marți, martie 19, 2024

Stâlpii societății

Peste 100 de cv-uri ale unora dintre cei care în cei mai bine de 30 de ani scurși de la schimbarea de regim din România au dobândit poziții privilegiate de decizie în viața politică a țării au fost citite, conspectate și iată că acum sunt făcute publice și comentate de Valeriu Nicolae în cele aproape 250 de pagini ale cărții Nu tot ei! România în ghearele imposturii. Carte apărută în plină campanie electorală la editura bucureșteană Humanitas.

Momentul apariției mi se pare intim legat de un alt eveniment de maximă importanță. Acela al lansării inițiativei Cine ne apără de următoarea Ordonanță 13? al cărei rost este acela de a ne atrage atenția că nu ne poate fi indiferent faptul că suntem departe de normalitatea în care ne-am fi dorit să trăim cu toții odată cu înlăturarea regimului comunist.  Și că acestei post-decembriste sarabande a imposturii ridicate la rangul de regulă de existență trebuie să i se pună capăt.

Printre descriptorii fostului regim comunist, la loc de frunte se afla selecția inversă. Faptul a devenit vizibil la foarte puține zile după actul de la 23 august, atunci când bolșevicii au început punerea în practică a ordinului Moscovei de  sovietizare a țării. Cum cei 800-1000 de membri pe care îi avea în respectivul moment Partidul Comunist din România erau insuficienți pentru îndeplinirea ordinului Scufiței Roșii, alți oameni, mulți dintre ei cu doar câteva clase, au fost solicitați să răspundă apelului Ne trebuie oameni. Li s-au dat drept recompense nu doar  funcții, posturi bine plătite, grade militare , locuințele aparținând până mai ieri așa-numiților dușmani de clasă, unii dintre ei intelectuali de rasă, trimiși în Gulag, ci și diplome. La nou createle facultăți muncitorești au fost primiți fără examen și chiar fără diplomă de Bacalaureat noii tovarăși de nădejde.  Unii dintre ei nu s-au mulțumit doar cu atât, ci și-au dorit și doctorate , false recunoașteri academice.  Era de sperat ca fenomenul să fie eradicat odată cu căderea comunismului. Cel puțin așa ni s-a promis în primele zile după Revoluție. Așa  am crezut atunci. Dar câte nu am crezut?

Din păcate, nu a fost să fie. Iar cartea lui Valeriu Nicolae dovedește cu vârf și îndesat că atunci ne-am făcut degeaba iluzii. Că am sperat în van că va avea ecou sau consecințe celebrul Apel către lichele scris de Gabriel Liiceanu, cel care acum semnează prefața cărții. Lichelele de odinioară au mimat retrageri strategice, dar sub un fel de acoperire au prosperat pe mai departe, și-au găsit locuri confortabile în noile partide, dar – hélas!- și în așa numitele partide istorice, au descoperit gustul îmbogățirii. Care până atunci era controlată de PCR. Nu le-au ajuns nicidecum conturile grase din bănci, împrumuturile preferențiale care au dus la falimentele bancare în serie din a doua jumătate a anilor 90. Au vrut și au obținut și alte foloase necuvenite. Și, în pofida faptului că nu dădeau nici măcar o para chioară pe adevărații intelectuali ai țării, au inventat noian de mijloace prin care să dobândească diplome universitare. Faptul a atins dimensiunea unei adevărate pandemii și tocmai despre această pandemie în continuă extindere și care până astăzi s-a dovedit a fi una fără antidot dă seama cartea scrisă de Valeriu Nicolae.

Cele peste 100 de cv-uri aparțin, în marea, în copleșitoarea, în desesperanta lor majoritate,  unor așa-numiți factori de decizie.  Din mai multe generații. Indiciu clar că în cei 30 de ani de democrație am avut parte și am fost martorii dar și victimele unei ștafete numai aparent nevăzute a imposturii. Respectivii factori de decizie au tronat sau încă mai tronează în scaune de primari, de președinți de Consilii județene, de deputați, de senatori, de miniștri și chiar de prim-miniștri. S-au produs și fenomene de înlocuire și uite astfel impostura s-a transmis din generație în generație. Au fost, de fapt, tot ei, reprezentați de fii, de fiice, de amante și de loverboys. Purtătorii docili, servili de geantă au devenit cu tenacitate elemente de bază prin care s-a petrecut respectivul fenomen de înlocuire. Iar azi deja se pregătește schimbul de mâine.

 Mai nici unul dintre cele peste 100 de personaje ale cărții nu a terminat la 18-19 ani, așa cum ar fi fost normal,  liceul. Majoritatea  a obținut Bacalaureatul cel mai devreme la 23 sau24 de ani. Unii chiar foarte aproape de momentul în care se apropiau de miezul vieții. Dacă dai crezare cv- urilor  postate public, după ce au fost drastic coafate, periate, o bună parte dintre cei ce ne conduc astăzi au fost ani lungi șomeri ca după aceea să devină peste noapte directori generali la firme cu un angajat sau doi. Au sărbătorit nel mezzo del camin cumpărând pe bani buni o diplomă universitară de la ceea ce Valeriu Nicolae numește cu obstinație, dar și cu o mare proprietate a termenilor bombă. Adică falsele universități, multe dintre ele neacreditate, dar care prin cine știe ce mijloace, prin bine plasate pachețele de drum au obținut și acel ok ce le-a permis să intre în legalitate.

 Adevărate genii, inșii în chestiune și încă mulți, mulți alții au ales drumul pe scurtătură. Doi sau trei ani de facultate  parcurși într- unul singur, două-trei diplome universitare care atestă că ar fi licențiați în specialități diverse, masterate în cu totul alte domenii decât acelea ale cursurilor de licență, un adevărat miracol ce ne-ar putea duce  cu gândul că am avea de-a face cu veritabili oameni ai Renașterii,  alte studii post-universitare,  Colegiul Național de Apărare, legături cu instituții de învățământ militare  și, desigur, last but not least, unul sau două doctorate.  Care luate la puricat ar putea să ne ofere surprize absolut senzaționale.

Marea problemă e că toate aceste diplome fără nici cea mai mică acoperire în competență ori știință de carte au fost emise mimându-se legalitatea. Noian de comitete și comisii au autorizat, acreditat și reacreditat bombele universitare cu pricina  devenite în timp bombe cu ceas. Tot felul de profesori universitari doctori, mulți dintre ei făcuți la apelul de seară, au uns alți profesori universitari doctori, procedurile de abilitare a conducătorilor de doctorate s-au simplificat în mod inadmisibil. Iar de toate acestea nu, nu doar PSD-ul este de vină.

Citiți cartea lui Valeriu Nicolae și veți avea vedea cât de vulnerabili la capitolul știință de carte sunt marea majoritate a celor care compun actualul guvern al României. Câți dintre impostorii cu diplomă se pregătesc să ne ceară iarăși votul. Fiindcă sunt, se cred stâlpi ai societății.

Valeriu Nicolae-  NU TOT EI! ROMÂNIA ÎN GHEARELE IMPOSTURII; Editura Humanitas, București, 2020

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Cel mai grav mi se pare o asemenea realitate: „și veți avea vedea cât de vulnerabili la capitolul știință de carte sunt marea majoritate a celor care compun actualul guvern al României.”
    Adica, nu doar pesedistii, cu al lor dottore Puie Monta, sint dornici de sclipici `telectual.
    N-or fi facut ei nu`ş ce scoli, dar simt mari politicieni, componenti ai „guvernului meu”.
    De exemplu, pupila Presedintelui a fost plasata tocmai in Timis cap de lista la Senat. Din Tecuci in Timis; multiculturalism autohton.

  2. O anume ministra nemtoaica, Dr. Giffey, a cam fost prinsa cu fofirlica la lucrarea de doctorat. Foarte senina, doamna Frau, a spus ca renunta la titlu, deoarece calitatile mneaei sunt peste acest titlu si ca are treaba sa salveze Germania, mai ales acum in pandemie, deci isi continua titanica munca politica.
    In ce domeniu era doamna doctor? Bingo, in stiinte politice, poate cele mai importante domenii ale stiintei. (vedem si pe aceasta platforma destule exemple de asemenea oameni (si mai ales femei) de stinta.
    Sotul doamnei Giffey, si el angajat la stat, cum altfel, a fost nu de mult concediat deoarece nu prea trecea pe la servici, preferind sa tina conferinte si comunicari platite.

    Iata o familie germana de succes cu care ne mindrim.
    P.S Ce sa mai spunem de romani!

  3. O politica care nu se inspira din imaginatia culturii academice e oarba asa cum o cultura academica fara implicare politica ramane goala.

    • @Hans _ „…o cultura academica fara implicare politica ramane goala”

      Sunt de acord cu dumneavostră, dar dl V Nicolae nu scrie din perspectiva politicienului declarat/asumat (candidat la alegerile parlamentare, fost membru USRPLUS etc.), ci mai dregrabă dintr-una academică. Permiteți-mi vă rog câteva observații.

      Am mai avut, nu demult, în spațiul acestei platforme discuția despre opiniile d-lui Valeriu Nicolae cu privire la politicieni, studii, diplome șamd. Și am explicat și atunci…

      Politicienii sunt evaluați în funcție de îndeplinirea programului cu care au câștigat alegerile și de respectarea legii. Nu mă interesează dacă au fost tractoriști sau agricultori, au diplome universitare sau nu, sunt tineri ori bătrâni șamd.

      Pe de altă parte, dacă dl V Nicolae are dovezi cu privire la încălcarea legii, îl rog pe această cale să le prezinte autorităților (după cum a făcut d-na E Șercan, spre exemplu). Altfel, manifestări ale aroganței de felul „doar universitatea absolvită de mine și câțiva prieteni de-ai mei este valoroasă, toate celelalte sunt proaste” sunt infantilisme „de Colentina”.

      România are cei mai puțini absolvenți de învățământ terțiar din Uniunea Europeană. A spune că sunt prea mulți este, mă iertați, o prostie. Dacă există îndoieli cu privire la calitatea cursurilor, atunci, asupra ARACIS ar fi firesc să se îndrepte criticile d-lui V Nicolae, nu împotriva absolvenților. În vremea învățării pe parcursul întregii vieți, a critica pe cineva pentru că a absolvit cursurile unei universități la o vârstă mai mare decât majoritatea este absurd. În Occident, o asemenea persoană este lăudată.

      Prin urmare, cred că dl V Nicolae, pe care îl admir pentru efortul extraordinar pe care îl face pentru ajutarea copiilor defavorizați, este puțin arogant și mult prea superficial în judecarea personajelor politice (sau nu) pe care le vizează. Mi-ar părea rău să fiu înțeles greșit… Este posibil ca cei la cere se referă domnia-sa chiar să fie niște ticăloși. Doar că nu așa se fac lucrurile. În lipsa dovezilor, pe unii îi calomniază, sistemului de învățământ aduce prejudicii denigrându-l, iar pe studenții și profesorii care muncesc din greu îi jignește.

      • Dar, draga domnule Constantin, cum sa indrepti criticile impotriva slujitorului (ARACIS, numit) si sa nu jignesti stapanul (decidentul politic)?
        Dar numarul de doctori in stiinte, raportat la numarul de locuitori, asta spune ceva, nu-i asa? Suntem pe primul loc la acest indicator. Asa ca in ceea ce priveste elitele stiintifice Romania sta exceptional, ar trebui sa stea foarte bine intr-un clasament al inovarii, al cercetarii stiintifice, nu (ma refer la rezultate, nu la hartii fara valoare)? De ce nu e asa?

        • @PAFI _ „Suntem pe primul loc …”

          Dacă ați fi citit cu mai puțină grabă comentariul meu, ar fi existat posibilitatea să observați precizarea mea că România are cei mai puțini absolvenți de învățământ terțiar la mia de locuitori din Uniunea Europeană. Am mai explicat acest lucru în spațiul platformei „contributors.ro”.

          …La rata de abandon colar suntem pe primul loc din UE. Poate că nu ați citit cu atenție datele Eurostat (sau INSSE). Dacă aveți alte surse, care confirmă cele scrise de dumneavoastră, sunt deschis la cunoaștere.

    • Foarte bine zis. De aici rezulta ca politicienii de pe Dambovita nu au tinut cont de adevaratii specialisti si cercetatori, putini, atatia cat mai exista, pentru ca le stricau afacerile lor, departe de nevoi si realitati.

  4. Venit-a vremea?
    Poate că da. Eu unul mă tem enorm. Ma tem de o nouă sagă CDR. Mă tem să nu ne dăm votul cu vârf și îndesat și să primim în locul lui o guvernare cu vârf și afânat. Mă tem să nu suflăm și-n iaurtul lui Topîrceanu. Poate sunt eu mai fricos din fire.
    Că au trecut 30 de ani poticniți în zid de toți decidenții politici, de acord. Schimbul de generații nu a avut loc, în 2016, doar în Parlament. Schimbul de generații se petrece și în rândurile votanților. Totul se rezumă la un singur lucru: tinerii frumoși, inteligenți, luptători și deștepți care au luptat admirabil cu hidrele (roșie, galbenă dar și cea mică dar rea-PMP) să-și păstreze, până la senectute, caracterul, verticalitatea și ideile.
    Eu unul le doresc vânt la pupa! Și să nu deziluzionați acest popor zdrobit.
    Războiul româno-român trebuie oprit.

    • @ Lucian Nicolescu
      Desi invocati pe buna dreptate fiascoul numit Guvernarea CDR treceti apoi
      intr-o nota roz optimista asteptand mantuirea de la o presupusa generatie noua
      catre trebuie sa-si PASTREZE ”caracterul , verticalitatea si ideile” .
      Ca sa le PASTREZE ar trebui ca mai intai sa le demonstreze.
      Mi se pare insa ca vorbim despre valori deocamdata doar DECLARATE frumos. Stati oleaca
      sa ii vedeti cum se vor manifesta cand ajung la butoane.
      Saracii PNT-CD purtau pe umeri o sigla al carei caracter, verticalitate si claritate / forta
      a ideilor se verificasera in anii represiunii comuniste.
      Si tot au deraiat , se pare definitiv , coliziunea taranistilor cu Basescu fiind mai eficienta in desfiintarea lor decat Canalul sau Pitestiul
      Vi se pare ca protestele cu cartonase comise prin actualul Parlament
      ofera mai multe garantii in viitor ?

      PS: sub parinteasca coordonare a tovarasei Elena Ceausescu acordarea titlului de doctor
      era o raritate. Iar masterii nu existau.
      Marea invazie de doctori si puhoiul de masteri nu este imputabila comunistilor ,
      ci este rezultatul reformarii sistemului de dupa 1990.
      Iar daca o mare parte dintre doctorii Romaniei – acestia aparuti
      dupa 1990 – se dovedesc a fi nefunctionali ,
      de unde atata convingere ca absolventii de scoli generale , de bacalaureati , de
      licentiati si m-asteroizi emanati in intervalul de timp dat ar fi toti sclipitori.

      • @Psihopatolog…: Ați citit undeva printre rândurile mele convingeri lumpen-proletare despre tinerii care luptă de patru ani cu niște hidre înfometate? A-ți exprima o dorință nu înseamnă, automat, să fi convins de ea.

  5. Pe mine nu m-ar interesa atat de mult diplomele si cum le-au obtinut, cat mai ales performanta distinsilor pe banii nostri. Daca majoritatea ar lucra in privat, ca mine, chiar nu as avea nimic de comentat, indiferent de cum isi obtin diplomele. Poate pentru ca in domeniul meu nu ma simt amenintat de acesti impostori, in genera fug ei ca dracu’ de tamaie de ce fac eu. Inteleg insa frustrarea altora, care au facut facultati pe bune si chiar vor sa munceasca cu daruire si entuziasm, chiar si in sistemul public. Problema cea mai mare asadar, nu este existenta acestor fabrici de diplome, care dupa mine sunt mai bune decat nimic, ci faptul ca ce fac ele acolo are o finalitate concreta: absolventii se pot angaja la stat. Si asta e problema statului, mai mare decat faptul ca acrediteaza niste institutii de invatamant extrem de slabe.

    In primul rand, s-a introdus concursul „de competente”, adica concurs de dosare in loc de concursul de performante. La privat, iti cer o diploma acolo, ca element de preselectie, dar ii intereseaza performanta, iar angajarea e ceva de genul: iti dam o sansa, dar hai sa vedem cum performezi.
    In lumea lor, diploma inseamna asadar accederea la un loc de munca pe viata, mai ales daca e acompaniata de o pila, obtinerea unui salariu mai bun si mai sigur, fara vreo legatura cu performanta ulterioara, mult timp liber, ducand pana posibilitatea de a avea in paralel afaceri proprii, ca sa nu mai zic de spagile ce pot acompania salariul. Cati bugetari sunt concediati dupa perioada de proba? Cati din cei care primesc evaluari nesatisfacatoare 1 sau 2 ani la rand sunt disponibilizati, ca in orice companie privata?

    Problema e ca in aceste institutii nu s-au definit criteriile de performanta si se insista cu competenta plus victimizare gen „cine credeti ca mai vine sa lucreze in aceste coditii?”, „ce performanta sa faci cu computere de acum 20 de ani?”, „cum sa facem ceva cand astia ne tot schimba metodologiile?”, samd. Acest truc functioneaza de minune pentru ei. Cercul vicios al fabricilor de diplome se inchide prin angajarea lor la stat, pe viata, pe salarii mai mari ca la privat chiar. Deunazi a trebuit sa ii explic copilului meu, care vede in filmele americane cu totul alta realitate, de ce un profesor de la noi, in mod vadit inadecvat meseriei de dascal, nu poate fi dat afara de un director de scoala, atat teoretic, cat si practic, stiindu-se eternele scuze ale directorilor: „nu l-am angajat eu, mi l-au trimis de la inspectorat”, „are definitivat, nu am ce sa ii fac” si oricum, „nu prea mai gasim dascali buni, ce vreti, sa faca cu vreun pensionar”?
    Pana si un copil de 10 ani intelege ineptia situatiei, mai ales ca are la ce se raporta, asta fara sa mai intram in detalii financiare, pentru ca totul e de fapt o masinarie de tocat banii publici. Ganditi-va ca la una din universitatile particulare de drept din Bucuresti preda Adrian Severin, care a fost condamnat definitiv.
    Copilul meu spunea ca ar pune un sistem online prin care si ei sa dea calificative prestatiei profesorului. Iarasi, exista deja niste referinte pe care acesti copii le au si asta imi da un oarecare optimism, in sensul ca nu mai pot fi manipulati cu victimizari, cu povesti despre obraznicie si alte „metode” specifice de a inchide gura oricui isi pune probleme.

    Nota bene: aceasta e o realitate cu profesorul e dintr-un oras mare. La tzara, problema e cu totul altceva, fiindca acolo problema se pune asa: „se zicem bogdaproste ca profesorul e calificat”, sau daca vreti, „sa multumim primarului ca nu a furat tot si ne-a lasat si noua ceva”. Calificat din ce in ce mai mult, doar pe hartie. De aceea zic, in anumite cazuri, e mai bine decat nimic, dar nici pe departe nu vreau sa introduc ideea ca ar fi suficient sau „merge si asa”. Problema este mai sus, la cei cu painea si cutitul. Inteleg ca un absolvent, chiar cu origini la tara, dupa ce sta 4 ani la un liceu la oras si inca 5 la o facultate, nu mai doreste sa se intoarca la tara. Sau unul care chiar invata in facultate, nu vrea sa intre in sistemul de stat unde stie ca va fi coplesit de pile si incompetenta. Asa ca merge la privat, asta daca nu pleaca de tot.
    Cum ii tii in tara? Cum convingi oameni competenti sa lucreze la stat ? Cum convingi dascali buni sa mearga sa predea la tara ?
    Sau: probabil ca nefiind posibil, trebuie sa adopti o gandire laterala: de ce avem atatea scoli la tara si nu le inlocuim cu 3-4 centre zonale, cu scoli bune, dotate, profesori buni, la care copiii sa mearga cu autobuzul ?
    De ce nu informatizam administratia puternic, samd.
    Din nou, e o problema de a toca banii publici si o forma de asistenta sociala mascata. Si da, poate problema cu acesti oameni e reala. Ce faci cu ei daca ii dai afara, saracii, din nou se incearca o victimizare si apel la compasiune, desi de la ei nu primim nimic de genul acesta, doar tafna de bugetar caruia ar trebui sa ii pupi mainile ca lucreaza „pentru tine, pe banii aia putini”, desi el are BMW si vila pe care nu le poate justifica.
    Poate ca subtiind aparatul bugetar incarci un pic si vremelnic sistemul de asigurari sociale, dar macari lasi institutiile sa respire. Acum, pe langa lipsa de performanta, acesti oameni sustin si coruptia, minciuna si ipocrizia, de jos, de la nivelul lor, pana la cele mai inalte cote din administratie.
    Si cred ca mama tuturor releloe, la nivelul lor cel putin, este lipsa acelui management al perfomantei, care nu poate sa apara din senin, ci trebuie de undeva de sus. Cat de sus ?
    Foarte de sus. Atat de sus, incat sa fie deasupra sistemului insusi, daca se poate asa ceva. Fiindca cei care au ajuns in varful sistemelor, au „performat” ( haha ) in actuala stare de fapt si sunt formati dupa acest sistem si nu au niciun interes sa schimbe lucrurile cu adevarat. Nici nu trebuie sa urci foarte sus sa vezi ca decidentii de dizolva si in politica, majoritatea sunt numiti politic. Deci… schimbarea trebuie sa vina chiar de peste partide.
    Deocamdata, in afara de idealisti, lupi singuratici care au fost adusi la tacere de sistem, singurii vectori de schimbare au fost UE si, vremelnic, un guvern tehnocrat format tot dintr-un om care s-a ghidat dupa principiile europene, Dacian Ciolos.

    • „Copilul meu spunea ca ar pune un sistem online prin care si ei sa dea calificative prestatiei profesorului.”
      Exista o comedie italiana bunisoara (Tutapposto) in care studenții fac un soft pentru a da calificative profesorilor corupți si reușesc sa faca curatenie. Ma îndoiesc ca la noi asta ar avea efectul scontat. Avem o traditie veche a nesimțirii. Repet aici replica lui C Argetoianu in Parlamentul anilor 30 la o interpelare a lui V Madgearu: Sa ma pupi in c.r.

      • Sinstru, dictatura mai cumplita nu exista. Ce se intampla daca exemplul face „scoala” fiecare ajunge sa dea altuia calificative de tot felul dintre cele mai idioate.
        Daca un copil ajunge deja la o asemenea concluzie va puteti da seama cat de spalati pe creier au ajuns !!!

        • Sigur ca da, aveti vreun argument, sau doar aruncati cu noroi? Asta ca sa vezi cat sunt unii de ramasi intr-o bula a lor. Copiii nu pot da o evaluare profesorului, gen „mi-a placut lectia sau nu” ? Pe profesor nu il intereseaza deloc ?
          Aflati ca la alte institutii de invatamant se poate, si nu e vorba de „spalare pe creier”, ci ca pe acei dascali ii intereseaza finalitatea muncii lor, oricum diferite ca natura de ce se face la stat, ceea ce sa spunem clar, nu prea e cazul in sistemul de stat. Acele premii de pe la concursuri care sunt pentru palmaresul profesorilor si linistea parintilor, au o importanta redusa si uneori se obtin cu pretul unor abuzuri iar pe copii nu ii asculta nimeni.
          De unde aveti iesirea asta nervoasa? Cautati sursa la dvs, cumva va e frica ca, fara protectia sistemului, copiii v-ar da branci ca unei masele stricate ?

          • Eu as merge si mai departe si as propune ca acele calificative de care profesorii au nevoie la dosar sa fie obtinute in urma unor examene nationale care sa aiba loc la sfarsitul fiecarui an si pentru toti copiii. Ierarhia sa fie stabilita de rezultate. Si bineinteles, copiii sa poata sa spuna daca un profesor face o lectie buna, atractiva sau dimpotriva, e dezinteresat sau blazat.

          • In primul rand un copil nu este un om matur, judecata acestuia fiind in formare, de accea ii trimitem la scoala si nu sa dea calificative.
            Profesorii trebuie avaluati de alti profesori abilitati s-o faca altfel
            ajungem mai ca pe vremea GESTAPO.
            Nu stiu daca sunteti in masuara sa intelegti despre ce e vorba.
            Stiu ca moda evaluari profesorilor pe retele de socializare dupa likuri este la moda

    • Eu zic sa eliminam complet oamenii, asa vom rezolva toate problemele iar de technocrati numai de bine, un technocrat nu va avea nici o data un plan ,o viziune de viitor cum ar trebui sa fie cea a unui politician adevarat.
      Technocratii datorita lipsei de imaginatie nu fac altceva de cat sa reactioneze la probleme, cu alte cuvinte sa carpeasca si repare precum un instalator.
      Technicienii n-au inteles nici o data viata si oamenii , speculantilor oricum ne le pasa de ei atunci de ce sa lasam lumea pe seama lor ?

      • Ei lasa, ca nu e chiar asa.
        Decat sa lasam oamenii ca sa isi foloseasca imaginatia pentru a fura, mai bine punem o masina acolo.
        Decat sa lasam niste oameni complet lipsiti de empatie si simt civic sa faca lucruri omenesti, mai bine punem o masina.
        Sunt destule exemple de tari ulta-tehnologizate gen Singapoore unde oamenii nu depind de toanele vreunui functionar, si totusi sunt fericiti. Nesperat, nu ?

        • In Singapore legea martiala este in vigoare iar omul cu toate defectele sale e preferabil unei masini programate de indivizi pt care omul nu exista. Ultra technoligazirea si digitalizarea necontrolata impreuna = dictatura perfecta,

  6. Realitatea este data de faptul ca 30 de ani ne au condus niste farisei, care au facut partide fara doctrine si strategii si care au mimat reformele si nu au facut decat mici ajustari ca sa mai castige voturi. Practic nu am iesit din comunism, avem mentalitati colective, smechere si corupte, iresponsabile. Intreg statul roman cu toate legile si institutiile sale trebuiesc resetate din nou. Ceea ce s-a realizat bun este prea putin pentru trei decenii si explica migratia masiva a romanilor care au vrut altceva.

  7. Suntem , ca natie , fara doar si poate , la un capat de drum . Garantia schimbarilor ,ce vor veni in tara, a fost deja spusa de catre presedinte ce isi asuma toate aceste modificari si nu numai la noi in Romania se va intimpla asta . Deja presedintele ales al USA- Biden – ne zice :Trebuie încă o dată să valorificăm această putere și să strângem laolaltă lumea liberă pentru a face față provocărilor cu care se confruntă lumea astăzi. Statelor Unite le revine sarcina de a conduce. Nicio altă națiune nu are această capacitate. Nicio altă națiune nu este construită pe această idee. Trebuie să promovăm libertatea și democrația, să ne revendicăm credibilitatea și să privim cu un optimism și o determinare neîncetate către viitorul nostru.”
    De la aceste cuvinte inainte si de la toate initiatvele UE referitoare la STATUL DE DREPT totul se va pozitiana altfel . Nu mai este de joaca . Istoria nu ne lasa sa ne batem joc de ea . Cine intelege si se pozitioneaza de aceasta parte a lumii – democratica -are numai de cistigat , cine inca viseaza la – cai verzi pe pereti – si incearca sa continuie furtul si pacaleala propriilor cetateni vor disparea din jocul politic .

  8. Culmea este ca in sistemul bugetar, care colcaie de incompetenti, sunt salarii mult mai mari decat la privat, unde nu esti tinut daca nu dai randament. Imi aduc aminte, cand am inceput eu activitatea, mai erau oameni care au lucrat inainte de WW2 si spuneau ca „daca voiai salariu bun, atunci te angajai la patron”.
    Solutia ar fi sa NU mai votam, ca tot vin alegerile, partidele care au facut aceasta nedrepate, si au dat legi pentru salarii mari in sistemul bugetar de-a valma, adica si-au dat lor insile salarii mari care, din pacate epuizeaza tot bugetul si nu mai lasa bani pentru investitii. Salariile si pensiile trebuie sa creasca numai pe masura cresterii economiei prin investitii si nu pe bani de imprumut. Aceasta trebuie acompaniata de reducerea drastica a numarului de bugetari. Ma refer in special la cei din administratiile locale si centrale, la tot felul de agentii, nu la sistemul de sanatate si de invatamant. Cei dintre bugetari care au valoare, ca sunt si printre bugetari oameni valorosi, vor merge in sistemul privat, atrasi de salarii bune.

    • Propunerea Dvs. de bun simt nu va fi luata in considerare, din motivul simplu ca, intr-o democratie, drumul pe care merge societatea e determinat de votanti si de principiul „un om un vot”. In timp, numarul celor dependenti de stat a ajuns sa-l depaseasca pe cel al „celorlalti”, al celor lasati sa se descurce singuri si asupra carora mana statului coboara numai atunci cand cere bani (sub forma de taxe).

  9. Unul din stalpii societatii este si educatia. Iata CV-ul actualului ministru al Educatie. Se observa ca a reusit in 2007-2009 sa faca DOUA masterate dupa o pauza de sapte ani de la terminarea faculatii din 1996.

    https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2019/10/CV-Monica-Anisie.pdf

    De asemenea ca tot se apropie alegerile, mai multe detalii privind parlamentarii nostri recomand sa cititi seria de articole (cu linkuri directe la CV-uri). Ultimul dintre ele publicat acum 2 zile :

    https://adevarul.ro/news/politica/senatorii-romaniei-i-1_5fb246035163ec4271eb8d63/index.html

    Lectura placuta !

  10. Asa, si? Chiar dvs d. Morariu, sau autorul, dl. Nicolae, sunteti CHIAR atat de detasati de realitate?? 100 CV-uri nashpa [pardon expresia]? Chiar, o _suta_ de CV-uri nashpa? Chiar, o _suta_? Vreti sa va dublez cifra cu CV-uri din perioada 2009-2013 cand am fost membru CNADTCU? Sau vreti sa mai adaug en passant CV-urile unor nulitati cu care am fost coleg, prin voia sortii, cand eram copil, in scoala/liceu: Bogdan Olteanu, Dan Sova, si inca cativa grei? Sau sa va pun inca vreo 10-20 CV-uri legate de un proiect UEFISDCI care l-am gerat in ultimii 10 ani si care a avut un numar masiv de ‘fellow travelers’ care habar n-aveau nimic dar isi lual banul, ca asa era ordinul de mai sus [check ny website, Google helps]. Asa, si, 100 CV-uri.. moama. O suta. Chiar nu intelegeti ca problema e ordine de marime mai mare? Si ca vaicarelile tip „trebuie sa”, „scrisoare deschisa”, etc, sunt complet inutile? Chiar nu intelegeti ca aveti de-a face cu creaturi cu care nu putem rationa decat cu un MG42 sau instrument comparabil? Nu e o metafora. Ati incercat scrisori, lacrameli, jalbe, proteste pasnice, pamflete, si alte tampoane de acest gen 80 de ani. Nu a mers. So, n-ar fi normal sa incercam alte masuri? Lasand la o parte toata imbufnarea politically correct? Cu nazistii, s-a cam incercat ceva asemanator [OK, nu perfect, dar] dupa 45. Cu gunoaiele astea, facem sit-ins si scrisori si picioare deschise. Ma intreb de ce. Evident, am un raspuns al meu. Intrebarea e care e pozitia dvs [in afara de scrisori deschise, asta am cam inteles].

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro