vineri, martie 29, 2024

Statul lui Dumnezeu și vina individuală

Ești vinovat că te-ai născut în România și te plângi de una sau de alta. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat că ai îndrăzneala să ceri ce ți se cuvine. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat că ripostezi când ești plimbat pe uși, ghișee și birocrații, mici, medii sau mari. Nu îți convine?! Completează un formular, lasă-l aici și vino în altă zi sau îți răspundem noi în 30, 60, 9o de zile sau chiar niciodată. Pleacă!
Ești vinovat că nu ai venele prea mici, trupul prea slab, mintea prea ageră, educație prea multă, vorba ascuțită. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat că nu ai ales pe cine trebuie, ce trebuie. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat că Statul nu are bani pentru spitale și dezinfectanți și medici competenți și salarii. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat pentru că Statul a greșit și a promis lucuri pe care nu le-a făcut, autostrăzi, spitale, școli. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat pentru că te doare România și te apasă cu o furie grea. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat că deținuții nu au condiții în penitenciare. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat că nu înțelegi Marele Plan al lui Dumnezeu pentru țara ta. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat pentru că nu te supui, nu pupi moaște, nu donezi Catedralei Neamului și aleșilor neamului, laici și clerici. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat că nu înțelegi legile țării în care trăiești. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat pentru că Statul nu are medicamente, Statul nu are bani, Statul nu poate, Statul nu face, Statul e incompentent. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat pentru că Statul reciclează, mereu și mereu, aceeași oameni care nu fac nimic, aceleași legături misterioase între anumiți ”ei”, din care tu nu faci parte și vor avea ei grijă să nu faci niciodată parte, să fii mereu în afara sistemului lor. Nu îți convine?! Pleacă!
Ești vinovat că ai pretenții. Trebuie să taci și să te supui. Nu îți convine?! Pleacă?!
Ești vinovat că nu crezi minciunilor care ți se îndeasă pe gât și în minte de 27 de ani. Nu îți convine?! Pleacă.
Plecăm. Murim. România. 2017.
În Statul lui Dumnezeu construim biserici și catedrale în care vin ofițeri KGB din Rusia lui Putin, în timp ce tinerii noștri mor.
În Statul lui Dumnezeu ne închinăm bisericilor, dar detestăm ființa umană, nu avem compasiune pentru Celălalt.
În Statului lui Dumnezeu apărăm familia cu forța, în timp ce tați și mame alcoolici și denaturați își vând fii și fiicele minori unor proxeneți pentru 100 de euro, dar ea, familia lui Dumnezeu trebuie menținută cu forța în tradiția viciului și a urii de celălalt.
În Statul lui Dumnezeu, fii și fii abandonați mor cu zile pe străzi sau în instituții insalubre.
În Statul lui Dumnezeu, mai-marii zilei au mașini de lux, escorte de lux și dețin oameni și instituții.
În Statul lui Dumnezeu, ei sunt protejați de Duhul Sfânt și nu dau socoteală nimănui, aici pe pământ.
În Statului lui Dumnezeu, aleșii noștri sunt mici dumnezei.
În Statul lui Dumnezeu, oamenii cred tot ce li se spune de către micii dumnezei.
În Statul lui Dumnezeu se revoltă, mereu, aceeași câteva mii de oameni.
În Statul lui Dumnezeu nu e nimeni vinovat, decât tu, cel care ai tupeul să strigi, să exiști și să te plângi.
În Statul lui Dumnezeu nu există lumină la capătul tunelului.
În Statul lui Dumnezeu suntem credincioși sau nimic.
În Statul lui Dumnezeu nimeni nu e responsabil, niciodată.
Colectiv, ce ironie! 2015 -2017
––––––––––––––
Mai jos scrisoarea unei supraviețuitoare a incendiului Colectiv de acum 2 ani, Alexandra Furnea, publicată astăzi pe facebook. Este cutremurătoare și cuprinde radiografia unui stat eșuat și genocidar împotriva propriilor cetățeni.
Marșul pentru comemorarea celor 66 de tineri care au murit arși în Colectiv are loc astăzi, de la ora 19.00. Ei au murit (și) pentru că oamenii sistemului i-au mințit; i-au pus in spitale insalubre, i-au torturat fiind deja vulnerabili și răniți, le-au dezinfectat rănile cu apă de ploaie. Cineva trebuie să plătească, însă în Statul lui Dumnezeu vina e doar individuală, iar responsabilitatea colectivă, a noastră, a tuturor, deci a nimănui.
_______________________

„Avem tot ce ne trebuie
E aproape ora 5 dimineaţa şi deschid obosită ochii. Am reuşit să dorm, însumat, vreo 2 ore. Bandajele jilave mi se lipesc de răni şi durerea începe să se trezească în corpul meu cu toată puterea de care este capabilă. Fiecare mişcare este un chin. Sistemul de susţinere pe care l-a improvizat mama cu o seară în urmă – din perne şi prosoape aduse de acasă – aşa încât să nu dorm pe spatele recent grefat, a eşuat iar colţul unei perne se atinge de rana deschisă de pe omoplat, acolo unde nu s-a prins pielea. Simt că salteaua dură îmi jupoaie carnea în timp ce încerc să îmi ajustez cumva poziţia ca să nu mai simt usturimea. Îmi vine să vomit din cauza senzaţiei dar închid ochii şi număr în gând până la 10, lent, asurzită de bătăile inimii mele panicate. „1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10”.
Începe să se facă zarvă pe coridor. Sosesc rând pe rând asistentele şi aud discuţiile lor simple, de oameni sănătoşi. Trag cu urechea la glumiţele pe care le rostesc, în timp ce mă cuprind frisoanele. Este frig în salon deoarece geamurile nu sunt bine izolate iar caloriferul electric pe care ni-l dă seară de seară o asistentă cu suflet mare (în mod normal, nu ar avea voie să îl scoată din sala alăturată) nu face faţă temperaturii scăzute de afară. Încerc să mai dorm câteva minute dar, dintr-odată, îmi amintesc că este iarăşi luni şi începe o nouă săptămână de chin. Realizez că urmează baia şi încep să tremur şi mai tare, dar de data aceasta de frică. Apoi, ca într-un coşmar care se adevereşte, văd silueta asistentei în cadrul uşii.
Cu ochi miloşi, femeia îmi spune pe nume: „Alexandra, vino la băiţă”. Mâinile i se odihnesc pe spătarul scaunului cu rotile şi ezită o clipă înainte să intre în salon ca să mă ajute să mă ridic din pat. Când face primul pas înspre mine, lacrimile îmi ţâşnesc din ochi şi se preling pe cojile de pe obrajii arşi. Încep să plâng icnit, cu disperare, tremurând tot mai tare de frig şi de frică. În dimineţile cu băi, mi-e teamă că am să mor de durere în cada verde în timp ce asistentele încearcă să îmi desprindă pielea moartă de pe răni, fără anestezie. Femeia plânge cu mine şi încearcă să mă consoleze. Îmi cântă doine de la ieşirea din salon şi până în sala de baie, cu respiraţia întretăiată.
Ajunsă în salonul acela care îmi devenise iad, mă loveşte răcoarea. Cineva lăsase fereastra deschisă peste noapte iar aerul curat şi pişcător de noiembrie se amestecase cu mirosul oribil de dezinfectanţi de spital.
„E cam frig aici, Alexandra… Îmi pare rău. Cred că şi apa va fi mai rece. Nu se încălzeşte nicicum”, aud vorbele asistentei care deschide robinetul şi prinde în mâini capul banal de duş care, în ochii mei, arată ca un instrument de tortură. Femeia clăteşte cada verde şi mă ajută să mă ridic din scaun. Merg şontâc sprijinită de ea – o fiinţă mică şi fragilă – până la cadă şi mă aşez cu greu pe marginea ei. E rece iar contactul dintre guma udă şi pielea mea înfiorată îmi face rău. Când picioarele îmi sunt întinse înăuntru, încep din nou să plâng. Cerşesc un analgezic şi mi se administrează Ketonal. Ceva mai puternic, vă rog din suflet! Nu se poate, vine răspunsul prompt din partea altei asistente aflate în trecere prin salon. Acum vine primul jet de apă care îmi udă bandajele lipite de răni. E îngheţat şi, peste carnea mea deschisă, se simte ca o nouă flacără, pustiitoare. Ketonalul se dovedeşte zi de zi a fi mult prea slab, aşa că…simt totul, pe viu.
Plâng fără întrerupere în timp ce asistenta îmi desprinde atentă bandajele de pe răni. Tifonul se desface trăgând după el ţesutul necrozat sau fragmentele lizate de grefă, lăsând în urmă doar rană vie, din care şiroieşte sânge roşu, curat. Câteodată, bandajul este lipit rău de plagă şi apa nu este suficientă pentru a-l înlătura. Atunci, el trebuie tras. Am senzaţia că îmi umblă cineva cu amnarul prin măruntaiele fiinţei în timp ce jetul aspru al duşului îmi pătrunde pe muşchiul dezgolit de arsură şi pe tendoanele expuse. Durerea este atât de mare încât am impresia că, în orice clipă, inima mea va înceta să bată. Cada se umple de roşu şi de bandaje murdare, pe care zac lipite bucăţi de ţesut. Din cauza infecţiei, grefele au murit din nou şi în urmă au rămas suprafeţe şi mai mari de rană profundă.
Cândva, petecele acestea bolnave de carne moartă, devorată de microbi, au fost pielea mea frumoasă.
Asistenta scoate buretele pe care îl îmbibă cu Dexin, un săpun lichid chirurgical antibacterian. Apoi cu sufletul cât un purice, începe să îmi cureţe spatele. Plâng fără oprire, pierdută într-un infern de neînţeles, până încep să mă sufoc şi să o implor să se oprească. Simt desluşit că voi înnebuni dacă mai simt durerea aceea. Îmi vine să vărs de undeva din adâncul fiinţei mele toată suferinţa, toată fierea disperării mele din acele momente. Femeia încetează pentru o clipă tortura, apoi îşi ia inimă în dinţi şi mă acoperă din nou cu jetul dur al duşului banal, de baie de apartament. „O să îmi pierd cunoştinţa”, îmi spun, în timp ce creierul meu refuză să cedeze şi să îmi ofere măcar o fărâmă de întuneric.
„Cântă-mi, Auraş”, îi şoptesc asistentei iar aceasta cu glasul frânt, printre lacrimi, începe să fredoneze o doină. Tremur şi mi-e greaţă, plâng şi mi-e teamă. O ascult cântând, însă. E singura muzică pe care o pot auzi în acest iad şi am nevoie de ea ca de aer. E unicul meu analgezic eficient, dar nu pentru carne, ci pentru inimă.
Sărmana femeie încearcă să reducă presiunea apei ca să mă doară mai puţin, dar aceasta este când rece, când caldă din cauza instalaţiei defecte şi acum mă cuprind din nou frisoanele. Renunţă la burete şi începe să mă spele cu mâinile acoperite cu mănuşi de spital. Jetul de apă aleargă pe tot corpul meu în timp ce degetele ei rup bucăţi din mine. Rămân în urmă goluri pe care nu le voi putea umple niciodată. Mâna dreaptă îmi este o masă amorfă de carne despicată. Văd albeaţa tendoanelor descoperite ale degetelor. Arată ca nişte nervuri ale unei catedrale gotice în ruine. Întorc capul spre umărul stâng care mi se pare sculptat. Se cască un hău nedesluşit de carne acolo, din care curge neostoit sânge roşu, gros. Închid ochii ca să nu mai văd, dar simt, simt în continuare apa caldă-rece scurgând-se peste mine şi, mă gândesc că focul acela din container continuă să ardă în fiecare dimineaţă, în sala de baie a Spitalului de Arşi.
„Gata eşti!”, aud glasul uşurat al asistentei care mă înveleşte în nişte cearşafuri verzi din pânză. Îmi trece prin minte imaginea unui giulgiu mortuar şi îmi vine din nou să vărs. Cu greu, cobor din cadă ajutată de femeie şi mă aşez în scaunul cu rotile. Asistenta mă duce pe hol, apoi în sala de pansamente. Aici, tocmai terminaseră de făcut bandajul unei alte colege de suferinţă. Sunt aşezată pe pat şi se începe desprinderea cearşafurilor verzi de rănile mele. Din sala de baie până aici, câţiva paşi doar, acestea se lipiseră de plăgile sângerânde. Ţip scurt când mă desfac din scaun cu rănile de pe fese iar asistenta de pansamente începe să mă cureţe la rândul ei de piele moartă.
Tremur de durere în timp ce femeia mă unge peste plăgi cu Flamazin şi îmi curăţă infecţiile cu soluţie de Colistin. Ajunge la umărul stâng şi încep din nou să plâng. „Nu mai suport” îmi cântă o mantra întoarsă în urechi, pe ritmurile sacadate de panică ale respiraţiei mele.
„O aşteptăm pe doamna doctor, Alex”, îmi spune ea pe un glas tandru.
Dar mie îmi e frig şi îmi vine să vomit. Vreau să ajung în pat ca să încerc să dorm şi să uit. Într-un final, apare medicul. Ţine în mână telefonul setat pe „cameră” şi începe să îmi facă poze la răni în timp ce frisoanele mă cuprind tot mai tare. O întreb cum mi-au ieşit probele şi îmi spune că nu trebuie să îmi fac griji, pentru că acestea sunt curate. Acelaşi lucru i s-a spus şi surorii mele – analizele sunt sterile. Trebuie să mă calmez, sunt zone care nu arată deloc bine dar şi eu sunt de vină pentru că nu mănânc destul, dorm pe spate şi sunt deprimată. Contează foarte mult starea de spirit, mi se spune, în timp ce medicul îmi apucă mâna dreaptă şi văd că aşază o găletuşă banală de supermarket sub ea. Îi spusesem că degetul arătător s-a umflat foarte tare şi arată ca şi cum ar fi fost julit.
O întreb dacă s-a întâmplat ceva în sala de operaţie, deoarece m-am trezit din anestezie cu zgârieturi pe faţă, pe antebraţul stâng şi pe ambele mâini. Evită întrebarea şi îmi spune că va trebui să îmi deschidă articulaţia degetului ca să vadă dacă e infectată. O întreb dacă îmi va face anestezie. Răspunsul este „nu” şi mă roagă să am încredere în ea în timp ce scoate o lamă de bisturiu şi, până să mă dumiresc ce se întâmplă, îmi taie coaja de pe articulaţia gheboşată de inflamaţie a degetului şi desface carnea tot mai adânc, până rămâne în urmă o rană urâtă, căscată ca un şanţ. Aud cum pârâie pielea în mâna ei dură şi văd negru în faţa ochilor. Strigătul de durere îmi amorţeşte în piept. Picioarele îmi sunt cârpe şi îmi cad din ochi două lacrimi simetrice, fără niciun suspin. Găletuşa de sub mine se umple încet de sânge şi aud glasul celuilalt chirurg: „nu cred că era nevoie să îi deschizi articulaţia”.
Asistenta intervine şi începe să mă ungă cu creme şi soluţii usturătoare, înfăşurându-mă rapid în comprese sterile. Sunt amorţită de durere şi devin tot mai pasivă în timp ce pansamentul se apropie de sfârşit. E rândul următorului pacient şi sunt întrebată de asistenta de salon dacă pot să mă deplasez singură. Îi răspund năucă, automat, că dadar infirmiera mă conduce totuşi până în salon, unde mă ajută să mă aşez în pat, pe mecanismul improvizat de mama ca să nu dorm pe spate. În urmă cu o săptămână, venise, chemat de sora mea, un domn de la Ortoprofil care voia să mă ajute făcând un dispozitiv care să ţină locul unui pat special pentru arşi. A fost expediat brutal acasă de către medic, pe motiv că am tot ce îmi trebuie în spital iar el este de prisos.
Fac febră şi tremur din toate încheieturile. E de la şocul durerii. Mi se montează perfuziile şi apare mama în cadrul uşii. Îşi frământă mâinile şi are ochii mari, uscaţi, în spatele lentilelor ochelarilor. Ar vrea să mă întrebe cum mă simt, dar nu are putere. Încearcă să îmi găsească o poziţie în care să pot să dorm, fără succes. Are pe ea un halat verde, transparent, rupt la colţuri. Este „echipamentul de protecţie” pe care îl poartă însoţitorii în saloane. Seara, halatul se atârnă în cuierul din hol iar a doua zi îl ia, poate, alt părinte şi îl ţine pe el cât timp îşi spală copilul şi îl hrăneşte.
Mama mă duce la toaletă, mă şterge, mă culcă înapoi în pat, apoi se spală pe mâinile deja crăpate de la atâta săpun dezinfectant, adus de acasă. Mama îmi dă să mănânc, căci infirmiera care se ocupă de hrană e singură şi nu face faţă atâtor pacienţi neajutoraţi. Când mi-e rău, mama îmi pune plosca şi o spală, pentru că sunt prea slăbită sau am prea multe perfuzii ca să ajung la baie. Mama doarme pe scaun la picioarele patului meu şi se trezeşte noaptea ca să vadă cum sunt. O schimbă câteodată sora mea, care vine din două în două zile de la Târgu-Mureş ca să îmi fie alături. I s-a spus, într-un cotlon întunecat al spitalului când cerşea informaţii despre mine, că s-ar putea „să nu scap”. Cu ochii plecaţi, medicul a dat dezaprobator din cap şi i-a zis că s-ar putea să mor.
„E slabă, Alexandra. Corpul ei nu are resurse. Noi facem tot ce putem!”, i s-a zis. Şi atunci i s-au înmuiat picioarele şi şi-a înghiţit lacrimile. A venit în fugă să mă vadă, cu respiraţia tăiată, agitată şi cuprinsă parcă de friguri. Ochii ei mari rătăceau în orbite şi arăta că un om cu febră. Atunci, nu mi-am dat seama ce păţise.
„Ţi-am cumpărat un parfum şi un ruj de la Sephora”, mi-a zis, în timp ce deschidea cutia cu mâini tremurânde. „Aştept să vii acasă ca să le porţi”. Cum a plecat oare la drum ea, în noaptea aceea, ştiind că din sora ei ar putea să rămână doar atât: un flacon nedesfăcut de parfum şi un ruj de buze, nou-nouţ, neatins?
Mama şi sora mea. Mamele şi surorile noastre. Taţii noştri.
Stau cu F în cameră, căţărate în nişte paturi cu manivelă, într-un salon despre care infirmierele glumeau că ar fi fost „dedicat” pacientelor care veneau să îşi facă operaţii estetice pe sub mână în spital. Mama mea şi iubitul ei ne-au cumpărat scăunele de plastic că să putem coborî de pe saltele. De fiecare dată când ne ridicăm, plângem amândouă, deoarece nu putem sta în şezut din cauză pielii prelevate de pe fese. Nu ne putem da jos ca să mergem la toaletă singure, pentru că patul e prea înalt, nu îl putem ajusta deoarece avem mâinile făcute praf de arsură şi manivela aceea este imposibil de utilizat…fără degete funcţionale. Noaptea, mama mea şi iubitul ei petrec ore întregi aşezându-ne în aşternuturi în aşa fel încât să nu dormim pe grefe. Am auzit mereu la sala de pansamente, de la medici, că de aceea nu ni se prind, pentru că nu vrem să dormim pe burtă. Am încercat amândouă să facem asta, cu disperare. Eu am mâinile înţepenite din cauza leziunilor şi nu le pot ridica atât cât să pot sta pe burtă, iar F, deşi a reuşit parţial, a scâncit nopţi întregi, în somn, din cauza disconfortului. O auzeam plângând, ţipând în vis, sau în coşmar, şi plângeam cu ea, neauzită. Dimineaţa, frântă, se sprijinea cu faţa în colţul patului, ruga infirmiera să-i facă salteaua spătar, şi dormea, cu figura şi pieptul apăsate în ramă, cu picioarele susţinute de scăunelul de plastic. Totul ca să nu dormim pe spate, pentru că era vina noastră că nu se prindeau grefele.
Astăzi, mi-au cedat branulele şi asistentele au decis ca a sosit momentul să îmi monteze un cateter central. Seara, sunt dusă pe picioare într-o sală de operaţie în care un medic anestezist tânăr mă întinde pe spate, pe patul operator dur. Suspin şi îi spun că sunt proaspăt operată şi nu am voie să stau mult aşa. Se uită la mine deconcertat şi îmi ignoră cuvintele. Începe să mă doară capul, acolo unde suferisem o altă operaţie de regrefare. Întreb dacă voi dormi în timp ce mi se montează cateterul, iar anestezistul râde cu uşurătate şi spune că el a pus linii centrale pe viu, chiar şi femeilor însărcinate şi că nu am de ce să mă tem. Îmi aşterne o pătură sterilă peste faţă şi aud cum îi cere asistentei o sticlă de Xilină şi dispozitivul de montare. Mă palpează dur în zona claviculei şi înfige acul în piele. Ţip şi simt că îmi amorţeşte mâna dreaptă. „Mă doare, mă sufoc”, le zic, cu pătura sterilă peste faţă. „Vă rog, sedaţi-mă!”.
„Nu, nu, nu am nimerit. Mai încercăm”.
Preţ de o oră, mă înţeapă în diverse locuri, şi nu găseşte vasul de sânge. Eu tremur deja de greaţă şi de durere şi cerşesc un sedativ. Mă doare spatele, mă doare rău spatele. Se rup grefele. Creierul meu mă torturează, intrat deja în stare de panică. Ei mă refuză. Nu-mi oferă analgezicul. Trebuie să reuşească! Medicul a făcut asta deja de câteva ori. Trebuie să îi iasă. Încep, din nou, pentru a nu ştiu câta oară, să plâng. Îi rog să se oprească, deoarece nu mai suport. A trecut deja o oră. Mă doare clavicula şi simt că îmi amorţeşte braţul stâng. Cineva îmi plimbă un ac gros prin corp, în dreptul gâtului. Îl scoate şi înţeapă din nou, iar şi iar, cu acelaşi ac, alte locuri.
Asistenta cheamă într-un final anestezistul şef care intră furios în sală, îmi ia câmpul steril de pe faţă, mă apucă de capul proaspăt operat şi mi-l întoarce pe partea cealaltă brutal, strivindu-mi pansamentele.
„Ia bagă aici!”
„E arsă acolo, domnu’ doctor, nu merge.”
„Mă doare, vă rog, mă doare capul!”
„E, te doare, nu te doare nimic!”
Apoi îmi întoarce iarăşi capul pe partea stângă cu aceleaşi gesturi dure. Intră în sală o doamnă doctor. Între timp, asistenta de anestezie mi-a montat din nou pătura sterilă pe cap. Iarăşi nu mai văd nimic. Doamna doctor mă atinge delicat în zona claviculei şi cere să vadă aparatul cu care s-a încercat montarea cateterului.
„E complet bont acul ăsta”, spune ea, cu o voce consternată. „Puteaţi să rupeţi ceva”, o aud. „Daţi-mi alt ac, vă rog!”. Simt înţepătura şi apoi cineva începe să sutureze aparatul în piele. Mă doare foarte tare dar nu mai spun nimic. Nu mai am putere. Sub obrazul meu julit, s-a strâns o baltă mică de lacrimi şi de sânge, care îmi udă pansamentele. Umărul stâng mă ucide. Întreb vlăguită, de sub câmpul steril, dacă e gata procedura şi doamna doctor mi-l scoate de pe chip. În mâinile ei, totul a durat vreo 15 minute.
„Copilul ăsta a fost treaz tot timpul ăsta?!”, întreabă. Se uită în jur şi nu primeşte niciun răspuns.
De pe hol, apare sfioasă asistenta. Mă ia de braţ şi mă duce în salon, spunându-mi că începuseră să îşi facă mari griji deoarece nu ştiau nimic de mine de mai bine de o oră. Când ajung în cameră, mama şi sora mea se ridică simultan în picioare şi dau să mă prindă, pentru că mă clătinam. Mă aşez pe pat iar mama îmi ridică picioarele pe care nu mai am putere să le urnesc. Din gât, îmi atârnă cateterul proaspăt montat şi începe să se contureze în jurul lui o gâlmişoară – după trei zile, aveam să dezvolt un edem din cauza căruia linia centrală va fi scoasă şi trimisă la analize. Proba luată de pe ac a ieşit pozitivă cu Pseudomonas multirezistent.
Mă întind cu greu şi o ascult pe mama vorbindu-mi, dar nu mă pot concentra. Simt cum mi se scufundă inima în piept şi sunt sigură că am să mă sufoc. Sora mea observă şi mă întreabă ce am. Îi spun că nu pot să respir şi că mă tem că voi muri. Cristina fuge după asistentă iar aceasta îmi ia pulsul.
„Atac de panică”, vine concluzia. „Poate e de la Xilină, i-a scăzut tensiunea”, explică aceasta. „Au înţepat-o de atâtea ori că i-a intrat în sânge”.
Sora mea iese pe hol şi îl opreşte pe anestezistul tânăr, care tocmai ieşea din blocul operator. Se ceartă, cu el, cerându-i explicaţii, pe care acesta nu le poate da. Din nou sunt eu de vină pentru că sunt slăbuţă şi am vase de sânge subţiri. Soseşte, alertat de asistente, anestezistul şef care, dur, cum îi stă în fire, o „trimite la plimbare” pe sora mea care, însă, nu se lasă. Întoarsă în salon, cade pe scaun şi începe să plângă de frustrare, înfrântă. Încerc să o consolez dar nu pot. Simt că nu mai pot.
„Nu vreau să mor aşa”, îmi răsună prin cap cuvintele acestea,
pe care nu apuc să le cenzurez. „Nu vreau să vă amintiţi de mine aşa”, dar nu spun nimic. Închid ochii şi mă prefac că dorm pentru ca mama şi sora mea să plece acasă. Vreau să plece acasă amândouă ca să pot să plâng pentru ele şi pentru felul în care sunt nevoite să mă vadă. Mama m-ar mângâia pe cap dar nu are cum deoarece sunt pansată bine. Întinde mâna, ca un reflex, şi şi-o retrage. Într-un final, convinse că dorm, pleacă amândouă. Sora mea stinge lumina şi, din uşă, mă priveşte lung. O văd prin ochii mijiţi şi sper să nu îşi dea seama că doar mă prefac. Au plecat în sfârşit şi când ecourile saluturilor pe care le adresează asistentelor se sting pe hol, deschid ochii şi privesc în gol.
Ultimele perfuzii ale zilei picură prin noul meu cateter iar durerilor arsurilor li s-a adăugat şi cea de la gât. Simt serul în maxilar, amorţindu-mi obrazul dar nu mai am putere să întreb dacă e normal. O privesc pe F şi sunt convinsă ca şi ea se preface, exact ca mine, că doarme. Dar nu vreau să o deranjez. Câteodată, o aud noaptea trăgându-şi nasul şi suspinând. Plânge pentru prietenii ei, pentru iubitul ei, pentru mama ei şi pentru ea. Aş vrea să o pot îmbrăţişa dar nu pot.
Nu reuşesc nici măcar să întind braţele.
Ziua de astăzi se termină cu un nou bestiar de suferinţe. Printre ele, încerc să îi plâng pe cei pe care i-am pierdut. Zi de zi, mai aflu de cineva şi atunci băile dor şi mai tare, pentru că focul a trecut şi peste inimile noastre, nu doar peste trup. În noaptea asta, nu cred în mâine. Nu cred că voi mai ieşi vreodată din acest iad. Închid ochii pregătită să nu îi mai deschid vreodată, cuprinsă de febră, cu corpul ruinat şi sufletul făcut cenuşă. În depărtare, se aud maşinile pe şosea, îndreptându-se spre destinaţii necunoscute. Oare adorm sau îmi pierd cunoştinţa?
***********************************************************************
Am aflat ulterior, din scrisorile medicale, că am fost contaminată cu Pseudomonas multirezistent în toate plăgile. Probele mele erau departe de a fi sterile. Medicii mi-au minţit familia atunci mama şi sora mea au întrebat dacă nu ar fi o idee mai bună să găsim o cale să plec în străinătate. Surorii mele i s-a spus că, dacă în locul meu ar fi copilul chirurgului, acesta nu l-ar transfera. I s-a mai zis că, dacă nu rezist, este, cumva, vina mea, pentru că sunt „slăbuţă şi sensibilă”. Am avut bacterii multirezistente şi pe proba de cateter.
Zi de zi, luam un cocktail de 5 antibiotice – Meronem, Linezolid, Colistin, Avelox, Levofloxacin, Imipenem şi altele. Mamei i se spune că mi le administrează pentru că sunt răcită. Cu siguranţă am „adus de acasă” o pneumonie. În niciun caz nu am dobândit-o în spital. Antibioticele le luăm preventiv, ca boala mea, de care eram tot eu de vină, să nu se agraveze. Febra pe care o făceam cu toţii era şi ea, normală. Aşa fac arşii, ni se zicea. De fapt, noi eram infectaţi.
În timp ce ministrul sănătăţii de atunci, domnul Bănicioiu, spunea că spitalele au tot ce le trebuie şi că avem condiţii ca în Germania, paturile noastre erau susţinute cu ajutorul cutiilor de carton în care se ţinea ser fiziologic. Asistentele mai aduceau din depozit câte o cutie atunci când voiam să schimbăm poziţia saltelei. Deşi spitalul a primit atunci, din câte s-a discutat şoptit pe holuri, o donaţie constând în paturi noi, pentru arşi, a refuzat-o pe motiv că nu aveau nevoie de ele. În imaginile de mai jos, vedeţi paturile şi saltelele de la Spitalul de Arşi, la momentul Colectiv. După externarea noastră, s-a acceptat şi donaţia. Acum, spitalul are paturi noi.
Am stat câte 4 sau 5 persoane în acelaşi salon. Ulterior, am stat câte 2, apoi iarăşi câte 3, 4. Baia era comună şi era la două saloane depărtare. Ca să ajungi acolo, trebuia să te ducă o infirmieră. Personalul medical auxiliar, de bună-credinţă, era depăşit de situaţie. Se întâmpla să urinezi în pat, disperat şi ruşinat, pentru că nu aveai cum să ajungi la baie. Şi dacă, prin absurd, ajungeai, aveai mâinile bandajate şi nu le puteai folosi din cauza durerii.
Eram acuzată sistematic că nu mi se prind grefele din cauza mea, pentru că dorm pe spate sau pentru că nu mănânc suficient. De durere, nu mă puteam hrăni. În lipsa paturilor speciale pentru arşi, mama mi-a rulat o pernă sub ceafă şi alta la mijloc, ca să dorm cu spatele „în aer”, fără să ating salteaua, în speranţa că astfel mi se vor prinde grefele. Îmi cumpărase, sărmana, zeci de perne, în cele mai variate forme. Ne chinuiam ore întregi ca să găsesc o poziţie cât de cât umană. Cum reuşeam, cum se desfăcea una dintre perne şi o luam de la început. Apoi trebuiau puse mâinile pe altă pernă, ţinută pe piept, deoarece acestea îmi înţepeniseră de la leziuni şi nu le puteam întinde. Ritualul aşezării în pat pentru noapte era o suferinţă absurdă. Problema erau, de fapt, infecţiile. Puteam să dorm şi cu capul în jos. Grefele tot nu ar fi ţinut pentru că erau mâncate de microbi, dar noi nu ştiam asta şi încercam tot ce era omeneşte posibil.
Echipamentul de protecţie al vizitatorilor era inexistent. Halatele verzi, „de unică folosinţă”, erau dintr-o pânză subţire şi erau utilizate de câteva ori, de diverşi însoţitori. Părinţii mai isteţi furau câte 3, 4 bucăţi şi le duceau acasă. Veneau apoi cu ele la spital, ca să nu fie nevoiţi să le ia pe cele de pe cuier.
La sala de baie, totul se făcea pe viu pentru că nu există un protocol sustenabil de anestezie. Aşa că, practic, eşti torturat zi de zi, sau o dată la două zile, nevoit să înduri dureri neomeneşti. Noi, răniţii Colectiv, intrăm primii, dis de dimineaţă, ca să nu fim expuşi la microbii altor pacienţi. Mergeam acolo pe bandă rulantă, ca mieii la tăiat, scăldaţi cu rănile noastre pe 20, 30% din suprafaţa corpului în apă de la robinet, cu săpun chirurgical. Durerea aceea nu are nume dar te marchează pe viaţă.Traumei accidentului i se adaugă cea a zilelor petrecute în spital, unde igiena însemna chin, pe viu, cu un banal Ketonal în vene. După ce plecam, se dezinfecta cadă cu Thor, un produs marca HexiPharma, sub formă de spray. Apoi intra următorul şi tot aşa, până la final.
După ce ţi se făcea baia, dacă aveai operaţie în ziua aia, mergeai şiroind de sânge şi uneori de puroi, pe picioare, prin holuri, până în sala de operaţie, unde te culcau pe masă în timp ce tremurai de durere, de frig şi de greaţă. Cât de sterilă putea să fie o asemenea atmosferă?
Dosarul meu medical este incomplet. Lipsesc din el rezultatele analizelor de sânge, ale probelor luate de pe răni şi pozele pe care medicul refuză, şi acum, să mi le dea, fără să îmi respecte dreptul la propria imagine, după ce m-a minţit că fotografiile se vor regăsi în dosar. Mă întreb dacă are ceva de ascuns.
Mi-a luat doi ani să scriu acest text. Îl recitesc şi îmi dau seama că prezintă doar o mică parte din calvarul nostru zilnic.
L-am redactat pentru că aşa cred că aceste lucruri trebuie să se ştie. Am respect şi dragoste faţă de personalul auxiliar de la Spitalul de Arşi – asistente şi infirmiere, în special faţă de asistenta de la sala de pansamente şi cea de la sala de baie, care au făcut cât au putut ele, în condiţiile date. Toată stima mea şi pentru cei câţiva doctori oneşti şi profesionişti de acolo. Puţini dar care îţi oferă speranţă.
Am scris acest text pentru că vreau un altfel de sistem medical public în România. Şi l-am scris pentru prietenii mei care nu mai sunt şi care ar mai fi fost astăzi în viaţă dacă erau trataţi mai bine.
Las mai jos, cu sufletul greu, poze grăitoare. Cele mai multe sunt făcute după operaţiile recente suferite. Nu uitaţi Colectiv!”

Distribuie acest articol

64 COMENTARII

  1. E o scrisoare sfisietoare si induce starea de spital de razboi. Dureros pina peste orice intelegere.
    Dar am o speranta: cei care in iarna lui 2012 au sarit ca arsi impotriva unei propuneri de lege a sanatatii si sa-l apere pe „doctorul Calafat” (contra a 50 de lei sau din convingere), aceia sa nu aiba ipocrizia si sa se mai plinga de starea sistemului de sanatate.
    La fel ca in alt domeniu, in sistemul de sanatate exista niste persoane de neatins. Doar altii sint vinovatii.
    NB,
    nu doar ministrul Banicioiu a mintit ca spitalele au toata aparatura si medicatia adecvata.

  2. o natie de tampiti care trebuie sa dispara rapid din istorie, asta e romania !
    o natie care voteaza cu doua maini criminalii copiiilor sai, merita sa dispara cu prisosinta!

    • Daca nu punem mana pe o matura colectiva formata din biciuri cu noua cozi si cu stingato.are de incendiu cu otrava pentru sobolani asta se va si intampla

  3. Suntem condusi de o adunatura de criminali care isi ascund abil crimele, savarsite in stil sovietic. Ati afirmat foarte bine, acesti tineri au fost torturati in spitale, in acele bai infestate cu bacterii, fara anestezice si instrumente sterile, intr-o tara membra UE! Din cate stiu, acea baie se face doar sub anestezie generala/partiala, insa doar in statele civilizate!
    Ar trebui sa iesim milioane de oameni in strada si sa rasturnam mizeriile alea de politicieni!

  4. Sa urmarim firul logic: Pentru ca inca mai sunt oameni credinciosi care nu au luat marxismul cultural in brate (macar acum cand incep altii sa se sature de el…), rezulta ca asta e cauza relelor din Romania si ca asta e statul lui Dumnezeu.
    Deci nu lipsa de educatie, de cultura si de inteligenta sunt de vina pentru nesimtirea care ne inconjoara, pentru coruptie sau pentru astfel de logici, ci Dumnezeu…
    D-aia n-avem autrostazi, d-aia medici de renume fura de sting si nu lasa sa creasca nimic in jurul lor s.a.m.d, pentru ca sunt unii care inca mai cred in Dumnezeu. Si cu siguranta sunt prosti. Nu conteaza ca suntem mai inculti in domeniul teologic decat cei de clasa a III-a, important e ca noi stim ca sunt prosti (nu-i vezi cum arata…!? numai babe si mosi… – sigur se uita la antene…).

    Are rost sa incerce cineva sa va mai puna cate un semn de intrebare la aceste certitudini? Nu cred. Sper ca la un moment dat sa vi le puneti singura.

    • Spre supararea unora Romania este intr-adevar „Statul lui Dumnezeu „.
      Pentru ca toate astea se intampla intr- o tara ,
      unde aproape 95% din populatie se declara crestina .
      Adica iubitoare de Dumnezeu si aproape …
      „86,5% ortodocşi, 4,6% romano-catolici, 3,2% reformaţi, 0,2% atei” , conform INS
      Crestini care , firesc , au alte prioritati in viata …
      Cred ca moastele , icoanele , mai nou mormintele ( A Boca ) ..
      le rezolva problemele de viata ,de sanatate , de serviciu …din casnicie , scolare …
      Cred ca mai important este „darul ” la biserica,
      decat o implicare si o responsabilizare civica ,
      care sa le imbunatateasca viata de zi cu zi , de aici de pe Pamant …
      Sunt indoctrinati , ca sunt aici intr-o scurta trecere
      si adevarata viata este „in lumea de apoi „.
      Dar nu au nici o problema sa aleaga aceeasi hoti , corupti , care au mai fost la putere
      si le-au aratat cu ce se ocupa , care le sunt prioritatile …
      Astia suntem .
      Facem totdeauna ceea ce am fost formati , educati ca este mai important pentru noi .
      Si astea ne sunt prioritatile , valorile morale , iubirea de aproape …
      ale celor 95% cresctini , din „tara lui Dumnezeu.”
      Unde mai pui ca la noi , Dumnezeu are o majoritate zdrobitoare …
      Pana si la El in rai …o treime din ingeri nu l-au mai slujit , urmat …:)))

    • Nu, dumnezeu si biserica „nici usturoi n-au mancat nici gura nu le miroase”, recte nu i-au AFURISIT pe „SATANISTII” BLESTEMATI de rockeri !
      Chiar credeti ca avem memoria atat de scurta ? Ca nu ne aducem aminte cum popimea ortodoxa, cu crucile aferente, „tuna si fulgera” impotriva Occidentului „decadent” , in fruntea taranimii rasculate la Pungesti ?!!? Sa ne prefacem ca nu stim cum clerul, ierarhii ortdoxiei cadelniteaza de la amvoane ori de pe la fiecare procesiune de moaste din Romanica fanariota imptriva ango-americano-sionistilor , intocmai ca si comunistii anilor ’50 ?!!?
      Nu stimabile, biserica si religia ortodoxa este in „linia intai” impotriva modernizarii Romaniei si „nu precupeteste nici un efort” in a intarata „aparatorii traditiilor stramosesti” contra „oilor ratacite” recte tineretul asta nebun si nerecunoscator…
      In rest , „nu mai merg la biserica, Maica”, afurisitii astia :
      http://adevarul.ro/locale/constanta/de-scazut-50-increderea-biserica-romanii-inceput-perceapa-banul-nu-i-ochiul-dracului-ci-banul-e-ochiul-bisericii-1_59e878185ab6550cb846993f/index.html
      Concluzia insa pe care dumneata – si cei ca dumneata- eviti sa o recunosti este bine subliniat in incheierea acestui articol, mereu actual :
      „Protestul îndreptat împotriva ierarhiei BOR nu este o izbucnire de circumstanță, fiind de fapt unul profund antireligios, unul care revendică autonomia persoanei, înscriindu-se pe linia ”ieșirii din religie” care s-a petrecut treptat în spațiul creștin, cu mai mare viteză în lumea protestantă și catolică si ceva mai lent în spațiul ortodox. Indiferent dacă ne plasăm de partea seculariștilor progresiști sau, dimpotrivă, a conservatorilor creștini ar trebui, în primul rând, să înțelegem bine natura evenimentelor pe care le trăim.”
      http://www.dw.com/ro/rockul-religia-și-piața-universității/a-18837041

  5. Dacă cineva este capabil fizic să scrie un text de trei pagini nu înseamnă că trebuie neapărat să o şi facă. Contributors ar trebui sa fie mai selectiva cu textele pe care le prezintă.

    • @ Krampus. Păcat că vă e lene să citiți. Textul meu are 1 pagină, scrisoarea Alexandrei Furnea 4 pagini. Tonul și stilistica alese de mine sunt intenționat exagerate. Explic lucruri simple, mă întreb cum va fi să explic lucruri complicate.

  6. Hai sa recapitulam:

    In hala abandonata a unei foste fabrici comuniste se desfasoara un cocncert rock. Dupa obiceiul pamantului toate autorizatiile sunt masluite, spatiul e nesigur si impanat cu materiale inflamabile. Efectele pirotehnice produc un incendiu rapid si violent. Echipele de salvare se balbie si ele iar in final mor peste 60 de persoane in urma arsurilor si asfixierii. Alte numeroase persoane din sala sufera arsuri grave sau alte traume si sunt spitalizate timp indelungat ramanad cu tot soiul de sechele.

    Primarul corupt pana la maduva oaselor al sectorului, care a vandut (asemeni celorlati primari vanduti pana la maduva oaselor) autorizatii contra unor spagi modeste deminisoneaza la vreo saptamana dupa sinistru in urma presiunuilor coalitie de guvernare si dupa ce in prealabil isi exprimase zgomotos si sfidator nevinovatia. Dezastrul si mai ales gestionarea sa produce manifestatii publice ale catrova zeci de mii de oameni care cer pedepsirea vinovatiilor.

    Demonstratiile de strada sunt rapid deturnate de partidul corupt aflat la putere. Revendicarile legate de alegeri anticipate (singura chestie de care puterea corupta se temea cu adevarat) sunt inabusite rapid de grupuri de agitatori, galerii de fotbal si alti zavragii profesionisti ce infliltreaza usor si detuirneaza rapid manifestatiile. Manifestatii recationeaza precum corul oilor din Ferma animalelor. Circul ii foloseste de minune lui Liviu Dragnea pe cale sa preia controlul total al PSD si al tarii. E ocazia perfecta sa loveasca doua ciori cu o singura piatra: Pe de o parte trage apa dupa rivalul sau, prim ministrul Victor Ponta (care afla de la TV ca si-a dat demisia :P ), pe de alta parte aduce PSD in opozitie cu un an inainte de alegerile parlamentare dupa 3 ani de guvernare catastrofala.

    Si acum sa vedem ce s-a intamplat dupa toate astea:

    1. Alegerile locale de la ~ 7 luni de la dezastru sunt castigate net si total de partdiul corupt de guvernamnt pe findul unui absenteism record al electoratului. Primarul castigator de la sectorul 4 e omul de paie al lui Piedone. Primaria generala e castigata de o creatura mai tampita, mai corupta , mai distructiva si mai obraznica decat fostul primar al capitalei demis in urma arestarii prevedntive pentru coruptie.

    2. Alegerile generale desfasurate la un an de la dezastru sunt castigate de asemenea cu scoruri record de partidul corupt al lui Liviu Dragnea tot pe fodnul unui absenteism record al electoraltului, la fel ca si localele.

    Buuunnn. Si acum ghici care e concluzia zgubiliticilor care dupa tot ce au incasat nu s-au ostenit sa mearga pana la sectia de votare pentru a trage apa dupa PSD cea mai fetida si hidoasa monstruozitate din istoria recenta a tarii: De vina pentru propria impotenta si paralizie mintala sunt crestinii care doresc definirea clara a casatoriei (Romania e a 8-a tara a UE ce face acest lucru), respectiv cei ce cotizeaza pentru cosntruirea unei catedrale in Bucuresti. Fratilor, daca atata va duc testele goale, pai va meritati pe deplin tot ce v-au facut si o sa va mai faca si de acum inainte Dragnea & Co.

    • Josef Švejk,
      Claudia Postelnicescu prefațează scrisoarea dureroasă a pacientei Alexandra Furnea, prezentând cadrul general în care se petrec astfel de tragedii. Printre altele sunt enumerate și inițiativele „creștine” pentru grija betoanelor din Dealul Mitropoliei sau așternutul „zgubiliticilor”. E o introducere, prezentată poate subiectiv, dar care este restrânsă cu respect față de scrisoarea Alexandrei.
      Tu procedezi exact invers. Investești o nerecuperabilă energie în reiterarea unor fapte și utilizarea unor epitete ce îți trădează încă din start poziția, dar ceea ce te interesa de fapt era să conchizi cu o enormitate. Citez: „De vina pentru propria impotenta si paralizie mintala sunt crestinii care doresc definirea clara a casatoriei (…)”. Pentru propria impotență mintală?! Cum ai constatat asta, nu mi-e clar, dar cert e că aerele de analist autodefinit cu țeastă plină nu fac bine. Grija „creștinilor” majoritari pentru reglementarea trăirilor intime ale unor semeni minoritari sau pentru donațiile, de care spitalele din România ar avea mai multă nevoie, sunt de fapt instrumente de manipulare, prin care tocmai PSD-ul disipă energiile societății, iar acțiunile astfel inițiate sunt cortina perfectă în spatele căreia își materializează proiectele malefice.

        • Eficiența unui argument depinde mai ales de nivelul adresantului și mai puțin de cel al emitentului. Pentru cei ce resping homosexualitatea din rațiuni de castă, de exemplu motivate religios, lipsa precedentului în învățăturile Fiului ar trebui să fie puternică.

          • Remarcabila replica: Mircea Cartarescu nu recurge la argumente invalide din prostie, ci din perfidie intelectuala. Stim ca ce spune e un non-sequitur, dar ce conteza daca are trecere la prostime. Nu ca crestinii in general ar fi prosti, doar cei sedusi de astfel de argumente pe baza autoritatii vreunei vedete. De mult tot spun ca majoritatea asta mediocra care se vrea avangardista sustinand orice ultima moda constituie masa critica cu care se castiga „casatoria homosexuala”.

            • Non sequitur, de acord! Cum numai binomul necesitate – suficiență creează relația de reciprocitate, iar el în cazul discutat lipsește, niciuna din concluzii nu este neapărat rezultată din consecințe. Altfel spus, faptul că Fiul nu a spus nimic despre homosexualitate, nu trebuie neapărat interpretat ca aceasta trebuie pedepsită.
              „Masa critică”, ca unealtă a unei conspirații, devine un argument la fel de lipsit de substanță, atunci când nu poate fi indicat vreo „eminenta cenușie” ca beneficiar al respectivei conspirații. Învinovățirea unui trend, pentru ca prin recurenta sa fie învinovățită masa critică este, în acest caz, la fel de eronată.

      • Suferinzii nu au monopolul adevarului. Si ei pot fi prosti sau ticalosi ca oricine altcineva din jur. Iar cel ce arunca vina propiei prostii si indolente in carca altcuiva e fie prost fie ticalos.

        Ce treaba are demersul perfect legitim si democratic de modificarte a articolului din constitutie ce defineste familia cu faptul ca auortiatile ALESE TOCMAI DE CRETINII CARE SE TANGUIE (absenteismul politic e de fapt un vot in favoarea minoritatii ce castiga!) isi bat joc de pacientii din spitale si de cam orice servicii publice?! In definitiv aceeasi idioti ingeniosi care chiraie azi ca din gura de sarpe si fac crize de disperare explica cu ocazia alegerilor ca nu e fashionable sa votezi, ca toti sunt aceeasi mizerie si alte asemnenea ineptii. Din nou: va mertiati soarta 100%.

        Nu in ultimul rand, revenind la demersul de modificare a Constitutiei Romania e doar a 8-a tara a UE (si in mod cert nu ultima) care isi modifica constitutia in ultimii 7 ani pentru a limita casatoria la uniunea dintre un barbat si o femeie. Care e problema?! Va opreaste cineva sa initiati un demers contrar sau sa votati impotriva la referendum?!

        • Nu prea vrea lumea sa va asculte sfaturile cu privire la modificarea Constitutiei relativ la definirea familiei. Saraci cu duhul: nu inteleg si nu vor sa urmeze exemplul Constitutiei partenerului strategic nu-i asa ? Ce inapoiati!

          • Constituția partenerul strategic nu prevede nimic legat de căsătorie și cu atât mai puțin ceva legat de cea homosexuală. „Căsătoria” homosexuală a fost impusă în 2015 prin anularea unor porțiuni din Defese Marriage Act de către activiști politici ajunși judecători în vremurile d trustă amintire ale lui Obama, în disprețul votului democratic. În țara partenerului strategic e în proces de adoptare amendamentul constituțional # 28 care definește căsătoria ca o instituție compusă dintr-un bărbat și o femeie. Din nefericire adoptarea unui amendament constituțional american e un proces mult mai lent și mai dificil ca modificare constituției României. Însă asta nu înseamnă deloc că nu se va întâmpla.

        • Divaghezi nepermis de mult! Nu discutăm de dreptatea suferinzilor.

          La fel de legitime ca și votul sunt și absența la vot sau anularea acestuia. Nimic însă nu obligă la tăcere dacă condițiile din școli sau spitale sunt neconforme. Astea nu sunt opțiuni ideologice, pentru a fi condiționate de un vot oferit.
          Că tu susții că cei care azi „se tânguie” ar fi „cretinii” care n-au votat ieri, necesită în ptimul rând citarea sursei. Altfel e „din burtă”, oricât ai repeta-o.

          Cât despre legitimitatea demersului celor ce vor să impună propriile reguli întregii societăți, ar exista încă mai multe motive contrare.
          Au dreptacii vreo legitimitate să le impună stângacilor să scrie cu dreapta? Nu, deoarece mâna dominantă n-a fost o alegere voluntară a minoritarilor respectivi. De ce ar avea atunci heterosexualii dreptul de a le impune homosexualilor sexul partenerului?!
          Au dreptul fundamentaliștii religioși să-și impună regulile pentru întreaga societate? Nu, deoarece aderarea la un rit, precum și intensitatea simțirilor relaționate, se face prin consimțământul liber al fiecăruia. Individual deci, oricât de numeroși ar fi cei ce o solicită. De ce ar avea habotnicii dreptul de a obliga ateii să renunțe la un drept civil, cum ar fi căsătoria?!
          Are vreunul din soţi drepturi restrânse pe motive sexuale? Nu, atât bărbatul cat și femeia au dreptul la pensie de urmaș, la asigurare medicală, la moștenirea averii cumulate în timpul căsătoriei, etc. Căsătoria civilă nu trebuie să fie o replică a celei religioase, pentru că prin ea se garantează anumite drepturi civile, invariabile dpdv al sexului soților.
          Declarația universală a drepturilor omului prevede la articolul 16: „Căsătoria nu poate fi încheiată decît cu consimţămîntul liber şi deplin al viiitorilor soţi.” Constituția României conține o formulare similară.
          În plus:
          „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”
          „De asemenea, nici o revizuire (a Constituţiei României n.m.) nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.”
          Că or mai fi șapte sau alte o mie de state ce „au revizuit” constituțiile nu are relevanţă, de vreme ce tot mai multe permit căsătoriile între persoane de același sex. Fără referendum! Poate și pentru că un referendum are sens doar atunci când cei întrebați ar renunța la o părticică, oricât de mică, din libertatea și drepturile proprii, pentru a le permite altora anumite privilegii. Nu e cazul aici.

          • Sigur că aveți dreptul să nu participați la vot să vil anulați sau ap recurgeți la orice orice alte idioțenii fără de caremenținerea cleptocrației la putere ar fi imposibilă, Sper că sunteți mândru de dumneavoastră :P

            Orice vot nemulțumește pe cineva. Democrația e un compromis. Cum nu există reguli care sî mulțumească pe toată umea atunci s-a ajus la situația în care legile sunt impuse de majoritate în mod direc sau idnirect. De exemplu credeți că borfașii sunt fericiți că majoritatea obtuză și egoistă a votat legi care-i trimit la pârnaie pentru orice găinărie?! :P

            Casatoria nu e un drept ci un priilegiu acordat și reglementat de lege. Nu sunt permise căsătoriile între frate și soră, tată și fiică etc. Nu sunt permise nici căsătoriile poligame și nici măcar cele cu animale :D Cum puteți accepta aceste „nedreptăți”?

            Propunerea de modificare a Constituției României nu încalcă cu nimic declrația universașă a drepturilor omului, așa cum nu o încalcă nici constituțiile celorlalte 7 țări ale UE care au fost modificate în ultimii ani pentru a defini căătoria exclusiv ca o uniune dintre un bărbat și o femeie. Nimeni afară de haite isterice de propagandiști nu a contestat dreptul democartic al cetățenlor de a modifica definirea constituțională a căsătoriei. Dezbărați-că de apucăurile fascitoid-bolșevice. Încercați să depășiti mentalitățile anilor 1930-1940. Faceți un efort să deveniți mai tolerant și mai deschis la minte. În lumea civilizată atunci când X nu e de acord cu opțiunea politica a lui Y voteză în mod contrar și nicidecum nu încearcă să-i suprime lui X dreptul fundemntal de a alege. Nu-i așa?

            • Isterice îmi par mie coalițiile autointitulate „tradiționale”, cu mentalități învechite, cel mult de secol XIX.
              Nu orice se poate supune votului referendar. De exemplu abolirea sclaviei sau politicilor de Apartheid, adoptarea votului nediscriminatoriu pe motive rasiale sau sexuale. De ce n-ar fi și căsătoria civilă?! Măcar atunci când pozați în „tolerant și deschis la minte, dezbrăcat de apucăturile fascistoid-bolsevice”. Cum scriam, căsătoria civilă între persoane de același sex nu ne răpește nouă nici un drept, iar lor nu le oferă nici un privilegiu în plus.
              Românii au votat de două ori textul constituțional cu formularea similară declarației universale a drepturilor omului. Încă o consultare pe această temă ar fi inutilă.

              Privitor la țările europene care au acceptat căsătoria între persoane de același sex, enumăr: Marea Britanie, Germania, Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Islanda, întregul Benelux, Spania, Portugalia, iar Parteneriate civile recunoscute de stat sunt în Italia, Elveția, Austria, Cehia, Grecia.
              Țările care se opun prin lege acestor tipuri de alianțe civile sunt Slovacia, Serbia, Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, Ucraina, Bielorusia. Lume bună!
              https://en.m.wikipedia.org/wiki/Same-sex_marriage

              Restul consideratiilor tale privind înclinații zoofile sau incestuoase sunt balast și dovedesc superficialitate.

            • Uitasem :
              ” În lumea civilizată atunci când X nu e de acord cu opțiunea politica a lui Y voteză în mod contrar și nicidecum nu încearcă să-i suprime lui X dreptul fundemntal de a alege.”

              Drepturile omului nu sunt opțiuni politice. Discriminările motivate sexual, rasial sau etnic, deși nu sunt dorite, încă există. Textul declarației se dorește a fi un ideal, un obiectiv al strădaniei, dar nu este imperativ.
              „ADUNAREA GENERALA (a ONU) proclama Prezenta declaratie universala a drepturilor omului, ca ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca, avind aceasta declaratie permanent in minte, ca prin invatatura si educatie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure prin masuri progresive de ordin national si international, recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva, atit in sinul popoarelor statelor membre, cit si al celor din teritoriile aflate sub jurisdictia lor.”

              Pe de altă parte, în lumea civilizată nimeni nu ar trebui să decidă pentru altul. Practicanții ortodocși nu-i pot obliga pe alții să le accepte ritualurile, să le pupe moaștele. Și nici invers. Fiecare decide pentru el. De ce ar decide atunci o majoritate heterosexuală drepturile unei minorități homosexuale? În virtutea cărui „drept fundamental de a alege”?

            • @Hantzy

              N-ați dori săvă încordați neuronu’ și să ne spuneți cine decide ce anume se poate supune votului și ce nu?! Adolf Hitler era de părere că doar Führer-ul are maturitatea necesară să ferească boboarele Europei de proprile prostii. Cum Führer-ul e mort de ceva vreme pe cine considerați îndreptățit să o facă. Și mai ales cine îl numește pe ăla care decide ce are voie poporul să voteze sau nu?! Haideți! Curaj! Cu cuvintele dumneavoastră. :P

              Citați 9 țări din UE 27 care permit căsătoria homosexuală. Deci 18 ( 66.6%) nu o permit. Din aceste 18 țări, 7 țări UE și-au modificat în ultimii ani constituțiile spre a evita legalizarea pe șest a unei astflel de monstruozități absurde. După mintea dumneaostră 2/3 din țările UE nu respectă drepturile omului?! Primiți ceva kopeici de la Moskva ca să bateți câmpii în halul ăsta sau vă aberați gratis așa de amorul artei?!

              Drepturie omului exclusiv opțiuni politice. Ele au fost ÎNTOTDEAUNA validate prin vot popular. În ce privește declarația universală a drepturilor omului a fost validată prin vot de parlamentele naționale. Iar ea nu are nici o treabă cu căsătoria homosexuală. Declarația a fost adoptată în 1947. Inventatorul calculatorului, Alan Turing, a acceptat să fie castrat chimc în 1952 după ce a fost prins că avea o relație homosexuală, pentru a evita închisoarea Timp de decenii după adoptarea declarației universale a drepturilor omului homosexualitatea în sine era incriminată ca delict penal în cam toată lumea civilizată și democrată așa cum e pedofilia azi. Căsătoria homosexuală nu are deci cum să aibă nici o bază în acea declarație. Încercați deci să evitați minciunile absurde și ridicole.

            • Švejk, eu renunț. Am plecat de la scrisoarea Alexandrei Furnea și ai ajuns la Hitler. Nu am timp să încep de la „basics” cu tine. Informațiile pe care le ai sunt precare și parțial incorecte. Pe deasupra le suplinești cu inconsistențe logice și agresivitate în exprimare.
              Nu te obosi să-mi răspunzi! Nu voi citi și deci, nici nu voi reacționa.

            • @Hantzy

              Domnu’ Hantzy am înțeles! Vi s-a golit deja tolba cu sofisme. Hmmm… Speram să aveți ceva mai multă „stamina”. Oricum vă multțumesc pentru distracția pe care ne-ați prilejuit-o până acum.

              Și ca să închei într-o notă veselă, n-ați vrea totuși să ne luminați cum se ajunge în poziția de nacealnik care decide ce are voie norodu’ să voteze și ce nu? Sunt slujbe ce se scot cumva periodic la concurs?! :D Cine știe? Poate sunt persoane calificate aici pe forum ce doresc să ocupe acestă dregătorie de mare răspudere… :P

    • Josef Svejk: /, dupa cite stiu eu „bisericuta” aia se face cu bani preponderent publici (babuta aia cu 10000 este o picatura intr-un ocean).S-au facut stadioane, sali de sport imense si biserici cu bani plublici, dar scoli, gradinite si spitale deloc. Spune mie un spital, macar unul, construit de catre statul asta nenorocit din 89 inncoace. Aud? Cit despre definirea de care spui, nu mai bine ar fi sa nu IMPUNETI voi nimic altora? Tine-ti-o pentru voi, nu va mai dati de ceasul mortii sa o impuneti altora!

      • Nu știți bine. Catedrala e construită în principal din fonduri private. Dacă chiar doriți să aflați cum puteți dona și cine sunt donatorii principali (josul paginii) vedeți: http://catedralaneamului.ro/_dev/

        Costul total Catedralei e estimat la 120€ milioane. Contribuțiile totale ale statului român prin autoritățile centrale și locale e de sub 15€ milioane. Dacă găsiți cumva surse care să indice mai mult, nu ezitați să ne luminați :P Deci mai e mult până la „în principal din fonduri publice”. Nu-i așa?

        P.S. Așa ca să ne amuzăm, Oprescu bașkanul șef al Bükreş-ului (pe care l-ați aes de două ori !) a cheltuit peste 250€ de milioane cu modernizara spitalului universitar central. Investițiile au fost atât de discrete că nimeni nu poate găsi mari diferențe înainte și după :P De asemenea doar primăria generală a Bükreş-ului (fără sectoare!) are un buget anual pentru investiții în lucrări publice de peste 300€ de milioane. Adică vreo 2 catedrale pe an + bani de chefuri. Vedeți undeva investițiile alea anuale?!?!. Bag eama că în loc să-i înjurați pe popi ar fi mai bine să concesionați construcțiile publice (spitale, școli, drumuri, etc.) Patriarhiei. Că uite că spre deosebire de zgubiliticii pe care-i tot alegeți, BOR știe să constuiască la termen și în buget :D

        • Poftim informații despre costuri și sponsorizări:
          Per total, dacă aduni sumele făcute publice până acum de autorități, statul a finanțat construcția Catedralei cu peste 206 milioane de lei, ceea ce înseamnă vreo 45 milioane de euro în banii de azi. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, spunea la începutul lui aprilie că lucrarea este terminată-n proporție de 70%, fiind cheltuiți 65 de milioane de euro. Deci, dacă am calculat eu bine, din 2010 până-n anul curent, autoritățile au asigurat 69% din fondurile necesare. Dacă mai pui la socoteală și faptul că terenul de 11 hectare pe care e construită Catedrala, ce a fost făcut cadou de stat, era evaluat la 180-200 de milioane de euro, deja-ți vine să-ți pui mâinile-n cap.
          Link:
          https://www.vice.com/ro/article/3dxk83/cati-bani-ai-dat-pana-acum-pe-catedrala-mantuirii-neamului

          • Le numărați cam ca steagurile lui Pristanda :P . Vice news e o orgnizație de stânga profund anticreștină și LGBT-ee care în lumea civiizată are reputația Antenei 3 din România. Mă îndoiesc că filiala românească o fi cu ceva mai brează. A cita de acolo e la fel de credibil ca și cum ați cita articole despre Occident din Pravda.

            Singurul document din articol care face refereire la finanțarea de către stat a Catedralei e Legea 261 pe 2005 și OUG 19/2005 prin care Patriarhia primește gratuit de la stat 100000 mp pentru construcția Caterdralei. În rest „sursele” sunt doar articole mai mult sau mai puțin prezumpțioase ce fac afirmații fără a trimite la vreo sursă. Eu am strâns din diferitele ordonațe, HG-uri si legi lebugetelor un total de 15€ milioane. Ceea ce e o diferență enormă până a cele 45€ milioane scoase de dumneavoastră din burtă. Sper că veți avea amabilitatea să listați diversele documente (sunt toate disponibile online) care dovedesc finanțarea de 45€ milioane sau vă veți cere scuze așa um face un om civilizat când colportează în mod accidental informații false.

            • Păi dacă ați fi citit articolul ați fi văzut acolo o enumerare a ocaziilor și sumelor cu care statul (prin diverși reprezentanți, de exemplu primării) a contribuit la catedrală de-a lungul timpului. Hai să nu închidem ochii la realitate doar pentru că poartă altă denumire.

            • @Alin

              Tocmai că eu l-am citit. Se pare că dumneavoastră nu prea ați făcut-o. Cu excepția OUG 19/2005 și a legii 261 pe 2005 prin care OUG 19/2005 e confirmată de parlanent și în urma căreia Patriarhia primește gratuit de la stat terenul pe care se va începe construcția catedralei articolul nu citează nici un act oficial. Mai e totuși o scanare a unei liste de chetuieli a primăriei Buurești unde apar sume pentru reparațiile diferitelor biserici din oraș. Însă din istă lipsește tocmai catedrala :P În rest toate link -urile din articol sunt către alte articoe din ziare foarte credibileprecum tabloidele Adevărul și Gândul ce u citază nici ele nici un fel de acte oficiale.

              Dacă chiar vreți să fiți credibil, n-ar fi mai simplu să faceți o listă scurtă de genu:l

              – HG/Lege/PUG – ##### lei/#####euro – link

              -De exemplu:

              – OUG19/2005 – 100000 mp în Sectorul 5 valorând în 2005 cam 3€ milioane – http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/60149

              Toate alocprile autoritățile statului pentru Catedrală sunt disponibile online. Eu nu am găsit nimic care să însumeze mai mult de ~15€ milioane (în funcție de cum socotim cursul e schimb) . Dovediți-mi că mi-au scăpat 30€ de milioane din cele 45€ de milioane pe care e pretindeți.

              Iar dacă nu găsiți nimic care să dovedească existența celor 30€ de milioane poate ar fi frumos să vă cereți scuze pentru colportarea neintențiionată a dezinformării . Nu-i așa?

  7. Esti vinovat ca:
    vrei o catedrala adevarata de capitala europeana, in loc de biserica de targ oarecare
    vrei sa pupi moaste cum au facut bunicii si strabunicii tai
    refuzi dihotomia casatorii homosexuale sau casatorii abuzive
    crezi in continuare, oricate cupluri homosexuale simpatice ti s-au aratat la televizor, eventual cu un copil in brate, ca casatoria este un dat bio-socio-cultural, care nu poate fi modificat prin decret, nu o jucarie care poate fi dezasamblata dupa bunul plac al unui copil razgaiat
    cu toate motivele infamante si odios mincinoase care ti se imputa, gen ura de aceeeasi factura cu a faptuitorilor holocaustului, nu renunti la propria judecata si la principiile in care crezi.
    Nu iti convine? Pleaca! In Iran sau Afganistan.

    http://inliniedreapta.net/overreaction/

  8. Da, Biserica e de vina pentru tot, la fel ca in Rusia lui 1917 sau Catalonia lui 1936. Inainte, tovarasi proletari, omorati toti dusmanii de clasa catre societatea multi-lateral dezvoltata!!!

  9. Io cred ca este timpul

    SA PLECE EI – astia care guberneaza acum!

    Pentru asta trebuie ca cei care cred in altceva, altcum, altfel sa se manifeste cu toata puterea, prin toti porii lor!

    Daca NU, o sa ne manance porcii si ar fi pacat ca niste margaritare sa ajunga in stomacul lor!

  10. Este ceva care nu imi da pace si este legat de sistem legislativ din RO.

    Atat primarii – in sens mai larg alesii locali – cat si parlamentarii nostri desi sunt alesi de catre fiecare cetatean nu sunt obligati prin lege sa raspunda in fata noastra si daca NU O FAC nu exista prevedere legala care sa conduca la o sanctiune drastica suportata de aceea persoana, nu exista practic parghie legala prin care acela/aceea sa fie readus inapoi la pozitia de cetatean simplu si nu de ales al unei colectivitati.

    deci vorbesc despre responsabilitatea individuala pe care o au aceste persoane in fata alegatorului si in sens democratic inlaturarea sa sa nu fie posibila decat prin dreptul de a exercita dreptul tau de a spune daca doresti sau nu mai doresti sa fii reprezentat de o anume persoana.

    Daca ar exista parghia legala prin care colectivitatea care ti-a acordat increderea sa te poata si revoca din functia publica care este detinuta temporar, destuire care sa se poata produce inainte de incheierea mandatului acordat, cred ca atunci lucrurile ar putea sa fie altfel in RO.

    Poate ca la inceput vor putea sa apara niste fortari – dar din fiecare greseala se poate invata, respectiv avansa democratic.

    Mor si acum de inima rea pentru ca PM Ciolos a permis ca alegerile locale sa se desfasoare intr-un singur scrutin – faptul ca exista un al doilea tur de scrutin permitea regruparea fortelor si o reanalizare a optiunilor ramase in cursa din partea cetatenilor.

    Cred ca este nevoie urgenta de o modificare legislativa care sa permita cel putin revocarea alesilor locali care o iau cu mult spor pe aratura cu cheltuielile, angajamentele si nu numai – DNA nu poate sa ii stranga pe toti care sunt implicati in afacerile locale si care in aceasta perioada intaresc un partid putred, in fapt o grupare mafiota ordinara.

    mare rusine imi este de RO – mare rau de tot!

    M-am gandit daca o sa pot sa imi reneg tara si am ajuns la concluzia ca si chiar daca as face acest lucru tot va ramane undeva pentru ca este in sangele meu, fara ca io sa doresc musai acest lucru, si de aceea nu pot sa ma dezic- m-am nascut, am crescut si o parte din educatia si viata mea s-a intamplat in RO – nu pot sterge cu buretele o parte din viata mea – acum face parte din fiinta mea. De aceea nu mi-a mai ramas decat sa incerc sa fac mai multe pentru ea si uite asa cred ca poti sa mori din dragoste de viata!

    Colectiv – este un dezastru care a ajuns la suprafata si s-au putut vedea cate rotite s-au miscat pentru ca intreaga tragedie – de la producerea incendiului pana la drama supravietuitorilor – sa se intample.

    Asta este imaginea reala a RO.

    Ne mintim cu cifre ca ne-a crescut nivelul de trai, ca PIB per capita este nu stiu de cate ori mai mare decat era in urma cu 10 ani si cand te uiti unde esti vezi dezastrul facut de minciuna si furt.

    Ramai neputincios in fata ipocriziei pentru ca legea nu te apara de abuzurile, inclusiv de abuzurile in serviciu, facute de functionarii publici si nu numai.

    Te poti revolta, te poti impotrivi dar ranile ti se aduna si cum spuneam mai devreme sau mai tarziu poti sa mori din drgoste de viata.

    • Deputații și senatorii pot fi revocați de către alegători. Deci ei sunt responsabii în fața alegătorilor. Problma e că alegătorii sunt iresponsabili. :P și se împart în două categorii:

      1. O minoritate ce votează răul de dragul răului și e compusă din indivizi ce sunt pur și simplu cumpărați cu ceva mărunțiș.

      2. O majoritate compusă din indivizi cu creierașul cât oaia care de regulă stau acasă la cu ocazia alegerilor pe motiv că „oricum n-ai pe cine vota”, că „toți sunt la fel” sau că pur și simplu „doar țăranii votează”.

      În acest fel fel un grup de găinari controlează România miluind categoria 1 și prostind-o gratis cu aceleași gogorițe pe a 2-a. Sunteți direct responsabili si vă meritați soarta 150% odată ce vă lăsați prostiți de aceleași chestii răsuflate. Vorba anglo-saxonului: „ “Fool me once, shame on you. Fool me twice, shame on me!”

  11. Doamna autor, ați făcut facultate de drept, ceea ce înseamnă că ar trebui să sesizați foarte ușor că textul dvs. este pură demagogie nefondată pe realitate. Ca să fie clar de ce spun asta: tot ce spuneți dvs. despre „statul lui Dumnezeu” – adică manifestarea credinței în spațiul public – nu exista în perioada comunistă dar toate problemele pe care le știm existau! Deci nu credința în spațiul public a generat aceste probleme. Sunt ale noastre, ale fiecăruia dintre noi, nu doar ale celor care sunt credincioși practicanți. Sau nu vă convine să vă asumați că sunt și ale dvs.? Și ale proprietarilor clubului, despre care nu se suflă o vorbă din zona tfl, căreia îi aparțin
    Iar dacă acum s-ar elimina credința din spațiul public, cum au făcut comuniștii, credeți că s-ar rezolva problemele? În nici un caz. O mică probă a făcut-o Dacian Cioloș care a tăiat finanțarea cultelor (mai puțin salariile). Vi s-a părut vreo diferență? Nu a fost nici o diferență.
    Pur și simplu dvs. vreți să găsiți un țap ispășitor pentru ce nu merge bine în țara asta în Biserică. E dreptul dvs. să credeți ce vreți, dar ar fi bine să faceți puțin uz de rațiune și de fapte (citiți doar despre cât se implică în ultimii ani BOR în sănătate – de la campaniile de donare de sânge până la dotări de spitale și înființarea de clinici).

    • „în perioada comunistă toate problemele pe care le știm existau!”

      Cativa ani de zile eu eram ala cu PSI ul …. si pot zice ca unele lucruri nu se schimba la fel de des precum regimul politic ….
      „Atunci” juma din extinctoare aveau incarcatura expirata (juma in intreprinderea mea. Ca ala care raspundea de intreprindere se mai certa cu directorii . In alte parti … maxim 25% pana la nici unu din opt)..

      Si dupa Colectiv .. a fost cam asa.. In Bucuresti din a 3a zi dupa Colectiv a inceput vanzarea de extinctoare… a 4a a fost ca la „oferta” .. a 5a zi nu se mai gasea extinctor de vanzare in Bucuresti! (stiu de la un vecin care lucreaza la un depozot de materiale diverse)

      Bun. Sunt „vulgar” si „neintelectual” dar chiar credeti ca situatia PSI s-a mai imbunatatit? Oare la locruile voastre de munca caile de evacuare sunt „practicabile”? Ca hidranti nu sunt obturati? Ca „instinctoru” e functional?!
      Va asigur ca in caz de incendiu (azi sunt mult mai dese decat in anii 80!) indiferent ca pupati sau nu moastele, ca votati USR sau nu , ca aveti 3 masterate si 2 doctorate .. sunteti la fel de vulnerabili ca „prostimea” (ca nici aia din # nu erau „p..me”

      Si nu uitati : Romania este tara in care sacii de ingrasaminte azotice satu cel mai bine langa … pompa de motorina!!! Ca e dimacratie!

  12. Ati avut acordul autoarei de a publica scrisoarea in acest context, al propriilor dumneavoastra idei? Si daca familia s-a rugat fierbinte pentru salvarea ei, inclusiv inchinandu-se la sfinte moaste sau facand donatii pentru biserici? Daca au convingerea intima ca numai Dumnezeu a scapat-o din situatia ei disperata? Nu va alaturati atunci de fapt, la alt nivel, celor care ii provocau rani si dureri?

    • Cred ca ti-a scapat:
      „Mai jos scrisoarea unei supraviețuitoare a incendiului Colectiv de acum 2 ani, Alexandra Furnea, publicată astăzi pe facebook.”

    • Cred ca nu ati vrut, sau nu ati putut, sa intelegeti apelul profund umanist al doamnei C. Postelnicescu, in deplin acord consensual cu infioratoarea, dar reala, marturie a victimei.
      Nu e vorba de criticarea religiei cuiva, stricto sensu, nu spiritualitatea crestin ortodoxa este incriminata aici, ci tocmai acest insuportabil paradox, ipocrizia desavarsita in care colcaie Romania, si care face ca tocmai cei care sunt credinciosi au cel mai detestabil comportament!
      Toate invatamintele biblice, oricum le-ati interpreta sau le-ati suci, sunt tot de iubire si respect fata de oameni! Numai iubind oamenii, respectati voia Domnului care i-a creat!
      Este o monstruoasa ineptie „sa aparati biserica” ignorand Biblia. sa va decalarati crestini si sa dusmaniti oameni, sa judecati valoarea altora dupa mintea dvs limitata, ca a oricaruia dintre noi toti, de altfel.
      Nu religia deci, ci habotnicia oamenilor este problema!

      • Probabil ca nu sunt nici o inteligenta, nici o capacitate, dar aproapele dumneavoastra este si cel care merge la biserica si se inchina Sfintelor moaste. Intre ei sunt destui care au de-a face cu sistemul medical romanesc. Merita sa fie injurati si terfeliti nu-i asa? Nu mai amestecati lucrurile! Eu personal nu urasc pe nimeni, cred ca am vorbit politicos in mesajul meu, nu inteleg de ce imi puneti in carca tot felul de aiureli.
        Vinovatiile ar trebui sa fie stabilite conform legii si regulamentelor din spitale, iar vinovatii pedepsiti!
        Iar scrisoarea o citisem dinainte pe net si chiar nu cred ca suferinta cuiva ar trebui folosita altfel decat pentru pedepsirea vinovatilor directi care sunt probabil stiuti si pentru corectarea hibelor care exista in sistem.

        Restul este propaganda si invarteala in jurul cozii.

      • @ Ela: Mulțumesc mult, Ela. Exact acest lucru am vrut să îl punctez.
        @ Maria: Nu am înjurat si terfelit pe nimeni, adevaratii crestini vad ca au inteles mesajul, doar fariseii vad ca se simt atacati. Tocmai, vinovatii nu au fost gasiti, asta spun, e o vina individuala, a victimelor care s-au aflat in locul nepotrivit, in rest nimeni vinovat, in tara asta plina de crestini cucernici.

        • Şi care-i legătura între „creştinii cucernici” şi ce s-a întâmplat la Colectiv?

          Deci ‘Ela’ a inteles, iar ‘Maria’ e un „fariseu”. Bun! Citez din ce spune cea care a înţeles exact mesajul tău: „[em]Este o monstruoasa ineptie “sa aparati biserica” ignorand Biblia. sa va decalarati crestini si sa dusmaniti oameni, sa judecati valoarea altora dupa mintea dvs limitata, ca a oricaruia dintre noi toti, de altfel.[/em]” Deci nu vrei sa terfelesti pe nimeni?

          Eu cred că ai mari probleme cu credinţa si cu creştinii in general, iar încercarea de a profita de tragedia care s-a întâmplat acolo şi de durerea unor oameni pentru a arunca cu noroi în cei care nu-ţi împartăşesc ideile este de-a dreptul penibilă.

          • @Yoda – Concret, cum profit eu de tragedia Colectiv?! Concret. Scriu din 2007 articole, deci nu m-am apucat acum. Pe cine terfelesc? Disprețuiesc falsa evlavie și cucernicie exhibată, iar în viața de zi cu zi rar văd compasiune, iubire și bunătate. Sunt mulți care nu-mi impartasesc ideile si sunt mult care o fac, nicio problema cu asta. Altceva? Putina logica si decenta?

  13. nu inteleg de ce il tareste pe Dumnezeu in toata discutia asta si de ce invinovateste indiscriminativ oameni si idei care nu i-au facut nimic.

    • Ei și dumneavoastră acum! Păi nu asta e datoria de bază a oricărui lucrător al Agitprop-ului?! Să dea vina pe oricine altcineva pentru propriile eșecuri și aberații. În cazul de față s-a întâmplat să fie Dumnezeu în culpă – ceea ce ajută de asemenea la propovăduirea materialimului dialectic și științific la care se lucra cu atâta spor în vremurile glorioase ale fabricii de apartkici „Nea Fane Grevistu’ ” :D

  14. Jalnica ideea asta de a nationaliza un element strict privat cum a fost evenimentul „Colectiv”.
    Confesiuni precum cea de mai sus poate face orice pacient aflat in spitalele din Romania..
    Trist…

    • Se „nationalizeaza” doar efectele, din pacate. Atribut exclusiv al ultra-nationalistilor indiferent la care chip-cioplit se-nchina.
      Confesiunile de tip „jurnal-de-spital” se pot substitui cu acelasi impact in (zero-virgula din) „societatea-din-ro” cu cele de tip „jurnal-de-sala-de-judecata”; „jurnal-de-sala-de-clasa”, „jurnal-de-angajat”… etc.
      Sunt destule replies din care se poate intelege clar fie ca unii au diverse ‘enterese, fie ca nativ n-au destui „carlionti” si-o tin langa cu „dreptacii” sau (si mai rau) cu bese-arica.

    • Kroko-Osnabrück: adica taci si inghite? Nu ai voie sa spui ceva? Tu de ce te manifesti pe aici, Orice analfabet are acelasi drept!

  15. Chiar si dupa doi ani inca nu se gaseste o minte limpede care sa spuna simplu si clar: Colectiv s-a-ntamplat din cauza, directa, isu + patroni. Indirect a fost „sistemul” care a facut posibila functionarea „cluburilor” care n-au nici acum o banala trusa de prim-ajutor. Peste aceastea se adauga un „sistem” sanitar caruia ii este imposibil sa asigure o minima asistenta pt 18-20 mil doar din cotizatii de la mai putin de 4 mil. Chiar presupunand ca n-ar fi si acesta precum toata societatea rumuneasca: putred de corupta, incompetenta, inconstienta, iresponsabila dar mare pupatoare de moaste.

    • Deci coada de la mitropolie era formata din corupti, incompetenti, iresponsabili! As vrea sa atrag atentia ca obiceiul inchinarii la moaste nu este habotnic, ci are ca baza hotararile unui sinod ecumenic al Bisericii. Chiar nu intelegeti ca acest dispret fata de oamenii credinciosi va plaseaza de fapt in tagma celor pe care ii incriminati?
      In rest, sunt perfect de acord cu ceea ce spuneti.

      • Recunosc Maria: imi este f greu sa aleg catre care p*lime sa-mi indrept mai mult dispret, haita p*litica sau „credinciosii”. Probabil din pura coincidenta haita reprezinta f bine „credinciosii”. Ca sa nu mai spun ca la nivel macro zonele cele mai sarace, corupte si inapoiate sunt pline de „credinciosi”.

  16. fara cuvinte ! La fel ca domnul Presedinte care e fara cuvinte…sau maxim daca scoate doua cuvinte pe minut .. TRIST ! Iohanis, ba baiatule esti degeaba ! Esti Lent ! Esti varza la fel ca si guvernul.

  17. @Josef Svejk: Nu am absolut nici un chef (și nici timp pentru copilării) să adun informatii pe care deja le-au adunat alții; oricum mie îmi e clar că indiferent ce informații aș aduna și indiferent ce surse aș indica vei veni cu texte de genul: a, păi ce, aia-i credibilă? Și nu am nici un chef să-mi fac nervi pentru cineva care e fixat pe ideea lui.

    • Dar nu e vorba de nici un fel copilarii. Adevarul si minciuna sunt chestii foarte serioase pentru orice om civilizat. Nu-i asa?

      Daca nu v-au invatat parintii in primii 7 ani de viata sa va sustineti afirmatiile cu dovezi, respectiv sa va cereti scuze atunci cand afirmati un neadevar, nu e niciodata prea tarziu sa incercati sa capatati aceste deprinderi.

      Repet ceea ce aveti de facut pentru a va apara reputatia:

      Listati acetele oficiale (toate sunt publice si online) care sustin afirmatia ca statul a contribuit la constructia catedralei cu 45€ milioane. V-am dat modelul mai sus:

      – OUG19/2005 – 100000 mp în Sectorul 5 valorând în 2005 cam 3€ milioane – http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/60149

      Ce e asa de dificil?! Afirmati ca aceste alegatii sunt gata dovedite de artioclul pe care l-ati citat. eu am gasit acolo doar trimiterea la OUG 19/2005 si in rest doar gargara propagandistica + cifres scoase duin burta. Dar nu neg ca s-ar putea sa fie totusi acolo si mi-or fi scapat mie :P tot ce trebuei sa faceti e sa mi le indicati… Ce va retine?!

  18. Hm. Nu am nici timpul necesar (nici cheful, sincer să fiu) pentru a repeta ceea ce au făcut deja alții, doar pentru vă gâdila orgoliul. După cum am scris deja, sunt absolut convins că nimic nu v-ar mulțumi (pe modelul deja arătat: ”gargară propagandistică”), decât eventual semnătura în original a celui care a aprobat alocarea. Deci nu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Claudia Postelnicescu
Claudia Postelnicescu
Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro