În Noua Lume a rețelelor de socializare, distincția clasică dintre spațiul privat și spațiul public s-a alterat. Deși au părut inițial gândite ca un spațiu în care poți să împărtășești cu cei cunoscuți păreri, gânduri, fotografii – aspecte inerent private -, informațiile postate nu păreau să aparțină clar nici unei sfere. Așadar, discutăm despre niște spații virtuale care ocupă un teritoriu care nu e nici public, nici privat. Informație intrinsec privată ajunge de facto publică. [1]
Dihotomia dintre public și privat (sau lipsa ei) a devenit din ce în ce mai importantă din momentul în care informațiile publicate de utilizatori au început să fie folosite și pentru alte scopuri: de către angajatori (recrutări ori demiteri), sau în instanțe, în procese în care informația postată avea un caracter decisiv, asta presupunând că putea fi admisă ca probă. De altfel, în România, există încă din 2013 o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție care spune că Facebook este un spațiu public, indiferent de mărimea audienței sau de setările de audiență (privacy) folosite, cât timp postarea poate fi distribuită de către prieteni. Între timp, felul în care Facebook funcționează s-a modificat de multe ori – în prezent, un utilizator poate dezactiva distribuirea postărilor sale. Clasificarea acestei sfere rămâne însă publică.
De ce e important? Pentru că, măcar la nivel teoretic, obligă utilizatorul la puțin mai multă atenție față de ceea ce publică pe rețele, fapt care duce la o normare a comportamentului măcar în online, dacă nu și a celui din viața reală – altfel, există consecințe. Vizibile și tangibile.
Anchete epidemiologice digitale
O banalitate: pandemia de Sars Cov 2 ne-a schimbat viețile. Ceva ce nu e (încă) banal: luăm parte involuntar la cel mai mare experiment de sănătate publică din lume. Ca o consecință, suntem martori la transformarea digitală accelerată a serviciilor de sănătate publică.
În încercarea de a eficientiza anchetele epidemiologice, câteva guverne au încercat soluția aplicațiilor mobile de monitorizare a contactelor (contact tracing mobile apps). În Uniunea Europeană, cincisprezece țări au adoptat astfel de soluții, însă ultimele date referitoare la ratele de instalare furnizate de Consiliul Europei sunt mai mult decât grăitoare: în UE, cea mai mare rată de adopție a unei astfel de aplicații este în Spania, unde 18% dintre utilizatorii de Android au instalat Radar Covid. Rata de adopție nu a fost uniformă în toate țările unde astfel de instrumente au fost puse la dispoziția publicului. [2] Iar cu cât mai puțini utilizatori folosesc aceste aplicații, cu atât ele devin mai ineficiente.
În țările unde rata de adopție a fost mai mare (Islanda, Marea Britanie), analizele arată că sistemul funcționează. Pentru fiecare caz confirmat, aplicațiile au trimis mai multe notificări față de sistemul manual de anchetă, iar cei care au intrat în contact direct cu o persoană ulterior confirmată pozitiv s-au carantinat mai repede cu o zi, în medie, față de cei care nu au utilizat aplicația. [3] Sigur că în orice sistem pot apărea erori, iar majoritatea țărilor au preferat să se folosească aplicațiile complementar metodelor clasice.
Însă fenomenul merită mai multă atenție – de ce utilizatorii nu și-au instalat în număr mai mare aceste aplicații?
Ce nu știi nu te rănește
Dincolo de discuția despre accesul efectiv la tehnologie și la conexiuni de Internet stabile, discutăm despre niște soluții tehnice care ar fi ușurat munca tuturor. Mai ales a autorităților, care nu ar mai fi avut nevoie de resurse imense pentru anchetele epidemiologice. Cetățenii-utilizatori ai acestor aplicații ar fi aflat mult mai repede că au fost lângă cineva bolnav și, în mod ideal, s-ar fi izolat și testat mai repede.
Pentru aplicațiile care folosesc sistemul Google/Apple Exposure Notification, principiul de funcționare e simplu: prin Bluetooth se trimite un cod unic generat aleatoriu către dispozitivele aflate suficient de aproape (la mai puțin de doi metri distanță pentru mai mult de cincisprezece minute, conform definiției). În cazul în care cineva devine pozitiv, aplicația trimite o alertă către utilizatorii cu care a intrat în contact (și care au avut telefonul la ei în acel moment). Google și Apple (spun că) nu colectează nici un fel de date personale în acest proces. Și, cu toate astea, rata de adopție încă nu e suficient de mare.
Intră foarte mulți factori în joc – comunicarea publică a autorităților pe acest subiect, gradul de digitalizare și familiarizare cu modul în care funcționează aplicațiile, gradul de încredere în tehnologie. Dincolo de toate astea, factorul uman – sigur că trebuie să afli atunci când ai stat lângă cineva confirmat, însă chiar vrei să afli? Te oferi benevol și voluntar în experiment sau nu?
Vă puteți imagina următoarea scenă pur ipotetică: cetățean de bună-credință, cu aplicație instalată și chemat de o instituție oarecare la ghișeu. Stă la coadă mult prea mult timp, mai distanțat decât în modelul claie-peste-grămadă, dar nu chiar la doi metri de ceilalți. Primește notificarea cum că e contact direct al cuiva diagnosticat cu Covid 19. Cortina cade.
Da, scenariul e unul exagerat. Ce-l face însă imposibil în România e doar faptul că nu există o astfel de aplicație disponibilă.
Nu e vorba doar de privacy, sau de soluții punctuale pentru probleme punctuale. Absurdul situației vine tocmai din lipsa de digitalizare uniformă. Același stat ți-ar pune la dispoziție o soluție digitală pentru a te pune la adăpost de pandemie, apoi te-ar chema la ghișeu, în loc să ofere o soluție contactless de a primi informații de la cetățeni (oricare, de la e-mail la platforme integrate la porumbel călător), cu efecte directe asupra vieții tale, cel puțin pe termen scurt (carantină și testare).
Cu ce rămânem
Dar de unde știe telefonul tău că te-ai văzut cu mine? La final, poate că e complicat să explici cuiva care nu e tehnic cum funcționează tehnologia. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să ne ferim de discuțiile de acest gen. Sceptici vor exista mereu, însă lucrurile fără de care nu ne mai putem trăi viața azi au încă mult prea multe enigme. Da, se rezolvă totul cu o căutare pe Google, dacă într-adevăr vrei să afli mai multe. Însă natura umană e inerent comodă, iar rezistența la nou e absolut naturală. Website-ul Radar Covid, că tot vorbeam de Spania mai devreme, merită vizitat mai ales de către vorbitorii de spaniolă, e un exemplu excelent, ușor de citit și cu explicații pe înțelesul tuturor.
Costurile cu care digitalizarea vine la pachet nu trebuie neglijate. Dincolo de costurile financiare evidente, sau de cele care presupun creșterea abilităților digitale ale cetățenilor. Mai ales când știrile despre încălcări ale securității datelor (data breaches) apar frecvent, iar părțile implicate se ascund în spatele unor comunicate de presă seci, la finalul cărora angajamentul pentru protecția datelor e susținut cu ardoare. În momentul de față, mai contează prea puțin ce companie a fost afectată și de ce – contează la cine ajunge știrea. Și e foarte complicat să comunici proactiv într-o zonă care e de preferat să rămână cât mai ascunsă cu putință. Riscurile la nivel subiectiv rămân aceleași și atunci când cel care gestionează datele e guvernul, nu o companie privată care a creat un produs gratuit unde poți să uploadezi poze și statusuri fistichii.
Nu știm câți dintre utilizatorii de Facebook au utilizat și aplicații de contact tracing. Din cel mai recent raport Hootsuite, reiese că doar 0.7% dintre utilizatorii de Facebook nu mai folosesc nici o altă rețea de socializare, la nivel global. [4] De altfel, conform aceluiași raport, nici o rețea de socializare nu trece de 1% din utilizatori care să nu mai folosească și altă rețea. Singura care atinge acest prag e Youtube. În spațiul european, cifre pentru aplicațiile de contact tracing, în afară de ratele de adopție furnizate de Consiliul Europei, nu există.
Merită menționat și că, la nivel global, au existat și alte strategii de a crește adopția pentru astfel de aplicații, inclusiv descărcarea lor obligatorie la intrarea în țară (Coreea de Sud), includerea unor altor beneficii în aplicație (posibilitatea de a comanda teste, recomandări și jurnale de simptome – Marea Britanie), sau alerte guvernamentale care să informeze utilizatorii despre existența aplicațiilor (Canada). [5]
Dezbaterea, după cum se vede, are mult mai multe nuanțe decât diferențierea între spațiu public și privat. E vorba despre identități (digitale sau nu), despre acțiuni online cu consecințe offline, despre asumarea unor riscuri atât la nivelul decidenților politici, cât și la nivelul cetățeanului. E un scop absolut onorabil să încerci să oprești răspândirea unui virus prin metode digitale, însă costurile care vin la pachet trebuie măsurate foarte atent. Și nu mereu avem suficient timp ca să ne gândim la de ce facem ceea ce facem online.
Dar poate ar trebui.
În Centru este un proiect Digital Communication Network și Forum Apulum, sprijinit de Friedrich Naumann Foundation.
Puteți asculta podcastul “În Centru”, realizat de Teodor Tiță, pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts sau aplicația dvs preferată.
NOTE_________
1 Jacquelyn Burkella, Alexandre Fortiera , Lorraine (Lola) Yeung Cheryl Wonga and Jennifer Lynn Simpsonb, “Facebook: public space, or private space?,” Information, Communication & Society 17, vol. 8, 2014, 974–985, http://dx.doi.org/10.1080/1369118X.2013.870591.
2 Contact Tracing Apps, Council of Europe, ultima accesare în 3 aprilie 2021, https://www.coe.int/en/web/data-protection/contact-tracing-apps.
3 Dyani Lewis, Contact-tracing apps help reduce COVID infections, data suggest, Nature.com, ultima accesare în 4 aprilie 2021, https://www.nature.com/articles/d41586-021-00451-y.
4 Digital 2021. April Global Statshot Report, Hootsuite, Data Reportal, p. 60, ultima accesare în 26 aprilie 2021, https://datareportal.com/reports/digital-2021-april-global-statshot.
5 Emily Seto, Priyanka Challa, and Patrick Ware, Adoption of COVID-19 Contact Tracing Apps: A Balance Between Privacy and Effectiveness, Journal of Medical Internet Research 2021;23(3):e25726, doi: 10.2196/25726
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Am si eu instalat sustemul german de covidalert. Dar nu-mi foloseste la nimic fiind cu totul absurd.
In primul rind cel infectat trebuie sa se declare de buna voie in sistem, infectat, lucru care nu-l fac preamulti. In al doilea rind cel care stie ca e infectat nu ar trebui sa stea in carantina si nu ar avea ce sa caute la coada.
Ca asemenea sisteme ar putea sa functioneze o arata sistemele de navigatie care pot identifica busoanele.
Poate ar trebui reduse aceste cozi? De ce mai stam la coada?
– daca e coada dupa o hartie de la stat, primarie, birocratie, ar putea sa nu existe aceasta coada
– farmacie? si aici nu vad de ce nu ar fi un distribuitor automat sau sa-ti livreze acasa medicamentul, nu am inteles niciodata cum vin multi bolnavi la farmacie si nu se infecteaza unul de la altul? e focar de infectie
– la doctor? si aici nu imi este clar cum vin oameni cu diverse infectii si nu le raspandesc. Telemedicina? Reformatat modul in care arata un cabinet medical?
– la magazin? asta se rezolva si prin livrari
Trebuie lucrat la reducerea acestor aglomerari inutile.
Aplicatia ar putea ajuta la formarea a 2 cozi, acei care au virusul si care nu au virusul.
Chiar absurdă nu e aplicația, întrucât funcționează și retroactiv.
Un scenariu real: ea are vineri dimineață simptome și este testată de medicul de familie. Testul conține un QR Code unic care e scanat cu telefonul ei. Medicul de familie trimite testul pentru rezultate. Duminică dimineață pe la 3 vine răspunsul direct pe telefonul ei „pozitiv”. Simultan primește și el, adică soțul ei, o informație că în urmă cu 5 zile a avut un prim contact cu o persoană depistată intre timp pozitiv. Fiind duminică, el se duce direct la centrul de testare unde arată doar avertizarea de pe celular și este primit la test fără alte formalități. Este testat, scanează și el acel QR Code aferent, iar luni dimineață primește răspunsul „negativ”. Cum el își vizitase singur cu câteva zile înainte odrasla aflată la studii în alt oraș, exista riscul ca și ea să fie infectată. Odrasla primise deja o avertizare cu risc scăzut. Rezultatul negativ al lui a șters însă și avertizarea respectivă de pe telefonul studentei.
Din păcate funcționarea aplicației nu este cam nicăieri detaliată, așa că mulți au impresii greșite, cum am avut și eu înainte de a fi implicat în scenariul descris.
Ati atins un punct critic, care merita poate mai multa dezvoltare. Încrederea cetățeanului in stat. Exista tari cu nivele reduse de încredere, inclusiv Romania, si succesul unor softuri care sa monitorizeze mișcarea fizica a cetățenilor in aceste cazuri redus. Chiar si in Spania pe care dvs o prezentați ca un poster child, 18% nu este un mare success. Se spun ca pentru ca aceste softuri sa fie cu adevărat utile ele trebuie sa fie acceptate de peste 40% din cetățeni (in UK acest nivel a fost pare-se atins dar asta n-a împiedicat ca aceasta tara sa aibă in Europa cel mai mare număr de morți per milion de locuitori, dar asta este o alta poveste).
Ceea ce este surprinzător in tarile in care in exista un nivel ridicat de încredere in instituțiile statului este ca oamenii nu sunt prea suspiciosi de spre interferența firmelor private in viața lor, interferente care au fost clar dovedite (vezi cazul Facebook-Cambridge Analytica, asaltul de reclame personalizate de la Google, etc).
Acum cativa ani in uirma am avut drept coleg de serviciu, un inginer britanic care isi încarca manual abonamentul de călătorie pe transport public desi ar fi putut aplice opțiunea de reincarcare automata din contul curent, pur si simplu omul nu avea încredere in stat, nu voia ca statul sa vadă ce bani are el in cont. Avea însă un profil foarte detaliat pe Linkedin si pe feisbuci. Ironia sortii: peste un an la depunerea raportului anual de taxe a observat ca toate dobanzile obtinute in acel an era deja calculate si puse de cei de la finanțe in formularul online.
Ce incredere poti sa ai? Statul are un alt punct de vedere. Pana la urma e vorba de echilibru. Iar echilibrul deocamdata se stabileste prin forta, statul incearca cat poate si noi cat cedam.
Trebuie facut asa, ok, ne ei aproape toti banii prin taxe, dar daca ai gresit tu ca stat sau functionar, vei fi suferi. Ca sa nu li se urce la cap.
Traiti in lumea cifrelor de decese de acum 6-8 luni!
In Europa UK este pe locul 13 la numarul de decese la milionul de locuitori.
Si asta sub prezumtia ca numararea in Ioropa continentala este corecta.
A se vedea datele actualizate zilnic la:
https://www.worldometers.info/coronavirus/
Cum poti avea incredere in stat, o entitate insidioasa care in loc de a-si servi cetatenii se erijeaza intr-un ecosistem de (predominant si by default) privilegiati si taietori de frunze?…Cum poti avea incredere in institutii care ele insele nu au incredere in tine si te spioneaza constant?…
Ultimul lucru pe care orice om cu mintile acasa ar trebui sa il faca ar fi sa aiba incredere in stat, in special in statul contemporan pe steroizi ale carui preocupari sunt: cum sa traga sapte piei de pe contribuabil, sa vada cati si cine iti intra in casa, sa isi inmulteasca aparatnicii zi de zi, sa lichideze orice dizidenta, sa multumeasca diversi oligarhi, etc.
Statul nu e si nu va fi niciodata un prieten al tau.
Dupa cum spune Cinicul mai sus, increderea in capacitatea statului de a administra informatii atat de personale (si nu numai statul, avand in vedere cum scade increderea si in firmele private care detin retelele sociale) este la cote mici. Eu nu cred ca acest lucru se va schimba prea curand, de aceea impactul unor asemea solutii tehnice pentru cazuri similare o sa fie in continuare scazut. E nevoie de o frica globala mult mai mare decat cea prin care trecem acum, ca sa putem spune „foloseste aceasta aplicatie ca sa-ti salvezi/protejezi viata”.
Oricum, este important ca exista capacitatea tehnologica de a inventa asemenea aplicatii. Sa speram ca nu o sa fie nevoie de ele niciodata.
Articol cam optimist. 😀Sublim voluntariatul persoanei care descarcă aplicația și se destăinuiește că are Covid.
E absurd .
– CCR a stabilit că cartela telefonică trebuie sa fie anonima. Nu se permite legarea cartelei ( număr telefonic) de un nume, prenume, CNP. Se face pur voluntar de client sau obligat de tehnologie/ contabilitate de către furnizorul serviciului telefonic.
– Suplimentar nici statul nu poate lega lista secreta a bolnavilor Covid cu numerele lor de telefon portabil.
– In China , Vietnam, aceste aplicații au funcționat brici deoarece statul e unu dictatorial. Exista obligația corelației nume, prenume, CNP cu număr telefon și email. Suplimentar și inconfesabil , exista la ei baza de date cu amprente și foto faciale a fiecarui tovarăș . Descărcate „revolutionar” din telefonul privat de către furnizorii serviciilor telefonie mobilă și puse inconfesabil la mana MI , servicii secrete.
Inclusiv deplasarea persoanelor e interceptată deoarece telefonul se ” agață” periodic de prima antena radio găsită ( celula) .
Așa se știe unde a fost cetățeanul la ora x și cumulind datele , se știe și cu cine a vorbit la telefon și ce a vorbit.
In democrații aceste măsuri sunt inproponibile. Măcar oficial. 😀😀😀
Ca urmare multe aplicații născute în China au murit în fașă cînd au fost implementate, modificare sau adaptate pieței comune.
PS.
Digitalizarea in RO un vis frumos dar irealizabil.
Deoarece chiar fundația digitalizării e catastrofală. Lipsa bănci date locale/centrale care sa ” comunice” între ele. Exemplu de manual :
Statul elibereaza varie certificate , cărți identitate, livrete militare , pașapoarte.
Același stat le cere obligatoriu in varie momente în original și copie. ( eventual și în un dosar cu șină )
Din doua una.
– Ori e un stat care nu are încredere nici în ce certifica el însuși din lipsa bazei digitale de date.
Ori e un stat în care digitalizarea e doar un bluf și sursa de tocat bani.
Nu are nici un interes sa o implementeze ( vezi epopeea nereușitei digitalizări ANAF și muntele de euro tocați inclusiv prin împrumuturi )
La alegere părerea fiecăruia.
Cred ca sunteti cam optimist, numarul trailor in care este necesara legarea unui SIM de un document de identitate este foarte mare. In Asia aproape toate, inclusiv India, Singapore, Taiwan, Coreea de Sud, Tailanda, si partial in Japonia (nu pentru SMS), Armenia si chiar Australia. In Europa mai bine de jumătate din tari cer asta, including Austria, Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Spania, etc.
O mare parte din aceste documente, sunt facute pentru a stoarce bani din populatie si a da treaba la bugetari. Pot da sute de exemple din viata mea, o sa dau doar unul.
Statul cerea sa depui cazier judiciar pentru firma in care esti administrator. Daca erai adminitrator sau in consiliu de administrare la 10 firme, trebuia 10 caziere. Pentru toate se plateste o suma si pentru fiecare trebuie sa mergi la politie sa stai la coada, sa completezi formulare si se le ridici peste nu stiu cat timp. Sa vezi ce cozi erau. Si practic il depuneai in ghiseul vecin.
Intrebare? De ce a avut statul nevoie de asa ceva? nu putea pur si simplu sa consulte baza de date si sa ia masuri cu acei necinstiti? Si cum poti avea incredere intr-un document care e pe hartie? Unul fals se poate produce relativ usor, tot trebuie sa-l verifici intr-o baza ca sa-i verifici veridicitatea. Am intrebat si un notar, cereti copie dupa CUI, dar nu il verificati nicaieri desi exista un serviciu online pentru aceasta la nivel european. Noratul a raspuns ca copie CUI e ceruta la dosar, nu verificarea, ei fac dosarul nu verifica.
Doar daca ii forteaza de la UE se vor conforma, si daca ii forteaza viata realitatea obiectiva.
Stefan 60, din ce scrieți rezultă că statul știe oricând unde e telefonul dumneavoastră, cu cine și la ce oră ați vorbit și ce ați vorbit (e, de fapt, puțin mai complicat: statul nu știe, ci doar ofertantul privat de servicii cu care aveți contact, care știe și el de la proprietarul privat al rețelei cu care are și el contract, dar statul îi poate convinge să le comunice detalii pe baza unui mandat judecătoresc).
De asemenea, oficiul pentru sănătate publică știe cine, de când și până când este/a fost infectat.
Cumulând cele două constatări de mai sus, rezultă că descărcarea unei aplicații și „destăinuirile” făcute prin intermediul acestora nu reprezintă nicio noutate pentru stat, fie el dictatorial sau nu. Ceea ce destăinuie aplicația este informația că purtătorul celularului a avut recent un contact cu un anonim care a fost, înainte sau ulterior întâlnirii respective, depistat pozitiv. În afara cazului că respectiva persoană este o rudă sau un coleg de slujbă, este aproape imposibil pentru cel astfel avertizat să determine cine era cel contagios. Deci voluntariatul nu e nicidecum un act de eroism sublim.
” În Noua Lume a rețelelor de socializare, distincția clasică dintre spațiul privat și spațiul public s-a alterat.”
Este ceva mai complicat de atat. Nu este vorba numai de distinctia dintre spatiul public si spatiul privat . O distinctie mult mai corecta ar fi aceea intre spatiul public, spatiul privat, spatiul personal ( o valoare la americani si nu numai ) si spatiul intim .
Marea problema este disparitia distinctiei dintre spatiul public, spatiul privat , spatiul personal si spatiul intim ( balamucul Facebook este cea mai buna dovada ) cu toate ca intimitatea a fost respectata prin traditie si considerata o valoare in aproape toate culturile si religiile lumii. Acum se propune pe scara larga si in mod “ liber consimtit” ceea ce ceea ce alta data era o metoda de tortura : spovedania sau chiar vivisectia psihica in public cu ajutorul mass-media. Cu ceva ani in urma , intr-o emisiune data pe postul national telespectatorii au putut urmari cum o adolescenta era interogata in direct despre violul la care a fost supusa de un grup de tineri ( printre care si un politist ). Agresorii erau prezentati numai prin initiale si umbre ( drepturile cetateanului…) in timp ce fata era prezenta in nume propriu ( drepturile victimei…) . Si tot acest interogatoriu palpitant avea loc in prezenta mamei si tatalui ale caror reactii la interogatoriul fetei erau prezentate si ele “live”…
Cu digitalizarea este si mai complicat. Pandemia a aratat ca ceea ce inainte parea absolut imposibil la noi ( ex. lucrul de acasa la privat si la stat ) este in realitate perfect posibil , deci digitalizarea nu este legata de rezistenta cetatenilor, ci dimpotriva de lipsa de vointa a statului si a functionarilor lui. Romania ar putea , dar nu va vrea si nu va urma nici in urmatorii 30 de ani exemplul Estoniei ( https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/de-ce-estonia-este-o-tara-altfel-am-facut-schimbari-curajoase-in-anii-90-1315745 ) decat pe bucățele , pentru ca digitalizarea masiva ar lasa fara oxigen masa de paraziti conectata la borcanul cu miere al statului.
Se stia si inainte de pandemie ca se poate lucra de acasa foarte bine. De exemplu unele ministere din belgia au facut experimente si au aratat ca e posibil si functioneaza mult mai bine decat lucrul la birou.
De exemplu in ziua de azi, cartierul european din Bruxelles e gol, 80-90% din administratia EU lucreaza de acasa. Asta inseamna multe cladiri imense goale. E o catastrofa pentru business-urile care le deserveau. Acum toti scarpina capul sa vada daca se mai intorc sau nu?
In Barselona s-au mai facut experimente cu lucrul de acasa, si s-a observat un impact foarte puternic pe transport si ecologie, lumea nu mai are nevoie sa vina in oras si nu polueaza atat de mult. Dar experimentul a fost oprit, fiindca dadeau faliment business-urile adiacente. De fapt pentru economie e mai convenabil sa te aduca in oras, sa fie aglomerat, sa-ti vanda chestii inutile.
Acum vreo 5 ani in Belgia, guvernul a facut un grup de lucru care a analizat cum sa se faca tranzitia la noua economie. Concluzia imediata a fost ca trebuie inchise scolile de contabili. Daca se digitalizeaza contabilitatea, se poate face sa dispara o imensa parte din aceasta ramura birocratica. Dar ce faci cu acesti oameni? Practic se pot reduce drastic meseriile ca: contabil, consultanti fiscali, juristi, bancheri, notari, etc. Un exemplu sunt bancile care la mine in cartier isi reduc sediile, fiindca cam totul se poate face online acum. Eu nu am fost la banca fizica de vreo 3 ani, desi utilizez serviciile bancare in fiecare zi. Birocratia e cel mai usor de digitalizat.
” Se stia si inainte de pandemie ca se poate lucra de acasa foarte bine.” La altii, nu la noi. Discutam despre Romania si despre rezistenta statului, institutiilor si angajatilor la digitalizare din motive lesne de inteles ( daca totul este transparent si online nu prea se mai poate fura , nu mai pot inventate sinecuri , etc. ), dar tema discutiei este de fapt alta.
” În Noua Lume a rețelelor de socializare, distincția clasică dintre spațiul privat și spațiul public s-a alterat.”Este ceva mai complicat de atat. Nu este vorba numai de distinctia dintre spatiul public si spatiul privat . O distinctie mult mai corecta ar fi aceea intre spatiul public, spatiul privat, spatiul personal ( o valoare la americani si nu numai ) si spatiul intim .
Marea problema este disparitia distinctiei dintre spatiul public, spatiul privat , spatiul personal si spatiul intim ( balamucul Facebook este cea mai buna dovada ) cu toate ca intimitatea a fost respectata prin traditie si considerata o valoare in aproape toate culturile si religiile lumii. Acum se propune pe scara larga si in mod “ liber consimtit” ceea ce ceea ce alta data era o metoda de tortura : spovedania sau chiar vivisectia psihica in public cu ajutorul mass-media. Cu ceva ani in urma , intr-o emisiune data pe postul national telespectatorii au putut urmari cum o adolescenta era interogata in direct despre violul la care a fost supusa de un grup de tineri ( printre care si un politist ). Agresorii erau prezentati numai prin initiale si umbre ( drepturile cetateanului…) in timp ce fata era prezenta in nume propriu ( drepturile victimei…) . Si tot acest interogatoriu palpitant avea loc in prezenta mamei si tatalui ale caror reactii la interogatoriul fetei erau prezentate si ele “live”…
Cu digitalizarea este si mai complicat. Pandemia a aratat ca ceea ce inainte parea absolut imposibil la noi ( ex. lucrul de acasa la privat si la stat ) este in realitate perfect posibil , deci digitalizarea nu este legata de rezistenta cetatenilor, ci dimpotriva de lipsa de vointa a statului si a functionarilor lui. Romania ar putea , dar nu va vrea si nu va urma nici in urmatorii 30 de ani exemplul Estoniei ( https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/de-ce-estonia-este-o-tara-altfel-am-facut-schimbari-curajoase-in-anii-90-1315745 ) decat pe bucățele , pentru ca digitalizarea masiva ar lasa fara oxigen masa de paraziti conectata la borcanul cu miere al statului.