cele de mai sus și pe planul gândirii socio-politice și culturale.

Fiecare dintre aspectele menționate ar merita o discuție separată. Nu este nevoie, însă, să aprofundăm subiectele respective în acest articol pentru a înțelege trei implicații:

  • Dincolo de legitimitatea sau nu a unor fenomene și grade de manifestare, aproape fiecare aspect în sine duce automat la o multiplicare de comunități într-o țară;
  • O parte au un potențial intrinsec de polarizare și conflict pentru că (1) unele fenomene sunt pur și simplu parțial incompatibile cu altele, (2) schimbările sunt, în destule cazuri, misiuni déjà asumate politic de unele segmente, nu ceva care se întâmplă doar de la sine, (3) ponderile care să fie considerate potrivite de toată lumea nu sunt identificate în prezent, (4) până la identificarea echilibrului respectiv (acesta putând să fi fost și depășit déjà în unele cazuri) mesajele unora dintre segmente nu au cum să fie decât parțial deranjante pentru alte segmente.

De exemplu, dimensiunea laică și cea religioasă dintr-o societate – așa cum sunt interpretate în prezent – nu au cum să nu aibă zone regulate de contradicții și tensiune. Migrații din țări cu dimensiune religioasă diferită pot multiplica unele tensiuni comunitare, în funcție de volum și poziționarea față de alții.

În lipsa unor politici publice de curbare, interacțiunile dintre comunități cu valori și priorități foarte diferite riscă să faciliteze ascensiunea tocmai a părții «mai» radicale și militante a fiecăreia, generând ierarhii interne de putere care se autoalimentează de la un punct.

2. Deși diferențele obiective cresc, multe tendințe psihologice merg în sens mai degrabă contrar 

2.1 Scăderea toleranței la disconfort emoțional a mărit riscul de polarizare artificială

După cum am detaliat cu o altă ocazie, decuplarea de evoluția naturală (cu ajutorul progreselor în materie de apă și canalizare și îngrijire a sănătății) și diminuarea provocărilor vieții de zi cu zi pentru majoritatea oamenilor au avut și avantaje énorme pentru omenire, dar ne-au făcut, în medie, mai fragili, toleranța la disconfort fizic și intelectual diminuându-se.

Trebuie înțeles că, mintea fiind integrată corpului, a scăzut toleranța medie și la disconfort emoțional. De aceea suntem tentați să fim deranjați de lucruri din ce în ce mai mărunte din perspectiva bunicilor, ca să nu mergem mai departe în trecut, la nivelul provocărilor emoționale de acum 300 de ani.

Așa ceva stimulează și progrese către mai bine – cu remedierea și a problemelor de zi cu zi mai mici – dar de la un punct încolo devine un joc cu sumă nulă și chiar contraproductiv de-a dreptul.

Îngreunează relaționarea cu succesul aparent al altora. Face mult mai dificile toleranța, dialogul real și compromisul. Nu e vorba de a face compromisuri pe principii, dar compromisul pe multe alte aspecte e pur și simplu necesar până la un punct pentru a trăi rezonabil împreună cu alții.

2.2 Evoluțiile de poziționare psihologică raportat la ierarhia nevoilor umane complică lucrurile

Maslow a subliniat faptul că marea majoritate a oamenilor acționează pe baza unor motivații comune ca tipologie și care intervin, de regulă, într-o anumită ordine de prevalență.

De exemplu, nevoile de tip fiziologic (a respira, a bea apă, etc) sunt mai puternice decât cele de dragoste și apartenență și chiar decât nevoia de siguranță, de a ocoli pericole. Similar, nevoia de siguranță este mai puternică decât nevoia de stimă de sine și de a fi respectat.

Un om simte nevoi cu atât mai sus pe scara piramidei lui Maslow cu cât o duce mai bine, având restul de nevoi acoperite. De exemplu, e puțin probabil ca o persoană care aproape moare de foame să se implice în protejarea animalelor.

Este evident că aspecte precum cele de mai sus influențează prioritățile oamenilor.(deseori, neconștientizate ca atare) și numărul subiectelor de interes. Cu cât plaja nevoilor e mai diferită, prioritățile vor fi diferite și, implicit, omogenitatea unei societăți va avea de suferit. Or, este important de înțeles că, în prezent:Omenirea este răspândită pe întreaga piramidă a lui Maslow (și în societăți multiculturale), nu doar pe primele 2 niveluri și cu doar puțini indivizi, gen, regele, mai sus (cum a fost mii de ani). Acest aspect face, în sine, societatea mai puțin omogenă pentru că prioritățile sunt mai puțin omogene. De exemplu, prioritățile Gretei Thunberg și ale unui miner polonez nu au cum să fie aceleași (și nu e vorba de valoarea părerilor)

a. Odată cu multiplicarea variațiilor generaționale, economice, profesionale și culturale – și asta la nivel global – numărul posibil de situații și semnificații pentru persoane diferite, precum și potențialul de antagonizare au crescut mult.

De exemplu, nevoia de siguranță pentru un tânăr poate include un loc de muncă stabil și o impozitare redusă, în timp ce pentru o persoană în vârstă să fie vorba de păstrarea unei pensii speciale cu impozite mari pentru restul pentru a putea fi platite pensiile. Cu alte cuvinte, dacă acum 300 de ani, o nevoie de același tip mergea cam în aceeași direcție pentru toată lumea, acum numeroase nevoi de același tip, în esență, se bat cap în cap (dincolo de goana tradițională pentru resurse finite).

b. Majoritatea oamenilor din lume (mai ales din țările ex-comuniste) sunt déjà la nivelul nevoilor de stimă de sine și de a fi respectați, nivel care îi face mult mai atenți la părerea altora despre ei, dar într-un mod susceptibil, predispus la a răspunde prompt și dur oricărei limitări sau ofense percepute.

Trebuie înțeles bine că acest nivel tinde să fie regulat în tensiune cu variația de merit (și de mai orice altceva), pentru că aceasta mărește scara ierarhică, pe când «nevoia» de a fi respectat împinge spre egalitarism. A fi respectat este, prin natură, un concept cu dimensiune egalitaristă pentru că a fi mai puțin respectat decât altcineva poate fi «văzut» destul de ușor ca lipsă de respect cu totul.

Trebuie înțeles la fel de bine că acest nivel are potențial crescut de fragmentare a societății pentru că dacă nu mă simt «respectat» (aspect văzut frecvent prin filtrul dimensiunii egalitariste de mai sus), tind să mă cert cu cei din jur sau «să-mi iau jucăriile» și să încerc să «construiesc” un alt loc mai mic dar în care să mă ‘’simt’’ respectat. Pe fondul scăderii toleranței la disconfort emoțional (și manipulării), din ce în ce mai mulți oameni se «supără» pe alții din ce în ce mai des.

c. Pentru că piramida lui Maslow nu e un drum cu un singur sens, ci cu două (și în jos), plaja de poziționări potențiale se mărește suplimentar. De exemplu, șeful unui departament care își pierde locul de muncă poate reveni imediat la abordări specifice nivelului nevoii de siguranță și să și vadă lucrurile în consecință – să nu mai susțină că reforma administrației este necesară și cheltuielile reduse, ci că problemele sunt altele și că ar trebui ca el să primească 24 de salarii compensatorii.

3. Pe fondul de mai sus, o serie de evoluții instituționale, de modele socio-economice și comunicaționale au facilitat dezvoltări artificiale

3.1 De la un punct încolo, sistemele democratice au un potențial intrinsec de fragmentare artificială a societății dacă nu ponderează partea artificială respectivă prin politici publice

Democrațiile sunt mai adaptate naturii umane tocmai pentru că recunosc diversitatea acesteia și nevoia de reprezentare mai largă a diversității respective în sfera puterii.

Trebuie conștientizat, însă, și potențialul de fragmentare artificială și manipulare a acestuia în lumea actuală dacă politicile publice sunt deficitare.

În acest sens, este știut deja de mult timp că dacă împarți copii în echipe sportive prin tragere la sorți, aceștia se vor evalua critic după alocarea respectivă față de momentul anterior în funcție de simplul fapt că s-au nimerit sau nu în aceeași echipă («adversarii» fiind văzuți «mai» negativ).

Sistemul politic este menit să treacă de nivelul infantil și, prin modul de acțiune față de populație și prin negocierile cu alții necesare pentru a avea o majoritate, să asigure tocmai o reprezentare echilibrată și cât mai largă a societății. Trebuie, însă, avut în vedere că:

a. Omenirea tinde continuu spre diversificare și fragmentare din cauzele principale descrise la prima secțiune. De aceea, în mai toată UE, inclusiv România, niciun partid nu mai are, singur, de mulți ani, majoritatea votului popular.

Unul din motivele polarizării americane este tocmai acela că sunt doar 2 partide. Acest fapt lasă puțin loc de exprimare politică unor segmente care se manifestă în interiorul a ceea ce există, dar în procente care pot influența tot partidul. Așa cum sunt partide «balama» la noi, așa pot fi «partide» balama și în interiorul unui partid, cu influență mai mare decât numărul real din cauza capacității de a schimba o majoritate internă dacă nu sunt contracarate.

b. În lipsa unor politici publice de echilibrare, cu cât devine mai mare, fragmentarea respectivă împinge spre ideologizare și emoțional. Acestea fragmentează și mai mult în pasul doi și, în plus, o fac într-un mod care antagonizează.

Majoritatea segmentelor au descoperit, astfel, că cel mai eficient mod de a-și ține susținătorii aproape este acela de a-i radicaliza față de „adversari” prin stimularea implicării emoționale. Mediile economice și comunicaționale au facilitat și ele aceasta din alte unghiuri, prin stimularea Homo Cliens și Homo Iratus – despre care am vorbit cu o altă ocazie[iv].

c. O persoană radicalizată este foarte puțin sensibilă la argumente logice (și nu mai prea citește/vizionează decât sursele din propria „bulă”). Este cunoscut deja că persoanele inteligente nu sunt imune deloc, chiar tinzând mai mult decât alte persoane să manipuleze argumentele/faptele în favoarea poziției deja asumate.

d. De aici derivă două probleme. Pe de o parte, la nivelul intern al unei comunități radicalizate, oamenii vor fi, într-adevăr, greu de convins să plece la comunități «adverse», dar, devenind (prea) emoționali, e o chestiune de timp până când o parte dintre cei mai ambițioși vor deveni sectari până la a diviza comunitatea proprie respectivă.

Pe de altă parte, la nivel extern, în relația cu alte comunități, dacă nu curbezi prin politici publice baza unor manifestări, nu mai poți să faci o majoritate politică capabilă de compromis rezonabil cu opoziția.

Motivul e acela că ți-ai epuizat déjà zonele de compromis în interiorul propriei majorități pentru a ține la un loc jumătatea de spectru respectiv. A merge și în direcția celeilalte jumătăți de spectru devine foarte dificil pentru pacea internă a primei jumătăți de spectru, chit că așa ceva ar fi necesar pentru reformele majore în interesul general.

Numărul de «adversari» sau „concurenți” care presează și față de care «trebuie” să te diferențiezi tot crescând, direcțiile în care evoluează lucrurile devin din ce în ce mai dificil de «conectat», radicalizarea împingând spre abordări de genul “totul sau nimic”.

Pe fondul de mai sus și al scăderii toleranței la disconfort emoțional, sistemul politic din numeroase țări nu mai prea reușește, așadar, în prezent să facă bine tocmai ce era menit să facă – compromisuri rezonabile între cât mai multe grupuri pentru promovarea reformelor necesare întregii țări. Aceasta deși e palierul, teoretic, cel mai antrenat în acest sens.

e. De aici până la a dărâma o țară nu mai este o distanță așa de mare. Sunt clar și destui exponenți care merită, dar când ajungi să «demonizezi» opoziția chiar în bloc, se poate intra într-o zonă de profeție care se auto-îndeplinește. Propriile măsuri nu vor mai merge într-o direcție mai aproape de mijlocul întregii țări, ci înspre mijlocul propriei jumătăți de spectru, ba’ chiar înspre marginea cealaltă pentru că segmentele cele mai radicalizate sunt și cele mai vocale și militante.

Ceilalți vor încerca între timp doar să pună bețe în roate iar, la rotația electorală, măsurile lor vor avea o abordare similară, folosind și pretextul deciziilor anterioare pentru propria lipsă de empatie. Astfel de «balansuri» riscă să devină rapid prea mari pentru stabilitatea ansamblului.

3.2 Sistemele de protecție socială și impozitare actuale generează tensiuni inerente și în creștere în societate

Promovarea principiilor de solidaritate socială a fost una dintre cele mai onorante reușite ale speciei umane. Ideea că membrii societății care nu mai pot contribui temporar sau permanent trebuie protejați și ajutați de cei care contribuie – și aceasta nu doar în relația cu propria familie, ci și față de străini – e recunoscută deja ca parte a umanității.

Problema nu este, évident, principiul sau substanța majoritară, ci faptul că s-a ajuns, progresiv, în situația în care:

  • Costurile totale au crescut mult și cresc continuu, numeroase țări împrumutându-se déjà pentru diferență;
  • Tipurile și numărul de beneficiari au crescut și artificial, nu doar natural, și tot cresc (în Romania, de exemplu, sunt aproximativ 5 milioane de contributori la sistemul de asigurări de sănătate pentru 15 milioane de beneficiari);
  • Unele tipuri de beneficiari, precum și destui beneficiari de același tip primesc prea mult față de propria situație sau prea puțin și, frecvent, aleatoriu în funcție de vârstă, situația medicală care poate fi și agravată de propriul comportament (e.g, alcoolism), tipul de activitate, etc.
  • Mulți plătitori sunt discriminați sau dezavantajați nu doar față de numeroși neplătitori, dar și față de alți plătitori, în funcție de forma de organizare a muncii sau a capitalului, pe lângă diferențieri în funcție de tipul de activitate sau alte criterii;
  • Pentru că aceia care decid contribuțiile de plată nu suferă decât rareori consecințele, ba chiar au beneficii politice semnificative, sistemul implică regulat exagerări, distorsiuni și risipă.
  • Majoritatea discuțiilor se concentrează pe modul de a impozita și împărți bogăția și pe excesele unora dintre cei care o dețin, dar se analizează mult mai puțin cum se crează bogăția respectivă mai întâi, pe ce bază se decide alocarea sa, dacă plătitorii sunt tratați corect și susținuți și dacă modul de repartizare actual între beneficiari este echitabil și sustenabil.

Pe ansamblu, aspectele de mai sus configurează o problemă complexă și delicat de calibrat. Nu este, însă, dificil de văzut potențialul permanent de fragmentare și tensiune în societate ((a) între segmente de beneficiari, (b) între segmente de plătitori, (c) între segmente de beneficiari și segmente de plătitori, precum și (d) între toate segmentele respective și decidenți), mai ales pe fondul unor dezechilibre financiare déjà mari și în creștere continuă.

3.3 Globalizarea a accentuat problemele anterioare și a generat altele noi

M-aș referi la 4 aspecte principale:

  • Comparația și necunoscutul, ca vectori ai comportamentului uman, au căpătat o scară globală. Deși cu beneficii indiscutabile pentru economie și numeroși oameni, simpla deschidere a multor granițe (pentru turism și imigrație de masă) și dezvoltarea internetului a crescut potențialul de comparație frustrantă, precum și de afectare a omogenității societății.
  • Libera circulație a capitalurilor, bunurilor, serviciilor și a persoanelor mărește automat concurența pe plan pur local. O parte din oamenii pregătiți pot pleca mai ușor în altă țară, coborând nivelul mediu al țării de origine, oamenii care rămân pot fi concurați parțial și de străini, iar bunuri locale pot fi date la o parte de bunuri mai bune sau mai ieftine din străinătate.

Oportunitățile sunt uriașe, mai ales când sunt fonduri de convergență în susținere, cum este cazul UE, dar presiunea e mai mare (concurența fiind mai mare). Deși experiența arată că țările mai puțin dezvoltate pot câștiga semnificativ (acesta fiind și cazul României după ce a și încercat, mai întâi, 12 ani să se dezvolte aproape doar cu capitaliști locali), concurența lărgită respectivă duce la tensiuni regulate.

  • Globalizarea a facilitat și politicile comerciale de stimulare a supra-consumului care implică căutarea fiecărei fațete a unui om și «hrănirea” și celor mai mici dorințe. Așa ajunge un individ să-și cumpere și multe lucruri pe care nu le folosește în final decât de câteva ori sau deloc.

În aceeași direcție a mers și mutația fundamentală de model valoric exterior în lume detaliată în A Treia Fundație[v] – de la aspirația spre perfecțiunea lui Dumnezeu la promovarea mesajului «tu ești bun așa cum ești și ar trebui să te manifești în cea mai dezinhibată și emoțională variantă a ta (oricât ar fi de stupidă). Nimeni nu e în măsură să-ți dea lecții sau să se pună în calea vreunei pofte pentru ca și tu meriți totul și nimeni nu e perfect».

Această presiune de a cumula într-o singură persoană 10-15 consumatori diferiți stimulează și fragmentarea societății pentru că tipurile de «personalități» și mofturi încurajate în fiecare dintre noi se multiplică.

  • De asemenea, din dorința de distanțare de conceptul de stat concentrat național de care erau legate numeroase patimi și războaie s-au favorizat politic evoluții de atomizare globală. Ritmul a fost, însă, peste ceea ce poate fi absorbit cu seninătate și armonios de un mediu cultural, inegal între state și, parțial, în direcții gândite deficitar.  

În pasul doi, mediul cultural s-a politizat. Așa ceva riscă frecvent să schimbe natura problematicii din spate – dintr-una de recunoaștere echidistantă a diversității și de articulare armonioasă, într-una de dezvoltare și promovare militantă (cu reacții regulate similare).

3.4 O bună parte din mass-media stimulează tensiunea și fragmentarea în mod cvasinatural

O mass-media liberă și diversificată ține de esența unei democrații. Din dorința de a atrage și păstra atenția unui număr cât mai mare de persoane, o bună parte din mass-media tinde, însă, natural să se concentreze pe lucrurile care ies în evidență – fie prin bogăția și extravaganța unor protagoniști, fie prin sărăcia, violența, certurile, pasiunile și dramele cu privire la alții.

De aceea, marea majoritate a știrilor actuale vizează accidente, infracțiuni, conflicte, incendii, scandaluri sau ce-a mai făcut câte o vedetă.

Odată cu creșterea numărului surselor de știri, tendința s-a acutizat, crescând concurența pentru atenția populației.

Platformele de social-media tind să multiplice astfel de probleme pentru că au transformat în «jurnaliști» jumătate din planetă, concurența pentru atenție devenind și mai puternică.

Fiecare dintre noi, ca astfel de «jurnaliști», tindem să postăm informații și imagini mai deosebite (inevitabil, peste media propriei vieți) – generând privitorilor un standard comparativ distorsionat și frustrant artificial. În ceea ce îi privește pe alții, se postează /propagă în principal fie (a) știri și imagini flatante (dacă e vorba de prieteni sau simpatii), fie (b) unele ridiculizante, amuzante, conspiraționiste sau șocante.

Libertatea de exprimare tinde, astfel, să concentreze doar unele fațete și să dezavantajeze, în practică, punctele de vedere care nu sunt emoționale sau care necesită mai mult timp pentru a fi explicate. În orice caz, informarea obiectivă, de profunzime și care să reflecte echilibrat plaja ideilor și argumentelor légitime a devenit secundară.

Cele de mai sus distorsionează realitatea și induc un sentiment de ponderi negative semnificativ peste ce se întâmplă efectiv, putând genera ușor concluzii și reacții cu baze eronate.

3.5 Diminuarea naturală a unor contraponderi și lipsa politicilor publice de curbare

Reducându-se mult riscul de război clasic, răspândindu-se dezvoltarea tehnologică globală și multiplicându-se presiunile spre toleranță și deschidere față de toate tipurile de diversitate și minorități în contextul globalizării, au dispărut sau au fost diminuați semnificativ factorii tradiționali de uniformizare culturală a societății.

Pe ansamblu, dinamica de laicizare raportat la religie, eliminarea serviciului militar obligatoriu, denigrarea conceptului de propagandă de stat, introducerea manualelor alternative în educație, reducerea gradului de sindicalizare, pe fondul scăderii numărului de întreprinderi cu mulți salariați, recunoașterea și protejarea multor minorități, încurajarea diversității programelor culturale și a abordărilor anti-tabu, etc au avut și numeroase beneficii indiscutabile, dar există și efecte negative clare, mai ales cu privire la potențialul de unitate al unei populații.

4. «Războaiele» culturale la nivel global stimulează și amplifică fragmentarea radicalizată

Din perspectiva pur internă a unei țări, este évident că unele aspecte tradițional de ordin cultural sunt integrate în prezent nu doar în comunități coagulate natural, ci și în mișcări organizate pe principii de putere și de raport de putere în relația cu alte comunități.

O parte sunt absolut légitime, dar apar din ce în ce mai multe episoade în care modul de interpretare, de manifestare sau de reacție pare speculativ, agresiv sau de-a dreptul ilegitim.

Scopul acestui articol nu este acela de a aprofunda aceste aspecte, dar trebuie avut în vedere că o politizare culturală implică inerent tensiuni și fragmentări radicalizante într-o societate.

Din perspectiva influențelor externe, dacă majoritatea diversificării și fragmentărilor descrise în secțiunile de mai sus au evoluat destul de natural, o bună parte din ce este mai polarizant și toxic în societate e probabil să fi fost stimulată artificial dinspre exterior.

În acest sens, aș aminti că încercări de dezbinare și de influențare a modului de a gândi al adversarului au existat în lume de milenii. Încetarea Războiului Rece a accelerat și amplificat, însă, astfel de dimensiuni. În privințele care interesează acest articol, au fost 4 consecințe principale.

În primul rând, statele învingătoare și populațiile acestora s-au relaxat. Politicile publice de coeziune a societății și de concentrare a energiilor în direcții comune au devenit secundare, aspect accelerat de evoluțiile menționate mai sus.

În al doilea rând, atunci când o populație nu mai are un scop cât de cât clar, devine mult mai ușor de distras sau manipulat.

În al treilea rând, SUA rămânând singura superputere la nivel global, după dezmeticire și stoparea degringoladei inițiale mai toate forțele nemulțumite de situație s-au concentrat tocmai pe mijloacele specifice unui război asimetric, încercând să contraatace mai ales pe plan cultural și social.

În al patrulea rând, potențialul de manipulare culturală pe fondul dezvoltării tehnologiilor de comunicare de masă a fost ignorat politic până recent.

Este interesant că, încă din anii 80’, o serie de transfugi sovietici dezvăluiau faptul că aproximativ 85% din bugetul și timpul serviciilor secrete sovietice în străinătate erau, de fapt, dedicate războiului cultural – distorsionării modului de a gândi al adversarului. Doar 15% erau alocate spionajului clasic.

Este de presupus că și după 1990 nu s-au schimbat multe lucruri în această privință, dimpotrivă (din motivele de mai sus), precum și că alte forțe au avut abordări similare.  

Unul dintre transfugii respectivi, Yuri Bezmenov, care lucrase chiar în aparatul de propagandă al KGB sublinia, mai concret, că războiul cultural ar putea fi redat schematic în tabelul de mai jos:

ȚINTĂMETODĂREZULTATE/OBIECTIVE
ETAPA 1: DEMORALIZARE (15-20 de ani)
Ideile
ReligiePolitizare, comercializare, distracțieDorință de moarte
EducațiePermisivitate, relativizareIgnoranță
MediaMonopolizare, manipulare, discreditare, non-subiecteLipsă de informație. Miopie
CulturăFalși eroi și false modeleDependențe de nimicuri și fără profunzime
Stuctura
Lege și ordineReguli, nu morală[vi].Neîncredere în justiție
Relații socialeDrepturi versus obligații (accent doar pe primele)Mai puțin angajament individual
SecuritateServicii, poliție, armatăScăderea capacității de apărare
Politici internePartide/tabere, antagonismDezbinare
Relații externeIronizarea / batjocorirea prietenilorIzolare
Viața  
Familie, societateDestrămareNicio loialitate către stat
SănătateSporturi, îngrijire, junk foodSlăbirea maselor
RasăCoborâre a celor care sunt mai sus, Biblie, genetică vs mediuUră, divizare
PoporDesprindere de pământ, urbanizareAlienare
Relații de muncăSindicate versus societateVictimizare
ETAPA 2: DESTABILIZARE (2-5 ANI)
Lupta pentru puterePopulism, lupte politice iresponsabileBig Brother
EconomieDistrugerea procesului de negociereVirare spre abordări de tip Big Brother
Fibra societății, LegeMișcări localePuterea mulțimilor
Relații externeIzolare, dezbinare, centralizare a economieiAfectare prestigiu, încercuire beligerantă
ETAPA 3: CRIZĂ (2-6 luni)[vii]
ETAPA 4 : NORMALIZARE[viii]

Pare ciudat de familiar, nu? Aș face, totuși, trei precizări:

  • După cum subliniază și Bezmenov, cele de mai sus nu sunt automat rezultatul manipulărilor externe. De altfel, după cum am arătat în prima parte a articolului, o serie de fenomene tind să evolueze destul de «natural» în direcțiile respective.

Abordarea clasică a unei forțe externe ostile ar fi, însă, aceea de a specula orice aspect care poate servi vreunuia din obiectivele din tabel pentru amplificare, popularizare, accelerare, orientare într-o direcție cât mai antagonistă și contracararea celor care s-ar opune;

  • Deși sovieticii au introdus conceptul de război holistic, cele de mai sus nu mai reprezintă monopolul de gândire doar al unui stat, numeroase alte țări, inclusiv dintre democrațiile tradiționale fiind probabil implicate, la rândul lor, într-o parte sau în toate tipurile de măsuri de mai sus, în relația cu țări adverse.
  • Din perspective multiple, democrațiile mature sunt mult mai antrenate natural în gestionarea antagonismelor și fragmentării din societate. Probabil de aceea mai toate regimurile autoritare încearcă pur și simplu să taie accesul propriei populații la informație externă și sunt puternic represive cu disidența încă de la început.

Având în vedere nivelul de cunoaștere a omului și mișcărilor sociale atins în comunism (unde manipularea era esențială), faptul că majoritatea regimurilor autoritare nu cred nici în prezent că pot ține astfel de evoluții la un nivel rezonabil (și le interzic pur și simplu) e, însă, îngrijorător chiar dacă democrațiile, după cum menționam, sunt mult mai obișnuite cu diversitatea și, până la un punct, de acolo își trag și forța.

Mergând mai departe cu raționamentul, problema este, desigur, aceea că, dacă auto-izolarea mediatică și socială a unui regim autoritar e suficient de puternică, a permite și «focuri» artificiale mai mici la tine acasă în ideea că nu numai că oferi satisfacție unui număr mai mare de grupuri din societate, dar că s-ar putea stârni un incendiu la vecini, poate fi o abordare foarte riscantă.

Deși un «foc» mic pentru standarde occidentale ar putea, într-adevăr, incendia de-a dreptul satul «adversarilor», dacă adversarii se protejează de «scântei» și pompează oxigen în «focurile» de la tine de acasă, riscul de incendii majore în propriul sat crește semnificativ.

5. Unele concluzii. Conectorii și politicile publice de coeziune

  1. Obiectiv, diferențele dintre oameni (inclusiv de priorități) au crescut și tind să crească, nu să scadă. Pe lângă explicațiile din prima parte a articolului, este foarte ușor de înțeles acest aspect dacă realizăm că, în România, de exemplu, mai sunt oameni care trăiesc aproape de Evul Mediu, precum și alții care sunt risipiți pe nivelul fiecăreia dintre cele 4 revoluții industriale (ca să ne limităm doar la dimensiunea tehnică, mai ușor de comparat). Nu e vorba, évident, de vreo diferență de valoare umană sau morală, dar de potențial mediu tehnic, cu siguranță.

Aceasta nu înseamnă că nu există și numeroase diferențe incorecte, dar foarte multe diferențe au o bază, de fapt, obiectivă din motivele principale descrise mai sus.Pe fondul înclinației spre comparație cu alții și spre neliniște față de necunoscut, psihologic mulți oameni tind, însă, spre direcția opusă, «egalitaristă». Tedința este puternică în prezent pentru că:

Deși a fi mai în urmă nu mai are deloc semnificația practică de acum mii de ani, subconștientul vede miza destul de similar și simte difuz creșterea diferențelor.

Nivelul de stimă de sine și de nevoie de a fi respectat de alții de pe piramida lui Maslow, pe care ne afllăm mai toți, potențează aceste aspecte, având dimensiune egalitaristă.

Scăderea toleranței la disconfort emoțional merge în aceeași direcție.

Componentele de diferențe speculative (pentru că există, desigur, și destule astfel de diferențe) sunt mai ușor de observat, extrapolat și manipulat.

2. Mentalul, înțelegerea tendințelor umane de gândire și modul de funcționare a lumii sunt neglijate aproape cu totul în ciclurile școlare preuniversitare (și nu doar la noi).

3. Aspirațiile multor oameni spre egalitarism individual de rezultat sunt, astfel, de înțeles, dar sunt în disonanță fundamentală cu realitatea dilatării din ultima sută de ani a tuturor planurilor pe care se pot desfășura și pe care poți compara oamenii.

Cu atât mai mult este nesustenabilă (precum și profund discriminatorie) ideea de a împinge tentația egalitaristă și mai departe, în direcția afirmării superiorității morale a unor grupuri față de alte grupuri sau culpabilizării unor segmente de populație sau de generații. Faptul că există numeroase diferențe obiective nu înseamnă, însă, că o cale mai de mjloc nu este dezirabilă pentru seninătatea ansamblului unei societăți. Aceasta nu ar trebui, însă, să implice deloc destrămarea societății fără niciun plan coerent în loc, alterări ale conceptelor de morală și corectitudine din societate sau inversări valorice precum lăudarea unor persoane care nu contribuie la societate, hărțuirea celor care contribuie sau eliminarea criteriilor obiective de evaluare individuală a situațiilor și persoanelor.

4. În contextul de mai sus, multe politizări și manipulări din războaiele culturale distorsionează lucrurile și stimulează și amplifică mai ales părțile artificiale și emoționale, de divizare.

5. Din punct de vedere socio-politic, pe fondul lipsei de politici publice de contracarare a vectorilor de fragmentare emoțională, evoluții destul de naturale ale unor instituții cheie au facilitat dezvoltarea pe tăcute a problemelor,

Pe ansamblu, toate cele de mai sus au redus semnificativ în ultimele decenii riscul de conflict major, inter-statal, dar au multiplicat riscul conflictelor de magnitudine mai mică, intra-statale, și mai ales frecvența.

În pasul doi, acestea riscă să potențeze din nou și primul risc, cel de conflict inter-statal, emoționalul fiind, prin natură, un vector major de conflict.

În cazul în care nu toate țările procedează cultural la fel (și la fel de repede), riscul de a rămâne în «ofsaid» din punctul de vedere al forței unui stat poate deveni rapid foarte mare.

6. Dincolo de pericolul prăbușirii unui stat, trebuie înțeles bine că, și într-un scenariu de menținere pe linia de plutire, abordările emoționale sau radicalizante, de tribalizare, sunt contrare însăși esenței unui stat de drept.

Un motiv fundamental este acela că astfel de abordări sunt de tipul «totul sau nimic» / «ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră». Nu doar oponenții direcți, dar și persoanele neutre riscă ușor să fie văzute ca sceptice față de adevărul emoțional «évident» respectiv și, deci, ca adversari.

Dacă astfel de emoții ajung în parlamente, sălile de judecată, poliție, parchete, armată, concursuri școlare sau de angajare, evaluări pentru promovare, spitale, etc, dreptatea și corectitudinea ar deveni o chestiune de noroc în viață, persoanele radicalizate fiind pur și simplu prea înclinate să aprecieze subiectiv orice situație sau persoană (pe tabere).

7. Democrațiile sunt favorizate de creșterea în diversitate a lumii mult mai mult decât regimurile autoritare. Dacă nu vor adopta, însă, politici publice adaptate celor de mai sus, riscă să piardă relativ curând în fața celor din urmă, măcar prin «auto-anihilarea» ca modele de societate.

8. Regimuri autoritare minimaliste au șanse rezonabile, dar cele maximaliste nu se vor putea menține decât cu (i) o manipulare crescândă a realității până la nivelul de cvasisimulație sau (ii) un plus de autoritarism și de forță brută sau (iii) un mixt.

9. Politicile publice ale oricărui stat responsabil au, astfel, un interes major în:

a. Contracararea holistică a aspectelor distorsionante, subiective sau radicalizante ce țin  de războaiele culturale sau de manifestări similare.

b. Încurajarea și sprijinirea la fiecare nivel al societății a conectorilor – persoanele care susțin un soclu comun al societății, coerența de ansamblu a acesteia, abordările constructive și dialogul decent cu celelalte grupuri/comunități, totul bazat pe realități obiective, dezbatere, analiză și idei. Desigur, aceasta implică combaterea extremelor, manipulărilor și a subminării schimburilor de idei legitime.

c. Politici publice de aducere graduală a marii mase a populației pe un soclu minimal comun de valori și de înțelegere/funcționare a lumii, inclusiv legat de informații, competențe, coeziune și forță mentală. Noile tehnologii permit aceasta rezonabil de repede pentru numeroase segmente. Este necesară o regândire a unor fundamente școlare. Diferențe tot vor exista, dar nu de ordinul unei întregi revoluții industriale.

d. Cu caracter mai general, politici culturale, educaționale și economice care să țină cont de fiecare din aspectele de mai sus vor fi foarte importante în această decadă.

10. Urmează o perioadă de câțiva ani în care fragmentarea radicalizată va crește în lume în primă fază. Durata exactă și gradul vor depinde de înțelegerea a ceea ce se întâmplă și de înțelepciunea politicilor publice. În cazul României, ar fi foarte bine să se încurajeze abordările rezonabile și constructive, să se contracareze aspectele artificiale sau toxice și să se pună bazele celorlalte politici menționate până se finalizează ciclul de 4 ani acoperit de pachetele de finanțare europeană adoptate în contextul Covid-19.

Note


[i] https://www.politico.com/f/?id=00000175-f4af-d692-a975-fcff0b650000

[ii] În afara celor menționate expres în articol, alte lucrări în care se pot regăsi unele aspecte avute în vedere în analiză includ cărți ale lui Robert M. Sapolsky (Behave, Biologia fiintelor umane in ipostazele lor cele mai bune si cele mai rele), Abraham Maslow (A Theory of Human Motivation), Robert Cialdini (Psihologia Manipulării), Dan Ariely (Irațional în mod previzibil), Tom Nichols (Sfarșitul competenței), Barry Schwartz (The Paradox of Choice: Why More Is Less).

[iii] În „Cele opt păcate ale lumii civilizate.”

[iv] https://www.contributors.ro/homo-cliens-si-homo-iratus/

[v] https://www.contributors.ro/a-treia-fundatie/

[vi] Inclusiv prin prezentarea în filme a infractorilor ca persoane cool și a polițiștilor ca persoane mai puțin inteligente, înclinate spre violență, corupție și deraiere morală, etc.

[vii] Societatea nu mai funcționează normal, se caută un salvator, un guvern puternic – poate evolua și în război civil sau invazie externă.

[viii] Fie de o putere străină, fie de un grup local de stânga – cuvântul provine din sintagma folosită de presa moscovită după înăbușirea revoluției din Cehia din 1968 („situația din Cehoslovacia s-a normalizat”). Mișcările radicale sunt eliminate, pentru că puterea este déjà deținută de un grup de stânga controlat.

Distribuie acest articol

75 COMENTARII

  1. Nu e atat de greu de explicat.
    1. Republicanii au falimentat SUA prin politicile lor de a taia programe sociale si a baga banii in buzunar, adica ce a facut PSD in Romania. Republicanii nu guverneaza, ei vin sa ia banii, exact ca PSD.

    2. Globalizarea le-a luat locurile de munca celor saraci si prosti si acum ei dau vina pe democrati, fiindca democratii sunt mai destepti si mai bine educati si nu si-au pierdut locurile de munca.

    3. Vine automatizarea si va lichida si restul joburilor celor saraci si prosti.

    4. Facebook a umplut America de minciuni de tot felul, multe originare din Rusia, menite sa dezbine si mai mult America.

    Si uite asa am ajuns la revolta prostilor de astazi, cei care cred ca Trump a castigat alegerile, in ciuda tuturor dovezilor.

  2. Eu cred ca problema principala este nu variatia de perceptie, valori, gandire pana la urma, ci faptul ca trebuie sa coexistam cu aceste variatii. Sa zivcem ca eu cred ca trebuie sa trec pe culoarea rosie a semaforului si sunt „liber” sa gandesc asa. Aud prea des „e parerea mea si trebuie sa mi-o respecti”. Ei bine, asta nu e doar o diferenta de opinie, e perceputa de altii ca ceva periculos, inadmisibil, care ii pune in pericol. E doar un caz extrem, simplu care nu divizeaza societatea, insa exista altele mai neclare ce produc tabere.

    Exista o vorba: „libertatea mea incepe unde se termina a ta”. Nici macar aceasta vorba nu se mai aplica dupa parerea mea. Daca am trai fiecare pe cate un deal, adica efectele actiunilor mele avand efecte foarte slabe asupra celuilalt dea, atunci poate ca ar merge ca eu pe dealul meu sa fac ce vreau, tu pe dealul tau sa faci la fel, cat timp distanta fizica face ca efectele actiunilor tale sa nu ma afecteze in vreun fel.

    Trecand peste faptul ca acum actiunile noastre colective au efecte globale mai ales in zona ecologica, chiar si cele marunte: eu fumez, problema mea, chiar daca as respecta regulile si as fuma doar afara, unii pot sa spuna ca prin alegerea mea, copilul lui risca se se apuce de fumat, eu sustinand companiile producatoare de tutun si fiind un exemplu negativ pentru el. Nu mai zic ca „libertatea” de a merge cu propriul automobil poate fi perceputa de unii la faptul ca le poluez orasul, lucru adevarat intr-o animita masura. Deci mai exista libertate cu adevarat cand actiunile, alegerei mele ( individuale sau colective, parte a unui trend ) sunt „la vedere” si ii influenteaza intr-o anumita masura pe altii ?

    Nu mai spun ca propaganda, dar si alte mecanisme cum ar fi group thinking ( indus sau nu de propaganda ) acutizeaza aceasta perceptie ca cei din tabara adversa sunt „raul absolut”. Oamenii au nevoie sa se asocieze cu binele, mai exact cu tabara buna, insa asta vine la pachet cu proiectarea tot raului pe tabara adversa, perceputa ca „raul absolut”, nemaifiind decat un pas pana la violenta sau abuzuri, desi tabara cealalta nu este foarte diferita de fapt. Un caz tipic sunt galeriile de fotbal. Oameni care fac in mare acelasi lucru, isi sustin echipa favorita, nu se dau inapoi de la violente impotriva galeriei adverse. M-as hazarda sa spun ca si in politica lucrurile stau la fel, taberele nu sunt atat de diferite, doar folosesc diverse forme de populsim, insa noi ii percepem ca fundamental diferiti, si nu ne schimbam perceptia nici dupa ce fiecare trece pe la guvernare si nu se intampla nimic spectaculor fata de cei de dinainte.

    Eu cred ca, libertate + convietuire, mai ales in spatii geografice dar si virtuale „inghesuite”, ar trebui sa insemne un mare grad de „common sense”, adica sa fim cu totii de acord ca a trece pe rosu este un lucru rau pentru toti care trebuie combatut. Iar acel common sense trebuie aparat.
    Daca in acest caz lucrurile sunt destul de evidente, pericolul trecerii pe rosu fiind mare si clar, nu la fel stau lucrurile cand e vorba de a merge cu automobilul si nu cu bicicleta, a fuma, a nu purta masca, a te educa sau a face sport. Multi vor spune ca platim un pret mare ca societate pentru ca nu suntem educati ori ca sistemul medical trebuie sa sustina tratamente scumpe de hipertensiune si diabet pentru ca nu am facut sport. De altfel, ultima chestie, cu dezbaterile interminabile legate de masurile de prevenire a epidemiei vs „libertati” ne arata cat de nepregatiti suntem de fapt, chiar la nivelul celor mai avansate societati.

    Fara a sustine in vreun fel autoritarisme, eu cred ca acel „common sense” ar fi ideal sa vina din educatie, nu din reglementare. Peste tot in lume, libertatile individuale sunt ceva recent. Ce trebuie sa intelegem si sa constientizam e ca libertatile vin la pachet cu responsabilitati, cu acel common sense, mai multa grija pentru ceilalti si mai putin egoism si aroganta si sentimentul acela ca „mi se cuvine”. Din pacate lumea nu pare sa mearga in directia cea buna, cel putin deocamdata si este destul de frapant primitivismul abordarii chiar in tarile civilizate.

    Chiar si asa, acel common sense este ceva discutabil, chiar daca e adoptat de majoritate si este in mod evident in beneficiul majoritatii. Un exemplu este sclavagismul. Desi majoritatea populatiei libere l-ar considera ceva bun, ridica probleme morale. Si iarasi se deschide o problema: poate o majoritate sa considere ceva drept common sense, benefic pentru societate in detrimentul unei minoritati? Dupa cum vedem, problema se deschide si cercul se inchide de la sine in fel si chip, implicand multe consideratii etice, morale, economice, ecologice si mai nou sanitare.

    Intrebarile sunt multe. Daca luam in calcul toate efectele libertatilor noastre si incercam sa le reducem in scopul binelui comun, ce mai ramane din ele.
    Apoi daca omul de rand le poate cuprinde pe toate, si daca nu, cine trebuie sa fie in masura sa ii insufle aceste valori, stiind ca cel putin la noi, scoala si societatea nu te educa neaparat in sensul etic, moral, cat mai ales in scop concurential, uneori profesorii sau alte modele ale momentuli ( politicieni, vedete ) nefiind nici macar ei niste modele in acest sens.

    • Nici eu nu am spus ca variatia este o problema, ci ca este o realitate (si inca una cu multe dimensiuni obiective). Am incercat mai mult sa arat ca tensiunea actuala din societate este generata, in mare parte, tocmai de faptul ca tendinte psihologice naturale combinate cu politici publice proaste si manipulari devenite sistematice merg in sens opus variatiei naturale in mod exagerat.
      Chiar daca si realitatea de la un moment dat poate fi si ea modificata armonios pana la un punct, dincolo de acel punct – este ceva cu totul contraproductiv. Convietuirea cu variatiile devine dificila in mod artificial, patimas si nociv pentru ansamblul societatii.
      Pentru ca majoritatea distorsiunilor si efectelor negative sunt artificiale, si contracararea trebuie facuta tot „artificial” prin politici publice adaptate.

    • apreciez cum descrieti problema, dar nu pot fi de acord cu solutia suprareglementarii:
      „Eu cred ca, libertate + convietuire, mai ales in spatii geografice dar si virtuale „inghesuite”, ar trebui sa insemne un mare grad de „common sense”, adica sa fim cu totii de acord ca a trece pe rosu este un lucru rau pentru toti care trebuie combatut. Iar acel common sense trebuie aparat.”
      apreciez ca si orice orice absolutizare e „un lucru rau”: dreptul absolut de a trece pe verde sau pe trecerea de pietoni e adeseori „un lucru rau” tocmai pentru pieton, care nu isi mai asuma responsabilitatea de a se asigura, ignorand realitati obiective: defectiuni tehnice, alunecus, etc;
      si consider ca „la inghesuiala”, dreptul dvs. de a fuma trebuie restrans doar in aceeasi masura in care imi creste mie obligatia de a ma proteja (in spatiul public e si responsabilitatea mea sa ma feresc pe mine si pe copii)

      • Pentru Fanel P: Multumesc pentru comentariu. Nu cred ca m-am referit la supra-reglementare pe vreundeva, ci la politici publice de contracarare a unor fenomene negative (din care unele sunt generate sau amplificate artificial).
        Legislatie exista multa (in Romania, de exemplu, sunt peste 85000 de acte normative) – deci nu suntem intr-o situatie de nereglementare acum.
        Ce pun in discutie e calitatea reglementarii/adaptarea ei la ce se intampla.
        Daca nu va multumesc unele aspecte din functionarea societatatii actuale – a spera ca se rezolva lucrurile de la sine, fara a schimba nimic e doar o speranta. Fragmentarea emotionala fiind un fenoment in curs, masuri de contracarare sunt necesare si pentru a nu evolua in mai rau.

        • @autor
          eu m-am marginit doar la o replica pentru comentariul domnului @Gogu;
          in Ro nu mai am asteptari, decat pentru o eventuala lebada neagra si grasa;
          imi pare destul de natural sa iasa in evidenta mediocritatea cu mai multe sanse de exprimare, dar nu ma astept sa fie depasit stadiul de galerie anarhista pana la coerenta sacrificiului pentru o doctrina radicala autentica, precum cele din veacul trecut; in orice caz, nu mai mult decat asprimea iernilor si indrazneala primaverilor estice;
          dar propria mea marginire nu diminueaza cu nimic aprecierile si multumirile pentru articolul dumneavoasta, ba chiar dimpotriva

  3. Desi articolul e destul de stufos cred ca au fost uitate citeva aspecte:

    – Cind eram in cimpia muncii zi de vara pina-nseara, nu aveam nici energie, nici interes pt politica. Habar nu aveam cine e ministru, primar etc. Acum multa lume are timp la dispozitie sa analizeze, sa cintareasca diferitele opriuni politice si de aici se formeaza diversitatea.

    – al doilea aspect e legat de incredere. Cind nu eram interesat de politica eram convins ca politicienii nemti sunt cei mai buni din lume. Uitindu-ma mai atent, mi-am dat seama ca sunt la fel de incompetenti ca altii, diferenta constind doar in ceva rafinament. Deci mi-am pierdut increderea in ei. Acelasi lucru se intimpla cu oamenii de stiinta. I-am prins de atitea ori cu ocaua mica, ca nu mai am incredere in ei nici cind spun adevarul.

    Greselile catastrofale facute de partidele consacrate, de EUrsula, de institutiile de stiinta cu renume, greseli in majoritate neasumate, au marit gradul de neincredere a populatiei. Si unde nu exista incredere ramine doar dragostea si unde nu e dragoste, nimic nu e.

    • Aveti dreptate ca este mai mult timp liber acum. Nu l-am mentionat ca factor pentru ca el nu stimuleaza in sine fragmentarea. Daca factorii care chiar stimuleaza fragmentarea nu ar exista, timpul suplimentar ar fi folosit mai placut si util. Pentru ca factorii exista, pentru cei „prinsi” de acestia, exista mai mult timp pentru aiureli, dar daca ar fi avut mai putin timp, tot aiureli ar fi facut, doar ca mai putine.

      Cu privire la problema increderii – o vad in buna parte ca un produs al razboaielor culturale – de demoralizare.
      Ar trebui, cred, plecat invers – nimeni nu e perfect si nu ar trebui sa avem asteptari de tip divinitate ci sa apreciem comparativ.
      Faptul ca sunt si multi oameni imperfecti intr-o elita politica nu ar trebui sa duca la concluzia ca aruncam totul la cos sau ca daramam lumea sau ca ar fi solutii super simple de mai bine, ci ca vedem cine ar putea sa o imbunatateasca dintre cei care exista, daca eu insumi chiar am un rol pozitiv pentru societate si daca il pot ameliora, daca cei care pretind ca ar face mult mai bine au propus ceva concret cu adevarat mai bun, daca un model alternativ chiar exista sau doar e ambalat mai bine pentru ca cei care au alta parere nu au unde sa o exprime vizibil, daca unii oameni nocivi nu ar trebui contracarati activ, etc.

      • „Cu privire la problema increderii – o vad IN BUNA PARTE ca un produs al razboaielor culturale – de demoralizare.”

        In statele cu democratie REPREZENTATIVA, pierderea increderii in cele doua echipe esentiale functionarii unui stat(1-politicieni si 2-administratorii statului) se datoreaza:
        – IN BUNA PARTE actiunii&lipsei de actiune ale 1+2, nu doar pe scena razboiului cultural de demoralizare
        – in mai mica masura celor ce au votat pentru 1, respectiv influentelor externe.

        In cazul Romaniei, desi liste cu nume de candidati au existat, momentan:
        – se guverneaza/legifereaza DOAR cu 15-16%(cca 1/2 din prezenta la urne) din votantii inregistrati.
        – cca 15% sunt reprezentati de opozitie SI
        – cca 68% DIN VOTANTII INREGISTRATI NU SUNT REPREZENTATI.

        In concluzie, la noi nu exista „domnia maselor” in democratie reprezentativa.
        De ce?
        – „stan patitul” timp de 30 de ani
        – liste cu una-doua locomotive (vag) cunoscute si restul „‘mnezo cu mila”
        – dezinteres specific varstei si/sau statutului socio-profesional
        ====================

        „Faptul ca sunt si multi oameni imperfecti intr-o elita politica nu ar trebui sa duca la concluzia ca aruncam totul la cos sau ca daramam lumea sau ca ar fi solutii super simple de mai bine, ci ca vedem cine ar putea sa o imbunatateasca dintre cei care exista,…”

        Ramanand in curtea carpato-danubiano-pontica a binomului 1+2 de mai sus:
        a. „multi oameni imperfecti intr-o elita politica”(ati uitat 2ul binomului)
        exemple de elita din 1 si 2?
        ce % din totalul 1, respectiv 2 e elita?
        CUM cantarim si CINE decide cine e si cine nu e elita?

        b. „aruncam totul la cos”? – depinde de raspunsurile de la pct. a

        • Pentru Like: Multumesc pentru comentariu. Participarea slaba la vot tine in buna parte tot de procesul de demoralizare (toti sunt o apa si un pamant, nu se poate schimba nimic, etc). Desigur, pentru o parte este si miza mai scazuta.
          Ea nu schimba rolul calitatii medii a deciziei politice la vot, inclusiv pentru ca nivelul mediu de informatie al celor care participa nu cred ca este prea diferit de cel al acelora care nu o fac.
          O parte importanta din nivelul 2 depinde fundamental de nivelul 1 in Romania – cel putin la nivelul care controleaza calitatea finala si directia politicilor publice – vedeti scandalurile frecvente legate de numiri in administratie si companii de stat.

          • „O parte importanta din nivelul 2 depinde fundamental de nivelul 1 in Romania…”

            Din ce stiu, numiri ale 1 pentru 2 se fac pana la nivel de:
            – (sub)secretar de stat,
            – directori (si directori adjuncti-daca e cazul) CA, directii cu obiect tehnic de activitate, organisme de supraveghere piata/colectare fiscala.

            Dar astia-s fix 0,xxxx% din totalul 2 si marea lor majoritate nu-s specialisti(nu diplome, ci experienta dovedita cu efecte pozitive verificabile) in domeniile respective.
            Astfel raman 99,yyyy% angajati prin concurs.

            1 e ca CEO-ul nou venit care baga 2-3 oameni noi prin top management ca sa-l asigure ca GENERALITATILE(traduse si in cifre prin KPI) enuntate de el ca program/viziune se implinesc in 4 ani de mandat, dar DETALIILE si obstacolele in atingerea tintelor din KPI, ADICA MUNCA EFECTIVA sunt in carca celor 99,yyyy%, NU a celor 0,xxxx%.

            Altfel spus, „O parte importanta din nivelul 2” NU SUNT AIA NUMITI POLITIC.
            ============
            Tot mentionai KPI-ul, asta-i lipseste lui 2 ca sa putem cantari cine e elita si cine nu e.
            KPI-ul lui 1 se poate determina comparand programul electoral cu realizari pana la final de mandat.

    • @neamtu tiganu
      Ok, inteleg ca nu sunteti multumit cu prestatia doamnelor Merkel si Ursula, sunt incompetente, rele, etc. Personal insa, nu voi aplauda niciodata sclipitoarele Marine Le Pen, Beatrice Von Stroch, Sosoaca si alti populistii de la coltul strazii care merg pe timp de criza /incertitudine sa strige in piata ca ei sunt poporul (pentru mine, acest tip de politicieni reprezinta ultima optiune).

      Cat despre tentatiile de manipulare a unuia sau altuia din domeniul cercetarii, opiniile institutelor de cercetare (luate prin consens) raman definitorii (cel putin pentru mine;) https://royalsociety.org/topics-policy/projects/climate-change-evidence-causes/

      • Föorine, asa de putina incredere si in tine catrebuie in permanenta sa dai linkuri? Eu nu le mai deschid deloc.
        Unde am spus ca Sosoaca sau Le Pen, sau AfD ar fi munti de competente? Sau asta e metoda ta de lupta sa-i bagi adversarului in gura chestii pe care nu le-a spus si nici nu le-a gindit? De ce nu vii cu Hitler?
        Cert e ca-ntre Sosoaca, Merkel, Ursula, Le Pen, AFD, sunt mari asemanari cind e vorba de competenta.

        • @neamtu tiganu
          Nu este un secret ca in trecut ati sustinut cu voce tare formatiunea AfD si programele lor (ma rog, daca intre timp v-ati schimbat optiunea, nu pot decat sa va felicit).

          Cat despre linkul dat anterior (f punctual la comentariul matale de altfel) l-ati deschis de cateva ori si in trecut – pe marginea articolelor dlui Cranganu. Asadar, stiti exact continutul (si fara sa-l redeschideti;)

          • Vorbesti aiurea, niciodata, dar chiar niciodata, nu am sustinut AfD si pt simplul fapt ca eu niciodata, dar chiar niciodata nu sustin o anumita formatiune politica, chiar niciuna.
            Dar cam asta e ntvelul tau de intelegere.

            Cu linkurile esti extrem de plictisitor.

            • @neamtu tiganu
              Postarile matale (din ultimii ani) pe acest site, sunt o incercare chiunita de impachetare a obsesiilor promovate de AfD, e.g. generalizarile la adresa azilantilor; insinuari de genul ca activitatea umana si emisiile de „codoi“ nu ar avea vreun impact asupra evolutiei temperaturii medii globale din ultimile 4.5 decenii (sarmana Greta nu stie ca cei 97% din cercetatori in domeniu, in frunte cu NASA, The Royal Society, The Geological Society of America, etc, sunt mituiti de elitele globalisto-neomarxiste si mint cu nerusinare, etc); aversia generala fata de birocratia cvasi nonreprensentativa-bruxelleza (de parca directivele si deciziile importante s-ar lua la nivelul Comisiei Europeana si nu in cadrul Consiliul European); noul val de aversie vizavi de corectitudinea politica (de parca Verfassungsschutz, cenzura xenofobiei si a violentei nu ar fi existat inainte de emigrearea matale in Germania); masurile impotriva pandemiei sunt si ele o aiureala (tanti Brigitte cu izoleta;). Pornind de la idea ca institutele de cercetarea nu mai sunt credibile (din moment i-ai mai prins matale si in trecut cu minciuna;) nu mai ramane mult spatiu pana la teoriile si argumentele Q’anonistilor de genul ca pandemia COVID ar fi si ea un hoax, o inscenare a elitelor globaliste in complicitate cu autoritati si institute de cercetare (din jurul lumii) WHO, RKI, Institut Pasteur, samd.

  4. Domnule Bondoc, respect pentru că ați exprimat atât de bine, concis și structurat, aceste probleme. Ele există, le simțim cu toții, parte din ele sunt discutate în bule sau mici articole, dar dumneavoastră ați unit totul magistral. Chapeau!

    Daca acum câțiva ani rezilienta era cheia succesului pe termen lung, cred că în viitor, cheia succesului va deveni awareness-ul. Invățarea continua, înțelegerea continua, ieșirea din zona de confort.

    Odată cu dezvoltarea tehnicii și globalizarea au apărut foarte multe resurse de cunoaștere. Detaliate la nivel de beginner. Chiar și articolul dumneavoastră, e o resursă de cunoaștere și awareness. La care accesul este liber și ușor. Depinde de fiecare daca accesează sau nu cunoașterea.

    Cred că ceea ce ar trebui să încurajeze statele, prin politicile lor, este accesul la cunoaștere. Resurse exista pentru fiecare palier. Desigur, expunerea la tehnologie prin scoaterea din zona de confort.
    Că un must, schimbarea paradigmei din educație, transformarea rolului de profesor in incurajator al cunoașterii, dezbaterilor, confruntărilor, integrărilor, toleranței, acceptării, nu doar propagator de informații redundante. Statele care mizează pe cunoaștere și awareness sunt cele câștigătoare (Singapore, Israel, Coreea de Sud).

    • Multumesc. Paradoxul este tocmai cel pe care-l mentionati – in prezent exista posibilitatea de a invata foarte multe si mult mai repede decat in trecut, inclusiv cu privire la diversitate si convietuirea cu aceasta. In practica este insa mult mai dificil din motive precum cele mentionate in articol – pe fondul lipsei formarii in scoala cu privire la sursele de informatie si necesitatea abordarii lor selective si critice, precum si a afluxului enorm zilnic de informatie inutila sau manipulativa.

  5. O societate fragmentata din toate punctele de vedere (politic, social si cultural) mai poate insemna ceva ca ‘populatie fara conectori’?

    • Pentru Adrian – Multumesc pentru comentariu. O societate fragmentata nu inseamna ca nu sunt multe persoane care vor sa fie conectori sau actioneaza deja ca atare. Sunt. De aceea nici nu a colapsat societatea in unele tari. Etapa de demoralizare a razboaielor culturale tocmai asta incearca sa faca – nu numai sa induca ideea ca societatea e dezamagitoare in multe privinte, dar SI ca nu se poate face mare lucru. Cel putin ultima parte e falsa. Cateva politici publice inteligente pot contracara masiv partea toxica pentru ca emotionalul toxic nu este o aspiratie naturala a oamenilor si marea majoritate inteleg – chiar daca difuz – ca nu poate duce o tara sau un grup prea departe. O parte din acest emotional este si mimata in prezent pentru foloase pe termen scurt.

  6. Felicitari pentru aceasta sinteza comparativa ale realitatilor din mediul politic, social si economic. Dar am observat ca aceasta segregare de idei si atitudini apar in tarile cu grad inalt de saracie sau unde exista mari diferente de statut material, educational intre clasele sociale. Apoi nici democratia nu mai este cea fost altadata. Partidele vin cu niste planuri, aduna voturi, ajung la putere. Dar apoi isi urmeaza propriile interese. De aici se naste
    neincrederea, radicalizarea si fundamentalismul in exces. Iar omogenizarea sociala este un mit care greu poate fi atins. Iar digitalizarea si inteligenta artificiala vor creste mai mult diferentele pentru ca in plan fizic si mental nu suntem egali de la mama natura.

    • Corect, am fost in India si am observat cu ochii mei: unii sunt saraci, dar traiesc asa, iar cei bogati ajung sa plateasca sume enorme pentru un standard de viata ce intr-o tara civilizata se obtine mult mai usor, accesibil chiar unui om de rand. De aici probabil tentatia celor bogati de a-i exploata pe cei saraci, pentru a-si mentine standardul lor.
      Ca si la noi, bogatia trebuie etalata nu doar din grandomanie, dar si pentru intimidarea si controlul celor saraci.

    • Pentru Agora: Multumesc pentru comentariu. Tensiunea respectiva e o tendinta naturala peste tot pana la un punct din cauza diferentei/contradictiei dintre dilatarea in crestere a planurilor de comparatie si aspiratia inversa spre egalitarism (de a nu ramanein urma/spre margine).
      Doar ca in regimurile autoritare este reprimata incipient si in mod netransparent (inclusiv in multe parti care ar fi bune pentru societate si ar creste bogatia si ideile acesteia). De aceea, nici nu exista libertate a presei sau de exprimare in general acolo pentru ca efectele ar fi mult mai grave tocmai pentru ca regimurile autoritare fac frecvent mai multe erori si dau satisfactie unei diversitati mai reduse din societate.
      Cu alte cuvinte, faptul ca se observa probleme mai mult in alte tari are legatura si cu aspectele pe care le mentionati, dar in procent redus – grosul tine de vizibilitatea si alimentarea artificiala in spatiul public larg. Daca ar fi altfel, nu ar trebuie sa fie vreo cenzura in regimurile autoritare.
      Ceea ce este mai vizibil si mai nociv in lume tine de toti ceilalti vectori, unul major fiind razboaiele culturale (adica manipulare si amplificare artificiala). Desigur, sunt si probleme obiective sau greseli specifice unei tari – si in alte articole am incercat sa detaliez unele dintre cele de la noi – de exemplu fractura din 1989 sau „strategia” economica decisa de Iliescu in iunie 1992.
      Razboaiele culturale externe tocmai asta incearca sa faca – demoralizare pana la punctul in care aspiram dupa un salvator care „sa faca ordine”. Ca orice manipulare, are elemente de adevar – sunt si multe lucruri in neregula si in democratii si trebuie clar mai multa ordine decat acum. Intrebarea este cine va face mai multa ordine in societate si cu ce legitimitate intelectuala si etica?
      Majoritatea democratiilor afectate de fragmetare a societatii in prezent pot ajunge relativ rapid la abordari decente si bune – dar doar daca adopta politicile publice adaptate factorilor respectivi.

      • Dar daca demoralizarea este un factor al migratiei, ordinea nu se obtine in mod natural prin separarea populatiei care accepta sau se adapteaza de cei care se „refugiaza” pe alte teritorii?

        Cei care aleg calea revoltei sunt rapid lipsiti de eficienta actelor lor in democratie (vezi absenteismul la vot: „toti sunt la fel”). Tocmai pentru ca in democratie singura forma de transmitere a valorilor acceptate de societate pe termen lung este votul, ale carui efecte au loc doar pe termen scurt.

        Aceste observatii par sa puna sub semnul intrebarii democratia ca modalitate de „a face ordine”, de a pune in acord conducerea societatii (politicul) cu procesele ce au loc in societate (socialul).

        ===

        Acest rationament este insa diabolic, pentru ca el conduce la concluzia ca un regim autoritar are un potential mult mai mare de a sustinere a aspiratiilor individului decat unul democratic. Si chiar de a proteja pe cei care aleg sa ramana pentru a schimba.

        Nu stiu in ce masura se mai poate face apel la nivelul de libertate al presei in acest veac. Desigur, controlul Internetului este un instrument echivalent cenzurii presei (China, Coreea de Nord). Dar este mult mai usor astazi sa scapi de acest control decat era in urma cu 50 de ani sa asculti Europa Libera.

        Rezulta ca un regim autoritar ar putea mentine libertatea presei, chiar daca aceasta ar semnala erorile regimului, din simplul motiv ca ar castiga mai multa sustinere populara in acest mod, decat prin controlul informatiilor (oricum ineficient).

        • Pentru Dedalus si mai ales ca explicatie pentru alti cititori:
          Mai jos (la un alt comentariu al sau) i-am propus lui Dedalus sa-si schimbe pseudonimul sau, o vreme tactica, pe fondul parerii mele ca majoritatea comentariilor sale pe contributors.ro vazute de mine cu diverse ocazii par exemple standard de razboi cultural. Dedalus a revenit, eu facand (acolo) cateva precizari suplimentare, inclusiv anuntand ca voi explica pentru alti cititori un exemplu concret.
          Sa vedem asadar mai in detaliu comentariul lui Dedalus de mai sus (primul din cele 3 de pana acum la acest articol):
          1. Chiar primul paragraf incepe cu o distorsionare evidenta a ceea ce spune articolul.
          „Dar daca demoralizarea este un factor al migratiei, ordinea nu se obtine in mod natural prin separarea populatiei care accepta sau se adapteaza de cei care se „refugiaza” in alte teritorii? ”
          Cu privire la prima parte a acestei propozitii, eu am spus ca demoralizarea e un obiectiv absolut major al acelor razboaie culturale care sunt manevrate din exteriorul unei tari. Migratia nu e legata deloc in articol de demoralizare, ci de evolutia inerenta a lumii in contextul libertatii de miscare.

          Partea a doua a propozitiei adanceste confuzia, pentru ca aceia care se refugiaza in alte teritorii sunt cei care genereaza noi comunitati acolo, ca doar nu se refugiaza populatia majoritara.
          Adica, se distorsioneaza radical fondul si se impinge discutia cu totul catre non-subiecte si acelea fals prezentate. Modul de prezentare sugereaza, in treacat, ca as avea o problema cu migratia in sine, nu ca articolul se referea la ea ca un aspect absolut natural, doar ca susceptibil sa aiba implicatii de multiplicare a comunitatilor dintr-o tara, etc.

          2. A doua propozitie a lui Dedalus spune ca „Cei care aleg calea revoltei, sunt rapid lipsiti de eficienta actelor lor intr-o democratie (vezi absenteismul la vot: ” toti sunt la fel”). Tocmai pentru ca singura modalitate de transmitere a valorilor acceptate intr-o democratie pe termen lung e votul care are efecte pe termen scurt.”

          De observat ca „revolta” nu apare niciunde in articol si absenteismul e o manifestare de demoralizare, nu de revolta. Daca Dedalus s-ar referi la exponentii emotionali ai fragmentarii sociale – aceia chiar sunt eficienti prin ” revolta” lor doar ca pagubos pentru societate.
          In orice caz, afirmatia ca valorile s-ar transmite doar prin vot e o aberatie pe fond si, din nou, o distragere de la subiectul dezbatut in articol.
          Ce spune articolul este ca valorile se transmit prin multe moduri si ca, in prezent, politicile publice trateaza marginal subiectul, ceea ce faciliteaza tocmai dezvoltarea si propagarea valorilor nocive pentru societate, in locul celor bune. Dar Dedalus stie ca scopul razboaielor culturale este tocmai negarea sau distorsionarea oricarei probleme reale si directionarea catre alte subiecte.
          Adica sa nu ne batem capul cu alte modalitati de transmitere a valorilor, ca doar votul o face cu adevarat pe termen lung.

          3. Al treilea paragraf al lui Dedalus incepe cu „Aceste observatii par sa puna sub semnul intrebarii democratia ca modalitate de „a face ordine”….”
          De remarcat ca „aceste observatii” sunt, de fapt, observatiile lui Dedalus pentru ca ce a spus el mai sus nu e din articolul meu. Dar, din nou, modul de prezentare e ca si cum eu le-as fi facut si, deci, tot eu m-as indoi de capacitatea democratiei de a face ordine. Sau si daca Dedalus e cel care se indoieste, o face pe baza unor „observatii”, adica ceva fapte, nu pareri.
          Orice cititor de buna credinta poate vedea cu usurinta in concluziile articolului ca democratia e considerata superioara si capabila sa rezolve problemele prin ajustarea politicilor publice.

          4. Al patrulea paragraf al lui Dedalus: „Acest rationament este insa unul diabolic pentru ca el conduce la concluzia ca un regim autoritar are o capacitate mult mai mare de a sustine aspiratiile individului decat unul democratic …”
          De remarcat 2 aspecte. Rationamentul „diabolic” e, de fapt, al lui Dedalus, ca toate aspectele anterioare din comentariul sau sunt ale lui pe fond, nu au nicio legatura cu articolul meu care are o concluzie exact inversa. Dedalus se delimiteaza prudent in partea a doua – adica el nu prea ar fi de acord, dar cumva sentimental pentru ca logica (aparent a mea, dar nu e a mea) acolo ne-ar duce. Cine nu vrea sa fie logic dintre noi?

          5. Paragraful 5 al lui Dedalus: parafrazez – in prima parte se spune ca nu se mai poate face apel la libertatea presei in acest veac – in a doua se mentioneaza, ilogic fata de prima parte, ca internetul nu poate fi cenzurat.
          Desi, evident, este cenzurat in unele tari.

          6. Al 6-lea si ultimul paragraf: „Rezulta ca un regim autoritar ar putea mentine libertatea presei chiar daca ar semnala erorile regimului, din simplul motiv ca ar castiga mai multa sustinere populara un acest mod decat prin controlul informatiilor (oricum ineficient”).
          La orice citire atenta, acest aspect nu „rezulta” deloc din cele de mai sus (si cu siguranta nu din articolul meu). Daca „rezulta” din parerea lui Dedalus (contrazisa de ce se intampla acum in regimurile autoritare) ca mass-media nu poate fi cenzurata si „rezultatul” e, evident, tot doar o parere.
          De observat mesajul pe fond – de fapt, regimul autoritar ar fi mai bun si ar si mentine libertatea presei. Daca Dedalus se refera la mentinerea la nivelul actual – probabil…

      • Muktumesc mult pentru detalii. Sunteti printre putinii de pe acest blog care aveti un dialog obiectiv si constructiv cu cititorii. Avem de invatat unii de la altii si este un lucru minunat pentru societate. Pacat ca nu fac acest lucru cat mai multi care isi cunosc f.bine domeniul de activitate

  7. Felicitari pentru exhaustivitatea teoretica si aducerea in prim-plan a programului descris de Bezmenov.
    Sper ca expunerea articolului sa nu se limiteze la aceasta platforma, desi slabe sanse de impact la cei ce nu vor sau nu pot sa citeasca(si sa inteleaga) altceva decat „3 minutes reading”.
    Daca vreti cu adevarat sa deschideti ochi, comprimati informatia fara a pierde esenta si fara a uita sa avertizati cititorul de la inceput ca e vorba de o https://en.wikipedia.org/wiki/Wicked_problem

    Ca minus al articolului, saracia exemplificarii. Exemplele atasate teoriei in forma comprimata ar face intelegerea usoara pentru „3 minutes readers”.

    ===================
    «tu ești bun așa cum ești și ar trebui să te manifești în cea mai dezinhibată și emoțională variantă a ta (oricât ar fi de stupidă). Nimeni nu e în măsură să-ți dea lecții sau să se pună în calea vreunei pofte pentru ca și tu meriți totul și nimeni nu e perfect».
    Recomand documentarul BBC „The Century of the Self”, in care SI mesajul citatului asta este dezbatut si prezentat pe larg(date, nume, evenimente) pentru SUA.
    Mesajul citatului reprezinta doar un alt soi de inginerie sociala(trecerea de la masele sunt violente/primitive si idioate, deci trebuie distrase cu „shiny stuff”, la individul e rege), dupa esecul celei gandite, aplicate si sustinute de Edward Bernays-Anna Freud si industriasii americani in perioada 1920-1950.

    • Pentru Like. Multumesc pentru comentariu. Lungimea este o problema inca in analiza:). Multe din aspectele mentionate in articol ar fi necesitat in sine un articol, dar exista riscul sa se piarda din mesajul de ansamblu. De aici au rezultat, insa, constrangeri suplimentare cu privire la cat se mai poate comprima informatia in plus. Legat de exemple, in incercarea de a acoperi multe unghiuri a trebuit sa limitez acest aspect, oricum rezultand un articol lung – ar fi fost insa intradevar utile cateva in plus.

  8. momentul bricks and mortar a ajuns la un final. orice magazin de mici dimensiuni era spulberat de mastodontii hidosi intinsi pe mii de metri patrati a caror filosofie era mult si prost dar ieftin (observati acelasi concept la supermarketurile romanesti). sigur acum aceste hidosenii ar vrea sa concureze cu amazon, dar au pierdut startul si nu se mai pot reinventa (deoarece nepotismul si nepriceperea au atins punctul critic, iar too big to fail nu mai functioneaza). asadar, tot capitalismul autentic va regla lumea, asta daca nu se va aluneca ireversibil in dictatura ( vezi china) sau socialism (vezi europa) – ambele suicidare.

  9. Fiind mai pricinos din fire incerc sa vad cat de logic se leaga lucrurile intr-un text sau sa gasesc o „chichita ” pe care sa o pot exploata .
    Marturisesc ca rationalitatea mea a esuat in a gasi o fisura in articolul de mai sus si mi-am pus intrebarea oare textul e perfect sau rationalitatea mea da rateuri ?

    Recitind textul am realizat ca este foarte bine scris,echilibrat,cu logica in cele afirmate iar rationalitatea mea e la locul ei !

    Felicitari ,din partea mea,autorului.

  10. Domnule Bondoc, ca de obicei, textele dvs. abstractizeaza realitatea, cauta modele și explicații raționale pt ce se întâmplă în societate. Ca de obicei, o lectura foarte interesanta si provocatoare care te obliga sa gândești. Multumesc. Astept volumele dvs. tipărite.

  11. Retelele mass media traditionale sunt vinovatul cert pentru aceasta stare de fapt. De cand internetul le ameninta suprematia prin democratizarea accesului la canalele informationale nu fac decat sa se isterizeze si radicalizeze cu cele mai ridicole pretentii de arbitri ai adevarului, in timp ce sunt cei mai mari manipulatori si propagandisti ai minciunii.
    „Imagine if you had spent 30 years of making a good living as a car mechanic and all of a sudden GM invents an engine that anyone can fix at home with a screwdriver. You’d be upset. That’s how CNN feels about the internet. It’s exposing their scam.”
    https://www.youtube.com/watch?v=qkP1SX8u7sQ

    • Pentru AT: Multumesc pentru comentariu. Cred ca am mai dezbatut si la un alt articol unde tot asa sustineati superioritatea internetului si chiar a fake news.
      Din pacate, pe subiectele in discutie in articol, internetul are o contributie negativa clar mai mare decat presa traditionala din doua motive:
      (a) volumul mult mai mare de informatie de slaba calitate aruncata catre „atentia” populatiei si
      (b) anonimatul (care reduce sau chiar elimina cu totul responsabilitatea a ceea ce se spune/face).
      Ambele nu pot decat sa agraveze componentele de distorsiune si de manipulare atat pe „persoana fizica”, cat si legate de razboaiele culturale.
      Aceasta nu inseamna, desigur, ca internetul nu este si o sursa fantastica de informatie utila si de posibilitati de a invata, dar tipologia/ponderea „informatiilor” care atrag cel mai mult atentia este tot cea vizibila la stirile din Romania.
      Oricum, paleta de vectori relevanti este mai larga decat mass-media/social media.

      • Main Stream Media sunt cei mai mari diseminatori de fake news, iar internetul este cam singurul remediu. Diferența majora e ca MSM e mai sofisticata și mai puternica, și în consecință ii cade în plasa mai multa lume și cu mai multe pretenții de intelectualitate.
        Exemple se pot da cu duiumul:
        Russia collusion
        Cele 30000 de minciuni spuse de Trump in timpul mandatului, conform Washington Post, niciuna nefiind de fapt o minciuna
        Scandalul Covington Boys
        Scandalul Jussie Smollet
        Scandalurile AOC
        Snopes a dat verdict „Mostly False” la afirmația ca AOC nu se afla în clădirea capitoliului în cursul evenimentelor din 6 ianuarie, desi afirmația este adevarata. Dacă asta nu este culmea minciunii, ca un site luat ca referință a adevarului de cei care decid cenzura sa minta, nu știu ce sa va mai spun.
        Scandalul „children in cages”
        Scandalul „nazis are good people”, minciuna cu care a resit la rampa insistent Biden cand a castigat nominalizarea democrata.
        Scandalul Hunter Biden – presa ne-a spus ca e o dezinformare rusească
        „nu exista dovezi” și „a afirmat în mod fals” – de câte ori aplica MSM aceste verdicte sunt împotriva republicanilor, si de atâtea ori sunt ele însele false.
        „cele mai sigure alegeri din istoria SUA”
        minciuna despre cauza decesului lui Brian Sicknick, polițistul care a murit în urma evenimentelor la capitoliu
        insurectie, instigare, lovitura de stat – minciuni, minciuni, minciuni
        Proud Boys, extremisti de dreapta, suprematisti albi, etc., când șeful lor este un bărbat de culoare, colaborator al serviciilor secrete
        „Șeful Poliției Capitoliului: Grupurile de ”miliții” vor să „arunce în aer Capitoliul” atunci când Biden se adresează Congresului” – știre Hotnews, preluată din CNN. Evident, seful poliției nu a prezentat nici o dovada.
        „Mediastandard.ro: 87% din știrile de pe Parler conțineau dezinformare, în săptămâna de dinaintea revoltei din Capitoliul SUA” – titlu. În corpul articolului: „87% din știrile publicate pe Parler duceau la site-uri cunoscute pentru dezinformare.” Asta de la un site care pretinde ca combate dezinformarea
        Sunt pregătit sa argumentez fiecare dintre punctele de mai sus. dar ca sa nu plictisesc lumea a trebuit sa fiu scurt și concis.

        • Pentru AT: Au fost si mai sunt manipulari semnificative si in unii vectori mainstream.
          De asemenea, diversitatea mai mare a internetului permite un acces mai mare la informatie si exista un oarecare efect de contracarare reciproca pe partea de manipulari.
          Per total, insa, din motivele mentionate, manipularea emotionala e mai multa si mai eficienta pe internet. Beneficiaza si de efectul de under dog si pe fondul faptului ca efectul anti-sistem al demoralizarii s-a produs deja in parte. Perceptia de under-dog ne impinge pe toti, ca prima tentatie, sa credem mai mult sursa under-dog, desi de foarte multe ori nu este nici asumata, fiind anonima, nici explicitata solid.

          • Aaa, perceptia de underdog. Spuneti-o asta la BLM si antifa, cei care în mintea lor se lupta vesnic cu sistemul.
            Manipulare emotionala: iata inca o stire de pe Hotnews:
            „Fost lider al unui cult mistic care susține că a vorbit cu „fantoma” lui Trump, invitat la conferința conservatorilor americani”. Asta în timp ce democrații și-au votat un președinte membru actual al unui cult care susține ca pâinea se transforma în carne umana, de mai multe ori pe zi, în fiecare dintre milioanele de temple ale acestui cult.

  12. Un text bun, poate un pic prea sofisticat pentru mintea mea de țăran simplu.
    N-am priceput prea bine cum se împacă fragmentarea cu polarizarea. Mie mi se pare ca sunt doua procese care sunt aproape exclusive.
    Lăsând la o parte despicatul firului in patru cred ca polarizarea opiniilor de care vorbește autorul are o explicație multa mai simpla. Cat timp cutia de pizza creste nimeni nu țipă cand cineva ia o felie mai mare (la fel e si cu mămăliga, cand eram copil scandalul cu frații începea numai cand msmmaligs era prea mica).
    Pe zi ce trece unii își iau cate o felie mai mare de pizza, iar cutia de pizza nu prea creste. In ultimii 75 ani cutia de pizza Domino a trecut de la 7 in, la 10 in și apoi la 14 in. Astăzi s-a oprit 14 in, iar numărul celor care vreu o felie decentă creste. Iar unii nici nu fac parte din familie sau satul nostru. Trebuie neaparat sa marim cutia la 16 in.

    • Pentru Cinicul: Multumesc pentru comentariu.
      Diferenta economica conteaza intr-adevar, fiind un vector major de comparatie umana in ziua de azi, dar nu e singurul factor.
      Oricum, chiar si in exemplul dvs, nu aceeasi pizza se imparte in mai multe felii, ci o pizza mult mai mare.
      Adica multi oameni au aceeasi felie, nu una mai mica, doar ca sunt nemultumiti de cat au altii, chiar daca poate ei insisi nu au contribuit nimic suplimentar intre timp.
      Or, unii din cei care au mai multe felii le au clar pe merit – daca nu credeti asta, ar trebui sa impartiti ce aveti cu cei care au mult mai putin decat dvs. pentru ca egalitatea nu tb vazuta doar in sus fata de propriul nivel.
      Faptul ca sunt clar si speculatori si hoti la varf, nu ar tb sa duca la generalizari. Si nici la ignorarea faptului ca sunt si destui oameni care mananca pizza fara sa contribuie deloc la ea, sau contribuind mult mai putin decat primesc.

  13. Am citit de 2 ori articolul de mai sus si am recitit si „Homo Cliens….”.
    In ambele texte sugerati/indicati educatia ca fiind o posibila cheie de rezolvare/ameliorare a situatiei prezentate de d-voastra.
    E clara teza sustinuta in scrierile d-voastra, si cristalizeaza perfect ceva ce simtim si la nivel de individ. Suferim global de o tifna continua, iritare si radicalizare in cele mai multe aspecte ale vietii de zi cu zi, realitate ce isi revarsa efectele in politica, arta, cultura, societate. si economie, amenintind fundamentele materiale si spirituale ale civiizatiei asa cum o stim.
    Chiar credeti ca educatia poate curba unele cauzse si efecte?
    Un exemplu de educatie „deraiata” este limbajul nouvorbei , acel iritant si agresiv impus „political corect”, fiindca se pare ca orice curicula, orice lista, orice procedura universitara/intitutionala coregrafiata dupa preceptele political corect au efecte contrare – in final irita, agreseaza si radicalizeaza pe mult mai multi decit reuseste sa educe cu adevarat.
    Ce vreau sa spun e ca nu pare de-a lungul istoriei sa fi avut mare succes nici un proces educational fortat, impus de sus in jos. Trendurile si mentalitatile si reflexele (multe din ele benefice pt umanitate0 au aparut organic, natural, ca raspuns la o nevoie sau pentru a asigura supravietuirea in vremuri grele.
    Ca sa dau un exemplu – a coopera si a face compromisuri – omul a trait in grupuri /triburi zeci de mii de ani. Fiecare membru trebuia sa isi aduca aportul si sa faca compromisuri – alternativa era de a fi mincat de lupi/lei daca tineai neaparat sa traiesti separat de comunitate. „Educatia” in sensul cooperarii amintite nu era ceva impus dinainte puilor de om, ci era un amalgam de invataturi si traditii transmise intre generatii ca rezultat a comportamentului cooperant simplist descris mai sus.
    Revolutia industriala sec XVIII-XIX insotita de dezvoltarea capitalismului, la fel nu a fost rezultatul unui proces educational ante-aplicat – a creat mentalitati, structuri sociale, institurii economice si politice, a revolutionat lumea , a adus bunastare si a creat cetateanul modern. Toate astea (si multe altele) in urma unui proces organic, declansat natural, fara interventii educationale preplanificate.
    Industriasii britanici care incepeau pe la 1800 sa foloseaza masinarii pt tors si filat in loc de muncitori nu erau rezultatul vreunui proces educational inceput in 1750 , ce sa-si fi propus „implementarea noilor tehnologii in industria manufacturiera de haine” (suna ca un titlul de proiect de finantare europeana a zilelor noastre:))) ) Erau doar niste indivizi cu ceva bani care au mirosit si prins din zbor ca isi pot mari productia/face mai mut profit daca aplica o noua tehnologie……..Au actionat instinctiv , chestie valabila in business chiar si in ziua de azi.
    Ma indoiesc ca „cineva” ar putea concepe si cu atit mai putin implementa/disemina un concept/curicula etc educational aplicabil celor 8 miliarde de nervosi nemultumiti. Chiar daca s-ar incerca cu cele mai bune intentii, suma materiei ar avea pe de o parte o rigiditate si o finalitate si pe de alta parte ar fi imbibata cu principii si concepte tributrare unei ideologii (nici nu conteaza careia). Iar fiind un efort artificial, impus/indus de sus in jos, de masa , cu durata lunga, institutionalizat si codificat, ar avea extrem de mari sanse de a fi un nonsucces cum vedem in cazul educatiei anti-rasiale si political corect.
    O ideologie/set de idei o data codificate si puse in manuale (de hirtie sau electronice) creeaza o ierarhie, un corp didactic, un set de reguli autoreplicante, pe scurt devine un organism inert, incapabil de inovatie si rigid. Un monstru ideologic si institutional ce va naste alti pui vii, ratind cu totul idealul de „curbare si reduce” a nervilor tifnei si nemultumirilor cu potential violent.
    Ca sa inchei, am mari indoieli ca un proces educational (oricit de bine intentionat) ar putea stavili furia si lenea a 8 miliarde de oameni, fiindca „bunul simt” nu prea se lasa integrat intr-o curicula fara a deveni total altceva.
    M-as bucura pt un raspuns …

    • Pentru Alex: Nu cred ca am sustinut in vreun articol ca educatia este un panaceu sau singurul vector. Este, insa, un vector necesar. In toate situatiile in care m-am referit la ea este doar una din cel putin 4 directii de actiune.
      O sa pregatesc un articol dedicat educatiei pentru a detalia cat mai bine aceasta componenta.
      Nu sunt de acord nici cu ideea ca educatia nu se poate face top-down – chiar asa se face acum, cel putin la nivel scolar – sistemul de note si de trecere dintr-o clasa in alta asta inseamna.
      Problema acum este mai mult aceea ca statele au renuntat la educatie top-down pe valori (nu pe cunostinte), pe cand razboaiele culturale s-au extins mult si tocmai asta fac (doar ca nociv de multe ori) si ele sunt top-down majoritar. Adica in principal alti vectori „educa” valoric populatia, nu cei alesi de societate sa o reprezinte.
      Cu caracter mai general, trebuie inteleasa „ispita” etapei de demoralizare. Cineva care nu crede ca se poate schimba ceva, nu va face nimic ca sa schimbe. Pe asta se si bazeaza razboaiele culturale.
      Sunteti evident un om inteligent si orice om inteligent intelege ca nu exista aspect de politica publica sau de stare de fapt care sa nu se poata, de fapt, schimba in mai bine. Daca acceptam ideea ca se poate schimba – chiar daca nu peste noapte – ajungem usor la concluzia ca educatia nu poate fi ocolita din raspuns (chiar daca e doar o parte a raspunsului).

      • Ce vroiam de fapt sa subiniez este ca nu „educatia” ar fi imposibila, e clar ca se face top-down acum. In orice domeniu – de la medicina la instalatii casnice – oamenii sunt si trebuie sa fie pregatiti intr-un sistem formal de educatie, cu tot ceea ce implica – scoli, universitati, manuale, corp profesoral si curicule.
        Pb ce ma framinta e ca daca putem educa top-down in sensul obtinerii de buni IT-isti, buni ingineri constructori si buni soferi profesionisti, ca sa sau doar citeva exemple – nu prea vad cum am putea educa top-down „bunul simt”, acel simt comun si intelegere comuna a lucrurilor si lumii care sa aplaneze misecuvenismul si frustrarea artificiala care genereaza acel fenomen de tifna radicalizanta atit de periculos.
        Am luat ca exemplu tentativa (in curs) de educare a „maselor” de catre corifeii si promotorii progresisti a political correctness ce incearca sa impuna top-down un nou discurs (sau un nou bun simt) care sa fie mai nerasist, mai incluziv, mai putin agresiv, etc etc . E irelevant daca au sau nu bune intentii, cert e ca in mediile academice de peste ocean si in structuri politice si institutii atit in SUA cit si in Europa programa/curicula lor este implementata de multi vectori – ONG-uri, comisii, partide, etc . Efectul sau mai bine zis succesul introducerii /impunerii acestei sume de noi „bune simturi” sunt totusi mult prea modeste fata de scopul initial propus, cu alte cuvinte e o campanie de educare top-down semiesuata. Ba chiar creeaza o miscare de recul agresiva, ce alimenteaza atit razboiul cultural cit si intinderea nedorita a altor nervi nervosi.
        Singurele entitati/structuri care au reusit pina acum sa modeleze si sa impuna maselor viziuni largi acceptate si mentalitati colective majoritare au fost bisericile si institutiile religioase. Se poate inca identifica un mental comun crestin, chiar se poate defalca pe zonele denominatiilor crestine – exista o mentalitate/un bun simt ortodox, unul catolic, unul protestant …etc.
        Doar ca institutiile religioase au avut la dispozitie sute de ani si au ales o cale emotionala/irationala pentru a imprima in societate un anume consens asupra cum arata lumea, cum ne purtam intre noi, ce putem astepta si ce putem oferi. Un lux si o desfasurare de forte si resurse ce nu cred ca civilizatia vestica mai poate produce/cheltui intr-un timp util si necesar pentru a contracara la timp dizolvarea „de nervi si draci” a tesutului social, cu efecte dure in politica si economie.

        • „…nu prea vad cum am putea educa top-down „bunul simt”, acel simt comun si intelegere comuna a lucrurilor si lumii care sa aplaneze misecuvenismul si frustrarea artificiala care genereaza acel fenomen de tifna radicalizanta atit de periculos.”

          Asta e conceptul-insusire de care vorbiti:
          https://en.wikipedia.org/wiki/Phronesis
          „…ancient Greek word for a type of wisdom or intelligence relevant to PRACTICAL ACTION, implying both GOOD JUDGEMENT and EXCELLENCE OF CHARACTER AND HABITS.”

          Si ar trebui dezvoltat in toti indivizii ca prioritate 1, mai ales in cei cu responsabilitati fata de mase mari de persoane:
          – politicieni
          – administratori ai statului
          – proprietari/manageri de afaceri gigant si/sau cu impact semnificativ in mentalul, emotionalul si statusul fizic

          Te nasti cu ea(insusirea sau macar tendinte favorizante de facilitare a ei) sau e strict influenta mediului.?
          Cum si cine ar putea facilita dobandirea ei?
          ===============================

          „Ba chiar creeaza o miscare de recul agresiva, ce alimenteaza atit razboiul cultural cit si intinderea nedorita a altor nervi nervosi.”
          https://questions-statements.parliament.uk/written-statements/detail/2020-12-15/hcws652

        • Pentru Alex, educatia pe valori se face doar partial in scoala. Multe reguli care sa mearga in directia valorilor deja exista, dar sunt f slab implementate sau nu sunt implementate. Ar trebui si o serie de suplimentari de masuri, inclusiv la nivelul modelelor promovate in societate pe banii statului.

  14. Ar fi interesantă o analiză despre efectele densificării urbane și a concentrării populației în marile metropole asupra fragmentării sociale și solitudinii (sentimentului de singurătate) în aglomerație. Omogenitatea, regulile comune, familia extinsă, vecinătatea și tradițiile au o altă semnificație în comunitățile rurale tradiționale decât în orașele construite pe migrația intra și inter-statală. De asemenea, m-ar interesa dacă ați continuat analiza prin identificarea conectorilor activi din societatea românească – indivizi și organizații, a acestor punți de dialog și mediere socială și dacă politicile publice din România, atât cât se fac ele la noi în mod rațional și argumentat, răsplătesc și încurajează efectiv activitatea acestor conectori sociali.

    • Pentru Mircea Mitrutiu: Multumesc pentru comentariu. Cred ca subiectul trebuie abordat pe baza de mecanisme de profunzime – altfel, simptome fiind mii.
      (a) Promovarea si informarea cu privire la valoarea respectiva (b) recunoasterea implicarii, (c) sprijinirea financiara a proiectelor de acest tip si (d) contracararea fragmentarii emotionale ar trebuie sa fie linii transversale in politicile publice destinate acestui subiect.
      Conectorii trebuie vazuti ad-hoc, nu pe vecie – pentru ca, prin natura, tin de aspecte de comportament si de constanta a acestuia, nu de identitate. Motivul este acela ca pot sa fiu conector 1 an si un promotor radical de discriminare urmatorul an.

  15. Un articol pe care il voi reciti cu siguranta.
    ===

    As incerca sa il rezum: cetatenii de astazi sunt:
    – diversi sub toate aspectele,
    – mobili in plan global,
    – traiesc mult,
    – sunt rasfatati.

    Ca rezultat al acestor caracteristici, tensiunile sociale au crescut, dar pana acum mecanismele democratiei au reusit sa previna o criza. Insa nu e clar pana cand.

    ===

    Dupa parerea mea, desi K. Lorentz a fost citat (felicitari pentru curaj!), este mai putin prezenta determinarea biologica a proceselor sociale. Pandemia ne-a dovedit ca specia umana nu este ocrotita de vreo zeitate de pericolul extinctiei. Intr-o nota macabra as adauga: pandemia nu s-a terminat inca.

    O a doua observatie este legata de potentialul crescut de distorsionare a informatiei livrate al societatii de astazi. Adica de minciuna.

    Evident, capacitatea de a minti (ca sa spunem lucrurilor pe nume) a crescut fenomenal. Sigur ca se mintea la greu si in Evul Mediu, dar informatia nu juca atunci un rol structural, ca astazi. Sigur ca se mintea si in politica secolului XX, sau in cercetarea stiintifica din secolul XIX. Dar amploarea, capacitea de a scapa controlului social si forta modificatoare a minciunii au crescut, dupa parerea mea, impreuna cu diversificarea si tehnologizarea.

    • Pentru Dedalus: din ce am vazut pana acum din comentariile la articolele pe care le-am citit pe contributors, neintentionat sau intentionat, foarte multe din interventiile dvs – inclusiv cele doua de mai sus pe care le-am observat pana la acest raspuns – sunt exemple clasice de razboi cultural.
      Ar tb sa mai schimbati pseudonimul sau, o vreme, macar tactica.

    • Totuși sa nu exageram… Pandemia actuala nu pune în nici un fel problema extincție omenirii. Zeitatile ce ne feresc de asa ceva pot dormi liniștite mai departe, suntem tot 8 miliarde cu pandemie cu tot.

  16. Un articol foarte bun.
    In adaos la articol nu in contradictie: cred ca ne-am dus cu democratia prea departe, ceea ce contribuie la dezagregarea societatii.

    Cand au fost inventate parlamentele moderne, acestea au fost inventate ca sa contrabalanseze puterea monarhiilor absolutiste.
    Monarhiile reprezentau un tip de putere care se mosteneste, deci reprezentau statul ca entitate perena care trebuie sa traverseze istoria pe mai multe generatii, pe cand parlamentele reprezinta vointa pe termen scurt a celor care voteaza la un anumit moment.
    Prin echilibrul acestor doua principii statul putea avea stabilitate dar si atentia necesara asupra nevoilor de poporului care traieste la un moment dat in acel stat.

    Intre timp monarhiile au disparut, iar unde au ramas sunt pur si simplu ca muzee vii fara nicio autoritate politica ci cel mult culturala, iar parlamentele, adica oamenii politici, nu pot reprezenta decat interesele de moment ale statului pentru ca ei sunt alesi pe 4-5 ani. Prin urmare tentatia lor este sa adune voturi cu orice pret, inclusiv cu pretul demagogiei, minciunii si atacului la persoana.
    Demagogia promovata ca principiu de stat, in mod evident duce la dezagregarea societatilor.

  17. Am impresia ca simplificati excesiv starea de fapt din trecut, si exagerati diferentierile de astazi. Poate ca noi nu mai percepem diferentele si nuantele socio-enonomice asa cum erau ele percepute atunci, si avem tendinta sa credem ca diferentele sunt mai mari azi ca niciodata. Dar cine poate aprecia cum percepeau cei din trecut diferentele lor?

    Diferenta dintre ciobanii de la munte si cei de la campie, la inceputul sec XX, se poate sa fi fost mai mare decat cea dintre un judecator ilustru si un vanzator la butic de astazi. Pentru ca in zilele noastre diferentele se concretizeaza mai degraba in bani, venituri si posesiuni, dar mai toata lumea gandeste la fel. Dar diferentele din trecut priveau direct modul si filozofia de viata, si deci mergeau mult mai adanc, nu doar pe latura economica. Se poate argumenta ca dimpotriva, lumea moderna se uniformizeaza prin faptul ca toate diferentele de astazi tind sa se rezume la bani, in timp ce lumea din trecut era mult mai diversa si mai segregata, pe baza unor criterii pe care astazi nici nu le mai intelegem, dar care pe atunci iti dictau viata.

    Altceva. Speranta medie de viata o fi fost 41 de ani la inceputul secolului XX, dar sa nu uitam ca 20% din copii mureau sub 1 an, si inca pe atat pana la 5-10 ani. Cred ca daca ii scoatem pe acestia din calculul mediei se vede ca, daca treceai de zece ani si ajungeai sa contezi in societate, aveai sanse bune sa traiesti pana la un 65, adica, nu cu mult diferit fata de azi.

    • Pentru Kinn. E posibil – orice sinteza de acest tip simplifica unele lucruri. Cred, insa, ca marea majoritate a oamenilor resimt excesul de fragmentare din ce in ce mai emotionala ca pondere mare in societate ca pe un fenomen legat de ultimii 20-25 de ani – nu ca pe unul mai ancorat in trecut cum spuneti.
      Probleme au existat, desigur, si in trecutul mai indepartat si mai toti cititorii sunt familiarizati cu framantarile studentesti din anii 60/70 pe fondul decolonizarii si miscarilor pentru drepturi sociale/contra razboiului din Vietnam, etc (ca sa nu mai vorbim de rascoalele taranesti) – dar nivelul de fragmentare, volumul si dinamica de relevanta de masa sunt aspecte, totusi, mult mai recente.

      Cu privire la speranta medie de viata, aveti partial dreptate – doar ca eu m-am referit in articol la combinatia dintre acest aspect si dezvoltarea din ultima suta de ani (am mentionat acest lucru expres), nu doar la varsta luata in izolare si am avut in vedere si diferenta parinti-copii, etc.

      Acum 200 de ani, chiar daca existau desigur oameni care traiau si 70 si 80 de ani – nu se schimba mai nimic tehnic pe durata vietii lor – diferenta de experiente fiind, in mare majoritate, de varsta mai multa. Pentru ca in ultima suta de ani am trecut prin 3 revolutii industriale, relevanta acestor diferente este cu totul alta si la aceea m-am referit in principal.
      Nu cred ca se poate sustine o uniformizare a lumii moderne pentru ca ar fi interes comun pentru bani. Cred ca este evident ca nu e asa. E ca si cum am spune ca lumea este uniforma pentru ca toata lumea mananca mancare. Pe plan cultural, daca multi oameni se supara usor, se poate spune ca sunt uniformi, dar societatea nu este evident uniforma. Or eu m-am referit la societate. Razboaiele culturale incearca desigur sa uniformizeze oameni, dar in directii care duc inerent la o societate neuniforma si la un stat slab.

  18. O analiza care mie imi pare o teorie personala de decriptare a realitatii. Mai mult decat valide multe dintre zicerile de mai sus.
    Am cateva comentarii la acest text. Tocmai pentru ca mai multe idei interesante sunt despicate, cred ca trebuie sa redimensionati texte de dimensiunea unei sinteze de studiu la dimensiunea mai prizabila a unui text de opinie. Sugestia mea ar fi sa luati ideile mari pe rand pentru a putea fi intelese si dezbatute punctual.
    O alta treaba, de perceptie din partea mea, este ca textul nu indrazneste sa ajunga la finalitate in mai multe alocuri – de pilda si cand vorbiti de Romania folositi o exprimare impersonala a verbului de tipul SE in loc sa spuneti CINE.
    On topic cred ca, in fapt, azi ne confruntam cu un joc mult mai complex al celui originar – in care omul cu tot ceea ce deprinde intr-o viata incearca sa faca cum este mai bine pentru el, iar societatea este tot un instrument al eu-ului. Paradoxul care se dezvolta de aici, si pe care azi il vedem in diferite forme de conflict, intre om si creatia lui – societatea este ca omul modern, care are cum spuneati un arsenal mult mai sofisticat de dezvoltare personala, nu este in esenta diferit de omul primitiv care a vazut in societate un instrument de dezvoltare personala a eu-lui, in care poate sa isi proiecteze si sa isi multiplice propriul eu asupra celorlalti. Cei mai putin evoluati daca au succes in ceea ce intreprind devin dictatori, altii mai subtili si mai abili gasesc alte forme de a-si impune viziunea asupra celorlalti.
    Azi vedem o exacerbare a eu-ului, fiecare om tinde sa devina o mica insula sociala (bula de care vorbeati) in care primeste pe cine vrea atat oameni, idei, tendinte, obiceiuri, valori, principii, etc.
    Contrazic insa ideea de care spuneati ca obiectiv avem oameni care se impun ca o suma a meritelor proprii – ati uitat probabil dimensiunea la care au ajuns azi fenomene precum coruptia, impostura, hotia, evaziunea, dublul standard (care nu mai sunt simple exceptii, ci au ajuns sa ocupe o pondere importanta in bazinul societal).
    Pana la urma cred ca paradoxul acesta continua sa se labarteze in fiecare zi – omul pe masura ce devine mai informat, mai educat, mai influent, mai bogat, deci mai puternic incearca mai devreme sau mai tarziu in aceasta cursa a ego-ului sa foloseasca societatea ca pe un multiplicator al propriului eu, putini fiind cei care pot dezvolta formule de succes de colaborare sociala eficienta. Si de aici multe paradoxuri de tip efect se mai nasc – retelele sociale conecteaza la nivel superficial mult mai rapid, dar izoleaza mult mai profund individul prin faptul ca il margineste in ceea ce priveste interactiunea unul la unul cu o alta persoana. Intr-o era consumerista, si oamenii au tendinta sa devina marfuri – retelele sociale dezvoltand acest reflex de a posta pentru like-uri, pentru o validare sociala instantanee, cand de fapt tot mai multi se uita la care like-uri primesc, nu de la cine.

  19. Un efort remarcabil de a umbla tiptil in jurul elefantului din magazinul de portelan. Evident, asa ceva nu se poate fara a ignora unele aspecte cum ar fi ca politicienii de multe ori urmaresc interese meschine si nu binele societatii, sau ca statul cu astfel de elite nu poate fi un stat responsabil. Sa nu mai vorbim ca diferentele rezultate din adaptarea la medii diferite e subiect tabu.

    • Pentru Xan: Printre aspectele pe care am incercat sa le arata in articol este si acela ca exista interactiuni si influente intre numeroase aspecte. Daca politicile culturale sunt proaste la nivel de populatie, ponderea de valori proaste si la nivelul elitelor politice evident ca va creste, dincolo de inclinatia unora dintre ei spre comportament neetic oricum.
      De asemenea, orice generalizare este clar eronata.
      Pe langa problema statistica a generalizarilor, o parere proasta generalizata despre elite – cum pareti sa aveti cu referirea la elefanti, etc – tine de o faza de demoralizare si nu este constructiva pentru ca implica (1) a nu face nimic (pentru ca nu merita, nu ai de unde alege) SAU (2) a merge spre o abordare revolutionara – daramam tot (fara insa a detalia deloc ce s-ar pune in loc concret mai bun). Intotdeauna se poate si mai rau.

  20. Va multumesc pentru faptul ca ma cititi! Mai ales ca va aplecati asupra comentariilor mele la mai multe articole.

    Se pare ca sunt mult mai citit decat Dvs. :-)) Cel putin judecand dupa numarul de comentarii la articolele Dvs. :-)).

    Notez cu amaraciune ca nu mi-ati raspuns.

    Desigur, e mai usor sa pui etichete decat sa porti o conversatie civilizata, bazata pe argumente.

    ===
    Nici nu iau in seama „razboiul cultural” :-)).

    Incercati va rog sa reflectati mai mult asupra intelesului termenilor pe care ii folositi.

    Va sfatuiesc si eu: ar trebui sa scadeti in mod semnificativ numarul de platitudini frumos imbracate in multe cuvinte goale, atfel incat sa reduceti lungimea articolelor. Chiar daca dupa aceea mai ramane putin sau chiar nimic.

    Nu-i nimic daca nu imi publicati postarea. Nu tin sa continui o discutie care nu duce nicaieri.

    • Pentru Dedalus: Dupa cum spuneam, ar trebui sa va schimbati pseudonimul sau, o vreme tactica.
      Cateva precizari, mai mult pentru cititorii mai putini familiarizati cu mesajele dvs ubicue:
      1. Nu va urmaresc in vreun fel, dar va vad mai peste tot cand citesc alte articole – citesc marea majoritate a articolelor ce apar pe contributors.ro pentru ca invat lucruri;
      2. Am observat comentariile dvs pentru ca citesc si o buna parte din comentariile la articolele respective. O fac pentru ca (a) dintr-o parte descopar si alte perspective sau invat diverse sau (b) reperez comentatori ca dvs implicati in razboiul cultural, ceea ce ma ajuta sa inteleg mai bine modul de lucru, etc.
      Cam in toate tarile, platformele mai bune de dezbateri sunt vizitate si de unii comentatori ca dvs, meniti sa le deturneze pe cat posibil de la subiectele de fond, dezbaterea cu argumente reale, solutii, etc. Nu vad asta ca pe ceva socant, ci ca un fapt destul de cunoscut – dar care ar trebui contracarat de orice stat responsabil.
      3. Comentariile dvs la alte articole nu le mai citesc deja decat cu totul sporadic, mai mult ca sa vad daca ati mai ajustat metoda de lucru.
      4. Pentru un exemplu al abordarii dvs – am inserat explicatii in raspuns la primul comentariu la acest articol (am facut-o tot pentru cititorii mai putin familiarizati cu mesajele dvs pt ca dvs va stiti f bine „metoda”). In acest ultim mesaj, doar strigati „ofensa”, va victimizati, reevaluati in jos desigur ce am scris si va lamentati – tot ca parte a victimizarii – ca nu vi s-a raspuns pe fond („fond” pe care il explic la primul comentariu al dvs de mai sus).

  21. Pasaportul de vaccinare digital sustinut la nivel european va fi urmatoarea provocare majora care va provoca o polarizare substantiala in toate societatile afectate.

    • Pt Ursul Bruno – Multumesc pentru comentariu. Vor fi intr-adevar discutii pe subiectul respective (sunt deja unele), dar in articol ma refer la aspecte cu grad mare de regularitate si la pozitionari ideologice de termen mai lung, nu la aspecte care pot genera controverse si diverse ozitionari punctual. Din acestea din urma, sunt milioane si marea lor majoritate tin de aspecte de divergenta de pareri si de dezbatere (chiar si vehementa) absolut normale in orice societate, dar nu de o fragmentare a societatii in grupuri cu relevanta culturala de termen lung.

      • Am raspuns la punctul 10 , polarizarea societatilor.
        Ideologie nu mai exista, piata este singura ideologie si controlul total asupra cetatenilor indiferent de oranduire.

  22. Die mi se pare o exagerare in articol, o focusare excesiva pe faptul ca polarizarea e rea, cetatenii nu sunt prea buni si trebuie ca statul sa creeze si controleze acesti conectori.

    Cateva observatii:

    1. Am luptat sa avem diversitate politica, sociala, sa nu fie dictatura sa avem concurenta si economie de piata (liber arbitru) in loc de economie planificata de stat. Continui sa cred ca diversitatea e foarte buna, creaza sisteme mai stabile, si misca lumea inainte

    2. Din cat am calatorit prin lume, as putea afirma ca suntem cam la fel, si chiar daca avem diferente culturale cum spuneti in marea majoritate avem dorinte comune si ne putem intelege destul de bine.

    3. Mi se pare ca statul (politicieni si administratie) creaza polarizare excesiva si nu lucreaza acolo unde trebuie. Vrea sa ne demonstreze mereu ca 2+2 = cat ne spun ei

    Eu cred ca chiar daca avem diferente mari, ele se pot foarte usor nivela, create conditii de lucru pentru oameni si incetat cu propaganda, redus taxele pe munca si birocratia.

    Eu inteleg ca este mai usor sa faci un sportiv profesionist si toti sa se uite la el cu berea in mana si sa tipe pana ragusesc, in loc sa faci in fiecare localitate stadioane unde lumea merge si joaca fotbal intre prieteni, dar mi se pare ca multe state mai mult incearca prima optiune. E un exemplu de conector care functioneaza diferit.

    • Pentru Ion – comentariul dvs reflecta cu totul eronat si distorsionant articolul. Comentariul dvs este cel care generalizeaza grav si spune ca cetatenii nu sunt prea buni, etc nu articolul.
      De asemenea, comentariul dvs distorsioneaza grav fondul mai larg, sugerand ca articolul are o problema cu diversitatea, desi in acesta spun expres si in mai multe locuri ca diversitatea e inerenta unei evolutii naturale a lumii si ca nu e o problema in sine (contrar celor sugerate de dvs care va prezentati ca aparator al diversitatii ca si cum aceasta ar fi „atacata” in articol, ceea ce nu este adevarat).
      Specularea emotionala si tribalizanta a diversitatii sau fortarea acesteia e, insa, o problema si este o chestiune tot in crestere dupa cum arata si sondajul cu care articolul incepe si care contrazice parerile dvs individuale de prin calatoriile pe care inteleg ca le-ati avut.
      Solutia nu e „nivelarea” pe care o propuneti (si cine ar face-o in opinia dvs?), ci contracararea tocmai a acestei abordari de fragmentare emotionala, nociva si antagonizanta. A trai armonios/constructiv impreuna cu altii nu se intampla deloc doar de la sine, dupa cum este evident din ce se intampla in lume.
      Daca nu se intampla doar de la sine, intrebarea este daca doar factori particulari (si eventual ostili) ar trebui lasati sa modeleze valorile respective din societate (pentru ca este evident ca mediul in care cresti si activezi influenteaza individul) sau si societatea insasi ar trebui sa aiba in vedere aceste aspecte prin reprezentantii pe care se invredniceste sa-i aleaga si prin politicile publice aferente.
      Pe rationamentul dvs „invers” ca statul este cel care creaza polarizarea, „solutia” ar fi destructurarea statului ca sa aparam bietii oameni de asa o grozavie si lucrurile s-ar rezolva. Cu astfel de teorii/mesaje, comentariul dvs pare coborat direct din cartea lui Bezmenov.

      • Am recitit inca odata ce am scris, poate nu ma trezisem bine sau poate vorbim alta limba.

        Unde am spus eu despre destructurarea statului? Unde am spus eu ca trebuie nivelat? Unde am zis eu ca trebuie fortata diversitatea? Unde am spus eu ca articolul are o problema cu diversitatea?

        Eu am spus ca oamenii sunt diversi si e bine, si ca putem convietui. Am spus ca statul ar putea face mai mult din cea ce vor toti de fapt si care e functia de baza a statului: infrastructura si ocupatie cu sens, locuri de munca.

  23. Pentru Ion (si alti cititori):
    Am reluat mai jos fiecare din propozitiile comentariului dvs pentru a detalia (mai mult pentru alti cititori) de ce este puternic distorsionant fata de ce spune articolul de fapt.

    Propozitia 1 – “Mie mi se pare o exagerare in articol, o focusare excesiva pe faptul ca polarizarea e rea, cetatenii nu sunt prea buni si trebuie ca statul sa creeze si controleze acesti conectori.”
    NOTA: O propozitie scurta, dar cu mai multe distorsiuni. Articolul se refera la fragmentarea/polarizarea emotionala/antagonizanta, nu la polarizarea in sine. De asemenea, se afirma ca articolul ar spune ca «cetatenii nu sunt prea buni» – nu este adevarat. Se mai soune si ca articolul sustine ca statul trebuie sa „creeze” si „sa controleze conectorii” – orice citire de buna credinta nu gaseste in articol ceva de acest gen. A sprijini conectorii se refera la oameni existenti (nu se vor «crea » unii de stat). Ca s-ar spune vreundeva in articol ca statul ar trebui sa controleze conectorii este pur si simplu un neadevar manipulativ raportat la orice citire cu buna credinta a articolului.

    Propozitia 2 « Cateva observatii:
    2.1 – 1. Am luptat sa avem diversitate politica, sociala, sa nu fie dictatura sa avem concurenta si economie de piata (liber arbitru) in loc de economie planificata de stat. Continui sa cred ca diversitatea e foarte buna, creaza sisteme mai stabile, si misca lumea inainte”
    NOTA: In principal, va pozitionati ca si cum eu as fi spus ca diversitatea e rea si o combat – [ ceea ce nu e adevarat] – iar dvs ati luptat pentru ea si continuati [in pofida a ceea ce am spus eu] sa credeti ca e buna.

    2.2 – „2. Din cat am calatorit prin lume, as putea afirma ca suntem cam la fel, si chiar daca avem diferente culturale cum spuneti in marea majoritate avem dorinte comune si ne putem intelege destul de bine.”
    NOTA: Iarasi va pozitionati ca si cum contraziceti ce spune articolul legat de diversitate avand beneficiul propriei experiente de calatorii. Or, articolul nu are nicio problema cu diversitatea – doar o constata, ci cu specularea emotionala, antagonizanta si toxica a acesteia.

    2.3 „3. Mi se pare ca statul (politicieni si administratie) creaza polarizare excesiva si nu lucreaza acolo unde trebuie. Vrea sa ne demonstreze mereu ca 2+2 = cat ne spun ei”
    NOTA: Aici afirmati ca statul e problema – el genereaza polarizarea aia excesiva (si nu referiti la vreo alta cauza). Doua implicatii logice deriva de aici (a) daca nu ar fi statul asta rau, nu ar mai fi polarizare excesiva – neadevarat si distructiv fara nimic in loc – si (b) statul nu poate rezolva problema (de vreme ce el cauzeaza problema) – solutia trebuie sa vina dinspre exterior (mesaj tipic etapei de demoralizare – neincredere in autoritati – si eronat pe fond, de vreme ce tocmai absenta politicilor publice de curbare a dus la situatia actuala).

    Propozitia 4 : „Eu cred ca chiar daca avem diferente mari, ele se pot foarte usor nivela, create conditii de lucru pentru oameni si incetat cu propaganda, redus taxele pe munca si birocratia.”
    NOTA: Daca diferentele sunt ok, cum ati spus la alta propozitie, de ce ar trebuie nivelate? Daca ar trebui nivelate (diferentele, cum spuneti, si nu curbate iesirile emotionale antagonizante) – cine ar face-o ? (ca ati spus ca statul e cel care polarizeaza excesiv).

    Propozitia 5
    „Eu inteleg ca este mai usor sa faci un sportiv profesionist si toti sa se uite la el cu berea in mana si sa tipe pana ragusesc, in loc sa faci in fiecare localitate stadioane unde lumea merge si joaca fotbal intre prieteni, dar mi se pare ca multe state mai mult incearca prima optiune. E un exemplu de conector care functioneaza diferit.”
    NOTA: Ceva care suna ok pentru a ambala restul mesajului. Se face, desigur, abstractie de faptul ca in multe localitati exista déjà stadioane, doar ca nu joaca fotbal asa multa lume pe ele.

    Mesajele principale ale lui Ion per total – (i) ne concentram pe altceva (diversitatea in sine), nu pe ce se spune in articol (abordari emotionale, antagonizante, agresive si, partial puternic manipulate), (ii) ne pozitionam ca si cum articolul ataca acel altceva si cateva alte lucruri pretioase pentru omenire si da si generalizat in bietii oameni, desi articolul nu o face ; (iii) spunem ca, oricum, statul e problema – el e cel care polarizeaza excesiv, (iv) sugeram nu doar ca solutia (implicit) nu poate veni de acolo (de la stat), dar ca nici nu e asa complicata, (v) venim cu o « solutie » vaga si fara niciun aspect concret, inutilizabila ca atare (trebuie create conditii de lucru pentru oameni, incetat cu propaganda, redus taxele pe munca si birocratia …).
    Iar in mesajul al doilea, ma plang ca am fost gresit inteles si ma victimizez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lucian Bondoc
Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro