duminică, septembrie 27, 2020

Speranțe, mituri și nevroze postcomuniste

Revoluțiile din 1989-1991 au provocat pră­bușirea unor regimuri despotice bazate pe supremația fantasmelor ideologice afir­ma­te drept adevăruri ultime, infailibile. Vi­zi­u­nea marxistă utopică axa­tă pe comunitatea perfectă s-a tradus în statul po­li­ție­nesc și propagandistic le­ni­nist. Regimurile de tip so­vietic au generat critici din zone multiple: liberali, so­cial-democrați, con­serva­tori și naționaliști de varii coloraturi. Toți însă s-au opus experienței sufocante implicate de existența acestui sistem rigid, brutal și profund anchilozat. În asemenea condiții, nu putem fi surprinși de faptul că eșecul leninismului a deschis calea afi­r­mării unor fervente speranțe și iluzii.

Politologul lituanian Tomas Kavaliauskas a scris o analiză pătrunzătoare și captivantă a frustrărilor și spectrelor politice post­co­muniste. O colecție de eseuri profunde des­pre valorile liberale aflate în pericol în sistemele politice postcomuniste, volumul este și o contribuție importantă la dez­ba­te­rile contemporane privind distincția din­tre naționalismul liberal și cel iliberal (chiar antiliberal) și cauzele recrudescenței po­pu­lismului conservator în țări precum Slo­vacia, Ungaria, Polonia și România.

Kavaliauskas examinează cu succes ten­din­țele politice, sociale și culturale într-o re­giune de o maximă diversitate. El arată cum comunismul a creat propria versiune de civilizație cu practici subiective și co­duri normative specifice. Odată ce ase­me­nea constelații simbolice au dispărut, ele au fost înlocuite cu noi constructe mi­to­logice. Autorul dezvoltă creativ, dar și cri­tic ideile propuse de autori precum Jac­ques Rupnik, Zygmunt Bauman, Leonidas Donskis și Vacláv Havel. Am fost plăcut sur­prins de accentul pus pe conceptul de fantasme ale salvării, pe care l-am pro­pus într-un volum publicat la Princeton University Press în 1998 și apoi, ca pa­perback, în 2009 („Fantasmele salvării: na­ționalism, democrație și mit în Europa postcomunistă”, Polirom, 1999, traducere de Magda Teodorescu).

Într-adevăr, așa cum remarcă și Ka­valia­uskas, spațiul postcomunist este bântuit de miraje mesianice, așteptări sociale ne­realizate și narațiuni ale excluderii, auto­victimizării și ale grandomaniei etno­cen­tri­ce. Întrebarea rămâne însă: ce s-a în­tâm­plat cu promisiunile umaniste și indi­vidualiste ale anului 1989, când societatea civilă a fost principala forță motrice, iar nu pasiunile etnice și de­magogia populistă? Cum ne putem explica persistența elitelor comuniste în aceste țări, metamorfozarea lor în­tr-o oligarhie cinică de afa­ceriști veroşi? Cum a fost posibil ca politicianul ma­ghiar Viktor Orbán, la un moment dat un personaj mo­derat și respectabil, să se transforme într-o personalitate auto­ri­tar conservatoare în ultimii ani?

Concentrându-ne asupra culturii politice și mai puțin asupra analizei instituționale, Kavaliauskas găsește răspunsuri con­vin­gă­toare în zona ideilor, mentalităților, pa­siunilor și pulsiunilor politice. Explorarea sensurilor libertății în politica post­co­mu­nistă este originală și filosofic persuasivă. Cartea este astfel o admirabilă etnografie politică și intelectuală, o invitație de a re­fuza stereotipurile și de angajare pe calea regândirii a ceea ce Ernest Gellner a nu­mit „condițiile libertății“. Amintind de dis­tincția făcută de filosoful liberal Isaiah Berlin dintre libertatea negativă și cea po­zitivă, Kavaliauskas meditează asupra pro­vocărilor enorme cu care sunt confruntate acele forțe (indivizi, partide, mișcări) care refuză colectivismul și facilitează acțiunea autonomă a ființelor umane.

Principala întrebare, așadar, este cum poa­te liberalismul să se angajeze pe o tra­iec­torie solidă, robustă și credibilă, nu doar din perspectivă doctrinară, ci și din punc­tul de vedere al acțiunii în societăți pro­fund traumatizate de memoria terorii ne­mijlocite și insidioase. Sau, în registru arend­tian: cum pot fi reconciliate gân­direa și acțiunea în căutarea emancipării civice? Acesta a fost sensul conceptului de liberalism al fricii, teoretizat de gân­di­toarea politică Judith Shklar – un li­be­ra­lism consolidat prin conștiința adâncă a con­secințelor tragice ale privațiunii de libertate. Kavaliauskas insistă judicios asu­pra rolului Papei Ioan Paul al II-lea în ar­ticularea unui discurs al libertății în di­rectă opoziție cu minciunile oficiale ale co­munismului. Dar contribuția lui Ioan Paul al II-lea la rezistența împotriva contagiunii fantasmelor salvării a fost importantă și pentru denunțarea antisemitismului, un fe­nomen dezlănțuit în regiune, ca dușman al valorilor creștine.

Volumul de față nu este doar o analiză pa­sionată și erudită a unor curente politice și intelectuale, dar și un avertisment lucid împotriva triumfalismului teleologic: „Chiar dacă tranziția pașnică în Europa Cen­trală a creat un mediu favorabil pentru construirea democrației, aș fi extrem de atent cu interpretarea acestei «povești de succes»“ (p. 53). Democrația liberală rămâne o realitate disputată, con­testată și fragilă. Noi forme de an­ti­ca­pi­talism ro­mantic și-au făcut apariția în ultimii ani, combinând deopotrivă teme și obsesii ale extremelor de stânga și de dreap­ta. În majoritatea țărilor est-euro­pene, reperul central al politicii liberal-democratice, fos­ta temă a triumfului li­beral postcomunist, societatea civilă, pare să fie în regres. Vestea bună este că moș­tenirile le­ni­nis­mului, pentru a folosi ter­menul propus de politologul Ken Jowitt, sunt pe cale de dispariție. Odată cu in­te­grarea în Uniunea Europeană, țările în cau­ză au depășit un prag intimidant de o colosală importanță. Vestea mai puțin în­cu­rajatoare este că acest spațiu geografic este încă bântuit de nevroze colective, de anxietăți și atavisme premoderne și, de fapt, antimoderne, an­ti­democratice si an­tipluraliste.

Recenzie apărută în revista „International Affairs” (Royal Institute of International Affairs, Chatham House), Vol. 89, No. 6, November 2013, pp. 1510-1511. Traducere de Bogdan C. Iacob.

// TOMAS KAVALIAUSKAS – „Transformations in Central Europe Between 1989 and 2012: Geopolitical, Cultural, and Socioeconomic Shifts” (Lanham, MD, Lexington Books, 2012)

Articol aparut in editia scrisa a Revistei 22:

http://www.revista22.ro/speran539e-mituri-537i-nevroze-postcomuniste-39726.html

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. liberalism – libertate individuala bazata pe o competitie autentica si (foarte important) adevar. sa admitem capitalismul ca reprezentare a liberalismului. ce se intimpla azi ? tiparirea de bani mai reprezinta o acumulare onesta de capital ? apoi (mega) corporatiile care au profitat de un capital speculativ (listari neconforme cu realitatea pe burse ) mai inseamna competitie autentica ?
    eu sint pentru libertatea individuala, pentru afirmarea competentelor personale in acord cu egalitatea sanselor si onestitate. intrebarea este : intre notiuni si realitate nu s a creat un hau ? iar aceasta prapastie nu se datoreaza calcarii in picioare a adevarului si moralitatii ? nu de aici vin problemele lumii de azi ? (adevarul si morala transcend epocile si formele de organizare)

    • Vezi, ai grija, nu-ti mai pune intrebari din astea, ca te iau astia, de pe aici, drept eretic, desi pari un libertarian de buna-credinta…

      Lasa capitalismul asa cum e azi, ia-l ca atare, fii dogmatic; altminteri, imediat o sa-ti demonstreze baietii ca e bun, si ca tu te inseli periculos de tare…

    • Tipărirea de bani o face statul, nu întreprinzătorul, da? :)

      Adică nu e vorba nicio acumulare de capital, statul tipărește bani în numele poporului, ca să plătească ajutoare sociale sau ca să păstreze locurile de muncă. Și la fel ca în comunism, reprezentanții poporului beneficiază în mai mare măsură de binefacerile acordate de stat poporului.

      • Aj.sociale si pastrarea locurilor de munca au fost/sint doar pretextul ptr. „tiparnita”. Motivul real nu poate fi altul decit nationalizarea pierderilor si privatizarea profiturilor. Daca ar fi fost altfel the robber barons ar fi fost „ascunsi” ptr.f.multi ani. Familiile lor i-ar fi invidiat ptr.ca cel putin au mincare, cazare si imbracaminte asigurata…… :-)

  2. 1.Cred ca cel putin pentru ,,istoria filosofiei”, lucrurile ar trebui sa fie mai nuantate, in sensul ca Marx n-a propus o societate perfecta, ci una adecvata epocii 1848, a capitalismului salbatic.El a raspuns unei epoci istorice date, din care este necesar sa ne amintim rascoalele muncitoresti din Anglia secolului anterior si situatia muncitorimii europene a vremii.
    Viziunea sa, privind nationalizarea m. de p. a fost rezultatul lucrarii Capitalul, care a stabilit corect, ca rezultatul imbogatirii proprietarului este posesia capitalului de lucru si munca vie a muncitorului, insusita gratuit.
    2.Marx n-a stabilit o ,,societate” ci a avansat o solutie economica PUNCTUALA, nationalizarea, odata cu ,,axiomale” capabile sa o suatina, urmind ca la momentul unui ,,capitalism dezvoltat”, sa fie realizat acel socialism, potential egalitar.
    Revolutiile si comunismul din Rusia si China, comunism cu tarani si subdezvoltare economica-industriala nu putea realiza ,,proiectul” lui Marx, ci doar pe cel leninist-stalinist-maoist, deoarece sistemul comunist implementat in lipsa dezvoltarii industriale era nefunctional, contrazicind ipotezele-axiomele lui Marx”:comunism realizat in tarile cele mai dezvoltate!
    3.Creat in tarile cele mai inapoiate din lume, comunismul nu putea aduce performanta economica si prosperitate economica-sociala, trebuind sa fie ,,aparat” de securitate-NKDV contra celor defavorizati de saracia si neadecvarea sistemului la tarile agrare!Comunismul ,,agrar” nu putea aduce egalizare economica, ci crearea ,,noii clase” la care se referea Milovan Gilas.
    4.Dupa trei generatii, in 1987 comunismul s-a schimbat (totusi) radical, dar Gorbaciov lipsit de viziune si proiecte de reformare a comunismului – respectiv trecerea la economie socialista de piata si redarea catre economie a instrumentelor care o faceau competitiva(banci de investitii, comerciale, burse socialiste de valori si marfuri, competitie economica intre intreprinderi, actiuni socialiste la intreprinderi,etc,), au determinat renuntarea istorica la sistem, in ansamblul sau.
    5.Asa cum nu poti invinovati pe creatorul pustii de crimele comise cu arme de foc, nici Marx nu poate fi invinovatit de cei care nu au urmat regulile minimale de constructie a socialismului si n-au construit si implementat nici o reforma economica, in cei 70 de ani de existenta a socialismului.
    6.Fara lucrarile si viziunea lui Marx, nu se cunostea esenta economica si sociala a capitalismului, iar alternativa la socialismului european social-democrat, ca alternativa la cea a celui sovietic era inexistenta.
    Nu fac apologia lui Marx, ci o palida remarca, la lucrarile celui care este acuzat de ceeace au facut epigonii lui:Lenin, Stalin, Mao, Ceausescu, etc. care au fost inafara liniei stiintifice economice, a lucrarilor sale economice.
    Probabil ca ar fi necesara o disociere stiintifica intre economistul Marx, viziunea sa egalitara (si cei care au utilizat numele si lucrarile sale, in asasinarea axiomelor si viziunii sale) si un sistem economic, in care capitalistul ia tot, iar lucratorul salariul, cit se poate de mic – in Romania, de minim pe economie…
    Nu cred ca acesta disociere este posibila acum, dar la un moment dat va fi necesara, pe masura ce se va impune sa fie inlocuit capitalismul, cu un sistem capabil de o minima echitate economica si sociala.

    • Sa inteleg ca analistii de provincie sint oripilati: ” (si cei care au utilizat numele si lucrarile sale, in asasinarea axiomelor si viziunii sale)”.
      Adica ideile lui Marx au fost geniale, dar au fost prost aplicate. Dar in toate tarile au fost prost aplicate ideile lui Marx sau ideologia marxista, pe linga utopia sa, este si criminala?
      „Nu fac apologia lui Marx”.
      Nu, dar ati devenit avocatul ideilor sale; vreti sa-i dati lectii dlui Tismaneanu?

  3. În loc de comentariu, o parte dintr-un interviu de presă din 2005: gen. Ion Pitulescu, fost șef al Poliției Române între 1995-1997:
    *
    Reporter: „Exista o complicitate intre PSD si partidele aflate acum la putere?
    I.P.: „Toata perioada, de la revolutie incoace, a fost dominata de PSD. Chiar si in perioada 1996-2000, nu au condus taranistii. Eu i-am cunoscut, au fost niste batranei simpatici care, la varsta lor, desi nu trebuia, tineau cu dintii de un scaun. Dar nu poti vorbi de coruptie la un Diaconescu, Tepelea sau Galbeni. Nu ei au fost corupti, dar oameni infiltrati in randurile lor le-au macinat si distrus imaginea, ca si lui Emil Constantinescu. Si in acea perioada tot PSD a condus Romania. Am mari rezerve si fata de unii membri ai actualului guvern. Pentru a iesi din aceasta stare de “sarantocii Europei” am avea nevoie de un guvern sever. Fara masuri dure nu vom putea iesi niciodata din marasm”.

    Reporter: „Masuri care trebui sa duca la anchetarea sau arestarea unor importanti lideri politici?”.
    I.P: „Categoric. De exemplu, Viorel Hrebenciuc, care a patronat toate marile afaceri pesediste. Razvan Temesan nu facea nici o miscare fara sa se consulte sau sa dea Hrebenciuc dispozitie. Il am inregistrat dand asemenea dispozitii. In dosarele acelea, eu si procurorii le retinusem infractiunea de subminare a economiei nationale. De la aceasta acuza s-a ajuns la o scoatere de sub urmarire penala. Numai in acel dosar, George Paunescu avea imprumuturi de la Bancorex de 209 de milioane de dolari. Au ramas doi vinovati: Ana Capetti si Maimut, iar vinovatul a scapat. Temesan a devenit apoi consilierul lui Iacubov si a altor mafioti care au urmat. […] Hrebenciuc ii are pe toti la mana, pe toti i-a servit, tuturor le-a dat o bucatica. De exemplu, cand mi-am dat demisia, mi s-a sugerat sa accept o ambasada sau sa raman in consiliere la guvern pentru un salariu mare. Asa incepe totul, te ajuta… De exemplu, Zaher, de citeva ori mi-a oferit cate 1 milion de dolari (odata printr-un deputat PSD, pe care l-am dus la ministrul de Interne). Un prieten de-al lui, arab, se mira ca refuz, mai ales ca aveam putin pana la pensie”.

    Reporter: „De ce ati refuzat?”
    I.P.: „Ca om, esti construit in asa fel incat sa nu poti sa recurgi la asemenea acte reprobabile, deci, exista in caracterul, in temperamentul tau, in gena ta. Astea nu se pot castiga pe parcurs. Niciodata, oricate scoli ai face si oricate cursuri ai urma, asa ceva nu se invata”.

    Reporter.: „Si ce-au zis? ”
    I.P.: Ma urmareau ai mei, SRI si cei de la 0215. Chiar incepuse o campanie cu “Romania Mare”, cu niste atacuri murdare. Am cerut atunci ministrului de Interne, Dejeu, care probabil a fost cel mai corect ministru de Interne din cati au fost pana acum, sa formeze o comisie care sa verifice totul. Eu l-am anchetat pe Magureanu, pe Gioni Popescu (primul lui adjunct), i-am anchetat la sange pe sefii din zona Banat, din Crisana, cu afacerea Jimbolia, cu Magureanu, cu castelele lui si cu afacerile lui cu arabii si daca astia ar fi avut o cat de mica informatie, ma mancau pana acum. Nu am nimic pe constiinta. Am fost amenintat, in schimb. Chiar si acum, nu demult, am primit telefon de la arabii din Turcia”.

    Reporter.: „Cea mai mare dezamagire?”
    I.P.: „In toata lupta pe care incercam sa o duc, nu ma sprijinea nimeni din Guvern, Presedintie. Cand presedintele Constantinescu a spus ca l-a doborat Securitatea si structurile comuniste, a avut dreptate. Eu lucram cu el pana la 5 dimineata, cand incepuse acea actiune impotriva coruptiei. L-au terminat si pe el, si pe Ciorbea”.

  4. Toti cei care alaturi lui ion iliescu sau oricarui exeget care gaseste ca teoria marxista este salvabila sunt asemenea celor care mai pretind ca au facut un perpetuum mobile de speta 1 sau o cadratura a cercului.
    Este o teorie esuata si care tocmai erorilor intrinseci a adus atata rau in lume.

    • PS Asta nu inseamna ca sistemul capitalist este perfect ci ca este perfectibil si ca din el va rasari „A treia cale” si nu din dictaturile totalitariste pe care le creaza marxismul oriunde este aplicat in dogmele sale.

    • „Filosofii nu au facut decat sa interpreteze lumea, problema este de a o schimba”, astfel suna cea de-a XI-a Teza despre Feuerbach. Karl Marx a fost un filosof german, asa incepe trilogia lui Leszek Kolakowski. Ideile sale, neindoios, au dus la schimbarea lumii. Au facut-o mai buna? Mai respirabila? Mai putin constrangatoare? Mai putin nedreapta? Au dus la intemeierea unei societati decente? Au salvat ori au ingropat libertatea umana? Acestea sunt interogatiile la care ar trebui sa raspunda cei care raman atasati de utopia radicala numita marxism. Un disident sovietic spunea ca Rusia (dar de fapt toate tarile inglobate in „mareata Uniune”) „a suferit marxismul”. Adica l-a suportat cu un pret incalculabil. La fel si locuitorii Blocului Sovietic, la fel si chinezii, vietnamezii etc

      • E evident ca marxistii au esuat, dar necesitate unei schimbari a fost si ea evidenta, la fel cum dealtfel e si azi. Comunismul a aparut ca o reactie la o societate capitalista care mistifica idea de libertate. Tot asa cum Rusia a suferit marxismul occidentul a suferit democratia. Si daca patrundem dincolo de „farduri si spoiala” auzim zornaitul lantului sclavie asa zis democratice si vedem ca intreaga libertate individuala se reduce la un singur vot, care inevitabil , iti ofera doar sperante desarte…

  5. 1.Nu sint atasat de utopia marxista, considerind experimentul gresit realizat, deoarece conditiile care au condus la esecul sau sint evidente.Dincolo de aceasta realitate, nu mai ramine nimic de discutat, la fel ca in tehnica, unde o componenta gresit montata sau inadecvata, compromite intreaga ,,masinarie”.Odata cu trecerea vremii, recursul la aceasta solutie este neavenit, evolutia economica, sociala si a stiintelor sociale, urmind sa propuna o alta solutie.Vreau sa spun totusi,
    ca la data respectiva, nu exista alta solutie politica si sociala, impotriva capitalismului salbatic, al epocii acumularii ,,primitive” a capitalului.In concluzie, Marx a avut solutie de circumstanta istorica, solutia ,,zilei”, care trebuie evaluata in raport cu condittile anului 1848, pentru ,,proletariatul” german si european.Asa ca nu este mai de condamnat, decit altii si altii, care au propus solutii economice si politice, mai bune sau mai utopice, unor situatii sociale grave.
    A evalua si prelua ceeace este pozitiv in viziunea sa politica si economica-sociala, nu inseamna a ramine ,,atasat”, comunismului leninist, stalinist, maoist sau ceausist.Oricine gindeste profund realitatile politico-economico-sociale, stie ca ,,egalitarismul” este numai o tendinta istorica pozitiva, iar nu un ,,dat” realizabil al lui Marx sau a altuia.Daca el a propus o ecuatie concreta, la zi a acestuia, nu pot fi anulate meritele sale stiintifice, ori ,,adaugate” la memoria sa ,,vinovatiile” unei constructii sociale, politice si economice voluntariste, care nu se aflau nici macar in arealul stiintific si axiomatic al viziunii sale de re-constructie sociala.
    Cu alte cuvinte, Marx nu este egal sau vinovat, alaturi de corifeii comunismului esuat si criminal, daca acestia n-au fost capabili sa construiasca o masina politica si economica, care sa materializeze social aceasta nevoie si tendinta istorica, spre (relativ) egalitarism, care ramine liantul oricarei societati economice.
    2.Comentariul isi propune sa ,,indrepte” analiza si evaluarea comunismului si asupra cauzelor esecului sau, abordind in aceeasi masura economicul sau (complet ignorat), cel putin in masura in care latura sa politica este analizata si evaluata.Din acest tip de demers ar trebui sa rezulte noi idei si solutii, la problema (absolut) ,,critica” a capitalismului, care este la fel de actuala, ca acum peste 160 de ani.Este vorba de exploatarea omului de catre om, indiferent cum vrem sa o ,,imbracam” politic, este vorba de o conventie politica si economica-sociala depasita ,,democratic”, impusa salariatului, ca el sa ia doar salariul, iar proprietarul totul, incit distanta dintre saraci si bogati se amplifica, in loc de a se diminua.
    Analiza si cercetarea stiintifica sociala si sociologica trebuie sa depaseasca punctul mort in care se afla acum – blocata la condamnarea ,,perpetua” a comunismului real, esuat – facindu-se incercarea de a elabora alte ,,ecuatii” politice, economice si sociale, prin care rapacitatea capitalismului fata de omul simplu, salariat, sa fie atenuata, in beneficiul majoritatii.
    Acesta este de fapt, motivul recursului meu la ,,Marx”. iar nu un atasament la ceeace a suferit un faliment general: „comunismul real”, dezintegrat in 1989.
    3.Din nevoia de iesire din criza a Romaniei, am construit un ,,proiect de reconstructie economica si industriala”, facind (pina la saturatie) efortul de a convinge ,,intelighentia” teoretica, ca numai prin promovarea sa in economie, poate iesi Romania din starea de natiune esuata.
    Economicul este determinant asupra politicului si socialului si astazi, asa cum a fost in esecul economic al comunismului.Nimic din ce priveste Romania, nu poate fi analizat, evaluat si solutionabil, in lipsa unui proiect economic postaderare, care sa ne scoata din postcomunismul economic, construit programatic si implementat de ,,proiectul Iliescu – 1990″!Numai un proiect la fel de profund si cuprinzator, poate dizloca politic, economic si social, consecintele ,,perenitatii” proiectului postcomunist (peronist) – Ilescu…

Lasă un răspuns la Harald Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

De ce e Bucureştiul altfel

Capitala României e cea mai mică (spaţial) metropolă importantă din regiune: oraşul se termină imediat după blocuri. Limitarea extremă crează probleme importante...

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri...

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Cum se stinge un sat în România

Satul Șirnea din comuna Fundata, județul Brașov este deja bine cunoscut de publicul românesc. Imagini feerice din acest sat de munte circulă...

Asaltul asupra cunoasterii, ratiunii (common sense) si alunecarea spre intuneric

Am fost ispitit sa scriu intoarcerea in Evul Mediu gandindu-ma la faimoasa “e pur si muove” a lui Galileo Galilei, astronomom ,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.