vineri, martie 29, 2024

Stalinism pentru eternitate: O sectă fanatică numita PCR

Sectarismul, dogmatismul si bizantinismul au marcat intreaga istorie a PCR. S-au scurs două decenii de la prima întâlnire cu H.-R. Patapievici. Îmi amintesc perfect cum, în stilul său deschis şi tranşant, m-a întrebat, înainte de a conversa despre varii mondenităţi: „Cum îţi explici absenţa revizionismului marxist în România?“ A pornit atunci un dialog pe care îl continuăm şi azi, despre tânărul Georg Lukács, despre Leszek Kołakowski, Agnes Heller, hegeliano-marxism, alienare, reificare şi destinul subiectivităţii în regimurile totalitare. Nu pot decât să sper că vom reuşi să publicăm, într-un viitor nu prea îndepărtat, un volum cu dialogurile noastre. Cititorii interesaţi pot găsi un fragment, prefaţat de profesorul Toma Pavel de la University of Chicago, în numărul pe luna februarie 2014 al revistei „Orizont”. Discutăm acolo despre Katyn, genocid şi încarnările Diavolului în istorie.

Aparută în ediţia americană în 2003, apoi în traducere românească în 2005, cartea de faţă („Stalinism pentru eternitate”) este un efort de a răspunde interogaţiei lui Horia şi nu doar a lui. Chestiunea i-a frământat pe Matei Călinescu, Pavel Câmpeanu, Daniel Chirot, Adrian Cioroianu, Dennis Deletant, Mary Ellen Fischer, Victor Frunză, Ghiţă Ionescu, Ken Jowitt, Gail Kligman, Gabriel Liiceanu, N. Manolescu, Virgil Nemoianu, Toma Pavel, Marta Petreu, Andrei Pleşu, Michael Shafir, Katherine Verdery, Leon Volovici, spre a-i numi doar pe aceştia.

Mulţumesc aici editurii Humanitas, prietenilor mei Lidia Bodea, Adina Săucan şi Gabriel Liiceanu, pentru decizia de a publica această nouă ediţie a unei cărţi la care ţin imens. Le mulţumesc lui Cristian Vasile şi lui Mircea Mihăieş pentru minunatele cuvinte din prefaţa şi din postfaţa volumului. Fie-mi îngăduit să-i mulţumesc lui Mircea Cărtărescu pentru acel suprem compliment pe care mi l-a făcut atunci când m-a numit „un Proust al comunismului românesc“.

Cum explicăm fanatismul revoluţionar în veacul al XX-lea? Cum a fost posibilă orbirea unor întregi generaţii? Ce explică adeziunile înfierbântate, devoţiunile nevrotice, acele „căderi la Partid“ despre care scriau Aleksander Wat şi Belu Zilber? Putem limita subiectul, cum se întâmplă uneori pe varii forumuri conspiraţioniste şi nu doar acolo, la ceea ce se numeşte, falsificator, calomniator şi denigrator, „complotul iudeo-bolşevic“? Cum s-a constituit reacţia inversă, de dezgust în raport cu masacrele ordonate de Stalin şi cu abjectele mascarade propagandistice eufemistic denunţate de Hruşciov drept „cultul personalităţii“? Care a fost fenomenologia abjurării, a deşteptării, a rupturii cu mirajul totalitar? Acum doi ani a apărut la Humanitas, în colecţia „Zeitgeist“, volumul clasic „The God that Failed” („Zeul care a dat greş“). Publicată în 1949, la începutul Războiului Rece, fiind percepută drept un veritabil manifest anticomunist, cartea fost tradusă în franceză cu titlul „Le Dieu des ténèbres” şi a apărut în colecţia „Liberté de l’esprit“ condusă ani de zile de Raymond Aron la editura Calmann-Lévy.

http://www.humanitas.ro/humanitas/zeul-care-a-dat-gre%C5%9F

În remarcabilul său dialog cu Daniel Cristea-Enache („Ce a fost, cum a fos”t, Polirom, 2013), profesorul Paul Cornea se referă pe larg la acel volum esenţial. În curând va apărea la Humanitas traducerea uneia dintre marile cărţi pe subiectul auto-amăgirii şi al de-convertirii, volumul de dialoguri între Czesław Miłosz şi Aleksander Wat. În cartea mea, intitulată „Mizeria utopiei. Criza ideologiei marxiste în Europa Răsăriteană” (tradusă la Polirom de Laura Lipovan), am examinat în adâncime ceea ce s-a numit „the revolt of the mind“, chestiunea apostaziei în sectele comuniste. Ce i-a determinat, de pildă, pe un Karel Kosik ori pe un Jiří Dienstbier să se despartă de leninism şi să susţină „socialismul cu chip uman“ şi apoi, după înfrângerea Primăverii de la Praga, să devină disidenţi? Aceeaşi întrebare este valabilă pentru un János Kis, Jacek Kuroń şi Bronisław Geremek.

Răspunsul îl găsim, în mare măsură, în scrierile autobiografice ale marelui apostat care a fost Milovan Djilas. Am lângă mine, când scriu aceste rânduri, volumul lui Djilas, „Of Prisons and Ideas”, cu autograful autorului. Este unul dintre acei intelectuali care, plecând dinspre fanatismul cominternist, a reuşit să se emancipeze, să se debaraseze de cămaşa de forţă a ideologiilor utopice. Ne-am întâlnit la Washington în martie 1988, m-a prezentat tatălui său, istoricul Aleksa Djilas, de care mă leagă o veche prietenie. Djilas o cunoscuse la Belgrad, în 1947, pe sora mamei mele, Cristina Luca, fostă luptătoare în Franţa, în maquis, devenită diplomat cultural al guvernului Groza. În acel ceas de conversaţie am vorbit despre Ana Pauker şi Tito, despre Moša Pijade şi Edvard Kardelj. Cu Aleksa m-am revăzut la Varşovia, cred că în 2007, la o conferinţă NEXUS organizată de Rob Riemen, autorul acelei cărţi de o mare frumuseţe intitulată „Nobletea spiritului”, tradusă la editura Curtea Veche în colecţia „Constelaţii“.

În Polonia, România şi Ungaria, neîndoios, a existat, în prima fază a regimului comunist, o prezenţă masivă a militanţilor de origine minoritară (ucrainieni, evrei, maghiari, bulgari) în aparatele de dominaţie (partid, Securitate, ideologie, planificare etc.). Subiectul a fost examinat, între alţii, de către Pavel Câmpeanu, Robert Levy, Liviu Rotman şi Andrei Roth. În Ungaria şi Polonia fenomenul a fost poate chiar mai pronunţat decât în România, cum demonstrează chiar „Memorandumul de la Snagov“ al lui Imre Nagy. Cum scria marele scriitor polonez Czesław Miłosz, nu era vorba despre nici un „mister rasial“, ci de atracţia exercitată de internaţionalismul mistic al bolşevismului asupra unor membri ai grupurilor discriminate şi persecutate în perioada interbelică şi, mai ales, în anii războiului. Apoi, trebuie să luăm în seamă că în fruntea PCR s-a aflat, între 1945 şi 1965, Gh. Gheorghiu-Dej, un stalinist de origine etnic românească, că tot etnici români au fost: Teohari Georgescu, Alexandru Drăghici, Gh. Apostol, Chivu Stoica, N. Ceauşescu, Constantin Pârvulescu, Ilie Verdeţ, Manea Mănescu, Constantin Dăscalescu, Suzana Gîdea, Ion Ioniţă, Ştefan Andrei, Cornel Burtică, Virgil Trofin, Ion Stănescu, Cornel Onescu, Nicolae Plesiţă, Ion Iliescu, Ion Traian Ştefănescu, Eugen Florescu, Tamara Dobrin, Nestor Ignat şi atâţia alţii.

Nici Iosif Chişinevschi, nici Ana Pauker, nici Vasile Luca, nici Gheorghiu-Dej nu acţionau în virtutea unei motivaţii „naţionale“. Aceşti oameni erau „exteriori“ nu prin etnie, ci prin ideologie, fie că se numeau Gheorghe Gheorghiu sau Iosif Chişinevschi, Władysław Gomułka sau Roman Zambrowski, Antonín Novotný sau Bedřich Geminder. Nu întâmplător şi-a intitulat Teresa Toranska volumul de interviuri cu magnaţii stalinişti ai Poloniei „Oni” („Ei“). Erau soldaţi devotaţi ai Stalinternului, spre a relua un termen propus de doi ex-comunişti germani refugiaţi în anii războiului în Statele Unite, scriind sub pseudonimul „Ypsilon“, lucrare recenzată de respectatul kremlinolog Bertram Wolfe. (…)

Aceşti fanatici din România, grupaţi într-o sectă mesianică în care „mântuitorul“ purta numele Stalin, serveau interesele Kremlinului, ca şi Mátyás Rákosi şi Ernő Gerő în Ungaria, ca şi Klement Gottwald şi Rudolf Slánský în Cehoslovacia, ca şi Bolesław Bierut (nume născut prin combinaţia dintre alias-urile sale, Bienkowski şi Rutkowski) şi Jakub Berman în Polonia, ca şi Wilhelm Pieck şi Walter Ulbricht în RDG, ca şi Gheorghi Dimitrov şi Vîlko Cervenkov în Bulgaria, ca şi Enver Hoxha şi Mehmet Shehu în Albania (mă refer în primul rând la perioada luării puterii). La fel, în Vest, Palmiro Togliatti (Ercoli) şi Luigi Longo (nom de guerre Gallo în timpul Războiului Civil din Spania) în Italia, Maurice Thorez şi Jacques Duclos, în Franţa, serveau necondiţionat linia Moscovei.

În final, recomand cartea regretatului istoric Viktor Zaslavsky şi a soţiei sale, profesoara Elena Agarossi, „Stalin and Togliatti: Italy and the Origins of the Cold War” (Woodrow Wilson Center Press/Stanford University Press, 2011), un studiu superb documentat care probează totala înfeudare a PC Italian în raport cu directivele lui Stalin. În anii de început ai Războiului Rece, elita comunistă italiană era complet dirijată de PCUS (Viktor Zaslavsky, Elena Agarossi, op. cit., p. 24). Le fel şi aceea românească, fără rezerve, fără scrupule, fără remuşcări. Să citez în concluzie aceste cuvinte ale lui Eric Hoffer: „…there is often a monstruous incongruity between the hopes, however noble and tender, and the action that follows them“ (Exista adeseori o nepotrivire monstruoasa intre sperante, oricat de nobile si inimoase, si actiunea care le succede).

Washington, D.C.
31 martie 2014

Textul de mai sus constituie “Argumentul” pentru noua editie a cartii mele “Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului românesc” (traducere de Dragoş Petrescu si Cristina Petrescu), urmand sa apara in luna mai, in colectia “Istorie contemporana” la Editura Humanitas, cu o prefata de Cristian Vasile si o postfata de Mircea Mihaieş. Lansarea va avea loc in cadrul Bookfest.

PS Un fragment din recenzia profesorului Dennis Deletant la editia americana a cartii:

„The name of Vladimir Tismăneanu is synonymous with penetrating analyses of twentieth and twenty-first century politics in Central and Eastern Europe and this book is no exception. Although, in the English language, the works of Ghiţa Ionescu, Robert King, and, in particular, Michael Shafir, have made major contributions to the history of the Romanian Communist Party, Tismăneanu, in bringing his focus to bear on the RCP, provides us with the first study to examine the historical and structural correlations between Romanian communism and the developments in the post-communist period in that country. As a subtle examination of the nature and dynamics of Romanian communism, and the political fluctuations in the transition from state socialism to a fledgling democracy, the book will provide an invaluable basis for any comparative study of the exit from communism in Central Europe. (…) Tismăneanu makes no secret of the fact that he grew up in a communist revolutionary family. Both of his parents joined the RCP in the early 1930s in the belief, shared by many of that generation in Europe, that they were contributing to the fight against fascist totalitarianism. Their disillusionment with the practice of communism feeds Tismăneanu’s, but at the same time their participation in what the author calls ‘the tragic adventure’ of communism, enables him to draw upon their witness. By doing so, he enriches this judicious and reflective study.”(„The Slavonic and East European Review”, vol.83, no.4, Oct 2005, pp.773-775)

Recomandari:

http://www.revistaorizont.ro/arhiva/februarie2014.pdf

http://www.humanitas.ro/humanitas/secolul-meu-confesiunile-unui-intelectual-european

https://www.contributors.ro/global-europa/agnes-heller-ganduri-despre-totalitarism-modernitate-%c8%99i-apostazie/

http://www.lapunkt.ro/2014/03/31/fanatici-renegati-si-eretici-despre-stalintern-si-mistica-revolutionara/

https://www.contributors.ro/cultura/adep%c8%9bii-fanatici-reflec%c8%9bii-asupra-naturii-mi%c8%99carilor-de-masa/

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Doar o f. minora observatie . Dvs. scrieti : ” Aceşti fanatici din România, grupaţi într-o sectă mesianică în care „mântuitorul“ purta numele lui Stalin, ….” Cred ca ar fi corecta exprimarea :
    „… mantuitorul purta numele Stalin…” , altfel se intelege ca ar fi vorba de un alt „mantuitor” , de un „emanat” carevasazica :lol:

  2. Domnule profesor, din ce in ce mai mult ma incearca banuiala ca ii pretuiti mai mult pe „apostati” decat pe cei care au refuzat din start comunismul. Nu vreau sa discut eventualele resorturi psihologice care va indeamna la acest lucru (comentez textul, nu autorul) dar precizez ca eu unul obisnuiesc sa judec oamenii prin prisma sumei actelor si opiniilor exprimate, fara a le acorda beneficiul convertirilor tardive, si eventual asumate in contextul disparitiei riscurilor aferente.
    Pe undeva, acestea mi se par similare convertirilor religioase pe patul de moarte: nu cred ca Dumnezeu exista, dar daca totusi exista, de ce sa-mi asum riscuri?

    • Am scris o istorie a comunismului, nu a anticomunismului. Este firesc sa explorez dezbaterile din interior, luptele intestine, reglarile de conturi etc Cand veti gasi ragazul, poate cititi cartea. Oricum, cred ca pasajul din Dennis Deletant releva care este subiectul ei.

  3. As indrazni sa spun ca revisionismul apare atunci cand nu ai ceva la care te consideri indreptatit. Absenta in Romania a acestuia in prezent si trecutul recent as zice ca se explica prin prezenta dupa 1989 a guvernarii Iliescu si variantelor sale. Au pierdut ceva comunistii dupa 1989 ca sa aiba ce revizui ? Nicidecum. Iliescu s-a cocotat intr-o positie din care a fost imposibil sa fie coborat. Si azi uneori i se cere parerea. Si unii o asculta.

  4. TEXT CORECTAT
    Cunosc unele dintre aspectele mișcării comuniste din România, din propria familie. Apreciez orice discuție pe tema aceasta, când există obiectivitate, iar eu nu pun la îndoială obiectivitatea autorului. Dar, există un dar – Stalin nu a fost permanent și nu pentru toți un IDOL. Cu atât mai puțin un mântuitor. Ar însemna să simplificăm un fenomen care este mai complex și mai specific., la oricare țară. Să nu facem un pan-stalinism. PCdR. a fost creat de social-democrați de stânga, unii cu vederi nu întotdeauna pro-cominterniste. Mai departe- în anii 1921-1924, Stalin era încă puțin cunoscut la noi, mai degrabă Lenin și Kautsky erau cultivați de peceriști. Moscova a infiltrat o serie de agenți în partidele comuniste europene, România fiind invadată de asemenea indivizi, aș spune abjecți. Unii au fost apoi executați știind prea multe( v. Marcel Pauker, ș.a.). În timpul războiului și după război, iar existau diferențe în modul de a-l privi pe Stalin – exemplul ilustru fiind Lucrețiu Pătrășcanu. Din amitirile mele, tatăl meu nu l-a admirat pe Stalin dintr-un motiv foarte clar exprimat – în Spania, comisarii Moscoveu au făcut prăpăd sub steagul luptei antitroțkiste, ceea ce i-a descumpănit pe mulți. Una-două erai făcut anarhist sau troțkist. Cred că unul din motivele dezagregării republicanismului spaniol a fost această luptă absurdă, antisocialistă dusă de însuși diabolicul Stalin. Desigur, după război , stalinismul s-a instalat comod, lichidând orice și pe oricine se opunea dominației stalisnite.

  5. Toate bune dar de ce nu au existat revizionisti in PCR ? La asta nu ne-ati raspuns (in articol, voi reciti cartea, am prima editie).
    N-au existat nici erezii (de sursa autohtona) nici in BOR ! Va spune asta ceva ? O fi credinta atat de neclintita sau e altceva ?

  6. Articol dificil, o prima citire nu este de ajuns si poate nu oricine il poate intelege:

    -Raspunsul la lipsa unui revizionism sau reformism in partidul respectiv este dificil si nu cred sa se poata da unul complet.

    Privitor la <> si o extrapolare si la N. Ceausesc sunt incorecte dinpunct de vedere etnic intrucit ambii au avut origine greaca.

    Nu cred ca este important pentru un partid ca initiatorii sa fie sau nu neaosi si de pur singe si ca aceasta ar da un caracter conservator sau chiar stalinist.
    Activistii de partid nu au fost nici mai fricosi si nici mai docili sau vinduti ca alti activisti.
    Poate ca subiectul nu contine o baza pentru generalizare.
    Stalin sau Mao nu sunt repetabili intrucit nu exista acest interes, oamenii de partid sunt la fel de slugarnici si fricosi sa atunci.

  7. Ce înseamnă erezie într-un PC de tip bolșevic? Poate fie o deviere de stânga, adică extremism de tip troțkist, dar de dreapta mult mai dificil. Nu există bolșevic de dreapta. Pătrășcanu a fost un comunist cu vederi mai puțin sovietizante, chiar deloc. Ana Pauker, unii nu știu că s-a opus colectivizării în forță, de teama unor reacții violente, ceea ce pe Dej l-a irirtat profund, Miron Constantinescu era oscilant între ruși și Dej, apoi Maurer nu era de acord cu Ceaușescu, dar a tăcut, Ion Ioniță a vrut să-l aresteze pe Ceaușescu în 1987, se pare mânat de Moscova, deci au fost lupte interne pentru putere. Doi reformatori a avut mișcarea comunistă – Dubcek și Gorbaciov, amândoi au fost marginalizați și au riscat să fie chiar lichidați. Deci nu se pune problema ereziei în PCR, ea nu a existat nicăieri, orice abatere de la principiile „călăuzitoare” ar fi distrus sistemul. Cred că am răspuns parțial la întrebarea de mai sus .Regretabil este că în PCR nu a existat o voință politică de a-l îndepărta cel puțin pe NC, care era un fanatic. Nu era nevoie de „revoluție” , ci de reforme spre un capitalism moderat . O șansă istorică uriașă s-a pierdut. Din lașitatea celor de la vârf.

  8. Iata si un ecou al aceluiasi tip de fanatism si megalomanie ce suna extrem de ridicol dar cu efecte mortale in realitate: Crin Antonescu „Nu spun că nu pot să pierd, dar asta este plăcerea mea. Să mizez că oameni cu mai multă sau mai puţină carte au ţinere de minte, şi nu uită ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani” N-a adaugat ca ultimii doi ani nu se pun, dar a spus ca el n-are nici o legatura cu Ponta. Balaceanca ar trebui sa se autosesizeze in astfel de cazuri. Parerea mea (cu de la Vacaroiu graire)! http://www.evz.ro/crin-antonescu-o-sa-concurez-in-turul-al.html

    • O relatare a unei cunostinte de-ale mele, un profesor de desen fugit in Belgia pe vremea lui N.C.(povestea cum, predand intr-un sat de la limita regiunilor flamanda si francofona, copiii flamanzi stateau pe un rand de banci, si cei francofoni pe celalalt) a vizitat Normandia, si, cum le cam avea cu bauturica, de, boala profesionala a artistilor, s-a dus sa traga o dusca intr-un bar si, discutand cu doi normanzi zdrahoni, a scapat niste remarci la adresa comunismului, ca de el fugise; sa il ia normanzii la bataie, ca erau comunisti sadea!

  9. Impresia mea este că fanatismul revoluționar apare în condiții de sărăcie și opresiune cruntă. Psihopații nu sunt greu de găsit, indiferent de nivelul societății respective, însă pentru a ajunge la putere, ei au nevoie de o anumită toleranță din partea publicului. Adică regimul în care își fac ei inițial apariția este atât autoritar și de nepopular, încât oamenii simpli nu doar tolerează, ci chiar ajung să admire fanaticii ”revoluționari”.

    În Kuweit sau în Emiratele Arabe nu pot apărea fanatici gen Khomeini, acolo oamenii trăiesc destul de bine încât să nu tindă să urmeze asemenea fanatici. Dar modul cum se trăia pe vremea șahului în Iran a dus oarecum inevitabil la apariția unui astfel de lider. Și înclin să cred că și Stalin a apărut cam în aceleași condiții, datorită modului cum trăiau oamenii simpli în Rusia începutului de secol XX.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro