luni, aprilie 19, 2021

Spiritul revolutionar si excitatia sterila

Se pare ca, pentru unii, chemarea „Internationalei”, „Hai la lupta cea mare” este de o arzatoare actualitate. In 1919, scriind despre agitatiile revolutionare din Germania, marele sociolog Max Weber a propus sintagma “excitatie sterila”. Tot el a spus ca va trebui sa treaca un secol, dupa Revolutia lui Lenin si Trotki, pentru ca termenul “socialism” sa-si redobandeasca onorabilitatea. Probabil ca unii, pregatindu-se pentru “gloriosul centenar” din 2017, cred ca acest lucru s-a intamplat de-acum. Jocul de-a revolutia s-a dovedit de multe ori pagubos. Stim unde incepe, dar e mai greu de stiut unde se sfarseste. Ideea ca statul romanesc de azi ar fi unul politienesc, un fel de dictatura mai mult sau mai putin mascata, un putinism sui generis, tine de domeniul suprarealismului.

Nu, nu fac parte dintre cei care neaga dreptul legitim la revolta sociala si morala, “Omul revoltat” de Camus este una dintre cartile mele favorite, dar ma mefiez de orice incitare la violenta si de discursurile radicale, de proclamatiile febrile care considera ca indignarea este o valoare in sine, legitimizanta si auto-justificata. Tocmai de aceea cred ca este nevoie de ceea ce francezii numesc l’esprit de sérieux, cred ca revolutiile autentice se nasc din cauze culturale, materiale si morale profunde. Oricine a citit nu doar lucrarile lui Tocqueville si Marx, dar si pe cele ale unor Raymond Aron, Pitirim Sorokin, Ted Robert Gurr, Hannah Arendt, Francois Furet, Theda Skocpol, Charles Tilly, Leszek Kolakowski, Daniel Chirot, Richard Pipes, Martin Malia, Stephen Kotkin, stie ca miscarile sociale profunde sunt altceva decat efemere rabufniri ale nemultumirii.

In plus, cred ca ar merita sa ne amintim acel concept doar aparent paradoxal propus de Timothy Garton Ash cand scria despre annus mirabilis 1989, refolutie, o combinatie de strategii reformiste cu efecte revolutionare. Retorica incendiara si sloganele galvanizante nu tin locul analizelor veritabile. Dragos Paul Aligica a propus aici, pe „Contributors” un text deopotriva amuzant si nelinistitor pe tema acestui fetisism al unei revolutii fantasmate, o resurectie tragicomica a unei utopii care nu vrea sa dispara. Intr-o directie similara, Mircea Mihaies a examinat in „Evenimentul Zilei” degradarea discursului public si ascensiunea unei confrerii a mediocritatii agresive in randurule careisa se regasesc personaje care au in comun imense frustrari, mistuitoare complexe si enorme ambitii:

Oricât ai fi de tolerant, e timpul să spui că s-au depăşit toate limitele bunului-simţ şi ale normalităţii. De vreo patru ani încoace, un grup isteric-vocal are pretenţia de a acapara discursul public. “Confreria” decide ce trebuie să gândească românii. Neo-ortacii sunt singurii cu dreptul de a emite opinii. Convingerile lor sunt obligatorii pentru toţi ceilalţi. Dacă ai îndrăzneala să spui ori să scrii altceva, te-ai ars. Eşti vândut, eşti slugarnic cu puterea, eşti un duşman al boborului, ai intrat pe lista neagră a grupului de presiune. Un grup alcătuit din ciurucurile lui Emil Constantinescu, plozii spirituali ai d-nei Zoe Petre, universitari famelici, jurnalişti traşi pe linie moartă, simbriaşi ai turnătorului Voiculescu, ciomăgari ai infractorului Vîntu. Plus plevuşca veşnic îndoliată că n-o bagă nimeni în seamă: frustraţii care se visează miniştri, ambasadori, şefi de agenţii, mai-mari peste televiziunea şi radioul publice ori măcar prefecţi.

SENATUL EVZ: Deszăpeziţi-vă creierele! – Opinii EVZ >

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Sa vituperezi impotriva „excitatiei sterile” cu o asa vehementa revolutionara! Mai, sa fie! Care sa fie interesul? Vom trai si vom vedea! Va fi revolutie, nu va fi? Un singur lucru pare cert, ca sindromul revolutiei permanente apare numai in societatile neasezate. Are Romania o societate asezata? Cu seninatate.

  2. Excelent scris! Am observat si eu agresivitatea pana la dementa a celor care te somau sa strigi Jos, te umpleau de linkuri, te acuzau ca nu esti de parte lor. Putini dar de o agresivitate care mi-e mi se parea la un moment dat ca seamana cu niste probleme psihice. Daca aveai intrazneala sa fii rational dar sa dai un raspuns ca tu nu esti de acord erai pus la zid, aproape executat in public de cei cativa indivizi care se credeau singurii decidenti peste mintile tale.

    Eu imi permit sa raman obiectiv si cred ca Guvernul Boc a facut mai multe lucruri bune pentru Romania decat orice alt Guvern de dupa ’89. Macar si pentru faptul ca cei care furau au ajuns sa infunde puscariile. In Romania asta da progres.

    Se putea mai mult? Bineinteles dar din pacate am cu cine compara, adica actualii urlatori de Jos si numai cand imi aduc aminte ce au facut ei la putere ma trec fiorii si mi se urca sangele in cap.

    Dar chiar daca nu as fi stiut asta, uitandu-ma la nesimtirea groteasca a urlatorilor de Jos, as fi fost 100% sigur ca eu nu vreau sa fiu condus nici o secunda de ei sau de cei pe care-i sustin.

  3. Inteleg ce spune Mircea Mihaies: toti aia mentionati sunt ciurucuri, iar sustinatorii puterii sunt adevaratele VALORI ale Romaniei, vezi Doamne !!
    Dar nu spune ca ei sustinatorii astia sunt de partea puterii cat e puterea, cand PDLul lui TB nu va mai fi la putere, ma indoiesc eu ca ei nu vor mai fi de partea puterii, dar va fi ailalalta putere !!
    Ce conteaza, nu ?!
    Unii sunt mereu de partea puterii, nu ?!
    Ca doar asa mananca si ei o paine….
    Platiti de putere…..

  4. Daca domnul Mircea Mihaies examineaza ” degradarea discursului public” , constatarea acestei degradari este prezentata exact in termenii condamnati anterior ( sincer, amintesc de o retorica a anilor `50, e drept, diminuata ) :

    ” Un grup alcătuit din ciurucurile lui Emil Constantinescu, plozii spirituali ai d-nei Zoe Petre, universitari famelici, jurnalişti traşi pe linie moartă, simbriaşi ai turnătorului Voiculescu, ciomăgari ai infractorului Vîntu. Plus plevuşca veşnic îndoliată că n-o bagă nimeni în seamă: frustraţii care se visează miniştri, ambasadori, şefi de agenţii, mai-mari peste televiziunea şi radioul publice ori măcar prefecţi.”

    Dincolo de aceste exercitii retorice, domnul Mihaies nu pare sa admita faptul ca exista si persoane care nu se viseaza ” ministri, ambasadori, sefi de agentii, mai-mari peste televiziunea şi radioul publice ori măcar prefecţi” si care , neavand aceste inalte idealuri, nu sufera ca nu sunt „bagate in seama”si nici nu sunt „frustrate” .
    Mai exact, intre ” spiritul revolutionar si agitatia sterila ” exista pur si simplu persoane care isi exprima , decent si civilizat, opiniile (adevarata problema este ce facem cu cei care, tocmai pentru ca au functii sau pozitii importante in societate, doresc licente pentru limbajul lor suburban ! )
    Dupa 22 de ani care au trecut deja peste aceasta tara, nu credeti ca este un lucru absolut normal ?

    • Nici Mircea Mihaies, nici Dragos Aligica, nici subsemnatul nu punem sub nicio forma sub semnul intrebarii dreptul la libera exprimare. Dar, primo, aceste drept ne este dat si noua, nu doar celor care ne numesc si ne calomniaza in fel si chip. Secundo, va asigur ca nu am niciun fel de dubiu ca exista persoane precum cele pe care le amintiti si ca le respect opiniile in cel mai inalt grad, indiferent de posibile si perfect normale dezacorduri. Dl Mihaies nu se refera la aceste persoane, ci observa formarea unui influent si persistent grup de presiune mediatic, un conglomerat eterogen, dar actionand concertat in ultima perioada, unificat (temporar, presupun) de aversiuni comune. Cand extrema stanga luxemburgist-zizekiana ajunge sa se imbratiseze cu primoridialisti neo-romantici, cu un negationist ai Holocaustului, cu posturi de televiziune direct legate de un magnati cu trecut securist, specializate in propagarea discursului urii, este greu sa nu constati primejdiile la adresa democratiei. Cum a scris ganditorul politic Albert Hirschman, „shared hatreds make for strange bedfellowships”. Ganduri bune.

      • Nu cred ca cineva a rapit dreptul la cuvant domnului Tismaneanu, domnului Mihaies sau al domnului Aligica. Dar cred ca trebuie sa facem o distinctie clara intre dreptul la cuvant ( care include ,din nefericire , si dreptul de a contesta… ) si …”dreptul” la insulta, invectiva sau calomnie. Ramane o enigma de ce ultimul „drept” a ajuns atat de extins in societatea noastra , dar o enigma si mai mare este aceea ca „beneficiaza” de acesta si persoane al caror statut social ar trebui sa fie total incompatibil cu acest tip de comportament.

  5. Sunt total de acord. Revolutiile au fost facute intotdeauna de reactiune, de numultumitii lenesi care nu s-au putut integra intr-o economie de piata, adevarata si justa economie. Trebuie eradicata ideea aceasta gresita ca democratia inseamna dreptul la revolta (pace revolutia franceza si intreaga traditie democratica europeana) sau dreptul la libera exprimare. Nu, democratia inseamna principii bine digerate, cetateni onesti, inseamna mult spirit pus in slujba comunitatii, inseamna eradicarea acestor elemente care destabilizeaza ordinea publica si dreptul sacru la proprietatea privata, etc, etc.

  6. Cind noul val de revolutii bolsevice va matura Europa, incepind cu Grecia, n-am nici o indoiala ca dusmanii poporului vor fi identificati ca atare, indiferent de tabara politica actuala, si trimisi acolo unde le este locul – in GULAG. Confreria infierata de Mihaies probabil ca a mirosit dincotro bate vintul si isi face calculul ca va scapa de tavalug daca se face frate cu dracul, spre deosebire de Mihaies, care nu poate, sau cel mai probabil nu vrea, sa recunoasca cum stau de fapt lucrurile. Si nu stiu ce e mai ridicol: sa-ti sapi singur groapa facindu-te „tovaras de drum” ori sa continui sa ii infierezi pe „ailalti” de parca revolutia va mai face vreo distinctie intre tine si „ailalti”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro