joi, martie 28, 2024

Statele Unite, ”dincolo de orizont”. Noile coordonate ale politicii externe americane. Interviu cu analistul Octavian Manea

Octavian Manea este unul dintre puținii analiști din spațiul public românesc calificați pe problematica relațiilor externe americane. Interviul de mai jos surprinde ipostaza actuală a Statelor Unite, după retragerea din Afghanistan și încheierea astfel a unei etape. Este o analiză bazată pe fapte, și nu pe declarații circumstanțiale ale diferiților actori.


Formula consacrată este că după 11 septembrie 2001 nimic nu a mai fost cum era înainte. Ce s-a schimbat esențial în Occident în acești 20 de ani din cauza atacului din septembrie 2001? Care au fost consecințele cele mai vizibile?

Personal cred că trebuie să pornim de la ceea ce am văzut în Afganistan în ultimele luni. Presiunea pentru retragere și încheierea așa numitelor ‘războaie eterne’ este o promisiune de campanie făcută deopotrivă de Donald Trump și Joe Biden. Iar acest lucru ne arată că segmente importante din opinia publica americană se poziționează împotriva intervenționismului care degenerează în campanii fără sfârșit. Aici văd una dintre schimbarile esențiale survenite la nivelul Occidentului în ultimii 20 de ani – ascensiunea unei mentalități, a unui scepticism în raport cu intervențiile care conțin o doză importantă de nation-building, înțeles ca proces de transformare societală care ia timp și care în definitiv implică resurse imense. O astfel de susținere nu pare să mai existe la nivelul societății occidentale. Percepute la început că razboaie necesare, cu mize existențiale, trecerea anilor, acumularea erorilor, succesele fragile, cu durată scurtă de viață, au erodat susținerea inițială și le-au făcut să devină mai degrabă războaie opționale, dispensabile (pentru a utiliza distincția făcută de Richard Haass între ‘war of necessity’/’war of choice’). 

Pe de altă parte avem un paradox aici. Intervenționismul post 9/11 s-a desfășurat preponderent în state slabe, tehnic eșuate, cu instituții fragile și în societăți unde identitățile tribale rămân coordonate esențiale. Marele paradox, exemplificat ca atare de mai mulți observatori, ține de faptul că 20 de ani mai tarziu, Occidentul însuși capată nuanțe tribale, întreține o atmosferă care favorizează spațiul de manevră al extremelor și care erodează centrul moderat. Când veteranii campaniilor post 9/11 ajung să considere tribalizarea internă ca fiind cel mai mare pericol, avem deja o problemă! Este sugestiv faptul că generalul Jim Mattis își încheie memoriile sale dedicate războaielor din Irak și Afganistan reamintind americanilor de logica fondatoare – „E pluribus unum” („Din mai mulți, unul”). „A fost mottoul pe care strămoșii noștri l-au adoptat pentru a evita să devină o națiune de imigranți divizată în triburi.” În același timp el avertizează: „ceea ce mă îngrijorează nu sunt adversarii externi; dimpotrivă, este dezbinarea noastră internă. În loc să redescoperim un teren comun și să găsim soluții, ne împărțim în triburi ostile care urlă unul împotriva celuilalt, alimentate de emoție și dispreț reciproc.”

E aproape un loc comun să vorbești despre sfârsitul ”hegemoniei americane”, despre auto-izolarea Americii. Ce s-a schimbat în raportul Statelor Unite cu lumea?

Este o narațiune propulsată în momentele de criză internațională. Pe termen scurt retragerea din Afganistan și consecințele sale ar părea sa grăbească o astfel de concluzie. Abundă deja comparațiile cu momentul 1989 când simbolic un alt imperiu își încheia retragerea din Afganistan, doar pentru a expune și mai mult problemele existențiale și structurale care aveau să-i aducă sfârșitul câțiva ani mai târziu. În oglindă este o narațiune amplificată suplimentar de atmosfera internă, de polarizarea extremă pe care o vedem în America de ceva vreme și care pune sub semnul intrebării părți ale consensului de politica externă care a fundamentat în mod tradițional rolul și implicarea SUA în sistemul internațional.

Cred că miza în perioada următoare este aceea de a nu permite imaginilor din Kabul să genereze un efect de domino, să se transforme într-un test de credibilitate al puterii americane. Cu atât mai mult să se extindă la nivelul alianțelor globale ale SUA care sunt garanția echilibrului pentru un anumit tip de ordine internațională. Epoca post Vietnam poate să ofere câteva sugestii în acest sens. Anii de după Vietnam s-au centrat pe reconstrucția unei fundații care în cele din urmă a permis câștigarea Războiului Rece și a făcut posibilă inclusiv lumea unipolară a anilor ’90. Această fundație s-a maturizat în vremea lui Reagan și a lui Bush senior, dar ea a început să se construiască în anii imediat de după Vietnam, inclusiv în timpul administrației Carter. În general anii post Vietnam sunt ani de recalibrare, de refacere a credibilității, de revenire la misiuni tradiționale precum descurajarea convențională în Europa (ceea ce va genera și o revitalizare a NATO) într-un moment în care balanța de putere de pe continent părea să-i avantajeze pe sovietici. Sunt ani în care se investește în avantaje tehnologice specifice Americii și care în sfera militară vor genera sisteme și concepte operaționale ce vor neutraliza strategiile adversarului, reușind descurajarea URSS.

Cum vezi acum ”războiul global împotriva terorii” ca să folosesc formula președintelui Bush? În Irak, în Afganistan operațiunile militare nu au fost tocmai un succes. Iar ”primăvară arabă” a părut mai degrabă o farsă. Sintetic, cum se poate povesti acest ”război”?

Despre lecțiile și erorile acestuia se va scrie decenii la rând. Aș scoate în evidență faptul că Afganistanul a fost propriu-zis o prioritate doar pentru un timp scurt, la scara celor 20 de ani. În lunile și anul de după atacurile asupra turnurilor. Pentru că din 2003 până la debutul administrației Obama centrul gravitațional al războiului împotriva terorismului se mută în Irak. Sunt ani în care s-a pierdut timp prețios și când cele mai multe resurse au fost orientate spre democratizarea Orientului Mijlociu. Cu alte cuvinte exact când ar fi fost mai mare nevoia consolidării câștigurilor militare și ancorarea lor instituțională și societală, America decide deschiderea unui al doilea front, în mare parte opțional. A compromis invazia Irakului orice șansă de reușită în Afganistan? Este o întrebare la care istoricii vor trebui să răspundă. Abia dupa 2009 s-a investit masiv în desfășurarea unei campanii de contrainsurgență prin injecții de forțe de câteva zeci de mii de militari, însă totul după un calendar mai degrabă politic decât unul realist generat de realitățile din teren. Epicentrul efortului a fost orientat către sud, în Helmand și Kandahar, fundația puterii paștune. Efortul trebuia continuat în est în zonele de la granița cu Pakistanul, dar timpul alocat de politicieni se epuizase. Până în 2012 este retrasă cea mai mare parte a forțelor americane urmând ca operațiunile de luptă să înceteze până în 2014. După această dată totul se transformă într-o misiune de susținere, antrenament și un război al forțelor speciale. Pe fond, cred că generalul H.R. McMaster (un veteran al campaniilor post 9/11 și consilier pe probleme de securitate națională al președintelui Donald Trump) surprinde foarte bine natura campaniei din Afganistan când spune că:”Afghanistan was a one year war fought twenty times over”. Atenția, strategia, resursele, accentele efortului au oscilat permanent și rareori au fost sincronizate.

Sintetic, când tragem linie:

  • războiul împotriva terorismului înseamnă victorii tactice, militare care nu s-au transformat în succese strategice la nivel politic.
  • războiul împotriva terorismului a mai expus rolul și importanța statelor care oferă ‘safe-haven’-uri imposibil de neutralizat. Pakistanul a fost un incubator și protector al talibanilor. Renașterea mișcării aici s-a materializat.
  • nu în ultimul rând, marile puteri revizioniste au studiat atent problemele la care a fost supus Vestul în timpul acestor campanii. În timp, marile puteri revizioniste au învățat ele însele să lupte și să conteste Vestul folosind metodologii insurgente. Competiția pentru ‘inimi și minți’ (o marcă înregistrată a războiului împotriva terorismului) este o bătălie subversivă pe care Rusia și China o poartă acum în mijlocul societăților occidentale, speculând și amplificând energiile tribale de tot felul.

Și totuși terorismul nu a învins. Vorbim despre o anume slăbiciune americană, dar islamismul radical este în retragere, terorismul este în scădere. Cum văd acum Statele Unite problema terorismului acum?

Ca fiind gestionabilă prin formule low-cost bazate pe drone și forțe speciale capabile să exercite o presiune permanentă. Este consensul ultimilor ani. De ceva timp se vorbește despre poziționarea lor ‘dincolo de orizont’ și nu la firul ierbii. Sigur este discutabil cât de eficient poți fi fără a te afla în teren, fără să îți culegi informațiile direct de la sursă. Oricum, ce este exclus din start, sunt formulele extinse și costisitoare centrate pe ‘state-building’. Este unul dintre mesajele centrale transmise pe 31 august, marcând nu doar sfârșitul retragerii din Afganistan, cât o eră a operațiunilor militare menite să reconstruiască națiuni. Este un capitol care se încheie pentru America inclusiv pe fondul experientelor din Irak și Libia. Prioritățile epocii post 9/11 nu mai sunt și cele ale anilor 2020.

Acest lucru se întâmplă și pe fondul transformărilor tectonice survenite în contextul strategic mai larg. În special pe fondul revenirii competiției cu marile puteri revizioniste. De fapt este o ierarhizare calculată a amenințărilor. Terorismul nu mai este văzut ca în primele zile de după 11 septembrie, ca fiind o amenințare existențială. Și, în esență, vorbim de o credință profundă a actualului președinte. Într-un interviu din 2016 (sugestiv intitulat The Biden Doctrine), Biden spunea că una dintre lecțiile desprinse din serviciul public este aceea de “a da prioritate celor mai importante amenințări și de a aloca resurse în raport cu natura amenințării. Există tendința de a răspunde lupului de la ușă, dar decidenții tind să răspundă uneori în exces și să nu lase suficiente resurse pentru a face față haitei de pe câmp.”

Care sunt noile coordonate ale politicii externe și de securitate americane?

De departe, poate cea mai importantă componentă este reîntoarcerea competiției dintre marile puteri. Este firul roșu care leagă ultimele trei administrații. Semințele ajustării, ca să spunem așa, au fost plantate în 2013-2014, când accentul pe great power competition era foarte prezent în discursul leadershipului Pentagonului de la acea vreme. Declanșatorul imediat al acestei conștientizări că lumea s-a schimbat a fost dat de două crize aproape simultane: începutul construcției insulelor artificiale de către Beijing în Marea Chinei de Sud (decembrie 2013) și anexarea Crimeii (martie 2014). În sine, ambele developează încercări de a schimba statu-quo-ul regional, de a-și revendica propriile sfere de interes, expunând totodată obsesiile teritoriale ale noilor puteri revizioniste. Ashton Carter și Robert Work (numărul 1 respectiv numarul 2 din ierarhia Departamentului Apararii din acel moment) făceau la acea vreme o pledoarie intensă pentru ample investiții într-o a treia strategie de offset construită pe exploatarea avantajelor competitive ale noii revoluții tehnologice – în special inteligența artificială. Insist pe acest moment pentru ca semnificația lui este importantă. America începuse să conștientizeze deja la nivelul unor decidenți că supremația sa militară tradițională începuse să se erodeze. În plus, în ultimele decenii atât Rusia cât și China investiseră exact în sistemele antidot menite să neutralizeze sau să pună sub semnul întrebării modelul prin care America se obișnuiese să-și reasigure aliații și să descurajeze potențialii adversari. De exemplu, sistemele anti-acces și de interdicție regională (numite în doctrinele militare A2/AD) desfășurate în puncte cheie precum Kaliningrad, Crimeea sau în insulele din Marea Chinei de Sud au menirea de a ține la distanță orice proiecție de forță americană în regiune. Desigur, formalizarea acestui mindset la nivelul întregii administrații de la Washington se face în momentul în care în poziții cheie (deopotrivă la Casa Alba și Pentagon) ajung generalii H.R. McMaster si Jim Mattis și prin documentele strategice elaborate sub coordonarea lor precum NSS (2017) și NDS (2018). Acest spirit al competiției strategice a infuzat și actuala administrație (desigur căutându-se și încercându-se formule proprii precum mobilizarea democrațiilor într-o alianță informală de contrabalansare). Cert este că viziunea romantică potrivit căreia piața liberă și democrația vor liberaliza China și o vor transforma într-un pilon al sistemului a dispărut.

Și mai este un proces în desfășurare care va avea ample consecințe pentru anii 2020 și pentru politica de securitate și apărare a Statelor Unite în acest deceniu. Sintetic este vorba despre transformarea caracterului războiului. Nu doar societatea este profund transformată de revoluția tehnologică aflată în curs, dar și modul de a purta războiul. Iar din punct de vedere istoric, astfel de perioade sunt extrem de instabile. De exemplu, perioada interbelică din secolul trecut la sfârșitul căreia Germania reușește să impună o nouă rețetă a războiului – ‘blitzkriegul’. Sau Prusia secolului XIX care folosește tehnologiile Revoluției Industriale (căile ferate, telegraful) pentru a patenta noi concepte operaționale, prin care învinge Austria și Franța schimbând definitiv balanța de putere de pe continent. Astăzi tehnologii precum rachetele hipersonice, roiurile de drone, dar în primul rând inteligența artificială anunță schimbări disruptive. Mai toate discursurile șefului statului major inter-arme din SUA, generalul Mark Milley (foarte prezent în presa americană din ultimele săptămâni) vorbesc de aceste transformări avertizând că Vestul și aliații Statelor Unite trebuie să parcurgă și să încheie această cursă tehnologică înaintea adversarilor.

Mai este o dimensiune cumva destul de specifică actualei administrații. Deși respinge campaniile de nation-building pe plan internațional, promovează activ o formă extinsă de nation-building intern. De exemplu investițiile în infrastructura tradițională sau cea digitală, în tehnologie, sunt văzute ca fiind centrale pentru politica externă și influența Americii în lume. Mai mult, sunt văzute ca fiind decisive pentru a restabili competitivitatea pe termen lung în raport cu China. Pe acest fond, atenția acordată deal-ului bipartizan pe infrastructură sau investițiilor promovate sub umbrela U.S. Innovation and Competition Act. Dar toate acestea expun o paradigmă economică diferită de neoliberalismul anilor ’90 și arată disponibilitatea statului de a investi în sectoarele strategice (AI, 5G, semiconductori) care vor face diferența în competiția cu China. În același timp, intervenționsimul statului în economie (care se adaugă unor ample cheltuieli sociale) îi bagă în fibrilații pe cei care văd explozia datoriei naționale ca fiind cea mai mare amenințare pentru securitatea și competitivitatea Americii.


Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un M.A. în Relații Internaționale și un Certificate of Advanced Study in Security Studies. Este colaborator la Small Wars Journal și Foreign Policy Romania.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Cu tot respectul, cate ceva din partea cuiva care vede lucrurile altfel. Încep cu Blitzkreig-ul. Am in arhiva profesionala o fotografie care, din punctul meu de vedere, lămurește lucrurile: un planor motorizat (o mizerie) Messerschmitt 323 Gigant din care este descărcata, undeva pe la Cotul Donului, o căruță cu un singur cal. Cam pe aici sunt și rusii în prezent, ca sa-i amintesc doar pe ei, mai ales dupa ce li s-a prăbușit prototipul noului avion de transport mediu, de se zvonește ca aviația militara rusa, lipsita de perspectiva dotării „de la intern” va achiziționa avioane de transport din import.
    Cat privește triunghiul ala de „interzicere”, interzicere cu ce? Tocmai ce australienii i-au lăsat cu ochii în soare pe francezi cu submarinele lor Diesel cu tot și vor cumpăra submarine nucleare iar japonezii tocmai ce au în curs de achiziționare zeci de avioane F-35, versiunea DAV, pentru noile portelicoptere care s-au dovedit, în buna tradiție nipona, de fapt, portavioane de la mama lor, dintre care unul, cu maxim tupeu, e botezat Kaga.
    Cat privește Kalinigrad-ul si Crimeea, m-am uitat la defilările de anul asta din respectivele obiective. Dotarea, dupa ce ca e la a șaptea pânza si la a șaptea vopsea, e mai degrabă defensiva. Vai mama lor. Mai mult, iată, americanii cu dare de mana tocmai ce au început sa trimită turiști în spațiu, cu bani aduși de acasă. Cred ca Putin se zgârie pe ochi…

    • Cita dreptate aveti!
      M-am uitat azi de curiozitate la PIB-urile Rusiei si ale citorva alte state. Pai PIB-ul Rusiei e pe la jumatate intre cel al Spaniei si cel al Italiei. Iar la PIB per capita (2019) e sub Romania! Rusia traieste din vinzari de materii prime. Cu ce sa duca ea un razboi? Tehnologic nu poate. Doar din tupeu si santaj cu energie si eventual cu ultima ei arma, iarna, cu altceva azi nu are cu ce.
      Am renuntat de multi ani sa citesc 22, nu am pentru ce, iar articolele d-lui Lazescu (merita citit) apar prima oara in Ziarul de Iasi si apoi in 22.
      Ca opiniologia culturaliceasca si micile razbeluri in mici si provinciale ligheane de gasti intelectualicesti mi se par complet irelevante.

      • Vehicularea idei ca Rusia are un PIB mic si ca de aia nu poate sa duca ea un razboi modern este o gogorita pe care o vehiculeaza unii care habar nu au ce este acela PIB.
        Intr-un razboi nu te bati cu PIB-ul ci cu capacitatile de productie militara adica cu complexul militaro-industrial …pe care Rusia il are din plin.
        Cei care aduc in discutie PIB-ul in legatura cu puterea militara a unei tari o fac in mod inconstient sau manipulatoriu.

        Va recomand sa cititi mai multa literatura economica romaneasca si straina pentru a va lamuri ce inseamna PIB si cum se calculeaza el.
        O lucrare in engleza,usor de inteles, este cartea a doi reputati economisti Richard G.Lipsey si Colin Harbury intitulata First Principles of Economics.
        Exista si carti scrise de autori romani. Ele sunt inspirate din literatura straina si spun aceleasi lucruri .Va las sa le descoperiti singur.

        Revenind, PIB / capita al Romaniei este doar putin mai mare decat al Rusiei ,12.914 $ respectiv 11.606 $ in 2020 la un PIB nominal de aprox 250 miliarde $ respectiv 1500 miliarde $.
        Mai exista un element de comparatie important si acela este Raportul dintre Datoria externa si PIB-ul nominal unde Romania este net dezavantajata ea avand un raport mult mai mare DE/PIB decat Rusia .
        Am fi putut fi mandri de PIB-ul nostru daca el nu ar proveni dintr-o datorie externa foarte mare in raport cu posibilitatile de rambursare a acestei datorii.Asa traim pe datorie si ne mai si laudam cu cu acest lucru.

        In ceea ce priveste capabilitatile tehnologice ale Rusiei cei interesati de subiect stiu ca in momentul de fata rusii au 4 ( patru ) tipuri de arme noi care nu au inca echivalent in armatele occidentale

      • :)
        Rusia tocmai si-a testat ultima ei racheta hipersonica. Are cateva tipuri …
        SUA inca lucreaza la motorul primri lor rachete hipersonice.
        Italienii in schimb … nimic la orizont

        Vedeti dumnevoastra PIB ul poate fi un indicatoir cam inselator … De exemplu, oricati bani ar invarti avocatii in procesle de despagubiri colective, de fapt nu produc decat agitatie nu si valoare …..

        nimrod Asa mizerie cum era el .. Gigantul avea i uncarcatura de 10 tone. In epoca IMENSA.

    • Pentru a vedea cam cat de „impotenti” sunt rusii din punct de vedere militar ar trebui sa navigati mai mult pe internet ( asta daca cunoasteti engleza ) .
      Puteti cauta de pilda pe youtube video-clipurile care prezinta ultimul exercitiu militar ZAPAD-21 in curs de desfasurare si puteti citi comentariile in engleza atasate pentru a va lamuri cum vad altii lucrurile.
      Puteti vedea cum din avioanele de transport ( care nu ar exista in dotarea rusilor dupa cum afirmati ) sunt parasutate echipamente militare grele inclusiv tanchete.

      In timp ce prin vest unii se sperie de puterea militara a Rusiei pe la noi unii ( categorie din care faceti parte ) se auto-amagesc ca Rusia e slaba.
      Doamne fereste de un conflict „cald” ( in care sa fim atrasi fara voia noastra ) pentru ca toti astia care se auto-amagesc vor avea o surpriza uriasa.

      • Va mulțumesc din suflet ca m-ați luminat la cap, mai ales privind „tanchetele” parașutate din avion. Din păcate, nu suntem din același film, respectiv din acela în care băieții de pe net nu pun geana pe geana pana nu șeruiesc o poza cu măreața Armata Roșie în action. Cat privește poligonul de la Mulino… Cu stima.

    • :) Submarinele cu propulsie nucleară respecta Green Deal, iar cele diesel polueaza. În acest fel se respecta Acordul de la Paris. Francezii ar trebui sa aprecieze acest lucru. Lăsând gluma la o parte, impresia mea este ca europenii nu pricep nimic din ce se intampla si nu observa imaginea de ansamblu. Aceste guverne reprezinta practic motoarele lumii, nicidecum Franta sau Germania cu preocupările lor mărunte. Repet, parteneriatul nostru cu SUA este cel mai bun lucru care ni se putea intampla, garanția supraviețuirii noastre ca natiune.

      • Lăsând gluma la o parte Franța are submarine nucleare iar sectorul nuclear francez este printre cele mai avansate din lume, in mod sigur înaintea celui britanic. Sectorul nuclear israelian (inclusiv bomba) a fost furnizat de francezi. Australienii au vrut submarine Diesel si asta li s-a oferit.

        • Contractul a crescut in valoare pana la 90 de miliarde pentru productie si 145 de miliarde pentru intretinere, cu livrare nu mai devreme de 2034…revine un pret de 20 de miliarde pe submarin, complet nerealist si in afara resurselor australiene. Un submarin diesel german sau japonez costa 300-500 milioane, spre comparatie.

          Contractul cu Marea Britanie face parte din un triunghi cu Sua, implica un parteneriat strans in multiple clase de armament, inteligenta…pachet complex care nu putea fi oferit de altcineva…

  2. Ar fi interesant daca autorul ar intra in amanunte cu privire la ” terorismul din Irak ” sau Afganistan.. ca persoana officiala, e de inteles ca trebuie sa reflectezi propaganda aliatilor, dar pe forum mai putem sa spunem lucrurilor pe nume, au fost si sunt razboaie de control al orientului mijlociu, vopsite pe afara ca antiteroriste…

    Unii din comentatori au nevoie sa-si improspateze informatiile militare : de gugaluit Kinjal, Avangard, Zircon, S~500…

    • Stimulat de comentariu dvs as spune eu cateva cuvinte .
      Cred ca problematica terorismului ar fi trebuit tratata cu mai multa atentie decat i-o acorda autorul articolului care o expediaza in cateva cuvinte.

      Realitatea este ca razboiul impotriva terorii, war on terror, a creat mai mult terorism si creaza mai multe probleme decat atunci cand a fost lansat.
      In Afganistan ISIS tocmai si-a asumat un atac terorist
      Terorismul s-a raspandit acum si prin Africa.

      Pentru ca se vorbeste de Irak e bine de subliniat ca inainte de inceputul razboiului nu exista ISIS sau Al Qaeda acolo.
      Acum exista. Numarul mortilor in atentatele teroriste ajunsese prin 2017 la cifra de vreo 13.000 de la un numar de 10 inaintea inceperii razboiului.
      ISIS a practicat un adevarat genocide etnic in zona unde se instalase.
      Tara a fost distrusa din cauza bombardamentelor, 20% din cladirile din Fallujah au fost distruse,structura sociala a fost sfasiata,vechile rivalitati tribale s-au reaprins,somajul este in crestere.
      A inceput exodul populatiei atat in interior tarii dar si catre exterior. Se apreciaza.de exemplu,ca 50% din doctorii irakieni au plecat din tara, asta si pentru ca 12 spitale mari au fost distruse.

      Americanii nu mai au probleme acolo.
      Problemele au ramas in seama irakienilor insisi.
      America se reorienteaza masiv impotriva Chinei pe langa grija pe care o poarta Rusiei de ceva vreme.
      Sa vedem cu ce succes !

      • Interesant subiect, ISIS.
        Aparuti peste noapte, au reusit ocuparea unor teritorii vaste din Irak si nu mai putin decat 85% din Siria. Armata siriana, cel putin, avea experinta de lupta, sute de mii de soldati, ofiteri, mii de tancuri, aviatie…obliterate de o mana de zdrentarosi ? In timp ce enigmaticii ISIS capturau enormele campuri petrolifere din nordul Irakului si asediau armata siriana retrasa in jurul Damascului, America privea pasiva cum haosul se extinde in vitala regiune a orientului mijlociu…
        Dupa terminarea razboiului in Irak, guvernul lui Malaki rezultat din alegeri s-a orientat spre Iran. Sunt mai multi shia/pro Iran decat sunni in Irak…democratia in actiune.America a cheltuit sange si bani, Saddam a fost terminat, s-au luptat cu insurgenta sunni si in final Iranul ia caimacul ?
        Tot din Iran vin si ajutoare masive pt Hezbolah, via Siria. Israelul este serios amenintat de axa Teheran-Hezbolah-Damasc…
        Cum rezolvam aste doua probleme ? Enter ISIS, nu o mana de zdrentarosi, ci zeci de mii de luptatori cu experienta( majoritatea ceceni) condusi de un corp ofiteresc..( fostii ofiteri irakieni eliberati din puscarii de americani. Sunt dotati cu rachete autoghidate antitank si sol aer, americane..au sute de camionete noi toyota ce ai ajuta sa faca un fel de blitz krieg in desert, cu resultatele de mai sus: Irak si Siria kaput…Bineinteles ca razboiul costa, sunt miliarde bagate in dotare, cineva plateste.. ceva mai tarziu, ISIS face bani din petrol, cand rusii au inceput bombardamentul, au aratat sute de cisterne bara la bara ce carau petrol din califat in Turcia. Teoretic, America era in razboi cu Isis si mii de tone de petrol erau carate in vazul lumii..
        Sa fiie oare o divergenta intre propaganda de consum popular, cu terorismul impins la inaintare si ceea ce se petrece de fapt, cu schimbarea regimurilor neprietenoase basca control al resurselor enorme de hidrocarburi?

    • Stimulat de comentariu dvs as spune eu cateva cuvinte .
      Cred ca problematica terorismului ar fi trebuit tratata cu mai multa atentie decat i-o acorda autorul articolului care o expediaza in cateva cuvinte.

      Realitatea este ca razboiul impotriva terorii, war on terror, a creat mai mult terorism si creaza mai multe probleme decat atunci cand a fost lansat.
      In Afganistan ISIS tocmai si-a asumat un atac terorist
      Terorismul s-a raspandit acum si prin Africa.

      Pentru ca se vorbeste de Irak e bine de subliniat ca inainte de inceputul razboiului nu exista ISIS sau Al Qaeda acolo.
      Acum exista. Numarul mortilor in atentatele teroriste ajunsese prin 2017 la cifra de vreo 13.000 de la un numar de 10 inaintea inceperii razboiului.
      ISIS a practicat un adevarat genocide etnic in zona unde se instalase.
      Tara a fost distrusa din cauza bombardamentelor, 20% din cladirile din Fallujah au fost distruse,structura sociala a fost sfasiata,vechile rivalitati tribale s-au reaprins,somajul este in crestere.
      A inceput exodul populatiei atat in interior tarii dar si catre exterior. Se apreciaza.de exemplu,ca 50% din doctorii irakieni au plecat din tara, asta si pentru ca 12 spitale mari au fost distruse.

      Americanii nu mai au probleme acolo.
      Problemele au ramas in seama irakienilor insisi.
      America se reorienteaza masiv impotriva Chinei pe langa grija pe care o poarta Rusiei de ceva vreme.
      Sa vedem cu ce succes .

  3. Cea mai recenta victorie a SUA este faptul ca au reusit sa pacifice , prin diplomatie , Afganistan si Siria unde nu mai este necesara prezenta militara a SUA si au loc discutii intre oficialii SUA si reprezentantii talibanilor si ai lui Assad.
    Avansul tehnologic si de intelligence incontestabil al SUA si-a spus cuvantul inclusiv in operatiunea recenta din Kabul unde cu ajutorul unei drone a fost eliminata o celula ISIS care planuia un atac iminent .
    De asemenea acordul AUKUS intareste solidaritatea dintre statele membre NATO si statele din zona Asia-Pacific cum ar fi Malaezia , Australia si Noua Zeelanda.
    Intern SUA da dovada de consecvanta si umanism promovand pacea si justitia sociala si aparand la nivel federal si statal drepturile minoritatilor in chestiuni vitale precum drepturile electorale, dreptul la sanatate in contextul pandemiei si dreptul la educatie.
    Economic SUA a demonstrat Europei chiar zilele acestea ca nu ne putem baza pe gazul rusesc care iata ca isi poate dubla si chiar tripla pretul la comanda lui Putin. Este acum clar pentru toata lumea ca ar fi trebuit sa anulam North Stream 2 si sa incheiem un parteneriat cu furnizorii de gaz din SUA.

    • Cea mai recenta victorie a SUA este faptul ca au reusit sa pacifice , prin diplomatie , Afganistan si Siria unde nu mai este necesara prezenta militara a SUA si au loc discutii intre oficialii SUA si reprezentantii talibanilor si ai lui Assad.

      Intr-adevar. Geniala abordare militara si diplomatica, amintind de marii strategi ai antichitatii.

      SUN TZU, The Art of War.

  4. Eroare de apreciere a evenimentelor istorice : ,,…perioada interbelică din secolul trecut la sfârșitul căreia Germania reușește să impună o nouă rețetă a războiului – ‘blitzkriegul’.
    Razboiul de tip ‘’blitzkrieg” a fost utilizat prima data in Istorie de URSS la incercuirea si nimicirea Armatei 6 japoneze de la Khalhin Gol pe la 20 august 1939 !. Hitler ataca Polonia vreo 11 zile mai tarziu.

  5. Celula anihilata s-a dovedit a fi un localnic si cei 7 copii…
    Gazul din SUA costa de trei ori cat gazul rusesc, lichefierea si transportul peste ocean sunt procese mult mai scumpe decat pomparea prin conducte.
    Pacea si justitie sociala in America? Tara nu a fost niciodata mai profund divizata, cel putin in era dupa razboiul civil.

    • Nu s-a dovedit nimic , NATO a respectat toate procedurile iar gazul SUA poate fi si de 5 ori mai scump, avantajul este ca SUA se tine de cuvant si respecta o intelegere sau un tratat , nu isi abandoneaza si nu isi santajeaza niciofata aliatii. @pareti cam antisemit si homofob, nu cumva sinteti platit de Putin sau de Xi ? Doar inttreb , de curiozitate , nu va acuz de nimic.

      • Sunteti in urma cu stirile…au fost prezentate scuze publice, generalul Frank McKenzie, dar e oarecum de admirat siguranta opiniilor dvs, chiar cand nu stiti nimic despre subiect…e idiotic sa polemizezi cu oameni fara dubii ca dvs, asa ca nu va mai raspund la alte comentarii.

        Pentru moderator ( daca exista )
        Va rog sa mentineti un climat civilizat pe forum, cu referire la postul de mai sus…

      • Chiar si propagandistii americani,platiti sau nu,au dreptul sa existe si sa-si spuna parerea.
        Nici pe dvs.nu va acuza nimeni de nimic chiar va doresc succes in activitatea depusa.
        Exista destui care sa va si creada.

        PS
        1 ) In ceea ce priveste atacul cu drona ,despre care afirmati ca nu s-a dovedit nimic iata o stire aparuta acum o zi sau doua pe HotNews:
        -Atacul cu dronă din 29 august a fost o teribilă greșeală, dar de acum încolo s-ar putea întâmpla mult mai frecvent / CIA a avertizat că sunt civili, dar racheta pornise deja.

        Remarc ca aveti pornirea sa negati chiar si fapte prezentate de oficiali americani. Cum ar putea fi catalogat acest lucru ?

        2 ) Mi-aduc aminte ca un Secretar de Stat american a afirmat la un moment dat ca America nu are prietenii permanente ci doar Interese Permanente.
        Ar fi si ceva exemple,ultimul cel cu Franta ,povestea cu submarinele,iar unul mai indepartat cu China unde la un moment dat americanii erau prieteni buni cu chinezii doar pentru ca astia se certau cu rusii ( lucru care le convenea ) iar acum au devenit dusmani pe fata cu chinezii pentru ca astia nu-i mai asculta si indraznesc sa se dezvolte mai mult decat le convine lor.

  6. lumea unipolară a anilor ’90 …..
    Nashpa very much .. caci asta inseamna ca „polul unic” capata sau isi asuma obiective globale … fara a avea capcitati materiale si umne la scara globala ….
    Cam situatia Imperiului Britanic in 1938 – gigantic, cu interese largite …. dar care era „la limita” si desiri sub limita ince priveste capacitatea „de acoperire”.

    In acest sens .. a se vedea si „stresul” la care a fots supausa US Army dupa ocuparea Irakului (pur si simplu resursa umana era.. depasita. Fiindca resursa umana este „calcaiul lui Ahile” in cazul armatelor profesioniste. Omul dispus sa se inroleze ca profesionist este rar.. si in caz de razboi devione si mai rar …)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro