miercuri, februarie 1, 2023

Spiritul şi legea lui Ohm Despre nevoile si interesul superior al copiilor

Periodic apare câte un val de ură şi ironie la adresa integralelor, protozoarelor, grupărilor hidroxil şi legii lui Ohm, văzute ca inutile, simple alexandrinisme predate narcisic şi aflate în contradicţie cu nevoile reale ale elevilor, pe care şcoala pesemne le ignoră.

Multe idei mestecate necritic zburdă prin textele şi imaginaţia celor care scriu sau vorbesc despre educaţie, cu mai multă sau mai puţină înţelegere a fenomenului, dar puţine sunt mai discutabile decât ideea că ar exista nevoi perfect discernabile, incontestabile şi care pot fi rezolvate cu practici bine ţintite. Care sunt de fapt nevoile unui elev? Care sunt nevoile unui profesor? Cum pot fi ele făcute să conlucreze în beneficiul ambilor? E suficient ca o practică educaţională să se limiteze la a servi nevoile pe care le constată? Sunt întotdeauna nevoile oamenilor benefice pentru ei? Sunt conflictuale, se pot canibaliza? Cum alcătuim o ierarhie a nevoilor? În ce măsură depind de valorile asumate de individ? Cum procedăm când aceste valori intră în conflict cu nevoile asumate de sistem şi de statul care îl finanţează? Cum alcătuim un clasament al priorităţilor?

Pun toate aceste întrebări după un survol mintal minimal doar pentru a indica discret către un nivel de complexitate mai onorabil decât cel pe care-l propune îndeobşte opinia publică. Desigur, aceasta identifică câteva probleme reale: teoria stearpă, predată fără interes, spirit şi curiozitate e o problemă. Examenele care avantajează strict elevii îndopaţi mnezic sunt o problemă. Sistemul care recompensează furnicuţele fără spirit e o problemă. Cantitatea de informaţie pe care profesorii nu au îndrăzneala sau deschiderea de a o ajusta la condiţiile reale de timp şi învăţare sunt o problemă. Dar nu putem, cu siguranţă, reduce lucrurile la atât.

Într-o discuţie pe teme literare purtată cândva, medicul şi scriitorul Florin Chirculescu a rostit accidental o sintagmă pe care o căutam de mult. El a vorbit despre „sărăcirea spaţiului mental” prin absenţa lecturii. Şi atunci am realizat că, într-adevăr, minţile noastre pot fi mai bogate sau mai sărace, aşa cum noi înşine putem fi mai prosperi sau mai pauperi. Şi, aşa cum nevoile omului sărac sunt altele decât cele ale bogatului, la fel, nevoile elevilor pot fi diferite în funcţie de mulţi factori, de la nivelul de inteligenţă la mediul în care trăieşte. Ar trebui actul educaţional să valideze pur şi simplu întru totul nevoile unui elev? Sau ar trebui să vizeze formarea unor abilităţi care să-i permită elevului să dezvolte în timp noi posibilităţi, să ajungă să adăpostească dorul pentru mai mult, mai bine, mai amplu? Oare nu e justificat în acest punct ca profesorul să vadă în nevoile de moment ale elevului său simple pietre de hotar în călătoria spre ţări nemaivăzute şi mai ofertante? Şi oare nu înseamnă asta că profesorul are datoria radicală şi infricoşătoare de a decide în anumite momente să rişte nevoile de moment ale elevului său? Oare nu de aici vine, de milenii, nevoia de magisteriat, nevoia ca actul pedagogic să se întâmple în prezenţa celui care ştie, care are autoritate, care poate decide pentru elevul său şi niciodată împotriva lui? Şi oare aceste decizii nu sunt implantate ferm în solul valoric al profesorului, în viziunea lui despre bine, rău si scopul educaţiei? Oare nu asta face decizia pedagogică inseparabilă de decizia etică? Şi, nu în ultimul rând, întreb: oare nu este arta de a impune fără a constrânge, de a livra elevului o viziune a totului dându-i în acelaşi timp instrumentele pentru eventualul paricid, arta supremă a pedagogiei?

Pentru mine, nevoile elevului vin dintr-un ideal normativ pe care mi-l asum (cel puţin la început) în numele lui, urmându-i interesul superior, pe care l-aş numi idealul „spiritului” (în treacăt fie spus, ce covârşitoare responsabilitate este această asumare! Cum vor fi evitate orbirea mea, tentaţia continuă spre tiranie, dogmatismul meu, moartea spiritului în numele spiritului?). De aici derivă nevoile cărora mă voi adresa în anii cât elevul îmi stă aproape, iar dintre aceste nevoi, unele vor fi recunoscute ca atare de elev, altele nu. Nevoia de a şti (da, inclusiv ce sunt integralele şi ce spune legea lui Ohm), nevoia de a fi competent moral, dubitativ, critic, curios, flexibil, consistent, sociabil, capabil să urce de la particular la general şi să coboare de la abstract la concret, în stare să problematizeze, să aibă gusturi estetice, să fie bun cu animalele şi cu oamenii, să fie un om al vremurilor fără a deveni orb din pricina înghesuielii, să fie amabil fără să fie prost, să aibă coloană vertebrală, să iubescă oamenii mai mult decât idealurile, să ştie să alegă o sticlă de vin sau să poarte o conversaţie plină de farmec etc Aş putea continua multă vreme pentru că „nevoile elevului” sunt permanent generate într-un spaţiu multidimensional pe care numai pasiunea inteligentă ni-l va dezvălui, nicidecum o serie de chestionare, oricât de bine făcute.

Acest ideal normativ îmi orientează de atâta vreme acţiunile şi intuiţiile. Da, oricât de desuet ar suna, nevoia fundamentală a elevului meu, cea care le generează pe toate ceelalte şi pe care o voi urmări permanent, uneori împotriva voinţei lui, este de a avea spirit. Şi, de aceea, de nimic nu mă tem mai mult decât de lipsa spiritului. Iar lipsă de spirit este şi jocul gol cu ecuaţiile în faţa unor elevi care nu ştiu să se întrebe nimic despre realitate şi nu ştiu să se lase uimiţi de nimic, dar şi individul legat îngust şi prosteşte de ceea ce adulţii au decis cândva în baza unui chestionar că sunt nevoile lui. Cel mai mare duşman al intereselor elevului nu sunt nici integralele, nici grupările hidroxil. Un om cu spirit poate reconstrui lumea plecând de aici. Cel mai mare duşman al intereselor lui şi cel mai prost servitor al nevoilor lui este lipsa spiritului. Aceea de care dau dovadă uneori profesorii pentru care e mai importantă o bifă într-o planificare decât ceea ce ştie şi poate elevul lor. Aceea de care dau dovadă uneori părinţii atunci când sacrifică interioritatea vie a elevului pe rugul sutelor de ore de meditaţii şi mormanelor de variante preconfigurate pentru examene. Aceea de care dau dovadă cei ce scriu şi gândesc legile mai degrabă cu gândul la vot şi clientela politică decât la copii.

Interesul superior al copilului nu poate fi susţinut integral de niciuna dintre părţile participante la procesul de educaţie. Nici statul care finanţează sistemul, nici firmele care caută aici forţă de muncă, nici măcar părinţii nu pot fi integral alături de elevi. Interesele lor vor fi fundamental selective în raport cu intereselecelor tineri. Stă în puterea profesorilor să creeze acel spaţiu în care miracolul creşterii unei fiinţe umane să se întâmple. Profesorul, acest ins la modul ideal socratic, „lipsit de loc”, om în interiorul unui sistem fără a fi confiscat de el, maestru profund fericit să fie depăşit, acest artist al dubiului, acest dirijor al îndoielii. Acest om, care este cel mai important într-un sistem în care centrul este elevul. Fără el nu există nici reformă, nici viitor.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. „El a vorbit despre „sărăcirea spaţiului mental” prin absenţa lecturii.”
    Da, are dreptate, incepand cu primele hieroglife si pana la cartea moderna scrisa cu litere aceasta din urma este singurul mediu care a resusit sa supravietuiasca.
    Mediile electronice care au aparut de cateva decenii sunt supuse unor transformari continue, continuitatea cartii scrise nefiind sub nici o forma asigurata intr-un fel sau altul.
    Mai puteti viziona undeva un Film pe o caseta VHS sau audia o caseta audio, pt care mai stiu ce inseamna ? O carte scrisa acum 500 de ani se poate citi si astazi, un text de pe un hard disk de acum 20 ani este pierdut pt totdeauna daca n-a fost salvat pe un altul de generatie mai noua.
    Mai puteti citi pe un telefon mobil de generatie mai veche un text daca nu dispuneti de modele actuale ?
    Datorita formatelor vizuale si audio tot mai frecvente, spatiul mental cum bine domnul Chirculescu este saracit.
    Datorita lipsei memorarii unor texte, notiuni, formule si altele mintea numai este antrenata, se atrofiaza, in schimb apar poate alte calitati apropiate jocurilor, doar se sugereaza, invatarea sa fie „o joaca” , apar tot mai multe jocuri video, invatamant vizual fie pe Youtube , online, se doreste extinderea in Metavers, cuplarea creierului la computere si multe altele.
    Provocarile acestor noi technologii inca nu sunt destul de bine cunoscute insa un lucru putem observa, educatia devine tot mai complicata si grea, tinerii sunt dezorinetati respectiv tentati sa opteze catre solutii simple cu efort intelectual cat mai redus. cu exceptia celor care mai au curajul si puterea sa mearga pe drumul mai anevois si greu, de invatare, memorare, cu alte cuvinte, sa-si puna „capul la bataie”
    Cum bine vedem, „modelul” este tot mai multa activitate in grup, mai pe romaneste „team” care pt rezolvarea unor probleme este benefic insa „omoara” initiativa individuala, fiecare se poate ascunde dupa fiecare.
    Care sunt nevoile elevului ? si care sunt obiectivele etapelor de invatamant ? aici nimic nu este clar definit din contra, buimaceala este tot mai mare.
    La terminarea clasei a 4 a ce trebui sa stie elevul, dupa unii daca se poate rezolvarea unor „integrale” si cunoasterea la perfectie a cel putin pe langa limba materna a inca 2 – 3 limbi de circulatie internationala daca se poate !!
    Pt altii este indeajuns daca elevul poate citi cat de cat cursiv texte usoare , sa scrie intr-o anumita masura corect si sa stapaneasca cele 4 operatii matematice elementare, atat.
    Daca numai despre acest aspect s-ar purta o discutie, fiiti convins, ar fi foarte intensiva.
    In alte ordine de idei, mai au tinerii dorninta sa devina educatori, invatatori si profesori ? Entuziasmul dupa cate stiu si observ este destul de redus, de ce ? De ce numai doresc tineri sa imbratiseze o meserie nobila si respectata in trecut, astazi devenita sac de bataie si batjocura mai pt toata lumea.
    Educatia devine pe zi ce trece tot mai mult un „lucru de consum” si este privita ca atare, metodele de invatare fiind orientate catre consum si mai putin catre ce ar trebui sa fie, pregatirea pt viata, din toate punctele de vedere, moral, social, profesional.

  2. Poate ar trebui sa ne ferim a pune profesorul in mijlocul tuturor lucrurilor. Nici elevul si nici profesorul nu se pot misca liberi atita timp cit ei se afla la clasa . Elevul si profesorulsunt doar parte a unei intelegeri reglementate de legile Statului si nicidecum profesorii nu sunt niste formatori de caractere .Fiecare profesor nu face altceva decit sa isi vinda cunoasterea .Amestecul unui profesor in altceva decit oferirea stricta a cunosterii , existenta in programa, se poate transforma in cu totul alta paradigma . Profesorul nu este si nici nu se poate transforma intr-un ideal al elevului .Profesorul , aflat la catedra, nu poate fi decit un liant intre cunosterea efectiva si oferirea ei elevului ca parte a unei decizii a acestuia ce isi va alege formatul cunosterii viitoare .„Miracolul” cresterii umane este mult prea mult spus atunci cind ne referim la vreo interactiune intre profesor si elev .Sa nu atribuim profesorului calitati pentru care acesta nu a fost pregatit vreodata .In rest rostul examenelor,chestionarelor ,programelor de pregatire scolara sau extrascolara , oferirea de solutii sau de alternative sunt bine reglementate prin legile Invatamintului . Este o aventura sa oferim profesorului calitati ce nu pot fi comfirmate sau atributii ce nu sunt stict prevazute de lege .Ar fi un talmes – balmes de nedescris .

    • Gresita formularea, nu cunoasteti domeniul, dle samaritean! Scoala prin profesori buni si dedicati, modeleaza caractere, educa si ofera modele de atitudine tinerilor. Rolul scolii este mult mai complex si a fost mult redus in ultimii 30 de ani.

      • Si daca nu sunt buni si dedicati ? sau daca nu sunt pregatiti pentru ceea ce spuneti neexistind in sistem astfel de entitati de invatamint, ca si formatoare de specialitati ,profesorii facind doar niste cursuri de pedagogie din care nu ramin cu mare lucru .Profesorii nu pot exista ca si substitut . Este mult pentru unii sa faca macar ceea ce li se cere prin programa si nu este indicat nicidecum sa se transforme in niste filozofi ai caracterelor asemenea lui Jean de La Bruyère si „Moravurilor” sale .Un profesor bun este cel care respecta programa si poate arata , prin propria pricepere , oferita de cunostere, doar partialitatea de moment a unei teme (tematica ) inducind astfel in elev o anume forma de curiozitate ce ii poate defini acestuia alegerile viitoare .Un profesor bun sugereaza elevului , in cunostiinta de cauza , un anume viitor drum de parcurs drum ce este insa o alegere personala si nicidecum o forma de impunere autocrata .Nu putem face din profesori , oricit ne-am dori , niste specialisti in comportament si in filozofie doar dintr-o dorinta magica de mai bine . Exclus .

        • Multumesc pentru acest comentariu. Dar cred ca in invatamant ar trebui sa fie profesori care au vocatie. Asa cum nu poti fi muzician ori pictor fara talent. La invatatori si profesori se numeste talent pedagogic. Dar dupa cum se poarta un profesor, cum preda, cum comunica poate fi un model pentru elevi. Substitut
          la nesimtire, tupeu, analfabetism, da, un profesor dincolo de programa, ar ar trebui sa atentioneze aceste derapaje daca familia nu o face. Un profesor are si cursuri facute de psihologie si pedagogie. Din pacate, azi avem un sistem anchilozat, cu putine performante. Se vede ca dv. nu cunoasteti domeniul de invatamant si nu ati predat la o clasa.

  3. In vremea vacantelor, de circa 3 luni, in anii 70, la gimnaziu, aveam o lista de 15 carti, din care 6 de citit, obligatoriu, iar apoi pe un caiet studentesc de facut un rezumat cu ce am inteles si am considerat important, in 5- 6 pagini. Era o formula de a face lectura.

  4. Cred ca statul trebuie sa asigure o dezvoltare intelectuala minima, gratuita.
    Dupa care elevul sa aleaga ce tip de invatamint vrea si ce performanta intelectuala sa atinga.
    Sa fie ajutati doar cei care vor sa urmeze un liceu teoretic si facultate si nu au bani. Ajutorul sa mearga doar acolo unde conditiile economice ale familiei (daca au familie) sunt insuficiente pentru a-l tine in scoala. Mai ales daca are si frati/surori.
    Dupa clasa a 8-a, elevii ar trebui sa poata alege intre diferite scoli profesionale si licee cu profile diferite, care sa asigure si o diploma de competente intr-un domeniu. Sa nu mai fie nevoie de scolile postliceale.
    Separat, liceul teoretic, cu cele doua profile (uman, real), pentru viitorii universitari.
    In felul asta, profesorii nu vor mai fi siliti sa oblige elevii sa invete ce nu le trebuie sau nu vor.
    Liceul obligatoriu este nociv!
    Ca si facultatile platite. Asigura o diploma fara a asigura competente reale si da diplome si doctorate pe lucrari plagiate fara rusine si frica, pe banda rulanta.

    • Dintai … unii dintre absolventii de liceu de azi nu se ridica la nivelul cerut de scolile profesionale „tehnice” din anii 60 (alrea de electricieni, prelucratori prin aschiere..)

      Doi scolile posticeale au si ele rostul lor .. adica sunt profesii/ocupatii care cer o scolarizare de cca 2 ani si cunostinte generale de liceu …. De fapt asa zisul „colegiu” cu studii de 3 ani finalizate cica cu „licenta” in multe cazuri nu este altceva decat o scoala postliceala „cu pretentii”

      • Mda, aici ati nimerit-o; nivelul liceului de azi e foarte scazut; tocmai de asta trebuie schimbat tot sistemul.
        Postlicealele nu cred ca sunt necesare pentru ca liceele de specialitate pot asigura o pregatire mai buna. Vedeti liceul sanitar si postlicealele din domeniu. Plus facultati de 4 ani. Se suprapun aiurea. Sunt facute doar pentru a mai gasi niste catedre si bani, PLUS CEVA MITA, PROFESORILOR. Desigur, nu vreau sa va conving, fiecare cu opinia lui. Dar mie mi se par inutile. Incarca schema artificial si lasa portite pentru tineri lenesi si bine garnisiti material, sa faca rost de o patalama nemeritata. Concurind neloial cu cei care au urmat linia clasica. Liceu de specialitate, sau facultate 4 ani…

  5. Creați cât mai multe triburi de profesori cu această viziune, vă rog! Este tot ce pot eu visa pentru un sistem de educație. Felitări pentru eseu!

    • De acord. Câți profesori își pun întrebări ca acestea: „Cum vor fi evitate orbirea mea, tentaţia continuă spre tiranie, dogmatismul meu, moartea spiritului în numele spiritului?” ? Sau câți pot fi descriși așa: „maestru profund fericit să fie depăşit, acest artist al dubiului, acest dirijor al îndoielii”?

  6. Citim azi la știri ca guvernul lui Trudeau va plăti miliarde de dolari amerindienilor, despăgubire pentru genocidul cultural la care au fost supuși copiii lor de odinioară în sistemul de învățământ occidental. În numele carui principiu a comis guvernul acest genocid cultural? În numele interesului superior al copilului, bineînțeles. Care a inclus nu doar legea lui Ohm, ci și dezvoltarea spiritului în școlile catolice.

  7. „Periodic apare câte un val de ură şi ironie”
    Nu știu pe unde apare valul ăsta, pe țărmul meu nu am prins niciunul. Aa, da, am întâlnit destui cârcotași care pretindeau că legea lui Ohm este un soi de orz prețios, iar gâștele oricum ar face indigestie de la ea, sau alții care susțineau că Pitagora ar fi optimul de nutreț pentru dobitoacele minore, că de la Einstein încolo s-ar prăpădi șeptelul…din cauza obezității mentale. Dar nici ură, nici ironie nu văzui in grămadă.

    Despre nevoile și interesul superior n-am ce să mai zic, că se vorbește -mai mult degeaba, doar ca să ni se demonstreze preocuparea nobilă a frazeologilor- de mai bine de 150 de ani încoa. Poate ceva mai multă reținere din partea adulților când vine vorba de a sădi propria percepție asupra intereselor (individuale, in raport cu cele societale) in mințile copiilor nu ar fi un lucru rău. Nu de alta, dar e bătaie pe rolul de Fascinator (și implicit de agregator de interese și modelator senzațio-nal) între părinți, educatori, activiști, publicitari și politruci. Când îi vezi cum se înghesuie la gura copilului, cum dau năvală cu gărgăunii lor (care când nu-s expirați, îs de-a dreptul otrăvitori) ca să-i îndese pe gât mionorului cu mintea lui buretoasă, parcă te cuprinde mila, iară nu ura și nici spiritul…de glumă. Că veni vorba de spirit…l-ați întrebat cumva pe Tarantino ce crede despre Legea lui Ohm și cum a reușit să se descurce fără ea? Nu cred, că deh, suntem oameni serioși, nu umblăm cu ironii, nu suntem frivoli și nu căutăm spiritul in creații artistice, in fantezii și credințe, ci in algoritmi și integrale.

    • Tarantino e exceptia, caci geniul poate razbate si pe terenul arid al ignorantei. Statistic un ogor bine arat cu legea lui Ohm si semanat cu Pitagora poate da mai multe roade functionale, chiar daca nu geniale. Argumentul tau nu pluteste: popoarele educate sunt mai prospere, chiar daca le lipsesc geniile. Copilul nu e mereu acel frumos salbatic, plin de fantezie, care trebuie lasat in pace sa creasca pur, original si nefascinat, in speranta ca va iesi din el un geniu literar sau un artist de seama. Fantezia se manifesta si in matematica, nu doar la Holywood.

      • „Tarantino e exceptia”
        Ba să avem pardon: până la 1827 civilizația europeană s-a ridicat de către cărturari, artiști, oameni de litere și de științe complet ignoranți in ceea ce privește Legea lui Ohm. Deci, mă scuzați, dar e pe dos: marii savanți, artiști și creatori ce au cunoscut și s-au folosit de Legea lui Ohm in operele lor sunt o minoritate infimă, niște excepții extrem de rare.

        „popoarele educate sunt mai prospere „…și unde am susținut eu contrariul? unde-i argumentul ce slăvea ignoranța? Faptul că eu nu pot stabili o legătură cauzală intre Legea lui Ohm/integrale/whatever și spiritualitate nu înseamnă nicidecum că aș nega beneficiile educației. Doar că educația presupune și căutarea unei măsuri in toate și in toți…

      • „Pana si artistii si creatorii de film indeamna la lectura.”
        Bizar: și eu îmboldesc toți cunoscuții să citească, biblioteca mea o golesc o dată la trei-patru ani donînd toate cărțile către familii și sate mai puțin înstărite, iar in vechea mea cârciumă exista întotdeauna un raft plin cu literatură universală de devorat pe loc sau pentru acasă. Așa că nu înțeleg care ar fi baiul: că nu îmi încurajez și nu-mi trimit nepoții, amicii și copiii lor să se adape de la Legea lui Ohm? Mai degrabă le recomand un film bun (când văd că-s reticenți la carte), decât să alunec in scientism penibil (chiar ar trebui să credem că Japonia lui Kurosawa se hrănea in masă cu integrale și protozoare?). Ș-apoi, dacă e să ne uităm cu atenție la ce se-ntâmplă astăzi in Occident -mă refer la mutațiile din educație- s-ar putea ca fieșce susținător al științelor exacte să fie desumflat rapid. Numărul de ingineri produs de universitățile europene scade vertiginos, in timp ce China si India procedează pe dos. Oare de ce?

    • Tarantino? Prea multa violenta gratuita …. pe langa folmele lui westernurile lui sergio Leone sunt „pacifice”.

      Lectura ?
      Sa zicem Zefirelli .
      Romeo si Julieta …. scena de duel dintre Romeo si Tybalt Capulet a fots , sa zicem , „originala”. Zefirelli a explicat ca scrima „academica” de azi este altceva decat cea italiana din sec XVI ….. Ma rog a avut maestri de arme .. dar el i-a ales! ALte scene din film se bazau pe o lectura f atenta si minutioasa a piesei originale ..
      Issus din Nazaret
      Isus din Nazaret …. a explicat destul de mult cm era societatea in anii lui August …
      Othelo … explcatia violentei din film ? Una medicala – razboinicii – si nobilii erauraboinici – cam erau bolnavi de lues in acea epoca ..

      Adica voi a zice ca , ce parea a fi o originalitate a regizorului, nu era decat o vasta munca de documnetare asupra unei epoci. O documentare f amanuntiota asupra obiceiurilor sociale ,inclus sexuale, sanatate, vestimentare inclus manuirea armelor!
      Ori ptr asta ii trebuia ceva cultura adica lceturi prealabile. NUma ata cat sa banuiasca ca e necesara o f buna documentare!!!

      • Tarantino era doar un adjectiv in replica mea. Dar chiar și așa.
        „Prea multa violenta gratuita”. Gratuită? Păi ‘Capra cu trei iezi’ cum o fi?

        Fie. Să fie atunci un alt adjectiv, fără violență: ‘Tornatore’, alt incult care turna in totală ignoranță vizavi de Legea lui Ohm. Și cam atât, că sunt sătul să dezbat virtuțile matematicii/fizicii în plan spiritual. Nimeni nu se întreabă dacă regizorul/scenaristul unui film/cărți geniale a avut note bune la mate sau măcar a terminat școala generală.

        • Hm … se pare ca nu ati vazut westernurile lui Leone. Cam violente ..

          Si vortutile mateofticii .. Mde in scoala primara nu ai de unde sti ce va deveni plodul ala …. asa ca mai bine ii dai niste notiuni si de fizica, si de chimie si de si de …. E bine ca si in liceu sa primeasca niste notiuni inutile .. asa ca cand creste si vede pe o sticla ca ar contine si ceva cu raficalul CN sa nu o duca la bot! Ar fi bine ca dobi sa retina ca ceva scris CH3OH nu poate fi ingerabil .. Da ma rog tot ce stiu degenratiile maitinere este ca chimia este prostia lu Leana so ca peretumul mobil este posibil

          Si cum sa va spui … scriitorii geniali sunt destui de putini ….Insa erau si scriitori „specializati” cu cunostinte aplicate excelente – Asimov (biochimist), Clarke (fizician) Crichton (medic da stia si „ceva’ programare!) Efremov (paleontolog).. cat dspre sciitorii seriosi – destui medici!!!!

          Deci un pic de scoala nu dauneaa nimanui!!!

  8. Apropo profesori si educatie, a murit, la 95 de ani, filozoful Joseph Agassi, RIP. L-a avut profesor pe Karl Popper si a studiat rationalitatea in stiinta, metafizica si democratie. A sustinut ca o teorie trebuie sa includa si argumentele si critica impotriva. Sotia lui a fost nepoata lui Martin Buber. https://en.m.wikipedia.org/wiki/Joseph_Agassi

  9. O imagine concreta ne arata cum profesorii nu sunt toti buni si dedicati si nici nu sunt toti pregatiti pentru a modifica caracterul elevului, in presupusele situatii ivite pe parcursul anului scolar profesorul nebeneficiind de existenta ,in sistem ,a unor astfel de entitati de invatamint, ca si formatoare de specialitati ,profesorii facind doar niste cursuri de pedagogie din care nu ramin cu mare lucru, nu pot duce la bun sfirsit sarcini ce nu sunt cuprinse in programa de lucru . .Profesorii nu pot exista ca si substitut . Este mult,pentru unii dintre ei ,sa duca la bun sfirsit macar ceea ce li se cere prin programa si nu este nicicum indicat ca profesorii sa se transforme in niste filozofi ai caracterelor asemenea lui Jean de La Bruyère si „Moravurilor” sale .Un profesor bun este cel care respecta programa si poate arata , prin propria pricepere , oferita de cunostere, doar partialitatea de moment a unei teme (tematica ) inducind astfel in elev o anume forma de curiozitate ce ii poate defini acestuia alegerile viitoare .Un profesor bun sugereaza elevului , in cunostiinta de cauza , un anume viitor drum de parcurs drum ce este insa o alegere personala si nicidecum o forma de impunere autocrata .Nu putem face din profesori , oricit ne-am dori , niste specialisti in comportament si in filozofie doar dintr-o dorinta magica de mai bine . Exclus .

    • Scuze un profesor bun se naste!
      Adica are talentul de „a povesti” materia sa.. astfel omcat si cei mai puton dotati ptr materie sa invete ceva . Un profesor profesor de literatura transofrma lectia intr-un one man schow si numa din predarea sa clasa ramane cu ceva in cap (prof Marinescu , limba romana, Mihai Viteazul …. lectiile sale erau urmarite cu „sufletul la gura” si de aia „nascuti cu suflet de contabili” [unu din asta se expirma de parca ar fave inventarul …])
      Sau tot din vazute… si auzite. Am avut un coleg de intreprindere.. matematician . Cei care se pricepeau la asa ceva ziceau ca era exceptional. Unul mai tanar (matematician si el) de=l avu profesor (la liceu) zicea ca .. didactic vorbind era o catastrofa!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Doru Valentin Căstăian
Profesor, publicist, traducator, doctor in filosofie (Universitatea de Vest Timisoara), realizator de scenarii pentru softuri educationale.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro