Beatificarea lui Ioan Paul al II-lea consacră un destin extraordinar, un angajament total in favoarea libertatii umane. Papa Benedict al XVI-lea are perfecta dreptate cand spune ca a fost un veritabil far al umanitatii, un martor plin de compasiune al tragediilor generate de totalitarism si un arhitect spiritual al tranzitiei lumii moderne catre o noua faza a istoriei.Viata si opera Papei Ioan Paul al II-lea au contribuit in chip crucial la afirmarea adevarului si demnitatii ca valori definitorii ale existentei umane. A fost, spre a relua formularea lui Karl Jaspers, unul dintre aceia care au dat masura umanului.
Ioan Paul al II-lea a fost una dintre figurile supreme ale spiritualitatii in secolul XX. Viata sa, traita sub semnul opozitiei in raport cu orice forma de injosire a conditiei umane, simbolizeaza aceasta continua cautare a legaturii dintre fiinta umana si transcendenta. Pentru Ioan Paul al II-lea, confruntarea cu fortele raului a reprezentat o obligatie morala absoluta. Ultimii ani ai vietii acestui om exceptional s-au derulat in suferinta. Papa a ramas insa fidel principiilor sale, a continuat sa uneasca in actiunea sa principiile actiunii cu cele ale contemplatiei. A continuat sa preconizeze si sa practice acele idei dezvoltate in documentele majore ale perioadei in care s-a aflat la carma catolicismului mondial: enciclica “Redemptor Hominis” (Mantuitorul omului) si, nu mai putin importanta, enciclica “Veritatis Splendor” (Splendoarea adevarului). Aceasta din urma, publicata in 1993, era un document de teorie morala menit sa incurajeze reflectia si dialogul. In ea, Ioan Paul discuta constiinta, ratiunea si libertatea, sustinand ca moralitatea se bazeaza pe adevaruri fundamentale despre natura umana si despre lume, iar nu pe optiuni individuale ori pe consens social. In cea de-a treisprezecea enciclica, “Fides et Ratio” (Credinta si ratiune), publicata in 1998, cu prilejul a doua decenii de cand fusese ales Papa, Ioan Paul arata ca ambele sunt cai legitime ale cautarii adevarului. Era vorba de o respingere a unor tendinte filozofice moderne, inclusiv rationalismul postiluminist, marxismul si nihilismul, in numele unui umanism al salvarii prin regasirea legaturii cu valorile marii traditii iudeo-crestine.
Am avut prilejul ca in scrierile mele de-a lungul anilor sa ma refer la rolul acestui mare ganditor si om al actiunii spirituale. In volumul de convorbiri cu Mircea Mihaies, “Incet, spre Europa” (Polirom, 2000), cititorul poate gasi analize legate de vizita Papei in Romania, dar mai ales pe tema contributiei sale la sfarsitul comunismului si la deschiderea universalista a Bisericii Catolice. Mesajul Suveranului Pontif cu prilejul vizitei in Romania sugera ca ortodoxia nu inseamna sub nici o forma izolare ori lipsa de participare la imensa transformare care are loc in conditia europeana si in conditia planetara. Ioan Paul al II-lea a fost Papa care a facut ca o serie de lucruri ce pareau imposibile sa devina posibile si sa fie parte a lumii in care traim in momentul de fata. A jucat un rol esential in prabusirea comunismului. Daca admitem ca Polonia este numele debutului prabusirii comunismului sa ne amintim grevele de la Gdansk, geneza Solidaritatii, venirea la putere in iunie 1989 a unui Guvern condus de catolicul laic, prieten al Papei, Tadeusz Mazowiecki , trebuie sa recunoastem ca toate acestea au fost direct legate de prezenta spirituala si rolul lui Ioan Paul al II-lea. Deschizator de drumuri in atatea privinte, Papa a mai facut un gest exceptional: in anul 2000, a vizitat statul Israel. Ioan Paul al II-lea a fost primul Papa care a recunoscut, fara nici un fel de echivoc, dreptul poporului evreu la existenta statala. El a vorbit direct despre statul Israel si legitimitatea sa istorica. Nu numai ca a stabilit relatii diplomatice intre Vatican si statul Israel, dar a subliniat mereu conexiunea vitala dintre crestinism si iudaism.
O componenta la fel de importanta in mostenirea Papei este recunoasterea pacatelor comise de-a lungul secolelor impotriva diverselor grupuri sau indivizi care au suferit consecintele intolerantei. Aceasta marturisire a unei culpabilitati asumate este unica, dupa stiinta mea, in istoria crestinismului, venind de la varful Bisericii. Papa a dus mai departe spiritul Conciliului Vatican II (care anula morbida teza a “poporului deicid”), numind cat se poate de clar antisemitismul drept pacat impotriva crestinismului. Documentul “Ne amintim: Reflectii despre Shoah”, adoptat de Vatican la initiativa Papei, ramane un reper moral fundamental pentru vindecarea relatiilor dintre evrei si catolici. Trebuie amintita aici declaratia Papei cu prilejul vizitei la memorialul Yad Vashem din Ierusalim, consacrat victimelor Holocaustului: “Aceste crime nu s-ar fi putut produce in absenta unei ideologii straine de Dumnezeu si opusa lui Dumnezeu”. Cuvinte de o nesfarsita adancime, menite sa explice cum a fost posibila caderea umanitatii in barbariile totalitare, fascista si comunista.
Asemeni unor Aleksandr Soljeniţân, Andrei Saharov, Vaclav Havel sau Jacek Kuron, Ioan Paul al II-lea a stiut ca adevarul este cea mai eficienta arma de lupta impotriva minciunii totalitare. A fost mereu si pretutindeni sustinatorul valorilor dreptatii, tolerantei si adevarului. Cand a sosit in Polonia, in 1979, la un an dupa alegerea sa ca Papa, Ioan Paul le-a spus compatriotilor sai: “Nu trebuie sa va temeti”. Era un indemn irepresibil la onoare, demnitate si adevar. Totalitarismul, un regim intemeiat pe duplicitate si refuz al distinctiilor traditionale dintre bine si rau, s-a dovedit neputincios in fata acestor valori renascute. Ioan Paul al II-lea a numit anul 1989 annus mirabilis. Intra-adevar, triumful tumultui revolutionar nu poate fi inteles fara a accentua rolul decisiv al Papei in catalizarea rezistentei anti-totalitare.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O beatificare pe deplin meritata! SLAVA DOMNULUI!!!
intradevar, a fost un mare aparator al drepturilor omului! Slava!
http://sacolargo.files.wordpress.com/2011/02/jp2-pinochet.jpg
http://3.bp.blogspot.com/_qZ7oSwb2KLs/S5YtPtnAuMI/AAAAAAAACKo/E5qyoy_jsvw/s1600-h/Pope_John_Paul_II_with_Pinochet.jpg
¨adevarul este cea mai eficienta arma de lupta impotriva minciunii totalitare. ¨
ahaha, cat de ipocriti sunteti. de ce nu lasati cele 2 linkuri pe care le’am trimis? sunt doar 2 poze….
Ioan Paul al II-lea a promovat, in formele pe care le-a considerat cele mai eficiente, drepturile omului, libertatile civice, nu doar in lumea comunista, ci si si alte parti, oriunde acestea erau incalcate. Acesta a fost unul dintre obiectivele sale cand a vizitat Cuba. Deci, va propun sa meditam si la aceasta fotografie:
http://www.time.com/time/covers/0,16641,19980126,00.html
Cel mai bun lucru, cred, este sa cunoastem si sa respectam lectiile acestui mare ganditor, viziunea sa despre om, istorie, moralitate. Cei care au participat de-a lungul anilor la intalnirile cu Papa la Castel Gandolfo au povestit despre deschiderea sa spirituala, despre capacitatea remarcabila de a asculta fara a incerca sa-si impuna punctul de vedere. Ioan Paul a fost apropiat de Leszek Kolakowski, desi marele filosof nu era un ganditor catolic si scrisese eseuri critice la adresa institutiilor religioase.
Oricare forma (laica ori bisericeasca) de „beatificare” a OMului Karol Józef Wojtyła mi se pare doar inca o manifestare a ipocriziei. Pana la urma fostul lider al bisericii catolice n-a facut altceva decat sa puna scara de valori umane pe locul sau de drept, tocmai in dauna unei lumi din ce in ce mai atrasa de „sclipici”. Nu stiu ce sanse ar fi avut sa „schimbe lumea” fara sprijinul consistent al unor personalitati la fel de indreptatite la „glorie” postuma.
„Domnilor”,
Am facut anterior o precizare de foarte bun simt pentru a pune lucrurile in perspectiva reala, nu aceea pe sarite; de-acord, nu a fost o tamiere, dar pina la a fi considerata irelevanta ori , mai stii, desemnata imprecativa ori contrara bunului mers al schimbului de idei, mai va.
Va multumesc pentru a-mi fi aratat calibrul. E bine sa stii in ce lichid te scalzi.
De ce oare cand e vorba de cele sfinte, oamenii educati si inteligenti isi acorda permisiunea de a fi absurzi, servili si de a ignora realitatea? De exemplu este curios sa zici despre seful unei institutii in care s-a tolerat si protejat sistematic violul copiilor ca s-a opus in toate instantele atacurilor la demnitatea umana. Opozitia lui pare a fi selectiva si subtire in cazul in care opresorul era de partea nepotrivita dintre laic si bisericesc, si sub propriul acoperis. Sa nu mai zicem de disocierea aistorica dintre ideologiile si politica antisemita ale celui de-al treilea reich si biserica catolica si doctrina crestina milenara privind natia evreiasca.
De acord in orice caz cu cugetarea asupra adevarului ca arma impotriva minciunii totalitare, desi cei piosi insista in confuzia grava ca adevarul e revelat in mod misterios bisericii si dictat de ei ex cathaedra si nu atestat prin investigatii si confruntarea cu realitatea.
Am postat si eu aceeasi idee in termeni mai simpli, mai primitivi, dar nu profani, insa domnu’ Vladimir a gasit de cuviinta sa ma cenzureze..
1) inca un sfant? pai crestinismul nu era monoteistic?
2) „adevarul este cea mai eficienta arma de lupta impotriva minciunii totalitare”
preposterous! clericii sint mincinosi de cariera. adevarul e ca dintr-o populatie de doi nu se poate face o specie, adevarul e ca serpii nu vorbesc, adevarul e ca virginele nu raman insarcinate si adevarul e ca mortii nu invie. decat daca vrei musai sa te auto-deziluzionezi!
3) cat de pervers crestinismul deturneaza valorile umane si le pune eticheta de „crestine”!
Trei lucruri m-au impresionat la Papa Ioan Paul al II lea:
1. Imensa credinta – toata fiinta sa radia de credinta. Vizita la Bucuresti a facut ca Patriarhul sa fie cumva umbrit de Papa pentru ca Papa Ioan Paul al II lea emana o forta a sfantului in toate gesturile sale.Mi s-a parut miraculoasa imaginea.;
2. Lupta pe care a dus-o permanent cu comunismul, cu minciuna, si cu nimininciile vietii;
3. Momentul iertarii celui care a incercat sa il ucida – in poza pe care am vazut-o pe internet Papa insa nu il priveste in ochi – pare doar ca se roaga sa fie iertate pacatele acelui om.
Cel mai bun comentariu pe care-l pot face e sa reamintesc cateva dintre cele spuse de Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia vizitei la Bucuresti din 1999, accesibile pe site-ul Vaticanului, ca si enciclicele la care se refera dl. Tismaneanu:
* I come to you not to propose empty and short lived illusions, utopias which cannot endure or sterile arguments about earthly power, but only Him who is God’s Truth, Jesus Christ our Lord, who died and rose again for the salvation of the world.
* The presence of representatives from the various Religious Communities invites me to stress the essential role of the Churches. It is their task to be artisans of peace, solidarity and fraternity, so that they will not act as antagonists, but as collaborators in the common good, rejecting everything that can exacerbate the conflicts, passions and ideologies which in past decades tried to prevail over individuals, local human communities and the principles of freedom and truth.
* Forty years of atheistic communism have left after-effects and scars on your people’s flesh and memory, and have created a climate of distrust; none of this can disappear without a real effort of conversion by citizens in their personal lives and in their relations with the national community as a whole. Each must reach out to his brothers and sisters, so that growth and development benefit everyone, particularly those who have suffered the negative effects of the different crises of the past. Your people are rich in undreamed-of resources, in self-confidence and in solidarity. In the strength of these values, they are called to develop an art of living together which is an infusion of soul and humanity.
* The disruptions that followed the events of 1989 have increased the differences between citizens. The difficulties in the democratic transition sometimes lead to discouragement. The path of democratic life comes above all through a civic education of all citizens so that they can take an active and responsible part in public life in their local communities and at all levels of society. Formed in a civic spirit, people will become aware that development is not only a matter of structures but also involves mental attitudes. It is advisable, especially for the young, to regain trust in their country and not to be tempted to emigrate. Moreover, it is important that a State concerned about harmony and peace be attentive to all the individuals who live in the national territory, without exclusion. In fact, a nation has the duty to do everything possible to strengthen national unity based on the equality of all its inhabitants, regardless of their origin or religion, and to develop their sense of openness to foreigners.
* You who have been freed from the nightmare of communist dictatorship, do not let yourselves be deceived by the false and dangerous dreams of consumerism. They also destroy the future.