vineri, martie 29, 2024

Statul e complicele mafiei din spitale. O soluţie de dreapta pentru a opri crimele

Scandalul HexiPharma este doar o mică parte dintr-un uriaş sistem care aduce moartea.

Un sistem mafiot care stoarce tot ceea ce poate din bugetul de 31,17 miliarde de lei destinat Sănătăţii şi care face bani prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin şantajarea pacienţilor, obligaţi să plătească taxă de protecţie dacă vor să aibă o şansă să supravieţuiască.

Ca să înţelegeţi mai bine ce se întâmplă acum în spitalele din România, amintiţi-vă de mafia americană din anii ‘60, care vămuia tot ce putea: controla sindicatele din construcţii şi porturi, era băgată în prostituţie şi jocuri de noroc şi, la un moment dat, a intrat şi în traficul de droguri.

În sistemul de sănătate din România se taxează toate achiziţiile – medicamente, aparatură scumpă şi nefuncţională, dezinfectanţi – şi investiţiile, se sifonează resurse prin căpuşarea spitatelor de stat de către cabinetele particulare şi, aşa cum spuneam, se iau bani de protecţie de la pacienţi. Insist pe acest termen dur: „taxă de protecţie”.

Este un întreg mecanism, foarte bine gândit, prin care se obţin aceşti bani. Angajaţii spitalelor de stat sunt ţinuţi intenţionat pe salarii incredibil de mici – dar se găsesc miliarde de lei pentru „pensiile speciale” ale securiştilor sau salariile aparatului de represiune – pentru a fi obligaţi să-şi completeze veniturile storcând pacienţii. Aceştia din urmă îşi joacă viaţa la ruleta rusească atunci când intră într-un spital de stat, aşa că plătesc fără să crâcnească, disperaţi că poate „nu au dat suficient”.

Oricum, aşa cum am văzut, infecţiile nosocomiale îi pot ucide cu zile oricât ar plăti. Scandalul HexiPharma m-a ajutat să înţeleg de ce aceste infecţii nu erau raportate corespunzător: nu din vreo neglijenţă sau jenă, ci pentru că se ştia că dezinfectanţii sunt ineficienţi.

Acesta este, în linii foarte simple, un sistem de tip mafiot în fruntea căruia stau 250-300 de moguli – estimarea oamenilor care cunosc sistemul, nu a mea – şi care are ca purtători de cuvânt pe doctorul Raed Arafat şi Antena 3.

Eu sunt un om optimist, aşa că mai întâi vă voi spune partea proastă a situaţiei şi abia apoi voi arăta că, după opinia mea, există soluţii.

Ştirea proastă este că sistemul controlează statul, deci este exclusă destructurarea sa de către instituţiile de aplicare a legii, în acest moment. Prin 1970, pentru a distruge crima organizată din SUA, Congresul a emis aşa numita lege Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act (RICO), a dat puteri extinse FBI-ului şi în acest fel a putut ajunge la personajele din vârful piramidei, la cei care dădeau ordinele. În România nu se va întâmpla aşa ceva.

Discutăm, la o estimare generală, de cel puţin un miliard de euro care ajung din sistemul de sănătate în buzunarele celor care fac parte din sistemul mafiot.

Un miliard de euro: 10% din bugetul acordat de stat pentru Sănătate, plus plăţile informale de la pacienţi. Legislativul este un susţinător activ al corupţilor, rolul său fiind să pună toate piedicile posibile în calea DNA. Uitaţi-vă cum a fost masacrată legislaţia anti-plagiat, de către doamna Ecaterina Andronescu şi cortegiul ei de susţinători, şi veţi înţelege că orice proiect de lege care este trimis în acest Parlament va ajunge, în final, să protejeze şi mai mult mafia care controlează sistemul medical.

Dacă vorbim despre Poliţia Română, nu trebuie decât să ne amintim de dezastrul de la Oficiul pentru Protecţia Martorilor şi de la Direcţia de Informaţii, instituţii cheie în combaterea crimei organizate. Azi, în momentul în care scriu acest articol, Gazeta Sporturilor scrie că procurorii sunt preocupaţi să bage sub preş scandalul Hexi Pharma şi să secretizeze rezultatele analizelor. Poliţie, Parchet, Parlament şi, probabil, nici serviciile nu se simt prea bine în acest scandal…

Ce ar fi de făcut?

După opinia mea, de om de dreapta, singura soluţie este să scoatem sistemul de sănătate de sub controlul unui stat care, prea des, reprezintă interesele mafiei.

O simplă majorare a bugetului sănătăţii va însemna doar să-i alimentăm pe cei care fură.

Măsurile propuse de Executiv, iertaţi-mă, sunt mai ineficiente decât dezinfectanţii HexiPharma. Management profesionist: dar guvernul Cioloş nu este în stare să pună un om competent la CNADNR, care a rămas fieful PSD, de unde va găsi sute de manageri de spitale? Tot de la clientela de partid. Noi spitale construite prin parteneriate public-privat (PPP): am văzut unde urma să ducă PPP-ul pentru autostrada Comarnic-Braşov, la costuri astronomice.

Eu rămân consecvent cu ceea ce am mai scris şi sunt convins că opinia publică va înţelege şi îşi va da seama că, în ianuarie 2012, a fost manevrată pentru a bloca dez-etatizarea.

Trebuie pornită o serie de privatizări-pilot a câtorva spitale.

Trebuie spart monopolul CNAS, iar pacienţilor să li se ofere alternative private. Îi forţăm pe toţi românii să cotizeze la sistemul de sănătate de stat, măcar să le oferim dreptul de a-şi alege casa de sănătate care să le gestioneze banii şi spitalul la care vor fi trataţi.

Am citit, recent, că mafia italiană nu reuşeşte să mai omoare „decât” vreo 70 de persoane pe an. Nu am nici un dubiu că sistemul medical românesc are un bilanţ mult mai lugubru.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Interesanta intrebarea : ”de unde va găsi (Guvernul Csolosh) sute de manageri de spitale?”
    Cred ca raspunsul vine de la sine – dintre miile de tineri indignati de actuala situatie si care au iesit din nou in strada strigand tot naduful romanesc: ”Rusine,rusine, rusine sa va fie !”
    Nu este riguros exacta premisa cum ca toti romanii cotizeza la sistemul de sanatate. Nu este nici macar aproximativ exact. Sunt milioane de cetateni care nu au bani de contribuit la sanatate, la electricitate, la apa. Iar daca nu ne lasam jegmaniti pentru a li se da lor din ce se ia de la noi ca sa li se asigure un standard de igiena si sanatate oricum la limita , vom ajunge rapid la o situatie de jungla chiar mai accentuata decat acum – molime de tot soiul , cresterea cifrelor mortii etc.
    Din pacate solutia asta de acum de stanga ofera mai multe oportunitati de furaciuni. Totusi scandalul cu Hexa este in mod vadit o basica propagandistica superumflata – despre ce vorbim, despre calitatea unor detergenti nenorociti de dat pe podele ?
    Va urma cumva , mai incolo spre alegerile generale si DEZVALUIREA FILIEREI MATURILOR – o retea de securisti care vinde catre crese si gradinite perii cu doar 10000 de fire, dar care cand le numeri nu au niciodata mai mult de 9200 de smoace ? Sunt sigur ca Tolontan le va numara si ne va spune .
    Revenind la selectarea viitorilor manageri mai frumosi si mai tineri – mare este puterea credintei , deci daca credem ca ei nu vor fura – sigur nu vor fura !

    • Va invidiez pt optimism! Nu mai cred ca „tinara generatie” e neeaparat o solutie. Din momentul in care am vazut cabala instrumentata de vadim in parlament in momentul cind se incerca infierarea comunismului.
      Toti marii corupti din ultimii ani sint tineri sau foart tineri folositi ca paravan de institutii sau pur si simplu in virtutea faptului ca sint fi si fice de fosti nomenclaturisti/securisti, etc. Pt ei s-au inventat scurtaturile: licee private, facultati private, dilome cumparatye, afaceri cu statul, licitatii trucate, fonduri de stat cu destinatie precisa, etc. In spatele oriarei firme de succes veti gasi „fosti” sau „actuali”. Firmele respective sint bidoane de sifonat banii statului oferind servicii catre stat sau catre populatie in numele statului. Citeva sint firmele ce nu sint conectate la fonduri de stat.
      Privatizarea sanatatii va duce la o brambureala in genul celei care e in plina desfasurare in domeniul asigurarilor. Tipul de proprietate asupra mijloacelor de productie nu garanteaza calitatea produsului/serviciilor respective, calitatea sistemului de control si coercitie da! Mitul pietei libere este doar un mit! Firma cu cei mai multi bani si spate politic o sa cistige piata. Probabil in spatele acestor dezvaluiri se afla competitorul cel mai interesat de preluarea pietei. Ceea ce nu e rau, dar dupa citiva ani de monopolizare a pietei si acel ava fi tentat sa isi creasca profiturile si cum consumul nu poate creste la nesfirsit va inventa ceva de acelasi gen…
      „piata libera” si proprietatea privata nu asigura corectitudinea si calitatea decit in pliantele pt reclama capitalismului, in rest…. In definitiv in toata lumea vedem accidente ecologice, accidente aeriene, utilizarea de produse periculoase neconforme sau periculoase in ind alimentara/cosmetica/farmaceutica ca rezultat al dorintei de a creste profitul unor privati.

      https://freedocumentaries.org/documentary/sicko
      pentru o alta perspectiva asupra sistemului exclusiv privat de sanatate.

      A fost privatizata furnizarea apei potabile in Buc. Aveti servicii mai bune? De cite ori pe luna apa este improprie consumului?
      Furbizarea de caldura se face printr-o regie capusata de firme private de mentenanta. Se strica mai rar? sint mai putine probleme in livrare de agent termic?
      Sint spitale private unde se plateste greu si sint probleme: au murit persoane venite pt operatii estetice, ce au avut contracte pt prelevare ovule, etc. Si aici cind ai patit ceva te lovesti de o corporatie care are interese puternice si are si oamenii cu care sa inchida gura oricui.
      Care din industriile „privatizate” merg bine si isi platesc corect taxele la stat? Respecta prevederile de mediu? creeaza locuri de munca?
      Nu mint firmele private din strainatate? VW…… lista e lunga

      Si cum spunea James Lovell (capitanul Apollo 13): „primul gind ce mi-a venit in minte cind a aparut defectiunea a fost ca modulul a fost construit de firma care a dat pretul cel mai mic”

  2. Acum o lună ziceaţi aşa:
    „Investiţiile majore în infrastructură bat pasul pe loc – exact ca în guvernarea Ponta – pentru că au crescut cheltuielile cu salariile bugetarilor (cu 21,8% în plus, faţă de anul precedent)”
    „guvernul Cioloş…. putea opri sau suspenda creşterile salariale necugetate din sectorul bugetar.”
    http://www.contributors.ro/administratie/guvernarea-ciolos-duce-in-spate-noul-usl/
    Şi v-am atras atunci atenţia că majorarea salariilor bugetarilor era şi este absolut necesară.

    Acum ziceţi aşa:
    „Angajaţii spitalelor de stat sunt ţinuţi intenţionat pe salarii incredibil de mici”

    Să înţeleg că v-aţi reevaluat opinia în această privinţă?
    Altfel nu se poate explica în ce fel nişte salarii care aţi spus că au fost mărite în mod eronat vi se par acum, după mărire, „incredibil de mici”.

    • Puteti sa va faceti ca nu intelegeti, dar probabil stiti ca un rezident castiga deseori mai putin decat femeia de serviciu. O corectie a unor categorii de salarii, repect: CORECTIE, este necesara, dar nu marirea generalizata a salariilor intr-un mod in care rezidentul continua sa castige mai putin decat femeia de serviciu.

    • Dl Mioc afirma ca salariile din sanatate sunt incredibil de mici si din pacate asa si e. Sunt mai mici si decat in invatamant. Desi raspunderea fata de persoane- individuala, este mult mai mare.
      Nici nu trebuie sa reinventam noi roata, ci sa ne uitam cum functioneaza sistemele de sanatate si care e salarizarea personalului medical in alte tari din UE, ca sa vedem ca medicii romani ar trebui sa aiba salarii de macar 2000 euro net (in medie)- atat pt a-i stimula sa ramana in Romania, dar si pt a-i opri sa mai primeasca (sau sa ceara) spaga. Vorbim de multe ori de raspunderea fata de viata pacientilor, nu ne putem juca cu asa ceva.

      PS: desigur ca nu se aplica in educatie, unde voi, profesorii ati tot beneficiat de mariri, aveti media salariale mai mare decat in sanatate, zile libere si timp liber infinit mai mult (adica sa va tot luati alte job-uri) si raspundere ioc! mai rau, ati stricat generatii intregi de tineri, „educandu-i” ca e normal sa fie corupti, sa dea si sa ia spaga, sa fie plagiatori/copiatori, sa admire non-valorile tip Guta samd. Si ca de obicei, nici macar rezultatele examinarilor nationale nu sunt deloc incurajatoare. Desi ar cam trebui sa fiti si voi responsabilizati, eu v-as lega salariile de performanta masurabila obiectiv (promovabilitate BAC si alte examinari nationale, teste PISA, gradul de alfabetizare samd). Cine are performante sa beneficieze de mariri, cine nu…restucturarea!

      • Măi omule, tu eşti esenţa a ceea ce merge rău în ţara asta: beneficiezi de sprijin politic ca să toci fonduri europene. Fonduri care ar putea folosi României, dacă nu ar fi deturnate de tine şi de alţii ca tine.
        Vezi-ţi bârna din ochiul tău, bagă capul în nisip şi nu-ţi mai da cu părerea. Nu eşti tu în măsură s-o faci.

        • Ca de obicei, iti afirmi nu doar lipsa de cunoastere, ci si frustrarea.

          In primul rand a scrie si a gestiona proiecte nu are treaba cu „sustinerea politica”. Din contra, mai degraba dumneata esti cel care are sustinerea politica pt a distruge generatii de elevi, prin simplul fapt ca nu esti reformat si ti s-au dat mariri de salarii pe nemeritate, fara a avea niciun rezultat concret sau a consemna vreo imbunatatire a calitatii actului educational.

          In al doilea rand, spre deosebire de matale, care toci in niste ani multi bani pt a distruge generatii de tineri, eu am adus prin zeci de proiecte probabil undeva la 100 milioane euro in tara- bani care au intrat in economie si care, prin impozite si taxele platite (inclusiv din proiecte) au facut posibila plata (degeaba) a salariilor tele.

          Asa ca, sorry, dar cred ca e o uriasa diferenta intre noi. Eu aduc bani, nu sunt sugativa publica. Si am sute de tineri cu dizabilitati, mii de someri samd, ajutati efectiv, care pot depuna marturie ca au fost real ajutati, spre deosebire de elevii tai care sfarsesc ca tineri NEETs (pe care tot eu si colegii ne vom chinui din acest an sa ii ajutam cumva!) .

          Adica, spre cunostinta matale, o buna parte din fondurile din POCU 2014-2020 vor fi directionate pt a repara ce ai distrus tu in toti anii precedenti- sa incercam noi, prin proiecte, sa recuperam tinerii care fac liceul sau facultatea degeaba.

  3. Pai scuzati-ma, daca legislativul emite legi pentru a-si spori puterile si a destructura stattul de drept, daca scoatem sanatatea, daca ne uitam ca reforma in educatie a fost un cvasi-simulacru si ca infrastructura e la pamant, ce incercati sa ne spuneti ca e bine sa investim in servicii private de sanatate ? Adica, care e fundamentul discutiei, intrucat fara substanta, adica fara statul de drept, discursul dumnevoastra se incadreaza mai mult la categoria ponturi de investitie … dar care in lipsa unui stat de drept care fundamenteaza prin legi, printre altele dreptul la proprietate privata, ce valoare efectiva are ?

    Poate ma lamuriti pentru ca nu inteleg ce vreti sa spuneti …

  4. Subraportarea infectiilor nozocomiale este o practica inradacinata adanc in mentalitatea factorilor de decizie din sistemul sanitar, n-are nicio legatura cu dezinfectantii. Ca om din sistem, va sigur ca indiferent de calitatea substantelor dezinfectante, numarul infectiilor nozocomiale raportate va fi in continuare foarte scazut. Atat timp cat controalele se fac „pe anuntate”, nu se va schimba nimic. Pe langa aspectul financiar, fie ca vorbim de salarii sau de calitatea materialelor achizitionate, decidentii ar trebui sa inteleaga ca trebuie intervenit si la calitatea umana. Foarte multe cadre medicale, indiferent de profesie, nu constientizeaza (din lipsa de educatie, din neglijenta, din indiferenta) importanta respectarii regulilor de igiena si sterilizare, considerandu-le de cele mai multe ori „optionale”.

  5. Dintr-un articol citit zilele trecute, am cules informatia ca unul dintre criteriile de evaluare ale managerilor de spitale era si ponderea infectiilor intraspitalicesti. Acesta ar putea fi unul dintre motivele raportarilor (voit) eronate. Nu stiu daca chiar se stia ca dezinfectantii sunt ineficienti, din moment ce compozitia lor chimica nu poate fi testata in Romania, dar infectiile puteau/pot veni din multe alte surse… In multe spitale, vizitatorii bolnavilor se plimba nestingheriti, personalul medical nu-si protejeaza incaltamintea cand iese pe-afara, notiunea de „camera curata” este necunoscuta de multi si goala de continut pentru altii etc.

    Sistemul achizitiilor din sanatate este piramidal si se sprijina, la baza, pe cativa „piloni” principali. Prabusirea unuia sau mai multor astfel de piloni va genera efecte pana la varful „piramidei”, iar atunci varful va iesi din nori si va putea fi vazut.

    Traiesc in Romania si nu ma pot complace intr-o atitudine de „nu se poate face nimic”. Sunt convins ca se poate face si cred ca vom vedea rezultate concrete in urmatorii ani.
    Secretizarea rezultatelor analizelor nu inseamna, neaparat, musamalizare. De cele mai multe ori, mediatizarea anchetelor nu ajuta la finalizarea acestora, ci dimpotriva.

    Cat despre privatizarea sistemului public de sanatate, cred ca poate fi o miza uriasa si, de aceea, este de asteptat sa asistam la o inflatie de sustinatori ai acestei privatizari. O astfel de privatizare ar putea avea ca rezultat doar schimbarea unei mafii cu alta mafie.

  6. Casa de Sanatate ar trebui sa lucreze in slujba cotizantilor, sa dea in judecata spitalele pentru erori medicale, pentru mizerie, pentru ineficienta care duce la cresterea costurilor cu asiguratul.
    Atunci, nu s-ar mai angaja medici pe pile ci medici competenti, iar bolnavul ar primi atentia cuvenita pentru a nu prejudicia spitalul prin actiuni in instanta, repet , actiuni initiate si finalizate de Casa de Asigurari.

  7. Ministerul Sanatatii trebuie sa ramana provizoriu cu un singur angajat. Ministrul. Un ministru curajos care intelege bine prioritatea. Apoi orice s-ar intreprinde la minister, nu poate fi mai rau decat ce-avem acum.

  8. Avem posibilitatea sa se alegem spitalul. Sr. Arafat se ocupa in cadrul MAI de domeniul intreventiilor de urgenta. Nu are a face cu gestiunea spitalelor.

  9. Domnule,

    De acord si cu analiza, si cu solutia (la un moment dat).

    Insa in acest moment, o firma privata (sau un conglomerat de firme private) a furnizat dezinfectanti la o zecime din concentratie si de zece ori pretul. Cel putin asa se pare. Aici trebuie mai multa reglementare – practic oricine poate amesteca iod cu apa, sa obtina un aviz, si dupa aia sa faca ce doreste. Nu e bine…

  10. Doua luari de pozitie:
    – „Informările pe care le primeşte preşedintele României sunt secrete şi strict secrete, informează Administraţia Prezidenţială, referitor la precizările SRI potrivit cărora Serviciul a transmis aproximativ o sută de note privind infecţiile intraspitaliceşti în ultimii 5 ani decidenţilor legali”.

    „DESECRETIZARE NECESARĂ
    Din afirmaţiile purtătorului de cuvînt al SRI înţeleg că în ultimii 5 ani instituţia a informat Preşedinţia cu privire la tratarea infecţiilor din spitale, cu substanţe dezinfectante diluate, furnizate de firma domnului Condrea sau de orice alt furnizor care a diluat (falsificat) substanţele de dezinfecţie.
    Cred că este corect şi necesar ca informările adresate Preşedintelui României pe această problemă să fie făcute publice de către SRI.”
    Opinie personala:
    Asa cum unii analisti il acuza pe Daniel Morar (vezi un articol de pe Contributors) ca a dosit dosarele in cauza, dece sa nu credem ca si Basecu le-a pus capac :P si se da acum mare cerind desecretizarea?
    Sau sanatatea natiunii este secreta si strict secreta?

  11. Marea nenorocire a Romaniei a inceput imediat dupa revolutie cand serviciile secrete (SRI, SIE,STS, etc ) au primit dreptul sa-si infiinteze firme si sa efectueze activitati economice pentru a-si putea rotunji veniturile. Aceste firme au ingropat concurenta onesta si loaiala, au trucat toate licitatiile in favoarea lor iar declararea Romaniei ca o economie de piata functional este o gluma sinistra.Aceste servicii prin firmele controlate de ele au pus mana pe o mare parte a economiei si vietii sociale romanesti, rezultatul fiind coruptie cat incape, rasturnarea totala a logicii capitaliste si democratice. Sa ne gandim numai la faptul ca aceste servicii dispun de propria casa de sanatate, de hoteluri si pensiuni in toata tara , unde fac ce vor muschii lor si totul pe gratis (pentru ei dar nu pentru noi),ca sa avem doar o imagine palida a haosului si bramburelii la care s-a ajuns. Asa ca „tot inainte cu securistii nostri-n frunte!”

    • @Donny (09/05/2016 la 16:10)

      Subscriu in totalitate la cele scrise de dvs. Imi amintesc, prin anii 1990 – 1992, ca au fost cateva ziare / voci care au criticat legile diferitelor servicii secrete dar ………….acele legi sunt inca in vigoare (neschimbate) si nimeni nu intentioneaza (parlament, guvern ?) sa le schimbe.

      Cred ca Romania este „originala” si „unica” in lume acordand serviciilor secrete / de forta asemenea drepturi de a avea activitati economice.

      • Trebuie sa va contrazic. Cred ca nu au trecut doua luni de cand presedintele a afirmat public ca este necesara revizuirea legislatiei privind functionarea serviciilor.

  12. Nu mai aruncati pisica moarta in curtea securistilor ,pentru ca nu prea mai exista un oras in tara asta in care un spital sau medicii sa respecte macar regulile bunei cuviinte sau juramantul acela a lui Hypocrate.Totul este la voia intamplarii ca intr-un sat tara caini.Spirtul sanitar este de multi ani doar o salutie urat mirositoare si putin usturatoare ,iar rivanolul se spala f. usor de pe maini,dar cui i-a pasat?Nici macar nu era nevoie de analize sa-ti dai seama ca sant niste soluti f. slabe fata de alta data.Dar cele mai revoltatoare aspecte din sistemul sanitar nu sant neaparat cele ale dezinfectantilor.Exista o fata ascunsa a lui care ranjeste privind de sus oamenii ca pe niste viermi care misuna prin spitale prin farmacii agatindu-se cu mainile de buzunarele medicilor sa fie bagati in seama de medicamentele mai necesare decat mancarea,strabatand drumuri lungi in cerc intre spital ,cabinet particular si iar spital,si din nou consultatii periodice la cabinetul particular.Zeci de mii de pensionari de boala sanatosi isi cumpara pensiile de la medicii specialisti pe perioade de ani sau nelimitat,pentru ca asta e tara tuturor imposibilitatilor posibile si invers.Toate sant lucruri la vedere , nu \este nevoie dce servicii speciale ca sa fie cunoscute,dar …adevarul a murit demult aici,in toate domeniile si chiar si atunci cand iese scandal,totul se poate dilua pana la nimic.

  13. „Trebuie pornită o serie de privatizări-pilot a câtorva spitale.”
    Tardiv. Spitalele publice, probabil majoritatea, au ajuns intre timp focare de infectie. Sunt vechi, subrede si infecte. Nu valoreaza nimic. Niciun intreprinzator cu capul pe umeri nu ar investi in asa ceva. Ar fi mai rentabile o salubrizare prin ardere si demolarea, urmate de vanzarea terenurilor, asta daca statul ar dori sa recupereze macar o parte din pierderi.

    Solutia vine din Elvetia unde 1] nu exista monopol pe piata asigurarilor de sanatate si 2] asigurarea de baza -obligatorie- nu poate fi o sursa de profit, ci numai cele secundare. Asta a condus la o implicare serioasa a comunitatilor [care s’au organizat in societati non-profit ce ofera pachetul de baza] in procesul de supraveghere a serviciilor de sanatatate si a produselor conexe [cautati mai multe detalii pe net]. Dar o asemenea reforma ce presupune desfiintarea CNAS nu s’ar putea face peste noapte si probabil nu o sa se intample prea curand in Romania unde politrucii captivi ideologiei socialiste nu au niciun fel de initiativa anti-sistem si sunt majoritari in toate partidele.

  14. „Trebuie pornită o serie de privatizări-pilot a câtorva spitale.” – DA! Este o idee buna.
    In paralel insa, toate spitalele trebuiesc CURATATE si la propriu, si la figurat!
    In opinia mea, sursa problemelor din sanatate, ca si din invatamant, aceste 2 sectoare vitale ale societatii, este mentalitatea!
    Salariile mici nu obliga pe oricine sa fure, sa conditioneze actul medical, notele si examenele de promovare, sau sa accepte promiscuitatea ca pe un cadru normal de desfasurare a activitatii! NU! Ca sa gasesti justificari pecuniare la abateri deontologice de aceasta gravitate, trebuie sa ai o mentalitate corespunzatoare :(
    Asa imperfecta cum este munca (penibila!) procurorilor, cred ca astazi sunt singurii care pot curata societatea de gangrena, cu sprijinul tuturor oamenilor de bine care au mai ramas neinfectati in Ro, evident!

  15. DL. Mioc, aveti o singura eroare serioasa in articol: solutia pe care o propuneti nu e o solutie de dreapta, in acest caz nu e vorba de stanga sau dreapta sau de orice ideologie politica, ci de o solutie care sa rezolve problema.

    Probabil in acest caz e singura solutie viabila, nu cred ca exista o „solutie de stanga” care sa rezolve ceva ca sa puteti eticheta solutia dvs. ca fiind de dreapta.

  16. Mafia controlează Statul, pentru că este infiltrată în instituţiile statului.

    – Parlamentul votează legi cu dedicaţie.
    – Zilele acestea se vorbeşte despre „Ordonanţa Patriciu” (ordonanţă a Guvernului, dată ÎN AVANTAJUL afaceristului Patriciu).
    – Parlamentari, miniştri, primari sunt condamnaţi penal.

    Curăţenia trebuie să fie începuta de sus, şi se realizează prin VOT.

    O LEGE A TRANSPARENŢEI ar trebui să existe.

  17. Va doresc la toti sa nu ajungeti in spital in Romania si nici pe mana doctorilor romani!

    Romania are probleme generalizate in toate sistemele. Iti dai copiii la gradinita, urla niste dobitoace la ei, ii terorizeaza, ii bat, lasa geamurile deschise cu intentie ca sa raceasca copiii si sa stea acasa.

    Se imbolnaveste cineva din familie, intri pe mana doctorilor romani si in spitale si intelegi definitia cuvantului cosmar pe viu.

    Te duci la piata, iei rosii, morcovi, varza in care s-au bagat toate otravurile. Nimeni nu controleaza, toata lumea inchide ochii.

    Zeci de copii mor de la microbi din alimente (cazul din Arges) sau de la infectii din spitale (cazul „Colectiv).

    Trotuarele sunt blocate de masini, aerul din Bucuresti e cel mai murdar din Europa, din spatele masinii iti dau cocalarii flash-uri si te claxoneaza. Cand esti pieton, nu te lasa cocalarii sa treci linistit pe o trecede marcata si pe culoarea verde a semaforului.

    Iti dai copilul la facultate, alta bataie de joc. Profesorii vor mita pentru examele, nu isi fac treaba, toata lumea chiuleste.

    Iti cauti un loc de munca intr-un oras de provincie, intelegi ce inseamna notiunea de clan. Nimic nu misca pe canalele de piata libera; trebuie sa fii conectat la un clan.

    Ai nevoie de autoritati, stii sigur ca nu te poti baza pe ele.

    Pe de alta parte, toate pitzipoancele si toate secretarele isi pun poze pe facebook din Dubai, Paris, Barcelona, Singapore. Esti serios si toata viata ai fost orientat pe munca, esti fraier. Lucrezi ca pitzipoanca la o firma ca Hexi Pharma, vezi toata lumea. Lucrezi la finante sau la prefectura, faci 5 vacante pe an unde vrei in lume.

    Ei, toate acestea ii conving pe romani sa plece din tara si sa caute niste medii mai sanatoase in care sa traiasca. De fapt asta este pericolul care ameninta poporul roman: autodistrugerea.

    Multi oameni serios au spus si inca mai spun: lasati-ma cu Romania voastra si cu poporul vostru, ca o viata am! Si dusi sunt. In Spania, Italia, Franta, SUA, oriunde vad cu ochii. Sa pierzi 20% din populatia tarii in 15 ani pe timp de pace, arata ca Romania este considerata toxica de milioane de romani. Eu cred ca inca nu s-a atins apogeul. Sunt romani la 30-50 de ani care nu au reusit ei sa plece din tara si le pare rau. O sa faca totul sa isi impinga copiii in afara tarii! In curand scaderea populatiei se va simti in economie.

  18. Eu nu vad unde ar fi soutia „de dreapta” in acest articol. „Sa spargem monopolul „CNAS”. Asta o putea spune si unul de stanga!

    Solutia de drepata este introducerea pedepsei capitale si confiscarea averii pentru toti care fura folosindu-se du functiile pe care le detin. Dar, fiindca parlamentul este cuibul hotilor, nu putem sparge mafia decat destructurand-o.

    Un mod de a face acest lucru ar fi ca sa urmam doctrina si principiile legionare, singura in Romania de pana acum care a dat dovada de patriotism.

  19. Domnule Mioc, poate nu stiti, caz in care trebuie sa va spun ca marea majoritate a spitalelor nu au manageri numiti de ministru, ci de autoritatile locale. Asa ca problema „de unde va găsi sute de manageri de spitale?” este complet falsa.
    Ministrul, in schimb, poate numi cei vreo 40 de directori de DSP-uri judetene care ar trebui sa-si faca la sange treaba. Deci problema nu e chiar atat de complicata, numai ca sefii astia de DSP-uri ar trebui sa aiba fiecare cate un cos de oua, ca sa se bata si cu consilierii locali care au si ei interese pe la achizitiile din spitale, ca doar tot politici sunt si ei. Insa eu cred ca DSP-uri puternice, mediatizate in presa mainstream sau in social media, pot schimba intr-un timp relativ scurt atitudinea civica, ce poate forta, la randul ei – asa cum se vede deja de vreo 2-3 ani – lucrurile sa intre pe un fagas al normalitatii.
    Sigur, mai trebuie sa speram si ca toate casele de sanatate judetene si-au terminat de construit sediile noi, si-au mobilat birourile sefilor, si-au achizitionat masini pe care nu le mai schimba in urmatori 5-6 ani si poate in final folosesc contributiile pentru sanatate ale asiguratilor chiar pt sanatate.
    Si mai trebuie sa speram si ca o sa avem mai putine donatii din bugetele publice locale care merg catre construirea de noi si noi lacasuri de cult si mai multe care merg inspre sanatate si educatie.
    Si daca nu ne putem multumi doar cu sperantele, poate chiar si facem ceva in sensul asta, fara sa privatizam neaparat sanatatea dupa modelul „cine n-are destui bani poate sa moara”. Nu de alta, dar inca suntem mult prea saraci ca popor ca sa ne permitem sa ne sinucidem colectiv in felul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

George Mioc
George Mioc
George Mioc este antreprenor, CEO al unei firme americane (PSI Industries). Este stabilit in SUA din 1976. Este inginer: CDS, Scranton, Pennsylvania (1985) Associate Degree in Mechanical Drafting & Design Technology.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro