Ştiri de groază în nocturnă

Rămâne de pomină în istoria ştirilor româneşti de tranziţie apariţia echipei de ştiri PRO TV la uşa soţiei unui pilot tocmai decedat într-un accident aviatic. Poate am uitat întrebările inepte puse de reporter, dar imaginea consternată, durerea imensă de pe faţa unei femei care află în direct că soţul ei a murit nu se pot şterge. S-a discutat atunci în comunitatea jurnalistică despre etica ştirilor, despre obligaţia de a respecta viaţa şi valorile ei, despre prezentarea suferinţei şi limitările necesare impuse de normele profesionale. Dar acele dezbateri uitate sunt, fiindcă jurnalismul global s-a îndreptat cu paşi voioşi către senzaţionalism, iar competiţia s-a mutat în planul exhibiţionismelor : care dă primul cea mai sângeroasă, dizgraţioasă, greţoasă, de groază ştire, însoţită de imaginile cele mai pregnante. Aşa au ajuns « ştirile de la ora 17 » să atingă în România culmi de audienţă, speculând cu cinism curiozitatea şi lipsa de educaţie a unui public căruia i s-a interzis zeci de ani totul în materie de televiziune. În sfârşit, putea şi românul să vadă cu ochii lui cum arată un criminal, un copil abuzat, un violator cu victima sa, o nevastă bătută măr, specialităţi inexistente în socialismul multilateral dezvoltat !

Printre paradoxurile audiovizualului nostru se numără şi acela că, deşi s-au născut pe parcurs legile şi instituţiile abilitate să reducă excesele – Legea audiovizualului, Consiliul Naţional al Audiovizualului, plus directivele europene în materie – senzaţionalismul s-a lăbărţat, iar subiectele au venit tot mai frapant în contradicţie cu ceea ce se numeşte respectul pentru viaţa, dreptul la intimitate şi la imagine, dar şi cu relevanţa unei ştiri pentru marele public. Întrebaţi de ce aleargă neostenit la locul accidentelor de trafic, jurnaliştii motivează de obicei cu scopul preventiv, în vreme ce caută toate subterfugiile  (cum  ar fi anunţul ritos al prezentatorului « atenţie, urmează imagini şocante ! », sau un blur incosnsitent pe imagini), pentru a evita interdicţiile CNA, arătând măcar un pic de sânge sau de creier întins pe şosea. Cum accidentele sau bătăile s-au banalizat în ultimii ani, doar subiecte tari mai pot reţine atenţia publicului dedicat ştirilor-de-la-ora-5: autodafe-ul, violurile sau agresiunile spectaculoase, copiii sinucigaşi. Ca exemplu, primele titluri ale ştirilor PRO TV de la ora 17 din 10 iunie: «1. Violator periculos care a atacat o fetiţă de 10 ani din Ploieşti este încă în libertate. Victima, extrem de traumatizată, nu le-a putut da poliţiştilor prea multe date despre el. 2. Supărat că iubita lui l-a părăsit fără să se uite în urmă, un bărbat din judeţul Botoşani şi-a dat foc în faţa casei femeii. Medicii nu ştiu încă dacă va supravieţui.3.La un gest sinucigas a recurs şi un bărbat din judeţul Satu Mare, tocmai când căzuse de acord cu soţia lui să divorţeze. A regretat se pare apoi pentru că a încercat să se spânzure ».

O reală exaltare a cuprins lumea ştiriştilor în faţa subiectelor cu sinucigaşi, fie vedete, minori sau adulţi anonimi. Contrar practicilor jurnalistice neglijente cu subiectele de politică externă, sănătate, cu educaţie etc., aici s-au analizat cu toată rigoarea tehnicile de suicid, substanţele necesare pentru o sinucidere reuşită, scrisorile de adio etc. Cazul Mădălinei Manole sau a elevei care şi-a pus capăt zilelor sunt pilde de top şi totodată un bun ghid de sinucidere. Faptul că CNA a luat recent decizia de a întări o prevedere existentă déjà în Codul audiovizual la art.17, prin trimiterea după orele 22 a descrierierilor sau reconstituirilor de crime, sinucideri, mutilări, automutilări, tehnici criminale ori practici oculte, cât şi prin interzicerea difuzării de imagini prezentând suferinţa familiilor victimelor, obligă jurnaliştii să se gândească la demnitatea oamenilor şi la rostul unei profesii fără altă justificare decât să informeze şi să apere valorile umane. Cine judecă aceste măsuri ca fiind o restricţie la libera exprimare, greşeşte.

Articol aparut si in revista 22