vineri, martie 29, 2024

Spre o lume împărţită între SUA şi China?

Dacă puterea Chinei a devenit deja prea mare pentru ca SUA să o mai poată învinge în „competiţia extremă” de care vorbeşte Preşedintele Biden, iar Statele Unite la rândul lor nu vor accepta să predea cheile supremaţiei globale regimului comunist de la Beijing, atunci devine de la sine înţeles că altceva se va întâmpla inevitabil în sistemul internaţional. Cei doi giganţi nu se vor distruge într-un război nimicitor. Confruntarea pentru pre-eminenţă între primele două mari puteri ale lumii ar putea duce la un rezultat puţin aşteptat astăzi. Iar lumea va merge oricum înainte, chiar dacă noi nu vom fi putut răspunde niciodată la întrebarea simplistă dar atât de atractivă pentru subiectele de cinema şi de seriale cu spioni ale următorului deceniu – cine e mai tare şi cine a câştigat, SUA sau China?

Eram student şi, cum altcumva?, entuziasmat, la fel ca întreaga mea generaţie abia ieşită din comunism şi de pe băncile liceului, de triumful spectaculos al liberalismului şi ordinii liberale post-Război Rece, în anii ‘90, când am citit un articol care m-a izbit şi m-a revoltat. Venea contra curentului. John Mearsheimer tocmai îşi publicase „scandalosul” său articol Back to the Future: Instability in Europe after the Cold War (International Security, 15, 1, vara 1990, 5-56), un articol în care luam contact pentru prima dată cu luciditatea rece, neînsufleţită şi lipsită de speranţă (sau de iluzii) a şcolilor realiste de relaţii internaţionale.

În esenţă, se relua teza lui Kenneth Waltz şi se argumenta suplimentar că sistemul bipolar fusese, de fapt, mai sigur, mai stabil, mai responsabil şi mai gestionabil decât lumea multipolară care se năştea după Războiul Rece. Bineînţeles că atunci când ai avut ghinionul să te naşti unde nu trebuia sau când nu trebuia şi ţi-ai trăit copilăria şi adolescenţa de partea proastă a sistemului bipolar, ideea că lumea bipolară avea să se dovedească până la urmă mai sigură decât noua lume descătuşată şi că cineva ar putea să o regrete părea o lipsă de bun simţ, dacă nu o nebunie.

Sigur, mi-am spus, îi dă mâna lui Mearsheimer şi occidentalilor să ne spună acum că lumea Războiului Rece era mai predictibilă decât fragmentarea şi incertitudinea de după căderea Cortinei de Fier, pentru că ei au fost de partea bună a ordinii mondiale şi s-au bucurat o jumătate de secol de toate beneficiile unui Occident solidar, strălucitor şi prosper, sub umbrela de securitate a SUA, un Occident care îşi negociase după 1945 cu URSS liniştea şi bunăstarea proprie.

Războaiele de o cruzime inimaginabilă de destrămare a Iugoslaviei au părut curând să îi dea dreptate lui Mearsheimer. Dar lucrurile erau mult mai complicate decât atât iar discuţia nu se limita, aşa cum ni s-a părut nouă în anii 90, doar la dezintegrarea câtorva state postcomuniste perimate, începând cu Uniunea Sovietică (aceasta încă exista în 1990, când Mearsheimer a publicat articolul), Iugoslavia (cele patru războaie încă nu începuseră, tragedia abia se pregătea să se declanşeze, în 1991) sau Cehoslovacia (încă unită, aflată sub entuzismul liberal al spiritului lui Havel, într-o lume în care până şi Viktor Orbán era liberal).

Ne despărţeau atunci, în 1990, încă 11 ani de momentul în care profesorul de la University of Chicago avea să publice mult mai cunoscuta The Tragedy of Great Power Politics, în care se despărţea definitiv de realismul structural al lui Kenneth Waltz pentru a fonda „realismul ofensiv” care l-a consacrat. În esenţă, realiştii – de toate tipurile şi generaţiile – spuneau şi spun şi astăzi că nu vom vedea niciodată un sfârşit al conflictului marilor puteri ci doar transformări ale formatului acestuia, cu intensificări agresive sau cu perioade istorice de aparentă acalmie şi reaşezare, într-o ecuaţie de putere aflată într-o dinamică permanentă, în care ideile vechi pot părea noi iar ideile noi se învechesc cu iuţeala fulgerului. Pe lângă forţa şi dovezile dure de confirmare a tezelor realismului din deceniile următoare şi mai ales după 9/11, constructivismul vesel şi optimist al lui Wendt a părut câţiva ani mai târziu doar un chicotit naiv de domnişoare de pension care se vor iubite (şi nu sunt). O mare iluzie.

Instalarea noii administraţii Biden a venit cu un val de optimism liberal şi transatlantic. Iată, ne-am spus mulţi, vremurile bune s-au întors. Occidentul s-a reinventat. Împreună, SUA şi UE vor domina din nou lumea şi vor impune valorile liberale şi regulile internaţionale.

Şi, totuşi, dacă se va dovedi (mult) mai greu să se rezolve toate aceste probleme, decât ni s-a părut după plecarea lui Trump? Dacă SUA nu mai dispun astăzi de pârghii, resurse şi instrumente suficient de puternice pentru a pune în genunchi uriaşul chinez, aşa cum a făcut cu cel sovietic, acum 30 de ani? Dacă vom realiza că, în comparaţie cu China actuală, Uniunea Sovietică era doar un morman de fiare vechi, un arsenal nuclear depăşit şi o populaţie mult prea mică şi dezamăgită pentru a face faţă competiţiei cu fulminanta Americă a lui Ronald Reagan, intrată deja în etapa „războiului stelelor”? Dacă ridicarea economică, de infrastructură, militară şi tehnologică a Chinei este deja atât de avansată încât vom realiza că raportul de forţe este prea complicat pentru ca pur şi simplu China să urmeze calea URSS?   

Astăzi, situaţia de rivalitate globală are cu totul alte date pe teren. China nu e URSS şi nu are slăbiciunile lumii sovietice. Are, cei-i drept, altele, dar deocamdată SUA nu le pot exploata. Nici America nu mai este cea de la sfârşitul anilor 80. Dezbinarea ideologică internă şi sloganurile stupide ale ultraprogresisţilor şi conservatorilor radicali au făcut ca America să nu mai fie temută ca jucător internaţional şi să tremure acum ea însăşi, încordată, sub povara propriilor tensiuni şi crize interne. Statele Unite cu greu îşi mai pot astăzi apăra propria ordine capitalistă liberală (aceea adevărată, din perioada Consensului de la Washington, nu cea cu aşa-zisul „liberalism” confiscat de socialişti) şi moştenirea culturală europeană, premise care i-au inculcat germenii triumfului şi supremaţiei mondiale din secolul XX, darămite să mai lupte pe mari fronturi geopolitice, economice, tehnologice şi culturale, la oceane distanţă, inspirând şi conducând lumea.

Până în 2030, aşa cum am arătat într-o analiză recentă, ne va fi mult mai clar ce se va fi întâmplat în „competiţia extremă” SUA-China. Ipoteza pe care o propun astăzi este că s-ar putea ca războiul SUA-China să nu poată fi tranşat într-o parte sau alta. China a devenit prea puternică pentru a fi îngenuncheată iar SUA nu au coborât atât de mult încât să accepte că nu vor mai conduce lumea. Wake up call a venit, totuşi, în ceasul al doisprezecelea. Sună cam tare şi poate deranjant pentru urechile simandicoase şi conformiste de o parte sau de cealaltă, dar aceasta pare să fie realitatea. Ştiu, nu le place nici pro-americanilor de dreapta de la noi, nici anti-americanilor de stânga din întreaga UE.

Nici SUA, nici China nu se vor prăbuşi curând, ci îşi vor diversifica şi perfecţiona instrumentele de putere la un nivel la care, chiar dacă din perspective total diferite, şi UE, şi Rusia, şi Japonia, şi Marea Britanie vor părea puteri din liga a doua sau a treia.

Vor trece ani în şir până când regimurile de la Washington şi Beijing vor realiza că nu se pot pune la pământ, unul pe altul. În acest moment, şi pentru SUA, şi pentru China, cele mai mari riscuri sunt cele interne.

Pentru puterea americană, ameninţarea vine de la un posibil război civil între săraci şi bogaţi, inegalităţile de venit fiind gigantice iar populismul şi ponderea cetăţenilor de slabă calitate educaţională urcând deja la cote nemaiîntâlnire în istoria americană.

Pentru puterea chineză, ameninţarea vine de la posibilitatea tot mai mare ca ordinea impusă cu forţa de Partidul Comunist să înceapă să fie contestată în interior (este deja, fie la Hong-Kong, fie în Tibet, de uiguri sau de Taiwan) iar cei peste 1000 de miliardari şi mai ales marii bogaţi din generaţia a doua, şcoliţi în universităţi occidentale, să înceapă să sfideze monolitul Partidului Comunist şi să-şi dorească, aşa cum ţine firesc de natura umană, mai mult decât bunăstare financiară, ţintind puterea politică.

Dincolo de vulnerabilităţile din societatea americană şi din cea chineză, puterea externă a SUA şi a Chinei vor creşte în continuare. Ambele ţări au acum regimuri care sunt în căutarea (re)confirmării statutului internaţional.

Nu va trece mai mult de un deceniu până când în minţile strategilor de la Washington şi Beijing va înflori ideea unui echilibru mondial SUA-China, a unei balanţe de putere relativ stabilă, care să împartă lumea, într-un chip în care, fireşte, niciuna nu va recunoaşte oficial o asemenea acceptare tacită.

Cum ar putea arăta o hartă a influenţelor strategice, partajată între SUA şi China? Unele afilieri ne vor părea astăzi naturale, fireşti, deşi surprizele nu pot fi excluse. Dar influenţele economice, culturale, investiţionale şi considerentele geopolitice sunt deja un bun indicator. Cu sau fără ambiţiile „autonomiste” ale lui Macron, putem asuma că Uniunea Europeană va fi alături de Statele Unite, nu de China. În fine, suntem şi noi, după vreo 2000 de ani de ghinion geopolitic, de partea bună, atunci când noua falie a lumii bipolare va deveni evidentă. Tot la margine vom fi, ca întotdeauna, dar măcar de partea bună. O să ne placă de data aceasta teoria lui Mearsheimer.

Nu trebuie să ne mai întrebăm unde vor fi Marea Britanie, Canada, Australia, India, Japonia, puteri maritime consacrate, democratice (chiar dacă foarte diferit dezvoltate), care au aparţinut după 1945 lumii occidentale. De partea cealaltă, expansiunea Chinei în Africa se pare că a ajuns deja la un nivel la care nu mai poate fi contracarată. La fel, Asia Centrală, Asia de Sud-Est şi, parţial, America de Sud. SUA nu vor câştiga net nici măcar în zona Indo-Pacificului, atât de intens dezbătută şi „securitizată” în ultimii ani şi mai ales în prezent.  

Desigur, ar rămâne pe hartă şi zone de periferie, zone tampon, zone gri. Influenţele nu vor fi peste tot clare şi categorice, vor apărea şi nuanţe, şi intricări. Printre acestea, Orientul Mijlociu, Peninsula Coreeană, vecinătatea estică a UE şi a NATO, Caucazul de Sud, Turcia, bazinul Indo-Pacific, lumea islamică în general. Dar apele s-ar putea separa spre 2030 pe majoritatea continentelor, odată ce SUA şi China vor ajunge la concluzia că trebuie să dea o pauză istorică (cel puţin de o generaţie) confruntării gigantice Occident-China.

Ei bine, am lăsat pentru final cea mai mare dilemă care poate decurge din ipoteza de mai sus: ce ar face oare Rusia, în condiţiile în care ar realiza că este prea mică şi incompetentă pentru a mai conta în duelul pentru supremaţie globală dintre SUA/Occident şi China?

Nu am un răspuns la această întrebare. Teoretic, Rusia (probabil o Rusie deja post-Putin) ar putea alege una din următoarele trei opţiuni strategice, niciuna pe placul ambiţiilor ei istorice:

  1. Să se îndrepte spre China, întărind blocul eurasiatic al regimurilor autoritare iliberale (o asemenea poziţie ar avea unele avantaje regionale, dar şi dezavantajul de a se profila clar ca putere de rangul al doilea, în siajul Chinei);
  2. Să îşi inventeze o identitate europeană şi să încerce, via UE, o articulare de Occidentul transatlantic (indirect şi de SUA), destul de greu de crezut în momentul de faţă, mai ales că un asemenea proiect a mai eşuat în epoca Gorbaciov-Elţîn;
  3. Să rămână pur şi simplu marea problemă a lumii bipolare sino-americane, adică o zonă gri, neîmpăcată cu statutul şi rolul ei în noul sistem internaţional, neavând nimic altceva de pus în ecuaţie în favoarea ei decât arsenalul nuclear dar pierzând bătălia tehnologică a secolului XXI, bodogănind mereu spre Washington, Bruxelles sau Beijing, cu nostalgia autorităţii imperiale pierdute.

Da, Rusia post-Putin va deveni „marele bolnav” geostrategic al lumii bipolare sino-occidentale, în momentul în care va realiza că nu se pliază pe deplin nici cu valorile liberale occidentale, nici cu despotismul asiatic al „lumii galbene.”

Până atunci, să-i recitim pe neorealiştii de la sfârşitul secolului XX, de data aceasta de sub acoperişul (mă rog, nu foarte solid, dar totuşi un acoperiş) părţii bune a lumii, aşa cum nu am avut şansa să o facem până în 1990, realizând încă o dată că, dincolo de toate problemele cu care ne luptăm aici, suntem totuşi în cel mai fericit moment al istoriei noastre şi că putem privi – de data aceasta fără groază – spre o nouă lume bipolară.

Distribuie acest articol

60 COMENTARII

  1. Aoleu!
    Va dati seama ca ati recunoscut implicit ca SUA a fost depasita de China si ca trebuie sa imparta lumea deoarece nu mai are full spectrum domination?
    Practic ati ajuns sa sperati ca SUA si CHINA se vor alia contra Rusiei?
    SUA care arunca spre China sanctiuni chiar in clipa de fata?
    Doamne ce vremuri am ajuns!
    Luati articolul si inlocuiri SUA si China cu Germania Nazista si URSS in timpul pactului Ribentrop-Molotov.
    Practic SUA cea care serveste tuturor lectii de moralitate va imparti lumea pe coltul unui servetel ca la Yalta?
    Sincer nu cred ca sunt sanse sa se intample asa ceva. Dintr-o multitudine de motive.
    Imi place ca Europa a ajuns la categoria: „si altii”, un fel de nimeni in drum.

    • Rusia nu conteaza nici acum ca actor la scara mondiala, e o putere regionala medie cu ifose excesive! In viitor, fara schimbari profunde, greu de realizat desi de dorit de toata lumea, are soarta Imperiului Otoman din sec 19-20, cu tot cu puscoacele lor ruginite!

      • Cred ca subapreciati exagerat puterea Rusiei. Iata cateva caracteristici ale acestei natii
        – buni strategi; reduc,drastic, prin strategie, costurile in natura si umane necesare atingerii scopurilor sale;
        – buni luptatori; atunci cand trebuie, stiu sa se bata eroic pentru cauza in care cred sau sunt convinsi de liderii lor sa lupte;
        – chiar cu tehnologie inferioara vestului au reusit sa tina pasul mentinand un raport decent ca putere militara; au copiat dupa americani bomba atomica, la scurt timp dupa ce aceasta a fost perfectata; au trimis, primii, in spatiu Sputnik-ul, declansand o intrecere pe viata si pe moarte cu Statele Unite care, cu greu si cheltuieli imense au reusit sa iasa invingatori; recent, au declarat realizarea rachetei hipersonice fortand, iarasi, Statele Unite sa intreprinda eforturi pentru reciprocitate;
        – au reusit sa se mentina in echilibru cu Statele Unite in privinta aviatiei militare, MIG35 si SU57 prima aeronava „invizibila” de generatia 5;
        – poseda cel mai mare arsenal conventional in lume;
        – bogatiile pe care le are ii confera acea anduranta in conflict pe care chinezii nu o pot avea. Si altele…
        Nu incerc sa fac apologia acestui stat opresiv dar nici nu trebuie ignorata forta si pericolul real pe care il poate prezenta la momente total neasteptate. Caci, da, rusii sunt la fel de imprevizibili cum nu au nici o retinere de a ataca o tara atunci cand calculul ii asigura de castig.

  2. Da, o noua analiza foarte buna. Intr-adevar se intrevede o noua cursa bipolara SUA – CHINA de data aceasta, cu restul puterilor aliniindu-se uneia sau celeilalte. UE e de presupus ca va ramane in siajul SUA, cu bazdacurile de rigoare ale unor „cocosei” europeni, iar RUSIA va urma siajul CHINEI, cel „Putin” intr-o prima faza. Problema e cu India si Japonia, care acum sunt in siajul SUA, dar e posibil sa fie dislocate de CHINA mai tarziu. Pentru ca vor dori sa imparta piata asiatica cu CHINA, SUA neavand sanse prea mari aici. In plus exista si tendinta ca UE si RUSIA sa doreasca emanciparea din siajul celor 2 mari puteri si sa fuzioneze pentru o a 3-a mare putere. Binenteles asta in era urmatoare lui Putin. E de luat in calcul si o astfel de posiibilitate. In rest, total de acord cu analiza din text.

    • India NU e în siajul SUA, are ifose de independență și se vrea și ea o putere mondială deși încă mai are de convins dacă e o putere regională. În rest raționamentul dvs. e foarte corect.

      • Eu cred ca India este un viitor aliat militar al Statelor Unite. De cca 2 ani are perfectat un acord de Parteneriat strategic cu Statele Unite pentru securitatea maritima, interoperabilitate si schimb de informatii in domeniul Apararii. In 2018 schimburile comerciale intre cele doua tari au atins aproape 150 miliarde dolari. Emigratia indiana spre SUA este in crestere, au atins acum 2.7 milioane imigranti si cca 3 milioane de cetateni americani de nationalitate Indiana. Asta spre diferenta de China cu care India are conflicte serioase.

  3. O analiza lucida si totuși nu știu daca de mare folos.
    Toate analizele politice cu ambiții de prognozare a viitorului sunt sortite eșecului, un fel de vorbe de claca la bodega din sat. Diferența este ca in epoca actuala ele rămân pe un suport magnetic si in eter si pot fi aplaudate si, mai des, ridiculizate peste ani. Se spune ca modelele si analizele sofisticate de prezicerea viitorului nu sunt mai precise decât sondajele de opinie sau buletinele meteo pe termen mai lung de 5 zile.
    in 2013 nimeni n-a prezis ca peste un an va urma un război devastator, iar in august 2014 soldații britanici si francezi sperau sa facă Crăciunul acasă pentru ca războiul se va fi terminat.
    Mai nimeni n-a prezis ca URSS se va prăbuși in 1991 fără un război civil, ca unificarea Germanei se va face fără sa se tragă un singur cartuș, ca in mai puțin de 30 ani, beneficiind de miopia puterilor occidentale, China va deveni dintr-o tara foarte săraca, practic feudala, a doua putere mondiala, etc.
    In 1994 Rand corporation a prezis ca in 2020 vom reuși sa educam si sa creștem maimuțe care sa facă toate muncile manuale pe lângă casa noastră, de la spălat pe jos, la grădinărit sau la șofat mașina (cu contract de munca??). Asta doar cei care nu-si permit un robot. Suntem in 2021 si nu putem angaja o filipineza bona la copii si nici calatori pana in Africa sa vedem la fata locului maimuțele pe care sa le folosim drept șoferi.

    • @Cinicu,

      „Rand corporation a prezis ca in 2020 vom reuși sa educam si sa creștem maimuțe care sa facă toate muncile manuale pe lângă casa noastră”
      Previziunea asta sigur se va adeveri. Deja unei maimute i s-a introdus un chip Neuralink iar ea poate juca acum jocuri electronice pe calculator. Ca maimuta va dispune de un intelect superior, este realizabil, dar ca va fi folosita, pe post de „sclav”, nu stiu. Sunt multi care poate vor acuza o astfel de practica ca rasista. Cred ca Lumea va fi total deosebita de cea cu care am fost obisnuiti. De altfel si dl Profesor Naumescu pare a avea niste tangente in articolul dumisale.
      Cu transcederii in lumea noua, nu mai ai voie sa pronunti cuvintele, Mama, Tata, Fiu si Fiica, si cred ca mai vin si alte reguli si mai exotice.

        • @ Cinicul,
          inca nu ai realizat greseala:
          „in 2013 nimeni n-a prezis ca peste un an va urma un război devastator, iar in august 2014 soldații britanici si francezi sperau sa facă Crăciunul acasă pentru ca războiul se va fi terminat.”
          ?

  4. Cred că Rusia își va negocia intrarea de o parte sau de alta și că, în momentul de față, alegerea ei va înclina balanța învingătorului în războiul sino-american. Unii vehiculează ideea că China dorește Siberia, sunt convins că și America tânjește după bogățiile Rusiei. Dar atâta timp cât Rusia are arsenalul nuclear, mai vechi sau mai nou, nimeni nu poate lua cu forța ceva. Iar pe Rusia nu o văd să dea de bună voie din teritoriul și bogățiile ei. Viitorul peste 100 de ani sau chiar mai puțin nu îl va reprezenta Europa. Africa, prin bogățiile ei și creșterea demografică, e o carte importantă în războiul celor două superputeri. Cine va controla Africa și va beneficia de susținerea Rusiei ca aliat, va câștiga războiul economic. Iar America și Europa sunt, deocamdată, în urma Chinei, care a investit masiv în Africa și fac alianțe pentru diverse domenii cu Rusia.

    • Aveti vreun dubiu de ce parte intra Rusia? Alianta strategica Rusia China este deja activa. Rusia nu cauta alti aliati, ei vor sa supuna popoarele, sa le stoarca de tot ce pot.
      Pana acum Rusia a scapat din toate incercarile. Dar nu cred ca ii poate merge la nesfarsit. Va veni , mai devreme sau mai tarziu, momentul decontarii finale, cand Rusia va trebui sa dea socoteala, poate intai in fata propriului popor si apoi in fata atator alte Popoare de care si-a batut joc si le-a jefuit. Va veni si Momentul Adevarului, asa cum a venit pentru toti cuceritorii care se credeau nemuritori.

  5. Nu sunt adeptul amestecării tezei regimurilor liberale-iliberale cu harta geopolitica a puterilor,care sunt orientate către interese de alta natură decât acea împărțire binară simplistă liberal -iliberal.
    Rusia nu poate fi cu Occidentul pt că nu poate avea în deal avantajos niciodată,nu este bine văzută în vest, nu este acceptată, istoria nu o recomandă. Ultimul deal cu Occidentul al lui Stalin cu Churchill și Roosevelt cred eu că a fost în sine o catastrofa mai mare decât al doilea război mondial în sine pt că a împărțit de facto lumea în două tabere,iar noi am fost printre cei sacrificați și știm ce înseamnă asta.
    Rusia a fost mereu o putere, este într-o criza de identitate de fost imperiu precum UK și Franța, care inca își mai caută rostul actual în ierarhia globală.
    Rusia cred că va fi și în viitor un aliat limitat al Chinei în alianțe mare militare și economice,dar nu vor forma în bloc pt că ambele au profil de mascul alfa, iar apoi sunt diferente structurale mari, chiar daca în istorie ambele au înclinația de a dezvolta sisteme despotice. Dar sunt ca apa cu uleiul, mai degrabă doi giganți care de secole au învățat să se obișnuiască cu ideea acestei vecinătati problematice, in care exista teamă și respect in același timp unul față de altul. China încearcă ruta asta cu drumul mătăsii,rușii se ambiționează cu o forma disfuncționala a blocului economic eurasiatic prin care să își mențină o anumită influență în fostele state sovietice. Și China și Rusia au tensiuni teritoriale de secole cu vecinii, inclusiv între ele, de asta nu va fi vreodată pace cu adevărat între ele.
    Între China și Us, Us nu cred că își va pierde statutul de cea mai influentă putere globala,in ciuda avansului chinezesc. China a făcut salturi uriașe, are multe resurse și tenacitate, dar meciul e deja pierdut de chinezi. Voi da un exemplu al unui șef de multinaționala austriaca care s-au extins în piața chineză cum au făcut-o mii de multinaționale occidentale. După ani in China, se bucura că a revenit în Europa spunând că nu se vede trăind acolo, integrat într-o astfel de cultură, de limba nici nu mai vorbesc. Nimeni din Occident sau din Europa de Est, sau din America sau chiar și din Africa nu vrea să emigreze in China, sa trăiască în China, sa învețe chineză. Aici e momentul in care cultura mănâncă strategia, cum s-ar zice in business. Iar tensiunile interne nu pun in pericol cred nici SUA și nici China, sunt naturale pt fiecare parte având în vedere cum este construita puterea în fiecare dintre cele două sisteme.

    • Un articol de geopolitica bine construit si argumentat. Dar probleme de fond sunt accesul la resurse naturale, la piete comerciale, cresterea demografica, urbanizare. Lupta pentru suprematie va fi de durata, dar se va derula mult timp cu ghesrele ascunse. Cand lucrurile se vor acutiza se vor scoate ghearele la vedere. Pana atunci generatiile de acum mai tinere ori varstnice sa se bucure de tot ce le inconjoara.

  6. Si eu cred ca SUA si China vor sfarsi prin a consimti la un „pact de neagresiune” cu sfere de influenta bine determinate, confruntandu-se (mai mult simbolic) in zonele de frontiera ale acestor sfere. Dar, in adancime, SUA si China vor ramane inamici.
    Rusia va ramane in offside, umflandu-si muschii prin Marea Neagra si visand frumos la dominarea planetei (alaturi de China).
    UE ar face bine sa-si rezolve problemele induse de „enclavele” disidente (anti-occidentale, iliberale ori pro-ruse), ca sa poata oferi o noua „cortina de fier”, cat mai impermeabila, catre lumea ruseasca (ce va mai ramane din ea).
    Un pic in offside s-ar putea sa ramana si Turcia, pe care nu o vad nici avand un loc in UE, dar nici acceptand „aripa protectoare” a Rusiei. Domnul Erdogan are la ce se gandi, nu o sa se plictiseasca.

  7. Inainte de a raspunde incotro se indreapta Rusia, ar trebui sa raspundem la o alta intrebare: schimbarile climatice vor modifica (si, daca da, cum?) clima in Siberia? Daca da, va deveni Siberia suficient de locuibila pentru a atrage irezistibil China?

  8. Scuzele mele
    insa consider ca gresiti.
    Caci in … competia dintre China si SUA nu este vorba despre „liberalism” sau alte teorii politice.
    Este vorba despre economie, adica bani!! Banii aia despre care se zice ca sunt sufletul razboiului … sau din raspunsul dat intrebarii lui Ludovic XIV „ce va trebuie sa castigati razboiul generale?” „Bani, bani si iar bani sire!”

    SUA a prevalat in fata URSS prin .. bani! Nu prin „democratie”, „liberalism” , „drepturile omului” ci prin BANI! Ma rog o societate bogata isi permite si sa fie si democratica si atenta fata de drepturile omului .. ca are de unde!!!
    A prevalat dorinta omului de rand de a avea .. o masina ca in America!!!

    In actula disputa totul se reduce la bani! La banii din viitor mai ales ….

    Si daca pomeniti de uiguri .. acestia sunt sub 1% din popualtia Chinei .. Insa de ce uitati BeLeMeala de anul trecut?

    Insa daca este vorba de „valori” .. oricat de straine mi-ar fi obiceiurile culturale chineze parca detest mai mult cele in vritutea carora se doreste interzicerea cuvantului mama!

    A! „Partea buna” era aceiasi si inainte de 1914. Noi si atunci in cealalta poarte. Aia saraca!

  9. Dle Naumescu,

    Dv ati citit toate cartile demne de a fi citit dar nu v-ati si plimbat prin locurile alea ca sa vedeti realitatea. Scrieti: „Pentru puterea chineză, ameninţarea vine de la posibilitatea tot mai mare ca ordinea impusă cu forţa de Partidul Comunist să înceapă să fie contestată în interior (este deja, fie la Hong-Kong, fie în Tibet, de uiguri sau de Taiwan) iar cei peste 1000 de miliardari şi mai ales marii bogaţi din generaţia a doua, şcoliţi în universităţi occidentale, să înceapă să sfideze monolitul Partidului Comunist şi să-şi dorească, aşa cum ţine firesc de natura umană, mai mult decât bunăstare financiară, ţintind puterea politică.”

    Cei care contesta puterea comunista sint cei din Hong Kong (apropo, nu exista cratima intre Hong si Kong), in Xiniang si Xizang chinezii sint nedoriti dar localnicii sint departe de a avea vreo miscare contestatara organizata iar despre Taiwan stim cu totii ca sint de facto independenti.

    Ce e de observat in ultima vreme e discursul din ce in ce mai agresiv al Chinei (invocarea continua a neamestecului in treburile interne e identica cu cea a lui Ceausescu, care stim cu totii cum a sfirsit) care nu accepta nici un fel de critici si in plus se extinde in Marea Chinei de Sud-Est, amenintind din cind in cind si Taiwanul. E extrem de putin probabil ca CPC sa incerce sa atace Taiwanul dar daca aceasta se va intimpla va duce, cred eu, la o infringere militara chineza si poate la esecul intern al CPC. Dupa cum zicea Ray Dalio, care nu e scriitor de povesti pe Foreign Affairs dar ca investitor in China stie destul de bine ce se intimpla acolo, daca e ca SUA si China sa se razboiasca, mai bine cit mai devreme decit mai tirziu.

    Mi-as dori o riposta mai logica si pertinenta a politicienilor SUA (n-o sa le suflu aici ce sa faca), chiar daca tovarasii de la Pekin nu-si vor schimba pentru nimic in lume politica interna ori interna atit timp cit s-au procopsit cu Xi Jinping secretar general, care Xi se viseaza si el conducator pe viata precum vecinul de la nord (si searbadul emul meiguoren, acum iesit pe usa din dos a istoriei).

    Rusia dupa Putin nu cred ca se va liberaliza in stil EU ar fi si culmea) dar macar un pic mai putin dependenta de un singur potentat tot cred ca ar deveni. Si ar fi in folosul ei, doar ca pentru aparatul care conduce tara e irelevant.

    • Cred că ați punctat corect în ceea ce privește China.

      Eu aș merge un pic mai departe cu Taiwanul și v-aș întreba dacă nu cumva va fi folosit ca monedă de schimb SUA – China? Cam ca Cehoslovacia pentru Marea Britanie și Germania.
      Ar putea exista un ipotetic și atipic personaj, în stilul lui Gorbaciov, peste vreo zece ani în China?
      Sau este vorba despre păstrarea metehnelor actuale, atât în Rusia cât și în China, indiferent de orientarea politică a conducerii?

      • Multumesc de intrebare:) Nu imi imaginez ca SUA sa lase Taiwanul in mina Chinei. De altfel Taiwanul, cit de mic o fi el, se poate apara singur si o invazie chinezeasca e extrem de improbabila fiindca aici nu mai pot fi infiltrati omuleti verzi si e destul de greu de invadat o insula bine aparata si pregatita de un razboi asimetric (si in plus sustinuta de SUA). Cine a intinit taiwanezi stie ca toti se identifica ca „Taiwanese” si nu ca cei din Hong Kong care spun „Chinese”, chiar daca sint constienti ca sint Hong Kong-Chinese, adica se simt privilegiati fara de mainland Chinese. Taiwanezii sint dispusi sa se apere si sint constienti de identitatea proprie. Un atac al Chinei ar fi sfirsitul CPC si, cinic vorbind, cea mai buna solutie pentru stoparea ambitiilor comunistilor chinezi. Militarii chinezi sint probabil mai la dreapta pozitiilor CPC dar nu cred ca pot decide o invazie de unii singuri. Cu Xi insa nu mai putem fi siguri de nimic. China actuala e intr-o regresie spre maoism si un cult desantat al personalitatii …

      • Daca Statele Unite coboara atat de jos incat sa foloseasca Taiwanul ca moneda de schimb, nu mai are nici un rost intrebarea care este viitorul omenirii? China sau Statele Unite? Statele Unite, in nici un caz. Dar nu cred ca se va intampla. Taiwanul este puternic ancorat de SUA. Pana si Hong Kong care, desi este creatia Angliei, are un suport umanitar puternic in Statele Unite. Corea de Sud, la fel.
        Dl Profesor Naumescu mai trebuie sa astepte 15-20 de ani sa aiba o imagine mai clara a zonei Pacificului. Apele sunt inca tulburi…
        Dar, un lucru este clar: daca Statele Unite pierd, toata Europa, inclusiv Romania pierde, caci Globul va fi fost colorat solid in rosu.

  10. Cine ar putea castiga in disputa dintre o mare democratie si un stat totalitar ?
    De ce nu ati pus intrebarea si in termenii astia ?
    Care-ar fi deci viitorul democratiei in lume ? Il puneti la indoiala ?
    Ar fi tare trist daca dictatura ideologica sau de alt fel ar invinge. In disputa asta America e oare singura ?

    • @codrean,

      „Care-ar fi deci viitorul democratiei in lume ? Il puneti la indoiala ?”
      Nu cred ca dl. Profesor Naumescu pune la indoiala viitorul democratiei. Afirmatia domniei sale este fara echivoc: „realizând încă o dată că, dincolo de toate problemele cu care ne luptăm aici, suntem totuşi în cel mai fericit moment al istoriei noastre şi că putem privi – de data aceasta fără groază – spre o nouă lume bipolară.”
      De altfel, Imperiul Roman nu a lasat, la disparitie, in urma sa un vid politic, a lasat Democratia ca testament pentru posteritate. Viitorul Omenirii nu poate fi altul decat unul democratic.

  11. Foarte interesanta viziunea autorului despre noua lume care se naste sub ochii nostri. Totusi, cred ca lumea nu se va imparti chiar atat de simplu in doua tabere sino-americane, deoarece exista o multitudine de nuante geopolitice, atat in Europa, cat si in Asia. Eu nu as ignora total ambitiile unor lideri europeni, precum cel francez de exemplu. De asemenea nu cred ca North Stream II va face jonctiunea Rusia-Occident sau Rusia se va „integra” ceva mai mult in Europa datorita acestor proiecte energetice. Vedem limpede cum astazi anumite puteri europene se apropie periculos de mult de Rusia sau China, iar summitul UE-China in format 17+1 de acum cateva saptamani a reunit doar statele europene care doresc legaturi stranse cu China. Romania si statele din est au lipsit de la intalnire, transmitand un semnal clar privind „tabara” din care vor face parte. Mai mult, Romania a blocat companiile chineze la orice licitatie a statului. Lumea nu intelege ca prin investitiile chineze in Europa, China capata puteri si mai mari. America isi cauta din nou aliati, precum a facut-o de atatea ori in istorie si mai ales dupa 9.11. 2001. Asadar, nu trebuie ignorate toate aceste mesaje politice transmise din Europa, precum si ambitiile unora dintre liderii sai.

  12. Spuneti: ”cei peste 1000 de miliardari şi mai ales marii bogaţi din generaţia a doua, şcoliţi în universităţi occidentale, să înceapă să sfideze monolitul Partidului Comunist”.
    Este o ipoteza care nu sta in picioare. Toti acesti miliardari sunt fie cadre active inregimentate in sistemul de putere comunist (chiar daca nu la vedere) sau au semnat inca de cand erau mici o intelegere cu partidul. Eu sunt convins ca nu vor carti impotriva partidului. Exact ca si miliardarii rusi. Azi sunt maine sunt la puscarie cu toata averea confiscata. Ati mai auzit ceva de Jack Ma? Are cineva impresia ca acest om mai controleaza ceva?

  13. Da ,problema e complicata dar nu se pune in termeni bipolari că înainte de 1989.Deci nu e vorba nici de sua plus aliații subordonați și nici de China plus aliații subordonați.Cred că va fi vorba mai degrabă de o lume multipolară cu mai multe puteri regionale fara ambiții de a deveni puteri mondiale sau superputeri.Nu toate puterile regionale vor putea fi trecute la categoriile de aliați,subordonați sau inamici.Vad că prezente și viitoare puteri regionale țări că:Turcia,Iran,Egipt,Nigeria,Africa de Sud ,India,Pakistan,Japonia,Indonezia,Brazilia,Argentina,Mexic.Dintre ele,Japonia și India pot avea ambiții de a deveni puteri mondiale dar nu superputeri.Asa că eu cred că lumea nu va fi împărțită pur și simplu între SUA și China că altădată între URSS și SUA.Practic acest lucru va fi imposibil.

  14. Pe chinezi nu-i ajuta nici limba si nici mentalitatea – nu sunt facuti sa conduca lumea, nici s o inece in sange.
    Cred ca ar fi trebuit sa fie mai degrabă calare pe calul negru, nu pe cel galben ca in mom de fata. Iata si de ce e atat de artificiala galbejita china, imbatranita si cu steagul rosh.
    Cei 4 Cavaleri ai Apocalipsei!

  15. SUA vor cauta o „alianta” cu Rusia pentru a contracara ambitiile Chinei, niciuna dintre ele nefiind capabila sa se opuna de una singura. (asa cum odata, acum 50 de ani, a pronosticat un secretar de stat al SUA… cred).

  16. Interesant acest text, aproape o profeţie. Da, antagonismul SUA-China va domina politica sec al XXI-lea, însă cine va câştiga rămâne un mister….
    URSS a fost înfrântă în războiul rece nu militar sau ideologic ci din două cauze: economice şi democratice, altfel spus economia şi libertatea au învins comunismul totalitar.
    China însă nu va putea fi învinsă economic şi nici militar, a ajuns prea puternică( asta şi cu transfer de tehnologie occidental). Ar mai rămâne arma Libertăţii, dar oare va funcţiona ea? Mai ales că Democraţia şi Libertatea sunt criticate în însăşi inima marilor democraţii care parcă şi ele însele s-au cam săturat de atâta Libertate şi Democraţie….
    Şi totuşi, Libertatea ar trebui să învingă, asta dacă, repet, nu cumva chiar marile democraţii vor renunţa la ea.
    Eu sunt mai optimist decât autorul, deja victoria Libertăţii se întrevede. Globalizarea informaţiei duce, ca în principiul vaselor comunicante, la o egalizare a dorinţelor şi aspiraţiilor tuturor popoarelor, inclusiv în China şi Rusia( unde deja au început…). Aşa că o apropiere civilizaţional-cultural-economică se va produce, indiferent ce vor unii şi alţii.
    Şi mai este o agravantă care va urgenta soluţia: Planeta Pământ este deja prea mică pentru puhoiul de oameni aflat în creştere geometrică( vezi şi Malthus). Riscăm să ne sufocăm climatic, ecologic şi medical( apropo de pandemie…) numai din cauza indiferenţei şi poate a dorinţelor sinucigaşe.
    Da, Omenirea este la răspântie, dar nu conflictul SUA-China va rezolva problema. Ba, poate, acest conflict va agrava însăşi existenţa civilizaţiei umane, nu prin război ci din cauze tehnologice sau de pretenţii hegemonice sinucigaşe.
    Dar, deocamdată, să punem doar problema Libertăţii, care, sper, va rezolva lucrurile.

    • Dude… nu mai exista cresterea geometrica a lui Malthus, nu in societatile dezvoltate catre care tinde orice tara, fie ea autoritara sau nu. Stiti, in Civilization VI, castigatorul ajunge sa colonizeze Marte… (dar sa vedem cu ce, daca Malthus nu mai este asa actual 😊)

  17. Nu stiu ce intelege autorul prin liberalism, dar regimul Biden nu este asta, ci un comunism care nu a inceput sa extermine oameni.

    Folosirea agentiilor secrete ca politie politica, a armatei si politiei ca forte de represiune contra propriului popor, a organizatiilor „mostly peaceful protesters” BLM si Antifa ca forte de intimidare politica, a cenzurii si cancel culture nu sunt nicidecum dovezi de liberalism, ci de apropiere ideologica de regimurile totalitare. Exista in public documente si imagini video care dovedesc ceea ce afirm in fraza anterioara, asta pentru cine are capacitatea si dorinta de a studia informatii originare. Ca idee, cladirea Congresului este inconjurata inca de garduri cu sarma ghimpata, soldati inarmati si masini blindate – asta dupa ce „liberalii” au facut misto de Trump ca si-a tras garduri in jurul Casei Albe anul trecut, cand zona era sub asediul violent al Antifa.

    Exista discutii publice de interzicere a Partidului Republican si de trimitere in lagare de concentrare a cetatenilor (republicani sau independenti) ce neaga legitimitatea regimului Biden, unii dintre acestia primind deja vizite de la agenti de politie politica. Iar presa este impartita in presa buna, care scrie doar ce este voie, si Fox News, un fel de CNN mai putin de stanga, care uneori mai scapa si informatii interzise publicului.

  18. Cred ca despre China se vorbeste in termeni prea laudativi, ca mare putere. Ceva in genul cum era considerata Franta inainte de strapungerea liniei Maginot ca prin brinza.
    SUA ramine acelasi „urias adormit” pe care au gresit japonezii trezindu-l. (Dat in beneficiul lor, pina la urma.)
    China e galiganul din curtea scolii, si caruia i s-a dat nas, ca lui Ivan, sa se urce pe divan.

    • SUA ramine acelasi „urias adormit” pe care au gresit japonezii trezindu-l.

      Ati uitat ghilimelele pt ultimul cuvant. Erau treji si pregatiti (pe hartie) pt Filipine. Pt Hawaii nu prea erau treji pen’ca nu considerau ca e fezabila mutarea asta din partea japonezilor(pe care, din ce tin minte, nu prea ii respectau ca si forta navalo-aviatica).

  19. Un articol care cauta raspunsuri. Greu, foarte greu de dat un raspuns. Prea multe necunoscute si prea multe variabile in ecuatie. Dar cel mai tare ma ingrijoreaza natura umana. Cu un presedinte ca Trump care a reusit sa distruga aliantele cu partenerii strategici, SUA nu au sanse sa se confrunte cu China. Daca Biden va reusi sa recistige increderea si sa dea asigurari de continuitate poate va readuce UE, Japonia, Canada, UK, India in coalitie. Crizele financiare au pornit din SUA si au lovit puternic si partenerii iar dolarul nu mai este puternic cum a fost in urma cu 15 ani. In China Xi Jinping este un tip dur capabil sa raspunda fara jena provocarilor externe si sa tina in mina partidul in interior. El se pare ca nu va fi limitat in functie de timp. Deci ca si in secolul trecut sunt foarte importante aliantele. China care este cel mai mare producator de bunuri isi face aliati prin investitii si parteneriat. O alta strategie. Din punct de vedere militar China se poate apara singura in cazul unui razboi. Are absolut tot ce ii trebuie sa rezite intr-o confruntare titanica. Daca comparam alte domenii, avantajul tehnologic la acest moment este favorabil americanilor dar nu stim cita vreme. Cindva in urma cu 30 de ani partidul avea grija sa imbrace fiecare chinez acuma are grija ca fiecare sa aiba un loc de munca. Disciplina sociala este foarte importanta pentru partid asa ca traficantii de droguri nu au gasit piata, asa cum a fost in urma cu 150 de ani. Am vazut cum camioanele cu droguri erau arse cu traficanti cu tot cu aruncatoare de flacari. SUA cheltuie sume uriase cu aceasta problema, fara rezultat. Chestie de politica. Dreptatea sociala este o tema actuala in orice tara, in orice timp. Politicienii o abordeaza si promit orice, fara a imbunatati statutul saracului, a celui nascut defavorizat, a celui fara sansa intr-o tara a tuturor posibiltatilor cum eate America. Prefer sa vad China in excursie si America in vacante in anumite locuri. Diferentele culturale ne apropie de americani dar viitorul pare a fi al celor mai disciplinati.

    • „Dar cel mai tare ma ingrijoreaza natura umana. Cu un presedinte ca Trump care a reusit sa distruga aliantele cu partenerii strategici, SUA nu au sanse sa se confrunte cu China.”
      Ce opinii halucinante! Natura umana si relatiile intre sefi de state pot sa ajute dar politicile nationale PRIMEAZA intotdeauna.
      Ce relatii a distrus Trump cand UE, Franta si Germania prefera sistemele totalitariste (Rusia, China, Turcia si Iranul)???
      Si Germania este un stat PARAZIT de prea multi ani de zile (nu isi plateste obligatiile de 2%) pe spinarea NATO, INCLUSIV a Romaniei.
      Si incearca sa faca deal-uri pe sub masa cu Rusia care SUBMINEAZA securitatea energetica a Europei, in primul rand a estului Europei.
      Dar pentru visatori sau wishful-thinkers ca administratia Biden va schimba radical „foaia”, un dus rece mai jos:
      https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/sua-ar-putea-impune-sanctiuni-germaniei-interesele-de-securitate-sunt-afectate-prin-proiectul-nord-stream-2-1472763
      Presupun ca de notiunea de „frenemies” de obicei asociata discutiilor despre high tech nici nu ati auzit sau nu ati inteles despre ce este vorba.
      Asta e, … optica binara „ioropeana” de adausuri piperate de sorginte comunista si fascista/nazista.

    • @Smaranda,

      „Daca Biden va reusi sa recistige increderea si sa dea asigurari de continuitate…”
      Really??? Biden este o umbra si …mult mai nimic(!).

  20. Noi judecam prin prisma valorilor noastre, europene. Daca vi se pare ca asta e valabil in China va inselati. Am fost in China continentala in timpul revoltei tibetane. Prindeam la hotel CNN si BBC (la cea vreme meritau urmarite). Cind incepeau sa vorbeasca despre ce se intimpla acolo pur si simplu se taia emisia pentru citeva minute. Ajungind apoi in HK vedeam la aceleasi posturi filmari facute cu telefonul pe fereastra hotelului de occidentali care erau acolo. Au intrat cu tancuri si senilate in manifestanti! Am stiut noi aici, chinezul de rind nu! Filmarile alea trebuie sa fie si azi pe undeva pe internet.
    Azi e la fel doar mai „rafinat”. Vorbiti despre difuzarea informatiei in China? China cenzureaza dintotdeauna internetul, nu ajunge oricine la orice informatie. Da, poti ocoli cit de cit asta insa nu se poate vorbi despre acces liber la informatie (indeosebi cea politica) acolo, nu e cazul. Iar dezbaterea ideilor/informatiei de genul asta, lucru pe care noi aici il consideram esential pentru societate, acolo nu exista.

  21. Nu vreau sa stiu ce s-ar intampla daca China ar deveni democratica dupa model occidental, modelul fiind pus la mare indoiala chiar in Europa, in tarile foste comuniste avem tari , vezi Visegrad, care nu sunt dispuse sa urmeze orbeste tot ce vine din lumea liberala occidenatala.
    China a devenit prea mare si puternica, punct, aici nu prea mai avem ce discuta, sanctiunile deunazi dispuse de UE impotriva ei pe seama uigurilor, simbolism si cum se numeste popular, frectie la piciorul de lemn.
    Nu stiu care va fi „pictura chinza” care va putea muia situatia actuala, cea occidentala cu iz de libertate sau cea traditional chineza care va muia la randul ei randurile tot mai rasfirate ale statelor occidentale.
    Iar Rusia ? chiar daca economic este un „pigmeu” la nivelul economiei Italiei, militar poate provoca, singura, sfarsitul lumii si daca privim mai in indeaproape treburile, SUA nu are un inamic, are 2, atat China cat si Rusia cu care nu se poate confrunta sub nici o forma concomintent, Europa putand fi uitata din acesta ecuatie.
    E greu daca sunt 3 intr-un joc , avem exemplul literaurii noastre „Miorita” in principiu , acelasi lucru.
    Ce va urma intr-o lume fluida si tot mai mult in miscare, sa fim seriosi, nu stie nimeni, rationalul avand si el limitele impuse de biologia umana, o data poate tot ii va sari „tandra” unia sau altuia sau la „o betie” se va lasa impins catre ceva irational.
    In alta ordine de idei, cel putin pana acum nu inteleg intrutotul motivele pt care occidentul liberal doreste sa-si impuna modelul la nivel mondial si nu accepta alte modele, modele de care oamenii sunt multumiti.
    Intrebati oamenii pe strazile din Moskova sau Bejing cat sunt de multumiti de conducatorii lor, putem spune ca nu se pot exprima liber, abordare este prea simpla si nu cred ca reflecta realitatea care in occident nu se doreste acceptata.
    Modelul occidental de capitalism a fost preluat atat de rusi cat si de chinezi si adaptat dupa cum credeau ei de cuvinta s-o faca, ne convine sau nu ne convine, discutabil, insa sa aruncam lumea in aer chiar nu merita.
    Ce putem face, fiecare sa-si tina piciorele sub masa fara sa loveasca in altul, e greu, piata doreste altceva.

    • Comentariile dumnevoastra sunt contrazise in mod FLAGRANT de realitate:
      1. „Nu vreau sa stiu ce s-ar intampla daca China ar deveni democratica dupa model occidental”. Contra-exemplele in cazul Chinei sunt DOUA – Hong Kong (in proces accentuat de strangulare a democratiei de catre guvernul de la Beijing) si Taiwan (China ne-comunista).
      2. „in tarile foste comuniste avem tari , vezi Visegrad, care nu sunt dispuse sa urmeze orbeste tot ce vine din lumea liberala occidentala.” IN PRACTICA UE a actionat ca un factor PROFUND NEGATIV in ceea ce priveste continuitatea cu persoane COMPROMISE in sistemele comuniste din Europa de este, sub PRETEXTUL independentei justitiei. SI in Romania se poate vedea asta CU OCHIUL LIBER.
      3. „Europa putand fi uitata din acesta ecuatie.” – Europa se face SINGURA UITATA cu un declin demografic accentuat si apropierea de Rusia, China, Turcia si Iran (regimuri dictatoriale). UE (Germania si Franta mai ales) isi taie in mod accelerat craca comfortabila care era pazita de US si UK si NATO si da vina in continuare pe Trump si pe US sub administratia Biden ca NU ESTE INTELEASA. Prostia, ipocrizia si defetismul iresponsabil sunt intelese FOARTE BINE. Merkel este doar apoteoza si simbolul miopiei politice a Germaniei in UE. Macron este doar scandalgiul obisnuit si fanfaronul de formatie intelectuala.
      4. „Modelul occidental de capitalism a fost preluat atat de rusi cat si de chinezi!” In privinta Rusiei modelul este unul de natura cleptocratica si motivatia este de natura nationalista. In privinta Chinei motivatia este de natura nationalista pura.

      Exportul de democratie occidentala a clacat in mod evident, dar cred ca numai momentan.
      Prea multe strafunduri au fost agitate de exemplu in Orientul Mijlociu de catre Obama, iresponsabilul si naivul.
      Si ceea ce Trump a pus in miscare cu acordurile de pace (Abraham Accords) urmeaza sa isi faca efectele in curand, foarte curand de altfel.

      • 1. Asa e, chinezii din HK, insula Taiwan, japonezii, etc evidentiaza ca toti membrii speciei umane isi doresc de fapt prosperitate si libertati individuale. Ramane de vazut insa cum reuseste liberalismul sa prinda rdacini si prin Main-Land China, Rusia, Turcia, Iran, Egipt, etc. In opinea mea, embargourile si sanctiunile economice la nivel national /trimiterea oamenilor in saracie, sunt masuri contraproductive (sufla vant in panzele iliberalilor). Opozitia si tineretul Iranului de exemplu au amutit il ultimii 4 ani.

        2. UE a promovat pretutindeni valorile UE (independenta justitiei si a presei ocupa primele locuri pe lista). Cat despre lideri compromisi (gen Nastase, Petrov, Ponta, Berceanu, Videanu, Mazare, Dragnea, etc) au fost sutinute de elitele cleptocratice ale mediului de afaceri, nicidecum de UE. Calitatile sforarilor /oamenii de afaceri controversati, et al (nu e necesar sa dau nume) spun cam tot. Birocratia Bruxelleza, olandezii, Merkel, Ursula si legtbistii sunt de vina, nu-i asa? Ce parere aveti despre cleptocratia condusa de controversatul Viktor Orban?

        3. In cazul unui conflict fierbinte cu Rusia (Doamne Fereste!!!) nimeni si nimic nu ne poate salva in cazul unui atac cu mii de focoase nucleare (nici macar scutul nuclear american). Cat despre brexitieri, nu vad cum ar putea ei sa apere pe cineva la modul concret. Pot face eventual scandal la ONU daca lui Putin (sau vreunui general cu tigle lipsa pe casa) i se pune pata sa dea pe polonezi sau pe romani cu nuke.

        4. Revin la punctul 1. Rezultatele din Iran, Rusia, Cuba, evidentiaza ca poti guverna cu Sticks & Carrots, inimile si mintile oamenilor insa nu le poti castiga cu biciul (eventual numai cu zahar). Opinea mea.

        • Referitor la punctul 2 – peste tot in lume oamenii de afaceri utilizeaza politicieni din toate partidele si lucreaza neincetat pentru legiferarea proprillor interese. Cu cat mai mare statul cu atat mai mare coruptia – a se vedea Milton Friedman hulit de toata Europa in anii 70-80 si inca netradus in franceza pana in ziua de azi.
          Da, birocratia bruxelleza ESTE DE VINA.
          NU EXISTA in UE a lege a lobbying-ului ca in America!
          Facaturile si implementarile nationale din UE nu valoreaza nici „praful de pe toba”. NU EXISTA procese de evaluare a conflictelor de interese, doar tone de hartogaraie.
          Oficialii UE si-au AROGAT definitia FOARTE VAGA si interpretarea statului de drept si NU AU dreptul sa faca asta. Asta NU INSEAMNA ca guvernele din Ungaria sau Polonia sunt formate din ingerasi… chiar de loc…
          Cat despre guvernul olandez – este o RUSINE pentru orice guvern care se pretinde democratic sa ISI VANEZE SI/SAU PERSECUTE proprii cetateni pentru inchipuite fraude de beneficii.
          Fraudele din sistemul de sanatate german pe fondul pandemiei AU IESIT la suprafata.
          Dar nimeni nu o sa indrazneasca sa puna Germania sau Olanda in procedura de infrigement a justitiei …
          Unde o fi Parchetul (sau linoleumul comfort 2) Ioropean?

          • Ok, in SUA, companiile platesc facturile lobeistilor, in UE, oamenii de afaceri isi platesc „cotizatiile” catre asociatiile in care s-au inscris (in schimbul reprezentarii intereselor). Diferentele nu sunt mari….

            Cat despre coruptie, exista pretutindeni (padure fara uscaturi nu prea exista, Germania, Olanda, Elvetia, UK, SUA, etc nu fac exceptie). In multe tari insa, coruptia reprezinta regula (nicidecum exceptia). Vezi Belarus, Azeirbajan, Kasachstan, Ungaria, etc, vandalizarea a devenit institutionalizata si monopolizata de catre o singura tabara, fara „perspective” de a fi oprita (vandalii bugetului se servesc si traiesc linistiti, precum viermii in slanina;)

            P.S. In Romania cel putin exista un fel pluralism in randul taberelor (datul reciproc la gioale a devenit un fel de traditie… la schimbarea cadrelor). Totusi s-a devalizat ca in codru, vezi distributia contractelor pe tabere /gasti /clici /partide, tunurile cu bancomatul ANRP, constructia terenurilor de fotbal in panta; facturarea companiilor si a institutelor de stat (inclusiv a scolilor, spitalelor judetene, etc) pentru te miri ce servicii, incepand cu cele de „publicitate”, samd.

    • Portavioane!
      China are 1-2, SUA are 10 complet echipate si fc. + 2 in faza constructie- receptie-rodaj, aproape toate mai noi decat chinezariile si carpelile de „portavioane chineziesti. Rezulta ca capacitatea galbejitilor de a-și proiecta forta e limitata la imediata vecinatate = o putere regionala, nu Globala!

      • Exact. ONU presupune un concert de puteri regionale si locale. Rule of law, not rule of values. Adica lumea trebuie sa fie condusa de legi, nu de puterea unui derbedeu care are cele mai multe portavioane si o ideologie pretins superioara pe care sa o impuna tuturor cu forta militara.
        Un asemenea derbedeu este pus la punct de o alianta a celorlalte natiuni.

        • Cred ca uitati un lucru important si anume, Legile reprezinta expresia Valorilor acelei Societati. Nu stiu pe cine aveti in vedere definindu-l „un asemenea derbedeu” dar insasi notiunea „Superputere” implica, pe langa valoarea militara, pe cea artistica, tehnologica ca de altfel toata paleta de adevarate valori-calitati de bun simt.

        • Nope. Nu functioneaza asa nici macar in Dune a lui Frank Herbert. Celelalte natiuni inclusiv acelea din Consiliul Permanent de Securitate al ONU nu au facut absolut nimic cand niste state anume au incalcat si incalca si azi rezolutiile ONU.
          Lumea a fost si va fi condusa de un cartel de dictatori care isi disputa permanent presedintia cartelului . La diferite nivele si esaloane. Intotdeauna. Ori esti pe lista invitatilor, ori esti in meniu. Nu exista alta forma de organizare sociala a oamenilor.

        • Corect. ONU trebuie mutat la Shanghai. Unde domneste „rule of law, not rule of values”.
          Sa facem o alianta a celorlalte natiuni.

  22. Parerea mea este ca SUA se impusca singura in picior. La fel face si UE.
    Cred ca de frica. SUA si UE se submineaza singure. Intentionat.
    Lucrurile astea au inceput a fi vizibile inca de prin 2001.
    Nu este nevoie sa mai enumar si eu aici toate miscarile tembele, inexplicabile, vadit daunatoare propriilor interese interne si externe facute de SUA si de UE in ultimii 20 de ani.
    Cred ca pozitiile in lume au fost deja negociate si stabilite iar acum doar se implementeaza .

  23. Îmi pare rău, dar eu nu văd lucrurile așa de în roz. Eu nu cred că comuniștii chinezi vor să împartă prada cu cineva. Lumea este o pradă pentru ei și tot ceea ce fac este hăituire, slăbire și ademenire a vânatului in capcană. Nu doar Africa a picat in plasa lor, ci intreaga Europă conectată deja la rețelele de dumping create de statul lor totalitar (metamorfozat intr-unul fascist) cu o industrie construită, culmea, cu tehnologia inventată de victime. Când zic Europa nu mă refer la câteva țări unde au pus laba pe politruci aflați la butoane, ci la toată populația Europei devenită dependentă de drogul consumerist al chilipirului chinezesc. Aproape toate corporațiile europene lucrează inconștient și sinucigaș pentru succesul mafiei care le livrează drogul „ieftin”. Aproape toți producătorii europeni s-au lăsat corupți de mașinăria fascistoidă care le permite să producă in China ‘ieftin’ azi deși e deja evident că mâine s-ar putea să nu mai existe pentru ei (că poimâine sigur n-o să prindă). Pentru că deja există ramuri industriale unde dumpingul chinezesc a avut succes și a condus la o reașezare a capitalului și la o dominație totală a noilor corporații chinezești care au cucerit piețele respective.

    Să crezi că miile de miliardari chinezi vor genera o mișcare internă pro-democrație și pro-libertate e ca și când te-ai amăgi in 1938 că IG Farben, prin influența sa asupra fuhrerului va salva viețile evreilor hăituiți de naziști. Frica și lăcomia acestor miliardari de laborator o să-i țină cuminți in padocul unde li s-a dat voie să se joace de-a acumularea.

    Diferența față de regimurile fasciste interbelice e că, spre deosebire de revoluționarii agitați ai acelor vremuri, puși pe măcel și transformări sociale fulgerătoare, ăștia de astăzi -comuniștii reformați (resetați?) chinezi- sunt mult mai calculați, mult mai răbdători, mult mai insidioși și perfizi. Cincinalele lor au ajuns decenale. Acum planurile lor nu mai privesc economia locală, ci cea globală, și nu se sfiesc să le proclame pretinzînd cinic că nu le aparțin, sunt de fapt visele Europei și ale Americii și că ei lucrează defapt pentru salvarea omenirii. Când auziți de încălzirea globală, de neutralitate climatică, de sfânta globalizare, de eradicarea sărăciei in Africa, de drumuri de mătase care ‘unesc’ națiuni, căscați bine ochii pentru că dincolo de retorica mesianică/apocaliptică (gen placa elenaceaușistă cu ‘codoiul care ne ucide’) e un surâs machiavelic care abia ascunde satisfacția tovarășilor chinezi la spectacolul autodistrugerii practicate de liderii occidentali care, cumva (probabil seduși de cântecele sirenelor comuniste), au marșat la planurile de sabotaj industrial total ale comuniștilor deghizați in proaspeți capitaliști globaliști. Care, culmea tupeului, mai și dau lecții de ecologism americanilor in timp ce poluează de rup planeta cu miile de termocentrale. Și care, apropo, au terminat industria germană de profil cu dumpingul din sectorul fotovoltaicelor (care, cât de curând, nu o să mai fie ieftine, că, din moment ce au acaparat piața nu o să mai aibă de ce să țină prețurile jos). Și, incă un apropo, chibzuiți bine cât poluați ori de câte ori vă decideți să achiziționați o nouă chinezărie pe care, cumva, cineva v-a convins că vă va face viața minunata și persoana mult mai cool pe viitor: că vă schimbați teveul sau drujba, telefonul sau trotineta, aflați că cea mai poluantă industrie din lume e cea chineză, pentru că siderurgia lor folosește tehnologii învechite, minereuri plimbate prin lume și energie produsă cu cărbuni. Avariția și lăcomia noastră face ravagii pe planetă și umple buzunarul comuniștilor cu capital pe care-l va folosi pentru a ne crește dependența de oglinjoarele și mărgelele lor otrăvite. Plus funia cu care o să ne spânzurăm dacă nu vom accepta noua ordine chinezească in care vom munci pentru Partid, vom ceda proprietatea Partidului, ne vom bucura de libertatea și democrația reinventate de Partid și vom primi cadouri de la Partid direct pe cardul de credit social (chiar poate crede cineva că Kamala, comunista ajunsă președintele de facto al Americii, va bloca China in expansiunea ei globală?). Sau funie pentru următoarea Mare Criză Economică ce ar putea fi necesară pentru șubrezirea ultimelor redute ale capitalismului occidental (adică vulnerabilizarea vânatului deja încolțit, dar periculos). Care Criză poate fi provocată de o epidemie sau de un vapor împotmolit in nisip…

    Deci nu numai că nu se pune problema unui conflict deschis sau rece intre China și Occident, dar nici vorbă să existe vreo împărțire a sferelor de influență din moment ce Occidentul deja a cedat, odată cu dispariția lui Trump, orice intenție de a exista ca forță hegemonică globală. Niciun lider occidental al momentului nu mai opune rezistență in fața Chinei ori Rusiei, niciun lider european nu vrea să accepte pericolul chinezesc, nimeni in Europa nu combate propaganda comunistă (care se face nestânjenit, pe față, sub umbrela confucianismului) și nimeni nu investighează dumpingul sistematic și achizițiile agresive ale corporațiilor chineze pe continentul nostru.

    • @EuNuke,
      Din tot ce ati scris cu un lucru nu sunt de acord: „…Kamala, comunista ajunsă președintele de facto al Americii…”
      De fapt, presedintele de facto este Barak Obama, cel care conduce „from behind”, prin interpusi, asa cum el singur si-a definit stilul, ani in urma.
      Ceea ce azi pare imposibil, maine, dupa un somn bun, ideile se mai pot schimba. Inca mai este timp. Sa lasam Bunul Simt sa-si faca voodoo-ul, si apoi totul va fi posibil.

  24. China are mai multi dușmani și nu va depăși niciodată SUA….enumăr….comunismul, propria populație ff numeroasă in un spatiu f mic și fără resurse, Nu au nici 20% in top 100 concerne mondiale, scoli mai slabe ca SUA-UK, sunt deprimați genetic din cauza lipsei de hrana și consum mic proteic ….secole,nu au acces la înaltă tehnologie sunt dependenți 80% de procesoare fabricate in afara Chinei, foarte mult din exportul firmelor cu capital majoritar chinez (mărci chineze) este gunoi industrial de proasta calitate nefiabil,toxic și poluant….e un fel de societate condusă comunist de armata și doctrine de forță unde nu se va dezvolta niciodată libera competitia…..f mult din tehnologie e luata prin furt și reversing engineering…. deci vor rămâne fii ploii minim 100 ani …SUA se va uni cu Canada și Mexic în următorii 50 ani și le vor da somn de veci chinezilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro