joi, mai 6, 2021

… spune-mi cine esti, ca sa-ti spun cine esti (sic)

… nici nu mai stiu cand a inceput – daca nu ma inseala memoria candva prin 2000, in cazul meu cu Business Magazin. Revista era copiata dupa model occidental – si arata bine, nu tot ce-i copiat e neaparat rau, stiau aia in intunecatul Ev Mediu care-n realitate era destul de luminos, de ce « original » presupune o intoarcere la origini, nu va ganditi la prostii. Mi-au cerut o fotografie si o « definitie ». Partea cu fotografia am inteles-o cumva – cititorul are nevoie de-un chip pentru a intra intr-o relatie personalizata cu autorul – desi nici aci lucrurile nu sunt chiar atat de simple : cum s-arate poza sa nu fie ca una « de buletin » sau « de pasaport » ? In alte cuvinte, cum sa par autentic ? Cum sa ma pre-fac ca nu ma prefac ? Sa stai cu degetul la tampla, ca-ti da un aer de ganditor ? Sa ridici din sprancene ? Sa te incrunti ? Sa zambesti profesional cu gura pana la urechi, ca te-au invatat aia de mic ca asta inspira incredere si simpatie ? Cu cravata sau fara ? Cu machiaj sau fara ? Sau altfel : cum sa pui o masca in asa fel incat sa nu se vada ca-i masca ? [Nota : Si cu asta ne intoarcem la intunecatul de luminos Ev Mediu, cand « persona » era o masca menita sa descopere adevaratul chip ; de aici « persoanele » Sfintei Treimi, dar asta ar fi o cu totului tot alta discutie.]

Sa zicem ca treci de partea asta cumva. Trimiti o poza. Ai rezolvat jumatate din problema. Ramane insa a doua jumatate, incapatanata foc – « definitia ». Auto-definitia. Pentru ca in ziua de astazi trebuie sa te « prezinti » cumva. Sa te re-prezinti. Nu e suficient sa ai un nume si un chip. Mai trebuie sa ai si o definitie, ca publicul e flamand si trebuie satisfacut cu detalii. De ce sa te creada daca-i spui ca albu-i alb ? Ce te califica ? Si-atunci am intrat in vrie : cum sa ma definesc ? Medic ? Dramaturg ? Ziarist ? Profesor de filosofie politica ? Sot ? Tata ? Iubit ? Alb mai negricios ? Miop ? Jumatate mot si jumatate oltean ? Roman ? European ? American ? Heterosexual ? Nu mai stiu ce-am scris atunci si nici nu mai are importanta. Daca retin bine, au gasit ei un soi de definitie.

Stiau insa ai batrani ce stiau : de ce ti-e frica, nu scapi. De atunci incoace au explodat si blogurile si toate platformele online. Si la toate ti se cere o definitie. O reprezentare de sine care niciodata nu miroase-a bine (inca o data, n-am gasit alta rima). Cum sa te pui singur si de buna voie intr-o cutie ? Ca definitia asta face – te defineste, iti pune niste limite, de aici si pana aici. De asta sunt important, asta sunt, pentru ca… Si-atunci am inceput sa ma uit mai atent la felul in care oamenii se auto-prezinta. E fascinant, incepand de la fotografii si terminand cu « definitiile ».

Daca nu ma credeti, dati o raita pe cateva platforme.

Incepeti cu fotografiile – ganditoare sau incruntate, zambarete sau de buletin. Continuati cu « auto-defintiile » : unii incep cu varsta, altii cu profesia, altii cu diplomele. Unii se descriu la persoana a treia – Gigi a absolvit liceul in 1996 si Mecanica in 2002 – altii prefera stilul mai personal – am facut si am dres, am publicat trei carti si sapte articole, am un inger de sase anisori. Unii sunt « umanisti » si/sau « ecologi », altii pur si simplu poeti, scriitori, critici de film, preoti sau pur si simplu « bloggeri ».

Nu ma intelegeti gresit, nu fac judecati de valoare (nu mai mult decat se cuvine, oricum, ca de ele, vorba lui John Stuart Mill, tata – dar nu si mama – liberalismului – nu putem scapa).

Va spun un singur lucru : « auto-definitiile » astea conteaza mai mult decat va imaginati, fie ca e vorba de „autori”, de „bloggeri” sau de „comentatori”.

Problema reprezentarii politice incepe cu reprezentarea de sine.

Spune-mi cine esti, ca sa-ti spun cine esti. Na, c-am zis-o.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. care de fapt este o masca ce ascunde ce este rau si exarcerbeaza ceea ce pare a fi bun.
    de fapt, acum in politica noastra, nu exista deosebiri. nici macar „triburi” diferite. toti s-au inrudit (finul lu’ blaga e la psd) si tot asa. singura preocupare: cine sa tina cutitul la impartirea ultimei faramituri din aceasta tara…
    e la fel in orice activitate unde postezi la propriu o fotografie sau pui un CV – tot o fotografie. si aici maio lucrezi mai stergi umbrele…
    adevarul nu pare a face parte din natura umana…

  2. Buna idee,A.Fumurescu,acest articol care propune un,pe cat de simplu la prim abord pe atat de complex de fapt,exercitiu de auto-cunostere…!
    Multi dintre noi suntem tetanizati la ideea de a ne defini in cateva vorbe,sau a ne prezenta intr-o singura imagine (foto),si asta cred ca provine dintr-o banala necunoastere de sine,”asortata” cu o focalizare nemiloasa si permanenta,asupra defectelor pe care le-am avea…In consecinta,preocuparea principala se va limita la mascarea lor,cu orice pret!

    Acolo unde nu mai suntem de acord,este cand vine vorba de eficacitatea copiatului,sau,asa cum spuneti „nu tot ce-i copiat e neaparat rau”!Eu cred ca da!
    Personal,sunt exasperata sa vad aceasta goana frenetica dupa reproducerea cat mai exacta a modelelor,mi se pare o pura pierdere de timp si de energie,pentru simplul motiv ca cea mai fidela copie dupa un original,va ramane mereu o copie!

    Si,cum orice act implica o suma de consecinte colaterale + sa – constientizate,celasi timp pretios si irevocabil pe care-l dedicam copiatului nu-l folosim pentru altceva…de exemplu, pentru a ne cunoaste propriile competente sau calitati unice!?Implicit,mesajul pe care ni-l adresam noua insine (dar si celorlati!!) este ca tot ce-i valoros e la altii,noi n-avem nimic de invidiat (de copiat!!)!
    Am facut la Bucuresti „Walk of fame” sau „Sacré Coeur”,ce parere credeti ca au americanii sau francezii despre noi?Ne respecta mai mult pentru ca ne chinuim sa ne identificam cu ei si valorile lor,sau ne ignora,si mai si,potentialul creativ,identitatea noastra specifica?

    Ca sa revin la „auto-definitie”,singura sugestie care mi se pare eficace este:asumati-va asa cum sunteti si faceti din „defectele” (particularitatile!) pe care le aveti,o forta!
    Daca totusi gasiti ca tema este complicata (prea putin par,prea multe kg,etc),incercati umorul sau auto-deriziunea,considerati-le ca pe niste STERGATOARE DE PARBRIZ CARE NU OPRESC PLOAIA(!),DAR VA PERMIT SA AVANSATI IN PLOAIE….

  3. va citesc de cand ati inceput sa scrieti in BM si mi-a placut din prima stilul dvs.; nu mai tin insa minte nimic legat de prezentare; e drept, poza a avut un impact destul de important si a fost destul de inspirata sa cadreze cu numele :-) …..

    revenind la subiect… corect ce spuneti, numai ca incet, incet ajungi sa apelezi la „profesionisti” care sa-ti construiasca imaginea, de unde un pas pana la o reprezentare fara legatura cu realitatea.. si atunci te intrebi cat de relevant este „Spune-mi cine esti, ca sa-ti spun cine esti.”.
    As zice ca o sa vad cine esti dupa ce vad ce faci.

  4. Articol extrem de util, mai ales pe acest site, unde pozele majoritatea autorilor par sa arate ca au pierdut prea putin timp pentru alegerea lor.

    Oamenii sunt diferiti si interpreteaza ceea ce vad in mod diferit. Important este ca profilul Dvs:

    1. Sa va reprezinte
    2. Sa fie perceput corect de cei ce conteaza pentru Dvs.

    Cine nu se pricepe, poate apela cu succes la o firma de imagine. In strainatate acest lucru se practica de mult.

    Eu de exemplu nu v-am citit pana acum, iar poza Dvs imi sugereaza calatorii, tari indepartate, vacanta, romane englezesti despre ofiteri stationati in India. Este genul de poza pe care te astepti sa o vezi la un reporter de la National Geographic sau de la Travel Channel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Bursa din America – gazda unicornilor

Listarea UiPath a încântat publicul avizat din România, unde s-a comentat în termeni de ”o listare de succes”, ”finanțare de miliarde”, ”avalanșă...

Gânduri despre Educație

Educația trebuie să formeze omul frumos. Bineînțeles, nu frumos pe dinafară, ci să-i formeze caracterul și cultura. Dacă va deveni bun, logic și...

Vaccinarea prin educație

Rezultatele ultimului Eurobarometru (EB 94), publicate vineri, ne arată că România va avea o mare problemă în a opri epidemia de tușeală,...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro