Sorin Ilieşiu este un om al acţiunii. Domnia sa visează, iar colegii din Senat i s-au asociat în acest vis, la un Bucureşti dominat de crucea creştină. Memoria victimelor comunismului ar fi onorată, inspirat, de un imens pom luminat feeric de beculeţe. Încrucişare între monumentul de la Rio şi de cel de pe vârful Caraiman, crucea lui Sorin Ilieşiu este opera pe care domnia sa, luptător în apărarea memoriei şi a libertăţii, o va lăsa celor de mâine. Pentru români, ca şi pentru bucureşteni, truda lui Sorin Ilieşiu va însemna consacrarea unui ideal, acela de a aşeza sub semnul sfinţeniei un spaţiu al sacrificiului.
Reveriile arhitecturale ale lui Sorin Ilieşiu sunt departe de a fi inocente. Domnia sa posedă o capacitate remarcabilă de a sluji binele public şi pe cel al USL, în particular. Traseul politic complicat al lui Sorin Ilieşiu merită amintit, spre a da acestui gest de altruism patriotic contextul legitim de încadrare: ales sub sigla USL ca senator PNL, domnia sa devine, prin despărţirea de PNL, membru al liberal-reformatorilor şi mai apoi al PSD.
Sorin Ilieşiu este un Coriolan Drăgănescu contemporan: profetul auto-desemnat al luptei anticomuniste este coleg de partid cu venerabilul Ion Iliescu. Crucea de la Piaţa Universităţii nu este singurul demers prin care Sorin Ilieşiu rămâne fidel agendei politice a USL. Apelurile sale în favoarea constituirii unei noi Comisii pentru condamnarea regimului comunist, spre a exorciza demonii “băsişti” ai Raportului elaborat sub coordonarea lui Vladimir Tismăneanu, sunt parte din aceeaşi ofensivă simbolică.
În România condusă de Victor Ponta şi de Liviu Dragnea, crucea cu beculeţe a lui Sorin Ilieşiu este încununarea kitschului patriotic. Desfigurarea ţesutului urban este justificată prin apelul la memorie. Iar memoria victimelor este doar soclul pe care se aşează ambiţiile de profet ale lui Sorin Ilieşiu şi ale colegilor de parlament. Becurile de pe cruce vor fi apoteoza unei Românii pentru care demnitatea şi curajul capătă alura sintetică a unui culoar de centru comercial. Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Dinu Brătianu sunt, în fine, onoraţi prin ghirlandele de metal ale lui Sorin Ilieşiu. Dreptatea până la capăt a USL îi atinge pe vii, ca şi pe morţi, deopotrivă.
Cândva, Titu Maiorescu evoca sindromul autohton al beţiei de cuvinte. Sorin Ilieşiu rafinează această artă a grandilocvenţei ridicole şi pompoase. Crucea cu sclipici a domniei sale nu are nimic în comun cu acel curaj solitar cu care suferinţa fost înfruntată, în anii de teroare comunistă. Monumentul de la Piaţa Universităţii este doar o emblemă a grandorii demagogice. Opoziţia faţă de ridicarea lui înseamnă hotărârea de a apăra decenţa, modestia, memoria şi echilibrul estetic, fără ezitare şi fără rezerve.
Un articol foarte bun, ca de obicei. Aveti mare dreptate, dar in afara de citiva oameni onesti,echilibrati, cui ii mai pasa de ceva (nu ma refer la circ si ipocrizie) in tara asta? poate sa fie Oprescu & co oricit de penali, Iliescu oricit de parsiv si ticalos ca a lasat tara pe mina securistilor, etc etc etc ca romanul zice tot AFERIM!
Parca nu era de ajuns Teapa lui Ghildus din Piata Palatului, urmeaza Crucea cu Becuri a lui Iliesiu.
Vad ca la Iasi, in urma protestelor loalnicilor urmata de un vot, s-a luat decizia sa se replanteze tei pe bulevardul Stefan cel Mare, care sa-i inlocuiasa pe cei taiati in mod barbar in urma cu 2 ani.
Adica daca se mobilizeaza, bucurestenii ar putea sa-si apere orasul de aceste initiative traznite.
taierea si replantarea se face pe banii decidentului ? ha ha
Off!
De parca n-ar fi fost Bucurestiul si asa DESTUL de uratzit!!
Oricum, daca ar vrea sa le aduca un ADEVARAT omagiu eroilor Revolutiei, mai bine l-ar baga la inchisoare pe Iliescu! :P
Dovada ca lupti impotriva (amintirilor) comunismului ridici matanii si o cruce enorma?!
Esti anticomunist din partidul lui Ion Iliescu?
Vrei un alt Raport Final de condamnare a comunismului?
Esti o mare deziluzie, dom` Iliesiu.
Sau ma insel: asa esti si eu imi faceam iluzii?
Dar gasirea osemintelor lui Iuliu Maniu nu e importanta? Ne crapa obrazul de rusine ca, la 62 de ani de cand a fost ingopat intr-un sac mizerabil, inca zace pe malul cine stie carui rau din Maramures. Dar lipsa unui muzeu al victimelor comunismului? Cladirea Malmaison troneaza pe Calea Plevnei in asteptarea cine stie carui tun imobiliar, in loc sa gazduiasca un asemenea muzeu. Dar dosarul revolutiei? Daca tot vreti sa faceti lumina (dar oare vreti?), aprindeti becul…
„Traseul politic complicat al lui Sorin Ilieşiu merită amintit […]”
„Integritatea” domnului Ilieșiu era deja notorie. În cuvintele dumnealui:
„[…] neoficial, eu mă consider în continuare liberal. […] Votul meu politic va fi asemenea votului dat de Grupul parlamentar al PSD de azi înainte.” (Sorin Ilieșiu, 10 martie 2014)
Propunerea domnului Ilieșiu nu este nicidecum o ”desfigurare a tesutului urban” deoarece in zona se afla deja plantate o multime de alte cruci de diverse calibre care dau respectivului sit un vag aer de cimitir. Fiind asezate acolo in amintirea victimelor din noaptea de 21 / 22 decembrie 1989 acele cruci au creeat un precedent pe care dl Iliesiu il PLAGIAZA adaugand de asemenea – fara sa indice sursa inspiratiei – si luminitele de Craciun instituite de Basescu pe vremea cand ambitiile profesionale ale donsoarei EBA nu vizau Parlamentul European ci doar o simpla firma de becuri.
In ceea ce priveste ideea unei noi Comisii de condamnare a comunismului poate ca merita a fi analizata , dat fiind ca dupa primul Raport comunismul nu arata sa fi murit , Ba chiar pare sa se fi vitaminizat . I s-a parut cuiva ca recenta disparitie a lui Vadim a fost in vreun fel innegurata de existenta Raportului Tismaneanu ? Mie mi s-a parut ca a fost mai degraba Marea Revansa a lui Niculae Ceausescu – funeraliile nationale de care el insusi nu a avut parte.
Un Raport suplimentar care sa condamne comunismul nu are cum sa strice, iar penivila non-existenta a Parlamentului poate ca s-ar mai inviora un pic daca odata la 4 ani ar avea ca sarcina tratata de bobor macar elaborarea cate unui astfel de Raport.
In urma acestei controverse, amplasarea altui monument decat o cruce va deveni suspecta. Deja avem organizatii care au respins ideea pe motive de sensibilitati religioase.
Cita vreme nu are deja 1000 de telefoane/mailuri de la alegatorii lui din colegiul de unde a fost votat care sa ii aduca aminte la Iliesiu asta ca are alta treaba pt care e gras platit in Parlament…ne meritam soarta.
Altfel…noi ii platim..si ei se joaca de-a ctitorii
Finanteaza el crucea? Din pusculita lui personala? Ei as….
ce revoltati sint rominii de deciziili pe care conducatorii lor alesi le iau !
pai dragi tovarasi si pretini; de curind cinci state foste comuniste au semnat infiintarea unui tribunal international care sa judece comunistii ! patria dvs nu a semnat !
poate pe motiv ca statul romin a condamnat comunismul,adica pe Marx si Lenin,ha ha
E necesara si cite o hahalera care sa dea seama semenilor cit de jos pot ajunge, rumine, pardon, ai schimbat romine.
ca ma numiti hahalera, tine de educatia dvs
dar totusi ! ce parere aveti de refuzul conducatorilor patriei de a refuza semnarea actului ?
L-am auzit, la radio, pe domnul Iliesiu vorbind despre imensa cruce. Si, instantaneu, mi-a venit in minte „tarisoara noastra” din „Scrisoarea pierduta”…
O cruce inalta cat un bloc cu zece etaje, parca, realizata din materiale moderne si luminata „a giorno”, non-stop…
Lasand la o parte dimensiunile exagerate (dupa parerea mea), varianta aleasa mi se pare de un prost gust nemarginit. N-ar fi, oare, mai reprezentativ pentru Romania sa punem acolo o cruce maramureseana, din lemn, frumos sculptata? Ambasada SUA la Bucuresti are in curte o poarta maramureseana, din lemn, iar un deputat al Romaniei vrea o cruce de inox in buricul Capitalei?… Ce gandire mareata a stat la baza acestei initiative?… Ce gandire mareata a stat la baza votului „pentru”, din senatul Romaniei?…
Lasand la o parte consideratiile legate de gusturi, ma gandesc (cu speranta) ca pasajul pietonal subteran limiteaza posibilitatile de realizare a unei fundatii care sa sustina aceasta cruce gigantica si ca inginerii vor taia avantul politicienilor…
Aici e vorba de mai mult decât „gusturi“. Proiectul propus (așa cum a fost prezentat la tv) nu e nici catolic, nici ortodox.
Nici nu m-am gandit la asta… nu stiu daca ambiguitatea apartenentei la vreun cult ar fi un defect sau o calitate…
Cum scriam, m-a preocupat aspectul ca nu ar fi reprezentativ pentru Romania. Daca pui ceva in buricul capitalei unei tari, ma gandesc ca acel ceva ar trebui sa fie reprezentativ pentru acea tara, nu reprezentativ pentru vreun cult religios sau altul…
de gustibus et coloribus non disputandum
da ii bine ca va plac crucile; oltenii n au cruci ?
In acea zona sunt deja prea multe cruci – una de 25 metri mai lipsea.
Spatiul din fata Intercontinentalului si a Teatrului National trebuie re -organizat de un arhitect si un designer de spatiu exterior. E o zona foarte senzitiva din cauza evenimentelor din Decembrie 1989 si a mineriadei dar cu diplomatie, bun simt si bun gust, spatiul s-ar putea re- construi.
Dorinta sa fie.
Sorin Iliesiu a fost in tinerete un destul de bun operator de imagine deci in mod normal avea oarece simt estetic; cu intrarea in politica a pierdut treptat bunul simt, talentul, tot. Pesemne alte lucruri mai materiale decat arta au devenit mai importante.
Citeste oare comentariile din presa? Isi da seama ca multi oameni simpli au mai mult bun simt decat dansul?
De ce nu suntem intrebati, noi bucurestenii, despre aceasta hotarare. De ce parlamentul decide ce se construieste in Bucuresti? Sa isi puna aceasta cruce in curtea Casei Poporului, nu la Universitate. E nevoie urgenta ca organizatiile gen Salvati Bucurestiul sa ia atitudine. Nu este normal asa ceva.
Avand in vedere ca:
1. Scopul acestei cruci este cinstirea memoriei victimelor comunismului,
2. România a continuat sa sufere consecintele comunismului si dupa 1989,
3. In acest sens largit, toti romanii din ziua de azi care au trait momentul ’89 pot fi considerati fost victimele comunismului, calitatea si durata vietii lor fiind afectata de catre controlul fostului aparat comunist (ex-Securitate + ex-PCR) asupra tuturor sferelor societatii,
4. Responsabilul major pentru perpetuarea acestui control este numitul Iliescu Ion, fost presedinte al României timp de 2,5 mandate,
subsemnatul ma declar de acord cu ridicarea acestei cruci in Piata Universitatii, cu conditia ca sus-numitul Iliescu Ion sa fie rastignit pe ea, spre cinstirea memoriei victimelor comunismului.
Ii faceti prea multa cinste, acolo este locur Mantuitorului. In schimb sunt de acord cu procedura pe o cruce secundara, rezervata unuia dintre talhari. Mai punem una si pentru Petrica Neulander?
Sorin Iliesu un clovn batrin , grotesc si decrepit asemanator doar cu Tariceanu si care are marele noroc ca ridicolul nu ucide si prostia nu-l poate face sa urle caci ragetele sale s-ar auzi pina la Poli.Mi se pare o blesfamie initiatiuva asta prosteasca si nesaimtita A UNUI PSD-IST (adica a urmasului FSN neobolsevic si cel ce a declansat represiunea din 13-15 iunie ’90) ca si protestele incepute in noiembrie 2011 si platite de Varanul incatusat azi , ca si adunaturile de suporteri stelisti tot in Piata Universitatii dupa diverse meciuri de mina a3-a MENITA TOCMAI PTR A ADUCE IN RIDICOL MINUNATUL SI UNICUL MITING ANTICOMUNIST SI ANTISECURIST DE LA INCEPUTUL LUI ’90 DIN PIATA UNIVERSITATII. .Ca unul care a participat la acest miting de cite ori am putut si ca unul care s-a intilnit si a luat-o per cocoasa pe 14 iunie ’90 tot in zona asta in urletele isterice proletare :NOI MUNCIM NU GINDIM , NU NE VINDEM TARA si groaznicul si azi MOARETE INTELECTUALILOR ! am dreptul sa ma simt jignit de initiativa tolomacului asta senil.
Absurd!
Am inteles ca aceasta cruce are 25 metri si este din inox deci: este grea si trebuie sa reziste la vanturi puternice asa ca: ii trebuie o fundatie pe masura dar fundatia se v-a construi unde este Pasajul Universitatii iar sub pasaj este metroul. probleme a caror rezolvare este dificila si delicata(poate mutam metroul). Sa presupunem ca se v-a construi crucea dar din motive de securitate(un autobuz care sa intre in cruce) ar trebui „aparata” deci vor mai apare niste metereze, care la randul lor vor ingreuna circulatia
deci ce vrem cruce si siguranta circulatie si a metroului sub semnul intrebarii