sâmbătă, decembrie 4, 2021

Speranța de viață a românilor

1.Vârsta medie la deces
2.Nevoia unei abordări noi. Ce ne spun datele din alte țări și pe care noi nu le avem
3. Revenind la datele pe care le avem
4.Răspunsul la întrebare
5.Concluzie

Câți ani trăiește un român? O întrebare frecventă când vorbim  de starea sănătății populației, de mortalitatea populației, de vârsta la pensionare și chiar de efectele pandemiei Covid-19 în anul 2020. Oricât ar părea de surprinzător, răspunsul nu este unul simplu. Știind de mai multă vreme acest lucru, cred că întoarcerea problemei pe toate fețele ar putea oferi răspunsul corect. Va fi însă nevoie de folosirea unor date statistice variate și a unor raționamente fine de analiză demografică,  abordare care nu poate fi agreată de toată lumea. La sfârșitul ei însă, răbdarea va fi răsplătită cu singurul răspuns corect.  

1.Vârsta medie la deces

După datele Institutului Național de Statistică, vârsta medie la deces a fost în anul 2019 de 70,6 ani la bărbați și 78 ani la femei. Este reținut anul 2019 cu evoluție normală a mortalității, neperturbată de recrudescența provocată de pandemie. Sunt valori ridicate, rezultat al deplasării în ultimele decenii a deceselor la vârste din ce în ce mai mari pe măsura reducerii mortalității îndeosebi la vârstele tinere și adulte. Două treimi dintre decesele din anul 2019 au avut loc la persoane în vârstă de 70 ani și peste. Indicatorul este unul important în cunoașterea mortalității în anul 2019, dar el este doar o medie aritmetică a deceselor de la toate vârstele (0-100 ani).  Nu poate fi atribuit persoanelor  de o anumită vârstă cu semnificație de durată a vieții, reducerea mortalității la vârstele tinere și adulte deplasând masiv decesele la vârste din ce în ce mai avansate. Or, ceea ce ne interesează este tocmai câți ani trăiește în medie un născut ori o persoană atingând o anumită vârstă. Datele anuale asupra distribuției pe vârste a deceselor nu pot oferi o astfel de perspectivă, fără a subestima importanța lor în cunoașterea mortalității populației.

2.Nevoia unei abordări noi. Ce ne spun datele din alte țări și pe care noi nu le avem

Răspunsul corect la întrebarea de la începutul articolului l-am putea determina dacă am avea distribuția pe vârste a tuturor deceselor  persoanelor născute într-un an calendaristic, constituind  generația anului respectiv. Ar însemna date înregistrate în  100 de ani calendaristici în care se întinde viața generației (sunt persoane care trăiesc peste 100 de ani, dar foarte puține într-o generație și ne oprim, convențional,  la 100 de ani). Având întreaga mortalitate a unei generații cu efectiv cunoscut la naștere nu este greu de determinat câți ani a trăit, în medie, un născut din generației respectivă sau de cei care au atins în timp o anumită vârstă exactă (aniversare). Calculat pentru vârsta de zero ani indicatorul este speranța de viață la naștere într-o generație (se folosește și termenul de durată medie a vieții într-o generație aflată la sfârșitul existenței sale). Complicația apare în cazul țării noastre din lipsa unor astfel de date, sistemul statistic demografic românesc neavând vechimea celui din țări dezvoltate. Date anuale asupra distribuției deceselor după anul nașterii există în țara noastră doar după anul 1965. Dacă am fi avut și datele pentru anii 1900-1965, am putea determina numărul mediu real de ani trăiți de un bărbat și de o femeie din generația 1900, de exemplu, o generație de început de secol și aflată astăzi la capătul existenței sale. Neavând astfel de date, structura articolului  este una particulară, adaptată nevoii de a oferi răspuns la întrebare în absența unor astfel de date. Este și un exercițiu metodologic particular.   

Pentru că este vorba de date disponibile în doar câteva populații europene, fiind puțin cunoscute, menționarea lor poate oferi cititorului un prim răspuns la întrebarea de la începutul articolului, dacă ne referim  la alte populații. În tabelul 1 sunt prezentate valorile speranței de viață la naștere la generațiile 1900 și 1927 în  țările europene, nu multe, cele care dispun de astfel de date. Pentru generația 1927, aflată aproape de sfârșitul existenței sale,  mortalitatea la  vârstele de 95 ani și peste  a fost  estimată cu mare precizie.

              Câteva observații. Avem în tabel valori reale ale duratei medii a vieții în cele două generații. Sunt incluse pierderile umane din anii celor două conflagrații mondiale, foarte însemnate pentru Franța și Italia. Decalajul dintre valorile feminine și masculine nu indică regularitățile care pot fi observate în ultimele decenii la mortalitatea femeilor și bărbaților. Creșterile valorilor indicatorului la generația 1927 sunt de-a dreptul spectaculoase. Să nu omitem, mortalitatea  acestei generații nu a suferit teribila creștere din anii Primului Război Mondial și din anii  teribilei gripe spaniole care i-a urmat până în anul 1921, valorile generației 1900 în Italia și Franța purtând adânc amprenta acestor evenimente dramatice. Generația 1927 a beneficiat de remarcabilele progrese economice, sociale, culturale și medicale de după al Doilea Război Mondial. De aceste progrese au beneficiat toate țările europene dar în măsură foarte diferită în funcție de gradul general de dezvoltare, factori istorici și politici, ceea ce poate explica și marile decalaje actuale în nivelul speranței de viață la naștere în populațiile europene.

               Da, creșterile valorilor indicatorului la generația 1927 sunt realmente spectaculoase în țările din tabel dar ce legătură au cu răspunsul la întrebarea de la începutul articolului? Ajungem astfel la cheia determinării și înțelegerii numărului de ani pe care îi trăiește un român. Determinarea speranței de viață la naștere într-o generație este o activitate efectuată după dispariția naturală a acesteia și cunoașterea mortalității la toate vârstele, ca probabilități de deces între două vârste exacte. Indicatorul sintetizează întreaga mortalitate pe vârste. Semnificația și importanța au însă o valoare retroactivă. Dar, tocmai în progresul duratei medii a vieții generațiilor succesive se află una dintre valențele  modernizării societății.

3. Revenind la datele pe care le avem

Această introducere este indispensabilă în înțelegerea răspunsului la întrebare. Simplificând lucrurile, tabela de mortalitate și numeroșii ei indicatori, speranța de viață fiind cel mai important, au la bază probabilități de deces pe vârste într-o generație reală. Astfel de probabilități pot fi însă determinate pornind și de la mortalitatea pe vârste, de la 0 la 100 de ani, într-un an calendaristic. Putem astfel aplica aceste probabilități unei generații ipotetice având un efectiv inițial standardizat de 1000, 10000 sau 100000 de născuți vii și elabora o tabelă de mortalitate a unei generații ipotetice care are pe tot parcursul existenței sale mortalitatea pe vârste dintr-un an calendaristic. Speranța de viață la naștere dintr-o astfel de tabela sintetizează mortalitatea pe vârste din acel an calendaristic, indicând numărul mediu de ani pe care i-ar trăi un născut dintr-o generație ipotetică care ar avea la toate vârstele probabilitățile de deces din acel an calendaristic. Putem astfel vedea nivelul standardului de viață materială și spirituală și calitatea asistenței medicale ale unei populații în trecut și în prezent. Spunem și în trecut pentru că, de pildă, în valoarea speranței de viață la vârstele adulte și avansate din anul 2019 în țara noastră se regăsesc  efectele cumulate ale nivelului de trai, în accepțiunea cea mai largă, dinainte de anul 1990, ca și calitatea asistenței medicale de care a beneficiat populația.

Înainte de a trece la evoluția speranței de viață în țara noastră în ultimele decenii, o privire comparativă asupra valorilor indicatorului în anii 1900 și 1927 în țările din tabelul 1 și în România poate fi instructivă. Mai întâi, comparând datele din cele două tabele la cele 7 țări, cititorul poate remarca marile diferențe dintre valorile speranței viață la naștere în generațiile 1900 și 1927 și valorile speranței de viață în anii 1900 și 1929. Mortalitatea pe vârste în cei 100 de ani de existență  a celor două generații a fost în regres spectaculos, mai ales în secolul trecut,  comparativ cu mortalitatea pe vârste din anii 1900 și 1927. Din altă perspectivă, diferențele sunt apreciabil mai mari la generația 1927 și anul 1927.

Ce logică are plasarea valorilor pentru România în tabelul 2? Pe de o parte, pentru a vedea unde se afla țara noastră în devenirea ei economică și socială din primele decenii ale secolului trecut. Decalajele sunt foarte mari, mai ales în anul 1927, ceea ce relevă alte parcursuri ale evoluțiilor economice, sociale, culturale, sanitare  și politice  în cele 7 țări față de cele din frământata istorie a României. Se poate remarca și instalarea unei diferențieri mai semnificative între valorile speranței de viață la femei și la bărbați, proces accentuat în deceniile următoare. Diferențele sunt nesemnificative în țara noastră, mult mai târziu instalându-se un ritm superior de creștere a speranței de viață la femei.

              Pe de altă parte, neavând în țara noastră o tabelă de mortalitate pe generații, ne putem întreba în ce măsură ipoteza translării decalajului mediu dintre valorile speranței de viață în generațiile 1900 și 1927 și valorile din  anii 1900 și 1927 ar putea fi un exercițiu realist, cu toată prudența și toate rezervele întreprinderii.  Răspunsul este negativ, având în față cele mai ridicate valori ale  speranței de viață  pe generații la începutul secolului XX și nu valori medii în mai multe populații europene. Populațiile existau, dar harta Europei era alta. Dar, dacă astăzi nivelul speranței de viață la naștere în țara noastră este, constant, printre cele mai scăzute din Europa (alături de Bulgaria, Letonia și Lituania) cum putea fi el la începutul secolului trecut?

4.Răspunsul la întrebare

Cât trăiește un român? Răspunsul îl avem în valorile speranței de viață la naștere pe ani calendaristici. În anul 2019, an cu evoluție normală a mortalității, valorile erau de 79,3 ani la femei și 71,8 ani la bărbați. Ele reprezintă numărul mediu de ani pe care i-ar trăi un născut de genul feminin și masculin dintr-o generație ipotetică care ar avea pe tot parcursul existenței sale mortalitatea pe vârste din anul 2019. Putem spune, în secundar, că cele două valori indică numărul mediu de ani pe care i-ar trăi un născut din anul 2019 dacă în  generația sa mortalitatea pe vârste ar rămâne la nivelul din acest an. Mortalitatea este însă de așteptat să-și continue trendul descendent, ca în orice populație europeană, și îndeosebi pentru că fenomenul este în România deosebit de ridicat. Evident, se exclud fenomene adverse imprevizibile, catastrofe naturale, epidemii severe, război. Pandemia a coborât valorile din anul 2019 cu 1,1 ani la femei și cu 1,5 ani la bărbați în anul 2020.

Instrumentul demografic de calculare și a speranței de viață la naștere într-o generație și a speranței de viață la naștere într-un an calendaristic este tabela de mortalitate. În forma ei detaliată are 9 indicatori bine corelați între ei, cuantificând diverse fațete ale mortalității într-o generație, fie că este o generație reală ori una ipotetică

Cu cele două valori România se află pe una din ultimele poziții în Uniunea Europeana (figura 1), alături de Bulgaria la femei și de Bulgaria, Letonia și Lituania la bărbați. Față de nivelul mediu  al UE – 27 decalajul este considerabil, de 4,5 ani la femei și de 6,5 ani la bărbați. Ceea ce reține atenția în  grafic  este și gruparea masivă a  țărilor ex-comuniste la valorile cele mai mici ale indicatorului (cu excepția Sloveniei).

Diferențierea ar putea fi pusă pe seama decalajelor istorice în dezvoltarea generală a acestor țări față de cele dezvoltate din Europa de vest și de nord dar un alt factor nu poate fi omis. Starea de sănătate a populațiilor din țările ex-comuniste și, implicit, mortalitatea la populația vârstnică și adultă,   reprezentând majoritatea populației, poartă  încă și va purta și în viitor amprenta acumulărilor negative din anii trăiți în vechiul regim. Este vorba și de nivel de trai și de asistență medicală și de climat social și politic tensionat și de numeroasele privațiuni și frustrări.

Unde se plasează valorile din anul 2019 în evoluția indicatorului în ultimele decenii în țara noastră? Figura 2 ne oferă acest cadru. Se pot distinge  particularități de evoluție în patru perioade:  tendință de recul la bărbați și progres modest la femei în anii 1970-1989; regres la bărbați și stagnare la femei în anii 1990-1996; progres ferm și la bărbați și la femei în anii 1997-2013;  stagnare la bărbați și progres moderat la femei în anii 2014-2019.

Particularitățile din cele patru perioade  au origini în  evoluțiile economice, sociale,  sanitare și politice. Surprinde stagnarea creșterii la bărbați și progresul modest la femei după anul 2013 la valori  printre cele mai mici  din Uniunea Europeană. Creșterea nivelului speranței de viață provine din transfer spre calitatea vieții din creștere economică stabilă și echilibrată, din progres  cultural, din ameliorarea asistenței medicale și a calității  mediului. Instabilitatea politică nu îi este aliat.  Privind curbele speranței de viață și cele ale doi indicatori  macroeconomici majori – Produsul intern brut și Consumul final individual efectiv al gospodăriilor populației (în ambele cazuri pe locuitor, în lei), în anii 1995-2020 (figura 3), se poate distinge o anumită corespondență în evoluții în anii 1995-2007. Nu și după anul 2010.

Mai mult, unei aluri exponențiale a curbelor celor doi indicatori macroeconomici după anii 2001-2013 i se asociază menționata stagnare a ascensiunii speranței de viață la bărbați și progres modest la femei. Suntem fără îndoială într-o arie extrem de complexă a agregatelor macroeconomice dar stagnarea creșterii speranței de viață pusă alături de ascensiunea spectaculoasă a PIB-ului poate ridica semne de întrebare pentru ne-specialistul în macroeconomie. S-ar putea să existe componente ale PIB-ului pe locuitor ale căror dinamică nu are impact asupra standardului de viață și deci a speranței de viață, după cum creșterea PIB-ului pe locuitor prin declinul masiv al populației este una toxică și ne putem întreba până unde poate continua în context de amplificare a dimensiunii anuale a declinului și cu ce consecințe pe termen lung. Presupun că aceste aspecte sunt și studiate și cunoscute  și la Guvern și la Banca Națională și în alte locuri. Aș vrea să cred că un specialist în contabilitate națională ne va face lumină în delicata problemă a relației dintre creșterea PIB-ului pe locuitor și dinamica speranței de viață la naștere, și ea un indicator sintetic. O stagnarea etalată pe mai mulți ani nu provine din variații conjuncturale ale mortalității. Există stagnare conjuncturală ori regres minor al speranței de viață la naștere și în țările în care indicatorul are valorile cele mai ridicate, nivelul  apropiindu-se de limitele actuale ale cunoașterii în științele medicale și ale performanțelor actuale ale  tehnologiilor medicale. În fine, în figura 2 este prezentată și evoluția speranței de viață la vârsta de 65 ani. Particularitățile din cele patru perioade se regăsesc în curbele indicatorului. Valorile din anul 2019 oferă răspuns și la preocupările celor care se află aproape de pensionare la vârsta de 65 ani asupra numărului de ani pe care îi mai au de trăit: 14,8 ani la bărbați și 18,4 ani la femei. O observație își are însă locul ei în aprecierea celor două valori. Cei care ajung la vârsta de 65 ani sunt, în orice populație, persoane  privilegiate, care au trecut prin toate riscurile de deces până la această frumoasă vârstă. Pentru comparație, iată care sunt valorile speranței de viață la 65 ani pentru un bărbat și pentru o femeie în vârstă de 20 și 40 ani, în condițiile probabilităților de deces pe vârste din anul 2019: 10,6 și 10,9 ani la bărbați și 16,2 și 16,4 ani la femei. Sunt valori net inferioare celor de la vârsta de 65 ani.

Ultima problemă abordată  este cea a regresului speranței de viață  în anul  2020. Știm că  acesta a provenit, în ordine descrescătoare,  din creșterea mortalității prin bolile aparatului circulator, prin alte boli alte aparatului respirator decât coronavirus și prin coronavirus. Dacă la majorarea masivă a  decesele prin alte boli ale aparatului respirator decât coronavirus explicația pare  a fi în inerentele dificultăți de clasare a unor decese printr-o boală necunoscută în primele luni de manifestare a acesteia, până la stabilirea unor standarde de către Organizația Mondială a Sănătății, creșterea masivă a numărului de decese prin boli ale aparatului circulator în contextul pandemiei nu are încă explicații.  

Este important și util de știut cât de mult a contribuit creșterea diferențiată a mortalității pe vârste la regresul speranței de viață în anul 2020. Declinul a fost de 0,9 ani la femei și apreciabil mai mare la bărbați – de 1,5 ani. Se știa că numărul deceselor a crescut îndeosebi la persoanele vârstnice, de peste 70 de ani. Calculele arată  că declinul speranței de viață la naștere în anul 2020  a provenit în măsură egală din creștere mortalității la persoanele de 70 ani și peste și la persoanele de 20-69 ani și la bărbați și la femei (figura 4).

5.Concluzie

Nu știm câți ani a trăit în medie un român născut în anul 1900 – generația sa, de 426 mii născuți, fiind astăzi la sfârșitul existenței sale. Nu știm pentru că nu avem datele asupra deceselor pe vârste în această generație în anii 1900-1955, adică în mai mult de jumătate din întinderea existenței acelei generației. Vom putea însă ști în anul 2055 cât a trăit un român născut în anul 1955. În 2055, când generația se va stinge vom avea datele asupra mortalității în rândul celor 443 de mii de născuți din anul 1955 pe întreaga întindere a vieții. Știm însă cât a trăit în medie un bărbat și o femeie  din generația 1900  în țările din tabelul 1 și putem avea o idee fie și vagă asupra valorilor pentru cei născuți în România în anul 1900.  Știm și cât va trăi, în medie, unul dintre cele 95 de mii de bărbați născuți în anul 2019 și una dintre cele 91 de mii de femei născute în același an –  79 de ani și  aproape 72 de ani, dacă mortalitatea pe vârste va fi cea din anul 2019. Vor trăi cu siguranță mult mai mult, mortalitatea urmându-și drumul descendent definitoriu pentru  populațiile europene și în aceste două decenii ale secolului iar rezervele de reducere fiind enorme în țara noastră. Viziunea optimistă își găsește suport și în ipotezele adoptate de Divizia de Populație ONU (UNPD) în Seria 2019 a Perspectivelor populației mondiale (https://population.un.org/wpp/). UNPD a devenit în timp organismul cu cele mai vechi și constante activități în domeniul perspectivelor populațiilor naționale (dar și regionale) și a dobândit cea mai bogată expertiză. Seria 2019 este cea de-a 26-a serie de perspective ale populației mondiale. Potrivit rezultatelor acesteia, speranța de viață în România ar urma să ajungă în anul 2050 la 77,9 ani la bărbați și 83,2 ani la femei, la o populație de 16 milioane locuitori în varianta menținerii ratei fertilității totale (copii aduși pe lume de o femeie de-a lungul vieții) la valoarea din ultimii ani –  1,6 copii. Condiția indispensabilă este însă un altfel de evoluție economică, socială, culturală și medicală a societății românești, ca și excluderea unor factori și evoluții potrivnice vieții.   

R e  f e r i n ț e

Eurostat. 2021. Life expectancy by age and sex.

(https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/DEMO_MLEXPEC/default/table?lang=en).

Ghețău, Vasile. 1977. Espérance de vie à la naissance en Roumanie de 1900 à 1975.  

XVIIIème Congrès International de l’Union Internationale pour l’Etude Scientifique de la Population,  Mexico City, 8-13 august 1977.

Institutul Național de Statistică. 2021.Statistica economică. Conturi naționale. Principalele agregate

pe locuitor (http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table).

Sanielevici, M. 1921. Note sur table de mortalité de la population générale de la Roumanie,

Buletinul Statistic al României, seria IV, vol. XVI-1921, nr. 6-7, pp. 127-138.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Cat timp in Romania se moare cu zile si medicii, spitalele, fluxurile criminale sunt spalate de cativa medici legisti, procurori, militieni corupti, in frunte cu Curca de la INML, vorbele raman vorme, mortii de vina. Ghinion

    • 1 iulie 2018:

      România – campioană la numărul celor care mor cu zile.

      Conceptul de „moarte evitabilă” înseamnă că anumite decese ar fi putut fi „evitate” dacă ar fi fost depistate şi tratate la timp şi cu eficienţă de cadrele sanitare la nivelul tehnologiei medicale disponibile.

      România a consemnat cele mai mari valori ale deceselor evitabile, cu aproape jumătate din numărul total (48,6%), urmată de Letonia (47,5%), Lituania (47,0%) şi Slovacia (44,2%). La polul opus s-au situat Franţa (23,6%), Belgia (26,0%), Olanda (28,1%) şi (atenţie mare că se poate mai bine) Polonia (29,9%).

      https://bit.ly/2ZczV97

      23 noiembrie 2019:

      The Economist: Sistemul de sănătate din România, cel mai slab din Uniunea Europeană.

      Romania ocupă, de câțiva ani, ultimul loc în Indexul European al Consumatorului de Sănătate, cu un sistem medical mai slab decât Bulgaria, Albania, dar și decât țări din fosta Iugoslavie, precum Macedonia sau Muntenegru.

      România alocă în 2019 (doar) 4,84% din PIB. Bugetul sănătății din România rămâne în continuare și în urma unor țări din afara UE, precum Albania (6,8% din PIB), Macedonia (6,1%) și Muntenegru (5,9%).

      Franța este țara UE cu cel mai mare procent alocat sănătății (11,5% din PIB), în timp ce media europeană este de 9,6%. Alături de Franța, în fruntea clasamentului se mai află Germania (11,3% din PIB) și Suedia (10,9% din PIB).

      Sursa: „Raportul Health at a Glance: Europe 2018”, publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD.

      https://bit.ly/3EDA4Tf

      02.12.2020:

      Dintre toate statele din Uniunea Europeană, România alocă cel mai puțin pentru sănătate pe cap de locuitor (Eurostat).

      România a alocat în anul 2018 pentru sănătate doar 580 de euro pe cap de locuitor, aceasta fiind cea mai mică sumă înregistrată în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

      La polul opus, statele membre cu cele mai mari cheltuieli cu sănătatea pe cap de locuitor au fost Danemarca (5.260 de euro), Luxemburg (5.220 de euro) şi Suedia (5.040 de euro).

      Media la nivelul UE este de 2.982 euro pe cap de locuitor.

      Ca procent din Produsul Intern Brut, la nivelul Uniunii Europene cheltuielile cu sănătatea au reprezentat 9,9% din PIB în 2018. În rândul statelor membre, cele mai mari ponderi au fost înregistrate în Germania (11,5% din PIB), Franţa (11,3% din PIB) şi Suedia (10,9% din PIB).

      Şi în acest caz (ca procent din Produsul Intern Brut), România este la coada clasamentului în condiţiile în care cheltuielile cu sănătatea au reprezentat 5,6% din PIB, doar în Luxemburg fiind mai mici (5,3% din PIB).

      https://bit.ly/3nUQUY6

      15 noiembrie 2020:

      Oana Gheorghiu, co-fondatoarea Asociației Dăruiește Viață: „Adevărul? Majoritatea spitalelor din România sunt într-o stare jalnică, subfinanțate, fără investiții, cu multe improvizații pe bani mulți, fără mentenanță și fără dotări coerente. Multe investiții sunt făcute nu în funcție de nevoile reale ale spitalului, ci în funcție de oportunitățile de afaceri ale decidenților.

      https://bit.ly/39rkcVz

      19 iulie 2021:

      În România sunt disponibile doar jumătate dintre medicamentele disponibile în celelalte țări europene. Românii sunt nevoiți să își aducă medicamente cu sacoșa din alte țări, cu costuri mai mari și fără compensare, atrage atenția Alianța Pacienților Cronici, într-o scrisoare deschisă.

      https://bit.ly/3nTdzDX

      27 mai 2021:

      Românii așteapă, în medie, 2 ani și jumătate pentru a avea acces la un medicament de ultimă generație. Țara noastră, pe ultimul loc în Europa.

      În Europa, pacienții pot aștepta între 4 luni și 2 ani și jumătate pentru a avea acces la același medicament de ultimă generație, în funcție de țară, iar România se află pe ultimul loc în acest clasament, arată studiul anual al Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice (EFPIA) – Patients WAIT survey – realizat în parteneriat cu IQVIA și publicat ieri.

      Accesul este cel mai rapid în Germania, cu o medie de 120 de zile între autorizația de introducere pe piață și disponibilitatea în țară, în timp ce România se situează pe ultimul loc, cu o medie de 883 de zile.

      Din 152 de medicamente inovatoare aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului în perioada 2016-2019, doar 39 (1 din 4) au fost introduse pe lista celor compensate și gratuite din România până la 1 ianuarie 2021. Germania a introdus la compensare 133 de medicamente, Italia 114, Slovenia 78, Bulgaria 57, iar Ungaria 55. Astfel, rata de disponibilitate a medicamentelor de ultimă generație pentru pacienții români, în sistem de compensare, este de doar 26%, în timp ce 74% dintre medicamente nu sunt disponibile nici in sistem compensat, nici în cel privat.

      https://bit.ly/39lSqtP

      23 aprilie 2019:

      Unul din doi bolnavi de cancer din România nu are acces la tratament în timp util și face radioterapie abia în stadiul terminal.

      Ne dorim ca numărul pacienţilor care ajung să aibă nevoie de radioterapie paliativă să scadă printr-un acces rapid la servicii de calitate, ceea ce implică o diagnosticare precoce, o reţea de centre de radioterapie funcţională şi o colaborare eficientă între persoanele care gestionează un pacient oncologic. Radioterapia paliativă se folosește atunci când intenția curativă a tratamentului a fost depășită, adică noi nu mai putem să vindecăm acel pacient, în schimb putem să oferim o calitate a vieții cât mai bună prin ameliorarea simptomatologiei cauzate de diversele determinări secundare, adică metastaze mai pe înțeles, care pot deveni simptomatice, pot cauza durere sau fracturi, dacă vorbim despre metastază osoasă. Noi, prin radioterapia paliativă, putem să prevenim aceste stări, astfel încât să aducem cât mai aproape așteptările pacientului de realitate, ceea ce înseamnă calitatea vieții”, afirmă dr. Radu Bogdan Daniel, medic specialist radioterapie.

      https://bit.ly/2ZcAtvH

      ***

      Pe langa faptul ca „România este campioană la numărul celor care mor cu zile”, „România este deficitară şi la terapia durerii, mulți pacienți se sting în chinuri”.

      22 martie 2019:

      România este deficitară la terapia durerii, iar mulți pacienți se sting în chinuri.

      Emanuel Ungureanu, deputat USR și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, atrage atenția că România este deficitară la terapia durerii, iar mulți pacienți se sting în chinuri … „din experiența de asistent social al unor copii care fac dializă, unii dintre ei stingându-se în chinuri, de-a dreptul, pentru că România este deficitară la terapia dureri și la specialiști în terapia durerii.

      https://bit.ly/2XAO4vY

      2019:

      Îngrijirea paliativă în România.

      La începutul anului 2019 a fost făcut public un studiu realizat pentru Banca Mondială de către Ministerul Sănătăţii, privind Evaluarea serviciilor de îngrijire paliativă din România. Potrivit evaluării, peste 172.000 de pacienţi au nevoie anual de îngrijire paliativă în România. Cu toate acestea, în 17 judeţe nu există deloc paturi de îngrijire paliativă în sistem public, privat sau non-profit. În plus, există un număr redus de centre de îngrijire paliativă sau de echipe de îngrijire la domiciliu şi mai puţin de 25% din medicii specializaţi în paliaţie lucrează în sistemul de îngrijiri paliative.

      La nivel de ţară, sunt 1.779 de paturi de îngrijire paliativă, dintre care cele mai multe paturi de îngrijire paliativă (45%) sunt în Regiunea Nord-Est (815 paturi), însă aproape jumătate din aceste paturi (370) funcţionează în spitale private, în sistem cu plată, deci nu sunt accesibile întregii populaţii. Zona sudică a ţării prezintă cel mai deficitar în privinţa numărului de paturi de paliaţie, în timp ce regiunea Sud-Vest are doar 1% din totalul paturilor de paliaţie la nivel de ţară (22 paturi în judeţul Dolj) şi patru judeţe fără paturi de paliaţie.

      Nici în privinţa echipelor de îngrijire paliativă la nivel de ţară nu stăm prea bine, numărul fiind redus la doar 13 echipe, dintre care în Bucureşti există o singură echipă completă care oferă îngrijire paliativă la domiciliu, cea a HOSPICE Casa Speranţei. Documentul subliniază ca România este foarte slab reprezentată de serviciile de îngrijiri paliative în ambulatoriu; există doar 3 ambulatorii de îngrijire paliativă, 2 în judeţul Braşov şi unul în Bucureşti. Aceste servicii, atât în Braşov, cât şi în Bucureşti, sunt oferite gratuit de HOSPICE Casa Speranţei. Există în total 5 centre de zi de îngrijiri paliative: 1 în judeţul Arges, 1 în Dolj, 2 în Braşov şi 1 în Bucureşti. Toate centrele de zi funcţionează în cadrul unor organizaţii neguvernamentale.

      https://bit.ly/3zub0KS

      ***

      P.S. Avand in vedere dezinteresul total al politicienilor romani privind sanatatea concetatenilor, precum si nepasarea acestora fata de suferintele insuportabile ale bolnavilor aflati in stadiile terminale ale unor boli incurabile („mulți pacienți se sting în chinuri” – in lipsa îngrijirilor paliative), este de neinteles cinismul cu care politicienii romani refuza sa legifereze eutanasia VOLUNTARA, adica DREPTUL oamenilor de a muri cu demnitate.

      Legalizarea eutanasiei voluntare face ca ea sa devina o OPTIUNE si nu o obligatie. Nimeni nu este obligat sa recurga la ea, dar nimeni nu poate sa o interzica celor care isi doresc sa beneficieze de aceasta, fara ca sa incalce drepturile omului.

      Eutanasia VOLUNTARA este facuta la CEREREA bolnavului incurabil care isi doreste sa moara cu demnitate, nu sa traiasca intr-o stare de degradare umilitoare, sau sa moara in chinuri insuportabile. Exista „DREPTUL LA VIATA” si NU „OBLIGATIA DE A TRAI” (cu orice pret). Nimeni nu are dreptul sa decida in locul celui care doreste sa moara cu demnitate, care doreste sa paraseasca viata cat mai putin traumatizant cu putinta – atunci cand PROPRIA VIATA devine insuportabila (din punctul lui de vedere, nu al celor care il judeca „din tribune”).

      Spania devine a patra țară din UE care legalizează eutanasia. În UE, Belgia, Luxemburg şi Olanda au legalizat deja eutanasia. În Portugalia, deputaţii au aprobat în ianaurie o lege de legalizare a eutanasiei, dar Curtea Constituţională a respins textul, care va fi retrimis în parlament.

      https://bit.ly/3hVfiot

      Deci, Spania Belgia, Luxemburg si Olanda au legalizat eutanasia VOLUNTARA (urmeaza Portugalia), cu toate ca sistemele lor de sanatate (inclusiv cele de ingrijire paliativa) sunt MULT superioare celui din Romania.

  2. Populatia Romaniei este mult prea eterogena pentru a studia indicatorii sperantei de viata la nivel atat de agregat. Ar fi fost utili pentru politici demografice macro cu 50 de ani in urma, dar nu azi, nu in era informatiei. Fara o segmentare aprofundata pe zone, medii, ocupatii etc. mediile astea se aplica tuturor si nimanui.

    • Pai si in ce tzari populatia nu e „eterogena”? :O
      Nu din cauza eterogenitatii (in general) s-a inventat chestia aia, de-i zice „medie” :)))

      • Medie zici? Daca piciorul drept sta in apa fiarta la 100°C, iar cel stang in apa rece la 0°C, atunci media este 35°C, si este minunat pentru corp!

  3. Vă mulțumesc.
    Foarte instructiv.
    Cum sunt născut în 1960, nu cred că prind statistica din 2050. 😀
    Care oricum nu prea cred că va fi raportată la 16 milioane locuitori.
    Fertilitatea e aia care e dar emigrarea in masă anuală schimba și va schimba dramatic oricare statistica. Nu se vede nici o tendință de încetinire a emigrarii din raiul mioritic. Și nici o afluență importanta de imigranți pentru a compensa exodul.
    Posibil sa existe o Românie 2050 de doar 12 milioane locuitori. Preponderent bătrâni si bolnavi , cu o datorie imensa de stat pe umeri.
    Trendul pare acesta.
    PS.
    Sunt ferm convins că nici un politician nu va citește. De 31 de ani conteaza doar ziua de azi. Viitorul un moft.

    • Pertinenta si valoroasa analiza demografica. Din pacate, la noi staristica a fost si este un lux.
      Nici acum nu avem datele statistice utile pentru analize economice si sociale utile. Crestea duratei de viata in Ro este o ipoteza pe care realitatea o va infirma. Pentru ca nivelul nostru de educatie si de viata este unul scazut, iar gradul de saracie ridicat. Cand peste 2/3 din salariati au salariul minim pe economie si 80% din pensionari au pensii de 1500 lei nu se poate vorbi de ani lungi de viata. Cercetarea teoretica este meritorie dar realitatea cu noile constrangeri economice bate teoria cu mult.

  4. Un doctor roman din Italia a făcut o statistică pe un eșantion mult mai mic: decese ale emigranților romani din Italia in ultimi 15 ani. A venit cu niște rezultate surprinzătoare: majoritatea romanilor care au decedat in Italia au facut-o undeva la o vrâsta de 45-48 ani. Din păcate nu am sursa directa, rezultatele au fost expuse intr-un interview la TVRi. Nu-mi amintesc daca au fost investigate cauzele decesurilor așa de timpurii, cred ca aceasta anomalie ar merita un studiu serios.

  5. O analiza poate de interes politic. Ca individ as fi interesat de speranta mea de viata. In acest sens sunt indicatori destul de exacti si care iau in seama greutate, activitate fizica, antecedente ca fumator si cantitatea de alcool. Daca luam in seama parametrii normali (mers pe jos 5km/zi sau echivalent, fara tutun si fara alcool) exista un indicator „circumferinta in talie” pe virste care este foarte exact (sunt tabele : circumferinta + virsta = speranta de viata). De exemplu doua persoane de aceeasi virsta (65) una cu 94 cm va trai dublu decit alta cu 110cm. O circumferinta mare presupune obezitate, conditii de diabet 2, colesterol inalt, tensiune arteriala mare, trigliceride mari, depuneri de colesterol pe vasele sanguine. Cine are curaj sa se verifice trebuie sa aiba curaj sa interpreteze rezultatul.
    In Romania lucrurile nu mai vin din vest. Vrem sa fim in Europa dar nu facem ce fac europenii. Rata vaccinarii la covid in UE este inalta: Portugal 87%, Spania 80%, Danemarca 76%, Franta 74%, Italia 73%, etc. La concluzii, d-le profesor, as adauga ca speranta de viata este legata esential de educatie. Ca sa inteleaga ce se intimpla , acest popor are nevoie de educatie care in ultimii 30 de ani este subminata.

    • Educatia este pe de o parte dependenta de nevoia de a avea locuri de munca in invatamant, pentru voturi si pe de alta parte de tampirea a doua generatii succesive, dintre care una este acum la carma societatii.

      Ori, daca la carma este produsul educatiei cataastrofale, cum ar putea acest produs sa dispuna asupra u nei dezvoltari serioase a educatiei?! Pur si simplu nu sunt in stare din cauza educatiei primite.

  6. Romanii vor trai mai mult, dar asta nu inseamna ca si mai bine. Dimpotriva.

    Dieta infioratoare, sedentarismul, alcoolismul nerecunoscut – printre altele – vor creste incidenta dementei senile, instalata la varste din ce in ce mai mici.

    Ce folos ca traiesti mai mult daca nu mai stii cine esti?!

  7. Sunt din categoria celor care-si numara zilele. Daca ma dau neamt, mai am ceva, daca ma dau roman, sunt deja mort. Ce nu spun, din pacate, statisticele e starea de leguma. Vad in juru meu multi, din nefericire oameni dragi mie, care se afla intr-o dependenta de masini, medicamente, tratamente, etc. Desigur acestia intra in statistici la categoria „vii”, eu as zice mai degraba jumate vii, ma intreb daca asta e viata!?
    Cred ca aceste masinarii dau peste cap statisticile, intr-o societate simpla, sincera as spune, sa nu spun spartana, supravietuirea leguma nu ar conta in aprecierea sperantei de viata.

    • Supravietuirea leguma este in cele mai multe cazuri rodul unui regim de viata catastrofal. Excese de toate felurile – zahar si fainoase, alcool- sedentarism, privare de somn etc.

      Incepand de pe la 40 de ani corpul nu mai are capacitatea de a rezista acestor excese si incepe degradarea vaselor de sange si a creierului, care este mult mai rapida si mai cuprinzatoare decat cea provocata de imbatranire in sine.

      Se adauga tratementele eronate – as numi aici doar iresponsabila abordare a prediabetului si diabetului (prin medicamente in loc de dieta) – care inrautatesc situatia, conducand la instalarea precoce a dementei senile, care numai senila nu mai e daca apare de la 40 de ani.

      Politicile de sanatate publica sunt astfel cele care inrautatesc situatia. In loc sa vizeze starea de bine, ele vizeaza exclusiv tratarea bolilor deja aparute. Multe cauze sunt aici, de la interesul Big Farma la incompetenta sectorului stiintific si de cercetare.

      Chiar daca speranta de viata creste, speranta de viata activa reala scade.

      • As zice chiar mai rau: „bolile deja aparute” si ajunse in faza GRAVA!
        Nu de alta, dar pana sa iti faci niste investigatii adevarate si complete, pot sa treaca luni BUNE, uneori si pana la un an – adica sa ajungi in faza in care iti cam faci investigatiile alea degeaba, ca nu mai e mare lucru de facut! >:

        • Da. In plus, unii pur si simplu nu vor sa isi schimbe stilul de viata care i-a dus la astfel de boli (sau macar a contribuit la ele).

      • N-ai inteles ce am vrut sa spun. Desigur exista conceptul de a muri sanatos, dar nu asta e tema. Tema e ca indiferent cit de sanatos traiesti cindva, la o virsta, sperind, inaintata, incep sa cedeze anumite organe. Medicina moderna permite anumitor categorii ale populatiei, celor instariti, sa-si prelungeasca viata prin conectarea la masini. Intrebarea e in ce masura viata acestora poate fi considerata viata sau poate doar jumate, sau in sfert.

        • Este in firea omului sa isi doreasca sa traiasca.
          Indiferent de starea de sanatate.

          Statistic insa si un bolnav in coma profunda care a trait 2 ani din cei 80 si un om care a murit calcat de o masina la 80 de ani valoreaza tot 1 (unu).

          „Mai bine o zi vultur decat o viata cioara” e inaltator dar nerealist :-).

  8. „creșterea masivă a numărului de decese prin boli ale aparatului circulator în contextul pandemiei nu are încă explicații. ”
    Cum să nu aibă? Doar pentru că in România se citesc doar comunicatele guvernului pe post de studii ștințifice asta nu înseamnă că restul lumii se face că lucrează și nu are niciun interes. Iată doar unul din sutele de studii asupra chestiunii, din care citez un scurt paragraf:
    „Occupational or physical stress may therefore be higher when using face masks and may be accompanied by an increased perception of exertion or dyspnea in patients”
    https://www.nature.com/articles/s41598-020-78643-1

    In curând o să iasă la iveală grozăvia acțiunilor guvernamentale așa-zis anti-sarscov2, pretins anti-pandemice, pretins profilactice. Chiar dacă 2 sute de state conduse de 200 (x100 sau x1000) de tâmpiți cu veleități mesianice iau aceleași măsuri precipitate, liberticide, mecanice, dăunătoare pentru sănătatea populației, asta nu înseamnă și că au vreo dreptate, că ar avea vreo logică sau că ar fi întemeiate pe știință. Diagnosticarea in masă (in baza unui unic test) și distribuirea de tratamente unice de către guverne sunt elemente ale unei politici aiuritoare, totalitariste și distructive și sper să fie cât de curând judecate penal de un tribunal de tip Nurnberg. Sunt deja milioane de oameni uciși cu concursul autorităților ce le-au șubrezit sistemul imunitar prin obligarea purtării unor zdrențe de plastic pe față. Și alte milioane sunt pe ducă, inclusiv noi, cei ce incă mișcăm degetele pe o tastatură aici, pe contributors, seara, după 8 ore de tortură prin sweatboarding la muncă, in speranța că viața noastră va reveni vreodată la o oarecare normalitate (măcar de-aș mai trăi eu pân la 68 de ani, măcar de aș prinde 1 an de pensie). Iar dacă nu se abolesc iute măștile de plastic și tratamentele diktate de birocrați (in timp ce se refuză dreptul medicilor de familie de a-și trata proprii pacienți, căci medicația ordinară, in regim ambulator, este blocată) cred că o să ajungem să ne cumpărăm bătrânii…de prin alte zări. Ceea ce nu-i neapărat un lucru: poate vârstnicii viitoarelor generații de români (dacă se vor mai numi așa) vor fi mai înțelepți (și vor refuza să-și sacrifice nepoții de spaima unui virus) și mai reactivi (și vor acționa prompt in fața abuzurilor unor guvernanți cu sirenă și girofar pe cap pe post de coroane).

  9. O observatie metodologica: mediana este mult mai elocventa decata media. In principiu. Nu stiu si daca se aplica la statistica populatiei umane.

    • Pai ar trebui sa se aplice!
      De altfel, cred ca la unii se si aplica – am vazut undeva ceva referitor la un studiu, tot pe ceva teme ref. la „populatia umana” – dar nu-mi mai a mintesc din ce tzara

      • Exista articole de popularizare a statisticii, intre altele, pentru ziaristi :-).
        Cei care stiu despre ce e vorba sunt siderati in fata avalansei de pseudoarticole stiintifice care se bazeaza pe corelatii statistice.
        Diferenta dintre medie si mediana este esentiala, dar cateodata diferenta e mica, spre exemplu in cazul unei distributii foarte stranse si uniforme. De aceea nu am vrut sa fiu categoric.

  10. Eu am o “pasiune” ciudata: imi place sa iau unele cimitire la pas, pe unde umblu uneori in vizita, si sa calculez vârstele celor îngropați acolo.
    Nu de putine ori am observat vârste cuprinse intre 80 si 90 de ani, prin cimitirele “de la deal” (pe unde am rude in viața), in special in cazul femeilor (anii nașterii undeva intre ‘10 si ‘30).
    De altfel, ambele mele bunici au trăit pana spre 89 de ani, născute in anii ‘20. Vorbesc despre femei simple de la țară, care toată viața lor au îndurat munca multă. Bunicii au trăit într-adevăr mai puțin.
    Înclin să cred ca viciile (alcoolul, tutunul si mâncatul in exces) au contribuit cel mai mult la moartea timpurie a bărbaților. Femeile au mai ținut câte un post, au mâncat mai puțin in medie, n-au fumat si nu prea au băut alcool.
    Consider că dacă un om trece cu brio de primii ani ai vieții, fără sa fi avut nevoie de ceva tehnica medicală modernă, poate trai mult si bine doar cu o mâncare simpla si mult sport.
    Din păcate, in societatea modernă avem pe de o parte tehnica medicală super avansată, Insa si tot felul de “generatori de probleme”, pe de alta parte (e.g. chimicale in mancare, etc).

  11. Mai interesanta ar fi statistica cu speranta de viata la 15 ani.
    Statistica cu speranta de viata la nastere e usor inselatoare pentru perioade de timp mai vechi de 100 de ani; mortalitatea infantila era foarte mare. Asa ca daca din 6 copii 3 mureau la nastere si 3 la 70 de ani, varsta medie e 35 de ani, dar, e apropae irelevanta. Bine, tot ne arata ceva, in care tari sistemul medical al bebelusilor function mai bine sau mai prost.
    In plus, autorul compara Romania cu tarile „occidentale”; ori, noi suntem mai apropiati de sud-estul europenilor. Daca tot imi merge internetul, am cautat „vecinii” nostri istorici, la care am reusit sa gasesc date.
    1900 – 1920
    Romania: 36 42
    Rusia: 30 26
    Polonia: 40 45
    Bulgaria: 40 42
    Turcia: 36 25
    Austria: 41 46
    Aparent, stateam foarte prost prin 1900, doar in Rusia era mai rau; dar, in 1920, reusisem se ne apropiem de multe tari (sarace/mediocre) si chiar sa depasim (conjunctural) tarile cu razboiae cu multe victime. Ceea ce imi spune ca medicina in Romania, intre 1900 si 1920 a progresat vizibil; probabil, prin acea perioada au inceput sa apara spiale si prin orasele mai mici.

Dă-i un răspuns lui radu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vasile Ghetau
Prof. univ. dr. – Diplomă de Excelență, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială Universitatea din București Din activitatea profesională: -Director al Direcției Statisticii Populației, Institutul Național de Statistică. -Director general al Direcției generale pentru Recensământul Populației și al Locuințelor din luna ianuarie 1992, Institutul Național de Statistică. -Titular al cursului de Demografie (1992-2010), Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București. -Director al Centrului de Cercetări Demografice "Vladimir Trebici", Academia Română. - Autor a peste 300 de studii și articole cu tematică demografică, publicate în țară și străinătate. - Lucrări reprezentative: - Autor si Coordonator, Demografia României, Editura Academiei Române, Seria Civilizația Românească, nr. 9, 2018. - Capitolul 1. “Populația și evoluțiile demografice” în: Economia României după Marea Unire, vol. II –Economia sectorială, coordonatori Aurel Iancu-coordonator principal, George Georgescu, Victor Axenciuc, Florin-Marius Pavelescu, Constantin Ciutacu, Editura Academiei Române, Seria Civilizația Românească, nr. 16, 2018, pp. 1-42. - Drama noastră demografică, Editura Compania, 2013. - Declinul demografic și viitorul populației României, editura ALPHA MDN, 2007. - Anul 2050: va ajunge populația României la mai puțin de 16 milioane de locuitori?, editura ALPHA MDN, 2004. - Misiuni de consultanță în domeniul populației sub egida ONU, Consiliului Europei și Comisiei Europene. - Membru ales al: - International Union for the Scientific Study of Population (IUSSP) (din anul 1974) - European Association for Population Study (EAPS)(din anul 2002) - Population Association of America (PAA) (din anul 2007) - British Society for Population Study (BSPS) (din anul 2001) - Association Internationale des Démographes de Langue Française (AIDELF) (din anul 1977, membru fondator).

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro