Spectacole la MaFESZT

1.Reuniunea de clasă

A revenit relativ puternic în repertorii, îndeosebi în cele ale Teatrelor de limbă maghiară din România, literatura dramatică scrisă de Bertolt Brecht.

Vădit preferată- et pour cause– este Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită (care se joacă destul de des și în românește).Neglijată nu este nici Omul cel Bun din Sîciuan, care i-a prilejuit în urmă cu ani buni un spectacol de referință la Bulandra lui Andrei Șerban. Nu este uitată nici Cercul de cretă caucazian. Care, iată, a intrat și pe afișul Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, într-un spectacol regizat de Harsányi Zsolt. Care, profesor fiind la Facultatea de Teatru în limba maghiară din Târgu Mureș, a avut remarcabila idee de a reuni componenții unei foste clase de actorie, mai mult ca sigur  meritorie într-una și aceeași distribuție. Trebuie remarcată disponibilitatea conducerii Teatrului Maghiar de Stat din Timișoara, determinată, desigur, și de faptul că majoritatea absolvenților de odinioară, fac parte acum din colectivul instituție. Oricum, felicitări Balázs Attila!

Cum și eu, semnatarul acestei cronici este, am fost și  mai bine de 42 profesor și de abia pe urmă critic, solicit îngăduința de a insista ceva mai mult asupra personalității lui Brecht și asupra unor concepte precum brechtianism și piesă pedagogică. Cărora li se supune Cercul de cretă caucazian.

Să începem cu un citat mai amplu din clasica Istorie a teatrului universal (Editura Univers, București, 1971)a lui Vito Pandolfi. “Ceea ce face din Bertolt Brecht -poet, dramaturg, prozator, gânditor- o figură eminentă, am zice simbolică, și nu numai în cadrul strict teatral, este faptul de a fi gândit și realizat o nouă formă de reprezentare a lumii, cu o nouă și clară orientare etică. El este un îndrumător al conștiinței, și însăși drama interioară trăită și suferită de el de-a lungul a treizeci de ani, poate cei mai frământați ai patriei sale, servește la clarificarea dramei care a zguduit profund o mare parte din intelectualitatea europeană. Prin opera lui Brecht se reliefează limpede această dramă și învățătura ei pozitivă.”

Cred că ar fi de reținut deja câteva cuvinte ori sintagme, așa cum sunt figură eminentă, nouă și clară orientare etică, îndrumător de conștiințe, intelectualitate europeană.

Mergem acum puțin mai departe și desprindem un citat din cartea coordonată de John Russel Brown Istoria teatrului universal- ediție ilustrată, apărută în limba română în anul 2016 la editura bucureșteană Nemira. „Așa cum spune Peter Brook, Brecht este o figură cheie a teatrului din secolul al XX lea, chiar dacă și în Germania ca și în restul Europei și în America, influența lui avea să se arate abia în 1950, întârzierea fiind cauzată de dictatură și exil. Pe-atunci notorietatea lui o egalase pe a lui Reinhardt, ca dramaturg care-și monta propriile piese în propriul teatru din Berlinul de Est, cu propria lui trupă, Berliner Ensemble ” care a continuat să îi populeze opera și după 1956, când el a încetat din viață. Încă de atunci teoriile lui Brecht (mai mult decât exemplul lui) i-au influențat pe aproape toți dramaturgii, regizorii și scenografii din ultimele decenii, de la Arthur Adamov și Edward Bond la Giorgio Strehler și Peter Weiss și de la montări moderne după Shakespeare la musicalul american în versiunea lui Stephen Sondheim. Însă Brecht era un copil al anilor 1920. Extremist atât în ideologia adoptată cât și în contestarea convențiilor teatrale la putere în epocă, a renegat și formele aristotelice, și entertainementul comercial, culinar. Piesele lui au atras atenția publicului încă de la început prin scandalul iscat de spectacole și prin stilul lui de viață flamboaiant proletar, dar și prin premiile literare câștigate de textele lui și de calitățile lui iconocalaste.

Și iar scoatem în evidență câteva sintagme-cheie. Ca, de pildă, extremist în ideologie, contestatarea convențiilor scenice, stil de viață proletar. Plus observația că Brecht s-a numărat printre cei mai vajnici contestatari ai formulei considerate desuete a teatrului aristotelician. Acum, contestatar al formulei în cauză a fost și francezul de origine română Eugène Ionesco. Ceea ce nu l-a împiedicat pe autorul Notelor și contra-notelor să intre în dură coliziune cu semnatarul Micului Organon, așa după cum ne-o dovește miniatura dramaturgică Improvizația de la Alma.

Să observăm cum se amestecă în fragmentele mai sus citate judecățile de ordin strict teatral referitoare la reînnoirea expresiei dramaturgico-scenice, la caracterul revoluționar al scrierii dramatice și al punerii în scenă la care aspira și pe care le teoretiza cu asiduitate Brecht cu cele ce slăvesc presupusa moralitate a dramaturgului care s-ar fi pus, vezi Doamne!, în slujba proletariatului.

Mai facem însă încă un popas livresc și ne oprim la cartea lui Paul Johnson Intelectualii, în repetate rânduri reeditată de editura bucureșteană Humanitas. Carte ce ne arată că nu întotdeauna intelectualii și că, în orice caz, nu toți au reprezentat puternice exemple morale. Printre cei puși la colț, desființați de-a dreptul, ce să vezi?, se află însuși Brecht. Devenit un abject agent de propagandă al comunismului de tip sovietic, stabilit interesat în RDG, având la dispoziție veșnic un pașaport care îi permitea să călătorească oriunde,  care era plătit cu onorarii imense, trăitor într-un lux care nu avea nimic în comun cu viața zilnică a proletariatului pe care îl apăra, cu stilul flamboaiant proletar elogiat în Istoria… coordonată John Russel Brown, proletariat căruia Brecht îi dădea lecții. Nu oricum, ci contra-cost.

Bun, toate aceste lucruri fiind odată spuse și reamintindu-ne celebra zicere a Daciei literare în conformitate cu care criticăm opera și nu autorul, să ne reamintim că Cercul de cretă caucazian a fost elaborată într-o primă formă între 1943 și 1945, apoi rescrisă în 1948. Or, în toată această perioadă, Brecht a figurat pe statul de plată al Moscovei. Să nu ne mire, așadar, că Cercul de cretă caucazian este destul de consistent marcată de ideologia stângistă, marxist-leninistă. Să ne reamintim și că toată povestea emoționantă a Grușe (nkăi), a lui Mihail, copilul salvat de la moarte de aceasta, este convocată de Arkadi (în spectacolul timișorean numit Aka și interpetat de Adorjáni Nagy Zoltán, spre a lămuri o chestiune de proprietate. Cercul de cretă caucazian, cum spuneam, piesă pedagogică, impune referințe la judecata solomonică în sprijinul susținerii ideii potrivit căreia pământul trebuie să aparțină celor ce îl lucrează. Avem, așadar, de-a face cu un manifest mai mult sau mai puțin voalat în favoarea colectivizării ce se va declanșa în țările supuse sovietizării.

Firește, în stabilirea textului de spectacol, regizorul Harsányi Zsolt a avut mare atenție să înlăture pe cât posibil componenta ideologică. A fost preponderent preocupat de istoria salvării lui Mihail, una neîndoios emoționantă. De evidențierea devotamentului și sacrificiului Grușenkăi. Povestea în sine este enunțată simplu, clar, pe alocuri cu exagerări de interpretare vădit deliberate.

Pesemne, la Timișoara spectacolul se joacă cu publicul pe scenă. În turneul de la Oradea, turneu prilejuit de MaFeszt, s-a permis și accesul spectactorilor în sală. Oricum, actorii- Adorjáni Nagy Zoltán, Czüvek Loránd, Farkas Eszter, Hegyi Kincső, Jancsó Előd, Karsai Dóra, Lajter Márkó Ernesztó, Lőrincz Rita, Vajda Boróka- dintre care unii sunt și muzicieni-Adorjáni Nagy Zoltán, Barti Lehel András, Jancsó Előd, Vajda Boróka- erau răsfirați printre spectatorii de pe scenă. Jucând, majoritatea dintre ei, mai multe roluri.

Spectacolul are decor aproape zero. Un fals tron pentru falsul judecător, ceva ce amintește de o spânzuratoare…Spectacolul însuși, cum spuneam, reunine de clasă conservă o notă studențească.Fiind mai degrabă un exercițiu de posibil brechtianism, 

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara

CERCUL DE CRETĂ CAUCAZIAN de Bertolt Brecht

Regia: Harsányi Zsolt

Scenografia: Bács Krisztina

Muzica: Adorjáni Nagy Zoltán, Barti Lehel András, Jancsó Előd, Vajda Boróka

Cu :Adorjáni Nagy Zoltán, Czüvek Loránd, Farkas Eszter, Hegyi Kincső, Jancsó Előd, Karsai Dóra, Lajter Márkó Ernesztó, Lőrincz Rita, Vajda Boróka

2.Ceasuri

Prezența pe afișul Festivalului de Teatru MaFeszt– ediția 2025 de la Oradea- (un festival despre care organizatorii de la Teatrul Szigligeti nu au oferit prea multe detalii, situându-se constant în zona secretomaniei care, în cazul de față înseamnă o cruntă lipsă de profesionalism și plasarea într-un bolnăvicios dolce far niente din partea celor de la Secretariatul literar), a spectacolului cu piesa Tatăl, montat la Teatrul Municipal Csiki Játekszin de regizorul Vladimir Anton, mi-l readuce în atenție pe dramaturgul Florian Zeller.

Am scris deja în repetate rânduri despre creațiile lui, am subliniat ideea că succesul înregistrat de trilogia Mama, Tatăl, Fiul (din care ultimele două titluri s-au metamorfozat în scenarii de film) a infirmat prejudecata că am asista la moartea culturii franceze. Am făcut și observația că piesele în cauză au avut cam peste tot unde au fost montate un imens succes. Aceasta, în pofida faptului că abordează un subiect profund antipatic. Boala. Respectiv, depresia și înclinațiile suicidare în Fiul, pierderea memoriei în Mama și Tatăl.

Trilogia lui Zeller vorbește despre cumplite neputințe umane, despre cât de fragilă este sănătatea mintală, despre cum, pe neașteptate, ceva se surpă în echilibrul nostru mintal oricum fragil. În adolescență în Fiul, la maturitate în Mama, la vârsta senectuții în Tatăl.

În cronici anterioare, îndeosebi în cea dedicată variantei din anul 2018 de la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad a Tatălui, un spectacol regizat de Radu Iacoban, cu Ovidiu Ghiniță în dificilul rol André, spectacol pe care îl consider pe mai departe unul foarte bun, am subliniat ideea că, dacă în secolul al XIX lea de memorie și avatarurile ei erau preocupați îndeosebi poeții (Mallarmé, de pildă), în zilele noastre despre relația dintre memorie și uitare au scris importanți filosofi ai istoriei (Tzvetan Todorov sau Paul Ricoeur, de pildă), teatrologi (rămâne pe mai departe fundamentală cartea Uitarea  a regretatului George Banu) și, desigur, medici. Interesați de aspectele clinice ale problemei.

De aspectul clinic al formei de manifestare a cumplitei boli Alzheimer se ocupă, desigur, cu mijloacele artei, și piesa lui Florian Zeller. Drama, tragedia lui André, începe cu pretinsa pierdere a unor obiecte (semnificativă este aceea recurentă a rătăcirii ceasului, obiect- simbol al măsurării trecerii inexorabile a vieții) și se încheie cu o devastatoare cădere în infantilism. Cu căutarea disperată a protecție mamei. Scenă care nu are cum să nu te ducă cu gândul la versuri dintr-o celebră poezie a lui Arghezi.

Ajungerea în acest punct final este anticipată în repetate rânduri în spectacolul de la Miercurea Ciuc prin recursul la inserturi video (le-a creat Csiki Zsolt) și la imaginea unui copil frumos, vesel și fericit (Nichita Károly Anton), aflat mereu în grija mamei. Mamă (Tóth Jess) pe care o vom vedea aievea pe scenă în ultimele secvențe ale montării.

În brațele ei, mai bine spus în brațele unei mame zămislite de mintea din ce în ce mai bolnvă a lui André (rol în care are o bună evoluție actorul Fülöp Zoltan) își va afla personajul principal refugiul. Aceasta, după ce va fi încercat de grave confuzii . André încurcă din ce în ce mai frecvent și mai flagrant oameni, vremuri, locuri, fapt bine subliniat de asemănările voite dintre Pierre (Vass Csaba) și cel numit Bărbatul ( Puskás László), dintre femeile care au grijă de el (Kányadi Anna, Dálnoki Csilla și Tatár Zsuzsa, aceasta din urmă interpreta Laurei). Are neclarități tot mai accentuate în ceea ce o privește pe propria fiică Anne (Fekete Bernadetta). Se simte supus la imaginare agresiuni și furturi. Își pierde treptat, sub ochii noștri, agilitatea fizică, se identifică tot mai pregnant cu o ruină.

Alzheimerul  este una dintre marile temeri ce încearcă ființa umană în zilele noastre. Detaliu subliniat de regia lui Vladimir Anton la aplauze.Atunci când toți actorii apar pe scenă cu căciuli asemenea celei purtate de André. 

Teatrul Municipal CSIKI JÁTEKSIN din Miercurea Ciuc

TATĂL de Florian Zeller

Traducerea: Mikó Csaba și Gaspár Ildikó

Dramaturgia: Kész Orsolya

Regia: Vladimir Anton

Scenografia: Raluca Alexandrescu

Video: Csiki Zsolt

Cu: Fülöp Zoltan (André), Fekete Bernadetta (Anne), Vass Csaba (Pierre), Kányadi Anna, Dálnoky Csilla (Femeia), Puskás László (Bărbatul), Tatár Zsuzsa (Laura), Tóth Jess (Mama lui André), Nichita Károly Anton (Copilul) și Jakab Attila, Jakab Imre, Kovács Zsólt, Szebéni Tamás, Szőcs Szilárd Péter

3.Învingătorul Billy

Am scris în repetate rânduri despre destinul scenic românesc al pieselor irlandezului Martin McDonagh (în paranteză fie spus, cel mai proeminent legat de regizorii Vlad Massaci și Cristi Juncu), am comentat și câteva spectacole de care a avut parte poate cea mai cunoscută piesă a lui, Schilodul din Inishman, mai frecvent jucată la noi sub titlul Billy Schiopul. Așa că, de data aceasta, mă voi mulțumi doar să reamintesc că acțiunea se petrece în anii ’30 ai anului trecut (mai exact în 1934(, într-un sătuc irlandez sărac, uitat de lume, în care, prin cine știe ce minune niște cineaști americani au venit aievea să filmeze  Omul din Aran. Ocazie pentru tânărul infirm Billy de care până atunci râdea mai toată lumea, care era  umilit de toți, să își dovedească în primul rând sieși, că poate să evadeze dintr-un mediu în majoritate toxic. E drept că doar pentru o vreme și plătind pentru asta un preț imens.

Alegând să pună în scenă cu actorii trupei Harag György a Teatrului de Nord din Satu Mare piesa lui Martin McDonagh, regizorul invitat Bélai Marcel (despre care site-ul Teatrului sătmărean nu ne dă nici cel mai mic detaliu biografic), a acționat pe două paliere. A pus în evidență felul de a fi al oamenilor din Inishman. Nu s-a cantonat însă la realismul, pur, tradițional. A recurs foarte adesea la grotesc. La îngroșarea cu măsură. Le vedem astfel pe cele două mătuși vârstnice ale lui Billy, etern preocupate de curățenie drept care au mereu la îndemână perie și detergent (Bogár Barbára și Rappert Vencz Stella), pe ‘’știristul” Johnny Pateenmike, profesionist mai curând al zvonului decât al acurateței imformației (Nagy Csongor Zsolt), pe taciturnul, durul  și atât de vulnerabilul Babby Boby (aproape de nerecunoscut Poszet Nándor), pe veșnicul devorator de dulciuri Bartley McCornic (Gaál Gyula), pe doctorul McSharry (Nagy Orbán), pe vijelioasa Helen (Budizsa Evelyn, excelentă atât în momentele de proză cât și atunci când cântă)  și, în fine, pe doamna O’Dougal, rol în care Dioszégi Attila semnează o evoluție de mîna întâi. nIci unul dintre aceste personaje nu se cantonează în monocromie. Alături de mătușile veșnic îngrijorate de soarta lui Billy, mai toți locuitorii așezării au momente de generozitate față de năpăstuitul Billy. Johnny sacrifică o știre, Babby Bob îl ajută pe Billy să își pună în practică planul de evadare, doctorul McSharry face cam tot același lucru, întreaga comunitate îi ascunde tânărului adevărul nu tocmai foarte convenabil despre părinți și cum a fost salvat de la moarte.

Cum spuneam, am văzut piesa lui Martin McDonagh în felurite variante scenice. Mai de fiecare dată, personajul principal al textului a avut parte de interpreți notabili. Alexandru Jitea la Nottara, Emilian Oprea la Brăila, Vlad Bîrzanu și Vlad Lință la Constanța. Aud că și Bogdan Cotleț, în varianta cea mai recentă de la Teatrul de Comedie din București semnată de deja amintitul Vlad Massaci, ar fi cu totul remarcabil. 

În spectacolul de la Satu Mare e absolut senzațional Szabó János Szilárd. Tânărul actor își joacă rolul cu infinite nuanțe. Are și emoție, are și rigoare matematică în structurarea personajului. Nu exagerează nici o clipă, nu scapă nici o notă falsă. Cântă ca un adevărat profesionist.       

Teatrul de Nord din Satu Mare –Trupa Harag György

SCHILODUL DIN INISHMAN de Martin McDonagh

Dramaturgia: Bessenyei Gedö István

Regia: Bélai Marcel

Decor: Fornváld Gréti

Costume: Lokodi Aletta

Muzica de scenă: Bakk-Dávid László        

Coregrafia: Szabo Franciska

Cu: Szabó János Szilárd (Billy Claven), Bogár Barbára (Eileen Osborne), Rappert-Vencz Stella (Kate Osborne),Nagy Csongor Zsólt (Johnny Pateenmike), Gaál Gyula (Bartley McCormic), Budizsa Evelyn (Helen), Poszet Nándor (Baby Bobby),Nagy Orbán (Dr.McSharry), Dioszégi Attila (Mrs. O’Dougal)