joi, martie 28, 2024

Ion Iliescu poate dormi linistit: Muzeul Comunismului, la calendele grecesti (Updated)

S-a mai scris o pagina, deloc onorabila, din istoria a ceea ce Paul Goma a diagnosticat drept amnezia la romani. Macar Victor Ponta nu a semnat Declaratia de la Praga din 2008 privind condamnarea simultana a marilor orori ale veacului trecut, comunismul si fascismul. Crin Antonescu, de profesie istoric, militant politic care profeseaza anticomunismul, a facut-o. S-a angajat astfel sa sustina o confruntare onesta cu mostenirile unui trecut care continua sa bantuie prezentul intregii lumi post-comuniste. Alaturi de colegii sai penelisti, inclusiv istoricul Hasotti, si-a calcat angajamentul. Trecutul ii enerveaza, ii irita si ii stinghereste pe cei ce-si zic liberali.

Trebuie sa recunosc ca doua voturi anti-Muzeu m-au uluit si m-au mahnit cu precadere: cel al istoricului Dinu C. Giurescu (deputat PC) si cel al lui Eduard Hellvig (deputat si figura importanta in PNL). Primul din ratiuni pe care orice cunoscator al istoriei Romaniei in a doua jumatate a secolului XX le intelege fara nicio dificultate. Al doilea, pentru a fost studentul meu intr-o Scoala de Vara tinuta la Timisoara in 1999, daca nu ma insel. Am crezut atunci ca interiorizase lectiile disidentei anti-comuniste din Europa de Est, intre care obligatia de a salva memoria si de a reabilita dimensiunea morala a politicului. A fost o iluzie.

Initiata de Vaclav Havel, Vytautas Landsbergis si Joachim Gauck, Declaratia de la Praga cerea „ajungerea la o înţelegere paneuropeană conform căreia atât regimurile totalitare naziste cât şi cele comuniste să fie judecate fiecare în conformitate cu potenţialul propriu de a dezvolta politici distructive de aplicare sistematică a formelor extreme de teroare, suprimând toate libertăţile civice şi umane, pornind războaie agresive şi, ca parte componentă a propriilor ideologii, exterminând şi deportând naţiuni întregi şi grupuri de populaţie, şi, drept urmare, acestea să fie considerate principalele dezastre care au lovit secolul XX”. Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania a oferit acea baza documentara menita sa convinga pe orice om de buna credinta ca regimul comunist a fost ilegitim si criminal. Din pacare, reiese ca deputatii care au votat impotriva Muzeului Comunismului nu au fost convinsi…

Stirea este scurta si lipsita de echivoc: „Cu o majoritate zdrobitoare, Camera Deputaților a respins înființarea unui muzeu al comunismului, în București. Singurul grup care a susținut acest proiect de lege – inițiat în legislatura 2008-2012 de către patru parlamentari de la PDL, independenți și minorități – a fost cel al PDL.” Cu alte cuvinte, partidele coalitiei useliste au inmormantat ideea infiintarii in Bucuresti a unui Muzeu al Dictaturii Comuniste. Nici prin cap nu le-a trecut sa discute bugetul Institutului Revolutiei prezidat de Ion Iliescu, principalul profitor al confiscarii revolutiei. Discipolul lui Iliescu, Victor Ponta, proclama continuitatea dintre vechiul Partid Social Democrat, anihilat de comunisti, si formatiunea pe care o conduce. Daca lucrurile ar fi stat astfel, deputatii PSD ar fi votat pentru grabnica edificare a acelui Muzeu. Ideea ca IICCMER ar tine locul unui asemenea muzeu este rizibila. Un institut este un centru de cercetare, un muzeu este, in cazul de fata, o arhiva vie a ceea ce-a insemnat totalitarismul comunist. Pentru fostul activist de frunte al PCR, Ion Iliescu, un asemenea muzeu reprezinta un cosmar. Fara asemenea muzee, comunitatea amintirilor si durabilitatea memoriei sunt de neconceput, iar artizanii dictaturii pot sa-si savureze fericiti anii ce le-au mai ramas.

Nu e sfarsitul lumii. Au cazut niste masti, uselistii si-au marturisit opozitia fata de decomunizare. Eu unul, nu aveam iluzii. Nici prietenii mei de valori si de idei. Exista, fireste, Memorialul de la Sighet, un loc de memorie fara de care constiinta istorica romaneasca ar ramane pe veci schilodita. Nimic insa n-ar trebui sa impiedice existenta unui Muzeu al Comunismului la Bucuresti, solidar si complementar cu Memorialul intiat si condus cu generos devotament de Ana Blandiana si Romulus Rusan.

Poate ca a sosit momentul ca societatea civila sa preia initiativa Muzeului Comunismului si sa incerce implicarea unor cercuri cat mai largi, inclusiv din zona financiara si a business-ului, pentru a zidi ceea ce majoritatea clasei politice priveste drept inutil. O democratie care ignora trecutul este una subreda si prea putin credibila.

Update 1

De o mare si justificata tristete este declaratia lui Doru Maries:

Presedintele Asociatiei “21 Decembrie”, Teodor Maries, e indignat de pozitia majoritatii parlamentarilor romani, care la inceputul acestei saptamani au votat impotriva initiativei de deschidere a unui muzeu al comunismului. Liderul revolutionarilor a comentat pentru Epoch Times rezultatul zdrobitor al votului din plen explicand ca, in opinia sa, “PNL si PSD s-au amestecat, s-au corcit atat de mult, astfel ca sunt cu totii rosii acum. Din pacate, din culoarea galben a liberalilor combinata cu rosul celor de la PSD a iesit tot rosu. De fapt, liberalii nu s-au schimbat in ultimii 23 de ani, sunt aceiasi in principiu si in crez cu cei din 1990″.

Inteleg ca senatorul PNL, dl Sorin Iliesiu, fost membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, considera ca votul din Camera a fost o eroare. Dl Iliesiu promite ca in trei luni va propune un proiect de lege privind infiintarea unui asemenea Muzeu intr-una din aripile cladirii Parlamentului. Sper sa ma insel si sa nu fie vorba de o utopie. Mai ales tinand cont de cele spuse de dl Doru Maries.

http://epochtimes-romania.com/news/parlamentar-pnl-e-o-greseala-respingerea-proiectul-de-lege-referitor-la-infiintarea-muzeul-comunismului-in-capitala-interviu–190096

http://www.revista22.ro/pnl-537i-psd-au-votat-mpotriva-nfiin539arii-muzeului-comunismului-25123.html

http://declaratiadelapraga.ro/

Update 2: Ploua, ninge, e soare sau furtuna, vinovati, din punctul de vedere al actualei conduceri a IICCMER, suntem Ioan Stanomir si cu mine. Nu voi replica unui aiuritor Comunicat al acestei institutii guvernamentale care sustine ca as fi semnat o adresa catre Guvern in decembrie 2011. Cred ca nu ma inseala memoria, nu stiu sa fi semnat acea adresa si nici alte documente legate de chestiuni legislative. Pur si simplu nu intra in „fisa postului”. Am fost si raman solidar cu pozitia corecta, clara si coerenta a profesorului Ioan Stanomir.

Pentru propaganda uselista e nevoie de numele meu ca simbol a tot ceea ce ei detesta. Adevarul este desfigurat fara jena. Nu numai ca nu m-am opus ideii infiintarii unui Muzeu al Dictaturii Comuniste la Bucuresti, ci, dimpotriva, am militat deschis si consecvent in acest sens. La fel, in colaborare cu Fundatia „Ioan Barbus” si cu Fundatia „Corneliu Coposu”, IICCMER in perioada Stanomir-Tismaneanu (cand directori stiintifici au fost, mai intai Mihail Neamtu, apoi Cristian Vasile, iar secretar al Consiliului Stiintific a fost Bogdan C. Iacob), a activat pentru un Muzeu Memorial la Rimnicu-Sarat. A avut loc un concurs de proiecte, juriul a fost prezidat de dl Andrei Plesu.

As aminti ca site-ul despre inchisoarea de la Rimnicu-Sarat a fost conceput in acea perioada si ca, la cererea cercetatoarei Adelina Tintariu, responsabila de proiect, am scris chiar eu prefata. Adaug ca, de indata ce s-a instalat noua conducere (Muraru-Zamfirescu), site-ul a fost lansat fara cuvantul meu introductiv. Nu am primit nicio explicatie din partea Adelinei Tintariu (astazi sefa de departament in IICCMER) care imi solicitase acel text. Ma abtin sa calific aici aceste practici (alte exemple in aceeasi directie sunt conffernita despre comunismul grec din luna iunie 2012, a carei idee imi apartinea, si volumul desre Gh. Gheorghiu-Dej, in care urma sa scriu postfata, conform unui plan propus chiar de initiatorii proiectului, domnii Mihai Burcea si Stefan Bosomitu; din ratiuni legate de actuala conducere, volumul a aparut la Polirom in 2012 fara textul meu care nu mi-a mai fost cerut). Nu cred ca Memorialul de la Rimnicu Sarat, meritoriu si necesar, se substituie ideii unui Muzeu in Bucuresti. Cred ca un Muzeu al Dictaturii Comuniste la Bucuresti este o prioritate morala, culturala si politica. Sustin pozitia profesorului Stanomir inclusa intr-un articol din „Romania Libera” legat de aceste teme:

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/dezbateri/unde-ar-trebui-infiintat-un-muzeu-al-comunismului-300349.html

http://tismaneanu.wordpress.com/2011/09/13/cine-se-teme-de-muzeul-dictaturii-comuniste-din-nou-despre-despre-anti-anticomunism/

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Vladimir Tismaneanu: „Poate ca a sosit momentul ca societatea civila sa preia initiativa Muzeului Comunismului si sa incerce implicarea unor cercuri cat mai largi, inclusiv din zona financiara si a business-ului, pentru a zidi ceea ce majoritatea clasei politice priveste drept inutil. O democratie care ignora trecutul este una subreda si prea putin credibila.”

    Momentul a sosit cu siguranta. Inca de ceva timp chiar. Desi reusita unor petitii, semnate de oameni de credinta in sustinerea unor scopuri nobile, benefice pentru Romania, pare iluzorie, cred ca e bine sa fie initiata. Sustinut de semnaturi, Presedintele ar putea initia chiar un referendum national pe aceasta tema, eventual simultan cu un eveniment electoral.

    • Este o idee nobila, referendumul. Dar cu totul nerealista. Riscati o majoritate la fel de zdrobitoare ca aceea din Camera Deputatilor, daca nu o prezenta la vot sub 10 la suta.. Mai degraba ar trebui sa vedem in ce fel s-ar pune pe picioare aceasta initiativa a societatii civile la care subscriu cu entuziasm. Un fel de grup de initiativa, alcatuit poate din tinerii plecati de la IICCMER, devenit umbra rizibila a ceea ce a fost ar putea-o face si indrumati de fostul consiliu stiintific, demisionar caruia nu i se recunoaste demisia?
      Nimeni nu trebuie insa sa uite ca desi la mare distanta de capitala, Memorialul de la Sighet este un muzeu al memoriei, clasat printre primele trei din Europa, si ca e posibil ca jumatate din energiile care ar putea fi gata sa se investeasca in acest proiect, ar gasi mai cu rost sa se investeasca in acela care si el are nevoie de sprijin si sustinere. Doar daca s-ar gasi un multimiliardar luminat, ca Soros, dispus sa le sprijine pe amandoua…
      Altminteri ”comunitatea amintirilor si durabilitatea memoriei” sunt vitale pentru viitorul nostru ca natie, asta e sigur…

      • Riscul de care vorbiti exista, desigur. Tocmai din acest motiv aveam in vedere un eveniment electoral. In 2014 urmeaza sa aiba loc macar un scrutin prezidential, adica un moment electoral cu participare maxima. Iar daca parlamentarii tot vor sa modifice regula cvorumului … ideea nu mai pare chiar atat de nerealista.

        Insa sustin orice initiativa in demararea unui proiect finantat public sau privat. Indiferent daca un astfel de muzeu ar fi in Capitala sau la mare distanta.

      • intrebatzi l pe stoica(cel care era pus la inaintare la caritas cluj) numit de marele patriot funar Soros al ruminilor!poate el va investi in amindoua!!!?
        domnul hantzy e inocent;auzi:referendum national!dupa atitea alegeri si sondaje inca unii mai cred ca ruminii au urit comunistii!!!

  2. Paradoxal , Muzeul Comunismului exista. Exista in Parlament , exista in Romania , si in alte varii institutii. Problema fundamentala este amnezia manipulatorie pe care exponentii mai noi sau mai vechi o exercita cu o consecventa deloc de invidiat.

    Umbrele unui trecut dramatic sunt inca vii si se bataie in varii spatii mediatice sau nu.

    1984- este inca aici.

    Pe cand o alta vara ca asta vara?!

    • Exact, insusi Piratmentul este muzeul comunismului. Tatal lui Dinu Giurescu a supravietuit la Sighet, pe urma a facut pactul cu tovarasii. Pe el, care-a trecut prin schingiuri peste puterea omeneasca, nu-l putem judeca. Dar pe fiul lui, parca si cetatean american, plecat in SUA in 1987 sau 86 da! Ce mai poate insemna Dinu Giurescu dupa ce a, pur si simplu scuipat, pe mormintele celor de la Sighet, care si-au dat duhul linga tatal lui? R U S I N E!

      • Tatăl lui Dinu Giurescu, istoricul Constantin C. Giurescu, n-a făcut niciodată ,,pactul cu tovarăşii”. Nici înainte de detenţia politică, nici după. Deci n-avem de ce să-l judecăm. Nici comuniştii nu l-au judecat.

  3. Stimate domnule Tismăneanu,

    Îmi pare rău dar nu sunt de acord cu dumneavoastră. Generațiile ”vechi”, care și-au făcut un rost până în 1989 știu foarte bine ce este comunismul- și nu cred că ar avea gene sado-masochiste să-și revadă trecutul.
    Generațiile noi poate că n-ar trebui să știe ce este comunismul. Oricum, n-au cum să înțeleagă o coadă de 6 ore la carne sau abuzurile asupra prezumptivelor mame. Și atunci- la ce bun ? Perioada 1938-1989 a fost o continuă, lungă dictatură. Este extrem de greu să o prezentăm real- fără excese sentimental-ideologice de o parte și de alta. 95% din cetățenii României și-au îmbunătățit viața de zi cu zi în perioada comunismului- până prin 1980 ca să fim mai exacți. 5% au stat în închisori sau au pierit acolo. E cam cinic să discuți în aceste procente dar marea majoritate a cetățenilor care au trăit perioada respectivă ar fi extrem de încurcați dacă li s-ar pune în față o oglindă de genul Muzeul Comunismului.Care să arate ce ? Faptul că 5% au stat în închisori ? Acei 5% n-au luptat niciodată pentru mine- om de rând ci pentru interesele lor personale. Dovadă faptul că n-am avut un 1956t- și că nu s-au ridicat niciodată masele împotriva sistemului. Pactul cu Diavolul a fost făcut de cei mai mari intelectuali ai țării. Ce să mai cerem atunci de la un om simplu care s-a mutat din bordeiul natal la bloc ? Faptul că fiecare întreprindere avea securistul ei ? Faptul că dacă te abăteai pe la Centrele Culturale Străine tovarășul just de la personal îți atrăgea atenția că și noi avem biblioteci ? Mizeria fizică în care trăiam fiecare din noi nici n-ar putea fi pusă pe seama comunismului- ci doar în responsabilitatea modului în care a fost crescut Ceaușescu și cum și-a format el imaginea asupra lumii. În perioada în care noi sufeream de foame și frig-cehilor sau nemților din RDG le era bine- deci nu ”comunismul” era vinovat.

  4. Domnule Tismaneanu, am vizitat recent Memorialul Sighet pe care-l mentionati in text. Am fost realmente impresionat de ce am vazut, dar prezenta doamnei Blandiana in conducerea muzeului pare a fi un ultim bocanc in gura dat victimelor comunismului ceausist. Indiferent ce se discuta in forumurile academice, nu cred ca ceausismul poate fi separat complet de stalinism, prin urmare colaborarea ideologica a dnei Blandiana o face complice cu masinaria demonica ce a nenorocit milioane de oameni. De ce poeziile proletcultiste ale dnei Blandiana nu sunt expuse in „celula proletcultismului” de la muzeul pe care il conduce? De ce un individ abject ca Paunescu a primit atata atentie pentru odele ceausiste, in timp ce „operele” dnei Blandiana sunt practic ignorate de mass-media?

    • Cred ca gresiti profund. Ana Blandiana nu a fost poeta oficiala a dictaturii, nici sub Dej, nici sub Ceausescu. Cateva poezii de tinerete, comparabile in fond cu unele ale marii poete poloneze Wieslawa Szymborska, nu afecteaza nicicum o opera literara de admirabil rafinament estetic si intensa din perspectiva etica. Sa adaug ca atunci cand a scris acele poezii, doamna Blandiana se lupta cu presiunile politicii de cadre a PMR si cu implicatiile a ceea ce in epoca se numea „originea sociala nesanatoasa”. Nu vad cum puteti compara apologetica desantata a lui Paunescu cu opera Anei Blandiana. Sunteti la curent cu poemele anti-totalitare din anii 80 scrise de doamna Blandiana? Exact in perioada in care Paunescu inalta ode dictatorului si dictaturii.

      • domnul Ianosi in ultima sa carte sustine contrariul. pana spre sfarsitul anilor 80, poeta Ana Blandiana nu a scris nicio poezie antisistem.

        • Nu ar fi primul lucru aproximativ si chiar inexact pe care il scrie acolo dl Ion Ianosi :) Dupa stiinta mea, dl Ianosi, nu Ana Blandiana, a publicat in „Scanteia”, in anii 70, „reportaje din actualitatea socialista”. Ce-l putea obliga pe seful catedrei de estetica a Universitatii din Bucuresti, specialistul in Kant, Hegel si sublim, sa faca acele concesii penibile? Publicarea poemelor Anei Blandiana a dus la epurarea conducerii revistelor „Amfiteatru” si „Viata Studenteasca”.

    • eu accept ca un om se poate schimba.doar ca un astfel de om ar trebui sa ramina in spate.
      apoi,dupa schimbarea din 89,numai astfel de oameni puteau sa ´´condamne´´
      Goma ramine incontinuare un disident.
      si indraznesc sa fac un pariu pe o bere ca criminalul iliescu va avea parte de onoruri ale statului romanica la moarte

    • Tatăl doamnei Ana Blandiana a fost deţinut politic… În plus, sunteţi greşit informat. Doamna Ana Blandiana nu se află în echipa Memorialului de la Sighet, deci nici în conducerea muzeului. Este însă fondator al memorialului, alături de soţul domniei sale, Romulus Rusan. Mă îndoiesc că n-aţi aflat acest lucru chiar la faţa locului, când aţi vizitat muzeul. Ar trebui să reflectaţi la mesajul acestui text de pe site-ul instituţiei, ca să înţelegeţi cui îi datorăm existenţa sa şi ce reflectare simbolică poartă cu sine:

      ,,A fost gândit şi iniţiat încă din 1992 de către preşedinta de la acea dată a Alianţei Civice, Ana Blandiana, şi realizat în următorul deceniu împreună cu Romulus Rusan şi o prestigioasă echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri.
      În ianuarie 1993, Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. După ce două delegaţii de experţi au vizitat Sighetul, Consiliul Europei a întocmit, în 1995, un studiu-raport şi a luat Memorialul sub egida sa. În 1998 Consiliul Europei aşază Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.”

      Mai am de adăugat un singur aspect, de ordin literar. Poeziile Anei Blandiana din anii ’80 (şi nu numai) ilustrează o formă a rezistenţei la totalitarism prin intermediul creaţiei artistice. Caracterul subversiv al literaturii optzeciste este o trăsătură bine cunoscută.

      • Dna Maria, va multumesc pentru clarificari, a fost o confuzie regretabila din partea mea. Poate ca simpla existenta a Memorialului este prea importanta ca sa mai punem intrebari incomode, sa punem sub semnul intrebarii moralitatea unor persoane. Din pacate, pentru majoritatea celor cu functii de conducere in institutiile care investigheaza crimele comunismului, intrebarile despre trecut sunt adesea incomode.

        • Nici eu n-o simpatizez pe Ana Blandiana si cred d-le Petrescu ca procedati corect creionind statura morala reala a unui personaj sau altul (intre altele d-na Blandiana s-a si dus la tirgul de carte de la Paris, pasindu-i prea putin de atitudinea pe care altii, precum Neagu Djuvara, au considerat-o dezirabila). Oamenii sint cum sint. Din anumite motive, totusi, a reusit sa faca si ceva bun, mai ales cu sprijinul unui fost senator PDL, in anii ’90, membru marcant al PNTCD, acest muzeu de la Sighet. De altfel si D-na Hossu Longin a facut „memorialul durerii” :, tocmai dumneaei care, se pare, se ocupa de marile sarbatori ceausiste pe stadioane. Este trist; personaje compromise, care nici ulterior nu si-au prea schimbat naravul, s-au „ocupat” de aceasta parte a istoriei noastre. Maruntisuri ale istoriei.

          • Subliniez chiar de la începutul comentariului meu că acest fir de discuţie este în afara temei abordate în articol, însă reacţia este necesară. Dacă aţi vizita Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, n-aţi mai putea să scrieţi ceea ce aţi afirmat în comentariul de mai sus. Vă invit să faceţi măcar o vizită virtuală. În recuperarea adevărului istoric nu mai poate fi vorba de simpatii, antipatii şi atitudini subiective. Aici se duce o luptă continuă cu mistificarea şi capcanele trecutului recent.
            http://www.memorialsighet.ro/

  5. muzeul crimelor comunismului in ipoteza ca ar fi infiintat in viitor va fi organizat si va functiona sub conducerea nemjlocita ai continuatorilor crimelor parintilor lor care le-au deschis cariera politica si profesionala i-au asezat la capul bucatelor si au batjocorit victimele comunismului impreuna cu politicienii din occident.
    Mai bine ca nu s-a infiintat, cui ii trebuie un astfeld e muzeu ?
    Ce ar invata un astfel de muzeu ?
    Ar fi aratat cum criminalii au iesit invingatori iar victimele au fost distruse in cooperare cu puterile din vest.
    Un astfel de muzeu ar fi fost un reper moral, dar cum puterile fratesti din Europa vor un popor fara memorie numai bun sa fie tinut in robie, atunci mai bine pentru ei ca nu exista un astfel de muzeu.
    Daca puterile ar fi vrut o Romanie cu oameni integrii ar fi promovat acele valori si acei oameni, dar au promovat pe criminali.
    Comparind jugul de fier austiac, vezi vestic cu cel de lemn turcesc se desprinde invatatura si anume in unele periooade in imperiul otoman liberati erau mai multe decit in cel austriac, oamenii se puteau ruga dupa cum vroiau si proprietatea era aparata.
    Acum in anul 2013 sunt mai putine dreptrui decit in imperiul otoman.

    • Nu sunt de acord ca Pactul cu Diavolul a fost facut de toti marii intelectuali: sa ne amintim de Cercul de la Sibiu, de I. D.Sirbu, de N. Margineanu, de Mircea Vulcanescu, de N. Steinhardt, de sionistii arestati si condamnati, de intelectualii maghiari solidari cu Imre Nagy si Revolutia Maghiara, de studentii de la Timisoara si Bucuresti in anii prigoanei (1956-1958), de atatia oameni care au rezistat fatis ori macar prin tacere. Nu am spus un „Muzeul al crimelor”, ci un Muzeu al dictaturii, care sa explice mecanismele impunerii si perpetuarii, vreme de decenii, a acelui sistem. Evident, crimele comise de regim vor trebui sa figureze acolo. As adauga ca au existat personalitatile eroice ale opozitiei democratice, de la Corneliu Coposu si Ioan Barbus la Constantin Ticu Dumitrescu. Un asemenea Muzeu ar vorbi despre o traditie pluralista, pro-occidentala, constitutionala, distrusa de comunisti.

      • Corneliu Coposu a fost apreciat de „marile valori ale gindirii si teoreticieni de vaza ai cameleonismului si neo-extremismului” precum Iliescu si Roman” care l-au plimbat cu TAB si l-au improscat cu venin pe tot parcursul vietii.

        Coreneliu Coposu a fost sansa pe care au respins-o atit rusii cit si americanii si europeeni cit si ciracii lor comunisti si neo-totalitari.

        Un exemplu de vindut a fost Ralea care s-a pus in slujba rusilor si a facut pe dracu in patru sa indeplineasca toate comenzile primite.
        Sadoveanul a fost un alt cameleon care de la cuvinte impotriva bulgarilor invadatori cu par vilvoi si excese nationalite scrise in Moldova in timpul primului razboi a trecut la lingerea rusilor si bulgarilor si la excese de internationalism.

        N.Steinhard s-a destainuit unei persoane inca in viata si a impresionat prin modestie pina la umilinta.

        Dincolo de gesturile pe care le schiteaza unii politicieni care au ca scop sa impresioneze si sa induca in erorare si sa mimeze o atitudine democratica si anti totalitara nu exista o atitudine transanta si cuprinzatoare in mai multe grupuri de intelectual care sa puna problema in mod deschis.
        Absolut toti politicienii sunt expresia unei descomuneri morale, minciuna totala si slugarnicie.

        Care politician in afara de Corneliu Coposu a fost cinstit sincer si a lucrat eptnru democratie ?

        Vesnicul tradator liberal care s-a retras in timpul primei demonstarii din ianuarie 1991 ?

        Nu a-ti sesizat substratul ironic la adresa celor care au negat utilitatea muzeului.
        Acestia au avut puterea si au exercitat-o in folosul lor si al sefilor.

        Substratul este ca un muzeu al crimelor comuniste ar fi intarit valorile fundamentale ale democratiei ar fi spus adevarul istoric si ar fi constiuit un reper moral.
        Oamenii care au fost de acord au fost adusi la putere tocmani intrucit detesta democratia valorile si mai ales intrucit sunt non-valori si slugi docile.
        Pentur interesele actuale oamenii trebuie sa fie prostiti si vaccinati impotriva valoarilor, adevarului si democratiei.

  6. ”Muzeul Comunismului” este echivalent pe undeva cu muzeul românilor care au pactizat cu comunismul- lucru care deranjează chiar mai mult decât comunismul însăși. Dacă acești români ar fi rămas cei 1000 din perioada antebelică n-ar fi fost decât un experiment ciudat- faptul că la nivelul anului 1989 existau circa 4 milioane de membri PCR plus încă cel puțin pe atâția acceptanți e un pic mai complicat. De la dl.Goma- dacă nu mă înșel înscris în PCR în 1968-deci membru PCR- la Iliescu și de la dna. X la dl.Y- sunt oameni care au avut carnețelul roșu de partid. E extrem de complicat să-i condamni în grup așa cum e extrem de complicat să fluturi steagul victoriei pentru câțiva dintre cei care s-au răzgândit datorită diverselor evenimente. Dacă nu intervenea mizeria zilnică din perioada 1980-1989 și dacă Ceaușescu ar fi mers pe linia unui Kadar sau Husak- astăzi cred că n-am mai fi avut ce discuta.

  7. Prin definitie, muzeul face referire la ideea de conservare a unui patrimoniu, material si imaterial. Spuneti-mi si mie de ce actuala putere ar trebui sa fie preocupata de conservarea a ceea ce a lasat in urma comunismul si dictatura in general de vreme ce, in fapt, comunismul nu a disparut si nici nu e in pericol sa dispara prea curand din societatea romaneasca ? Ce sa mai conserve daca in Romania comunismul se poarta inca destul de bine ?

    • Eu cred ca exista forte politice in Romania care nu cultiva traditiile comuniste. O strategie eficienta a educatiei post-totalitare nu se bazeaza obligatoriu pe consens national. Aici intervine rolul societiatii civile, al formatorilor de opinie, al elitelor intelectuale, al celor care , indiferent de varsta ori de grupul social caruia ii apartin, refuza amnezia. In Rusia lui Putin membrii Societatii „Memorial” isi continua lupta pentru salvarea memoriei, in pofida conditiilor extrem de vitrege.

      • Multumesc pentru raspuns. Imi raman totusi doua observatii.

        Daca exista asemenea forte politice, cum spuneti, atunci ar fi ocazia sa le vedem la lucru, sa prezinte macar (daca nu au resursele necesare sa si faca) un concept de muzeu al comunismului. Dar sa fie forte politice, nu persoane cu idei bune, dar izolatie ori, cel mult, reunite in grupuri reduse ca numar.

        In al doilea rand, sa spunem ca exista asemenea forte politice, asa cum afirmati, cred ca acestea sunt dispuse sa renunte la o anume amnezie, aceea care se refera la comunismul mai indepartat, cel stalinist. Nu la acest comunism ma refeream in comentariul meu anterior, ci la cel recent, din ultimii 20 de ani de dictatura. Acesta e cel mai greu de dus la muzeu pentru ca asta ar insemna ca multi dintre cei inca tineri astazi (inclusiv din actuala elita antitotalitara, dar mai ales din clasa politica aflata la conducere) sa accepte sa se autodefineasca identitar.

        De aceea continuu sa cred ca in Romania comunismul nu a „imbatranit” inca suficient pentru a intra in muzeu sa se conserve.

  8. Este usor sa stabilim vinovati numai de o parte a baricadei daca nu aducem la cunostinta toate datele problemei. De ce nu se spune in articolul de mai sus faptul ca initiativa legislativa de constituire a unui Muzeu al Comunismului a fost depusa in Parlament inca de pe vremea Guvernului Ungureanu, iar respectivul guvern a dat un aviz negativ acestui proiect de lege, invocind chiar faptul ca ar exista IICCMER si ca activitatea celor doua entitati s-ar suprapune? La aceasta obiectie – care, dupa cum se vede, nu a apartinut mult hulitei puteri uslase, ci chiar guvernului „reformist” condus de un istoric de meserie – s-a adaugat faptul ca nu se precizau sursele de finantare pentru noua institutie. Avind in vedere cele de mai sus, legaturile care se fac intre respingerea infiintarii muzeului si opozitia lui Ion Iliescu mi se par rizibile. Nimeni nu a vrut sa fie facut, iar motivele cred ca nu constau in faptul ca s-ar teme cineva de niscaiva expozitii anticomuniste, ci mai ales in lipsa banilor. Care bani s-ar duce probabil catre proprii clienti politici, dar asta e cu totul alta discutie si nu are chiar nici o legatura cu anticomunismul si anti – anticomunisti.

    • Nu cred ca sunteti corect. Am dat link la textul din „22”, preluat din EvZ, unde apare informatia pe care o mentionati privind avizul negativ al Guvernului Ungureanu. Nu am urmarit toate meandrele acestei chestiuni, deci nu stiu exact cand a dat Guvernul Ungureanu acel aviz negativ.

      Daca ati cauta sa va documentati, ati sti ca in timpul Guvernului Boc, la initiativa lui Theodor Baconschi, pe atunci vicepresedinte al PDL si ministru de externe, conducerea PDL a votat sa sustina un proiect al Muzeului Dictaturii Comuniste. Am dat atunci unele interviuri in care am vorbit despre variiile posibilitati. Da, exista stramtorare financiara, dar aceasta nu trebuie sa impiedice continuarea demersului. Ingaduiti-mi sa fiu mai putin sigur decat Dvs privind cine se teme si cine nu se teme de „niscaiva expozitii anticomuniste”, cum gentil numiti un asemenea Muzeu. Ati numi Casa Terorii de la Budapesta, sa spunem, o banala „expozitie anticomunista”? Ati numi Muzeul Memorial al Holocaustului si Memorialul Yad Vashem „niscaiva expozitii antifasciste”?

      • Poate m-am exprimat eu gresit. N-aveam nici o intentie de depreciere a muzeului in sine sau a expozitiilor care s-ar putea organiza acolo. Ma indoiam numai ca opozitia fata de infiintarea acestui muzeu ar fi motivata ideologic. Este greu sa mai gasesti pe cineva pe scena noastra politica ce ar fi animat de vreo oarecare ideologie, ca sa nu mai spun de convingeri samd. Ion Iliescu este deja o piesa de muzeu in privinta asta, iar influenta lui asupra unor factori de decizie de genul Radu Mazare, Marian Oprisan s.a. este aproape nula de multi ani.

        • S-ar putea sa aveti dreptate. Iliescu este ostil ideii de Muzeu al Comunismului pentru ca, inevitabil, numele sau va fi acolo (macar la capitolul UTC/Minsterul Tineretului), cata vreme pentru Mazare & Co tema este aprioric neinteresanta. Ei resping Muzeul din indiferenta si cinism. Ma indoiesc ca Mazare, Vanghelie, Ponta, Sova, Banicioiu ori Dragnea au vizitat Muzeul de la Sighet.

  9. Sunt perfect de acord si sustin ferm infiintarea si functionarea unui Muzeu al Comunismului, finantat esclusiv din fonduri private, locale si internationale, nu din fonduri publice. Ideea unui astfel de Muzeu este extrem de binevenita, la fel cum este ideea unui Muzeu al Nazismului (NU al Holocaustului, deja existent!) in Germania.

  10. Dr. Tismaneanu , I got news for you –-we’re in the 21st century , 3rd Millenium . In zilele noastre , muzeele , expozitiile , etc. incep a fi digitale, adica virtuale. Originalele se pastreaza la loc sigur, pentru prezervare, iar imaginile (scanari, holograme , multimedia, etc. ) sint disponibile pentru vizite virtuale din orice loc din lume. Pentru ca vorbim de muzeu al comunismului roman, va reamintesc ca exista deja , in spatiul virtual , un asemenea muzeu virtual al comunismului : http://www.globalmuseumoncommunism.org/ care are si o sectie dedicata Romaniei : http://romania.globalmuseumoncommunism.org/ unde si dvs. cu onor ati contribuit. Este o initiativa a fundatiei „Victims of Communism ” :
    http://www.victimsofcommunism.org/ infiintata parca prin 1993 . Nimic nu va impiedica , pe dvs precum si pe dl. Maries si toti distinsii comentatori aici sa contribuie cu evocari, documente,etc.

    Now, daca totusi exista o dorinta de a infiinta un asemenea muzeu dedicat exclusiv perioadei comuniste din RO , sigur ca in spatiul virtual se va gasi un loc si pentru el. Daca asa ar suna initiativa propusa Parlamentului , sint convins ca va fi aprobata. Vedeti, momentat e o problema cu resursele financiare necesare a fi alocate unui spatiu fizic (cladiri) plus prezervare, security , etc. Un muzeu virtual al comunismului din RO (acoperind o perioada ce incepe la 8.5.1921 si se termina cind credeti dvs. ca s-a terminat –daca s-a terminat) ar putea fi a joint venture , la care sa participe si CNSAS , IICCMER , Inst Revolutiei, Institutul Iorga , Muzeul Sighet etcsamd) iar finantarea , care e mult mai mica decit in cazul unui muzeu real ar putea veni de la Guvern , dar si de Fundatia Victimelor Comunismului (amintita mai sus) dar si din mici donatii private (servere , scanere, etc). Nu e greu deloc, trebuie doar imaginatie si un grup dedicat de istorici , experti, politologi , ziaristi, etcsamd.

    Avantajul e ca poate fi accesat de oriunde in lume , si se pot face lectii de istorie la clasa (sau facultate) si multe alte chestii . Dvs. domnule profesor ati putea avea o contributie semnificativa si v-ati putea desfasura mai larg decit la muzeul virtual amintit , unde se suprapun multe lucruri . Se poate face si o biblioteca virtuala on line ca parte a caestui muzeu, pe scurt sky is the limit. ADr trebuie facut cu seriozitate, obiectiv, unbiased, cu toate care au fost, adica si bune si rele .

    Cred ca merita considerat de factorii de decizie .

    • De acord, de altfel in 2011 a demarat un asemenea proiect sub egida IICCMER si a Fundatiei Soros din Romania. Spatiul virtual este accesibil prin site-ul IICCMER. Nu stiu daca a fost actualizat.

      http://www.istoriacomunismului.ro/#/home

      Fiindca ati amintit the Global Museum, de ani de zile initiatorii se straduiesc sa stranga fonduri pentru un Muzeu concret, real nu doar virtual, poate chiar pe Mall, aici in Washington. In Romania, mai ales, nu toata lumea are acces la computer, nu toata lumea poate vizita un muzeu online. Cele doua idei nu sunt catusi de putin incompatibile si va multumesc ptr sugestii.

    • Mi-ati luat vorba de pe limba. O cercetare sumara ne arata (daca nu gresesc) ca muzeulcomunismului.ro de exemplu e un domeniu disponibil.

    • Nu cred ca un comunism „etalat” virtual poate avea impactul dorit. Asta nu inseamna ca un asemenea proiect nu ar putea exista insa.

      Comunismul a fost cat se poate de real si pentru a ne asigura ca nu este uitat, trebuie sa fie restuit in asa fel incat sa poata fi „atins” de cei care nu l-au trait. Pentru aceasta s-ar putea gandi la un concept de muzeu „viu”, asemenea celor folosite de unele muzee etnografice, unde se reconstituie pentru vizitatori o parte din viata de odinioara a unei anumite populatii.

      Mai mult decat numele si prenumele lui Ion Iliescu (care, daca e scris cu cerneala simpatica tot degeaba e scris), as vedea potrivit intr-un asemenea muzeu un fragment dintr-un proces politic, o sala de clasa unde se fac ore la cateva grade si elevii scriu cu manusi in maini, un alt fragment dintr-o sedinta de partid obisnuita, un sir interminabil de capace de butelii de aragaz numerotate alaturi de care stau 2-3 oameni sa le pazeasca si sa gestioneze listele etc.

      Ar fi nevoie de un muzeu mai putin vazut ca o reglare de conturi si mai mult centrat asupra vizitatorului, care sa-i dea acestuia in scurt timp o masura a ceea ce a insemnat comunismul si pentru viata publica si pentru cotidianul romanului.

  11. Cred ca muzeul exsista ,e adunat in fosta Casa a Poporului ,si nici exponatele nu lipsesc.Priviti cu atentie membrii parlamentului ,in ei ,in gindirea lor regasim in mare masura tot ce a avut mai odios sistemul comunist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro