joi, martie 28, 2024

…stati linistiti: nu mor americanii cand vor chinezii!

…vizita presedintului chinez Hu Jintao in SUA a prilejuit comentarii dintre cele mai alarmiste pe ambele maluri ale Atlanticului referitoare la apusul Statelor Unite si inaltarea Chinei (de fapt, a Republicii Populare Chineze) la statutul de supra-putere. In acest context, dar la un nivel mai general, s-a mai discutat si despre esecul (neo)liberalismului si despre avantajele unei economii partial controlate de catre stat.

Propun sa tragem putin aer in piept si sa ne mai linistim, inainte de a apuca sa ne terminam de smuls chiar tot parul din cap. Nefiind un specialist in macro-economie – si, sincer, uitandu-ma in jur, nu mai sunt defel sigur care ne sunt specialistii in acest domeniu – ma voi multumi cu doar cateva observatii generale (dar, nadajduiesc, de bun simt). Ordinea e mai degraba aleatorie.

– da, e adevarat ca sistemul chinez de educatie a copiilor este printre cele mai performante, daca nu cel mai performant la aceasta ora. E suficient sa observi liceele sau colegiile din SUA, sau sa compari performantele copiilor din Shanghai, Pekin sau Hong Kong cu cele ale copiilor din SUA, Franta, Italia sau Romania. La urma urmei, nu e nimic surprinzator la o civilizatie in care, vreme de mii de ani, singura posibilitate de avansare pe scara social-economica era trecerea unor teste imperiale de scris si citit. In China n-a existat o aristocratie, in sensul European al cuvantului, in care nasterea intr-o anumita familie sa-ti asigure un ascendent socio-economic. Singura „aristocratie” era  cea a aparatului imperial, iar asta era bazata in primul rand pe perfomanta intelectuala.

DAR, (a) masurarea performantei intelectuale este – atunci ca si acum – relativa dincolo de un anumit punct. Testele imperiale masurau mai degraba capacitatea de memorizare si reproducere. Nimic rau in asta – pana la un punct (va spune unul care a afacut si medicina). Pe termen lung, insa, ai o problema in clipa in care stai cu fundul cateva mii de ani pe praful de pusca, multumindu-te sa faci artificii, si asteptand sa vina un european care sa inventeze armele de foc. (b) Testele de acum au in vedere in principal copiii chinezi aflati la prima sau a doua generatie in SUA + copiii chinezi aflati in centrele cultural-economice ale Chinei. Din propria mea experienta, incepand cu a treia generatie stabilita in SUA, performantele incep sa se apropie, iar teste care sa ia in consideratie performanta studentilor chinezi, in medie, pe toata China, nu s-au facut.

– da, in urma cu 2500 de ani, China era hat-departe in fata Europei din toate punctele de vedere. DAR ideea insasi de stiinta si dezvoltarea stiintelor ca atare apare in Europa, nu in Asia. In Europa, nu in alta parte, s-a intamplat acel „ceva” care avea sa schimbe, defintiv si irevocabil, soarta intregii lumi (nici macar nu discutam daca in bine sau in rau).

– da, chinezii sunt impresionant de buni la copiat si imbunatatit tehnologie. DAR nu chinezii au inventat vreuna dintre marile descoperiri ale ultimelor secole, de la masina cu aburi, la avion, radio, tranzistor, internet, etc. Am intalnit multi chinezi veniti la doctorat in SUA – si sunt foarte competitivi, nimic de zis. DAR n-am intalnit inca nici un american dornic sa mearga la doctorat (nu pentru research) in China. Inca.

– da, am intalnit multi americani ingrijorati de pierderea suprematiei SUA. DAR n-am intalnit inca nici unul doritor sa emigreze in China sau care sa-si puna copiii sa invete limba chineza pentru a le asigura un viitor mai bun. Am intalnit insa foarte multi chinezi doritori sa ramana in SUA si care isi obliga copiii sa invete la perfectie chineza tocmai pentru a le asigura un viitor mai bun.

– in fine, dar nu in cele din urma, da, aproape 50% dintre americani considera China puterea economica nr. 1 la aceasta ora. Dar abia 12 % dintre chinezi, conform unui sondaj national facut anul trecut, considera China o supra-putere.

De buna seama, lista de mai sus e provizorie si poate fi completata. (La discutia despre libertatile sau absenta lor in China nici macar n-am facut aluzie; nici la capacitatea de perpetuare a unui regim totalitar.) Nu ma indoiesc ca se vor gasi si contra-exemple cu duiumul. Dar una peste alta, e prematur sa ne ingrijoram de o suprematie a Chinei. Nici o suprematie economica, ba chiar nici una militara (vezi cazul Gengis Han, bunaoara), n-a rezistat in absenta unei suprematii culturale. Fie s-a lasat cucerita cultural de catre invinsi, fie a fost inlocuita rapid. (Exemplele istorice le puteti gasi singuri.)

Inainte de a vaita soarta Americii si a Europei, a civilizatiei vestice in general, e bine sa ne amintim asta.

PS Si-n plus, Hu Jintao e in vizita la Obama, nu invers :)

Distribuie acest articol

45 COMENTARII

    • Zilele trecute un furnizor (din ăştia care circulă mult) îmi vorbea despre o capacitate de producţie a unei transnaţionale, relocată din Romania în China şi acum adusă înapoi. Probleme de calitate…

    • Tot ce spuneti poate fi adevarat, mai mult chiar in acest sens in care dezvoltati ideea cred ca sunt argumente si mai tari si oricum mult mai numeroase.Dar .. dar… am si eu o mica intrebare: stiti in cati ani ar putea plati SUA datoria externa care China?Vremea in care nu stiu care Ludovic mai decapita cate un evreu pentru ca nu avea de unde ii da banii ce-i datora a trecut demult , tre sa recunoastem cu regret.( regretul e in gluma si face aluzie la viitor)
      Oricum intrebarea nu ma preseaza prea tare, pentru ca eu oricum nu o sa apuc sa traiesc atat incat sa vad cum se va rezolva situatia despre care am facut vorbire mai sus!
      Intrebarea mea e doar asa … sa-i zicem .. o mica curiozitate!

      • Până una – alta producţia de dolari a ramas in America. America a trait bine (şi) din productia de harti verzi. Câtă vreme a fost cerere!
        Şi va mai fi. Doar în europa predomină euro.

        • China isi tine moneda jos, SUA bate dolari , Japonia si ea isi bate moneda, doar Europa spera sa iasa din criza altfel decat prin inflatie…De aceea se cuvine sa ne intrebam cat va mai rezista euroiul?A, era sa uit si Isarescu spera sa iasa din criza cu inflatie mica, de maxim 4% , dar stii cum e ” cat traieste omul spera”

          • Americanii nu pot tipari moneda la infinit, pentru ca va exploda cazanul social chiar in curtea lor. Pe de alta parte, problema imprimantei americane nu e datoria externa a SUA catre China si devalorizarea ei, cat mai ales exportul de inflatie in China. Dolarii din SUA sunt gaz pe focul unei bule inflationiste in China.

            PS: as putea zice ca cunosc destul de bine China, am fost acolo si am vazut cum gandesc. In primul rand ca ei nu au obsesia dominatiei mondiale ca americanii sau europenii (bravo „neamtu tiganu” pt comentariul similar!). Doar americanii vad relatia cu China drept o confruntare, invers nu e valabil. China e doar un elefant care isi tabaceste pielea ca sa nu o doara prea tare nici un stimul extern, dar nu te calca in picioare fara sa fie provocat in mod explicit si repetat. (Chiar si chestia asta cu venitul in SUA e o chestie fara valoare prea mare pentru un chinez).
            PS2: arma secreta intr-o eventuala confruntare SUA-China nu este moneda. Ci papica. China e un mare importator de produse agricole. SUA e un mare exportator de produse agricole. SUA taie robinetul de papica (sau speculeaza pe cresterea preturilor), zeci si sute de milioane de chinezi fac foamea.

      • Eu nu contest puterea economica a Chinei. Dar nu prea imi dau pace cele peste opt sute de milioane de chinezi care traiesc ca vai de ei. Unii nu au depasit evul mediu. Intreba cineva cati ani ii va trebui Americii sa plateasca datoria externa catre China. Cred ca pot sa ii dau raspunsul! Nici unul pentru ca nu o va plati niciodata in intesul cuvantului platit. Pentru ca la un milion de camasi chinezesti acestia pot primi in loc ceva de inalta tehnologie de doar cateva grame dar de care au mare nevoie.

    • All due respect, articolul mi se pare extrem de naiv., daca nu fara nicio baza. In esenta argumentul dvs. este: Europenii au inventat X si Y deci Americanii au continuat sa inventeze X si Y deci noi suntem mai „dotati” , Argumentul 2 e: Jintao a venit la Obama acasa. Asta imi arata ca de fapt nu ati inteles deloc problema si nici contextul actual. Alarmismul de care vorbiti ale mai multe fete, intre care faptul ca se pierd milioane de joburi in Europa si SUA, iar impresia ce o aveti fata de China este cam falsa. Mai apoi faptul ca bunicul sau strabunicul era Picasso nu inseamna ca fiul nu poate fi un tampit..Revizuiti articolul in contextul actual, asta in cazul nu v-ati inrolat in propagnda de tip Obama..
      Good luck

    • Cultura europeana si prelungirea ei americana stau in doi piloni: individialism si criticism (sau indoiala metodica). Acestia constituie si fundamentul civilizatiei moderne, iar absenta lor nu are cum sa genereze dezvoltare/putere. La subiect: China ar putea deveni „hegemon” doar insusindu-si modelul american/european. La fel cum a facut Japonia in secolul XIX. Ai enumerat o serie de inventii occidentale care au schimbat fata lumii; nu ar fi aparut intr-o cultura mnemotehnica, cum este cea chineza, decat pur accidental. Iar in economia moderna conteaza cuantumul plusvalorii. Forta de munca ieftina e doar un mit cu care poti amagi sclavii (circa 1 miliard de chinezi), nu este in masura sa „recupereze” decalaje.

  1. (Neo)liberalismul la care faceti referire a luat painea de la gura multor americani…si a dat-o chinezilor.
    Lacomia plutocratiei americane si, mai apoi, a cele de aiurea (inclusiv Europa) a contribuit la cresterea Chinei incepand cu anul de gratie 1979.
    Mie teama ca tot (neo)liberalismul va duce incet, dar sigur, la prabusirea „middle-class” in SUA, cu consecinte greu de cuantificat pe termen mediu/lung.
    Discursul senatorului Bernie SANDERS spune multe:

    http://www.youtube.com/watch?v=H5OtB298fHY&feature=player_embedded

    • Din moment ce un senator AMERICAN spune asta, nu vad niciun motiv de ingrijorare. Inseamna ca stiu despre ce este vorba si clar vor actiona in consecinta.

      • @Andrei

        Andrei, exista foarte multe motive de ingrijorare. Discursul incredibil al senatorului american Bernie SANDERS este nu numai un semnal de alarma, este (fara exagerare as spune eu!) un strigat de disperare al unui politician (printre putinii!!!) RESPONSABIL!

        Sunt in totalitate de acord cu Lucian BOIA si concluziile lui din „Mitul democratiei”…
        Ceea ce traim astazi nu este altceva decat o PLUTOCRATIE (neo)liberala….cu anumite accente de protectie sociala! NIMIC MAI MULT!
        Din pacate, aceasta PLUTOCRATIE (o spune si SANDERS in discurs) este din ce in ce mai lacoma…o lacomie care pare ca nu are sfarsit.

        Din aceasta lacomie bolnava a rezultat atat criza economica actuala si posibila ruinare a „middle-class” in SUA, cat si cresterea economica a Chinei.
        Asistam, de mai bine de 30 de ani, la saracirea sistematica a „middle-class” in SUA, saracire de care se face vinovata PLUTOCRATIA americana, acel 1 % de care vorbeste SANDERS in speech.
        Mai asculta-l o data…poate te lamuresti despre ce e vorba!
        Fara sa fiu o fire „apocaliptica” (ba dimpotriva…)….as spune ca „viitorul nu suna deloc bine” in SUA!
        Sper sa ma insel…
        :)

  2. Intr-adevar, am auzit de la cadre didactice care au avut experienta cu elevi chinezi faptul ca modelul chinez de educatie se bazeaza pe ideea ca elevul copie/memoreaza/reproduce cat mai fidel ce face profesorul. Sunt conditionati de la bun inceput pentru reproducerea informatiei in defavoarea initiativei personale.

  3. Nea Aline frumos din partea mata ca mai incerci sa-i incurajezi pe americani.
    Nasoala e ca pe chinezi nu-i intereseaza sa conduca lumea, da americanii vor.

  4. Excelent articolul! In ultima vreme lumea tinde sa grabeasca din vorbe toate procesele planetare si am ajuns sa credem ca peste noapte ne putem trezi loviti de un asteroid, cu China supra-putere si fara calota glaciara.

  5. „Nici o suprematie economica, ba chiar nici una militara (vezi cazul Gengis Han, bunaoara), n-a rezistat in absenta unei suprematii culturale”

    Deh, sa nu fim asa transanti, totusi Roma inferioara cultural in fata grecilor i-a tinut pe acestia sub papuc sute bune de ani. Si chiar daca s-a lasat cucerita de greci in domeniul culturii, tot Roma a ramas, n-a devenit o Grecie. Si nu scapati din vedere un lucru esential: China emergenta de azi este un stat aproape total convertit la cultura occidentala – cultura banului, capitalismul (mascat ce-i drept), industrializarea, business hours, organizarea saptamanii cu zile de lucru si weekend, turismul de masa, toate sunt parti din cultura occidentala copiate de China. China de azi nu mai e China imperiala cu o cultura total diferita, ci o China convertita la civilizatia occidentala. Detalii precum partidul unic sunt doar chestii de exterior, la fel cum si republica romana sau imperiul sunt total diferite de organizarea cetatilor grecesti, in ciuda victoriei acestora pe plan cultural.

    Ca atare, cultura occidentala deja a invins in China, si ca atare nu reprezinta un argument contra posibilei suprematiei Chinei, ci va fi chiar motorul acestei suprematii, daca va fi. Si, pare-mi-se, „cucerirea culturala” a Chinei nu ne indulceste prea mult viitorul.

    • Te inseli. Chinezii au adoptat saptamana cu zile de lucru+weekend, turism de masa, etc etc pentru ca sunt chestii care nu intra in conflict cu cultura lor si nu au o mentalitate specifica in aceste domenii.

      Stai tu linistit ca pe problemele care chiar tin de esenta culturii si mentalitatii chineze sunt „de neclintit” si toti cei care au de-a face cu ei trebuie sa se adapteze la modul de a gandi chinezesc- fara exceptie. Nici rusii nu sunt atat de duri.

      • Se abuzeaza prea mult de cuvantul asta greu definibil „mentalitate”. Chinezii s-au convertit (sau sunt pe cale de a se converti) la civilizatia occidentala, incepand inca cu comunismul (ideologie creata de ganditori europeni). Desigur, un cominusm in varianta chineza. Acum s-a trecut la capitalism, dar tot in varianta chineza, cu o forma de organizare imperiala – doar ca curtea imperiala este inlocuita cu partidul.

        Cred ca te inseli pentru ca te astepti ca aceasta „convertire” sa insemne ca China devine un nou occident. BIneinteles ca nu se va intampla asta. Insa esenta civilizatiei occidentale, gandirea rationala”, rationalismul (opus misticismului oriental), care a dat nastere apoi stintelor si tehnicii, a fost preluat deja, cred ca e clar. Bineinteles, rezultand o simbioza cu „mentlaitatea” (na’ ca am folosit si eu cuvantul) chineza, ceea ce va duce la ceva diferit.

        Cultural chinezii vor ramane chinezi, dar civilizational ei vor deveni (probabil au devenit deja) chino-occidentali. :)

  6. Vedeți static lucrurile.

    E adevărat că chinezi au fost doar buni salariați. Tehnologia și capitalul erau în altă parte. Chestiile ăstea rezultă din felul cum te miști pe piața mondială. Nu sunt înscrise în codul genetic.

    Noutatea este că chinezii au capita al lor, deci vor avea cercetare. În final vor avea și salarii mari.

  7. Salut „relocarea” dvs. de la platforma vântului aici…China n-are veleităţi de cucerire a lumii, chiar dacă ar încerca şi ar reuşi, n-ar şti ce să facă cu cuceririle. Nu de China trebuie să ne temem ci de cei care pot manipula China în detrimentul civilizaţiei europene şi a câinelui ei de pază american. Vorbesc despre slavii cei barbari de la Moskba….

  8. PPS: China are nevoie de SUA ca de aer (deocamdata). Graviteaza pur si simplu in jurul lor. Nici acum, ca dealtfel niciodata, nu a contat si nu conteaza marimea. Punct.

  9. Exista o povestioara simpatica despre o carte, „China: Fragile Superpower” de Susan Shirk.
    Zice ea ca de cate ori discuta despre carte ei in America, este intrebata: „What do you mean by fragile?”, iar de cate ori vorbeste in China, este intrebata „What do you mean by superpower?”.

  10. yep, complet de acord cu ideea. o problema am cu titlul. ma indoiesc tare ca chinezii vor asa tare sa moara americanii. dintr-o multime de motive. mai tare vor chibitii de pe margine, ar avea chestii de comentat si analizat.

  11. Majoritatea argumentelor din articol merita luate in considerare sau au, macar, haz. Cel care incheie textul si , prin asta, da nota articolului e insa ridicol. Pacat.

  12. Interesant articolul, vine ca o gura de oxigen in mijlocul tipetelor alarmiste.

    Legat de lipsa creativitatii la chinezi cred ca asa e si are o explicatie : e o cultura in care respectul pentru autoritate conteaza foarte mult. Intr-o astfel de atmosfera omul se formeaza obisnuieste sa fie supus, sa execute, sa reproduca ce i se cere, in nici un caz sa-si exprime personalitatea si creativitatea.

    Oricum slabiciunile concurentei nu cred ca sunt un motiv ca sa ne neglijam punctele slabe .

    De acord in privinta inventilor din Europa si SUA din trecut insa cum stam acum?
    Cat de adaptate sunt principile si valorile civilizatiei vestice la realitatile din prezent?

  13. Aveti o mica problema cu „in fine, dar nu in cele din urma, da, aproape 50% dintre americani considera China puterea economica nr. 1 la aceasta ora. Dar abia 12 % dintre chinezi, conform unui sondaj national facut anul trecut, considera China o supra-putere.”

    Ca numar de persoane, situatia este aproximativ identica (vezi cele doua link-uri de mai jos cu numarul populatiei in cele doua tari)
    http://www.topbusiness.ro/romania/archive/article/Populatia+SUA+a+crescut+la+300+milioane+de+locuitori.html

    http://www.google.com/publicdata

    De asemenea, in statele din sudul SUA, nu engleza este limba oficiala :)) : http://www.ziare.com/articole/structura+populatie+sua

    Deci copii americani nu limba chineza ar trebui sa o invete ci spaniola, ca sa se poata intelege cu cineva pe acolo.

    „PS Si-n plus, Hu Jintao e in vizita la Obama, nu invers :)”

    Considerati asta ca o vizita a unui vasal la stapin ? Daca erau atiti de eficienti, americanii produceau la ei in tara incaltamintea, imbracamintea, IT-ul, si nu aici:

    http://www.tomshardware.com/picturestory/476-4-seagate-hard-drive.html
    sau
    http://etrendyfashion.en.ecplaza.net/

    In rest numai de bine :)!

  14. Ca nu mor amerecanii cand vor chenejii, e clar!
    Dar de ce ar fi trebuit sa ne nelinisteasca?! Ar ramane PD-L la guvernare daca dispare licuriciul?!

  15. io pana n’aud dela marii analisti, chireac & boda, nu cred nimic. :-)

    cat despre procente, or fi 12% dintre chinezi, dar romanii ii bat de departe.
    90% dintre romani cred ca china este deja o super putere.

  16. Ascultam ieri o corespondenţă din Shanghai pentru radio NHK. 95% din elevii şcolilor de limba engleză calificate să dea patalamale TOEIC*) îşi doresc să meargă la studii universitare în State. E de notat că cei mai mulţi profesori de engleză sunt de import sau originari din Hong Kong. Fenomenul e copia la indigo a ceea ce s-a petrecut cu decenii în urmă în Japonia.

    ––––––
    *) e vorba de şcoli private, dinafara sistemului de învăţămînt

  17. „PS Si-n plus, Hu Jintao e in vizita la Obama, nu invers ”
    Asta consideri a fi o judecata logica?Ce valoare are,zero?Oare la fel ai comentat si cind Obama a fost/va merge in China?
    In rest,nimic de retinut din articolul asta.

  18. Nu cred ca problema e simpla . Normal ca lumea vrea sa emigreze in America , doar ajungi la un salar mediu de 30 de mii de $ / an fata de 2000-3000$ /an in china. Problema e insa cate locuri de munca faci pentru viitor , fiecare nou loc de munca schimba ceva , o familie face un salt . Aici China joaca bine. Oricum nu vad care e problema ca sa acceptam China ca o superputere in 50 – 100 de ani ? Schimbarea oricum merge spre o globalizare accentuata , lumea vrea sa vada pe toata planeta acelasi film , sa foloseasca acelasi soft de succes , sa foloseasca acelasi medicament de succes, vremea tarilor a apus . Sa vedem daca transformarea spre o lume mondiala va fi pasnica sau cu mai multe vartejuri.

  19. Si totusi, poate ca spun eu prostii, dar mie imi pare ca lumea occidenta a cam luat-o la vale. Si asta dupa 500 de ani de evolutie fulminanta. Si mi se pare cam trist. Europa occidentala cam vrea sa frece menta si sa traiasca boiereste: munca putina, stat social cat cuprinde si salarii de 10 ori mai mari decat in China. Nici copii nu mai au (nu mai avem?) chef sa faca (sa facem?). Dupa modul cum se globalizeaza economia, chestia de mai sus la care viseaza europeanul mediu nu mai este posibila. Dar oare un francez/spaniol/grec isi dau seama de asta? Europa a mai ramas in cateva pistoane (Germania, exemplu remarcabil), dar o mai tine mult asa?

    Lumea anglo-saxona (USA-UK) s-a stricat in alte feluri: a lasat deoparte munca si a trecut deja la smecherii financiare. De ce sa muncim cu 10% profit, daca putem sa avem jde’mii de centre financiare si sa facem bani cu lopata? Sau: de ce sa muncim, sa economisim, sa investim, sa cercetam, etc, etc etc, cand putem sa tiparim bani si traim ca boierii pe ce produc altii? Mie mi se pare ca evolutia SUA din 1870 pana in 1970 a fost absolut incredibila. De unde au plecat si unde au ajuns. Dupa ce a facut Nixon in 1971, s-a cam dus dracului multe lucruri bune – vezi evolutia datoriilor USA pe ultimii 100 de ani.

    Poate vad eu lucrurile prea in negru, dar nu mi se pare ca vin vremuri bune pentru civilizatia occidentala (unde greu si chinuit incearca si Romania sa se integreze). Poate ca evolutia o sa fie foarte lenta si nu o sa o sesizam, dar cine stie ce o sa fie peste 50 sau 100 de ani. Cum bine cineva odata:
    Frunza verde de dudau,
    Si-o sa fie si mai bine!

    Si, legat de asta, imi trece prin minte un banc cu doi activisti sovietici. Primul zice:
    – Am avut aseara un vis minunat. Se facea ca merg pe bulevardul cel mare din Moscova, spre Kremlin. O defilare minunata.. Pacat ca m-am trezit..
    A doua zi, povestea se repeta, visul minunat, etc cu o mica variatie:
    – Tot asa am visat acea parada minunata, ne apropriam de Kremlin, era o inscriptie uriasa pe Kremlin, dar eram departe, nu am vazut ce scrie. Ce pacat..
    A treia zi, activistul zice:
    – Am avut un cosmar groaznic!
    – Pai cum asa?
    – Pai ma apropriam de Kremlin, parada uriasa, totul foarte frumos. Am ajuns mai aprope de Kremlin si am vazut in sfarsit inscriptia
    – Pai si ce scria?
    – De unde sa inteleg eu, ca era in chineza!

    • Acuma vad ca antiamericanismul adanc sadit in 45 de ani de comunism isi produce inca efectele din plin. O gramada va legati de gluma din finalul articolului privind cine viziteaza pe cine. Fratilor, autorul glumea, ok? Nu era un argument propriu-zis.
      Pe urma majoritatea explicati cum se duce la vale civilizatia occidentala care nu mai are chef de munca. Eu observ ca nemtii, francezii, americanii, etc. muncesc, exporta bunuri, au mii de km de autostrada, majoritatea cetatenilor lor au un nivel de trai la care cei mai multi chinezi nici nu viseaza. Nu confundati civilizatia occidentala cu Romania, unde cheful de munca e, intr-adevar, scazut.
      Faptul ca si China a inceput sa se dezvolte in ultimii 20 de ani nu inseamna ca s-a ridicat brusc civilizatia asiatica, doar ca intra si ei in randul lumii. Exemple erau deja in zona – Coreea de Sud, Taiwan, etc. China e doar mai mare.
      Si nu uitati, in China si-au mutat capacitatile de productie unele din cele mai mari firme occidentale (haine, electronice, etc.). De ce? Ca e munca ieftina. Sincer, nu-mi aduc aminte de vreo mare putere economica, militara, etc, care sa fi debutat prin a oferi altora forta de munca extrem de ieftina…

  20. fara a lauda China, iata niste puncte in care gresiti
    – china medievala a avut aristocratie exact ca in vestul Europei, abia la contactul cu vesticii ca urmare a „reformei” s-a ajuns la situatia pe care o descrieti. banuiesc totusi ca faceti o confuzie intre functionarime si nobilime…
    – nu cunosc problematica testelor, dar cunosc indivizi din china care lucreaza in laboratoare de cercetare chinezesti, pe tehnologii foarte moderne. Asta nu se poate doar copiind! Si daca tot am deschis subiectul, spre exemplu Huawei a deschis in Shanghai in septembrie un centru R&D cu 400.000 ingineri. Ma veti intreba mai mult ca sigur „ce relevanta are asta”? Cu capacitatile disponibile pana in luna septemrie, Huawei a depasit tehnologic uni grei din Europa(AlcaLu) si va continua s-o faca. Azi SUA se protejeaza, interzicand operatorilor sa cumpere de la Huawei. porbabil e si asta un semn, nu?
    – 12% din Chinezi, probabil sunt mai multi decat 50% din americani. Cat despre suprematie, vom discuta in cativa ani, cand vom vedea rezultatele politicilor chinezesti din ultimii ani – investitii masive in infrastructura si resurse(jumatate din economia africii e controlata de chinezi iar acum se extind puternic in europa „ajutand” statele europene sa „depaseasca” criza)
    – cat despre „povestea” suprematiei culturale… as aminti doar exemplul Greciei antice(deja dezbatut mai sus): parca aici SUA e in urma Europei, sau sunt doar subiectiv!
    – sa nu dezvolt si partea economica, unde SUA e datoare vanduta Chinei. Cea mai mare rezerva valutara in dolari apartine Chinei, si numai gandul ca China ar putea schimba proportiile rezervei sale valutare, ii face sa inghita in sec multi economisti americani! Din cauza asta nu s-a vazut in ultimii ani „problema drepturilor omului” dezbatuta serios de americani cu China. intodeauna e plasata la „printre altele”. Parca si ultima emisiune de bonduri a SUA a fost cumparata in majoritate de China!!!
    – China nu mai e un stat comunist, probabil de la inceputul anilor 90. A revenit la vechiul model de „China imperiala”, in care imparatul e inlocuit de partid. Cat despre individ, el nu exista – exista doar proiectul, scopul si nu conteaza resursele umane necesare pentru atingerea lui. Conteaza colectivul, grupul, echipa si nu individul. De asta doar putini europeni se muta in china, pentru ca trebuie sa renunte la egoul personal pentru a se putea integra in societatea chineza.
    concluzia: O sa fim mancati in cativa ani cu fulgi cu tot de chinezi! probabil si indienii vor primii o feliuta din viitorul nostru. Dar cand asta se va intampla, noi ca europeni, vom fi trecut de la o societate crestina la una islamica… Asa ca totusi mai sunt sperante…

  21. Se pare ca problema nu este inteleasa pe fiecare element si nici in mod global. Nu China este problema, Asia este problema, pt. ca in Asia sunt mai multe tari unde, pe langa China, mai este India, impreuna avand, in jur de 3 miliarde de oameni, atat China cat si India nu pot fi santajate militar precum Iraqul, Iranul sau Afganistanul, nici chiar de S.U.A. sau Federatia RUSA si nici chiar de cele doua superputeri, impreuna. Spre deosebire de multe alte tari, in avantajul Chinei si al Indiei, aceste doua tari nu au avut conflicte directe importante, deci nu prea au divergente si prin urmare discuta si se inteleg usor, deoarece discuta cu aceleasi unitati de masura cu parametrii comparabili: populatii de peste un miliard, o clasa de oameni bogati creata, cat de cat, in mod normal, amandoua sunt tari in plina dezvoltare cu o dinamica de individiat, care au un comert care se bazeaza pe preturi reale si care au la baza pretul de cost, la poarta fabricii, raportat, la pretul de piata, rezultatul fiind exporturi masive in toata lumea. Revenind la S.U.A. isi adapteaza, incet dar sigur, politica pt. a devenii a doua mare putere in cca 15 ani si a treia putere in urmatorii 50 de ani, fiind deja cu pas in fata Federatiei RUSE. Important este, pt. o tara ca Romania sa stie sa ofere oportunitati de afaceri si pt. China si India, dar si pt. S.U.A. si Federatia RUSA.

  22. D-le Fumurescu, respect faptul ca v-ati declarat in mod onest nespecialist intr-ale economiei. Era bine sa fi facut acelasi lucru si cu privire la subiectul abordat, pe care evident il cunoasteti mai degraba superficial, din cateva asa-numite mituri urbane (cateva minute pe site-ul WIPO ar putea bunaoara sa zdruncine oricui credinta in incapacitatea chinezilor de-a inova/inventa lucruri noi, fiind ei, se pare, doar un miliard jumate de maimute)
    Articolul e neconvingator si, chiar daca se intampla sa impartasesc aceeasi opinie cu dvs. (in sensul ca nici SUA n-or sa se prabuseasca, nici China n-o sa devina o putere hegemonica intr-un an-doi), explicatiile sunt altele.
    Ale dvs. sunt fie irelevante, fie de-a dreptul false si au fost demontate elegant de mai multi comentatori mai sus, in special echos.
    Asa cum deopotriva falsa si irelevanta este si afirmatia unui comentator despre marile puteri care niciodata nu s-au nascut cu/din munca ieftina.
    Afirmatie falsa – exact asa au inceput, cu doar cateva decenii in urma, intai Japonia, iar mai apoi Coreea de Sud si Taiwan. China nu parcurge un drum mult diferit de-aceste tari – difera doar ordinul de marime.
    Afirmatie irelevanta si incorecta dpdv logic– ce nu s-a intamplat pana acum, nu se poate intampla niciodata in viitor.

    Pe mine m-a nedumerit insa exemplul cu praful de pusca, pentru ca implica si o judecata morala.
    Eu l-as fi interpretat in alt registru – atunci cand iei inventia altora, folosita mii de ani la distractii, petreceri si sarbatori, si o folosesti de indata la uciderea a zeci si sute de milioane de oameni, ei, d-le Fumurescu, de-abia atunci ai o problema…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro