Cinci intelectuali, români și maghiari, Gabriel Andreescu, László Tőkés, Florian Mihalcea, Zsolt Szilágyi și Előd Kincses, (autorul articolului) la 15 decembrie 2021 la locul declanșării Revoluției de la Timișoara au decis înființarea Asociației civice ”15 Decembrie – Zi a Solidarității româno-maghiare”. De atunci nu am reușit să înscriem asociația în Registrul național O.N.G. și să obținem personalitate juridică. Fiind folosit în denumirea asociației cuvântul `româno` era necesar acordul prealabil al Secretariatul General al Guvernului
Am fost profund surprinși de tergiversarea soluționării cererii noastre, urmată de refuzarea avizului prealabil. Este îndeobște cunoscut faptul că există numeroase asociații sau fundații care folosesc denumiri cu componente similare (precum „româno-franceză”, „româno-germană”, „româno-elene”, „româno-rusă” etc).Pur și simplu este de neînțeles de ce este atât de deranjantă folosirea sintagmei româno-maghiară!!?? Ne-am adresat cu acțiune în contencios administrativ Curții de Apel București, dar hotărârea primei instanțe ne-a cauzat o altă decepție. Curtea a primit apărările formulate de Secretariatul General al Guvernului. În opinia lor utilizarea unor termeni precum „român” sau „național” creează publicului aparența că o asociație exprimă opinia majoritară a poporului sau a națiunii române cu privire la conceptele și la acțiunile declarate în scopurile și obiectivele sale, iar respectiva asociație dă impresia a fi singura prin intermediul căreia se exprimă această opinie. Înainte de toate, este greșită lingvistic susținerea că introducerea într-un titlu a termenilor „român” sau „național” determină semnificația asumată de instanță și de Secretariatul General, Există numeroase organizații neguvernamentale care folosesc termenul „român” sau maghiar, rom etc; cărora nu li s-a imputat că ar reprezenta, astfel, opinia majoritară a poporului, ori că ar fi singurele cu un anumit tip de obiective. A spune că legea atribuie Secretariatului General al Guvernului sarcina de a stabili dacă „scopurile și obiectivele asociației concordă cu voința majoritară a poporului român” sugerează că statul român are dreptul să limiteze dreptul de asociere pe criteriul concordanței cu „voința majoritară a statului român”.
Am tot cercetat practica judecătorească în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului în care judecătorii europeni să se fi exprimat asupra situației când un stat a fost reclamat pentru limitarea libertății de asociere și exprimare cu motivația „voinței majoritare a poporului”. Firește, nu există o asemenea practică judecătorească, căci nicicând un stat membru al Consiliului Europei nu a fost atacat la CEDO pentru încercarea de a impune respectarea „voinței majoritare a poporului”. În schimb există jurisprudență vastă a Curții care infirmă categoric considerentele hotărârii Curții de Apel București. S-a stabilit că: „discursul cu privire la chestiuni de interes general nu poate fi restricționat fără motive imperioase. În mod constant, judecătorii europeni au condamnat statul atunci când au apreciat „că instanțele naționale au vrut să impună o concepție specială despre libertatea de exprimare, prin referire la « istoria oficială »”. Potrivit CEDO în chestiuni istorice curente, „statul ar trebui să se abțină de la a interveni în dezbateri istorice controversate”. Ni s-a reproșat și faptul că nu am făcut dovada „că ziua declanșării Revoluției a fost 15 decembrie 1989 și că ea a fost rezultatul unei solidarizări între cetățenii români de etnie română și cel de etnie maghiară”. Cu privire la semnificația zilei de 15 decembrie 1989 am atașat la recursul de soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție două înscrisuri doveditoare, anume cuvântarea domnului primar al municipiului Timișoara Nicolae Robu, ținută la cea de a 30-a aniversare a Revoluției din 1989 și Decretul prezidențial de decorare al lui László Tőkés. Timișoreanul, care a trăit la fața locului zilele fierbinți a expus clar și categoric: „În 15 decembrie 1989 Timișoara a marcat începutul luptei care a condus la căderea regimului comunist din România”. Decretul președintelui Traian Băsescu nr.1864/2009 din 14 decembrie 2009, privind conferirea Ordinului Național Steaua României în grad de cavaler lui László Tőkés prevede „Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, în semn de înaltă apreciere a curajului și demnității de care a dat dovadă, declanșând prin exemplul personal revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”. Se pare că decretul prezidențial este excepția care întărește regula unanimității poporului român cu privire la data de 16 decembrie 1989 invocată de Secretariatul General al Guvernului, precum și prin considerentele sentinței drept data declanșării Revoluției.
Neîndoielnic, obstrucția Secretariatului General al Guvernului, validată prin hotărârea comentată aduce atingere exercițiului drepturilor de natură politică a asociaților – nu li se permite să militeze pentru așezarea raporturilor de putere din țara noastră în raport cu valorile pentru care milităm, care sunt, de altfel valorile constituționale (de susținere a unui „stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989” – Constituția României, art 1, alin, (3). Blocarea inițiativei noastre contravine spiritului acestor prevederi constituționale, în plus împiedică repromovarea spiritului conlucrării ideale româno-maghiare de la Timișoara, care în zilele următoare s-a extins în toată țara. Este știut, există un scenariu al lucrătorilor de securitate care din varii motive doresc să discrediteze Revoluția care a condus la dărâmarea regimului cuplului dictatorial apărat cu strășnicie de dânșii. Escamotarea rolului lor sinistru a condus la elaborarea scenariului securist de disculpare colectivă, Din păcate Secretariatul General al Guvernului și Curtea de Apel București au căzut în capcana acestor forțe oculte!
Explicația titlului articolului: dacă un atlet pleacă înainte de pocnetul de pistol de ștart, este eliminat fiindcă a ”furat” ștartul. Ca fost sprinter și ca fostul avocat al lui L.Tőkés în procesul de evacuare din decembrie 1989 am convingerea Secretariatul General al Guvernului și Curtea de Apel București au furat startul Revoluției!
Tg.Mureș, la 28 martie 2024.
Hmmm… Asa de important este sa oficializam ziua declansarii „revolutiei”?! N-ar fi mai important sa aflam, oficial, cine a declansat-o, de fapt si in ce scop?… Cine a pornit evenimentele care au omorat sute de oameni?… In solda carui „stat prieten” erau agitatotii si ce alt „stat prieten” i-a ajutat sa intre in RSR?…
Ceausescu nu era nebun, cand vorbea despre „agenturili straine”. Era conducatorul tarii, cel putin o parte din Securitate inca raporta catre el…
Cine erau „turistii” veniti din Ungaria, in masini Lada, echipati cu piulite legate cu sarma de un maner de lemn? Si de ce spargeau vitrine, cu „sculele” alea? Unde au disparut „turistii”, dupa ce si-au facut treaba, dupa ce s-a tras in oameni? Prin ce „tara prietena” s-au intors acasa?
Mai bine de trei decenii au trecut, de-atunci si inca totul e tulbure. Cei ce au profitat si inca profita, n-au niciun interes sa faca lumina. Si pe noi ne arde ca cineva „a furat startul”?!…
aia cu Lada parca erau KGB-istii, dupa „opinia” dezinteresata a Securitatii. Acuma s-a schimbat, erau ungurii? Miine-poimiine aflam ca erau chinezii.
@Zaracusca
Mai cititi o data ce am scris. N-am zis ca erau unguri. Avand in vedere ca Lada nu e avion, „turistii” au intrat in RSR din Ungaria – „stat vecin si prieten” al RSR. :) Multumit?
Dupa ce Ilici Iliescu va fi trecut in nefiinta, multe documente, inregistrari si rapoarte fi-vor scoase la lumina. Dar putin vor mai fi cei carora le va pasa de ele.
@Decebal nu-l arde nimic , daca-si trage o asociatie sau un oengeu primeste bani moca de la buget , ca e de utilitate publica.
Foarte interesant articol.
In mod categoric, reconcilierea cetatenilor romani apartinatori ai celor doua etnii, este o problema care trebuie rezolvata definitiv prin intelepciune si foarte multa toleranta. O asociatie de acest tip este bine venita daca se bazeaza pe foarte , foarte multa sinceritate, respect reciproc, si asumare a greselilor trecutului, urmand calea unor modele reusite pe plan mondial cum ar fi : germani -evrei, japonezi-chinezi si multe altele. Acuzele reciproce si dispretul au intotdeauna efect de radicalizare si indepartare,
In conformitate cu informatiile accesibile, prezenta d-lui Tokes L in aceasta asociatie mi se pare a fi un deserviciu adus scopului declarat. Este posibil ca perceptia mea sa fie incorecta, insa intotdeauna am decelat in atitudinea sa un mare dispret si o mare intoleranta fata de etnia romaneasca. Poate este doar o impresie subiectiva.
Articolul acesta ar fi si mai util pentru cititorii care nu au avut acces la detaliile acelor evenimente daca in calitate de avocat al domnului L T ne puteti spune – din cea mai autorizata sursa – cine era partea reclamanta si respectiv partea reclamata. A fost mentionat statul comunist in documentele uneia din partile implicate.
De asemenea revendicand pentru domnul L T rolul de declansator al revolutiei timisorene, datorita faptului ca a fost prezent in acel loc, prin extensie tovarasul Ceausescu poate fi considerat drept declansator al etapei revolutionare bucurestene, datorita faptului ca el, Ceausesescu a organizat si a mobilizat zecile de mii de oameni la marea adunare din 21 dec ’89, din piata palatului, adunare in care a oamenii prezenti au hotarat soarta dictaturii comuniste din Romania. Analizand cele doua prezenţe, fie ar trebui ca Ceausescu sa fie declarat erou al revolutiei, fie L T un uzurpator. Va scriu in caliate de fost coechipier al d-v, care a trait printre maghiari, a avut si are multi prieteni maghiari.
Post scriptum : Atunci când un sprinter „fură” startul, este eliminat. Marian Neacșu, secretarul general al guvernului, care a furat startul Revoluției din decembrie 1989 a fost promovat de Marcel Ciolacu în funcția de vicepremier🤑