vineri, ianuarie 27, 2023

Steinhardt – un apologet bonom al culturii şi credinţei

Cu înfăţişarea sa indecisă de cărturar şi de sfînt, N. Steinhardt – acest apologet bonom al culturii şi credinţei – putea îmbrăca toate formele libertăţii interioare, indiferent de vitregia contextului. Condamnarea la închisoare (în lotul Noica-Pillat), pentru refuzul denunţului, l-a eliberat, de fapt, de frică şi angoasă. Apoi, trecerea la credinţa creştină i-a întărit şi mai mult curajul de a fi el însuşi. Paradoxal, Jurnalul fericirii s-a putut naşte într-un univers concentraţionar tocmai pentru că autorul lui a mizat pe virtuţile libertăţii conştiinţei, pe puterea ultimă de a depune mărturie despre o formă trăită de adevăr. La o primă analiză logică, pare aproape nefiresc să-ţi extragi fericirea dintr-un loc al recluziunii şi damnării. Dar nu este singurul în această insolită ipostază. C. Noica, prietenul său, va proceda la fel în Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru. Amîndoi, pe căi diferite, vor urma calea pustniciei – unul la Rohia, celălalt la Păltiniş.

Jurnalul lui N. Steinhardt este o incursiune fascinantă într-o memorie de tip palimpsest, în care amintirile, mărturisirile şi excursurile livreşti se interpătrund într-un discurs unificator, conturînd un portret polifonic al unui cărturar creştin care şi-a găsit liniştea acolo unde alţii şi-o pot pierde. Cît priveşte postmodernismul, el este primul nostru postmodern în rasă monahală… N. Steinhardt a găsit lumina chiar în străfundurile beznei, iar acest miracol personal reiese din jurnal. Adept al paradoxurilor existenţiale, el a evoluat în registre greu de conciliat. Manifesta o patimă şi un neastîmpăr literar jucăuş, dar şi o smerenie creştină autentică, o eudaimonologie derutantă. (R. Enescu povestea cum, atunci cînd Steinhardt a vizitat Oradea, l-a însoţit cîteva zile, prilej cu care a murit de foame, pentru că acesta nu mînca decît un covrig şi bea un ceai pe zi, ca atare a trebuit să se adapteze şi el la acest auster regim). Aş apropia Jurnalul lui N. Steinhardt de Confesiunile Sf. Augustin, în amîndouă arzînd aceeaşi patimă şi comprehensiune a credinţei şi culturii. Amîndoi şi-au exersat ego-ul în perspectiva alterităţii imediate ca interfaţă a transcendentalităţii. Amîndoi au rupt-o brutal cu trecutul, unul şi-a schimbat credinţa, celălalt a renunţat la aventurile necredinţei. Între afirmaţia augustiniană, cea conform căreia „credinţa care nu e gîndită e nulă” şi cea steinhardtiană, după care „Dumnezeu nu ne vrea proşti”, există o interferenţă logică şi teologică.

Jurnalul fericirii este o lungă confesiune în „tainele libertăţii” interioare, după cum confesiunile augustiniene sînt jurnalul (fericit al) formării şi autoformării reperelor tainice ale credinţei. În legătură cu literatura augustiniană din Confesiuni, e greu de decelat între frumuseţea şi captivanţa literarităţii, pe de o parte, şi profunzimea adevărului rostit, pe de alta. Mărturisirile sale nu sînt doar un fascinant teren de manifestare a literarităţii şi frumosului estetic, ci sînt, mai ales, o experienţă interioară trăită la limită. Frumosului spunerii augustiniene i se asociază în mod direct pasiunea sondării adevărului. Frumuseţea literaturii augustiniene este şi o frumuseţe a adevărului asumat integral. Amîndoi au apropiat sfinţenia de datele culturale ale umanului, de căderile care ne pot înălţa.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Cat ma bucura articolul dumneavoastra! „Jurnalul fericirii” este cartea care mi-a schimbat existenta. De curand am explicat unor studenti cat de falsa este afirmatia ca aspiratiile de la varful piramidei lui Maslow nu pot fi atinse atata timp cat nevoile primare de hrana, adapost, aparare nu au fost implinite. Argumentul meu se gaseste exact in aceasta carte.

  2. Piramida lui Maslow nu cuprinde experienta spirituala prin care experimentezi faptul ca ” omul nu traieste numai cu paine ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu”.
    Jurnalul Fericirii este una din primele carti care mi-au bucurat sufletul dupa Revolutie. Multumim pentru articol.

  3. „Jurnalul fericirii” rezoneaza diferit in fiecare dintre noi…De altfel, „in apropierea” oamenilor de exceptie, reactiile noastre sunt, mereu, numai in functie de noi insine, de modul nostru de gandire, de valorile in care credem sau, deseori, de stadiul de armonie interioara la care ne aflam, si nu de ei! Nu exista, concret, valoare intrinseca si nici adevar absolut, totul tine de interpretare si astfel, ceva este corect sau nu, adevarat sau minciuna, in functie de propria analiza…!?
    Nu cred ca, in preajma unui ascet e necesar sa te comporti in ascet ca sa-ti manifesti respectul, deoarece abstinenta aleasa nu este o povara! Daca R. Enescu a ales „sa se adapteze” regimului frugal al dlui N.S., intelept ar fi fost sa nu considere ca „moare de foame”, deoarece nu era cu cineva care actiona din constrangere, si nici cu un prozelit care instiga oamenii sa-i adopte modul de viata…Acest episod este, insa, extrem de edificator pentru cei care, ca mine, sunt pasionati de psihologie.
    N. Steinhardt si Sf. Augustin s-au convertit la cristianism la 1500 de ani distanta, in contexte si din motive, evident, extrem de diferite. Faptul ca preocuparile lor filosofice coverg catre rezolutii asemanatoare, cred ca poate fi vazut si ca un motiv de speranta pentru fiecare dintre noi: problemele omenirii sunt, din totdeauna, aceleasi, iar solutiile cele mai eficace sunt, mereu, cele mai simple (!!!), acelea carora, paradoxal, le dam cea mai putina atentie…
    Considerand deci „Trinitatea noastra interioara” – memoria, inteligenta si vointa! – demna de respect, admiratie si consideratie, ascultandu-ne vocea interioara inaintea altora, inclusiv ale celor bisericesti, avem toate sansele sa ducem o viata care sa ne incante in fiecare zi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan F. Pop
oan F. Pop este licenţiat în Teologie-istorie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. Doctor în filozofie al universităţii clujene. Stagii de cercetare la Roma şi Paris. A lucrat la întreprinderea Metalica, a fost redactor la Gazeta de Vest, redactor (fondator) la Noua Gazetă de Vest, referent cultural la Cercul Militar. Actualmente este muzeograf la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, fiind, pentru o vreme, şi cadru universitar la Universitatea din Oradea. Cărţi publicate: Pedale de hîrtie, (poeme), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994; PoemeşinimiC, Ed. Dacia, 1996; Poeme de sedus realitateA, Ed. Dacia, 2000 (carte sponsorizată de Ministerul Culturii); Sfîntul Augustin – morfologia unei paradigme, Ed. Dacia, 2009 (teza de doctorat în filozofie); Jurnal aproape închipuit, Ed. Dacia, 2009 (jurnal scris la Roma şi Paris); Poemele poemului nescriS, Ed. Dacia XXI, 2010 (Premiul special pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad); Tăceri de la margine, Ed. Galaxia Gutenberg, Dacia, XXI, 2011 (studii şi eseuri); Poemele absenţeI, Ed. Dacia XXI, 2011; Poemele poemului nescriS, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2013 (integrala poetică). Este prezent cu poeme, texte literare, studii şi eseuri în cele mai importante reviste din ţară, precum şi în reviste străine. Figurează în mai multe antologii de poezie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro