Profitând de faptul că opinia publică e inflamată din pricina situației din Ucraina, voi chiuli puțin de la tematica mea favorită, computerele, pentru a comenta o afirmație a domnului Rogozin legată de viitorul Stației Spațiale, apărută și în Hotnews într-o zi de marți 13: http://www.hotnews.ro/stiri-international-17247398-dmitri-rogozin-rusia-nu-are-intentia-prelungeasca-exploatarea-statiei-spatiale-internationale-dupa-2020.htm
Desigur că nu prea are sens să luăm în considerare astfel de afirmații, mai ales când se referă la un orizont de timp despre care sperăm că e suficient de îndepărtat încât deciziile concrete să fie luate de altă generație de politicieni; totuși probabil că discuția a relevat unele probleme în explorarea spațiului așa cum a fost ea gândită în momentul construirii stației spațiale.
Realitatea e că în momentul de față nici Statele Unite și nici Rusia nu dispun de capacitatea operațională de a construi o nouă stație spațială. În ceea ce în privește pe ruși, e greu de crezut că vor mai avea prea curând această posibilitate, pentru că alinierea astrelor economice, științifice și politice în acest sens e greu de prevăzut că se va mai întâmpla curând, deci dimpotrivă, ar fi primii interesați ca ISS să funcționeze încă mulți ani, alternativa fiind ca eventual o ipotetică nouă stație să se construiască fără ei.
De cealaltă parte, programele americane vizează mai degrabă trecerea acestor misiuni în mâna societăților private. Mai pe românește, bugetele în domeniu tind să fie reduse. Cercetarea spațiului e costisitoare, iar explorarea spațiului, vorba dramaturgului, după buget.
Stația spațială a fost construită în cea mai mare parte pe “spinarea” navetelor spațiale; însă în acest moment programul s-a încheiat, iar NASA a intrat deja în zona comercială, plătind drumurile astronauților singurului transportator rămas, agenția spațială rusă.
În ceea ce privește zborurile de aprovizionare, se poate spune că planul guvernului american este un succes, deja existând misiuni reușite ale SpaceX și Orbital Sciences; în plus și agenția europeană a efectuat astfel de misiuni.
Călcâiul lui Achile rămâne însă transportul astronauților. Construirea de nave-cargo pare relativ simplă ( raportat bineînțeles la domeniu, a nu se întelege că le putem construi în spatele blocului) însă transportul oamenilor este un lucru delicat și care necesită fonduri imense de cercetare. În plus, este greu de întrezărit modul în care o astfel de investiție s-ar putea recupera ( conform declarațiilor din presă, Rusia va factura cu 71 milioane $/astronaut ( în 2006 prețul era de 22 miioane USD dar ce e drept prețul energiei a crescut). Numărul “turiștilor spațiali” nu e prea mare, iar zborurile spre ISS sunt cateva pe an, deci e greu de spus cum se poate face profit din asta ( mai ales că probabil o dată apărută “concurența” rușii ar putea scădea prețul).
Am citit mai multe declarații venite dinspre SpaceX și nu numai legate de planuri de a valorifica materiale provenind de la asteroizi ; presupun că o astfel de misiune ( complet robotizată) este mai mult sau mai puțin fezabilă, mai complexă pare identificarea corpului ceresc potrivit ( în ceea ce privește compoziția chimică) astfel încât în final misiunea să producă profit. Asta și explică de ce misiunile spațiale private se focalizează mai degrabă spre navele fără pilot, mai ieftine și mai susceptibile de a deveni profitabile. Intre timp, astronautii au trecut de la “confortul” navetelor înapoi la tehnologia anilor ‘50.
Generația mea a crescut în intervalul entuziasmant dintre aselenizare și apariția “Razboiului Stelelor”; navele spațiale conduse de oameni au căpătat o asemenea prezență în viața de zi cu zi încât copiii mei aproape că nu mă cred când le spun că nici un om nu a pășit încă pe Marte. In același timp, misiunea Voyager, despre a cărei lansare citeam cu aviditate în revista “Magazin” acum un car de ani, a părăsit deja Sistemul Solar, și încă transmite.
Se pare că vremea căpitanului Picard mai întârzie un pic. Poate că fără să vrea, domnul Rogozin ne va ajuta să vedem realitatea: încă mai avem nevoie de NASA și oamenii ei câtăva vreme.
E probabil ca viitorul (pe termen scurt si mediu) apartine misiunilor spatiale robotizate, mai acceptabile pentru politicieni si opinia publica pentru ca au doua avantaje majore: sunt mult mai ieftine si nu risca deloc vieti umane !
Cercetarea spatiala indepartata (deep space) va ramane un apanaj al marilor puteri (USA, UE, China, Rusia) ce dispun de tehnologii foarte avansate, motivatii strategice si bugete consistente.
Misiunile cu echipaj uman vor fi rare, cu riscuri asumate fie pe considerente ideologice („astronautul islamic, cel hinduist”, sau orgolii punctuale ale unor natiuni mai mici), fie pe baza unor cerinte de preeminenta strategica (marile puteri care vor intra in competitie pentru „primul care paseste pe Marte”).
Sectorul privat se va orienta inevitabil catre eficientizare si profit rapid (turism spatial, exploatarea unor resurse minerale, energie solara, transport spatial).
Chiar si pentru o tara ceva mai mica precum Romania spatiul poate deveni accesibil in anii ce vin, pentru ca exista potentialul necesar in resurse umane si cercetare, o anume traditie, conectarea la marile structuri organizatorice (NASA si ESA, suntem singurii acceptati acolo, din partea asta de Europa).
Evident, nu se pune problema in urmatorii 10-15 de ani de astronauti romani, ci mai degraba de sateliti (nano si micro, intre 1-10kg si 10-100kg) si rachete cu raza medie capabile sa-i puna pe orbita. Situatia geopolitica din regiune va pune pe agenda Romaniei si o astfel de preocupare, tipica pentru orice stat cu potential real in domeniu si aflat in vecinatatea unei mari puteri ostile. Avem specialisti (formati la NASA si ESA, unii lucreaza de ani de zile acolo), avem parteneriat strategic cu USA in domeniul militar deci vom avea curand si transferuri de tehnologie militara de genul celei anti-racheta de la Deveselu (unde vor fi operatori si ofiteri romani!).
Exista chiar si initiativa privata romaneasca in domeniul spatial (ArcaSpace), trecuta de stadiul unor planuri pe hartie (cooptata oficial in programul ESA pentru Marte), ceea ce e deja rarisim pentru un stat european mic/mediu. Insa nimeni nu trebuie sa subestimeze dificultatile foarte mari, legate de testari exigente si indelungate, de finantari substantiale.
Scepticii (traditional majoritari in opinia romaneasca) ar putea sa-si aminteasca ca i s-ar fi ras in nas oricui acum 15 ani daca ar fi afirmat ca Romania nu doar ca in 2015 va fi deja membru UE/NATO, ci va avea la un moment dat cresterea economica cea mai rapida din UE si va fi ‘aliat strategic” al USA, ca va avea baza de rachete americane, ca va fi un exemplu in Europa in ce priveste politica fata de minoritati sau institutiile anti-coruptie gen DNA !
Un sector spatial romanesc, public/privat, ar insemna o noua ramura de activitate economica, locuri de munca, cercetatori ramasi in tara, securitate sporita.
Cred ca pana in 2030 Romania ar fi in masura sa aiba propriile rachete, propria retea de sateliti civili si militari, propriile sonde de cercetare a unor corpuri din Sistemul Solar.
Romania a lansat deja un nanosatelit in spatiu ( cu o misiune ESA, bineinteles) , din pacate insa nu a reusit sa il si controleze. Sa speram ca data viitoare nu vom mai uita sa ii incarcam bateriile :)
20.05.2014, pe un post tv romanesc:
Ultima inovaţie este roiul de sateliţi. Un dispozitiv conţine în interiorul său peste o sută de alţi sateliţi de doar 50 de grame fiecare, care sunt eliberaţi în spaţiu pe parcursul a 16 zile. Este un proiect doar în fază iniţială, respectivele dispozitive nu au făcut mare lucru, dar marchează evoluţii majore în acest domeniu. Inginerii rămân optimişti pentru că şansele sunt ca foarte curând tehnologia să fie complet viabilă.
Dacă reuşesc, marea problemă a actualilor sateliţi va fi rezolvată o dată pentru totdeauna. Costurile de zeci sau sute de milioane de dolari sunt o mare piedică în utilizarea sateliţilor la scară largă. Însă lansarea unui satelit de mici dimensiuni costa undeva între 200 şi 500 de mii de dolari, iar fiecare dintre cei o suta de sateliţi împroşcaţi în spaţiu ajunge la un preţ de doar 25 de dolari. Pe lângă aspectul financiar, mai există şi considerente tehnice care merită luate în considerare. Datorită marimii reduse nanosateliţii sunt mult mai uşor de controlat în spaţiu şi sunt soluţia perfectă în special pentru monitorizarea zonei orbitale foarte joase.
Şi România îşi aduce aportul la dezvoltarea acestor tehnologii. Doi nanosateliţi vor fi produşi la Institutul de Cercetare Spaţiala de la Măgurele şi vor fi trimişi în spaţiu alături de alte 48 de astfel de dispozitive dezvoltate în întreaga lume. Misiunea lor este cercetarea atmosferei înalte a pământului într-un proiect finanțat de Agenția Spațială Europeană (ESA).
Pe Facebook, LOW gravity experiment for Rexus/Bexus project:
o echipa de studenti romani de la Bucuresti au pregatit un experiment pentru un satelit ce va fi lansat pe 29 mai 2014.
O echipa de studenti din Romania a ajuns la frontierele stiintei din Europa, reusind sa castige un proiect prin care vor testa sudura in spatiu, intr-o racheta trimisa de Agentia Spatiala Europeana de la baza Kiruna, din Suedia, de sub cercul polar, direct in cosmos.
Tinerii au realizat proiectul prin propriile forte si trebuie sa se descurce singuri, cu fiecare detaliu, inclusiv cu finantarea.
Liderul echipei LOW Gravity este Sorina Lupu, studenta la Facultatea de Electronica, din cadrul Politehnicii. La NASA a ajuns pentru prima oara cand avea 15 ani, la un concurs organizat la U.S. Space & Rocket Center, Alabama, de unde s-a intors cu doua premii.
Ultimul concurs NASA-2014, pentru cei tineri:
NASA a anunţat câştigătorii concursului de staţii spaţiale NASA Ames Space Settlement Design Contest 2014. Elevii din România au cucerit 34 premii, în timp ce echipele din Statele Unite ale Americii -7.
Sustinerea UE, prin ESA, pentru Romania:
Agenția Spațială Română (ROSA) a anunţat pe 13 mai 2014 lansarea în România a Biroului European de Resurse pentru Educație Spațială. Înființat ca urmare a unui parteneriat cu Agenția Spațială Europeană (ESA), ESERO România se alăturǎ unei reţele europene prezente la momentul actual în doar 10 ţări de pe continent (Belgia, Irlanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Polonia, Portugalia şi UK). Lansarea oficială a avut loc în cadrul “Romanian Space Week”, o conferințǎ științificǎ anualǎ organizată de ROSA în perioada 12-16 mai 2014.
ESERO este un proiect iniţiat de către ESA cu scopul de a folosi fascinaţia pe care o prezintă domeniul spaţial pentru a încuraja predarea şi învăţarea de materii STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics) în şcolile europene primare şi secundare. Prin acest centru, ROSA și ESA doresc să răspundă nevoilor educaționale specifice din România, astfel încât tinerele generații să fie încurajate către o carieră din domeniile STEM.
Sustinerea strategica a USA pentru Romania, prin NASA:
Directorul Agentiei Spatiale Americane (NASA) va veni in Romania pentru a recruta specialisti ce vor fi inclusi in cercetarile pentru misiunea de pe Jupiter din 2014, a declarat in ianuarie 2014, ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica.
Mihnea Costoiu a fost in ianuarie 2014 in SUA, acolo unde s-a intalnit cu reprezentantii NASA, care vor trimite in tara noastra o echipa de oameni care sa recruteze specialisti in echipa de cercetare a planetei Jupiter.
Totodata, ministrul delegat a mai spus si ca romanii nostri urmeaza sa fie recrutati si pentru alte proiecte ale NASA, cum ar fi misiunile cu nanosateliti programate pentru anul 2016.
Dmitri Rogozin e bufonul curții imperiale de la Kremlin. Nimic din ce spune el nu trebuie luat în serios, Putin îl folosește ca să testeze reacțiile vestului, dar în realitate omul e pe post de detector albanez de mine anti-personal. Și se pare că își dă seama de asta, foarte recent spunea că ar renunța oricând la postul său, pentru a lupta în tranșeele de lângă Sloviansk. Ceea ce explică multe :P
Explorarea spațiului e în epoca primitivă. Peste 200 de ani, probabil că va fi început colonizarea planetei Marte, la fel cum a fost colonizată cândva America. Însă acum ne aflăm într-un stadiu în care nici măcar vikingii nu au ajuns încă acolo, iar Columb mai are ceva timp până să se nască :)
Navetele spațiale au fost un pas foarte mare, însă în direcția greșită. La fel ca și avioanele Concorde, de exemplu. Prin contrast cu cele 20 de Concorde, construite la costuri ruinătoare, Boeing a construit peste 1000 de 747, peste 1000 de 767 și peste 1000 de 777, ducând transporturile aeriene la un nivel la care Concorde nu le-ar fi dus niciodată.
Nu în ultimul rând, dacă Boeing ar fi pierdut avioane în procentul în care NASA a pierdut navete, transporturile aeriene ar fi fost interzise demult și asta pe bună dreptate.
Bufonii au si ei un mare privilegiu, acela de a putea spune in gura mare ceea ce alti se feresc sa spuna :)
In ceea ce priveste navetele, se poate gandi si asa, se poate gandi si altfel: din sute de misiuni, doar doua esecuri. E drept, cifra maxima ar fi fost cinci :) Parerea mea e ca au aparut prea devreme, tehnologia pentru a face nave cu adevarat refolosibile – si fiabile – nu e inca disponibila. Povestea cu scutul termic in special e mult prea delicata, daca n-ar fi facuta de americani as indrazni sa o numesc „un românism” , adică o improvizatie din familia lui „merge si-asa” :)
Asta cu „sute de misiuni” e cam trasă de păr. 135 nu sunt chiar ”sute”, ci doar una și ceva, 1,35 sute :) Au pierdut două vehicule din 5, adică 40%. Sau 33%, 2 din 6, dacă e să o socotim și pe Enterprise, care n-a avut motoare niciodată, da’ dacă tot vorbim de cpt. Picard, fie … :P
Boeing a fabricat mii de aparate, care au milioane de decolări. Chiar și 3% sau 4% eșecuri, adică de 10 ori mai puține, tot ar fi fost inacceptabil.
Dar tehnologia a fost dusă într-adevăr la extrem, în cazul navetelor spațiale, iar asta pare cumva legat de epoca în care au apărut, în plin Război Rece. Astăzi nu cred că ar mai forța nimeni lucrurile atât de mult. Burt Rutan are cu totul alte idei despre cum trebuie să reintre o navetă spațială în atmosferă, dar se pare că NASA a fost întotdeauna prea ocupată ca să-l asculte.
Mea culpa, nu m-am documentat, impresia mea era ca au fost mai multe misiuni (cateva sute ). Evident ca nu putem compara fiabilitatea zborurilor cosmice cu cea a zborurilor comerciale civile, de asta am si zis in gluma ca aveau posibilitatea sa aiba maxim 5 esecuri ( vedeti ca n-am pus-o pe Enterprise la socoteala)
„Peste 200 de ani, probabil că va fi început colonizarea planetei Marte, la fel cum a fost colonizată cândva America.”
Vai de capul martienilor, saracii: in vreo 300 de ani ii vedem si pe ei in rezervatii, traind din veniturile cazinourilor scutite de taxe ;)
E nemaipomenit de mișcător să plângem de mila amerindienilor, dar dacă astăzi 8 sau 10 mii de oameni ar avea nevoie de o suprafață cât România, pentru ar trăi ”eco”, credeți că ar fi fezabil? Erau totuși o civilizație care nu cunoștea roata, iar caii îi aveau ca urmare a colonizării spaniole, că pe ai lor îi exterminaseră de mult. Plus că se masacrau unii pe alții sub cele mai ridicole pretexte.
Sau uitați-vă la cei care nu au avut parte de cazinouri și rezervații, cum construiesc ei astăzi comunismul prin Venezuela și Bolivia, de mila lor nu plângeți? :P
Acum, dacă dvs,credeți că se poate construi o civilizație competitivă bazată pe sacrificii umane, puteți să credeți în continuare tot așa, n-am nimic împotrivă. Dar istoria ne demonstrează contrariul.
Regret ca v-ati trezit cu fata la cearceaf – credeam ca „zambaretul” atasat este suficient, se pare insa ca nu!
De-acum incolo promit sa semnalez glumele „in clar”, spre beneficiul dumneavoastra!
… mai bine-un cantec vesel sa cantam !
Deocamdata inca nu suntem in masura sa exterminam rase extraterestre, poate dimpotriva :)
:) cind europa a devenit irespirabila oamenii au fugit in america. pina cind indezirabilii ii alunga pe marte. si uite asa se umple universul cu mirabila saminta :)
Din „Is the Sun Rising in the East?” By Patrick J. Buchanan:
In octombrie 1957 americanii au avut un soc atunci cind brutala si inapoiata superputere construita de Stalin a batut America in spatiu. Doua luni mai tirziu, raspunsul american la Sputnik, un satelit de un kil jumate, urma sa fie lansat de o racheta Vanguard de la Cape Canaveral pentru a ii readuce in competitie. S-a ridicat 4 ft (= 1,2 m) de la pamint, cind racheta a explodat. „Cu fata acoperita de oua”, cum scrie Buchanan, „am fost salvati de la umilinta nationala de Redstone Arsenal rocket crew of Wernher von Braun, constructorul rachetelor V-2s cu care a plouat peste Londra. Von Braun a plasat un satelit Explorer de 36 de Kg pe orbita si eram din nou in joc.” Dupa ce, in timpul lui Kennedy, Gagarin a fost primul om in spatiu, Johnson si Nixon au luat comanda si au trimis un american pe Luna in iulie 1969.
Cunoasteti legenda: cica dupa socul cu Sputnik din 1957, presedintele Eisenhower si-a chemat expertii si i-a intrebat cum de au reusit rusii sa ii depaseasca in tehnologia rachetelor. „Germanii lor sint mai buni decit germanii nostri”, ar fi raspuns consilierii.
Multa vreme am crezut ca asta e doar o gluma buna; sigur, cu un simbure de adevar pe-acolo. Asta pina am citit Encyclopedia Astronautica – German Diaspora .
Nu e deloc o gluma: programele spatiale ale USA, URSS si Frantei au fost facute de germani. Punct final. Insa, admit, e greu sa crezi pina nu vezi Uitati-va macar la tabelul din josul paginii.
USA, URSS, Franta si UK nu doar ca s-au batut sa puna mina pe rachetistii germani, dar s-au si faultat reciproc cit au putut. Cel mai prost au manevrat englezii, care, in final, au ramas fara nemti, deci si in afara competitiei pentru spatiul cosmic. Pina si programul spatial chinezesc tot de la nemti se trage (vedeti in text!). :-)
Asta stim cu totii, dar e valabila pentru anii ’50. Evident ca germanii au cercetat mult domeniul in timpul razboiului si ceilalti nu aveau cum sa recupereze asa de repede.
„Space, the final frontier. These are the voyages of the Starship Enterprise. It’s ongoing mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no one has gone before. ”
NASA are un program pe 30 de ani care defineste in termeni mai cam care ar fi dorintele agentiei in viitor.
Vezi link ( 110 pagini):
http://science.nasa.gov/media/medialibrary/2013/12/20/secure-Astrophysics_Roadmap_2013.pdf
Când discuți despre posibilitatea de călătorii interstelare , există tendința de a fi luat in ras din cauza distanțelor enorme care separa stelele . Conform teoriei relativitatii speciale ( 1905) , nu există informații utilizabile care sa poată ajuta călătoria mai rapida decât viteza luminii , și , prin urmare, ar fi nevoie de zeci-sute de mii de ani pentru ca sa poți călători între stele .
Chiar stelele familiare pe care le vedem noaptea sunt aproximativ de la 50 până la 100 de ani lumină distanta de noi , iar galaxia noastră are 100.000 de ani lumină în diametru. Cea mai apropiata galaxie este la 2 milioane de ani lumina de noi . Criticii ideilor despre călătorii interstelare spun că universul este pur și simplu prea mare pentru ca aceste călătorii interstelare sa fie puse in practica.
Pentru un astronom , existența vieții inteligente în univers este o idee convingatoare de la sine , în care pot exista ființe extra- terestre lângă alte stele care sunt cu sute de mii de ani mai avansate decât a noastră . În Calea Lactee , există peste 100 de miliarde de stele , și există un număr de nenumărate de galaxii din univers . Aproximativ jumătate dintre stelele pe care le vedem în cer sunt stele duble, probabil, ceea ce le face nepotrivite pentru viață inteligentă , dar cealaltă jumătate , probabil, au sisteme solare oarecum similare cu cel al nostru .
Deși nici una din cele peste 100 de planete extra-solare descoperite până acum în spațiu nu seamănă cu a noastră , este inevitabil faptul că într-o zi vom descoperi , planete mici ca și Pământul , care au apa in stare lichida (” solventul universal „, care a făcut posibil primul ADN , probabil, în urmă cu 3.5 miliarde de ani, în oceane ) .
Descoperirea acestor planete poate avea loc în aproximativ 20-30 de ani, atunci când NASA intenționează să lanseze in spațiu pe orbită un satelit care sa folosească interferometria , și care poate fi suficient de sensibil pentru a detecta planete mici care orbitează alte stele .
Ar fi doua observații de făcut:
În primul rând , relativitatea speciala a fost înlocuita de Einstein cu teoria relativității generale ( 1915) , în care călătoria cu o viteza mai rapida decât viteza luminii este posibilă în anumite condiții speciale .
Principala dificultate este ca trebuie acumulata suficientă energie de un anumit tip ca sa poți sparge bariera care este reprezentata de viteza luminii .
În al doilea rând , trebuie să analizezi posibile civilizații ( in general , nu numai a noastră) pe baza producției de energie totală și legile termodinamicii . Pentru asta , trebuie să ne comparam cu civilizații , care exista și sunt , probabil, cu mii de milioane de ani înainte de a noastră .
Prima încercare realista pentru analiza civilizațiilor extraterestre din punctul de vedere al legilor fizicii și legile termodinamicii a fost făcută de astrofizicianul rus Nicolai Kardashev .
Kardashev analizează posibile civilizații pe baza producției de energie totale care ar putea fi cuantificate și utilizate ca un ghid pentru a explora dinamica unei civilizații avansate :
Tipul I : această civilizație exploatează producția de energie a unei întregi planete .
Tipul II : această civilizație exploatează producția de energie a unei stele , și generează aproximativ de 10 de miliarde de ori producția de energie a unei a civilizații de tip I .
Tipul III : această civilizație exploatează producția de energie a unei galaxii , sau aproximativ 10 miliarde de ori producția de energie a unei civilizații de tip II .
O civilizație de tip I ar putea manipula cu adevărat energia unei întregi planete.Ar putea controla sau modifica vremea,ar putea manipula fenomene planetare(uragane, vulcani,cutremure).
O civilizație de tip II poate semăna cu Federația Planetelor văzută in Star Trek ( sa fie capabila sa “aprindă” stele și sa colonizeze o mică fracțiune din stelele galaxiei ) . O civilizație de tip II ar putea fi capabila sa manipuleze puterea erupțiilor solare, de exemplu.
O civilizație de tip III poate semăna cu Borg , sau, poate cu Imperiul din saga Star Wars . Ei au colonizat galaxia în sine și extrag energie de la sute de miliarde de stele .
Prin contrast , noi suntem o civilizație de tip 0 , care extrage energia din plante moarte ( petrol și cărbune) . Creștem folosirea energiei la rata medie de aproximativ 3 % pe an , deci se poate calcula că civilizația noastră ar putea atinge statutul de civilizație de tip I în aproximativ 100-200 de ani , de tip II în câteva mii de ani , și de tip III în aproximativ 100.000 ani sau un milion de ani . Aceste intervale de timp sunt nesemnificative în comparație cu universul în sine .
Sisteme de propulsie diferite de la o civilizatie la alta:
Tip 0
Chemical rockets
Ionic engines
Fission power
EM propulsion (rail guns)
Tip 1
Ram-jet fusion engines
Photonic drive
Tip 2
Antimatter drive
Von Neumann nano probes
Tip 3
Planck energy propulsion
Sursa celor indicate mai sus si mai jos ( daca ati avut curiozitatea sa ajungeti pina aici… :) ) :
http://mkaku.org/home/articles/the-physics-of-interstellar-travel/
In link gasiti continuarea discutiei de mai sus cu detalii extrem de interesante.
Concluzia este ca daca dispui de energie poti destabiliza continuumul spatiu-timp.
„Perhaps only a Type III civilization can harness the Planck energy, the energy at which space and time become unstable. Various proposals have been given to exceed the light barrier (including wormholes and stretched or warped space) but all of them require energies found only in Type III galactic civilizations. On a mathematical level, ultimately, we must wait for a fully quantum mechanical theory of gravity (such as superstring theory) to answer these fundamental questions, such as whether wormholes can be created and whether they are stable enough to allow for interstellar travel.”
quote -Michio Kaku