joi, martie 28, 2024

Stilistica plagiatului

Cazul de plagiat făcut public în ultima vreme, cu textele puse la dispoziţia cititorilor pe site-ul ziarului Gândul, ne permite să confruntăm sistematic textul-sursă (Dumitru Diaconu, Curtea penală internaţională. Istorie şi realitate, All Beck, 1999) cu textul-ţintă (Victor Ponta, Curtea penală internaţională, teză de doctorat, 2003) şi să evaluăm tehnicile şi strategiile preluării masive de fraze şi paragrafe. Trebuie spus de la început că, în cazul dat, o măsură educativă sau reparatorie – obligaţia de a reface paginile scrise, punând între ghilimele secvenţele preluate, cu indicarea exactă a sursei –, ar produce un efect catastrofal: zecile de ghilimele nu ar transforma textul într-o lucrare ştiinţifică, ci într-o ciudăţenie, într-o succesiune de lungi citate preluate dintr-o singură sursă, întinse pe pagini în şir, cuprinzând mai multe paragrafe identice, juxtapuse fără comentariu, fără evaluare şi punere în ramă. Fiind vorba de o cât se poate de evidentă copiere, dovedită irevocabil de cantitatea de text succesiv identic (ba chiar şi de preluarea structurării capitolelor), se pune cel mult întrebarea ce anume diferă de la un text la celălalt şi cum se pot interpreta minimele deosebiri.

Uneori, elevii sau studenţii încearcă să copieze creator, acoperindu-şi urmele: segmentarea frazei, reducerea drastică a adjectivelor, înlocuirea prin sinonime sunt procedee care pot transforma un text până la a-l face greu de recunoscut. Nu pare să fie vorba de aşa ceva în cazul nostru, pentru că paragrafe întregi sunt lăsate ca atare, absolut identice, în succesiunea lor şi cu începutul (care atrage de obicei atenţia) foarte vizibil. Uşoarele modificări par a fi doar rezultatul unei revizii stilistice (imperfecte, mai ales în privinţa punctuaţiei). Aceasta s-ar fi putut petrece chiar în momentul redactării textului (într-o copiere „manuală”, cu cartea în faţă) sau ulterior (în cazul unei preluări mecanice, cu copy and paste). Ipoteza unei preluări manuale ar explica unele mici diferenţe prin dificultatea de a copia absolut exact un text; filologia se ocupă de multă vreme de stabilirea filiaţiilor textuale prin identificarea greşelilor tipice sau a modificărilor introduse de copist sub influenţa particularităţilor sale lingvistice.

În treacăt fie zis, nici textul-sursă nu respectă rigorile scrisului ştiinţific, stilul său fiind mai curând jurnalistic: conţine foarte multe informaţii fără a preciza de unde sunt preluate şi doar câteva citate – puse între ghilimele, e drept, dar fără indicarea exactă a sursei. Din loc în loc, textul ţintă încearcă să devină mai solemn-juridic, prin substituţii lexicale: prepoziţia pentru e înlocuită cu în vederea, în anexă cu în cadrul anexei, de cu de către, cum cauzal cu pentru că, evident cu în mod evident, pronumele ea cu aceasta. Exprimarea datelor e amplificată prin termenul generic: în 1928 devine în anul 1928, din 1949 – din anul 1949, la 1 septembrie – la data de 1 septembrie, la 16 noiembrie – la data de 16 noiembrie. Cele câteva substituţii sinonimice par să vizeze tot accentuarea stilului oficial şi reducerea colocvialităţii: a căpăta e înlocuit cu a dobândi, să se facă cu să se realizeze, hotărârile erau luate devine hotărârile erau adoptate, au trebuit 32 de zile – au fost necesare 32 de zile. Uneori, se schimbă şi timpurile verbului, prezentul fiind înlocuit cu trecutul, iar trecutul – cu un viitor narativ. „Oficializarea” stilului poate produce construcţii greoaie, cu greşeli de punctuaţie: de exemplu, secvenţa să declare că devine să declare faptul, că. De altfel, revizia e imperfectă, păstrându-se destule greşeli ale originalului: e preluat supărătorul şi parazitar („prin care sunt sancţionate faptele ilicite cele mai grave apreciate ca şi crime internaţionale”); în ciuda reducerii (binevenite) a posesivului săi, pleonastic în context, e păstrată o greşeală de ortografie: „acceptarea de către un stat de a remite pe proprii săi cetăţeni”. În procesul copierii se mai adaugă câteva elemente de legătură între fraze şi paragrafe: conectori – astfel, prin urmare – şi inserţii metalingvistice: aşa cum menţionam mai sus, aşa cum vom nota în continuare.

Pentru a înţelege mai bine operaţia de „transformare” (care elimină ipoteza/scuza că pasajul ar fi fost destinat punerii între ghilimele, dispărute în mod misterios), am notat în paranteze, în pasajul de mai jos, toate modificările: „Pe parcursul timpurilor [timpului], [se adaugă: aşa cum vom vedea] două mari probleme – evident [în mod evident], conexe – au condiţionat [vor condiţiona] evoluţia şi acceptarea justiţiei penale internaţionale: pe de o parte, necesitatea de a defini cu exactitate crimele internaţionale ce urmau a fi supuse jurisdicţiei Curţii, iar pe de altă parte, o corectă delimitare a prerogativelor statelor în această materie, de prerogativele pe care urma să le capete [dobândească] jurisdicţia penală internaţională. Ambele probleme au pricinuit [vor pricinui], desigur, vii dezbateri, exprimându-se puncte de vedere dintre cele mai contradictorii. Era necesar [Va fi necesar] să se stabilească, deci, cu exactitate, în mod preliminar, ce anume [anume dispare] fapte urmau să fie [vor fi] judecate de către un eventual tribunal internaţional, multă vreme această discuţie fiind subordonată distincţiei între infracţiunile «politice» şi infracţiunile de drept comun”.

Un alt citat poate ilustra raportul dintre minimele modificări (se adaugă 6 virgule) şi maxima fidelitate lirică: „Chiar dacă acest statut îşi are limitele sale, el fiind supus oricând unor serioase critici, totuşi un vis[,] de peste un secol[,] al justiţiei internaţionale[,] de creare a unei instanţe penale internaţionale permanente[,] devenea realitate: se înfiinţa în sfârşit la Roma[,] în pragul dintre milenii[,] o instanţă penală permanentă – Curtea Penală Internaţională”. După pagini de preluare, autorul textului-copie simte în sfârşit nevoia să se distanţeze de subiectivitatea textului-sursă, punând între ghilimele (desigur, fără indicarea sursei) interogaţia lirică din final: „Ora astrală a justiţiei universale. A bătut oare?”.

Poate cineva să creadă sincer că adăugarea unor virgule, câteva substituţii sinonimice şi câteva schimbări ale timpului verbelor ar face din aceste pagini o rescriere originală, şi nu un exemplu de plagiat? Chiar dacă practica copiatului, îndelung exersată în şcoală, ar duce la asemenea confuzii, rămâne valabil un principiu: atunci când cineva îşi asumă prin scris apartenenţa la o comunitate ştiinţifică, nu-i este îngăduit să ignore legile acesteia.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Nicio grija, miercuri se va pronunta comisia de etica a Universitatii din Bucuresti (cel putin asa a anuntat, nu m-ar mira sa trimita vreun grajdan si pe capul lor). Sa vedem ce-o sa mai spuna pontanacii care ne-au intoxicat pana acum.

    Dar, cu adevarat spectaculoasa va fi literatura suprarealista prin care comisia de etica formata din politehnistii Ecaterinei Andronescu il va scoate basma curata pe Ponta. Aia da realizare!

    • Daca citesc presa internationala cu reactiile oficiale din toata lumea libera, de la toate palierele, ma tem ca nici suprarealismul nu-i mai salveaza. Mai exista si solidaritate pe lumea asta, si se pare ca intr-adevar granitele dintre tari au devenit mai transparente: mizeria grosolana se observa mai usor.
      Excelent si util articol, multumiri!

      • Poate nu erati adult la inceputul anilor 90, sa vedeti ce usor e sa arati un anume deget Occidentului si sa-ti faci de cap la tine-n tara.

    • Va spun eu ce au sa zica:
      1. Daca verdictul va fi „plagiat” vor spune: parerea comisiei respective nu are absolut nici o valoare juridica fiindca in legea educatiei nationale nu este prevazut asa ceva. E o parere a unor domni si atat.
      2. Daca verdictul nu va fi „plagiat”: asta ne-ar mai lipsi…

    • Motorul de cautare (softul antiplagiat) a selectat mai multe texte similare. Unele mai noi decat doctoratul lui Ponta, altele mai vechi decat textul sursa. Niciun cuvant despre ele.

  2. N-am notat locul exact din textul incriminat, insa la un moment dat rudimentarul plagiator, intr-un paragraf copiat aproape pe de-a intregul, a gasit de cuviinta, ca unica forma de orginalitate, sa suprime dintr-o fraza pronumele „care” ce avea functia de subiect al unei propozitii, vaduvind astfel propozitia de subiect.

  3. E atat de inteligent incat nici nu stie sa copieze.Ne dam seama cat de bine ne va guverna. Ca doar un prost poate guverna alti prosti care il sustin.

  4. 150 de lei pentru corectura ortografica si stilistica a unui doctorat in fizica (aprox. 300 de pag) – tarif de Cluj.
    Modificarile semnalate seamana cu interventiile unui corector tarifat. Unde mai persista greseala… oricui ii mai scapa, mai ales cand citesti silnic un text care nu iti spune nimic (fiind din alt domeniu). Daca s-a procedat asa, omul nu avea de unde sa stie ca de la un punct nu mai corecteaza cuvintele autorului, ci ale sursei. Altfel nu imi pot imagina ca domnul Ponta ar fi dovedit o asemenea lipsa de respect fata de modelul admirat (copiat), incat sa nu ii pastreze cu religiozitate expresia.

  5. Tare ma tem ca v-ati ridicat in cap toata floarea cea vestita a invatamantului modern promovat de ministerul curent. Mai bine stergeti documentul si vorbiti cu paznicii de la Universitate sa va anunte cand vine vreo comisie de-a Abramburicai.

    Stiu ca ea e politehnista, dar nu-i problema, imediat se va pricepe si la litere ;). Sau daca nu ea, atunci va aparea imediat o comisie ministeriala dornica de aparat proaspat picatii la bac care si-ar dori o cariera universitara usor de obtinut prin frauda..

    Noi restul, care am luat bacul pe bune si mai admiram intr-un fel invatamantul romanesc, asa chinuit si saracit cum e el acum, va multumim pentru articol.

    • Acum e un moment excelent. Bomba continua sa ticaie sub jiltul plagiatorului. Conform calendarului anuntat, Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti, care a adunat saptamina trecuta materialele necesare, urmeaza sa se reuneasca in aceasta saptamina pentru a analiza cazul. Ar fi superb ca magistrul sa se duca la Bruxelles in (im)postura de premierul Copy-Paste, ba chiar ca in toiul explicatiilor sa-i explodeze teza-n fata.

      Sa nu uitam si de scrisoarea deschisa a oamenilor de cultura romani.

  6. Impecabila demonstratie, doamna profesoara.
    Ma gandesc totusi ca s-ar putea da o hotarare de guvern prin care sa se desfiinteze ghilimele – cu efect retroactiv. In acest caz, absenta lor e o dovada a prezentei lor. Apoi, se mai pot desfiinta, tot cu efect retroactiv, si notele de subsol. Atunci, absenta lor e iarasi o dovada a prezentei lor. In felul acesta devine limpede ca nu e vorba de nici un plagiat.

    • @ Vlad Zografi

      Actuala administrație ar putea dizolva însăși noțiunea de « plagiat ». Pare-se că în practica academică a oamenilor noștri politici această rubrică e de prisos, că e un moft extraneu. Furt? Care furt, stimabililor? A compila copios, nealterând semnificanții și dispoziția paragrafelor e – de ce nu? – un amplu exercițiu de admirație, un simptom de fidelitate dogmatică față de autorii solicitați. Cât despre amnezia referințelor și lipsa ghilimelelor – iată dovada supremă, irefragilă că doctorandul (sau deja doctorul, după caz) a obținut un soi de unio mystica, de intimitate absolută cu textele și ideile decupate, pierzându-se pe sine în ele și regăsindu-se, apoi, îmbogățit și capabil să le reproducă literal, în nume propriu.

    • Sugerez Acadeniei romane sa elaboreze un dictionar de sinonime pentru uzul „doctorilor” din politica, de exemplu: masterat=curs scurt, participare la o conferinta, etc

    • As zice ca la Ponta e mai potrivit termenul de „chutzpah” impinsa la extrem (echivalentul lui „insolenta”), de care desigur ca nu ducem lipsa in toata aceasta influenta a Orientului Mijlociu in care ne scaldam de secole, aici, in Balcani.

  7. Manolescu, Omul (cu „O” MARE)…

    Manolescu cenzurează un articol despre plagiat
    Textul, intitulat „Stilistica plagiatului”, analiza celebrul caz al doctoratului lui Victor Ponta. Trimis prin e-mail de Rodica Zafiu, a fost chiar pus în pagină, pentru a apărea în numărul 27, din 6 iulie 2012, al „României literare”, dar a fost scos în ultimă instanţă în urma intervenţiei telefonice a directorului revistei, Nicolae Manolescu.

    Doamnă Zafiu, văd că articolul a fost citit, la doar cîteva ore după publicare, de peste 2.500 de ori. Pînă mîine veți avea cel puțin 10.000 de cititori. Ce tiraj are „România…” lui Manolescu? :-)

    • In curand doar platformele hn si contributors or sa mai ramana pentru a-si exprima opiniile oamenii care nu sunt de acord cu actuala putere. Auzi nesimtire la manolescu:

      „Dacă o luaţi aşa, poate să fie şi cenzură. Pe mine nu mă sperie cuvântul!”

      Pe noi ne cam sperie…

  8. Foarte buna demonstratia de cum se face prost un plagiat.
    Dar pentru mine ramine un alt mister: dece a fost articolul cenzurat de Romania literara? (precizare in articolul publica in revista 22).
    Asta poate ii va lamuri nelamurirea dlui @ Constantin Balasoiu.

  9. In atentia unor cititori: doamna Zafiu este colaboratoare permanenta cu o rubrica „Pacatele limbii” de foarte multi ani la Romlit.
    Pentru asta macar, dl Manolescu a gresit foarte mult.
    Si m-a jignit si pe mine, un anonim cititor fidel al revistei.
    Acest lucru poate fi judecat ardeleneste: dle Manolescu, eu te iert, dar nu te uit.

  10. dar dacă menționez cuvântul-cheie „Kovesi” legat de celălalt cuvânt, „plagiat”, oare va trece comentariul de filtrul cenzurii?

    mă numesc cristian dogaru, sunt cercetător la universitatea din berna și nu am nicio simpatie politică. până recent (alegerile locale 2012) am fost semi-ignorant despre situațiunea politica din românia; nu sunt deci nici băsist nici anti, deși o să votez împotriva unei suspendări ilegale și abuzive. bolșevismul grupării politice de la guvernare și, mai ales, dezvăluirea furturilor intelectuale de la nivel inalt m-au făcut, însă, mai dornic de a fi la curent cu ce se întâmplă în țara care, totuși, este si a mea.

    problema furtului din educație, însă, mă interesează în mod deosebit. „lucrarea de plagiat” a doamnei procuror general kovesi este la fel de plagiată ca a primului ministru, dincolo de orice îndoială, dacă citești „istoria comparată” prezentată, cu migală, de grupul de investigații politice. personal nu mă uit la culorile lor politice – oare dilema veche se uită?

  11. Sper ca Universitatea Bucuresti sa se pronunte prin comisia de etica, altfel s-ar afla intr-o situatie de neacceptat, dupa ce Facultatea de Drept s-a eschivat cu aceasta fraza in comunicatul de presa:
    „Organele abilitate ale statului trebuie să își îndeplinească îndatoririle și, deoarece România este stat de drept [art. 1 alin. (3) din Constituție], procesul de aplicare a legii nu poate fi dublat de către alte entități statale.” Despre ce „entitati statale” o fi vorba?

  12. hai sa aratam cu degetul in ambele directii.
    Laura Codruța Kövesi Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în această calitate membru de drept în Consiliul Superior al Magistraturii.
    si ea a plagiat. e in functie din 2006. De ce oare nu se agita nimeni pentru palgiatul ei?
    sau plagiatul unora e mai plagiat decat al altora?

  13. Ma intreb daca ati luat in considerare si eventualitatea – foarte probabila imho – ca textul acesta sa fi fost generat de un profesionist al compunerilor de nivel doctoral (eventual la cererea maretului fostului indrumator stiintific, actualmente cunoscut sub codul N0049) iar contributia doctorandului nostru sa fi constat doar in predarea lucrarii si la semnerea diplomei.

    My 2 ROB = romanian bani

  14. Tocmai asta ziceam si eu – pe oriunde pot, de fapt – acea lucrare nu a fost facuta de ponta.
    cherchez la femme, domnilor! sau, cautati adevaratul producator de lucrari pe banda. pentru ca ponta n-are curajul sa-l demaste (ar fi si stupid sa-i explodeze si mai tare asta-n fata, asta fiind mamaliga romaneasca fierbinte).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Rodica Zafiu
Rodica Zafiu
Profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București. Lista cartilor si lucrarilor poate fi consultata aici:http://www.unibuc.ro/prof/zafiu_r/ Seful catedrei de Limba Română a Facultății de Litere a Universității din București

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro