joi, martie 28, 2024

Stabilitatea nu inseamna amnezie: Monica Macovei, Klaus Iohannis si „fierbintele-Orient”

O democratie care isi refuza dreptul la memorie este una cel putin indoielnica. Franta se confrunta de decenii cu amintirea guvernului de la Vichy, responsabil de deportarea spre lagarele mortii a zeci de mii de cetateni evrei care asteptau, pe buna dreptate, protectie, dar si cu amintirea razboiului din Algeria. Germania si-a asumat in chip exemplar denazificarea si, dupa 1989, decomunizarea. Rusia putinista, in schimb, a ales cealalta cale: a fugii de asumarea trecutului, iar consecintele se vad cu ochiul liber. Candidatul prezidential Klaus Iohannis este liderul unui partid (PNL, membru pe atunci al coalitiei aflata la guvernare, USL) care a participat cu arme si bagaje, cu un entuziasm de-a dreptul naucitor, la tentativa esuata de lovitura de stat din vara anului 2012.

Liderul din epoca al PNL, Crin Antonescu, a fost instalat de USL ca presedinte interimar al tarii. A facut atunci declaratii virulent anti-occidentale.A antagonizat principalii aliati ai Romaniei. Nu ca persoana privata, ci de pe pozitia de candidat prezidential potential al USL. Ministrul de externe desemnat de PNL, Andrei Marga, nu a facut un secret din putinofilia sa. Nimeni nu s-a cait in PNL. Nimeni nu si-a cerut scuze. Dl Iohannis nu s-a nascut ca personalitate nationala din spuma marii, ci din aranjamentele facute de Crin Antonescu, Victor Ponta si Dan Voiculescu. Ei au fost aceia care l-au impins in fata. Evident, poate sa se desparta de propriul trecut. Dar nu prin tacere, nu prin mutenie, nu prin stravezii refulari.

Acele evenimente nu s-au petrecut acum doua decenii, ci acum doi ani. Pentru multi cetateni ai Romaniei a fost vorba de un soc egal cu acela al mineriadei din iunie 1990. Monica Macovei are dreptate sa conditioneze semnarea de catre ea unui Pact National pentru Stabilitate si Democratie de o delimitare franca si lipsita de orice echivoc a candidatului ACL de acea agresiune a faradelegii. “Martea neagra” a simbolizat inca o asemenea rusinoasa palma data statului de drept. Ordonantele guvernamentale, inclusiv aceea care modifica Legea educatiei, sunt exemplele abuzului transformat in politica permanenta. In Parlamentul tarii nu au ce cauta penalii, indiferent carui partid ii apartin. Sunt cerintele minimale pentru ca un asemenea Pact sa fie un instrument credibil, un reazim al democratiei in clipa cand pontocratia se afla in plina ofensiva, iar nu doar praf in ochi. Daca doreste sa convinga electoratul anti-pesedist, dl Iohannis o poate face acum, raspunzand in chip onest scrisorii Monicai Macovei.

Poate ca dl Iohannis va gasi ragazul sa mediteze la aceste cuvinte ale lui Mircea Cartarescu, citate de Daniela Ratiu in „Evenimentul Zilei”: ”În cazul meu, însă, trecutul trebuie să rămână trecut. Nu mă voi mai implica în politică, pentru că nu mai cred, la noi, în cauze care merită apărate. ”Nu e corsi, nici ricorsi în fierbintele-Orient/Ci deodată amândouă, împletite-absurd, dement”, scriam odată. Iată cazul Turcescu. În ”Mother night” de Vonnegut (dacă nu mă înșel) e vorba de un crainic de la radioul nazist din vremea lui Hitler, care făcea apologia național-socialismului, dar în același timp transmitea codificat informații pentru aliați. Eu nu pot și nu vreau să funcționez într-o lume în care combinația Jekyll-Hyde e posibilă”. Da, domnule Iohannis, e timpul sa alegeti, vreti sa fiti Jekill sau Hyde. Monica Macovei a ales. Ea vrea Occidentul, nu „fierbintele-Orient”…

“Stimate domnule Klaus Johannis,

Am luat act de invitația pe care mi-ați adresat-o de a mă alătura și de a semna Pactul Național pentru Stabilitate și Democrație. Susțin acest demers numai dacă acesta este complet onest și adăugați următoarele:
1.1. Să respingem ”asaltul împotriva instituțiilor democratice și statului de drept” nu doar al actualei puteri, ci și al fostei puteri PSD și PNL, adăugând pe lista dvs. ordonanțele de urgență date împotriva statului de drept în iulie 2012 și greșelile cunoscute sub numele de „marțea neagră”, prin care deputații PSD și PNL au votat „super-imunitatea” demnitarilor pe 10 decembrie 2013.
1.Să ne propunem ca obiectiv asigurarea funcționării normale și depolitizării tuturor instituțiilor, nu doar a celor menționate de dvs. (CNA, TVR, Curtea de Conturi, ASF, DGIPI). Aceasta se poate face în mod practic, angajându-ne cu toții să nu mai facem numiri politice decât pentru funcțiile de miniștri și secretari de stat.
1.Să ne propunem ca obiectiv eliminarea din Parlamentul României a tuturor membrilor care au decizii definitive de incompatibilitate pronunțate de instanțe și excluderea din partid a tuturor membrilor care au condamnări definitive sau care au fost declarați colaboratori ai Securității.

Dacă demersul dvs. este cinstit și vă doriți cu adevărat consolidarea democrației și a statului de drept în România, sunt convinsă că veți include propunerile mele în Pactul Național pentru Stabilitate și Democrație si le veți aplica imediat.

Potrivit punctului 3, senatorul PNL Daniel Akos Mora și deputatul PDL Ștefan Stoica trebuie să plece din Parlamentul Romaniei, ambii fiind declarați incompatibili prin decizii definitive și irevocabile. De asemenea, senatorul PNL Tudor Chiuariu, condamnat definitiv pentru corupție, cade sub incidența aceluiași punct 3 și ar trebui exclus din PNL.

Numai dacă adevărul este intreg și numai dacă deputații din ACL declarați incompatibili, condamnați definitiv sau găsiți colaboratori ai Securității sunt excluși, Pactul propus de dumneavoastră poate fi credibil pentru electorat și îl pot semna.

Monica Macovei”

http://www.monica-macovei.ro/blog/2014/09/24/scrisoare-deschisa-adresata-lui-klaus-johannis-candidat-acl/

http://www.evz.ro/fata-hidoasa-a-adevarului-dubla-comanda-a-romaniei.html

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Dl.Iohannis nu va găsi timp să mediteze la cuvintele lui Mircea Cărtărescu. Dl.Iohannis este exact același din 2012, exact același ”premier Grivco”, iar faptul că acum încearcă să-și atingă scopurile folosindu-se de aliați mai frecventabili decât cei pe care îi avea în 2012 nu schimbă cu nimic lucrurile. Este păcat că oameni ca Monica Macovei sau ca Dumneavoastră încearcă să-i acorde un minim credit, el va face tot ce știe mai bine. În cel mai bun caz, va învăța să se prefacă un pic mai bine, dar cam atât.

  2. Solicitarea Monicai Macovei e perfect legitima. Dar a compara puciul esuat din 2012 cu deportarea evreilor e o exagerare gen paralela facuta de Ponta intre regimul Basescu si regimul nazist.

    • V-as fi indatorat daca nu ati desfigura prin rastalmacire ceea ce scriu cate se poate de clar in textul meu. Este vorba de o teza politologica si istorica usor de demonstrat: fara o confruntare cu momentele spinoase din trecut, inclusiv cele rusinoase, democratia ramane subreda, se complace in amnezie si minciuna. Este ceea ce vedem in Rusia. Este motivul pentru care cartea unei jurnaliste americane despre China de azi se numeste „People’s Republic of Amnesia”. In istoria post-comunista a Romaniei, iulie 2012 ramane ca o pagina trista si rusinoasa.

      Nu compar, asadar, vara anului 2012 in Romania cu momente catastrofale din istoria europeana a secolului XX. Spun doar ca trecutul trebuie asumat, nu ascuns sub covorul amneziei mai mult sau mai putin instrumentale…

  3. 1) cine compara denazificarea cu vara 2012 isi bate joc de istorie si ii da drepatate lui Ponta cu debasificarea (intrind in categoria Dan Sova & co -show)
    2) electoratul anti-pesedist este convins (no go =Ponta), cel basist oscileaza intre Udrea, Macovei si poate Iohannis (tur 2 macar).

    concluzie, daca electoratul basist e convins ca Ponta e jale, atunci ar fi logic sa-l combata pe Ponta si sa-l mai slabeasca pe Iohannis, altfel devine o telenovela, unde Daciana lui Ponta umbla cu Turcescu, Predoiu var cu Udrea si alte imbarligaturi de clanuri (nasi si fini descoperiti prin servicii, mafiuta de Dambovita) de nu mai are nimeni chef de vot (ceea ce si vor cei de la butoane, Melescanu printre ei)

  4. Faceți acuzații extrem de ciudate, bazate pe un clișeu folosit acum în campanie. Premierul Grivco nu a avut altă vina decât să accepte propunerea de a deveni prim ministru la propunerea unor partide.
    Poate că a făcut-o extrem de bine intenționat, la fel cum dl Pleșu a acceptat să fie ministru sub președenția lui Iliescu. Nu aveți nici cea mai mică dovadă că Iohannis a fost participant la acel puci. Umpleți în continuare de noroi un om pe care nici măcar nu-l cunoașteți.

    • Sinteti induiosator:
      „Premierul Grivco nu a avut altă vina decât să accepte propunerea de a deveni prim ministru la propunerea unor partide.”
      Saracul, nu are nicio vina, era crud si a fost corupt de anturaj. Cu argumentul dvoastra pot fi scuzate si alte magarii de grajdani.
      Ma astept sa reveniti si sa ne spuneti ca nici Felix ori Visinescu, nu au avut nicio vina ca turnatori si colaborator al Securitatii „nu a avut alta vina decit sa accepte propunerea”.
      Ce simplu!
      Sa ne mai scriti, ca sinteti un bun grajdan :P

    • Nu sustin ca dl Iohannis a fost participant la puci. N-am facut nici macar o referinta la pozitia deputatului minoritatii germane, aprobata, daca nu si decisa, de dl Iohannis. Singurul lucru spus cat se poate de explicit este ca dl Iohannis este liderul PNL si candidat prezidential al ACL, iar PNL a fost unul dintre artizanii tentativei esuate de lovitura de stat. O delimitare transanta se impune, afirma doamna Macovei, si eu sunt de acord cu ea. Sigur, in anturajul d-lui Iohannis se afla oameni care au exultat atunci si care sunt in mod cert deranjati de insistenta pe acest subiect. Dl Iohannis are de ales. Problema este a responsabilitatii politice si, nu mai putin, a credibilitatii democratice. Formulari de genul „umpleti de noroi” sunt total nepotrivite pe un forum civilizat…

      • Cred că ar fi mai nimerit să spuneți că Iohannis, proaspăt președinte de partid liberal, a cârmit PNL înspre direcția bună, adică înspre o unire a dreptei, nemaipunând la socoteală că a scăpat de balastul infractorilor din pnl, chiar de Crin, artizanul principal în opera bufă pucistă.

        Aici se vede orientarea lui Iohannis, în ceea ce a realizat de când e președinte PNL, nu când nu avea nici măcar calitatea de membru PNL.
        A, că unirea s-a făcut fără participare PMP, asta e altă poveste și numai orgoliiile unui președinte aflat la sfârșitul unei cariere politice, de altfel pozitivă în ansamblu, și mai ales copleșit și orbit de slăbiciunile ordin subiectiv, au făcut ca PMP să nu fie în dreapta unită.

        Propunerea de a fi prim ministru e o provocare pentru orice politruc. Unii o acceptă cu gândul de a se îmbogății, alții sunt șantajați de haită, iar alții pentru a-și dovedi lor însăși că sunt capabili să o ducă la capăt, în fond cine nu și-ar dori să intre în istorie?
        Eu, personal, pentru că îl cunosc pe Iohannis de 35 de ani, sunt convins că dacă ar fi primit aceea funcție și-ar fi făcut treaba onest și conștiincios, așa cum și-a făcut-o toată viața.

        De aceea, probabil că am folosit aceea expresie mai tare, pentru care îmi cer scuze.

        În schimb, va las pe dumneavoastră să-i explicați individului numit Victor L cum stă treaba cu politețea, invectivele și comparațiile deplasate.
        S-auzim de bine!

  5. Politica inseamna lupta pentru putere. Politica inseamna compromis. Teoretic, in scopul binelui comun. In politica, scopul scuza mijloacele.

    Cine se scuza, se acuza. Gandind la rece, pentru domnul Iohannis, este contraproductiv sa raspunda „in chip onest scrisorii Monicai Macovei”, in acest moment. Dupa mintea mea scopul candidatilor „dreptei” ar trebui sa fie ruperea de voturi de la electoratul „de stanga”, fara sa rupa voturi unul de la celalalt. Daca esti perceput ca „antibasist”, ai oarece sanse sa rupi voturi de la „stanga”. Pana la urma, daca iese presedinte, domnul Iohannis poate adera la „platforma” doamnei Macovei prin fapte, chiar fara sa o aprobe la modul declarativ. Sau se poate declara de acord cu dansa intre cele doua tururi de scrutin. :)
    Presupun ca fiecare candidat se foloseste, in lupta pentru Cotroceni, de tactica si strategie. Asa ca fiecare actiune (sau non-actiune) ar trebui judecata privind „peste dealuri,
    peste ceea ce înseamnă viaţa de zi cu zi” (cum spunea domnul Adrian Nastase mai deunazi).

    Ca sa fie clar: nu incerc sa-i gasesc scuze domnului Iohannis pentru actiunile sau non-actiunile din trecut. Am exprimat doar un punct de vedere, ce s-a dorit obiectiv.

  6. Și în politică există linii de fugă, ca în orice domeniu privit în perspectivă. Se conturează acum liniile de fugă pe care va evolua mișcarea „Macovei Președinte“: propunerea în spațiul public a unor idei-cadru, principii politice, a unor acțiuni si masuri concrete care să circumscrie politica de dreapta, economia funcțională de piață, domnia legii.

    Aceste propuneri și principii vor exercita o puternică presiune pe contracandidații de dreapta ai lui Macovei, silindu-i fie să ia o atitudine explicită pro sau contra, fie să se ascundă: oricum, publicul va vedea, va pricepe și va alege.

    După primul tur de vot, atunci când probabil se va pune problema negocierii unui front comun pentru turul al II-lea împotriva primejdiei Ponta, cadrul de negociere al Monicăi Macovei va fi deja structurat, public, transparent.

    În acel moment, esențială va fi forța electorală cu care Macovei intră la negocieri pentru a-și impune culoarea politică deja anunțată pe parcursul campaniei elctorale.

    Cine dorește ca în evoluția de după 2014 să prevaleze economia autentică de piață, administrația modernă, stimularea muncii și inițiativei, respectarea legii, să se ducă s-o voteze pe Macovei, pentru a-i da posibilitatea impunerii și obținerii de garanții pentru acest tip de politică.

  7. „O democratie care isi refuza dreptul la memorie este una cel putin indoielnica.” – just!
    Memoria este, din fericire, selectiva!
    Spun „din fericire” pentru ca, pe de o parte insasi notiunea de „memorie” este supusa subiectivismului celor care scriu istoria, iar pe de alta, „democratia” (in acest context) implica obligativitatea unui unic verdict la un rechizitoriu dat…Or in realitate, singurul adevar abslolut, acela care nu se schimba niciodata, este ca nimic nu e absolut, totul se schimba!
    Am pus urmatoarea intrebare unor tineri din Franta, Danemarca, Indonezia, si Romania : ce este mai grav : un vinovat in libertate sau un nevinovat in inchisoare? Doar in Romania, majoritatea a raspuns : vinovatul in libertate!…pana cand au intrezarit probabilitatea ca nevinovatii inchisi sa fie ei…
    Probabil ca, de intransigenta sau indulgenta cu care ne judecam, pe noi si pe altii, depinde prezentul si viitorul nostru, individual si respectiv national!
    Germanii de azi,demni si cu fruntea sus, respectati de lumea intreaga si prosperi, ai caror parinti au fost cei mai mari criminali ai sec 20!!!, ar trebui sa reprezinte cel mai elocvent exemplu de atitudine constructiva, dupa parerea mea…
    In functie de obiectivul vizat, avem de ales cum integram trecutul…

    Shana tova!

  8. D-l Iohannis a propus un pact pe care de fapt în acest moment, nici PNL nici PDL nu îl respectă până la capăt. Poziția d-nei Macovei este justificată, și se înscrie în lungul șir de poziții publice pe care și le-a asumat încă cu mult înainte de a părăsi PDL și de a candida – așa cum a și rămas documentat pe blogul personal monica-macovei.ro. Speculația mea: cred că d-l Iohannis este un om onest, care și-ar dori să răspundă în sensul cerut de d-na Macovei. Nu știu însă dacă va putea să o facă: pentru mașinăriile de partid din care face parte, o anume „ambiguitate” s-ar putea să fie încă mult prea importantă. Un răspuns pozitiv din partea d-lui Iohannis ar putea însemna mult, ar fi în sfârșit un semn de convergență în ceea ce se cheamă „dreapta”. I-ar putea aduce multă simpatie. PS Pe cei care văd o comparație cu nazismul, acolo unde nu există, să-i invităm să recitească cu adevărat pasajul respectiv. E vorba despre asumarea, respectiv neasumarea trecutului și a efectelor pe care acestea le-au avut, într-un număr de cazuri istorice. Precum și concluzia implicită asupra d-lui Iohannis.

  9. ” Non multa, sed multum”. Vechi, profund dar actual acest proverb. Asta face doamna Macovei, ca o nemtoaica. Vrea sa faca repede si bine ce au facut nemtii patruzeci si cinci de ani. Oamenii aceia au stat cu flota aeropurtata la sol, pentru ca au avut de respectat un pact pe care neamtul l-a facut ad litteram. Iar din 1990 a curatat Germania de Est de securisti si a impartit dreptatea celor ce fusesera persecutati de politia politica Stassi. La noi ce s-a facut in douazeci si cinci de ani??? Nimic. Societatea a ramas inerta dupa mineriada Maxima, Securitatea a continuat sa studieze dupa vechile manuale de la Baneasa facand juraminte Vestului dar facand cu ochiul estului, proprietarii au fost deposedati de casele lor cu cinism de chiriasii cu epoleti albastri (s-a rezolvat si cu retrocedarile: Da-i in muma-sa!) S-au devalizat banci, s-a pierdut la Caritas (mai ales credulii). Dupa douazeci si cinci de ani s-a mai reusit a se face o „dreptate”: Sunt haituiti doi mosnegi tortionari. Parca suntem blestemati sa facem lucrurile numai de-a-ndoaselea si mult prea tarziu. Imbatranesc tot mai urat in tara mea si nu vad vreo iesire. Doamna Macovei, sunteti mai neamt decat Johannis de multe ori. Ati dovedit-o prin tot ce ati facut pentru noi toti. Ati dovedit verticalitate, caracter, noblete sufleteasca. Nu va asteptati la un raspuns pozitiv din partea castei politicienilor din aceasta tara. Pentru mine, sunteti Angela Merkel a noastra. Sunteti omul potrivit la locul potrivit. O buna parte dintre romani sunt alaturi de dumneavoastra si va sustin. Cu cele mai pretioase ganduri, Un roman ( de bine!!!) ptiu drace, na ca m-am molipsit in toti acesti ani. Asa sa va / ne ajute Dumnezeu.

  10. http://epochtimes-romania.com/news/breaking-news-biroul-de-presa-al-guvernului-chinezii-primiti-in-guvern-epoch-times-dat-afara–223810

    Ce declara Ponta recent: “Principala solicitare a media independenta e de a nu avea nici un fel de presiuni si va asigur de acest lucru” si ca “Sunt convins ca in ceea ce priveste independenta si puterea mass media romania este un caz mult mai bun decat alte tari din regiune…”, ca “Sa confisti sedii de presa si sa pui o presiune fizica asupra unor institutii de media e un lucru care nu s-a mai intampla in 25 de ani in Romania si cred ca este un lucru ingrijoratror…”

    https://www.youtube.com/watch?v=gESv0VP7bcg&list=UU9RFh745AC87FWWc3_QTpAQ
    De la 4:40 Monica Macovei, unul dintre autorii rezoluţiei, adoptate de Parlamentul European, care condamnă practica de recoltare forţată de organe din China.

  11. PNL prin Johannis si mai apoi prin Melescanu incearca sa mimeze o directie.

    Nu poti sa ceri democratie daca nu te desparti de momentul verii 2012.
    Atunci a fost un atac puternic asupra democratiei si continua si acum. Nu cred ca Johannis este cinstit si onest in demersurile sale.

    Toate aceste mimari creaza o grava confuzie in fata electoratului relativ slab pregatit.
    Este ingrozitor si trebuie actionat mai rapid si mai puternic.

    sustin demersul dnei Monica Macovei!

  12. Johannis sa spuna. Sa-si asume. Sa-si puna cenusa-n cap. Sa-si ceara scuze. Dupa aia ne mai gandim daca-l iertam pentru 2012. O sa avem timp pana-n 2019 sa ne gandim la chestia asta, mai mult nu-i va lua domnului presedinte Victor Viorel Ponta sa scoate Romania de pe harta lumii civilizate.

    • Romania s-a aflat la un pas sa fie scoasa de pe harta lumii civilizate in vara anului 2012. E dreptul Dvs sa nu va pese, este dreptul altora sa le pese. Articolul, de mai sus, ca si mesajul doamnei Macovei, arata de ce o asemenea declaratie este necesara pentru credibilitatea angajamentului democratic al domnului Iohannis.

      Daca este atat de banala si neimportanta, o simpla bagatela, ce-l costa pe dl Iohannis sa o faca? Isi mentine domnia sa pozitia ca in vara anului 2012 a fost vorba de un deficit de comunicare, nu de o incercare de lovitura de stat urzita de PSD, PNL si PC, adica de Victor Ponta, Crin Antonescu si Dan Voiculescu?

      Ma veti ierta, dar chiar cred ca exista un criteriu (necesar, nu insa si sufficient) care trebuie luat in consideratie: spune-mi cum te raportezi la vara anului 2012 ca sa-ti spun cum te raportezi la viitorul democratic, euro-atlantic, al Romaniei.

  13. „Premierul Grivco” este numele pe care sustinatorii pana la capat ai Presedintelui Basescu il dau incalcarii chiar de catre Presedinte a ceea ce cu emfaza numim „stat de drept”. Prin urmare, porcariile din vara 2012 sunt infierate ca „lovituri de stat”, „puciuri” etc, dar cand un presedinte ales numeste de 2 ori la rand un candidat la functia de prim-ministru impotriva unei majoritati parlamentare clare, evidente, refuzand sa desemneze candidatul acelei majoritati (de ce? pentru ca Grivco…desigur) – aceea nu este o incalcare a statului de drept, a bunului simt, a Constitutiei. Pentru ca, prin definitie, domnul presedinte nu poate incalca statul de drept.

    Si nici doamna Macovei nu s-a delimitat de acea intamplare (facuta de Presedinte, in acord cu PDL-ul, adica cu partidul care a beneficiat de toata acea manevra). Normal – pentru ca aceea nu este o incalcare a statului de drept, a bunului simt, a Constitutiei.

    Ma mir cum, dupa atatia ani, pe unii n-a ajuns inca sa-i jeneze dubla masura…

  14. Monica Macovei e doar un clișeu. În spatele declarațiilor pompoase și războinice stă de fapt un mare balon de săpun. Se spune că ea a reformat sistemul de justiție. Nimic mai fals. Nu a reformat nimic, din contră, toate codurile de procedură au fost din ce în ce mai proaste și mai favorizante pentru infractori. Până și sistemul electronic de repartizare a dosarelor a fost conceput în așa fel încât putea fi măsluit.
    A schimba sistemul înseamnă a introduce modelul englez de drept, cu jurați, de exemplu.

    Faptul că acum vedem figuri mari în pușcării se datorează unui număr extrem de mic de oameni, judecători și procurori care au înțeles să-și facă datoria. Ar trebui lor să le ridicăm statuie.

    Urmăriți-o pe doamna Macovei când discută chestiuni de economie, politică externă, administrație, orice altceva decât „jos corupții” și o să vedeți un mare nimic.

  15. Este foarte grav ceea ce se intampla:
    http://epochtimes-romania.com/news/vizita-vicepremierului-chinei-da-statul-de-drept-peste-cap-un-practicant-falun-gong-luat-cu-forta-din-fata-guvernului-in-timp-ce-era-intervievat-video–223831

    Am citit ca acest Zhang Gaoli a fost la sf lui august in Praga.

    Acolo grupul de întâmpinare a delegaţiei Partidului Comunist Chinez i-a tot impins si i-a încercuit pe cei care protestau pasnic insa Poliţia din Praga a cerut grupului de întâmpinare să stea pe o parte a drumului, lăsând loc practicanţilor Falun Gong pe cealaltă parte a drumului, dar un oficial al ambasadei chineze s-a opus violent ordinelor poliţiei.

    Pentru a evita orice conflict cu grupul ambasadei, cei care protestau pasnic s-au deplasat la o stradă distanţă. Cu toate acestea gestul lor nu a fost suficient.

    În timp ce coloana delegaţiei chineze se apropia, un oficial al Ambasadei Chineze şi alte două persoane din grupul de întâmpinare, organizat de Ambasadă, s-au năpustit asupra protestatarilor Falun Gong, le-au dat jos banerele şi i-au atacat violent, ignorând avertizările ofiţerilor de poliţie.

    Cel puţin unul dintre oficialii ambasadei a fost pus în cătuşe.

  16. Parerea mea umila este ca PNL si Johannis nu vor sa zica nimic de 2012 din motive electorale.

    Daca ar face asta, si-ar pune in cap parte din electoratul anti-Basescu, mai numeros decat electoratul lui Basescu.

    Asa mai bine ocolesc problema ca sa nu o faca mai rea pentru ei.

    Daca am dreptate ar trebui sa vedem dupa alegeri, mai ales daca Johannis castiga, cum isi cer scuze pentru momentul 2012.

    Cam pana atunci sunt dispus sa am rabdare cu ei.

  17. Ma intreb daca numai eu am nedumerirea asta: cand anume aripa PD a FSN, ulterior evoluata in PDL, si-a asumat mineriadele din vremea cand era inca FSN?
    Si, sa nu uit, PNL mai are inca de asumat si rascoala de la 1907, pentru ca – nu-i asa? – am invata la scoala ca au omorat 11 000 de tarani atunci.
    Asta ca sa rotunjim asumarile necesare in ACL.
    Daca nu ma insel, doamna Monica Macovei este inca membru PDL. Sau ma insel? Si nicio vorba despre statul de drept si mineriade?

    • Va inselati. Doamna Macovei a demisionat din PDL. Iar ironiile despre 1907 sunt deplasate. Cel putin aici. Mineriada din iunie 1990 a avut loc cand presedintele Romaniei era Ion Iliescu, actualul presedinte de onoare al PSD si mentor recunoscut al premierului plagiator. Nu stiu ca dl Iliescu sa fi exprimat vreodata vreun regret pentru barbaria de-atunci. Premier era Petre Roman. Poate ne ajutati, pe cine sustine azi dl Roman?

      • Mineriadele au fost mai multe, nu doar in 1990. Traian Basescu si Petre Roman erau ambii in FSN (Iliescu la fel, dar el acolo a ramas si azi). Sorgintea partidului din care s-a lansat Monica Macovei in politica mare este FSN, nu PNL sau PNT-CD – care au fost victimele mineriadei. Nu am auzit-o niciodata facand vreo referire la mineriade. Nu au incurcat-o prea tare cand s-a inscris in partid. Nu am auzit nici de curand vreo declaratie a domniei sale despre decizia CEDO si despre lipsa de preocupare in dosarul mineriadei a justitiei reformate. Si ca sa fie foarte clar: doamna Macovei a fost direct implicata in aceasta reforma a justitiei, doar ca un dosar cu atat greutate si incarcat cu atatea simboluri sta si in ziua de azi la sertar, nu a constituit vreo prioritate pentru procurorii numiti de domnia sa, iar noi ne minunam in continuare de „acoperitii” care continua sa misune prin societate, mai nou deghizati in jurnalisti in loc de mineri.
        Daca e sa cerem politicienilor sa asume greselile trecute ale partidelor lor, chiar daca nu erau membri ai acelor partide la momentul consumarii lor, atunci haideti sa le cerem, cu egala masura, acelasi lucru tuturor, inclusiv doamnei Macovei.
        Asa ca eu astept ca doamna MM sa-si asume mineriadele FSN-ului si nereusitele justitiei in aceasta problema, la fel cum domnia-sa ii solicita domnului Iohannis sa-si asume evenimentele din vara lui 2012.

  18. 1. Un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă !
    Este complice !
    George Orwell

    2. Politicienii sînt oamenii care, atunci cînd văd luminița de la capătul tunelului, aleargă și mai cumpără tunel.
    John Quinton

    3. Pune Guvernul să conducă deșertul Sahara și în 5 (cinci) ani vei descoperi că este lipsă de nisip.
    Milton Friedman

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro