joi, mai 6, 2021

Splendoarea adevarului: Ioan Paul al II-lea si umanismul salvarii

Beatificarea lui Ioan Paul al II-lea consacră un destin extraordinar, un angajament total in favoarea libertatii umane. Papa Benedict al XVI-lea are perfecta dreptate cand spune ca a fost un veritabil far al umanitatii, un martor plin de compasiune al tragediilor generate de totalitarism si un arhitect spiritual al tranzitiei lumii moderne catre o noua faza a istoriei.Viata si opera Papei Ioan Paul al II-lea au contribuit in chip crucial la afirmarea adevarului si demnitatii ca valori definitorii ale existentei umane. A fost, spre a relua formularea lui Karl Jaspers, unul dintre aceia care au dat masura umanului.

Ioan Paul al II-lea a fost una dintre figurile supreme ale spiritualitatii in secolul XX. Viata sa, traita sub semnul opozitiei in raport cu orice forma de injosire a conditiei umane, simbolizeaza aceasta continua cautare a legaturii dintre fiinta umana si transcendenta. Pentru Ioan Paul al II-lea, confruntarea cu fortele raului a reprezentat o obligatie morala absoluta. Ultimii ani ai vietii acestui om exceptional s-au derulat in suferinta. Papa a ramas insa fidel principiilor sale, a continuat sa uneasca in actiunea sa principiile actiunii cu cele ale contemplatiei. A continuat sa preconizeze si sa practice acele idei dezvoltate in documentele majore ale perioadei in care s-a aflat la carma catolicismului mondial: enciclica “Redemptor Hominis” (Mantuitorul omului) si, nu mai putin importanta, enciclica “Veritatis Splendor” (Splendoarea adevarului). Aceasta din urma, publicata in 1993, era un document de teorie morala menit sa incurajeze reflectia si dialogul. In ea, Ioan Paul discuta constiinta, ratiunea si libertatea, sustinand ca moralitatea se bazeaza pe adevaruri fundamentale despre natura umana si despre lume, iar nu pe optiuni individuale ori pe consens social. In cea de-a treisprezecea enciclica, “Fides et Ratio” (Credinta si ratiune), publicata in 1998, cu prilejul a doua decenii de cand fusese ales Papa, Ioan Paul arata ca ambele sunt cai legitime ale cautarii adevarului. Era vorba de o respingere a unor tendinte filozofice moderne, inclusiv rationalismul postiluminist, marxismul si nihilismul, in numele unui umanism al salvarii prin regasirea legaturii cu valorile marii traditii iudeo-crestine.

Am avut prilejul ca in scrierile mele de-a lungul anilor sa ma refer la rolul acestui mare ganditor si om al actiunii spirituale. In volumul de convorbiri cu Mircea Mihaies, “Incet, spre Europa” (Polirom, 2000), cititorul poate gasi analize legate de vizita Papei in Romania, dar mai ales pe tema contributiei sale la sfarsitul comunismului si la deschiderea universalista a Bisericii Catolice. Mesajul Suveranului Pontif cu prilejul vizitei in Romania sugera ca ortodoxia nu inseamna sub nici o forma izolare ori lipsa de participare la imensa transformare care are loc in conditia europeana si in conditia planetara. Ioan Paul al II-lea a fost Papa care a facut ca o serie de lucruri ce pareau imposibile sa devina posibile si sa fie parte a lumii in care traim in momentul de fata. A jucat un rol esential in prabusirea comunismului. Daca admitem ca Polonia este numele debutului prabusirii comunismului sa ne amintim grevele de la Gdansk, geneza Solidaritatii, venirea la putere in iunie 1989 a unui Guvern condus de catolicul laic, prieten al Papei, Tadeusz Mazowiecki , trebuie sa recunoastem ca toate acestea au fost direct legate de prezenta spirituala si rolul lui Ioan Paul al II-lea. Deschizator de drumuri in atatea privinte, Papa a mai facut un gest exceptional: in anul 2000, a vizitat statul Israel. Ioan Paul al II-lea a fost primul Papa care a recunoscut, fara nici un fel de echivoc, dreptul poporului evreu la existenta statala. El a vorbit direct despre statul Israel si legitimitatea sa istorica. Nu numai ca a stabilit relatii diplomatice intre Vatican si statul Israel, dar a subliniat mereu conexiunea vitala dintre crestinism si iudaism.

O componenta la fel de importanta in mostenirea Papei este recunoasterea pacatelor comise de-a lungul secolelor impotriva diverselor grupuri sau indivizi care au suferit consecintele intolerantei. Aceasta marturisire a unei culpabilitati asumate este unica, dupa stiinta mea, in istoria crestinismului, venind de la varful Bisericii. Papa a dus mai departe spiritul Conciliului Vatican II (care anula morbida teza a “poporului deicid”), numind cat se poate de clar antisemitismul drept pacat impotriva crestinismului. Documentul “Ne amintim: Reflectii despre Shoah”, adoptat de Vatican la initiativa Papei, ramane un reper moral fundamental pentru vindecarea relatiilor dintre evrei si catolici. Trebuie amintita aici declaratia Papei cu prilejul vizitei la memorialul Yad Vashem din Ierusalim, consacrat victimelor Holocaustului: “Aceste crime nu s-ar fi putut produce in absenta unei ideologii straine de Dumnezeu si opusa lui Dumnezeu”. Cuvinte de o nesfarsita adancime, menite sa explice cum a fost posibila caderea umanitatii in barbariile totalitare, fascista si comunista.

Asemeni unor Aleksandr Soljeniţân, Andrei Saharov, Vaclav Havel sau Jacek Kuron, Ioan Paul al II-lea a stiut ca adevarul este cea mai eficienta arma de lupta impotriva minciunii totalitare. A fost mereu si pretutindeni sustinatorul valorilor dreptatii, tolerantei si adevarului. Cand a sosit in Polonia, in 1979, la un an dupa alegerea sa ca Papa, Ioan Paul le-a spus compatriotilor sai: “Nu trebuie sa va temeti”. Era un indemn irepresibil la onoare, demnitate si adevar. Totalitarismul, un regim intemeiat pe duplicitate si refuz al distinctiilor traditionale dintre bine si rau, s-a dovedit neputincios in fata acestor valori renascute. Ioan Paul al II-lea a numit anul 1989 annus mirabilis. Intra-adevar, triumful tumultui revolutionar nu poate fi inteles fara a accentua rolul decisiv al Papei in catalizarea rezistentei anti-totalitare.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. ¨adevarul este cea mai eficienta arma de lupta impotriva minciunii totalitare. ¨

    ahaha, cat de ipocriti sunteti. de ce nu lasati cele 2 linkuri pe care le’am trimis? sunt doar 2 poze….

    • Ioan Paul al II-lea a promovat, in formele pe care le-a considerat cele mai eficiente, drepturile omului, libertatile civice, nu doar in lumea comunista, ci si si alte parti, oriunde acestea erau incalcate. Acesta a fost unul dintre obiectivele sale cand a vizitat Cuba. Deci, va propun sa meditam si la aceasta fotografie:

      http://www.time.com/time/covers/0,16641,19980126,00.html

      Cel mai bun lucru, cred, este sa cunoastem si sa respectam lectiile acestui mare ganditor, viziunea sa despre om, istorie, moralitate. Cei care au participat de-a lungul anilor la intalnirile cu Papa la Castel Gandolfo au povestit despre deschiderea sa spirituala, despre capacitatea remarcabila de a asculta fara a incerca sa-si impuna punctul de vedere. Ioan Paul a fost apropiat de Leszek Kolakowski, desi marele filosof nu era un ganditor catolic si scrisese eseuri critice la adresa institutiilor religioase.

  2. Oricare forma (laica ori bisericeasca) de „beatificare” a OMului Karol Józef Wojtyła mi se pare doar inca o manifestare a ipocriziei. Pana la urma fostul lider al bisericii catolice n-a facut altceva decat sa puna scara de valori umane pe locul sau de drept, tocmai in dauna unei lumi din ce in ce mai atrasa de „sclipici”. Nu stiu ce sanse ar fi avut sa „schimbe lumea” fara sprijinul consistent al unor personalitati la fel de indreptatite la „glorie” postuma.

  3. „Domnilor”,

    Am facut anterior o precizare de foarte bun simt pentru a pune lucrurile in perspectiva reala, nu aceea pe sarite; de-acord, nu a fost o tamiere, dar pina la a fi considerata irelevanta ori , mai stii, desemnata imprecativa ori contrara bunului mers al schimbului de idei, mai va.
    Va multumesc pentru a-mi fi aratat calibrul. E bine sa stii in ce lichid te scalzi.

  4. De ce oare cand e vorba de cele sfinte, oamenii educati si inteligenti isi acorda permisiunea de a fi absurzi, servili si de a ignora realitatea? De exemplu este curios sa zici despre seful unei institutii in care s-a tolerat si protejat sistematic violul copiilor ca s-a opus in toate instantele atacurilor la demnitatea umana. Opozitia lui pare a fi selectiva si subtire in cazul in care opresorul era de partea nepotrivita dintre laic si bisericesc, si sub propriul acoperis. Sa nu mai zicem de disocierea aistorica dintre ideologiile si politica antisemita ale celui de-al treilea reich si biserica catolica si doctrina crestina milenara privind natia evreiasca.

    De acord in orice caz cu cugetarea asupra adevarului ca arma impotriva minciunii totalitare, desi cei piosi insista in confuzia grava ca adevarul e revelat in mod misterios bisericii si dictat de ei ex cathaedra si nu atestat prin investigatii si confruntarea cu realitatea.

    • Am postat si eu aceeasi idee in termeni mai simpli, mai primitivi, dar nu profani, insa domnu’ Vladimir a gasit de cuviinta sa ma cenzureze..

  5. 1) inca un sfant? pai crestinismul nu era monoteistic?

    2) „adevarul este cea mai eficienta arma de lupta impotriva minciunii totalitare”
    preposterous! clericii sint mincinosi de cariera. adevarul e ca dintr-o populatie de doi nu se poate face o specie, adevarul e ca serpii nu vorbesc, adevarul e ca virginele nu raman insarcinate si adevarul e ca mortii nu invie. decat daca vrei musai sa te auto-deziluzionezi!

    3) cat de pervers crestinismul deturneaza valorile umane si le pune eticheta de „crestine”!

  6. Trei lucruri m-au impresionat la Papa Ioan Paul al II lea:

    1. Imensa credinta – toata fiinta sa radia de credinta. Vizita la Bucuresti a facut ca Patriarhul sa fie cumva umbrit de Papa pentru ca Papa Ioan Paul al II lea emana o forta a sfantului in toate gesturile sale.Mi s-a parut miraculoasa imaginea.;
    2. Lupta pe care a dus-o permanent cu comunismul, cu minciuna, si cu nimininciile vietii;
    3. Momentul iertarii celui care a incercat sa il ucida – in poza pe care am vazut-o pe internet Papa insa nu il priveste in ochi – pare doar ca se roaga sa fie iertate pacatele acelui om.

  7. Cel mai bun comentariu pe care-l pot face e sa reamintesc cateva dintre cele spuse de Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia vizitei la Bucuresti din 1999, accesibile pe site-ul Vaticanului, ca si enciclicele la care se refera dl. Tismaneanu:

    * I come to you not to propose empty and short lived illusions, utopias which cannot endure or sterile arguments about earthly power, but only Him who is God’s Truth, Jesus Christ our Lord, who died and rose again for the salvation of the world.

    * The presence of representatives from the various Religious Communities invites me to stress the essential role of the Churches. It is their task to be artisans of peace, solidarity and fraternity, so that they will not act as antagonists, but as collaborators in the common good, rejecting everything that can exacerbate the conflicts, passions and ideologies which in past decades tried to prevail over individuals, local human communities and the principles of freedom and truth.

    * Forty years of atheistic communism have left after-effects and scars on your people’s flesh and memory, and have created a climate of distrust; none of this can disappear without a real effort of conversion by citizens in their personal lives and in their relations with the national community as a whole. Each must reach out to his brothers and sisters, so that growth and development benefit everyone, particularly those who have suffered the negative effects of the different crises of the past. Your people are rich in undreamed-of resources, in self-confidence and in solidarity. In the strength of these values, they are called to develop an art of living together which is an infusion of soul and humanity.

    * The disruptions that followed the events of 1989 have increased the differences between citizens. The difficulties in the democratic transition sometimes lead to discouragement. The path of democratic life comes above all through a civic education of all citizens so that they can take an active and responsible part in public life in their local communities and at all levels of society. Formed in a civic spirit, people will become aware that development is not only a matter of structures but also involves mental attitudes. It is advisable, especially for the young, to regain trust in their country and not to be tempted to emigrate. Moreover, it is important that a State concerned about harmony and peace be attentive to all the individuals who live in the national territory, without exclusion. In fact, a nation has the duty to do everything possible to strengthen national unity based on the equality of all its inhabitants, regardless of their origin or religion, and to develop their sense of openness to foreigners.

    * You who have been freed from the nightmare of communist dictatorship, do not let yourselves be deceived by the false and dangerous dreams of consumerism. They also destroy the future.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Bursa din America – gazda unicornilor

Listarea UiPath a încântat publicul avizat din România, unde s-a comentat în termeni de ”o listare de succes”, ”finanțare de miliarde”, ”avalanșă...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro