duminică, mai 19, 2024

Spectacole în chip și fel în oferta FNT 2017 (I)

Comentez astăzi trei dintre spectacolele ce au putut fi văzute la ediția a XXVII a Festivalului Național de Teatru, desfășurată în Capitală între 20-30 octombrie 2017

1.Sfârșitul lumii se amână și fiindcă nu poate fi vorba despre sfârșitul artei actorului
Din 11 septembrie 2001 încoace întreaga lume civilizată a intrat, din câte se pare, într-un fără sfârșit regim de Breaking News.
Viața noastră cotidiană aproape că a devenit imună la nenumăratele informații care ne aduc la cunoștință noian de atacuri teroriste duse la capăt ori la vreme dejucate de serviciile de intelligence despre care știm că și-au plasat peste tot agenții așa că nu mai avem nici cea mai mică îndoială că unul dintre aceștia s-ar putea să se afle în imediata noastră vecinătate.
Știrilor acestora, până mai odinioară socotite excepționale, li se alătură altele, care și ele sunt catalogate de domeniul normalului. Referitoare la jafuri armate, la lovituri de stat cu luări de ostateci și guverne de abia instalate pentru ca la nici 24 de ore să fie înlocuite de altele care au preluat provizoriu puterea prin forță armată. Ori la sinucideri bizare ale unor celebrități multi-milionare despre care, până atunci eram cum nu se poate mai siguri că existența li se confundă cu sintagma la dolce vita.

Întreg acest anormal a devenit de domeniul normalului. Conviețuim cu primejdia și nimic nu pare să mai fie în stare să ne scoată din confortabila noastră indiferență cotidiană.

Și totuși. Ce se întâmplă atunci când, pe neașteptate- se pare că numai asta mai poate fi pentru omenirea super-tehnologizată un lucru petrecut pe neașteptate în viața noastră atât de metronomizată- mediile electronice de informare din întreaga lume își întrerup instantaneu emisiunea obișnuită spre a da ca certă știrea că numai peste câteva ore va avea loc Sfârșitul Lumii? Ce facem când știm că vestea despre iminența Apocalipsei nu este una ieșită din mintea ori din ghiocul nu știu cărei ghicitoare, nici măcar din profețiile lui Nostradamus, ci că oameni de știință de pe întreg Mapamondul au ajuns la concluzia că sfârșitul Pământului este o certitudine? Și că acest sfârșit se va produce la o dată precisă? În cazul de față la data de 5 octombrie 2016. Unde mai pui că această dată fatidică este la nici 24 de ore distanță de momentul în care a fost făcută publică.
Se confundă oare sfârșitul Pământului cu sfârșitul lumii noastre interioare pe care în cele 24 de ore ce ne-au mai rămas din viață încercăm să le trăim doar cu noi înșine, în propria noastră încăpere, recapitulându-ne faptele? Faptele și vorbele. Cele puse aievea în pagina vieții ori cele cărora le-am tot amânat împlinirea și cărora acum încercăm să le dăm ultima șansa de concretizare. Asta dacă nu ar interveni iarăși ezitarea, teama, neîncrederea în noi și în alții, imposibilitatea depășirii propriilor noastre hotare mentale. Și tasta delete de pe computer. Expresie a lașității noastre. Aflată la îndemână pe computerul obiect din imediata noastră vecinătate ori computerul intimității noastre. Pe care nici măcar în aceste ultime momente nu îl lăsăm să se dezlănțuie spre a ne arăta apropiaților noștri așa cum suntem.

Cam acesta este, în linii mari, subiectul spectacolului de dans contemporan Dorian. Creat de Oana Răsuceanu (regia și coregrafia) împreună cu o întreagă echipă supercalificată, sub egida Asociației Culturale Control N din București. Din echipa respectivă mai fac parte Iulia Rugină, Dan Andrei Ionescu, Mizdan, Adrian Câmpean, Alma Cazacu (video), Dan Adrian Ionescu (decor), Mihai Dobre (muzica originală), Alin Popa (light design) , Ana Agopian (producător). Și, mai presus de toate, tânărul actor George Albert Costea în chip de performer. De dansator.
Același George Albert Costea pe care îl putem vedea în spectacole de teatru în proză la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova (Dacă am gândi cu voce tare), la Teatrul Mic din București (Deșteptarea primăverii), la Excelsior (History Boys), la Cluj, în spectacolul independent Open. Ori pe care, cu câțiva ani în urmă l-am admirat în West Side Story, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu. O producție fabuloasă a uneia dintre edițiile Festivalului Național de Teatru. Acest din urmă spectacol s-a dorit a fi manifestul unei generații. Generație care astăzi confirmă. Or, George Albert Costea nu doar confirmă, ci și infirmă zicerile apocaliptice în conformitate cu care din spate nu mai avem nimic, că praful și pulberea s-a ales de actoria din România. Ci și că nu este chiar o iluzie existența actorului total.

Asociația Culturală CONTROL N din București- DORIAN-spectacol de dans contemporan de Oana Răsuceanu- Regia și coregrafia-Oana Răsuceanu- Video- Iulia Rugină, Dan Andrei Ionescu, Mizdan, Adrian Câmpean, Alma Cazacu, Decor- Dan Adrian Ionescu- Muzica originală- Mihai Dobre- Light design- Alin Popa-Producător- Ana Agopian- Data reprezentației- 22 octombrie 2017

2. Albastru de Naum, de Măniuțiu, de Damian și de Gavriliu
Citesc cronicile care au fost dedicate la vremea premierei spectacolului Jurnalul lui Robinson Crusoe. Montat de regizorul Mihai Măniuțiu pe muzica Adei Milea la Teatrul Odeon din București.

Nu mă miră neapărat diversitatea opiniilor exprimate. În pofida faptului că ele se înscriu într-o acoladă de aprecieri destul de amplă. Trecând de la aplauzele necondiționate la refuzuri și contestări de o vehemență ce ar putea fi socotită chiar bizară dacă nu aș ști cât de puțin familiarizată este tot mai rărita branșă a comentatorilor de teatru cu genul musicalului.

Cu totul altceva mă pune pe gânduri. Și anume faptul că marea majoritate a comentariilor încep și zăbovesc temeinic asupra diacroniei întâlnirilor Adei Milea, compozitoarea muzicii de scenă, cu opera literară a marelui poet și dramaturg suprarealist român Gellu Naum.
Ni se reamintește conștiincios că Ada Milea a scris muzica inspirată de Insula naumiană (1979), la rându-i stimulată de arhicunoscutul roman al lui Daniel Defoe (1719) și a adus-o pe scenă mai întâi în 2006, într-un concert spectacol în concretizarea căruia a beneficiat de colaborarea lui Alexander Bălănescu. Ni se mai aduce aminte și despre spectacolul din 2011 de la Teatrul Național din Cluj-Napoca, acolo unde Ada Milea a colaborat cu câțiva binecunoscuți actori ai locului (Cătălin Herlo îl juca pe Robinson Crusoe) și cu regizorul Alexandru Dabija. Unii comentatori vorbesc insistent despre dificultățile ridicate de interpretarea acestei muzici, alții îi impută monotonia și repetitivitatea.

Curios, foarte puțini și-au aflat timpul să observe că Jurnalul lui Robinson Crusoe este montat la Odeonul bucureștean de un regizor care se află și el într-o relație aparte cu scrierile lui Gellu Naum. Dacă nu ar fi să aducem vorba decât despre spectacolul cu Exact în același timp din anul 2002, de la Teatrul Național din Cluj-Napoca (cu Marian Râlea), ori despre faptul că același Mihai Măniuțiu a avut ideea de a consacra în urmă cu ceva vreme o ediție a Întâlnirilor internaționale de la Cluj creației pentru scenă a unuia dintre marii suprarealiști europeni.

Pentru spectacolul de la Teatrul Odeon, Mihai Măniuțiu s-a slujit de o formă suplă, concentrată a binecunoscutei piese, dramaturgia Ancăi Măniuțiu eliminând câteva personaje mai puțin importante, chiar dacă înzestrate, prin scriitura originală, cu o vădită tentă suprarealistă. Se insistă mult și cu bine cumpănite consecințe pe valoarea circularității. Identificabilă nu doar la nivelul întâmplărilor. Te amuză, te încurcă, reprezintă o continuă surpriză seria dezmeticirilor provocate de succesivele descoperiri identitare, de necontenita dezvăluire a legăturilor surprinzătoare de rudenie, care, oricât de multe ar fi, nu atenuează nici starea de perpetuă singurătate a lui Robinson, nici cvasi-autismul lui, excelent subliniat de jocul și de zero-mimica actorului Mihai Smarandache, contrapunctat de Marius Damian care este un excelent, un optimist și plin de viață Vineri. Circularitatea evenimențială își găsește cuvenitele replici la nivelul vizualului. Decorul semi-circular, preponderent în albastru, cu originale tente acvatice (îl semnează Adrian Damian) este nu doar profund implicat în metafora de ansamblu, ci reprezintă o bijuterie în sine. Îl completează costumele neconformiste, toată lumea, de la Robinson cu chitara lui veșnic atârnată de gât și Vineri până la Sirena (Paula Niculiță) și Mary (Antoaneta Zaharia), de la Piratul Pierre (cât de plăcută a fost reîntâlnirea cu Ionuț Kivu!) la Canibalul instrumentist (Cezar Antal), de la Ghidul printre întâmplări și melodii (Dimitrii Bogomaz) la Mabolo, regele canibalilor (absolut de nerecunoscut în rol Marius Stănescu), de la Papagali (Anda Saltelechi, Ruxandra Maniu) la Bunicile ahresive (Anda Saltelelchi, Diana Gheorghian, Meda Victor, Constantin Cojocaru), de la Randolf (Ioan Bătinaș) la Beduin (Relu Poalelungi) purtând blugi rupți. Nu face excepție Alex Neagu care, aflat la tobe, suplinește absența ceasului, una dintre constantele scrierilor naumiene. Costumele sunt semnate de Andrada Chiriac.
Ca în mai toate spectacolele din vremea din urmă semnate regizoral de Mihai Măniuțiu, coregrafia este realizată de Andrea Gavriliu. Trebuie subliniată însă și aici o particularitate diferențiatoare. De data aceasta parcă Andrea Gavriliu nu a mizat atât de mult ca în ocazii anterioare pe respectul la punct și virgulă al tehnicității execuției, ci pe pofta, pe bucuria dansului, pe instaurarea unor profunde relații de coeziune, pe vitalitate. Care marchează benefic trupa Odeonului.

Teatrul ODEON din București- JURNALUL LUI ROBINSON CRUSOE- Un musical după INSULA de Gellu Naum- Dramaturgia- Anca Măniuțiu- Regia- Mihai Măniuțiu- Decor- Adrian Damian- Costume- Andrada Chiriac-Muzica originală- Ada Milea-Coregrafia-Andrea Gavriliu- Light design- Cristian Șimon- Sound design- Vladimir Ivanov- Visuals- Anya Dimitrov- Cu- Mihai Smarandache, Marius Damian, Paula Niculiță, Antoaneta Zaharia, Ionuț Chivu, Cezar Antal, Dimitrii Bogomaz, Marius Stănescu, Anda Saltelechi, Ruxandra Maniu, Diana Gheorghian, Meda Victor, Constantin Cojocaru, Ioan Bătinaș, Relu Poalelungi, Alex Neagu- Data reprezentației-24 octombrie 2017

3.Revolte
După ce în urmă cu doi ani a montat Nathan înțeleptul servindu-se de o distribuție româno-germană, partea română fiind asigurată de actori sibieni, regizorul Armin Petras revine la Teatrul Național Radu Stanca unde montează o adaptare proprie după unul dintre romanele scriitorului maghiar născut în România György Dragoman.

Nu cred că e defel întâmplătoare opțiunea lui Armin Petras pentru scrierea lui György Dragoman de vreme ce subiectul spectacolului Rug se referă la ceea ce rămâne neclar, nedecontat pentru ca mai apoi să se răzbune aprig după o revoluție anticomunistă care în drumul ei spre zisa victorie a început să devină din cale afară de încâlcită. Trebuie precizat în context că regizorul Armin Petras este născut în fosta Republică Democrată Germană, aceasta însemnând că a cunoscut pe piele proprie ceea ce au însemnat Securitatea, turnătorii, încercările de deturnare ale voinței populare. Sigur, cu totul altfel s-a produs în fosta RDG schimbarea de regim și de putere decât în România. Acolo a fost vorba despre o tranziție negociată, fără vărsare de sânge și fără atâtea enigme precum cele ce s-au consumat în mai toate locurile din România lui Nicolae Ceaușescu. Dincolo de asta este vorba despre o memorie și despre o experiență comune care își reclamă dreptul de a se exprima pe scenă.

Spectacolul Rug spune, în principal, povestea a două personaje de vârste diferite- o bunică de origine evreiască și o nepoată orfană – care sunt deopotrivă martorele și protagonistele unei suite de întâmplări ce își află izvorul în ceea ce unii istorici au numit Revoluția nedesăvârșită. De unde neliniști, zbateri, bănuieli, mărturisiri doar pe jumătate, fapte numai cu jumătate de gură recunoscute. De unde o acută senzație de inutilitate și de neîmplinire. De unde senzația că lucrurile ar trebui repornite de la zero. De unde incandescența trărilor. De unde voința de revoltă. Un complex de sentimente ale celor două personaje principale, dar și ale personajelor pasagere, unele vizibile, altele numai evocate care se întretaie în spectacol. Personaje cărora le dau viață două foarte tinere actrițe. E vorba despre Arina Ioana Trif și Maria Tomoioagă. Care evoluează, ard pe rugul creației, într-un decor făcut în principal din cuburi de gheață, conceput, cu gânduri antonimice evidente, de Olaf Altmann.
Nu e deloc ușoară proba de foc pe care trebuie să o treacă Arina Trif și Maria Tomoioagă. Ele au de înfruntat dificultățile ridicate de interpretarea mai multor personaj dar și schimbul de roluri. Aceasta fiindcă la un moment dat interpreta nepoatei preia rolul bunicii, cu toate că asupra utilității artistice a ideii mărturisesc că am o seamă de rezerve.

Nu sunt, de altfel, singurele. Scenariul dramatic este departe de a fi impecabil, induce o serie de confuzii istorice, nici muzica originală cu inexplicabile sonuri orientale (manelistice?) creată de Jörg Kleemann nu este din cale afară de adecvată. Mai sunt și problemele de rostire și de intonație din jocul celor două actrițe, mai intervin și nedorite căderi de ritm și de tensiune ale spectacolului.

Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu- RUG- după un roman de György Dragomán- Traducerea- Elise Wilk- Dramatizarea- Armin Petras- Regia-Armin Petras- Decorul- Olaf Altmann- Costumele- Katja Strohschneider- Muzica originală- Jörg Kleemann- Light design- Norman Plathe- Cu- Arina Ioana Trif și Maria Tomoioagă- Data reprezentației- 23 octombrie 2017

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro