vineri, martie 29, 2024

Star Wars VII – un film pentru fete?

Dacă citiți acest articol, posibil să vă fi intrigat titlul. Chiar să fie Star Wars un film pentru fete? Prima intuiție pe care o avem este că filmele pentru fete sunt din specia celor cu iubiri, pantofi și, în cel mai fericit caz, cu inorogi. Cum de persistă această impresie este în sine o întrebare interesantă, dar rămâne pentru altă dată.

Desigur, Star Wars VII este un film pentru fete – adică și pentru fete. Orice film este și pentru fete, chiar dacă scrie pe el „Doar pentru băieți!” – deoarece destule fete iubesc filmele „pentru băieți”. Vedem o continuitate cu episoadele anterioare, dar și diferențe notabile. Star Wars VII va schimba standardul prezenței feminine în genul science-fiction, în cel puțin trei direcții: frecvența personajelor memorabile, caracterul incidental al feminității și sociabilitatea feminină (apropo de testul Bechdel-Wallace). Le discutăm pe rând mai jos. Dar, tocmai prin reprezentările inovative ale feminității, Star Wars VII este mai ales un film și pentru băieți. Spectatorii se vor obișnui treptat să nu se panicheze când văd două sau mai multe filme cu personajele feminine învingătoare – precum C. T. Popescu care, după trei vizionări, a și simțit suflul rece al matriarhatului [1]. Vorba lui Finn: „Stay calm”.

Discuția de mai jos nu va clarifica dacă Star Wars VII este o continuare valoroasă a seriei Star Wars  sau una proastă – sau altminteri. Subiectul este altul. Pornind de la observația factuală a popularității sale, merită pusă întrebarea: face vreo diferență Star Wars VII în colecția de povești – sau, mai bine zis, în penuria de personaje – prin care ne bricolăm identitățile feminine (dacă e cazul) și prin care înțelegem feminitatea altor persoane din jurul nostru? Schimbă ceva în multiplele sedimente prin care se constituie identitatea de gen – zi de zi, film de film, reclamă de reclamă, carte de carte, manual de manual (apropo de Alice în Țara Manualelor)[2]? Sau este aceeași Mărie cu altă pălărie? Voi argumenta, criteriu cu criteriu, că e vorba despre o Mărie foarte diferită, pentru care pălăria nu mai contează.

Primele două serii Star Wars de la bun început s-au bazat pe protagoniste feminine puternice, având așadar o invitație explicită pentru publicul feminin. Când spunem „protagoniste feminine puternice”, este însă vorba despre un plural lingvistic, mai degrabă decât despre o pluralitate, cele mai importante fiind doar două: Padmé Amidala, respectiv Leia Organa – care, colac peste pupăză, a trecut și prin etapa bikini. În Star Wars VII apar dintr-un foc trei personaje feminine puternice și nesexualizate (Rey, Maz și Leia), plus unul foarte interesant prin reprezentarea sa vizuală (Captain Phasma) și cel puțin trei piloți – rol care nici măcar nu are versiune feminină în limba română – pilotesă? pilotă? Numărul contează, deoarece transformă personajele feminine din ceva excepțional în ceva normal. Când apar unul – două personaje feminine într-un context esențialmente masculin, ele sunt excepții care transmit mesajul că femeile își au rostul și au ceva de spus doar dacă sunt excepționale.  Star Wars VII reușește, spre deosebire de multe alte filme SF contemporane, să „prezinte o viziune futuristă a unei lumi pluraliste în care audiența sa trăiește deja”, după cum observă M. Dargis [3].

Suntem atât de obișnuiți să vedem doar eroi masculini, încât mai multe eroine feminine una după alta pot stârni angoase. C. T. Popescu scrie, de exemplu: „E a treia superproducție de care dau cu ochii în câteva luni, după „Mad Max” și „The Martian”, unde femeia este cea mai tare din parcare, atât peste bărbatul negativ, cât și peste cel pozitiv. Bag de seamă că Hollywoodul ne îndreaptă spre matriarhat” [1]. Este aici o veste bună și o veste proastă. Vestea bună este că C. T. Popescu se orientează, voluntar sau nu, spre filme cu eroine feminine, altminteri nu ar nimeri chiar atât de multe (dacă trei sunt multe). Cel puțin în anul 2014, doar 12% dintre protagoniștii filmelor americane erau femei, în top 100 al încasărilor, conform studiului lui M. Lauzen [4]. Vestea proastă este că toate celelalte filme ne conduc spre patriarhat, conform raționamentului lui C. T. Popescu – și, interesant, jurnalistul nu pare să aibă vreo problemă cu această direcție.

Revenind la eroinele noastre: Leia și Padmé aveau în repertoriu competențe stereotipic masculine precum politica, strategia militară și lupta efectivă. Star Wars VII cucerește noi teritorii: Rey se pricepe la tehnologie („she knows her stuff”, remarcă apreciativ Han Solo), iar Maz Kanata este înțeleaptă într-ale universului și strategică, așa cum i se cade unei afaceriste de peste 1000 de ani.

Mai important: dincolo de numărul personajelor feminine și de competențele lor, filmul se remarcă prin stilul ne-accentuat al feminității. Mai degrabă decât femei-eroine, vedem în film personaje care, incidental, sunt femei. După cum remarcă C. Dougherty, „Rey, raritatea din Star Wars: The Force Awakens, este un personaj care întâmplător este femeie, mai degrabă decât o femeie inclusă în scenariu pentru a demonstra empowerment” [5]. Filmul devine astfel un comentariu asupra relevanței genului în viața de zi cu zi – reușind să împingă în penumbră clasificarea masculin / feminin, tocmai prin transformarea sa într-o trăsătură banală vizual și irelevantă caracterial. Dacă Leia (ocazional) și mai ales Padmé atrag privirea prin senzualitatea lor, subliniată de veștmintele exotice și revelatoare, Rey este portretizată ca fiind… simpatică. Bun, este drăguță, sau așa ceva. Hainele sale poate vor stârni furori pe catwalk [6], dar mai puțin probabil să apară în fantezii erotice. Cât despre Captain Phasma, costumația sa a stârnit un val de discuții – tocmai pentru că nu descoperă nimic feminin. Este o armură completă – singurul indiciu de gen fiind vocea. Nicio bătaie din pleoape, nici un zâmbet seducător, nici un sărut, niciun braț dezgolit. Nimic. La fel, desigur, în cazul piloților. Și pentru Rey, și pentru Captain Phasma, și pentru Maz Kanata feminitatea este o întâmplare: toate acțiunile lor ar fi putut fi înfăptuite și de un personaj masculin. Transpare aici o acceptare a genului ca stil, ca incident, ca nuanțare, mai degrabă decât o „a doua natură”.

Despre Star Wars VII s-a spus în repetate rânduri că trece și testul Bechdel-Wallace. Detaliile sunt foarte interesante și merită discutate. Popularizat de Alison Bechdel în 1985 în banda sa desenată „The Rule”, testul pune trei întrebări: 1) există două personaje feminine în film? 2) Vorbesc între ele? 3) Dacă da, vorbesc despre altceva decât despre un bărbat? [7] [8]. Ideea este inspirată din observația Virginiei Woolf din eseul A Room of One’s Own, în 1929:

„‘Chloe liked Olivia,’ I read. And then it struck me how immense a change was there. Chloe liked Olivia perhaps for the first time in literature. (…) All these relationships between women, I thought, rapidly recalling the splendid gallery of fictitious women, are too simple. (…) I tried to remember any case in the course of my reading where two women are represented as friends. (…) They are now and then mothers and daughters. But almost without exception they are shown in their relation to men. It was strange to think that all the great women of fiction were, until Jane Austen’s day, not only seen by the other sex, but seen only in relation to the other sex. And how small a part of a woman’s life is that” ([9], cap. 5).

Pentru un test atât de simplu, este uimitor cât de multe filme nu îl trec. După cum observă K. McKinney, în 2015 abia 54 din topul primelor 100 de filme cu succes de box office în SUA îndeplinesc cele trei condiții. Proporția este relativ stabilă pentru filmele americane din anii 2000, în urcare de la aproximativ 25% în anii ’70 – după cum raportează W. Hickey [8]. Desigur, s-ar putea și altfel; la urma urmei femeile vorbesc între ele în realitate. Noi avem o dovadă la îndemână chiar în Noul val românesc, după cum scrie M. Kolcsár [10].

Testul Bechdel nu este o diagnoză a calității filmelor – nici măcar în ceea ce privește calitatea reprezentării personajelor feminine. După cum putem să ne minunăm, Gravity nu trece testul – deși Dr. Ryan Stone, jucată de Sandra Bullock, este desigur memorabilă. Nici Avatar, nici întreaga trilogie Lord of the Rings, nici prima trilogie Star Wars (episoadele IV-VI) nu trec – deși toate includ personaje feminine puternice.  În același timp, un film în care două personaje secundare vorbesc despre ojă va trece [8]. Prin urmare, la prima vedere testul Bechdel-Wallace poate părea limitat, dacă nu chiar înșelător – după cum observau studenții și studentele cu care am discutat chestiunea, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din Universitatea din București. Totuși, nu este așa. Ne stau la dispoziție două perspective prin care putem să-i estimăm mai bine valoarea.

În primul rând, reprezentarea feminității în filme poate fi judecată pe mai multe dimensiuni. Prima dintre ele, cea mai populară, se referă la prezența unuia sau mai multor personaje feminine puternice, complexe. Ei bine, testul Bechdel-Wallace nu se referă deloc la asta, ci la cu totul altceva: o a doua dimensiune, complet independentă. Testul se referă la surprinderea sau, mai degrabă, omisiunea sociabilității feminine – a momentelor în care spectatorii sunt implicați într-o micro-lume a conversației feminine. Într-un film poți avea personaje puternice fără sociabilitate feminină – sau invers, sau ambele, sau niciuna; de aceea cele două dimensiuni sunt clar independente una de alta. Sunt ca frișca și cafeaua: pot apărea în orice combinație, împreună sau deloc. Când apar împreună e plăcut și stârnesc inspirație. În teorie, o conversație feminină dintr-un film ar putea fi despre orice, așa cum sunt cele masculine – de la sensul vieții la sport, politică, tehnologie, modă sau bere. (Da, chiar și bere). Prin testul Bechdel Wallace observăm că, din păcate, practica Hollywoodiană a portretizării sociabilității feminine este foarte constrângătoare, personajele femei fiind fie prea puține pentru a ajunge să discute, fie anexate unor personaje masculine cu care și despre care vorbesc.

De ce este importantă portretizarea sociabilității feminine? Nu e suficient să apară femei ca personaje puternice? Mai trebuie să și vorbească între ele? Oare cerem prea mult? Portretizarea conversațiilor între personaje funcționează ca o infrastructură care susține profunzimea și soliditatea acestora, așa cum o rețea de rădăcini susține trunchiurile. Personajele își manifestă, prin conversații, dependențele și interdependențele.  Structura acestor conversații devine o hartă a relațiilor de putere: personajele care vorbesc între ele cel mai mult sunt cele care definesc realitatea filmului. Cel mai adesea, personajele feminine sunt dependente de cele masculine, comunicând doar prin ele și cu ele. Testul Bechdel Wallace colorează zonele în care două personaje feminine comunică, susținându-și reciproc gândurile, interesele, experiențele. Cel mai adesea aceste zone sunt minuscule pete de culoare pe o hartă alb-negru a conversațiilor masculine sau între bărbați și femei.

În al doilea rând, testul Bechdel-Wallace nu este o diagnoză finală – dimpotrivă. Acest test despre conversații este valoros chiar ca punct de început al unei conversații despre un anume film [7]. Dacă îl adoptăm, o să producă detalii, întrebări și discuții palpitante. Cele trei întrebări ne pun să observăm cu atenție, pas cu pas, dacă și în ce fel filmele schițează personajele feminine;  ne îndeamnă să le urmărim cuvintele pe parcursul acțiunii și să explicăm, uneori, cum se face că un film de două ore nu include nicio discuție între două femei care să nu se refere la un bărbat.

De exemplu, în Star Wars VII ca și în alte filme, apare problema: ce anume înseamnă să vorbești despre altceva decât un bărbat? De exemplu, în scena cu sabia Jedi, Maz și Rey vorbesc despre… Luke? Sau despre Forță și despre viitorul lui Rey – așa cum argumentează T. Jusino [11]? Ambele sunt adevărate: pe de o parte, chiar vorbesc despre Luke – doar se aude numele său. Pe de alta, subiectul de ansamblu al conversației este Forța și destinul lui Rey. Totuși, Forța și destinul lui Rey sunt strâns legate de Luke și întreaga arhitectură masculină definită în filmele anterioare, în care, vrei nu vrei, dacă vorbești despre Forță vorbești despre bărbați – fie Jedi, fie Sith. Deci… despre ce să fie vorba? Puteți urmări și pe portalul bechdeltest.com discuția [12]. Majoritatea participanților au ajuns la concluzia că Star Wars VII trece testul – dar nu toți; oricum, totul depinde de o singură conversație între Maz și Rey.

Star Wars VII are însă și alte verigi slabe în reprezentarea feminității – dincolo un test Bechdel Wallace cam pe muchie de cuțit. Captain Phasma cedează prea ușor și devine un personaj neconvingător. De asemenea, Rey se luptă prea bine cu Kylo Ren – și pare atunci un personaj umflat artificial. Totuși, universul creat este net superior altor filme SF, prin feminitatea frecventă și incidentală a personajelor sale.

Nu în ultimul rând, Star Wars VII este remarcabil și prin reprezentarea vârstnicilor și mai ales a femeilor în vârstă – una dintre culmile invizibilității în genul filmelor SF. Opțiunea nu a trecut neobservată și a stârnit câteva ironii. Dintre comentariile de pe Cinemagia, citez: „Cam mulți „tinerei de peste 60 de ani în distribuție”; „Inițial se numea Geriathry Awakening” pe parcurs l-au schimbat”; „Actori prea bătrâni pentru un asemenea film”. Sunt un pic amuzante, dacă nu te identifici cu partea vătămată. Nu sunt multe, printre sutele de comentarii, ceea ce este foarte interesant. Desigur, personaje în vârstă apar și în episoadele precedente, Yoda fiind unul dintre cei mai importanți, dar și Count Dooku, Palpatine și, mai la limită, Aunt Beru și Obi Wan. Poate spectatorii s-au obișnuit să nu mai vadă vârsta înaintată ca fiind remarcabilă, să nu o mai facă relevantă.  Ca și în cazul feminității, Star Wars VII face vârsta să devină o trăsătură incidentală a personajelor, nu una definitorie – ceea ce e un antrenament grozav. Mai ales dacă planificăm să trăim cât Maz, sau pe-aproape.

Referințe

[1]         C. T. Popescu, “Star Wars – Forța se scoală,” Republica.ro, 2015.  Disponibil la: http://republica.ro/star-wars-forc-a-se-scoala.

[2]         C. Rughiniș, L. Grunberg, R. Popescu, N. G. Ghinea, I. Oana, B. Osiceanu, M. Stoicescu, L. Scarlat, A. Sevastre, E. Toma, I. Vasile, and V. Voicu, “Alice in Tara Manualelor,” 2015.  Disponibil la: http://researchmaster.ro/alice/.

[3]         M. Dargis, “‘Star Wars: The Force Awakens’ Delivers the Thrills, With a Touch of Humanity,” The New York Times, 2015.  Disponibil la: http://www.nytimes.com/2015/12/18/movies/star-wars-the-force-awakens-review.html?_r=1.

[4]         M. M. Lauzen, “It’s a Man’s (Celluloid) World: On-Screen Representations of Female Characters in the Top 100 Films of 2014,” Center for the Study of Women in Television and Film, San Diego State University, 2015.  Disponibil la: http://womenintvfilm.sdsu.edu/files/2014_Its_a_Mans_World_Report.pdf.

[5]         C. Dougherty, “Star Wars and the Evolution of Strong Female Characters,” Inside Sources, 2015.  Disponibil la: http://www.insidesources.com/star-wars-and-the-evolution-of-strong-female-characters/.

[6]         V. Friedman, “‘Star Wars’ Exerts Force on Catwalk,” The New York Times, 2015.  Disponibil la: http://www.nytimes.com/2015/12/22/fashion/star-wars-force-fashion.html.

[7]         C. J. Anders, “Why The Bechdel Test Is More Important Than You Realize,” io9, 2014.  Disponibil la: http://io9.gizmodo.com/why-the-bechdel-test-is-more-important-than-you-realize-1586135613.

[8]         W. Hickey, “The Dollar-And-Cents Case Against Hollywood’s Exclusion of Women,” FiveThirtyEight, 2014.  Disponibil la: http://fivethirtyeight.com/features/the-dollar-and-cents-case-against-hollywoods-exclusion-of-women/.

[9]         V. Woolf, “A Room of One’s Own,” 1929.  Disponibil la: https://ebooks.adelaide.edu.au/w/woolf/virginia/w91r/index.html.

[10]       M. Kolcsár, “Testul Bechdel şi Noul Val Românesc,” LiterNet.ro, 2013.  Disponibil la: http://agenda.liternet.ro/articol/16085/Mihai-Kolcsar/Testul-Bechdel-si-Noul-Val-Romanesc.html.

[11]       T. Jusino, “The Force Awakens May or May Not Pass the Bechdel-Wallace Test, But Does It Matter?,” The Mary Sue, 2015.  Disponibil la: http://www.themarysue.com/the-force-awakens-bechdel-wallace/.

[12]       Contributorii bechdeltest.com, “Bechdel Test Movie List – Star Wars: The Force Awakens,” 2015. Disponibil la: http://bechdeltest.com/view/6610/star_wars:_the_force_awakens/.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Felicitari pentru articol, un unghi la care probabil putini s-au gandit cand vine vorba de Star Wars :)

    Si da, Star Wars e un film si pentru fete…a fost filmul copilariei mele (seria initiala), am revazut „Imperiul contraataca” de nenumarate ori la Patria :)

    • @ Dana: Super, mă bucur că v-a plăcut articolul!

      Și eu am fost încântată de Star Wars în copilărie, probabil aveam vreo 7 ani sau așa ceva. M-a fascinat prințesa Leia și toată construcția romantică din trioul Leia – Han Solo – Luke. Chiar că film pentru fete… Da, alte vremuri ;)

  2. La un moment dat, conversau la o bere nişte băieţaşi care se credeau cei mai mari gagicari. (Mai aveau şi alte calităţi imaginare, cum ar fi oameni de afaceri, artişti neînţeleşi etc) Una din convingerile lor era faptul că femeile sunt, organic, genetic, împotriva tehnologiei. Fiindcă lumea lor se reducea la berea lor, care pe deasupra mai era şi Stella Artois, bere de elev de liceu, niciuna dintre milioanele de femei ingineri, sau programatori, sau cercetători, nu a venit să le explice cum stau lucrurile. Fiindcă nu ştiau de existenţa lor.

    Una din maniile tipilor conservatori, indiferent de gruparea din care fac parte, ortodocşi, comunişti, socialişti, redneci neoprotestanţi, ba chiar şi golani atei, dar să fie conservatori, e ideea de „gender roles”. Sculptate în piatră, ca tabletele lui Moise, şi de neatins. Spre exemplu, pentru ei, femeia trebuie să gătească. Indiferent de situaţie, chiar dacă redneckul nostru cu Stella Artois ar fi cel mai mare Master Chef pe care l-a văzut lumea (se credea el şi om de afaceri, de ce nu s-ar fi crezut Master Chef?), femeia lui trebuie să îi gătească, fiindcă asta e pentru el o ocupaţie specific feminină.

    Aşa cum acelaşi redneck crede că el trebuie să fie şi meşterul casei. Orice nu merge, de la instalarea de Windows 10 la robinetul care curge, femeia trebuie să apeleze la el. Trage el o gură de Stella, îşi suflecă mânecile şi repară. Chiar dacă ea ştie că gigelul ei e un bizon fără pic de îndemânare şi rezultatul e mai prost ca înainte, trebuie să îi dea satisfacţia că el a fost bărbatul în casă.

    Lucru care se întâmplă la o scară mai mare şi în companii, şi în instituţiile de stat, armată, poliţie, pompieri.

    În ultimii 5-10 ani, această manie de a sublinia atribuţiile fiecărui sex în parte, care exista de când lumea, a devenit din ce în ce mai vizibilă, exagerată până la caricatură. Astfel încât o creaţie artistică nu se poate îndepărta de tendinţa generală din societate; sau, dacă se îndepărtează, stârneşte cuibul de viespi.

    • Tocmai am dat peste asta (am adaptat citatul la context).

      „There is no [sexist] like a [feminist]: That is because he is obsessed by [gender], whose actual existence as often as not he denies…

      „Outrage supposedly felt on behalf of others is extremely gratifying for more than one reason. It has the appearance of selflessness, and everyone likes to feel that he is selfless. It confers moral respectability on the desire to hate or despise something or somebody, a desire never far from the human heart. It provides him who feels it the possibility of transcendent purpose, if he decides to work toward the elimination of the supposed cause of his outrage. And it may even give him a reasonably lucrative career, if he becomes a professional campaigner or politician: For there is nothing like stirring up resentment for the creation of a political clientele. Anti-[sexism] is a perfect cause for those with free-floating outrage because it puts them automatically on the side of the angels without any need personally to sacrifice anything. You have only to accuse others of it to feel virtuous yourself.”

      http://takimag.com/article/the_will_to_outrage_theodore_dalrymple/print#axzz3vuYKfrzg

  3. N-am vazut nici un Star Wars pana acum si nici nu ma prea tenteaza. In schimb, temele razboaielor culturale mi se par interesante.

    Din ce aud, Intr-adevar, remarcam o (r)evolutie la acest nou film, avand de vedere de unde am plecat: mituri si povesti despre Ghilgames, Hercule, Ahile, Praslea cel voinic, Monte Cristo, d’Artagnan si tot asa pana la vechile Star Wars.
    Intrebarea care ar rezuma chestiuea este daca mass media si Hollywood-ul reflecta pasivi niste evolutii in societate sau sunt de fapt agentii si motoarele ei. Eu merg pe a doua varianta, influentat fiind de conservatori din aceia care-i plac atat de mult lui Nautilus, mai sus.
    .
    https://www.youtube.com/watch?v=Fd36WGEq7HQ

    • @ AT: Intrebarea care ar rezuma chestiuea este daca mass media si Hollywood-ul reflecta pasivi niste evolutii in societate sau sunt de fapt agentii si motoarele ei.

      Mass media și Hollywood sunt componente ale societății, care oricum nu e un întreg omogen, ci un agregat. Sigur că media și Hollywood în particular răspund la cerințele spectatorilor – așa cum sunt definite de organizațiile respective, iar aici sunt multe de discutat. Preferințele spectatorilor sunt necunoscute până nu vin niște oameni să le descrie. La rândul lor, discursurile create prin filme și alte media devin parte a resurselor noastre culturale: ne inspiră, ne enervează, le discutăm – implicit ne influențează. Cu „societate” cu tot.

      • Media si Hollywood raspund la cerintele elitelor de pe coastele Americii, care in acest fel devin norma pentru America profunda si restul lumii, dupa cum bine explica Ben Shapiro.

  4. Inca o dovada va „-ism”-ele sunt, peste un anumit nivel, artificiale, limitate si imbecile. Feminismul nu face exceptie. Iar ceea ce am citit in acest articol (cam jumate, ca dupa aia se repeta aceleasi lucruri dar cu date concrete: numere, statistici, citate, cate personaje feminine sexuale sau nu, de preferat lesbiene, ca este in trend) este exact ce autoarea pretinde ca vrea sa critice. Suprema reducere mi s-a parut lamentarea autoarei ca nu exista feminin pentru cuvantul „pilot.” (E drept, dansa se vroia doar ironica dar i-a iesit pe dos).

    Sunt practicant de arte martiale si, la noi, peste un anumit nivel, nu se mai fac diferente dintre sexe (nu „genuri” cum cica este politically correct!). Adica ce face o fata trebuie sa faca si un baiat, si viceversa. Iti respecti ca atare adversarul din fata chiar daca este fardata sau are cei mai frumosi ochi pe care i-ai vazut in ultimele 3 luni, caci daca nu, vei invata sa-l respecti pe calea dura … si cu repercusiuni dureroase. La noi s-a inteles ca fiecare este diferit, si nu ne punem probleme ca cel de langa tine este alta rasa sau alta religie sau are alta limba materna. Pur si simplu nu stim nimic din toate acestea despre OMUL de langa noi. Simplu. Pentru noi este doar OMUL acela, si gata. Spunea cineva o data ca noi, oamenii, suntem 99,99% identici dar nu bagam de sema asta ci doar acel 0.01% diferit.

    Multi se dau intelepti incercand sa arate ca nu conteaza rasa sau sexul sau religia sau nationalitatea. Nu realizeaza insa ca ei incep sa faca deja prima diferentiere in clipa in care mentoneaza aceste aspect ca atare!

    Si inca ceva. Femeile si barbatii (sau fetele si baietii, ca sa fiu in asentimentul autoarei articolului) nu sunt sexe opuse ci COMPLEMENTARE! Si da, sunt lucruri care numai o femeie le va putea face si lucruri pe care numai un barbat le va putea face. Putine, foarte putine, dar sunt.

  5. E un biet film SF, nu-l mai transformati acum in mare manifest feminist. Articolul e prost, lung si incalcit scris, de cineva care tremura sa demonstreze ceva neaparat. Sigur, relax, e cum zici tu.

    Normal ca l-au orientat si spre alta audienta, de ex fete si minoritati, pentru ca vor sa-l vanda mai larg, nu nisei de baieti albi, asa cum au facut in ’77. Ce-o fi asa greu.

    • @ box: Nu e nici manifest feminist, nici biet film SF. Luni era nr. 4 în topul tuturor filmelor din toate timpurile privind încasările [1]. Oricum o sfârși, nu i-aș zice „biet”.

      Sigur că are rațiuni comerciale privind alegerea și portretizarea personajelor. Nu-l suspectam de altceva. Dar rațiunile nu au nicio treabă cu impactul. Prin alegerile făcute, motivate comercial sau altminteri, cred că va influența stilul de reprezentare a personajelor feminine în filmele SF și va avea și o oarecare influența asupra publicului. Cam asta e ideea, mai pe scurt.

      [1] http://www.hollywoodreporter.com/news/box-office-star-wars-force-852198

  6. Problema lui CTP si a mea nu este ca sunt prea multe femei.
    Problema este ca se pun femei in diverse roluri exclusiv pentru motivul ca „si femeile trebuie reprezentate” ceea ce este o mare tampenie.
    De exemplu, este greu de crezut ca intr-un film care contine scene de lupta (si nu ma refer la Star Wars unde conceptul de „forta” schimba regulile) poate castiga o femeie din simplul motiv ca barbatii, de regula, sunt mai masivi. Cand se bat doi oameni cu pregatire asemanatoare, este normal sa castige cel mai puternic.
    Am dat doar un exemplu.

    Sa puna ce sexe vor ei dar sa le puna pentru ca asa o cere povestea, sa fie natural, nu pentru ca asa o cere corectitudinea politica!

    • @ Marius: Dacă o scenă de luptă în care apare un personaj feminin este ne-credibilă, iar personajul are competențe ce scârțâie narativ, asta sigur e cam neplăcut.

      Altminteri, vorbind așa în general, sigur că au existat femei implicate în lupte, iar numărul lor va crește pe măsură ce tehnologia ajunge să joace un rol tot mai important și, în paralel, restricțiile legale împotriva implicării femeilor în situații de luptă sunt eliminate. În SUA abia în 2013 a fost anunțată ridicarea interdicției pentru femei de a participa în acțiuni de combat. Sigur că nu participau, fiind ilegal ;) [1]

      Apropo de tehnologie, o cronologie a femeilor pilot militar e aici: [2]

      Bun, sigur că sunt mult mai puține femei luptătoare decât bărbați. Filmele însă nu-și propun să fie un eșantion reprezentativ al populației – evident nici nu sunt, privind femeile. Prin urmare cu nițică imaginație pot fi create personaje feminine credibile pentru orice fir narativ. In anumite genuri merg și personaje nițel incredibile. Nici Yoda nu-i culmea plauzibilității ;)

      [1] https://en.wikinews.org/wiki/Pentagon_announces_end_to_ban_on_women_in_combat
      [2] https://en.wikipedia.org/wiki/Fighter_pilot#Women_fighter_pilots

      • Aici atingem punctul de tensiune al dezbaterii: sustinerea de catre feminismul contemporan, cu zelul fanatic religios al neofitului, si in pofida a tot mai multor studii stiintifice, a ideii ca dimorfismul sexual la homo sapiens se reduce la organele reproductive si poate la unele minore diferente fizice, care in curand vor putea fi si ele eliminate, spre restaurarea egalitatii sexelor. In fond, avem deja barbati care au nascut. De aici mitica cota nerostita de 50%, care va trebui impusa de sus in toate domeniile traditional masculine, inclusiv armata, dar nu si in cele traditional feminine. Daca vreodata omenirea va ajunge la mult dorita cota, ii va fi imposibil sa stie daca asta s-ar fi intamplat oricum prin evolutie naturala sau s-a intamplat datorita cotei. Orice deviere de la acest mijloc trebuie pusa automat si exclusiv pe seama atotputericului, cruntului si maleficului patriarhat. Orice alta ipoteza de lucru este demascata ca parte a sistemului opresiv si exponentii ei sunt eliminati, asa cum i s-a intamplat fostului director Harvard. Un intelept poate vedea ca un astfel de feminism este depare de a crea mult dorita armonie intre sexe, si din fericire s-au ridicat multe voci in ultimul timp care sa scoata asta in evidenta, nu intamplator multe fiind femei: Janice Fiamengo, Christina Hoff Sommers, Karen Straughan, Heather MacDonald.

        https://www.youtube.com/watch?v=_5GpJU0qETA
        https://www.youtube.com/watch?v=RiNHWdQt_rI

      • Nu imi place cum puneti problema. Ati luat un mic detaliu si ati ales sa vorbiti despre el in loc sa abordati problema semnalata de fapt, pe care, de altfel, utilizatorul AT a descris-o foarte bine.

        Femeile trebuie puse in rol pentru ca asa o cere rolul, nu pentru ca asa o cere cota stabilita de ideologii feminismului, ai corectitudinii politice.

  7. e povestea din episodul 4 resapata cu o femeie care stie sa faca orice si castiga in lupta fizica de fiecare data cu orice adversar masculin.
    e un film de propaganda in primul rand pt femei pt a se inscrie in armata si in al doilea rand pt relatiile interrasiale.

  8. Probabil ca feminismul o ia pe urmele antirasismului si gay -ismului si, probabil, se va ajunge la discriminare pozitiva. Poate e un trend, in care Hollywood -ul se incrie.
    Femeile fac fotbal, box, haltere, culturism, dar, din considerente genetice, atunci cand vine vorba de forta bruta, nu pot invinge barbatii. In egala masura, atunci cand este vorba de sentiment, instinct si intuitie, barbatii nu pot castiga in fata femeilor.
    In Star Wars, lucrurile stau putin altfel… Pot sa accept, fara efort, ca e democratic ca Forta sa se manifeste intr-o femeie si nu mi se pare ilogic ca o femeie in care Forta e puternica sa invinga un barbat, folosind o sabie laser care taie orice. Deci, mi se pare in regula.
    Am ajuns la film prin forta imprejurarilor (zi libera rece si ploioasa, care ne-a impins in Mall), dar nu am plans dupa banii platiti pe bilet. Imi aduc aminte ca la „300” (film plin de testosteron, de muschi si de vitejie), am iesit din sala la jumatate si am plans dupa bani.

    Industria filmului se adapteaza… filmele se lanseaza simultan la nivel mondial, dupa ce li se face o campanie intensa de promovare. Conteaza incasarile din primul si al doilea week-end si, fiindca n-are timp sa zboare vorba despre filmele slabe, sunt destui care „iau tzeapa”.
    Asta e lumea in care traim. E treaba noastra, a fiecaruia, sa ne gasim solutii de „imunizare”. :)
    Probabil ca industria filmului se adapteaza si cand vine vorba de subiecte/scenarii/concept. Daca studiile arata ca se cer filme cu femei „macho”, se vor face astfel de filme.

    • @ Decebal: Daca studiile arata ca se cer filme cu femei “macho”, se vor face astfel de filme.

      Mă întreb în ce măsură Rey este percepută ca o „femeie macho” de publicul actual al Star Wars VII. Pe măsură ce arii stereotipic masculine sunt populate și de femei, ajung să nu mai fie asociate cu o etichetă de gen. De exemplu, mult timp competența sportivă a fost un apanaj masculin. Participarea femeilor la competițiile atletice a fost mult timp interzisă – inclusiv la Olimpiade și maratonuri: http://www.marathonguide.com/history/olympicmarathons/chapter25.cfm

      Cred că actualmente o femeie care aleargă la maraton nu mai este considerată „macho”. sau lipsită de feminitate. A fi o persoană atletică nu mai este acum o chestiune etichetată în termeni de feminin sau masculin.

      Probabil că și competențele tehologice sau anumite competențe militare își vor pierde, treptat, coloratura de gen.

      • Calificativele pe care le foloseşte publicul civil, cum ar fi „o femeie macho”, sunt foarte înşelătoare. (Din pricina asta şi manipulatorii de profesie de la Hollyweird şi din industria publicităţii ştiu să le sucească după cum le convine lor pentru a face profit.)

        Chiar și atunci când spunem cu simpatie despre o fată că ”e mai băiețoasă”, ne gândim la un fel de Xena: nu are miorlăitul și gesturile de pitzi, e mai sportivă, mai puțin aranjată, dar e totuși vizibil feminină. Xena însăşi, aşa cum era jucată de Lucy Lawless, avea nişte caractere sexuale secundare peste medie. Astfel, din punctul de vedere al publicului masculin, „o fată mai băiețoasă” e totuşi o posibilă parteneră; poate fi abordată, se poate avea în vedere o relaţie cu ea în viitor. Stereotipul femeii atractive şi accesibile unui bărbat e acolo, nu a fost înlăturat.

        Însă dacă fata și-ar pierde sau ascunde toate caracterele sexuale secundare, fără compromisuri, n-ar mai trezi atracție și simpatie. Ar fi considerată o pocitanie. Un hibrid.

        Hipsterilor le place să se laude că ei nu mai ţin seama de gender roles, că astea sunt demodate. Însă e o mare diferenţă între ”a pretinde că nu ţii seama” de gender roles şi a crede că ele „nu există”. În al doilea caz se poate lăsa cu vânătăi şi cucuie.

        Până şi Rachel Maddow a înţeles cum stau lucrurile. Diferenţa dintre modul ei de a se aranja, vorbi şi prezenta în public în 2010 şi cel din 2014 e vizibilă.

      • Am delimitat intentionat ultimul paragraf al comentariului meu, tocmai fiindca nu are neaparat legatura cu filmul, ci, mai degraba, defineste un mecanism. Cum spuneam, pot digera (fara probleme) ideea ca Forta e puternica in Rey si ca poate invinge un barbat. :)

        Cat despre feminism, in primul paragraf eu am scris „fotbal, box, haltere, culturism”. Daca aduceti vorba de atletism, v-as spune ceva din proprie experienta (teoria ca teoria, dar practica ne omoara): am avut, in liceu, o prietena care facea atletism de performanta (din copilarie, de 7-8 ani de zile). Era micuta de statura, cu piept plat, solduri inguste si umeri mai largi decat soldurile. Intr-un anumit context, mi-a spus: „ce stiu stiu ce injectii cu vitamine imi fac astia?… uite-te la mine cum arat, zici ca-s baiat!…”
        Asa ca, dupa parerea mea, in viata reala, „femeia macho” nu exista (ori nu e feminina, ori nu e macho). Cred ca femeile trebuie sa ramana feminine, fara a se considera discriminate fiindca-s feminine.

        Ma intreb de ce oare nu se simt si barbatii discriminati sexual? Oare un campionat mondial de goblen (sau de dans la bara) ar trebui sa fie impartit in „masculin” si „feminin”? :)

        • Cam aşa.

          O fată „mai zdravănă şi mai băieţoasă” e atrăgătoare când merge la sală, participă la diverse jocuri şi sporturi şi bea bere împreună cu Dorelul ei. Dar cu condiţia să nu renunţe la caracterele sexuale secundare (şi la poziţia pe care o ia în raport cu publicul din jur, datorită lor). Care au de-a face şi cu alte chestii decât înfăţişarea: expresia feţei, atitudinea, felul în care vorbeşte şi se poartă. Cum ar zice poporul inventator al corectitudinii politice: diamant neşlefuit. Dar tot diamant trebuie să rămână.

          Aşa cum popularea ecranului cu personaje vârstnice şi încă verzi nu înseamnă nici ea mare lucru, atâta vreme cât nu stai mai mult pe gânduri să te întrebi ce semnificaţie are „vârsta” în scenariu.

          În viaţa publică de azi se vorbeşte despre faptul că o femeie modernă e atractivă pentru o mai mare parte a vieţii ei, pe măsură ce înaintează în vârstă. E „o doamnă sexy”. „O matură atrăgătoare”. „E amuzantă”, „e cool”, „are energie” şi „poftă de viaţă”.

          Şi asta ar trebui să ne dea de gândit – fiindcă toate aceste calităţi nu sunt ale unei femei adulte. Noi nu o privim pe deţinătoarea lor ca pe o femeie adevărată. Biologic, e o femeie matură, dar publicul o tratează ca pe o fată („fată” cu înţelesul de copilă / adolescentă, nu cel de femeie tânără) supradimensionată. Îi atribuim calităţile pe care le dorim şi le căutăm la categoriile de vârstă mai aproape de 18 ani. Chestiile care ţin de tot de expresia feţei, atitudine, felul în care vorbeşte şi se poartă. De faptul că nu se jenează să participe la diverse sporturi. Sau la activităţi populare în rândul categoriilor sociale mai tinere decât ea.

          E matură, dar ca să fie atractivă i se impune să se comporte imatur. (Altfel e „o babă” sau „o acritură”.)

          • Aici povestea e mai complicată. Ca să folosim personajele lui Eric Berne, nouă ne plac manifestările Copilului Liber, nu ale Părintelui Critic. Nu contează vârsta biologică și nici sexul persoanei despre care discutăm. O personalitate dominată de Copilul Liber e agreabilă și la 60 de ani, în timp ce o personalitate dominată de Părintele Critic (”acritura” despre care spuneți) e enervantă și la 30 de ani.

            Ceea ce face societatea modernă este să încurajeze manifestările Copilului Liber. Cred că am întâlnit în urmă cu peste 30 de ani ideea că ”americanii sunt niște copii mari” și gluma că vârsta majoratului ar trebui să fie stabilită la 35 de ani în State :)

  9. Uf, ma intristeaza incrancenarea cu care a degenerat dezbaterea in eternul conflict (?!) intre sexe…e doar un articol, un punct de vedere despre un film care e un succes comercial, nu neaparat o opera de arta. Nu cred ca merita atata inversunare…:)

    O singura observatie : intr-adevar, ponderea femeilor in sectoarele tehnologice (mai ales cele de varf, unde „size matters not”, cum zicea si Yoda :)) este inca redusa. Ma amuz si acum cand imi aduc aminte uluiala colegilor din vest referitoare la numarul de femei din programare…intr-adevar, la ei erau doua femei intr-un departament de cateva zeci de persoane. La noi proportia era (atunci, acum s-a mai echilibrat) inversa. La un moment dat incepusera sa devina suspiciosi, de ce se angajeaza doar fete…:)))

    • Fiecare categorie socială exploatează maniile şi obiceiurile celor din jur în beneficiul său. Din pricina asta, maniile pe care le manifestă publicul într-un anumit eveniment duc la o „profeţie care se îndeplineşte singură”. Cum ar zice nepoţii lui Unchiu’ Sam.

      Nu oricine poate ajunge să facă o meserie în domenii în care se dezvoltă tehnologii de vârf. E nevoie de un talent nativ şi care a fost hrănit încă din copilărie, ca să nu se piardă. Aşa cum şcoala costă bani, şi nu numai pentru bunurile materiale, ci şi prin faptul că personajul mai stă câţiva ani în facultate în loc să treacă imediat la produs. Iar pentru a lucra într-un domeniu foarte avansat mai trebuie şi studii făcute în Occident, pile şi cunoştinţe ş.a.m.d.

      Dacă marea majoritate a celor din jur, părinţi, rude, profesori, sunt convinşi că femeile nu trebuie să aibă de-a face cu tehnologia, cum ziceau băieţii cu berea, fiecare din ei ridică obstacole mai mici sau mai mari atunci când are ocazia, le împing uşor-uşor deoparte. E ca şi cum ai încerca să mergi prin nisip mişcător. „Astea nu sunt materii pentru o fată”. „Studiezi prea mult”. „Degeaba ceri bani, că nu îţi dau”. „Îi dau nota 10 lui Dorel, nu ţie”. „Stai prea mult cu nasul în carte, nu ştii să te porţi în societate”. „Nu vreau o prietenă sau nevastă care se preocupă de astfel de chestii”. „Nu te angajez pe tine, îl iau pe Gigel”.

      Fiindcă tendinţa naturală a omului e să facă lucrurile care îi aduc beneficii, foarte puţini străbat nisipul mişcător până la capăt. Iese mai uşor câştigul pentru cine se lasă dus de curent.

      • Depinde de domeniu, cât e de cool :)

        Nu vrea nimeni mai multe femei-zidar, însă mai multe femei-pilot în aviația de pasageri ar fi în mod sigur de dorit :P

  10. Doamna Cosima Rughinis a observa ca :”vedem în film personaje care, incidental, sunt femei” iar unele personale de sex feminin nu isi tradeaza sexul decat (incert) prin voce. I-a trecut doamnei Cosima Rughinis prin cap ideea ca Captain Phasma este transexual.

    Daca tot am avut un presedinte SUA negru si in curand unul femeia, avem un film de actiune in care 3 femei bat armate de barbati de ce in urmatorul episod sa nu trecem la nivelul urmator in care un homosexual/lesbiana, un travestit si un transexual sa fie eroii care distrug imperii, macelaresc armate si hotarasc destinul umanitatii pentru viitorul mileniu? Sa nu fim rasisti.
    Ce doar femeile sunt batause? Iar eu propun ca dupa faza cu transexualii si lesbienele sa se mai sara o etapa si sa facem un Razboi al Stelelor in care niste pedofili de exemplu sa fie eroii pozitivi. Va rog sa nu fiti intoleranti, conservatori, pudibonzi,retrograzi, refractari la nou, fiti in pas cu modernitatea etc. etc. etc. tot discursul care ni se vara pe gat zilnic. Macar in felul acesta am avea in sfarsit un episod din Star wars care sa nu fie realist si nu scos din 1001 de npoti ca pana acum.

    Apropo doamna Cosima Rughinis a observat corect ca feminismul si feminitatea au luat-o pe coaja in acest film in sensul ca personajele feminine sunt femei doar din greseala ele putand fi orice. Poate sa ne spuna de ce? Eu stiu dar nu sunteti pregatiti. Explicatia ar fi prea luga si daca as spune direct concluzia ea ar fi respinsa fara discutie as fi declarat taliban religios, nebun, conspirationist (asta in versiunea pozitiva).
    Un punct de pornire ar fi aici pentru cine are urechi de auzit:
    http://truthxchange.com/

  11. Space balls se numea parodia la Star Wars in care Mell Brooks anunta , in bascalie si titlul unei imaginare serii a doua ~Searching for more money~ Dupa primele 3 serii / in ordinea istorica a realizarii lor / dragostea dintre mine si SW s-a racit fara speranta asa incat acum ma aflu in postura unui sot inacrit care vede doar defectele consoartei. Iar primul defect pe care l-am observat e ca afisul arata o fata cu o maciuca in spinare – fix ca afisele de la Jocurile foamei , pe care de asemenea astept sa le vad pe toate grupate la televizor la viitorul Revelion. Sigur la Jocurile Foamei in locul maciucii era un arc , dat ICON ul este identic , ca si setea nestapanita de a castiga bani vanzand gunoaie de sezon. Iar cum in speta sezonul e al amazoanelor cred ca este exagerat sa cautam resorturi feministe, deoarece in decurs de vreo 30 de luni am parcurs cu maxima repeziciune o multime de alte sezoane fara baza ideologica: sezonul veveritelor vorbarete, sezonul camioanelor care se transforma in roboti, sezonul zeitatilor greco – germanice, sezonul dinastiilor , sezonul mahmurelilor si sezonul filmelor romanesti corecte politic etc, ca sa nu mai vorbesc de constanta filmelor profunde cu vampiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cosima Rughinis
Cosima Rughinishttp://contributors
Cosima Rughiniș este profesoară în Departamentul de Sociologie al Facultății de Sociologie și Asistență Socială și directoare a Școlii Doctorale de Sociologie a Universității din București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro