După alegerile europarlamentare din 22-25 mai 2014 vom avea o nouă Comisie Europeană şi o nouă configuraţie a Parlamentului European. Riscând o previziune politică, aş spune că este pe zi ce trece tot mai posibil ca rezultatul acestor alegeri să fie dezamăgitor pentru forţele pro-europene şi să marcheze începutul unei consolidări viguroase a mişcărilor eurosceptice, populiste şi naţionaliste în cadrul Uniunii, care să blocheze pe termen lung avansul proceselor de lărgire şi adâncire a integrării europene.
În această schimbare de partitură care se profilează nu e numai certitudinea plecării lui Barroso, Van Rompuy sau Reding (pe fond, la capătul unui mandat eşuat în ceea ce priveşte credibilitatea internă şi externă a Uniunii Europene), e mai mult decât atât: un nou tip de discurs politic se întrezăreşte la orizontul anilor care urmează, o putere esenţialmente diferită ca natură intelectuală, valori şi convingeri politice, o alianţă a rezistenţelor profunde (de tip catch-all) la soluţiile federative sau confederative şi, în general vorbind, o barieră robustă în faţa conceptului de „mai multă Europă”. Începe, probabil, ciclul istoric al reculului ideii europene.
După cum arată astăzi lucrurile pe continent, cred că generaţia noastră va fi din nefericire martoră („părtaşă”?) la declinul paradigmei integrării europene şi la întoarcerea discursului naţionalist, utilizat ca refugiu electoral. Este suficient să privim cifrele publicate recent de Oficiul European de Statistică privind involuţia dramatică a încrederii publice în instituţiile de la Bruxelles pentru a anticipa „apropierea aisbergurilor”: din 2007 până în 2012, neîncrederea spaniolilor în Uniunea Europeană a crescut de la 23% la 72% (!), a britanicilor de la 49% la 69%, a germanilor de 36% la 56%, a francezilor de la 41% la 59% iar a polonezilor (care au aderat în 2004, cu cote mari de entuziasm pro-european, specifice Europei Centrale şi de Est) de la 18% la 42%. Ecourile în presa europeană sunt pe măsura severităţii căderii percepţiilor pro-europene1. Dar ce s-a întâmplat de fapt în aceşti opt ani, după eşecul Tratatului Constituţional în referendumurile francez şi olandez din 2005?
Despre multiplele crize ale Europei am mai scris şi, probabil, va trebui să scriem multă vreme de acum înainte. Practic, de la dezechilibrele financiar-bugetare cronice şi datoriile suverane masive la şomajul alarmant (Spania a atins recent un maxim istoric de 27,2% forţă de muncă neocupată, pe o medie a UE de 12%, deloc liniştitoare), sau de la problemele legate de costurile sociale crescute şi competitivitatea economică relativ scăzută la îmbătrânirea populaţiei, avem toate indiciile să înţelegem că modelul politico-administrativ, economic, social şi chiar cultural al Europei postbelice şi-a atins limitele. Dincolo de acest prag critic, o schimbare majoră de paradigmă este aşteptată să se întâmple la nivelul Uniunii, fie în sensul unor reforme structurale profunde (greu de crezut însă că va exista capacitatea politică necesară, mai ales pe fondul frustrărilor economice şi sociale crescânde ale populaţiei) fie în sensul dezintegrării politice şi al resuscitării discursului naţionalist, populist şi protecţionist.
Nu este nicio ezitare în a asuma faptul că Europa integrată, a cărei istorie a început cu peste 60 de ani în urmă (să admitem, simbolic, odată cu Declaraţia Schuman de reconciliere franco-germană de la 9 mai 1950), a oferit cetăţenilor statelor membre cel mai ridicat standard de viaţă care a fost vreodată înregistrat la nivelul clasei mijlocii din întreaga lume. Ştim, de asemenea, că democraţiile occidentale au acceptat modelul integrării (fie în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, fie în cadrul Comunităţilor Europene) în primul rând pentru a-şi garanta securitatea şi proteja interesele de spectrul ameninţător al Uniunii Sovietice şi al expansiunii comunismului. Odată dispărută această ameninţare sistemică şi realizată extinderea spre Est, relevanţa NATO a scăzut considerabil iar motivaţia extinderii suplimentare a Uniunii a pierdut din vigoare şi atractivitate, pe fondul discursului ipocrit de blamare a imigraţiei est-europene din unele state importante ale Europei de Vest.
Nu sunt, fireşte, nici imigranţii, nici extinderea Uniunii spre Est, cauza declinului economic al Europei. Dimpotrivă, aş spune, forţa de muncă ieftină şi de multe ori „la negru” (fără drepturi sociale) a ajutat economiile vest-europene să păstreze pe cât posibil o competitivitate comparabilă cu cea a economiilor emergente din Asia. Dar s-a întâmplat pur şi simplu ca extinderile din 2004 şi 2007 să se suprapună cu începutul crizei economice, pentru ca să fie inoculată politic ideea că „intrarea Estului sărac” a stricat atmosfera fericită din clubul exclusivist al naţiunilor occidentale. Marea Britanie, Olanda, Italia, Franţa, Norvegia (parte a Acordului Schengen, chiar dacă nemembră a Uniunii, anunţând însă că ia în considerare părăsirea Spaţiului pentru a-şi proteja teritoriul de imigraţia ilegală), Finlanda sau Danemarca iar mai nou Germania sunt doar câteva exemple de state dezvoltate în care şi-a făcut sau îşi face loc, dintr-un motiv sau altul, discursul populist anti-european.
Atenţia cea mai mare ar trebui însă acordată alegerilor generale din Germania, programate pentru 22 septembrie a.c. În principiu, CDU/CSU are prima şansă să formeze guvernul, cu 40% (în scădere totuşi cu 2% faţă de luna trecută) chiar dacă FDP, aliatul liberal de centru, cu doar 4% în prezent, este încă sub pragul de intrare în Bundestag. Mai interesant este că AfD (Alternativa pentru Germania), partid care propune ieşirea ţării din Zona Euro, a crescut de la 3% la 5% în ultimele două luni şi, dacă tendinţa se menţine, va intra în Parlament cu un scor neaşteptat de bun. Un eventual guvern minoritar al creştin-democraţilor ar vulnerabiliza politic cancelaria de la Berlin şi ar face practic imposibil de imaginat orice contribuţie substanţială a Germaniei la salvarea Zonei Euro. Acest preambul german va avea ulterior o reflectare la alegerile europene din mai 2014.
Auspiciile sub care ne îndreptăm spre alegerile europene de anul viitor sunt mai degrabă pesimiste pentru toate forţele pro-europene. O recunoaşte recent preşedintele Barroso, care se teme că „visul european” este ameninţat de şomaj, de temerile şi frustrările oamenilor. Abandonarea discursivă bruscă a temei austerităţii de către liderii populari europeni este semnul îngrijorării pierderii alegerilor din 2014. Nu neapărat al rezolvării definitive a dezechilibrului între venituri (producţie) şi resursele consumate, care constituie în continuare problema-cheie a Europei şi a modelului Welfare State.
Socialiştii îşi pregătesc deja cu un aer triumfător candidaţii pentru poziţiile de vârf din Comisie şi Parlament, dar se cam grăbesc, s-ar putea ca nici rezultatele lor să nu fie foarte bune. Europenii nu vor neapărat schimbarea popularilor cu socialiştii (vezi scăderea la jumătate a popularităţii Preşedintelui Hollande în numai un an de mandat, cea mai gravă din istoria Republicii Franceze), ci soluţii ori cel puţin iluzii de soluţii la declinul economic al Europei, la fragilitatea pieţelor, la problema datoriilor sau a şomajului. În absenţa soluţiilor economice reale, votanţii vor „cumpăra” probabil vorbele despre interesul naţional şi „noua politică”, de tipul Beppe Grillo, Geert Wilders, Le Pen sau Nigel Farage. În acest context, rolul liberalilor ca grup rezonabil de centru în formarea majorităţii va deveni cel mai probabil decisiv şi este de urmărit dacă liberalii vor merge cu popularii (spre o conducere de centru-dreapta) sau cu socialiştii, favorizând o majoritate parlamentară şi o Comisie cu orientare de centru-stânga.
Pe fondul fragmentării votului european, al eroziunii grupurilor politice tradiţionale şi al apariţiei unor forţe eurosceptice şi naţionaliste noi (sau întărite pe seama crizei), perspectiva guvernării Europei devine tot mai incertă. Iar 2014 va fi doar începutul.
1 Vezi http://www.guardian.co.uk/world/2013/apr/24/trust-eu-falls-record-low sau http://www.dw.de/trust-in-european-union-hits-record-low/a-16775428
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Stimate domn,
Parerea mea proprie (si s-ar putea sa gresesc) este ca Europa actuala, asa cum a fost conceputa, este sortita esecului. Voi face o comparatie cu alte imperii (comparatia este strict de natura tehnica, nu este asadar ceva tendentios prin care sa afirm dorinta „imperialista” a UE). Imperiul Roman a avut o perioada de enorma expansiune urmata de declin. Fireste. De ce? Pentru ca liniile sale de comunicatie si aprovizionare au fost intinse peste limitele ce garantau sustenabilitatea imperiului. Exemple ca acesta exista cu nemiluita in istorie, de la primele imperii si pana la al treilea Reich.
UE si-a consumat tocmai perioada de expansiune (de largire, ca sa nu dam apa la moara imperialistilor) si TREBUIE sa fie urmata de o perioada de consolidare. Avem doar doua variante: ori continua expansiunea si integrarea (si se va dizolva ca alte imperii ale istoriei) ori opreste integrarea (chiar si partiala pt unii) si incepe consolidarea (cu ceva sanse de reusita).
Cauza? Simplu: lipsa unei identitati europene. Largirea UE s-a facut nu pe baza unei identitati ci a fost cumparata (cu iluzia bunastarii). Din pacate a fost cumparata pe credit si a venit scadenta. In plus, hodoronc-tronc ne-am trezit ca nimeni nu vrea sa mai crediteze largirea. Asadar este si normal ca ne aflam unde ne aflam. Eu unul sunt un pro european convins. Insa nu in varianta in care UE a fost conceputa acum. Ci in varianta unei UE formate din state puternice, dezvoltate aproape la fel, cu o identitate proprie. Noi acum suntem doar un amalgam de state, etnii, culori care in fond daca vrei sa le trasezi niste elemente comune iti dai seama ca de fapt nu prea sunt.
Ne place sau nu, recunoastem sau nu, in umbra jocul este condus de Putin.
El joaca dupa metoda lui Boby F. impotriva lui Spasski.
Putin nu trebuie sa se implice mult ci numai sa pastreze aceeasi idila de iubire si ura cu Germania pe care o alimenteaza cu energie fara de care motorul economiei germane nu ar fi rentabil.
Jocul in intreriorul Europei are un caracter feudal, unii lovesc in taranii altuia si ii pun la jug.
Putin asteapta si timpul este cu el.
Germania nu are forta armelor pentru a controla Europa si mai devreme sau mai tirziu va fi nevoita sa discute cu Putin planul final de impartire al Europei.
Practic aceasta victorie germano-rusa nu mai are nici o importanta intrucit in anul 2050 vor exista cu 10 milioane mai putin germani si rusii vor scadea si ei ca numar.
Jocul a trecut in Paciofic si de pinde de tigurl chinez si tigrisorii asiatici.
Indonezia produce peste 1 000 de miliarde pe an.
Europa scada treptat in importanta si va ajunge la 9%.
Germania si Rusia se sting in Europa muribunda.
Ca de obicei, Germania va avea de unde sa dea, iar CSI de unde sa ceara.
Ca doar nu da de la ea. Si oricum, avem cca. 150 mlrd datorii (mare parte catre UE sau bancile din tari UE )
Daca tot „vorbim discutii”,dle V.Naumescu,sa incepem poate prin a lua in consideratie si ipoteza ca „nu predictibilitatea viitorului este veritabila problema,ci implinirea lui…”(proverb chinez)
Cu alte cuvinte,sa ajungem noi acolo…!?
Am o oarecare indoiala in privinta previzibilitatii evolutiei sistemice,sau a situatiei sociale,politice si economice a UE in viitorul apropiat,asa cum o descrieti dvs,pentru simplul motiv ca pana in Mai 2014,mai est… Mai 2013!
Probabil ca miscari sociale importante vor emana din Franta (ca mai mereu!) si se vor extinde intr-un mod relativ incontrolabil si nu mai putin amplu…Ce efecte colaterale vor produce?Un alt Bretton Woods al spatiului Euro,veritabil,de aceasta data?Sau ceva mai amplu,asemanator „primaverii arabe”?Va fi un simplu mesaj de avertizare a responsabililor europeni si nationali,sau popoarele isi vor asuma dreptul de a le spune VETO pe toata linia?
Totul este posibil,ambele scenarii (si al dvs si al meu) sunt de imaginat,ca multe altele,de altfel…
Cred,cu naivitate(?),ca o analiza clara ar implica gasirea solutiilor adecvate…
Mai cred ca lucrurile complicate sau complexe pot si simple,daca se doreste asta,pentru ca mi se pare ca doar vointa politica este responsabila de mentinerea acestui status-quo exploziv,deci tot ea il poate dezamorsa…sau nu!
Definitia greaca a cuvantului CRIZA este DECIZIE,si asta implica faptul ca nu exista criza fara sfarsit! Si daca utilizarea initiala (pana la sfarsitul Epocii Moderne,~1800) a cuvantului era redusa exclusiv la medicina (criza unei boli),s-ar justifica intrebarea urmatoare:Europa se insanatoseste sau moare?
Scarbita de site-urile romanesti pline de injurii si amenintari citesc de obicei stirile din UK atunci cand vreau sa vad ce se mai intampla in Europa. Daca este sa ma iau dupa sutele de comentarii negative pe care le-am citit pe marginea articolelor despre UE, Nigel Farage are carisma si cred ca va fi votat masiv. Retorica lui anti Romania si Bulgaria se pliaza perfect pe scepticismul englezilor care, prinsi in menghina crizei (si asa cum s-a dovedit si inainte in istoria europeana crizele sunt pepiniere ideale pentru nationalism), s-au saturat pana peste cap de imigratie si de granite deschise. Banuiesc ca opozitia germana (sa nu uitam ca si orasele germane au inceput sa ceara ajutor federal din cauza cersetorilor romani) si olandeza la aderarea noastra la Schengen se datoreaza tot acestui curent de opinie negativ.
Din pacate pentru romani, intram in aceasta noua etapa a UE, posibil si ultima, cu o imagine negativa pe care nu am facut niciodata nimic sa o indreptam. Problema care se pune este, cred eu, cat de europeni vom fi dupa dezintegrarea UE?
„Să facem o țară ca soarele sfânt de pe cer…” C.Z.Codreanu
„Victor, iti doresc ca impreuna cu totii sa faci din tara asta Romania puternica …” Congresul PSD aprilie 2013
Cred ca va scapat
Ca un fel de comentariu al articolului dvs. as propune celor interesati articolul lui Andre Glucksmann din Der Spiegel. Europa e unita sau …D-ne fereste, ne intoarcem la titlul romanului lui I D. Sirbu. Valorile oamenilor nu sint numai economice, departe de asta.
eu cred ca rezultatul europarlamentarelor 2014 si a viitorului UE se joaca anul asta.
de aceea a aparut si discursul din ce in ce mai unanim anti-austeritate si pro-dezvoltare.
Daca situatia actuala se va stabiliza cel putin si se va inregistra o cat de mica crestere economica in mare parte a tarilor UE, atunci e fosrte posibil ca viitoarul Parlament European sa fie bazat pe partidele traditionale.
Desigur ca procentul celor revoltati si anti-sistem va creste si el, dar e de asteptat ca in acelasi timp sa fie penalizate partidele populare care au avut doar taierile drept arma anti-criza. Cu alte cuvinte, per total e posibil sa avem socialistii pe urmatoarea perioada la carma UE.
In situatie extrema, nu este exclusa o alianta socialista-populara pentru a forma viitoarea comisie europeana. Ar fi o solutie de compromis care poate aduce mai multe avantaje decat ne inchipuim azi. De ex constientizarea de catre partidele traditionale a pericolului nationalist si anarhic si trecerea la politici mai inchegate si cu strategii comune pe termen lung.
Altfel e relativ usor sa prognozezi dezastrul, e mai greu sa propui ceva constructiv ca sa-l eviti. Si ar fi und ezastru, inclusiv pentru Romania, ca UE sa se dilueze profund si sa recadem intr-o era nationalista care nu poate aduce bunastare ci numai vrajba si inapoiere pentru toti.
Din pacate popularii poarta vina acestei situatii, pentru ca au gestionat catastrofal criza economica si le-a convenit sa dea vina pe UE sau pe alte state cand de fapt erau parte integranta a fisurilor din sistem. Popularii si Barroso sunt la conducerea UE dinainte de criza si desi puteau lua masuri din timp s-au compacut in retorica si masuri superficiale. Ca exemplu avem criza zonei Euro care a fost sumar rezolvata dupa mai bine de un an de ezitari care au afectat serios piata comuna. Masurile luate in tarile aflate in criza datoriilor (si in Cipru in special) sunt extrem de radicale si proaste. Cum sa spere o tara cu deficit bugetar mare si aflata in recesiune sa isi insanatoseasca bugetul pe baza de imprumuturi externe masive, ridicand somajul la peste 20% si in acelasi timp taind dramatic investitiile?
E misiune imposibila si fara acorduri cu institutiile financiare pentru a reduce masiv din datoriile istorice nu se poate spera nimic. In plus, discursurile tari ale unor cancelarii europene impotriva tarilor datornice a contribuit din plin la renasterea nationalismului. Cum sa nu devii anti-PIGS cand cancelarul tau spune ca aia ti-au papat banii si trebuie sa treaca la munca si austeritate? Cum sa mai vrei ca grec, spaniol sau portughez sa ramai alaturi de Germania cand esti fortat la saracie zeci de ani de acum inainte si pe deasupra si improscat cu noroi la nivel oficial (pe drept sau nu nici nu conteaza)?
Refacerea relatiilor dintre statele UE este cheia continuarii constructiei si cred eu si catre prosperitate in comun. Cam asta ar trebui sa promoveze noua Comisie europeana.
M-am bucurat sa citesc comentariul Dvs. Europa trebuie sa depaseasca mentalitatea sec. XIX (desi nationalismul pasoptipstilor nu are nimic in comun cu nationalismul ceausist sau protocronist – „strins uniti ca sclavi in jurul partidului analfabetilor- pegra”) care in fond se poate numi un fel de tribalism . Daca aici nu a mai fost nici un razboi – si multe generatii au fost scutite de atrocitatile de acum mai bine de jumatate de veac – asta se datoreaza unui alt tip de viziune. Asa ca euroscepticii sint de fapt niste stupizi, care efectiv, nu au ce sa puna in loc.
„Fiecare pasare pe limba ei piere!”
În cazul UE pe limba aroganţei și desconsiderării altor țări! Din start, după extinderea în valuri din 20044 și 2007, uniunea și-a tratat noii membri drept cetățeni de rangul doi. Criza n-a făcut decât să lărgească rândurile „cetățenilor de rangul doi” cu „sudicii leneși și cheltuitori”! Și atunci de ce vă miră reacțiile de respingere și lipsa de încredere în „idealurile europene”??
S-au dovedit simple vorbe goale gata de a fi încălcate la primul semn de pericol! Vi se pare anormal că ciprioții și-au pierdut încrederea într-o organizație care i-a jefuit pur și simplu pe față? Vi se pare ilogic faptul că „Europa Sudică” s-a săturat să mai fie arătată cu degetul și socotită drept țap ispășitor când toată lumea știe că vinovații pentru criză sunt de fapt alții? Să fim serioși, uniunea s-a dovedit a fi „Uniunea pentru îmbogățirea Nordului și pentru salvarea băncilor „, nimic altceva!
asa cum la nivelul nostru national se adanceste prapastia dintre cei care au (prea mult) si cei care n-au (mai deloc), la fel merge treaba si in europa, unde bogatii – n-are rost sa-i insir, ii stie orice om cu capul deasupra umerilor – se distanteaza zi de zi de amarasteni. curios mi se pare faptul ca si cei care inca au mai mult decat le trebuie sunt nemultumiti de actuala stare a lucrurilor, pentru ca nici ei nu se mai imbogatesc precum odinioara, dar ma intreb daca realizeaza faptul ca mai putina lor imbogatire este in relatie directa cu saracirea mai acuta a celor pe seama carora statele avute al uniunii europene nu se mai imbogatesc acum la nivelul la care reuseau de odinioara. nu prevad o imbunatatire a actualei stari de lucruri, ci mai degraba cred ca prapastia se va adanci pana cand saracimea uniunii europene is va zice „ma, da’ n-ar fi mai bine cu china?”
Sunt un european de origine grecoslavoromana,iubesc popoarele Europei fara deosebire,le iubesc ca si pe un copil al meu !!
Daca civilizatia Europei moare,eu voi lupta pentru protejarea ei si voi cadea vitejeste pentru un viitor mai bun al copiilor si femeilor Europei !!