joi, martie 28, 2024

Soluţii pentru subfinanţarea din educaţie şi cercetare?

În 4 februarie apărea un articol în care Asociaţia Ad Astra protesta pentru situaţia deplorabilă a cercetării româneşti, rezultată în urma lanţului de măsuri arbitrare (ca să nu zic abuzive) şi lipsite de transparenţă luate de cei responsabili cu păstorirea cercetării (aici). Articolul nu a făcut prea multe valuri, altele fiind subiectele zilei, dar asta nu schimbă faptul că în educaţie şi cercetare lucrurile sunt deosebit de grave, iar una din cele mai importante cauze (chiar principala, vor spune mulţi) este subfinanţarea cronică din acest sector. Toţi au promis, foarte puţini au făcut, iar ce au făcut aceştia din urmă s-a şters parcă cu buretele.

Aşadar, există o problemă: subfinanţarea cronică, rezultatul unor decizii (sau a lipsei lor) de până acum, luate de cei responsabili în această direcţie.

În mod firesc, o soluţie ar arăta cam aşa: cei care se ocupă de buget trebuie convinşi (sau constrânşi – diferenţa dintre aceşti termeni este discutabilă în acest context) să îşi îndeplinească îndatoririle în mod corect şi transparent.

Până acum am observat încercări de a-i constrânge pe aceştia:

1. Proteste online sau în afara online-ului, fără prea mari rezultate sau rezultate iluzorii, mai ales atunci când au fost confiscate de diverse televiziuni sau partide în scopuri politice. Acestea au fost rare şi fără prea mare efect, cei afectaţi (cadre didactice, cercetători etc.) fiind o masă nu doar greu de manevrat, ci chiar irelevantă electoral.

2. O altă categorie de soluţii sunt cele care au efecte negative: descurajarea şi renunţarea la cariere în învăţământ şi cercetare (negativ nu doar la nivel personal, ci şi în ceea ce priveşte banii irosiţi pe anii de educaţie şi formare), plecarea în alte ţări, alte sisteme (poate fi benefică la nivel personal) sau, cel mai grav, acceptarea unor compromisuri cu decidenţii mai sus menţionaţi, în avantaj propriu şi în detrimentul colegilor din comunitatea academică (cele mai triste cazuri).

Acestea sunt cele mai comune tipuri de „soluţii” şi se poate observa că până în acest moment nu au fost prea eficiente. Voi trece acum la două mijloace care ar putea fi mai eficiente, dar nu neapărat din punct de vedere temporal:

1. Dacă unul dintre criteriile principale pentru decidenţi este unul electoral, un mijloc ar consta în lovituri de imagine (nu am găsit o sintagmă mai fericită). Acestea se pot face la două nivele, ambele funcţionând prin luări de poziţii publice, pentru a exercita presiuni asupra celor care decid bugetul. În primul caz am în vedere instituţiile din ţară sau din străinătate (la care se poate ajunge prin scrisori deschise, petiţii). Al doilea caz este cel al persoanelor particulare, anume cercetătorii premiaţi sau distinşi în diverse moduri de instituţii ale statului. În condiţiile actuale ei sunt obiectivaţi, fiind consideraţi a fi buni de PR. Aceştia se pot inspira din recentul exemplu al poetului Dan Sociu, care a refuzat un premiu din partea ICR. Dar aceste luări de poziţii nu sunt la îndemâna oricui, pentru că presupun sacrificii la nivel de imagine, stres, neajunsuri financiare şi alte riscuri pe care le cunoaştem. Şi de multe ori rezultatele nu sunt cele aşteptate.

2. Dar ce faci când aceştia se arată imposibil de convins? Cauţi alternative. Astfel, o a doua soluţie la care mă gândesc ar trebui să se încadreze în linii mari în următoarea descriere: găsirea unor metode de a suplimenta bugetul educaţiei. Ceea ce voi spune acum va fi destul de vag, fiindcă nu sunt specialist în legislaţie, finanţe şi alte lucruri de asemenea natură. Dar le voi scrie în speranţa că se poate deschide un dialog pe această temă, dialog din care putem ieşi cu toţii mai câştigaţi.

Ştim că există posibilitatea ca fiecare persoană fizică să decidă să redirecţioneze 2% din impozitul pe venit către organizaţii non-profit. Mă întreb: există vreo posibilitate ca persoanele, atât fizice, cât şi juridice, să poată decide într-un mod asemănător cu privire la alte procente din impozit? Nu în totalitate, bineînţeles, dar o persoană poate, la fel cum îşi doreşte să se asigure că o parte din impozit ajunge la asociaţii non-profit, să vrea ca o parte să ajungă la educaţie şi cercetare. În această ordine de idei: este posibil să fie pregătită o măsură legislativă care să permită fiecăruia să direcţioneze, să zicem, 5% din impozit pentru a suplimenta bugetul educaţiei şi cercetării? Spun „suplimenta” pentru că trebuie să existe un buget minimal, cel promis, de 6%.

Nu ştiu exact ce paşi implică drumul până la adoptarea unei asemenea măsuri, dar cred că o discuţie pe marginea ei este bine venită. Sunt câteva întrebări la care caut un răspuns: Este o asemenea măsură posibilă într-un asemenea context? Dacă nu, cum poate ea deveni posibilă? Există vreo altă ţară în lume unde să existe ceva asemănător? Precedente?

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Direcționarea propusă de dumneavoastră ar trebui să fie .. ” directă”, adică pentru o anume școală, sau , de ce nu, un anume cadru didactic.

    • Ideea cu directionarea catre un cadru didactic nu cred ca este foarte buna, mai ales fiindca se poate abuza de ea. Cealalta cu scoala da. Exista cazuri in care fosti elevi/studenti ajuta institutiile unde au invatat cu burse etc.

  2. Exista deja o reglementare pentru persoane juridice (facilitate fiscala prevazuta la art. 21 (4) lit. p) din Codul Fiscal) iar de curand s-a introdus si un fel de credit fiscal.
    Listez mai jos articolul din ordonanta nr 102 pe 2013
    ,,Revizuirea regimului fiscal aplicabil cheltuielilor cu sponsorizarea, in sensul reportarii sumelor care raman nededuse in anul fiscal, intrucat depasesc limita minima care se scade din impozitul pe profit, 3 la mie din cifra de afaceri si nu mai mult de 20% din impozitul pe profit, in urmatorii 7 ani consecutivi.”

  3. Am impresia ca articolul vorbeste mai mult de subfinantarea din cercetare. Dar ceea ce nu inteleg este calculul care sta la baza rezultatului enuntat in articol si anume ca cercetarea ar fi subfinantata. Cercetarea e subfinantata in raport cu ce?

    • A. Cred ca si in educatie este vorba tot de subfinantare. O finantare adecvata ar face inutile povestile, mai prezente in unele scoli decat elevii, despre fondul clasei, amenajarea salilor de clasa pe banii parintilor si chiar excesul de materiale care trebuie cumparate pentru elevi s.a.m.d. O finantare mai buna in educatie ar da si studentilor burse mai mari, conditii mai bune in camine (ar fi cazul sa nu mai stea studentii in camera cate 5, de exemplu). O finantare mai buna in educatie ar motiva probabil si profesorii. O finantare mai buna ar permite angajarea mai multor cadre didactice, ar ridica salariile mizere ale asistentilor universitari etc. etc. etc.
      B. Consider ca cercetarea este subfinantata pentru ca sunt blocate acele competitii care se adreseaza cercetatorilor (Idei, tinere echipe, granturi postdoctorale). Acestea sunt inchise de doi ani.
      Pot exista 2 cauze: 1. nu sunt bani sau 2. sunt bani, dar acestia se folosesc in alte directii.
      Al doilea motiv ne poate duce cu gandul la alte 2 „sub”-cauze:
      2.1) e nevoie de bani altundeva sau 2.2) banii sunt risipiti inutil (ca sa nu zic altfel) in alta parte. De aici incolo, depinde cum vedem situatia. Daca problema este 2.1., atunci nu sunt destui bani. Daca e 2.2., atunci, din pacate, nu vor fi destui bani niciodata.

      • Mersi pentru raspuns. S-a facut deja un raport intre finantarea de la stat si productia stiintifica romaneasca pe ultimii ani? Exista o Institutie in RO care cuantifica aspectele astea? Intreb de curiozitate. Ar fi interesant daca am avea mai multe date cantitative despre productia stiintifica romaneasca (articole ISI, brevete depuse, ca numar total si eventual pentru fiecare Univeristate si Institut in parte, etc.)

        • Ad Astra face un astfel de clasament in fiecare an. Poate fi gasit pe site-ul asociatiei.

          In legatura cu cat publica altii si cat de publica in Romania este clar ca stam prost. Dar se mai poate face un clasament. Cat se cheltuie in medie, pe un articol cotat ISI (se pot lua eventual in calcul si factorii de impact)?

          Ar fi interesant cat „costa” 1 punct factor de impact in Romania si pe alte meleaguri.

        • Despre Ad Astra stiam si eu. Si exact cum zice si Paul_, ar fi interesant de vazut raportul finantare/productie. Un asemenea raport este posibil, chiar la nivel individual, avand in vedere ca se cunosc veniturile fiecarui cercetator. Dar impotriva unui asemenea raport s-ar folosi multe argumente: ca dureaza prea mult, costa prea mult sau ca va fi inevitabil facut de o anumita tabara care are interese specifice. Si putem ajunge la o situatie asemanatoare cu clasamentul universistatilor.

  4. Neomitand specificul fiecarui domeniu, luand o estimare globala, cam ce procent din suma globala acordata cercetarii vi se pare ca ar fi normal a se recupera de catre stat din eventualele rezultate, sub diverse forme (drepturi de autor, brevete, licente vandute mediului economic), cercetarilor respective? Stiti cumva aceste procente pentru anii anteriori sau daca macar au fost calculate? Ca pana la urma suntem sau pretindem ca suntem o economie de piata si finantari pentru redescoperirea apei calde parca nu-si prea au rostul si banuiesc ca cercetari care au potential de valorificare pe piata si-ar putea gasi relativ usor finantare privata.
    Nu luati va rog acest comentariu ca o critica adresata cercetarii romanesti, cunosc necesitatea finantarii de catre stat a domeniului si a limitarilor finantarilor private, dar, totusi, in tara asta parca prea multi stau cu mana intinsa la stat. Bugetari, pensionari, etc,, dar chiar si cercetatorii?

    • Ca studentii sa plateasca o parte din taxa de scolarizare nu ar fi o idee rea. Dar cum asa ceva nu prea vad cum s-a putea accepta (atat politic, cat si legal – trebuie modificata Constitutia), cred ca s-ar putea impune prin contractul de studii, ca in momentul in care un absolvent alege sa plece din tara, atunci trebuie sa returneze taxa de scolarizare sau o parte din ea.

      • O masura de acest fel a aparut in Ungaria. Personal nu o cred prea buna. Daca studentii si-ar plati studiile nu vor fi automat mai multi bani la cercetare. In acest moment numarul absolventilor care-si doresc sa isi continue munca/cercetarea in domeniul propriu este mult mai mare decat sunt bani. Daca ii obligi sa ramana in tara, le distrugi si putina speranta pe care o au incercand sa-si gaseasca un rost peste hotare.

        • Nu ii obliga nimeni sa ramana in tara. Un an de studiu in Romania costa cam 1000 Euro/an (depinde de facultate … cred ca la medicina este mai mult). Nu cred ca este o suma mare pentru cineva care ajunge sa munceasca in strainatate, dar pentru bugetul educatiei s-ar putea sa nu fie o suma prea mica.

          Oricum se pierd mult mai multi bani din simplu fapt ca un absolvent bun se hotareste sa plece din tara. Macar se recupereaza o parte din bani.

          • Da, pare simplu. As avea doua precizari cu privire la rezervele mele fata de o asemenea masura:
            1. Eu am beneficiat de educatie finantata de stat. Din aceasta directie mi s-ar putea imputa ca nu e corect sa sustin o asemenea masura.
            2. E greu sa ai in vedere toate consecintele pozitive si negative (pentru ca ma indoiesc ca vor fi doar efecte pozitive) ale unei asemenea masuri. E mult de studiat. Pot sa zic ca avem noroc in faptul ca langa noi avem un caz din care putem trage invataminte. Cred ca, daca se studiaza eficienta acestui sistem in Ungaria (si cred ca sunt si alte cazuri), cu bune, cu rele, altfel se poate discuta despre asta. Dar e nevoie sa treaca ceva timp pana se observa mai bine efectele, recomandabil pentru a nu adopta masuri pripite.

    • 1. Dat fiind ca fiecare domeniu are un specific, nu stiu daca se poate da un procent general care sa fie valabil pentru fiecare caz in parte. „Eficienta” sau „rentabilitatea” cred ca trebuie calculata diferit in fiecare caz.
      2. Nu stiu sa fi fost calculate undeva procentele care au revenit la stat din aceasta „afacere”. Inainte de un calcul ar trebui intai discutate niste criterii dupa care se poate face acesta.
      3. E adevarat ca unele proiecte sunt facute cu scopul evident de a parazita. S-a scris despre aceasta. In 2011, in plina epoca de aur posdru, a aparut acest articol care subliniaza niste deficiente: http://www.criticatac.ro/5452/osinza-rinceda-de-strut/
      4. Nu stiu daca e corect sa catalogam situatia ca fiind mana intinsa la stat. Aici ar fi multe de discutat si o comparatie detaliata poate aduce acuze de partinire din partea ambelor tabere vizate. Asadar, ma voi abtine :)

  5. Cred ca singura solutie viabila ar fi gasirea unei metode de a atrage bani privati in cercetare/dezvoltare. Asta nu va produce poate prea multe articole ISI pe termen mediu, dar poate fi cel putin o baza de pornire.

    • Exista initiative private laudabile. Pot sa apara mai multe.
      Problema e mai sensibila in cazul stiintelor umaniste. Aici pot sa apara situatii in care punctele de vedere ideologice ale finantatorului si finantatului pot intra in conflict. De exemplu, daca te finanteaza un paladin al romanismului si ctitor de biserici sa pui pe hartie o istorie „obiectiva” a romanilor si ai scris o fraza gresita despre unguri, adio finantare.

  6. Mulțumesc pentru semnalarea articolului Ad-Astra, nu îl observasem. Situația este într-adevăr gravă și cred că protestele organizațiilor profesionale ca Ad-Astra ar trebui mai mult mediatizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Iovan Drehe
Iovan Drehe
Licentiat in Filosofie al Universitatii de Vest din Timisoara; Doctor in Filosofie al Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro