joi, martie 28, 2024

Speranța. Ce s-a câștigat când ceva s-a pierdut aproape definitiv

Mizeriile campaniei electorale (și au fost destule, cam toate numai din partea PSD – de la pomeni electorale la amenințări cu moartea) arată ce am pierdut aproape definitiv – anume speranța într-o recâștigare a onorabilității clasei politice. În ipoteza în care va câștiga, lui Klaus Iohannis îi va fi teribil de greu să imprime celorlalte câteva sute de politicieni stilul lui reținut & decent, concretizat azi în incredibila formulă: „Decât să fiu mârlan, mai bine pierd alegerile!”. E „incredibilă” nu doar din cauza calității așa-zicând estetice a acestei formule succinte & memorabile, ci fiindcă de decenii bune nu s-a mai auzit ceva comparabil în politica noastră. Cel puțin de la Coposu încoace, stilul politicii noastre a fost unul imprecativ & buruienos, în care măsura unui politician era dată de raportul dintre cantitatea de vorbe și cea de insulte deversate pe minut. Victor Ponta e produsul ultim & de vârf al acestei tipologii.

Ca să fim corecți, nu doar politicienii au contribuit la această aproape definitivă alunecare în fosa septică a politicii & politicienilor noștri. Acele concrețiuni de jurnaliști acumulate în studiourile A3, RTV, OTV etc. au contribuit și ele din plin la asta. Când un jurnalist îi spune unui politician care-l acuză că-i mercenar „mercenar e mă-ta!”, cum a făcut ieri Mugur Ciuvică, punându-l pe dl Calimente în neașteptata postură de underdog al unei dispute buruienoase, e clar că și jurnalistica noastră e cu un picior în numita fosă. Mai salvează onoarea câteva zeci de jurnaliști admirabili, de la Vlad Mixich la Dan Tapalagă și de la Moise Guran la Luca Niculescu, care fac atmosfera încă respirabilă.

Însă nu despre această pierdere vreau să scriu aici – ci despre ceea ce, cu totul neașteptat, a adus politica ultimilor ani. Când nu mai era aproape nici o speranță pentru asta, am câștigat o extraordinară reactivitate la politic a tinerilor. După două decenii în care scena politică era tot ce putea fi mai străin de interesul lor, iată că, peste noapte parcă, politica a devenit cool. Se merge la protest cu pasiune, se discută politică pe holurile facultății cu pasiune, se postează pătimaș pe Facebook – totul în asemenea măsură, încât orice încercare sistematică de a infiltra & controla massele de protestatari a eșuat definitiv, iar guvernul n-a găsit altă modalitate mai inteligentă & eficace de a neutraliza studenții ostili înaintea alegerilor decât încercarea de a-i trimite într-o vacanță forțată. (Tot e bine – altcândva i-ar fi trimis la Canal.) Nu va reuși nici stratagema asta, îi asigur dinainte.

Asta s-a câștigat atunci când ceva s-a pierdut, cum spune vorba aproape clasică. Atunci când nervul moral al politicienilor noștri s-a atrofiat aproape complet, s-a inervat nervul politic (& a priori moral) al tinerilor. Vă aduceți aminte acele discursuri îndurerate în care eram asigurați că Facebook-ul, Internetul, televiziunea, toate aceste deghizamente ale unui diavol IT, vor sfârși prin a-i anestezia & lobotomiza complet? Ei bine, iată-i făcuți vii & coezivi tocmai de aceste tehnologii & de noile media. Atât de admirabili sunt, încât PSD a pierdut deja – nici un partid nu-i va putea controla, nici o ademenire nu-i va putea amăgi, nici o injecție de cinism nu le va putea amorți nervul acesta. E unul dintre cele mai entuziasmante lucruri din ultimul deceniu – la fel de salutar ca revoluția din Justiție, din punctul meu de vedere.

Nu doar PSD, de altfel, ci orice partid va fi responsabilizat de presiunea lor constantă. Am convingerea că mișcările lor de protest vor deveni o obișnuință, cam ca în Occident. Mi se părea aproape cinic când, student fiind, îi vedeam pe studenții occidentali protestând pentru chestiuni pe care eu le găseam fleacuri; astea nu-s probleme reale, îmi spuneam, precum ale noastre, pentru așa ceva nu merită protestat. Abia târziu am înțeles că tocmai protestele lor pentru fleacuri făceau să nu se ajungă la abominațiunile de la noi. Și atunci mi-au apărut deodată admirabili. Precum studenții noștri de azi.

Sunt eu însumi tânăr, firește – dar deja cu vreo cincisprezece ani mai în vârstă decât tinerii aceștia admirabili despre care vorbesc. La vârsta lor, generația mea era mult mai bătrână & inerțială decât ei – noi eram convinși deja că aproape nimic nu mai e posibil. Ei cred, pe câte îmi pot da seama, că aproape totul e posibil. Și se prea poate, ne spunem toți azi, să aibă dreptate. Grație lor, am recâștigat Speranța. Dragă generație foarte tânără, generația încă tânără îți e recunoscătoare.

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Draga Radu, apropo de formule memorabile, ai observat cum a gresit Ponta imnul? A zis ”barbarii tai tirani” in loc de ”barbarii de tirani”, adica ai tai, ai poporului, adica daca mai gresea putin ar fi zis ”ai mei”, pe cînd poetul de la 1848 se referea la barbarii de tirani straini, din afara, ”barbara semiluna”, stii povestea… I-a iesit un porumbel si nici nu si-a dat seama… Vezi cum e cu poetii astia, se razbuna si dupa 150 de ani cind ii citezi gresit, iar Andrei Muresanu a mai fost si profesor in Sibiu, si greco-catolic pe deasupra! Merita sa vezi secventa cu Ponta zicînd senin: ”din somnul cel de moarte în care te-adînciră barbarii tăi tirani”!!!!!!

    • Da, Luminița – și m-am gândit atunci că „barbarii tăi tirani”, adică cei care funcționează ca niște barbari agresori ai propriului popor, e o definiție perfectă a PSD.
      Zău, politicienii noștri nu te lasă să nu crezi în acte ratate. :)

    • Tocmai de aia e prețioasă – fiindcă-i rară.
      La noi, însă, e pe cale de dispariție.
      Aș zice că recuperarea onoarei e de-a dreptul proiectul nostru de țară.

  2. Domnule Vancu

    Lucrez cu studenti in Statele Unite din 1980 si am urmarit fiecare actiune de protest a lor. Ultimul evenment notabil din aceasta istorie a fost mobilizarea pe Facebook si Twitter din 2008, care a contribuit semnificativ la alegerea presedintelui Barack Hussein Obama, un reprezentant al stangii radicale.

    Numai bine,

    P. Manu

    • Dacă Obama e stânga radicală, mă întreb unde mai plasați PSD și, în geneal, stânga extremă europeană. :)
      Studenții americani au, în orice caz, tradiție serioasă în cultura protestului. Noi suntem în faza romantică, încă – de asta o și trăim cu atâta entuziasm, cred.

    • Daca Obama e radical de stanga ,ar fi extraordinar daca ar infiinta si la noi un partid de genul asta „radical de stanga de tip american”.Nu de alta,dar poate mai carmim si noi un pic spre dreapta :)

    • Dle P.Manu, pentru mare parte din umanitate, Obama din 2008 reprezenta altceva decat un stangist radical : un veritabil simbol!
      Mi se pare nedrept sa minimalizati actiunea tinerilor idealisti americani de atunci, numai pentru ca cunoasteti finalul patetic al acestui episod…in plus, nu stie nimeni in ce situatie s-ar fi aflat astazi SUA , si noi toti, cu dreapta integrista la Casa Alba!?
      As fi incantata ca si tinerii români sa transmita lumii, prin alegerea lor de duminica, acelasi mesaj entuziast de toleranta si umanism! Cred ca am fii, cu totii, recunoscatori si admitrativi!

    • Dupa 8 ani de echilibrata domnie a lui W. Bush au simtit si ei nevoia de putin radicalizm si cum dreapta americana nu ofera decat liniste si pace s-au uitat spre stanga.

  3. Felicitari pentru articol.
    Ambele motive majore abordate, adica cel din ntroducere cat si cel din dezvoltarea temei sunt ele in sine majore si esentiale.
    Este adevarat ca in tot ce vedem in media nu se aude, nu se pronunta propozitia ca politica este totusi altceva decat urmarirea interesului personal. Toate discutile cu politicieni si nu numai, poarta in subtext ca idee directoare a celor ce se discuta interesul personal sau de clan, iar cand se pronunta sintagma „interes pubic” toti cei din platou pare ca intelg si accepta faptul ca aceasta sintagma este doar o ipocrita formulare a aceluiasi intres de gasca care de fapt este modul de promovare a interesului personal de catre gascar. Iar acest inters personal, care daca ar insoti un interes public ar deveni legitim, este de fapt subanteles in subtextul aproape tuturor emisiunilor, al aproape al oricarei discutii in media ca si in viata personala, ca ceva care este chiar normal si de domeniul evidentei ca trebuie sa nu tina cont de interesul public, ba chiar poate fi opus oricand acestuia.
    De fapt in ordine morala asta inseamna a pune egoismul cel mai rapace pe un piedestal si altruismul doar ca un servitor ipocrit al primului.
    Adoptarea in politica dar si in viata, fatis sau mai putin fatis a principiului atribuit lui Machiavelli cum ca Scopul scuza orice mijloc, ar trebui inlocuit cu unul cu care un Erasmus sau un Thomas Morus ar fi fost cu totul de acord, dar care nici pana astazi nu a fost pus la baza vreunui act important pentru umanitate, propozitie pe care un Erasmus nu stiu daca a scris-o ca atare desi ar fi putut sa o emita, dar care este continut in toata gandirea sa umanista si care poate fi formulat ca SCOPUL NU SCUZA ORICE MIJLOC insotit de unul doilea postulat(hartia are doua fete) si anume ca PUTEREA SE CUCERESTE(OBTINE)(dar nu prin orice mijloc) , SE PASTREAZA (idem) SI SE EXERCITA IN INTERES PUBLIC.

    • De acord cu dumneavoastră – „nu prin orice mijloc” ar trebui să fie motto-ul politicii noastre de azi înainte.

      • Pentru maine seara orice ar spune exit polurile cei care inca vor mai vota si dupa ora 21 a Bucurestiuli, ca si in 2009 trebuie incurajati sa voteze in continuare, pentru ca si acum ca si atunci ei ar putea sa faca diferenta.

        PS Si oricum este de asteptat ca in turul doi sa vina mai multi adca cei care isteti fiind stiau ca oricum si fara ei Iohannis intra in turul doi dar stiu ca acum este necesar. La mine, eu aduc trei caci doar eu am fost in turul 1 iar ceilati 3 nu s-au ostenit pe acest motiv(si poate ca nu e rau caci in felul asta Ponta a intrat superumflat in campanie si a facut de aceea o groaza de greseli). Este de asteptat ca cei care renunta sa vina sa fie din tabara celor care venind ar vota Ponta si nu Iohannis din motive pe care nu mai pierd vremea sa le explic .

        Asadar sa votam si sa asteptam cu un anume optimism bine temperat.

    • in direct, ww bonta a confirmat ca DREPTUL la vot este o lozinca, adica nu e vorba de un interes pub(l)ic ci de unul pubis – asa s-au potrivit cuvintele. sincere felicitari pentru raspuns – nu sunt echipa VIP. nu am fost fan base, dar dupa toate testele la care a fost supus, pare sa fie un maestru al politicii – chiar daca are un caracter lipsit de … mai multe. niciodata bonta !

  4. Dan Tapalaga se desclifica, neratand nicio ocazie in care sa nu-l faca pe Iohannis „sas bleg, privire ingusta, mutalau”
    iar Moise Guran, care a votat convins MM 100% in turul 1, acum nu vrea sa se duca maine la vot daca cei 2 candidati (unul fiind un mitoman si marlan notoriu) nu-i raspund fara vrajeala la niste intebari.
    sa speram ca oamenii se vor duce totusi masiv la vot, dupa aia vom vedea.

    • Dan Tapalagă e coerent cu standardele lui foarte înalte de a-i judeca pe politicienii români. L-a criticat uneori mult mai dur pe Traian Băsescu – cu toate că e un jurnalist foarte anti-PSD. M-a nedumerit și pe mine uneori faptul că judecă lucrurile în absolut, fără să țină cont de context (a-l taxa atât de dur, chiar dacă meritat, pe TB era echivalent cu a favoriza ascensiunea Ponta & PSD), dar cred că avem nevoie și de jurnaliști cu o etică maximalistă – pentru a nu pierde busola.
      Cât despre Moise Guran – e dreptul lui să întrebe & să nu fie convins, nu? Eu cred în continuare în onestitatea & profesionalismul lui.

  5. Guvernul reuseste sa musamalizeze demonstratiile si importanta lor prin faptul ca majoritatea televiziunilor cu impact mare au devenit aservite. Eu nu am vazut ca in alte dati imagini in direct si jurnalisti la manifestatiile de ieri din Bucuresti macar, nici la cele din tara. Pe TVR apar (sper, inca nu am apucat sa vad) la jurnalele de stiri, ieri seara Realitatea TV avea un cadran dar nu se comenta prea mult. Mi se pare inadmisibil. Eu am auzit comentarii de genul ca nu se vorbeste despre ei pentru ca sint putini, la Universitate au fost luni de zile oameni care demonstrau dar nu ii mai baga nimeni in seama cat de putini erau.

    • Demonstrațiile au fost date pe Digi, Realitatea, Nasul, pentru scurtă vreme și pe B1. Pentru restul lumii nu au existat.
      Dar e o tehnică, în fond, contraproductivă. Firește că, până la urmă, toată lumea află de ele.
      Iar indecișii pot înțelege că, de vreme ce media cenzurează pentru a face pe plac puterii, puterea trebuie schimbată.

    • Dar aia din ianuarie 2012 dupa primele zile cati mai erau si erau tinuti zlnic pe ecran de posturile de laturi de stiri.

  6. VOM IROSI GLONȚUL DE ARGINT?
    Refuz să mă asociez prin votul meu cu mișelia, cu viclenia cleioasă, cu cinismul, calomnia sau josnicia.
    Am nevoie maximă să admir ceva. Nu mai pot urâ, nu e în structura mea . Vreau vibrații pozitive, ce e așa de greu?!!
    Am nevoie ca fii mei să nu devină cinici ptr că în caz contrar, nu ar putea supraviețui într-o societate ca a noastră, condusă în mare măsură de nonvalori.
    Am nevoie să văd oameni zâmbind drept. Nu rânjind.
    De drag de oameni. De încredere în oameni. De umor și de autoironie.
    Am nevoie de acea stare care mi-ar permite să-mi fac planuri de viitor.
    Chiar și să plâng de bucurie. De ce nu?
    Avem nevoie de o ancoră. De un punct de sprijin. Riscăm să ne trezim în aer sau înghițiți de mâlul de sub noi. Nu mai e vreme de îndoială. Am avut prea mult timp parte de ape mâloase. Când spun în aer nu mă refer la zborul acela spre limita cerului, ci la o atmosferă stătută cu ceață groasă.
    Și totuși, cum ar fi dacă valoarea reală, nemânjită ar ieși la suprafață din oceanul de bale și desconsiderație? Pentru că acum suntem în largul unui sos de venin în care se simt bine doar rechinii. Și vine și furtuna! Se simte. Oceanul planetar fierbe, nu ne putem permite să avem un cârmaci prost.
    Este Iohannis pregătit pentru președenție? Poate conform vechilor cutume, nu! Pentru că este prea normal. De aceea are nevoie de ajutorul nostru, al oamenilor normali. Întrebarea este dacă noi suntem pregătiți pentru normalitate. În momentul în care îi cerem lui Iohannis să lupte cu aceleași arme ca Ponta, deja avem o problemă. Nu este abil, nu e agresiv, poate nu este destul spontan, deci nu este pregătit pentru lupta pe maidan. ”Decât să fiu mârlan, mai bine pierd alegerile!” Ne trebuie așa un ”lucru”?
    Este posibil ca eu să fi rămas o idealistă, dar mie valoarea intrinsecă a lui Iohannis îmi dă voie să respir. Că Iohannis are un caracter valoros, pentru mine nu mai sunt dubii. Le-am avut, nu le mai am.
    Este un om inteligent și bun. Onorabililitatea are cuib permanent în fibra lui. Intransigent și bine intenționat, face lucrurile gospodărește. E suficient pentru piedestalul pe care avem nevoie să-l așezăm? Asta va judeca fiecare, după propria putință. Eu sunt hotărâtă să nu las ”lucrul” bine făcut să se piardă. Nu mai e timp de îndoieli.
    VOM LĂSA SĂ SE IROSEASCĂ GLONȚUL DE ARGINT?
    PS – Nu ați avut și voi senzația că nici măcar că propriul staff, anterior atât de corupt, nu îl sprijină sincer? Mă rog, în marea lui majoritate corupt. Clamarea intransigenței vis a vis de corupție le dă ălora frisoanele morții pe șira spi….ptiu! eram să spun șira spinării, ceea ce ar fi echivalent cu a-i suspecta de coloană vertebrală! Eu cred că nu ne are decât pe noi. Și votul nostru.

  7. Domnule Vancu,
    deși citesc de ceva vreme această platformă, am decis abia acum sa comentez (negativ), pentru că mă indignează insistența dumneavoastră pentru folosirea (inutilă) a semnului grafic ”&”. Vi s-a mai spus că e supărătoare și ați ripostat justificându-vă prin ”obișnuință”. Nu contest, e dreptul dumneavoastră să vă ”obișnui” cu anumite caractere, dar cred că e contraproductiv. O dată pentru că supărând ”ochiul” unor cititori riscați să îi pierdeți (cazul meu, ultimul articol ”l-am sărit” pentru același motiv), și apoi pentru că nu văd deloc ce mare avantaj aduce textului, limbii române și, în ultimă instanță, dumneavoastră înșivă înverșunarea cu care ”nu vreți” să scrieți cu ”și”.
    Mie personal mi se pare că a scrie două semne grafice în loc de unul nu aduce nici o mare economie de timp (presupunând că ăsta ar fi un motiv), ci dincontră. Pe tastatura mea pentru a tasta semnul ”&” am nevoie de două comenzi: shift+&; în plus, semnul & se găsește pe tastele superioare, mai greu accesibile și mai rar utilizate.
    Pe de altă parte, citesc că sunteți poet și cadru didactic. Oare asta nu ar fi încă două motive să folosiți limba română și nu semne pe care le utilizăm doar în contexte limitate, gen messenger sau facebook? Această platformă este totuși un mediu public oficial (producțiile publicate se cheamă articole, asemănător cu cele publicate în gazete sau ziare oficiale) care folosește limba română. Insistența (repet, inutilă) dumneavoastră de a nu folosi cuvinte românești mi se pare înjositoare pentru mine ca cititor și iubitor de text românesc.

    • Îmi pare rău pentru disconfortul pe care vi-l provoacă un biet semn grafic.
      Eu cred că are logica lui – coagulează mai limpede componentele unei enumerări, separă mai clar grafic subordonatele unei regente, introduce ritm într-o frază, diferențiază între conjuncție și adverb etc.
      Îl folosesc, așadar, din rațiuni estetice și logice. (De dragul dumneavoastră, în propoziția dinainte am folosit „și” în loc de „&”!)
      E rațiunea pentru care e folosit cu succes și în alte limbi, să știți.
      Vă asigur că sunt și eu, ca și dumneavoastră, un cititor și iubitor de text românesc.

      Toate cele bune,
      RV

  8. Si n’au invins!

    Simbata am povestit articolul tau de saptamina trecuta cui a vrut si cui n-a vrut sa ma asculte; imi pare rau ca nu am reusit sa invat pe dinafara poezia dar atit cit retinusem a avut efect (bateam la porti deschise, nu vreau sa spun ca am schimbat orientarea cuiva, dar e minunat ca o poezie poate inca sa stirneasca o reactie atit de puternica cum au fost cele cu care am fost gratificat eu povestind-o).

    Multumesc

  9. Sunt sibian, de 70 de ani incoace, cunosc mediul si suportul „fenomenului” Iohannis, ca si pe Iohannis insusi. Iohannis este „sas”, cum a rectificat insusi, nu este „german”, observand ca la constituirea si apoi vietuirea sasilor, Germania nu exista. Conditia istorica a sasilor a fost de enclava priviegiata ( un set de scutiri si drepturi) pentru un grup suficient de mare pentru a se mentine si perpetua, de negustori, neseriasi si agricultori, colonizati sistematic intr-un teritoriu poprietate a statului (regelui), cu promisiunea de a le fi respectata propria identitate sociala, culturala, religioasa si politica ca „universitas saxonum”, in tip devenind componenta politica a statului (Transilvania). Fundamenta privilegiul teritoriului a constat in angajamentul regelui de a nu crea nobili in acel teritoriu. Sasii sunt ab initio o comunitate burghezaautoguvernata in felu, api constituitelor republicilor orasenesti medievale, isnsis fiin edificatorii unor orase medievae standard (sec. al XIII-lea), orase regale (libere), unul numit „Corona” Kronstadt, Barsov in varianta slavo-romana (derivat de la un cuvant slav numind un arbust). Rusralii sasi insisi au avut organizare de tip urban. Urbanul sasesc a infuentat mediul romanesc proxim, sate ancestre , Rasinar, Saliste, etc. Domnul Klaus Werner Iohannis este produs al sasimii. Un univers restrans, autoguvernat, extrem de riguros, dupa drept german (la Muzeul Brukenthal exista in biblioteca Codex Altenderger, dupa numele unui patrician sas magistrat al orasului, manuscris luat apoi cu japca si dus la Museul de Istorie Nationala din Bucuresti, pentru vaoarea lui grafica. Este un cod de legi german, cu semnificatie pentru Istoria Nationala a Romanior cat turnul din Pisa), subszistent prin prin performanta fabriera, agricola si prin comert, cu economie deschisa monetara. Esential un aport de „modernitate” ab initio. Sasimea a inceput sa se dezagrege odata cu desfiintarea privilegiului regla si diluarea consecintelor sale, dupa nationalizarea spocialista si cooperativizarea agriculturii, pierzand substanta specificitatii, finalul fiind emigrarea sasilor, ca germanici, in RFG. Finis. Ce-l deosebeste categoria pe sasul Iohannis , la care se adauga clitatea personala, este extractia burgeza sedimentata. Noi romanii suntem esential rurali, urbanizati recent, masiv in conditii sociaiste, in termeni de „clasa muncitoare”, condusi in Transilvania de tripleta nobili-sasi-secui, cu modernizare importanta sub Habsburgi, in Tarile Romane de boierime, in regim de „stat boieresc” ( domnitori alsi de boieri si revocati la fel, fara principiu dinastic si regula primogeniturii masculine ci cu vaga exigenta a „osuui de domn” valabila si pentru bastarzi si in cazul transiterii pe linie feminina), urmata de regimul vasaitatii otomane si final al regimului fanariot, cu un salt calitativ initiat de boirimea mijlocie educata in occident, care a generat regimul Cuza si apoi al Dinastiei Hochenzolern, o modernizare politica de tip burghezo-iberal de import, pusa in opera de boierimea „liberala”. Klaus Iohannis nu descinde din patriciatul sasesc, in Sibiu mai traieste o singfura persoana cu asemenea ascendenta, cercetatoare la filiala academiei, filolog, care atuncea cand este in biserica poate privi la un imens basorelief baroc, comemorand un stramos al ei, socrul Baronului Guvernator al Transiovaniei Brukenthal, si sponsorul aceluia, de felul lor metalurgisti, turnatori de clopote si tevi de tun. Cand edia intreba ce legatura are Iohannis cu liberalismul, intelegand prin aceasta cu activitatea in PNL , am incercat sa-i atentionez pe unii ca are o legatura organica sedimentata in 700 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro